Criterii de admitere, beneficii, costuri ale integrarii in U.E

Criterii de admitere, beneficii, costuri ale integrarii in U.E

Procesul complex si multididimensional prin care s-a format spatiul economic integrat al Uniunii Europene a cunoscut, de-a lungul timpului, doua tendinte, care s-au manifestat interconditionat: modificarea de forma, printr-un proces spatial dat de extindere si modificarea de fond, printr-un proces structural, dat de elementele, compozitia integrarii. In literatura de specialitate se face deosebirea intre accesul la U.E. ca parte a extinderii acesteia si europenizarea statelor care fac parte din procesul de extindere. Accesul in UE este un proces formal legislativ, in timp ce europenizarea este un proces de trasnformari politice, economice, societale, dezvoltat atat in interiorul cat si in exteriorul UE.

Europenizarea se realizeaza prin mecanismele:

armonizare institutionala - cuprinde obligatii legislative care pregatesc accesul spre U.E.;

schimbarea structurilor de oportunitate autohtone care conduce la schimbarea regulilor jocului in politica si afaceri

crearea convingerilor si asteptarilor prin difuzarea multilaterala de idei si experiente.

Procesul integrarii in U.E. a cunoscut, de-a lungul timpului, modificari in ceea ce priveste conditiile de admitere. La Reuniunea de la nivel inalt a liderilor UE de la Copenhaga, din iunie 1993 au fost specificate pentru prima data standardele, criteriile necesare pentru a deveni membru al uniunii, si anume:

1.Criteriul politic

Stabilitatea institutiilor care garanteaz democratia si statul de drept

Garantarea drepturilor omului asa cum sunt formulate in Conventia pentru protectia drepturilor omului si a libertatilor fundamentale

Respectarea drepturilor si protectia minoritatilor nationale

2.Criteriul economic

Existenta unei economii de piata functionale are in vedere: crearea economiei de piata prin privatizarea sectorului de stat, liberalizarea preturilor si inlaturarea controlului administrativ asupra acestora, asigurarea stabilitatii preturilor, existenta unui sistem financiar-bancar suficient de puternic, intrarea si iesirea libera pe/de pe piata a firmelor, existenta unui sistem juridic care sa garanteze proprietatea si sa intareasca rolul contractelor, stabilitatea macroeconomica, exprimata prin stabilitatea preturilor, echilibrul bugetar si al balantei externe.

Capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din cadrul Uniunii - ansamblul conditiilor economice de care depinde competitivitatea - infrastructura, sistem educational, economie de piata functionala, forta competitiva, structura economica pe ramuri si tipuri de proprietate, dimensiunea firmelor, etc.

3.Capacitatea de a-si indeplini obligatiile de membru, inclusiv de a adera la obiectivele politice, economice si la uniunea monetara.

Criteriile de integrare pentru a deveni membru al U.E. au avut un puternic impact asupra ritmului reformelor in tarile candidate.

Aderarea la U.E. a reprezentat, pentru tarile din Europa Centrala si de Est, o noua ruptura structurala dupa prabusirea imperiilor centrale in 1918 apoi a regimurilor socialiste si URSS-ului in 1989. S-a spus ca "ruptura feudala" nu a fost definitivata decat dupa 1945 in Polonia, Ungaria, Slovacia si ca revolutia industriala a fost, din punct de vedere istoric, tardiva, incompleta si dominata. La acestea s-au adaugat contradictiile specifice perioadei socialiste care a acumulat, in acelasi timp, dezvoltare si modernizare - alfabetizare, nivel de viata, reforme agrare, industrializare, infrastructuri, integrare regionala in CAER precum si blocaje economice, politice, de mediu, etc. S-a pus deci intrebarea cum este posibila adoptarea economiei de piata fara a fi destabilizate structurile tehnice, sociale, teritoriale existente

Realitatea a evidentiat ca, pentru noii intrati in sistem, in 2004 si 2007, agricultura era putin modernizata, industria se afla in criza schimbarii, metropolizarea - incompleta, investitiile - prea mici pentru o reala dezvoltare economica, cerintele democratice si revendicarile unei mai bune stari sociale - puternice. 82 din 109 regiuni din tarile nou intrate se aflau intr-o spirala demografica regresiva din cauza scaderii natalitatii, a cresterii mortalitatii si intensificarii fluxului de emigranti, mai ales in regiunile rurale retrase, pe cale de marginalizare si regiunile industriale aflate in declin. Desi s-au produs schimbari majore, structura economica ramane in dezechilibru. A avut loc o puternica scadere a locurilor de munca. Nivelul somajului a crescut, in prima perioada a tranzitiei, ingrijorator pentru segmentul tanar. Nivelul de trai s-a mentinut scazut in aceste tari, problema migrarilor luand amploare. Investitiile straine in aceste tari sunt inca reduse si inegal repartizate. Inegalitatile regionale si asa-numitele teritorii alveolare sunt evidente. Realitatea reflecta diferentele mari intre economiile celor recent intrati in sistem, deci costurile mari de armonizare si coeziune necesare functionarii mecanismului de piata largit.

Data fiind aceasta situatie este importanta analiza corecta atat a beneficiilor cat si a costurilor integrarii. Din punct de vedere politic, beneficiile decurg, in principal din participarea la procesul decizional, stabilitatea sistemului democratic, cresterea sigurantei cetatenilor si consolidarea pozitiei in raport cu tertii.

Din punct de vedere economic, beneficiile sunt date, in principal, de accesul liber la piata unica, care se poate transforma in cost, in absenta unui grad ridicat de competitivitate; accesul la fondurile structurale si la Fondul de Coeziune, orientate spre economiile cu un grad de dezvoltare sub media comunitara, precum si de cresterea capacitatii de a atrage ISD prin cresterea stabilitatii legislativ-institutionale dictate de adoptarea acquis-ului comunitar.

Pe pietele interne, beneficiile se concretizeaza in creare de comert, scadere a taxelor vamale, accelerare a cresterii economice, impulsionare a ramurilor producatoare de produse pentru export.

Din perspectiva politicii de dezvoltare regionala, beneficiile se concretizeaza in acces la fondurile structurale si la fondul de coeziune, transfer de know-how, dezvoltare a infrastructurii regionale si micsorare a diferentelor dintre regiuni.

Efectele generate de adoptarea politicii agricole comune sunt: sprijin financiar sub forma platilor compensatorii si subventiilor la export, cresterea productiei agricole datorita cresterii preturilor produselor agricole, odata cu alinierea la cele comunitare, cresterea exporturilor, dezvoltarea zonelor rurale, cresterea veniturilor populatiei ocupate in agricultura, reducerea subventiilor acordate de catre stat.

Din punct de vedere al aderarii la U.E.M., beneficiile deriva, in principal, din stabilizarea macroeconomica pe termen lung si reducerea costurilor de tranzactionare.

Din perspectiva costurilor aferente integrarii, principalele capitole sunt: gradul de competitivitate a economiei, cheltuielile de creare si formare a aparatului administrativ, armonizare legislativa si formare de personal; cresterea deficitului comercial ca urmare a aplicarii tarifului vamal extern comun si a schemelor de preferinta comunitara; eliminarea de pe piata a produselor necompetitive, cresterea somajului, scaderea venitului mediu. Din perspectiva politicii de dezvoltare regionala, costurile sunt aferente constructiei institutionale si cele legate de aprecierea monedei nationale ca urmare a infuziilor de capital, cu efecte negative asupra exporturilor. Politica agricola va suporta costurile crescute ale produselor agricole, cresterea cheltuielilor pentru hrana ale populatiei, diminuarea subventiilor putand conduce, pe termen scurt, la dificultati in restructurarea si modernizarea agriculturii.