Curtea Constitutionala

Curtea Constitutionala

.1 Organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

Conform dispozitiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (modificata prin Legea nr. 138/1997), Curtea Constitutionala a Romaniei este "unica autoritate de jurisdictie constitutionala din Romania". Ea este independenta fata de orice autoritate publica si se supune numai Constitutiei si dispozitiilor legii sale de organizare si functionare (art. 1, alin. 2).

Scopul Curtii Constitutionale consta in asigurarea suprematiei Constitutiei; ea este chiar garantul acestei suprematii (art. 142, alin. (1), fraza 1 din Constitutie si alin. 3 din Legea organica a Curtii).

Organizarea Curtii este reglementata in art. 142 din Constitutie precum si in art. 7-11 din Legea 47/1992. Ea se compune din 9 judecatori, numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit. Interdictia numirii judecatorilor pentru un nou mandat este menita sa asigure independenta acestora; oricat de favorabil va fi un judecator unei anumite grupari sau orientari politice - chiar si celei ce detine majoritatea in Parlament la data expirarii mandatului sau - el nu va beneficia de un nou mandat. Din momentul numirii sale, el nu mai poate astepta nici un serviciu (reinnoirea mandatului) si nici nu trebuie sa se teama de vreo sanctiune din partea formatiunii politice care l-a propulsat.

Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei. Numirile de judecatori au loc din trei in trei ani. Conform dispozitiilor art. 152, alin. 2 al Constitutiei, judecatorii primei Curti Constitutionale au fost numiti pentru o perioada de 3, de 6 si respective de 9 ani. Fiecare din cele 3 autoritati publice mentionate mai sus a desemnat cate un judecator pentru fiecare perioada.

Numirile de judecatori la Curtea Constitutionala au avut loc in anii 1992 (cand s-a constituit Curtea, aplicandu-se in acest caz dispozitiile art. 152, alin. 2), 1995, 1998 si 2001, 2004 si 2007.

Curtea Constitutionala isi desfasoara activitatea in plen, iar actele Curtii se adopta cu votul majoritatii judecatorilor, in afara de cazul in care prin Legea 47/1992 se dispune altfel. Cvorumul pentru plenul Curtii Constitutionale este de doua treimi din numarul judecatorilor Curtii. Curtea isi alege un presedinte, prin vot secret al judecatorilor, pe o perioada de trei ani.

Presedintele Curtii Constitutionale coordoneaza activitatea Curtii, repartizeaza cauzele spre rezolvare, convoaca si prezideaza sedintele in plen ale Curtii, reprezinta Curtea Constitutionala in fata autoritatilor publice si a altor organizatii romane si straine, constata cazurile de incetare a mandatului judecatorilor, prevazute in Legea nr. 47/1992, si sesizeaza autoritatile publice care i-au numit, pentru ocuparea postului devenit vacant, indeplinind totodata si alte atributii prevazute de lege sau de Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale.

.2 Atributiile Curtii Constitutionale

Conform art. 146 al Constitutiei, Curtea Constitutionala are urmatoarele atributii:

a) se pronunta asupra constitutionalitatii legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori, precum si, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei;

b) se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;

c) se pronunta asupra constitutionalitatii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori;

d) hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial; exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata si direct de Avocatul Poporului;

e) solutioneaza conflictele juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;

f) vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei si confirma rezultatele sufragiului;

g) constata existenta imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei si comunica cele constatate Parlamentului si Guvernului;

h) da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei;

i) vegheaza la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului si confirma rezultatele acestuia;

j) verifica indeplinirea conditiilor pentru exercitarea initiativei legislative de catre cetateni;

k) hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic;

l) indeplineste si alte atributii prevazute de legea organica a Curtii.

Atributiile Curtii pot fi clasificate in atributii de control (control de constitutionalitate a legilor, a tratatelor, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor: pct. a, b, c si d; control al constitutionalitatii unor fapte sau activitati privind partidele politice: pct. k; controlul respectarii unor proceduri legale: pct. f, i si j), atributii de constatare (pct. g), de solutionare a unor conflicte de natura constitutionala (pct. e) si atributii de consultare (pct. h). Este de precizat ca enumerarea atributiilor din art. 146 al Constitutiei nu mai are un caracter limitativ: la pct. l se prevede posibilitatea stabilirii, prin lege organica a unor noi atributii.

In ceea ce priveste controlul de constitutionalitate al unor acte normative, Curtea Constitutionala examineaza legile, regulamentele Parlamentului si ordonantele Guvernului, sub aspectul conformitatii cu dispozitiile sau principiile Constitutiei. Ordonantele sunt supuse si ele controlului de constitutionalitate intrucat, din punct de vedere material, constituie acte legislative, desi sub aspect organic s-ar incadra in sfera actelor administrative, fiind emise de Guvern.

Controlul de constitutionalitate se poate realiza la sesizarea unor autoritati publice (inclusiv a instantelor judecatoresti in fata carora a fost ridicata o exceptie de neconstitutionalitate) sau din oficiu (in cazul proiectelor de revizuire a Constitutiei). In reglementarea Constitutiei noastre din 1991, controlul de constitutionalitate a legilor este atat anterior si preventiv (fiind exercitat inainte de promulgarea legilor, in baza dispozitiilor art. 146, pct. a) cat si posterior si sanctionator (conform art. 146 pct. d). Este de mentionat ca in tara noastra nu intalnim controlul abstract, declansat anterior promulgarii unei legi, la initiativa cetatenilor, forma intalnita insa in alte tari, cum ar fi Germania (art. 93, alin. 1, pct. 4a din Legea Fundamentala a Germaniei). Dreptul de sesizare al Curtii Constitutionale in privinta controlului de constitutionalitate apartine de regula unor autoritati: Presedintele Romaniei, Guvernul, Inalta Curte de Casatie si Justitie, presedintii celor doua Camere, Avocatul Poporului ori instantele judecatoresti (acestea din urma in cazul ridicarii unei exceptii de neconstitutionalitate). Sesizarea mai poate proveni de la un anumit numar de parlamentari (cel putin 25 de senatori sau cel putin 50 de deputati) dar si de la grupurile parlamentare (in cazul controlului asupra regulamentelor Parlamentului). Un grup parlamentar poate fi format din cel putin 10 deputati care au candidat in alegeri pe listele aceluiasi partid sau ale aceleiasi formatiuni politice (art. 13, alin. 1 din regulamentul Camerei Deputatilor) sau din cel putin 7 senatori alesi pe listele aceluiasi partid sau ale aceleiasi formatiuni politice (art. 15, alin. 2 din Regulamentul Senatului). Acordarea, in aceasta situatie, a unui drept de sesizare grupurilor parlamentare permite partidelor de opozitie sa se apere fata de eventualele abuzuri ale majoritatii cu prilejul adoptarii regulamentelor Parlamentului; chiar si in cazul in care un partid nu are numarul minim de parlamentari necesar pentru o sesizare (25 de senatori sau 50 de deputati) o va putea face prin grupul sau parlamentar.

Procedura solutionarii sesizarilor privind neconstitutionalitatea unei legi, facute anterior promulgarii acesteia, este reglementata de dispozitiile art. 17-21 din Legea nr. 47/1992, modificata prin Legea 138/1997. Incidente acestei chestiuni mai sunt si reglementarile cuprinse in art. 123 si 124 si in art. 134 si 136 din Regulamentul Senatului.

Conform dispozitiilor cuprinse in art. 17, alin. 2 din legea organica a Curtii, legea adoptata de Parlament se comunica Guvernului si Inaltei Curti de Justitie si Casatie si se depune la secretarul general al Camerei Deputatilor si al Senatului, cu cinci zile inainte de promulgare, iar in cazul adoptarii acesteia in procedura de urgenta, cu doua zile inainte de promulgare. Aceste termene sunt prevazute pentru a da posibilitatea autoritatilor mentionate, precum si deputatilor sau senatorilor sa-si exercite dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala, conform dispozitiilor art. 146, pct. a) din Constitutie. Este de mentionat ca aceste termene au fost stipulate pentru a asigura autoritatilor si persoanelor enuntate in art. 146 pct. a) posibilitatea de a sesiza Curtea Constitutionala, chiar si in situatia in care Presedintele Romaniei promulga legea in aceeasi zi in care aceasta i-a fost trimisa spre promulgare. Expirarea termenului respectiv nu-i impiedica pe cei in drept, sa sesizeze Curtea Constitutionala dupa expirarea acestui termen, chiar daca legea a fost deja trimisa spre promulgare, cat timp Presedintele Romaniei nu a promulgat legea.

Conform art. 18 al Legii nr. 47/1992, sesizarea facuta de una din autoritatile enuntate, de catre Presedintele Romaniei, de catre presedintele uneia dintre Camere, sau de catre parlamentari va fi comunicata celorlalte autoritati abilitate cu sesizarea Curtii Constitutionale (si care, in acest caz, nu au exercitat acest drept). Presedintii celor doua Camere precum si Guvernul vor avea astfel posibilitatea de a comunica in scris Curtii punctul lor de vedere asupra sesizarii, insa aceasta comunicare trebuie facuta pana in ziua dezbaterilor (art. 19 al Legii nr. 47/1992). Dupa cum s-a subliniat in literatura juridica, sesizarea Curtii "intrerupe" termenul de 20 de zile (prevazut in art. 77) pentru promulgarea legii si "suspenda" dreptul Presedintelui de a promulga legea. Dupa primirea deciziei de constatare a constitutionalitatii legii sau, respectiv, dupa reexaminarea legii si inlaturarea (conform dispozitiilor art. 145, alin. 1) a obiectiei de neconstiutionalitate, va incepe insa sa curga un nou termen, de 10 zile, prevazut in art. 77, alin. 3.

Pentru detalii, vezi Ion Deleanu, Justitia constitutionala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995, pp. 225-239, indeosebi p. 235.

Dezbaterea are loc in plenul Curtii, pe baza sesizarii, a documentelor si punctelor de vedere primite si va privi atat prevederile mentionate in sesizare, cat si cele care "in mod necesar si evident, nu pot fi disociate" de acestea (art. 20, alin. 1 din legea organica a Curtii). Dupa cum s-a subliniat de catre unii autori, prin interpretarea extensiva sau fortata a expresiei "in mod necesar si evident, nu pot fi disociate" Curtea Constitutionala poate sa se pronunte uneori si asupra altor dispozitii decat cele mentionate in sesizare; ea poate utiliza insa aceasta posibilitate pentru a se pronunta din oficiu - ceea ce, conform Constitutiei, nu poate face decat in cazul initiativelor de revizuire a Constitutiei - asupra anumitor dispozitii, sub pretextul unei legaturi necesare si evidente cu dispozitiile mentionate in sesizare.

Decizia Curtii va fi adoptata, in urma dezbaterii, cu majoritate de voturi si se comunica Presedintelui Romaniei. Decizia de constatare a neconstitutionalitatii se comunica si presedintilor celor doua Camere, in scopul initierii procedurii de reexaminare, prevazuta In art. 147, alin. 2.

Anterior revizuirii Constitutiei, daca in urma reexaminarii proiectul de lege era adoptat in aceeasi forma de Parlament cu majoritate de doua treimi din numarul total al deputatilor si senatorilor, decizia Curtii era rasturnata (in formularea textului constitutional, "obiectia de constitutionalitate" era "inlaturata": art. 145, alin. (1), fraza a 2-a din versiunea veche a legii fundamentale). Este de remarcat ca, un caz de neconstitutionalitate constatat de Curte ar fi devenit -in caz de intrunire a majoritatii calificate mentionate mai sus - o "obiectie" de neconstitutionalitate. Parlamentul aparea astfel - in opinia profesorului clujean Tudor Draganu - instanta de apel intr-un proces la care era parte. Majoritatea reclamata pentru inlaturarea obiectiei de neconstitutionalitate era in principiu aceeasi cu cea necesara revizuirii Constitutiei. Nu poate fi vorba insa de o revizuire tacita a legii fundamentale, intrucat, conform dispozitiilor art. 147, alin. (3) in vechea versiune (=art. 151, alin. (3) din Constitutia revizuita), legea de revizuire trebuie confirmata, la 30 de zile de la adoptarea ei, prin referendum. In plus, o lege de revizuire trebuia initiata in conditiile restrictive enuntate in art. 150, conditii ce nu aveau cum sa fie respectate in cazul procedurii legislative obisnuite.

Este totusi posibil, ca un proiect de lege sa fie propus prin initiativa populara, in baza art. 73, alin. 1, fraza 1, teza finala, si ale alin. 2 al aceluiasi articol, dar ca numarul de semnaturi adunat de initiatorii proiectului sa satisfaca si cerintele art. 150, alin. 1, teza finala si alin. 2.

Oricum, aceasta discutie devine caduca odata cu eliminarea, in varianta revizuita a textului constitutional, a posibilitatii "inlaturarii" "obiectiei de neconstitutionalitate". Se cuvine subliniat si faptul ca in cei aproape 12 ani de la adoptarea Constitutiei din 1991, nu a fost intrunita niciodata majoritatea de doua treimi necesara pentru a inlatura "obiectia de neconstitutionalitate".

In privinta "obiectiei de neconstitutionalitate" se ridica si problema aplicarii dispozitiilor cu caracter tranzitoriu ale art. 155, alin. (1): "Proiectele de legi si propunerile legislative in curs de legiferare se dezbat si se adopta potrivit dispozitiilor constitutionale anterioare intrarii in vigoare a legii de revizuire." Reexaminarea legii (mentionata in art. 145, alin. (1) din Constitutia nerevizuita) este subsumabila procedurii legislative, or termenul de "adoptare" a unei legi poate fi interpretat in sens larg, ca incluzand si etapele urmatoare adoptarii propriu-zise (reexaminarea si promulgarea). O interpretare teleologica a textului citat ne permite insa sa conchidem ca dispozitia respectiva nu se poate aplica in cazul reexaminarii unei legi declarate ca neconstitutionala de catre Curtea Constituitionala. Scopul evident al constituantului, atunci cand a dispus urmarea vechii proceduri in privinta proiectelor si propunerilor de legi aflate in curs de legiferare, era acela de a evita complicatiile usor previzibile care s-ar fi produs in cazul in care proiecte de legi aflate deja intr-un stadiu avansat ar fi trebuit trimise altei camere (ca "prima camera sesizata" conform art. 75 din Constitutia revizuita), reluandu-se astfel o procedura care deja a durat destul de mult. Practic legi aflate aproape de momentul finalizarii ar fi trebuit reluate de la etapa initiativei legislative, ceea ce ar fi contravenit flagrant unuia din obiectivele legii de revizuire: accelerarea procesului legislativ. Aplicarea in continuare a dispozitiilor art. 145 din Constitutia nerevizuita nu ar insemna decat prelungirea inutila a procedurii legislative.

Conform dispozitiilor Constitutiei revizuite, "Dispozitiile din legile []in vigoare [] constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept" (art. 147, alin. (2)). Reexaminarea este in acest caz obligatorie (alin. (2) din articolul citat).

Deciziile Curtii sunt publicate in Monitorul Oficial al Romaniei (art. 147, alin. (4), fraza 1 din Constitutie si art. 20, alin. 3 din legea organica a Curtii). Nici Constitutia (atat in forma veche, cat si in cea revizuita) si nici legea de organizare a Curtii nu prevad un termen pentru publicarea acestor decizii. In practica insa, decizia de constatare a constitutionalitatii unei legi, pronuntata inainte de promulgarea acesteia, se publica odata cu legea supusa controlului.

In privinta initiativelor de revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutionala se pronunta din oficiu (art. 146, lit. a), teza ultima). Controlul Curtii vizeaza in primul rand respectarea dispozitiilor art. 150. Orice initiativa venita din partea altor subiecti decat cei enuntati in textul articolului respectiv (Presedintele la propunerea Guvernului, un sfert din numarul deputatilor sau al senatorilor sau 500.000 de cetateni cu drept de vot) urmeaza a fi respinsa. In cazul initiativei cetatenesti, Curtea Constitutionala va verifica si respectarea conditiilor stabilite de art. 150, alin. (2) (repartizarea teritoriala a sprijinitorilor revizuirii), conform prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea initiativei legislative de catre cetateni. Dat fiind faptul ca o lege de revizuire cuprinde, prin definitie, dispozitii contrare unor prevederi constitutionale, nu va putea fi vorba de un control exercitat de Curte asupra continutului unei asemenea legi, decat in cazul nerespectarii limitelor revizuirii, precizate in art. 152.

O atributie noua a Curtii Constitutionale este controlul constitutionalitatii tratatelor sau a altor acorduri internationale la care Romania este parte si este prevazuta de dispozitiile art. 144, pct. a¹), devenit art. 146, pct. b) in urma revizuirii. Este de observat ca avem de-a face cu un control anterior.

Acordurile incheiate la nivel de guverne sau de ministere (asa numitele "executive agreements") nu necesita ratificarea, neputand fi supuse prin urmare acestei forme de control.

In cazul constatarii neconstitutionalitatii unui tratat sau acord international, acesta nu poate fi ratificat (art. 147, alin. (2), fraza a 2-a). Daca tratatul cuprinde o dispozitie contrara Constitutiei, exista posibilitatea - prevazuta de art. 11, alin. (2) - a revizuirii legii fundamentale. In urma revizuirii ratificarea devine posibila. Ce se intampla insa in cazul unui tratat sau acord international deja ratificat? Cel mai la indemana raspuns ar fi negarea posibilitatii de a-l supune controlului prevazut de art. 146, pct. b), din moment ce unica sanctiune mentionata in legea fundamentala este imposibilitatea ratificarii. Este evident ca o decizie a Curtii Constitutionale de constatare a neconstitutionalitatii unui act international nu este opozabila celorlalte parti. Chiar in cazul incalcarii legii sale fundamentale, un stat care si-a manifestat consimtamantul de a fi legat de un tratat este tinut sa il respecte si continua sa fie legat pe planul dreptului international. Cu toate acestea, o decizie a Curtii Constitutionale de constatare a neconstitutionalitatii unui tratat sau acord international deja ratificat reprezinta un semnal pentru Guvern, pe care acesta nu-l poate ignora. Va trebui fie sa initieze revizuirea Constitutiei, fie sa faca demersurile necesare pentru a amenda, a denunta sau a se retrage de la tratatul respectiv (ceea ce de regula implica, in ultimele doua cazuri, un anumit termen de notificare). Totodata Curtea fixeaza o anumita jurisprudenta pe care o va respecta - sau ar trebui sa o respecte - in privinta legislatiei subsecvente tratatului declarat neconstitutional, evident in ipoteza in care ea va fi sesizata in baza dispozitiilor art. 146, pct. a) sau 146, pct. d). Ignorarea de catre Guvern a semnalelor transmise de catre Curtea Constitutionala poate fi un motiv pentru demiterea acestuia de catre Parlament pe calea unei motiuni de cenzura.

Este de mentionat ca incheierea acordurilor internationale reprezinta prin excelenta un domeniu al activitatii executivului, fata de care justitia trebuie sa manifeste un anumit grad de rezerva si de autolimitare. In doctrina engleza si americana s-a conturat de peste un secol conceptul de "judicial self-restreint" in atitudinii prudente si retinute pe care trebuie sa o aiba puterea judecatoreasca in exercitarea controlului asupra politicii externe.

Regulamentele Parlamentului formeaza obiect al controlului de constitutionalitate in baza art. 146, lit. (c). Este vorba de un control a posteriori, realizat la sesizarea unuia din presedintii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numar de cel putin 25 de senatori sau de 50 de deputati. Sesizarea trebuie sa priveasca Regulamentul Camerei Deputatilor, Regulamentul Senatului sau Regulamentul sedintelor comune ale celor doua Camere. S-ar putea pune problema, daca este admisibila o sesizare privind Regulamentul Senatului facuta de 50 de deputati sau referitoare la Regulamentul Camerei Deputatilor, in cazul in care provine de la un numar de 25 de senatori. O asemenea imprejurare ar putea sa survina in cazul in care un partid de opozitie, care nu indeplineste conditiile regulamentare in vederea constituirii unui grup parlamentar propriu, esueaza in a convinge un numar suficient de parlamentari dintr-o Camera sa se alature unei sesizari privitoare la Regulamentul acesteia, insa reuseste totusi sa convinga numarul corespunzator de parlamentari din cealalta Camera sa initieze o sesizare privind Regulamentul celei dintai. Raspunsul la problema admisibilitatii unei asemenea sesizari este - credem - pozitiv; este insa de mentionat ca survenirea unei asemenea situatii este putin probabila. Sesizarea privind regulamentele Camerelor nu este legata de respectarea unui anumit termen. Prin urmare aceasta forma de control se poate exercita atat imediat dupa adoptare, cat si cu ocazia modificarii ori a aplicarii concrete a unei dispozitii regulamentare.

In cazul in care sesizarea este facuta de parlamentari, ea va fi trimisa Curtii Constitutionale de secretarul general al Camerei din care acestia fac parte, in ziua depunerii, iar Curtea Constitutionala o va comunica, in termen de 24 de ore de la inregistrare, presedintilor celor doua Camere, cu precizarea datei cand va avea loc dezbaterea, pentru ca acestia sa poata comunica punctul de vedere al birourilor permanente (art. 21, alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992). Dezbaterea are loc pe baza sesizarii si a punctelor de vedere primite, iar decizia, pronuntata cu votul majoritatii judecatorilor Curtii, se aduce la cunostinta Camerei al carei regulament a fost dezbatut si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei (art. 22 din legea de organizare a Curtii). In cazul in care prin decizie se constata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale regulamentului, Camera va reexamina aceste dispozitii, pentru a le pune de acord cu prevederile legii fundamentale (art. 22, alin. ultim din aceeasi lege). Obligatia de reexaminare a regulamentului nu este nici ea legata de respectarea unui termen. Considerente de ordin practic impun ca reexaminarea sa se faca intr-un termen rezonabil, insa Curtea nu poate stabili Parlamentului un asemenea termen. In orice caz, dispozitiile declarate neconstitutionale nu vor putea fi aplicate, chiar si in situatia in care acestea nu au fost inca suprimate ori modificate in urma reexaminarii. Spre deosebire de cazul controlului anterior al constitutionalitatii legilor, constatarea Curtii nu poate fi rasturnata de Parlament prin votul unei majoritati calificate.

Prevazuta in art. 146, lit. d), atributia Curtii Constitutionale de solutionare a exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial priveste atat legile promulgate de Presedinte, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei si intrate in vigoare cat si ordonantele adoptate de Guvern. Este vorba de o forma a controlului de constitutionalitate realizata a posteriori si la sesizare. Procedura de solutionare a exceptiilor este reglementata in art. 23-25 din legea organica a Curtii.

Exceptia de neconstitutionalitate este admisibila - si urmeaza a fi solutionata de Curtea Constitutionala - doar daca sunt indeplinite urmatoarele conditii, deduse din interpretarea dispozitiilor art. 23 al legii mentionate:

exceptia sa fie ridicata in fata unei instante judecatoresti. Conform art. 10 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, sunt instante judecatoresti: Inalta Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunalele, judecatoriile precum si tribunalele militare. Organele administrativ-jurisdictionale (de exemplu, Curtea de Conturi) nu au un asemenea caracter;

exceptia sa priveasca o lege sau o ordonanta. Alte acte normative, precum hotararile Parlamentului, nu pot forma obiect al exceptiei de neconstitutionalitate;

legea sau ordonanta atacata prin exceptie sa fie in vigoare. S-a afirmat in acest sens ca, in cazul in care s-ar pronunta asupra unei legi abrogate, Curtea ar incalca regula neretroactivitatii controlului, din moment ce in art. 145, alin. (2), fraza 1 se prevede ca "Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor". In cazul modificarii legii, va fi bineinteles admisibila exceptia privind o dispozitie pastrata in noua versiune a acestui act normativ, nu insa exceptia referitoare la o prevedere eliminata;

exceptia trebuie sa se refere la o dispozitie a legii (ori a ordonantei), de care depinde solutionarea cauzei (art. 23, alin. (1), teza ultima a legii organice a Curtii. Admiterea unei solutii contrare ar echivala practic cu transformarea acestei forme de control (pe cale de exceptie) intr-un control la initiativa cetateneasca; impricinatii in orice cauza dedusa spre solutionare instantelor judecatoresti ar putea invoca neconstitutionalitatea oricaror dispozitii legale, cu sau fara legatura cu cauza. Evident, acest lucru ar putea fi utilizat pentru tergiversarea dincolo de orice limite previzibile a solutionarii cauzei. In plus, exceptia trebuie sa se refere la texte precise si determinate si nu la textul legii, in general;

exceptia nu poate avea ca obiect o prevedere legala a carei constitutionalitate a fost stabilita potrivit art. 145. alin. (1) (in versiunea anterioara revizuirii) din Constitutie (art. 23, alin. 3, teza 1 din Legea nr. 47/1992). Cu alte cuvinte, nu sunt admisibile exceptiile privitoare la texte dintr-o lege ce au fost examinate pe calea controlului anterior de constitutionalitate (art. 144, lit. (a), in versiunea anterioara revizuirii), daca au fost declarate neconstitutionale de catre Curte, iar decizia acesteia a fost ulterior rasturnata prin votul a doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere. Formal aceasta solutie (a inadmisibilitatii) ar putea fi justificata de preocuparea de a nu permite Curtii Constitutionale sa se pronunte a doua oara in aceeasi cauza; judecatorii a caror solutie a fost inlaturata de Parlament ar putea pur si simplu sa astepte ridicarea unei exceptii privitoare la dispozitia - intrata in vigoare - pe care ei o considerasera neconstitutionala, pentru a reitera solutia anterioara si a eluda pe aceasta cale dispozitia din art. 145, alin. 1, fraza a 2-a. Stipularea acestei conditii de admisibilitate a constituit obiect de controversa in literatura de specialitate. Este de precizat ca acest caz de inadmisibilitate a devenit caduc. Reglementarea din art. 145, alin. (1), fraza a 2-a din Constitutia nerevizuita (referitoare la "inlaturarea" "obiectiei de neconstitutionalitate") a fost abrogata, iar pana la abrogarea sa nici o lege declarata neconstitutionala de Curte nu fusese confirmata in baza acestei dispozitii, pentru a deveni in acest mod "necontrolabila" pe calea exceptiei de neconstitutionalitate;

exceptia nu poate avea ca obiect prevederi legale constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii (art. 23, alin. (3), teza a 2-a din legea organica a Curtii). Aceasta restrictie reprezinta o consecinta a obligativitatii - stipulate in art. 147, alin. (4)) - a deciziilor Curtii Constitutionale; dispozitiile declarate neconstitutionale nu mai sunt aplicabile iar o exceptie in aceasta privinta este lipsita de obiect. Este in schimb admisibila exceptia privitoare la dispozitii care au mai format obiect al controlului de constitutionalitate, daca sesizarea sau exceptia a fost respinsa, Curtea constatand conformitatea prevederilor respective fata de cele ale legii fundamentale. In acest caz nu se poate invoca autoritatea de lucru judecat. Sub aspect pur formal, litigiile in cursul carora s-au ridicat cate o exceptie de neconstitutionalitate privind exact aceeasi prevedere legislativa au ca parti persoane diferite si au un obiect diferit (chiar daca uneori acesta este similar). In plus temeiul neconstitutionalitatii poate fi diferit iar uneori textele constitutionale a caror incalcare este pretinsa sunt si ele diferite. Motivul cel mai important al declararii ca admisibila a exceptiei privind o prevedere legala deja declarata constitutionala de catre Curte este insa altul: relatiile si conceptiile sociale evolueaza, ca si standardele de constitutionalitate; in functie de acceptiunea data unor notiuni, intalnite in Constitutie, precum "ordine publica", "bunele moravuri", "morala publica", "viata intima", "situatii exceptionale", "munca prestata in conditii normale" ori "defaimare a tarii", dispozitiile unei legi concrete, conforma reglementarilor constitutionale la momentul adoptarii sale, pot deveni ulterior neconstitutionale.

Exceptia de neconstitutionalitate poate fi ridicata de oricare din parti, de catre reprezentantul Ministerului Public, de catre judecator, din oficiu, precum si - incepand cu intrarea in vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei - de catre Avocatul Poporului. Ea are prin urmare caracterul unei exceptii de ordine publica: nu se poate renunta la ea si nici nu poate fi acoperita prin achiesarea partii litigante interesate in ridicarea ei. Exceptia poate fi ridicata in tot cursul procesului, atat in faza judecatii in prima instanta, cat si in apel sau in recurs. Nu este admisibila exceptia ridicata pentru prima oara direct in fata Curtii Constitutionale.

In cazul ridicarii exceptiei, instanta va examina intrunirea conditiilor de admisibilitate mentionate in art. 23 din Legea nr. 47/1992. Daca nu sunt intrunite aceste conditii instanta, printr-o incheiere, va respinge exceptia ca inadmisibila, iar in caz contrar se va pronunta, tot printr-o incheiere, trimisa Curtii Constitutionale si care va avea ca efect sesizarea acesteia. Incheierea va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia instantei asupra exceptiei si va fi insotita de dovezile depuse de parti. Exceptia ridicata din oficiu trebuie motivata si va cuprinde si sustinerile partilor si dovezile necesare. Pe durata judecari exceptiei, judecarea cauzei se suspenda (art. 23, alin (4-6) din legea organica a Curti).

Presedintele Curtii, dupa primirea incheierii transmise de instanta judecatoreasca, va desemna pe unul din judecatorii Curtii ca raportor - care va fi obligat sa ia masurile necesare pentru administrarea probelor la data judecatii - si va comunica incheierea prin care a fost sesizata instanta constitutionala presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, stabilind totodata si data pana la care pot sa trimita punctul lor de vedere (art. 24, alin. (1) si (2) din legea organica a Curtii).

Judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecatorul raportor, a incheierii prin care a fost sesizata Curtea, a punctelor de vedere trimise de Camere si de Guvern (in cazul in care au fost trimise) a probelor administrate a sustinerilor partilor, cu citarea acestora si a Ministerului Public. Partile pot fi reprezentate de avocati avand drept de a pleda la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Curtea va decide cu majoritate de voturi, iar decizia de constatare a neconstitutionalitatii este definitiva si obligatorie si se comunica Parlamentului si Guvernului. In acest caz Curtea se va pronunta si asupra altor prevederi din actul atacat, care in mod vadit si necesar, nu pot fi disociate de prevederile mentionate in sesizare. Ca si in cazul controlului anterior de constitutionalitate, aprecierea imposibilitatii "evidente si necesare" de a disocia anumite dispozitii de cele declarate neconstitutionale poate fi uneori subiectiva, constituind o modalitate prin care Curtea isi poate extinde limitele exercitarii controlului. Obligativitatea deciziilor Curtii se produce de la data publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei.

Controlul constitutionalitatii ordonantelor Guvernului prezinta o serie de caracteristici distincte. Datorita procedurii de adoptare - in mod firesc, diferita de cea a legilor adoptate de Parlament - ordonantele nu pot fi supuse unui control anterior de constitutionalitate. Acesta este unul din motivele pentru care abilitarea Guvernului cu emiterea ordonantelor nu poate fi considerata o procedura curenta de lucru a Parlamentului; dispozitiile art. 60 conform carora Parlamentul "este unica autoritate legiuitoare a tarii" ar fi lipsite de relevanta in urma generalizarii practicii delegarii legislative. Acest lucru este valabil ca atat mai mult in cazul ordonantelor de urgenta, acte adoptate de Guvern in lipsa unei abilitari din partea Parlamentului. In ambele cazuri, controlul de constitutionalitate se poate declansa dupa intrarea in vigoare a ordonantei, ulterior publicarii acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei. O situatie deosebita intalnim in cazul acelor ordonante pentru care legea de abilitare prevedea aprobarea ulterioara a acestora de catre Parlament, conform procedurii legislative (art. 115, alin. (3)). Daca, in urma ridicarii unei exceptii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala, admitand aceasta exceptie, constata neconstitutionalitatea uneia sau mai multor dispozitii dintr-o asemenea ordonanta, se pune problema controlului anterior de neconstitutionalitate a legii care eventual ar aproba ordonanta respectiva. Este posibil insa si sa nu se ajunga la un asemenea control, in cazul in care nici una din autoritatile sau persoanele enuntate in art. 146, lit. a) nu sesizeaza Curtea, dat fiind faptul ca instanta noastra constitutionala nu se poate sesiza din oficiu decat in privinta initiativelor de revizuire a Constitutiei. Daca se efectueaza totusi o asemenea sesizare, este destul de probabil ca instanta constitutionala sa pronunte asupra textului in discutie, devenit text de lege, o decizie cuprinzand o solutie identica cu cea pronuntata asupra aceluiasi text, controlat pe cale de exceptie, anterior, cand acesta era parte a unei ordonante.

O noua atributie conferita Curtii Constitutionale in urma revizuirii legii fundamentale consta in solutionarea conflictelor "juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea Presedintelui Romaniei, a unuia dintre presedintii celor doua Camere, a primului-ministru sau a presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii" (art. 146, lit. e)). Dispozitia este asemanatoare cu cea din art. 93, alin. (1), pct. a din Constitutia Germaniei, referitoare la asa numitul "litigiu organic" (="Organstreit": Curtea Constitutionala Federala se pronunta "asupra interpretarii legii fundamentale in litigiile privind intinderea drepturilor si obligatiilor unui organ federal suprem sau a altor parti investite cu drepturi proprii"

Astfel, cazul in care primul ministru va face o propunere de numire a unui membru al Guvernului, iar Presedintele Romaniei refuza sa numeasca persoana propusa va putea fi solutionat de catre Curtea Constitutionala in exercitarea acestei atributii.

Este de remarcat ca prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constitutionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constitutiei, s-a retinut ca prin solutionarea conflictelor de natura constitutionala existente intre diferite autoritati publice se urmareste inlaturarea unor posibile blocaje institutionale, si nu solutionarea unor divergente de ordin politic.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat in doua randuri in privinta unor sesizari formulate in baza art. 146, lit. e). In opinia autorilor sesizarilor respective, anumite declaratii ale sefului statului (iar in cazul celei de a doua, si ale primului ministru) ar fi fost contrare unor principii constitutionale (separatia si echilibrul puterilor si, respectiv, independenta justitiei si dreptul la un proces echitabil) si ar fi constituit ingerinte inadecvate si nejustificate in sfera atributiilor altor autoritati. In ambele cazuri ea a respins cererile, apreciind ca problemele invocate nu constituie "conflicte juridice de natura constitutionala intre autoritatile publice".

Curtea Constitutionala mai vegheaza la respectarea procedurii pentru alegerea Presedintelui Romaniei, si confirma rezultatele sufragiului (art. 146, lit. f) din Constitutie, art. 26 si 27 din legea organica a Curtii, precum si art. 11, art. 23, alin. (3), art. 24, 25 si 26 din Legea nr. 69/1992 privitoare la alegerea Presedintelui Romaniei).

Cu aceasta ocazie, Curtea se pronunta asupra valabilitatii inregistrarii candidaturilor (art. 11 din Legea nr. 69/1992), primeste, din partea Biroului Electoral Central, procesul verbal pentru fiecare tur de scrutin, impreuna cu dosarele birourilor electorale de circumscriptie (art. 23, alin. (3) din aceeasi lege), poate anula alegerile in cazul in care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului (art. 24 al legii mentionate), confirma numarul de voturi obtinut de primii doi candidati in primul tur de scrutin, aducand la cunostinta publica prenumele si numele primilor doi candidati, ce vor participa la al doilea tur de scrutin (art. 26, alin. (2) al aceleiasi legi) si publica rezultatele alegerilor in presa si in Monitorul Oficial al Romaniei (art. 25 al legii). Curtea va pronunta doua hotarari: una prin care constata alegerea unui anumit candidat in functia de Presedinte al Romaniei, si una prin care valideaza alegerea respectivului candidat.

Curtea Constitutionala mai are atributia de a constata imprejurarile care justifica interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, comunicand cele constatate Parlamentului (art. 144, lit. g)). Aceasta atributie are un caracter pur formal in cazul in care interimatul survine in urma decesului ori a demisiei. In situatia in care interimatul apare in urma unei imposibilitati permanente a sefului statului de a-si exercita atributiile, decizia Curtii va fi mult mai dificila, mai ales in cazul in care aceasta imposibilitate ar trebui apreciata pe baza unei stari precare a sanatatii Presedintelui, consemnata in rapoarte de expertiza avand un continut contradictoriu. Caracterul politic al activitatii Curtii se manifesta vadit in aceasta imprejurare.

Tot in legatura cu seful statului, Curtea Constitutionala are o atributie consultativa: da aviz consultativ pentru propunerea de suspendare a Presedintelui Romaniei (art. 95 si 144, lit. h) din legea fundamentala precum si art. 31-32 din legea organica a Curtii).

Primind din partea Parlamentului propunerea prevazuta in art. 95, alin. 2 impreuna cu toate actele si dovezile insotitoare, Presedintele Curtii numeste trei judecatori raportori, cate unul dintre judecatorii desemnati de Camera Deputatilor, de Senat si de Presedintele Romaniei (art. 31 din legea organica a Curtii). Hotararea va fi data in plen, cu votul majoritatii judecatorilor Cutii, pe baza raportului prezentat de cei trei judecatori desemnati in acest scop, a propunerii de suspendare, a dovezilor si a investigatiilor facute.

Curtea Constitutionala indeplineste si atributia de a veghea la respectarea procedurii de organizare si desfasurare a referendumului si confirma rezultatele acestuia (art. 144, lit. i)). In afara textului constitutional, mai intalnim dispozitii incidente acestei atributii in Legea nr. 47/1992 (art. 35) si in Legea nr. 3/2000, privitoare la organizarea si desfasurarea referendumului (art. 45).

Constitutia noastra prevede trei imprejurari in care se poate organiza un referendum national si anume:

in cazul consultarii populatiei, din initiativa Presedintelui Romaniei, in probleme de interes national (art. 90). Conform art. 12 al Legii nr. 3/2000, sunt probleme de interes national: adoptarea unor masuri privind reforma si strategia economica a tarii si adoptarea unor masuri politice deosebite cu privire la regimul general al proprietatii publice si private, la organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locala, la organizarea general a invatamantului, la structura sistemului national de aparare, organizarea armatei si participarea fortelor armate la unele operatiuni internationale, la incheierea, semnarea sau ratificarea unor acte internationale pe durata nedeterminata sau pe o perioada mai mare de 10 ani, la integrarea Romaniei in structurile europene si euroatlantice si la regimul general al cultelor;

in cazul aprobarii propunerii de suspendare a Presedintelui Romaniei, populatia tarii se va pronunta, in mod obligatoriu, prin referendum asupra demiterii acestuia. Referendumul se organizeaza in cel mult 30 de zile de la aprobarea propunerii de suspendare (art. 95) iar demiterea este aprobata, in cazul in care a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale (art. 10 din Legea nr. 3/2000);

in cazul revizuirii Constitutiei, legea de revizuire trebuie confirmata prin referendum, in termen de cel mult 30 de zile de la adoptarea ei (art. 151, alin. (3)), rezultatul referendumului stabilindu-se in functie de majoritatea voturilor valabil exprimate in intreaga tara (art. 7, alin. (2) din legea referendumului).

In baza dispozitiilor art. 45 din aceeasi lege, Curtea Constitutionala va prezenta Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii de organizare si desfasurare a referendumului national si va confirma rezultatele acestuia. Legea de revizuire a Constitutiei, sau dupa caz, masura demiterii din functie a Presedintelui Romaniei intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, a hotararii Curtii Constitutionale de confirmare a rezultatului referendumului. Publicarea rezultatului referendumului se va face atat in Monitorul Oficial cat si in presa.

In exercitarea acestei atributii, Curtea Constitutionala adopta hotarari (art. 13, pct. B, lit. c) din Legea nr. 47/1992).

Curtea Constitutionala exercita si atributia de control al respectarii procedurii privind exercitarea dreptului de initiativa legislativa de catre cetateni (art. 144, lit. j)).

Practic, Curtea va trebui sa verifice intrunirea numarului minim de semnaturi stabilit prin Constitutie (250.000 in cazul initiativelor legislative simple si respectiv 500.000 in cazul initiativelor de revizuire a legii fundamentale) precum si dispersia teritoriala a sustinatorilor revizuirii, exigente stabilite de art. 74, alin.1 si respectiv 150, alin. 1 si 2. In afara de aceasta, Curtea va mai verifica si respectarea cerintelor de continut ale initiativei: respectarea conditiilor negative stipulate in art. 75, alin. (2) precum si a limitelor revizuirii Constitutiei, prevazute in art. 152.

Reglementarile concrete sunt prevazute in legea privitoare la exercitare a initiativei legislative a cetatenilor (Legea nr. 189/1999). Conform dispozitiilor art. 7 al acestei legi, pe baza sesizarii Presedintelui Camerei la care s-a inregistrat initiativa, Curtea va verifica:

caracterul constitutional al propunerii ce face obiectul initiativei;

indeplinirea conditiilor privitoare la publicarea acestei propuneri si daca listele de sustinatori prezentate sunt atestate;

intrunirea numarului minim de sustinatori pentru promovarea initiativei, precum si respectarea dispersiei teritoriale.

In exercitarea acestei atributii, Curtea Constitutionala adopta hotarari (art. 13, pct. B, lit. d) din Legea nr. 47/1992).

In termen de 30 de zile de la sesizarea asupra initiativei legislative, Curtea se va pronunta printr-o hotarare, ce va fi comunicata Presedintelui Camerei care a efectuat sesizarea si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Curtea Constitutionala mai hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect constitutionalitatea unui partid politic (art. 146, lit. k)). Incidente sunt si dispozitiile art. 28-30 din legea organica a Curtii. Conform prevederilor art. 28 din aceasta lege, contestatiile privind constitutionalitatea unui partid politic pot fi formulate de presedintele uneia dintre Camerele Parlamentului - pe baza unei hotarari adoptate de Camera cu votul majoritatii membrilor sai - sau de catre Guvern. Contestatia trebuie motivata si insotita de dovezile pe care se intemeiaza.

Presedintele Cutii va desemna pentru solutionarea contestatiei un judecator raportor, care este obligat sa o comunice, impreuna cu actele doveditoare, partidului politic la care se refera contestatia, precizandu-i data pana la care poate sa depuna un memoriu in aparare, insotit de dovezi corespunzatoare (art. 29, alin. (1) din aceeasi lege). Contestatia se va judeca de plenul Curtii, cu citarea contestatorului, a partidului politic a carui constitutionalitate formeaza obiect al contestatiei si a Ministerului Public, pe baza raportului prezentat de judecatorul desemnat in acest scop. Decizia se pronunta cu votul majoritatii judecatorilor Curtii (art. 29, alin. (2) din legea mentionata). Neconstitutionalitatea va fi declarata in situatia in care se constata survenirea unuia din cazurile mentionate in art. 40, alin. (2) din Constitutie.

In exercitarea acestei atributii, Curtea Constitutionala adopta decizii (art. 13, pct. A, lit. d) din Legea nr. 47/1992).

Deciziile Curtii privitoare la contestatiile asupra constitutionalitatii unui partid politic nu sunt supuse nici unei cai de atac si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Decizia de admitere a contestatiei se comunica Tribunalului municipiului Bucuresti pentru radierea partidului politic neconstitutional din evidenta partidelor politice legal constituite.

In cei 15 ani de activitate a Curtii, nu a fost pronuntata nici o hotarare privind declararea (ne)constitutionalitatii unui partid politic, instanta noastra de contencios constitutional nefiind sesizata nici macar o singura data in aceasta privinta. In conditiile in care, mai ales in anii 90, dar si in prezent, climatul politic este grav afectat de discursul violent, agresiv, extremist si xenofob pana la obscenitate al unor personalitati publice, discurs constituind chiar o trasatura distinctiva in cazul anumitor formatiuni politice, aceasta atitudine pasiva este de neinteles.