PRINCIPALELE ORGANE ALE UNIUNII EUROPENE SI PREOCUPAREA ACESTORA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI

PRINCIPALELE ORGANE ALE UNIUNII EUROPENE SI PREOCUPAREA ACESTORA PENTRU RESPECTAREA DREPTURILOR OMULUI

Tratatul de la Maastricht confirma vechile institutii comunitare:

Parlamentul European;

Consiliul ministerial;

Comisia;

Curtea de Justitie;

Curtea de Conturi.

El le completeaza competentele si dezvolta raporturile dintre ele, in sensul democratizarii si strangerii legaturii dintre ele. De asemenea, tratatul instituie si organe si sisteme noi, cum sunt Curtea de Conturi, Banca Centrala Europeana, Banca Europeana de Investitii(BECO), Sistemul European al Bancilor Centrale(SEBC).

Parlamentul European, compus din reprezentanti ai popoarelor statelor reunite in Comunitate, exercita puterile care ii sunt atribuite prin prezentul Tratat. Orice cetatean al Uniunii si orice persoana fizica sau juridica, cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru, are dreptul de a adresa Parlamentului European, individual sau in asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane, o petitie asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatii si care o priveste in mod direct.

Parlamentul european desemneaza un Ombudsman, imputernicit sa primeasca plangeri de la orice cetatean al Uniunii sau de la orice persoana fizica sau juridica cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru, care privesc cazuri de administrare defectuoasa in activitatea institutiilor sau organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de prima instanta aflate in exercitiul functiilor jurisdictionale.

Conform misiunii sale, Ombudsmanul conduce anchetele pe care le considera justificate, fie din proprie initiativa, fie pe baza plangerilor care i-au fost adresate direct sau prin intermediul unui membru al Parlamentului European, cu exceptia cazului in care faptele afirmate fac obiectul unei proceduri jurisdictionale. In cazul in care Ombudsmanul a constatat un caz de administrare defectuoasa, el sesizeaza institutia in cauza, care dispune de un termen de trei luni pentru a-i comunica pozitia. Ombudsmanul transmite apoi un raport Parlamentului European si institutiei vizate. Persoana care a formulat plangerea este informata despre rezultatul acestor anchete.

Ombuldsmanul isi exercita functiile in deplina independenta. In indeplinirea indatoririlor sale, el nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun organism. Pe durata functiilor sale Ombudsmanul nu poate exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata. Parlamentul European stabileste statul si conditiile generale de exercitare a functiilor Ombudsmanului, dupa avizul Comisiei si cu aprobarea Consiliului, care hotaraste cu majoritate calificata.

Parlamentul european pe baza dispozitiilor Tratatului de la Maastricht a primit un rol sporit ca organ legislativ, fata de vechiul sau statut. Tratatul ii confera puteri de decizie, impreuna cu Consiliul ministerial, in urmatoarele domenii: libera circulatie a muncitorilor; in realizarea pietei comune; al educatiei; cercetarii stiintifice; a mediului inconjurator; in realizarea retelelor transeuropene; al sanatatii; culturii si al apararii consumatorilor.

Un aspect nou al competentelor Parlamentului european, conferit prin dispozitiile Tratatului de la Maastricht, este dreptul sau de a institui comisii temporare de ancheta, pentru a examina afirmatiile referitoare la o infractiune sau a cazurilor de administrare incorecta a dreptului comunitar.

In general, Parlamentul european este organul democratic al Uniunii Europene, fiind constituit din deputati alesi, in mod direct, de cetatenii statelor membre. El este un organ de control politic al Comunitatii.

Consiliul ministerial este organul decizional al Comunitatii. El reprezinta statele membre ale Comunitatii si adopta urmatoarele acte juridice: regulamente, directive si decizii. El dispune de o putere legislativa pe care o imparte, in anumite domenii precizate, cu Parlamentul european. Impreuna cu Parlamentul european, Consiliul exercita puterea bugetara si aproba acordurile internationale negociate, in prealabil, de Comisie.

Consiliul ministerial se reuneste la convocarea presedintelui sau sau la cererea unui membru al sau sau al Comisiei. In activitatea sa, el este sprijinit de Comitetul format din reprezentantii permanenti ai statelor membre.

Consiliul european, forma speciala a Consiliului ministerial, a fost consacrat juridiceste ca organ comunitar prin Acordul unic european, din 1986. El este centrul de impulsionare a principalelor initiative politice ale Comunitatii si este un organ de arbitraj in problemele litigioase din cadrul Consiliului ministerial. El dezbate si probleme internationale de actualitate.

Comisia este elementul central al sistemului de organe comunitare, beneficiind de o larga independenta in exercitarea atributiilor sale. Ea reprezinta interesele comunitare si detine monopolul initiativei legislative. Ea poate servi pentru a facilita acorduri, fie in cadrul Consiliului sau intre acesta si Parlamentul european. Comisia dispune de puteri largi in conducerea politicilor comunitare.

Curtea de Justitie controleaza legalitatea actelor organelor comunitare, in raport cu tratatele comunitare. Ea este competenta sa se pronunte asupra interpretarii Tratatului de la Maastricht, valabilitatii si interpretarii actelor adoptate de organele comunitare si de Banca Centrala Europeana si sa interpreteze statutele organismelor create de Consiliu. In conditiile prevazute de prezentul Tratat, orice persoana fizica sau juridica poate sesiza Curtea de Justitie cu o plangere impotriva unei institutii a Comunitatii care a omis sa-I adreseze un act, altul decat o recomandare sau un aviz[1].

Tratatul de la Maastricht confirma ca al cincilea organ comunitar Curtea de Conturi. Ea este competenta sa verifice legalitatea incasarilor si cheltuielilor comunitare, ca si buna gestiune financiara a ei. Membrii Curtii isi exercita atributiile lor in deplina independenta, in interesul general al Comunitatii.

PROCEDURA ADERARII DE NOI STATE.

In prezent, Uniunea Europeana se confrunta cu perspectiva cresterii substantiale a numarului de membri. Astfel, odata cu depunerea cererilor de aderare de catre tarile din Europa centrala si de est - Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia, Letonia, Estonia, Lituania, Bulgaria, Cehia si Slovenia - , alaturi de Cipru si Malta, numarul statelor membre va creste in perspectiva de la 15 la 27. Etapele si procedurile de baza ale primirii de noi state sunt urmatoarele:

depunerea cererii de aderare;

avizul Comisiei Europene;

inceperea negocierilor cu tara candidata;

incheierea negocierilor;

aderarea.

Depunerea cererii de aderare este o decizie de maxima importanta pentru statul in cauza. Cu ocazia parcurgerii acestor etape, statul in cauza trebuie, printre altele, sa dovedeasca existenta unui cadru legislativ intern care sa garanteze drepturile omului la un nivel cel putin egal cu cel al statelor membre ale Uniunii. De aceea, vom analiza mai detaliat modul cum se desfasoara aceste faze ale procesului de aderare, punand accent nu atat pe latura economica a problemei, ci in special pe conditia armonizarii legislatiei statului care doreste sa devina membru, legislatie care trebuie sa respecte anumite prioritati impuse de societatea democratica.

Potrivit prevederilor Tratatului de la Maastricht, orice stat european poate sa depuna cerere pentru a deveni membru al Uniunii. Respectiva cerere, adresata Consiliului Ministrilor va fi discutata si analizata de acesta.

Dupa depunerea cererii de aderare, conform procedurii, Consiliul Ministrilor consulta Comisia cerandu-i acesteia sa elaboreze opinia referitoare la cerere. Opinia reprezinta a analiza aprofundata a situatiei tarii candidate, precum si o evaluare a capacitatii acesteia de a indeplini conditiile de stat membru. Ea are menirea de a ajuta Consiliul Ministrilor in luarea hotararii sale, daca si cum sa inceapa negocierile pentru aderare.

Inceperea negocierilor marcheaza un alt stadiu al procesului de extindere. Specificul acestei negocieri, consta in faptul ca este mai degraba un fel de conferinta interguvernamentala intre statele membre si tara candidata. La incheierea negocierilor, este pregatit un proiect al Tratatului de Aderare, care este semnat numai dupa ce se primeste acordul Parlamentului si aprobarea unanima a Consiliului.

Tratatul respectiv trebuie sa fie ratificat de catre toate statele membre si tarile candidate, in concordanta cu prevederile lor constitutionale, care pot include si referendumul. Aceste proceduri de aprobare si ratificare reclama timp, ceea ce inseamna ca intre sfarsitul negocierilor si aderare poate sa treaca un an sau mai mult.

STRATEGIA UNIUNII EUROPENE REFERITOARE LA PRE - ADERAREA TARILOR ASOCIATE DIN EUROPA CENTRALA.

In vederea largirii Uniunii Europene, Comisia Europeana a elaborat o strategie de pre - aderare a statelor care au solicitat integrarea.

Aceasta strategie pe care a pregatit-o Comisia Europeana are la baza hotararea Consiliului European intrunit la Copenhaga in 1993, potrivit careia tarile asociate din Europa Centrala care doresc sa devina membre ale Uniunii Europene, pot sa o faca de indata ce sunt capabile sa-si asume obligatiile impuse de calitatea de membru al Uniunii Europene. Aceste cerinte sunt urmatoarele:

tara candidata sa aiba un nivel de stabilitate al institutiilor care sa garanteze democratia, statul de drept, drepturile omului si respectul pentru protectia minoritatilor nationale;

existenta unei economii de piata functionale, ca si capacitatea de a face fasa presiunilor concurentei si fortelor pietei existente in uniune;

capacitatea de a-si asuma obligatiile care decurg din calitatea de membru, inclusiv aderarea la scopurile uniunii politice, economice si monetare.

Aceasta strategie de pre-aderare isi propune sa ajute si sa imbogateasca procesul pregatirii intrarii in Comunitate a tarilor din Europa Centrala. Elementul cheie al respectivei strategii consta pregatirea tarilor asociate in vederea integrarii lor in piata interna a Uniunii.[1]

ADERAREA ROMANIEI LA UNIUNEA EUROPEANA.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana constituie pentru societatea romaneasca un obiectiv strategic fundamental. Aceasta optiune are la baza convergenta fortelor politice si sociale care vizeaza ancorarea solida a tarii in sistemul de valori european, dezvoltarea societatii romanesti pe principiile democratiei si economiei de piata, in masura sa asigure stabilitatea sociala si prosperitatea cetatenilor si a natiunii.

Aderarea trebuie sa serveasca promovarii interesului national si dezvoltarii potentialului economic si patrimoniului cultural romanesc, devenind astfel un punct esential al solidaritatii nationale.

Optiunea de integrare se afla intr-o corelatie directa cu procesele de reforma care au loc in Romania, cu atributele unei societati democratice - statul de drept si preeminenta dreptului, pluralismul politic, separarea puterilor , alegeri libere, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor apartinand minoritatilor nationale, crearea unui mediu economic viabil si compatibil cu structurile, legislatia si mecanismele institutionale ale Uniunii Europene. Strategia nationala de pregatire a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana propune folosirea cadrului oferit de Acordul European de Asociere in vederea restructurarii tuturor domeniilor vietii economice, comerciale, financiare, sociale, politice, culturale, de politica externa, interna, inclusiv cele privitoare la drepturile omului, in vederea ridicarii lor la parametrii existenti in Uniunea Europeana.

Strategia nationala de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana are in vedere[1]:

Dezvoltarea cooperarii in domeniul justitiei si afacerilor interne, armonizarea dispozitiilor si politicilor in materie de imigratie si azil, intensificarea conlucrarii in materie judiciara, civila, penala si politieneasca, mai ales pentru garantarea sigurantei cetateanului, combaterea crimei organizate, traficului de bunuri sustrase, de droguri si materiale radioactive, stabilirea de structuri operative compatibile si aranjamente i si multilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene.

Intensificarea relatiilor interumane, circulatiei persoanelor, dezvoltarii contractelor si relatiilor de afaceri si profesionale, ca si a apropierii intre cetatenii statelor membre, pentru intarirea sentimentului de apartenenta europeana. Romania va continua demersurile pentru facilitarea calatoriilor, simplificarea procedurilor in materie de vize pentru cetatenii romani si alinierea acestora la standardele europene.

Promovarea, incurajarea si intensificarea cooperarii in domeniul culturii, audiovizualului, informatiilor si comunicatiilor pentru afirmarea patrimoniului cultural romanesc pe plan european si implicarea mai larga a Romaniei in dialogul cultural paneuropean.

Formularea unei politici nationale de dezvoltare care sa se inscrie in politica europeana de protectie si ameliorare a mediului inconjurator si a calitatii vietii. Participarea Romaniei la cooperarea vizand solutionarea problemelor ecologice de dimensiune regionala sau transeuropeana.

Acestea sunt desigur doar cateva din obiectivele fixate pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, obiective care privesc in special problematica drepturilor omului in cadrul Uniunii.

Adoptand orientarea strategica ireversibila a integrarii Romaniei la Uniunea Europeana se urmareste ca obiectiv esential promovarea unei politici care, punand accent pe eforturile proprii si pe cooperarea internationala, sa asigure o dezvoltare economica de natura sa conduca la cresterea standardului de trai si imbunatatirea calitatii vietii intregii populatii.

In conformitate cu prevederile Cartii Albe, a fost elaborat "Programul de armonizare legislativa pentru integrare in Piata Interna", care cuprinde si structurile de aplicare a legislatiei in materie. Acest Program, care reprezinta o continuare a procesului de armonizare deja inceput, este corelat cu orizontul de timp avut in vedere pentru pregatirea Romaniei pentru aderare, astfel incat masurile prioritare prevazute pentru prima etapa mentionata in Cartea Alba sa fie realizate intr-un interval de 2-3 ani.

Programul este structurat de 23 de domenii prevazute in Cartea Alba si contine masuri care vizeaza:

a)            garantarea liberei circulatii a capitalurilor;

b)           garantarea liberei circulatii a marfurilor;

c)            garantarea liberei circulatii in materie de servicii;

d)           garantarea liberei circulatii a persoanelor. Armonizarea legislatiei va urmari facilitarea contractelor de afaceri, a schimburilor culturale, stiintifice si de formare profesionala, identitatii culturale si spirituale a poporului roman in context european si universal. Domeniul se afirma si ca vehicul pentru intensificarea celorlalte forme de circulatie in procesul integrarii si totodata da substanta uneia dintre libertatile fundamentale ale omului.

Libera circulatie a persoanelor apare ca un factor fundamental pentru perioada de tranzitie, pentru familiarizarea cetatenilor Romaniei cu functionarea, politicile si mecanismele comunitare - obiectiv esential al procesului de pregatire a aderarii si alinierii la practicile si procedurile comunitare, inclusiv pentru armonizarea legislatiei, cu spatiul democratic european si cu ideile europene, de care au fost indepartati in conditiile regimului totalitar. In acest context se va avea in vedere cadrul legal si reglementarile tarilor partenere din Uniunea Europeana, care la randul lor ar urma sa faciliteze fluidizarea circulatiei persoanelor ca parte a unui efort reciproc. Legislatia privind circulatia persoanelor va avea in vedere totodata, crearea cadrului adecvat pentru o cooperare stransa in materie de imigrari, azil, combaterea traficului ilegal si a terorismului.

In vederea gestionarii Acordului European si a Strategiei nationale de pregatire a aderarii a fost creat si se afla in stare operationala un mecanism la nivel central si sectorial compus din urmatoarele structuri:

a)            un Comitet Interministerial constituit in baza Hotararii de Guvern nr.140/1995, condus de primul ministru, format din ministri si conducatori ai altor agentii si organisme guvernamentale cu responsabilitati in domeniul integrarii;

b)           Departamentul de Integrare Europeana, subordonat primului ministru, investit prin Hotararea Guvernului nr.141/1995 cu atributii de coordonare a intregului proces de pregatire a integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, inclusiv avizarea conformitatii legislatiei romane cu cea comunitara si asigurand impreuna cu Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Comertului, Secretariatul Comitetului Interministerial pentru integrare, precum si functionarea Comitetului de Asociere Romania - Uniunea Europeana;

c)            Compartimente sectoriale pentru integrare europeana in cadrul structurilor administratiei centrale si locale cu atributii de implementare, supraveghere, control, analiza, evaluare si interventie in limitele competentelor de profil.

La nivelul Parlamentului Romaniei s-a decis crearea unei Comisii comune a celor doua camere pe problemele integrarii europene, care va urmari atat procesul de armonizare legislativa, cat si relatiile cu Parlamentul European, in cadrul Comitetului Parlamentar de asociere Romania - Uniunea Europeana. Un rol important revine si comisiilor permanente si specializate din cadrul Parlamentului care abordeaza principalele domenii de activitate legislativa.

Consiliul legislativ, recent infiintat, care va deveni operational in cursul acestui an, va avea in structurile sale un departament special pentru urmarirea armonizarii legislatiei romanesti cu legislatia comunitara. Mecanismul descris are ca atributii si pregatirea personalului de specialitate pentru administratia de stat si societatea civila, precum si a viitorilor negociatori si functionari internationali in problematica normelor structurilor si procedurilor Uniunii Europene.

Aceasta noua sansa de aderare oferita Romaniei se impune a fi valorificata cu toata seriozitatea, avand in vedere ca perspectiva integrarii europene a Romaniei reprezinta o sansa istorica de a se inscrie pe coordonatele prosperitatii si democratiei.

Viitorul Uniunii Europene, potrivit opiniei noastre[1], depinde, in esenta, de capacitatea Uniunii Europene in privinta reorganizarii ei, in ipostaza identificarii cu continentul, de disponibilitatile obiective si subiective ale statelor central rasaritene in privinta dorintei si pregatirii lor in vederea primirii in Comunitate si, nu in ultimul rand, de dinamica relatiilor internationale.