DECIZIILE-OPTIUNI DIFICILE PENTRU NATO

DECIZIILE-OPTIUNI DIFICILE PENTRU NATO

Momentul deciziei: optiunile dificile ale NATO

Charles Kupchan, de la Consiliul pentru Relatii Externe, prezinta domeniile in care NATO trebuie sa ia cateva decizii dificile, care vor avea o importanta cruciala pentru viitorul Aliantei.

Probabil ca Summit-ul aniversar al NATO va fi dominat de misiunea sa actuala din Afganistan. Si este corect sa fie asa. Capacitatea NATO de a genera o strategie coerenta, de a imparti responsabilitatile la nivelul aliatilor si de a asigura sprijinul intern pentru aceasta misiune este vitala pentru posibilitatea Aliantei de a intari securitatea si stabilitatea in Afganistan - un scop care va servi ca un adevarat test al turnesolului in privinta functionalitatii NATO.

Dar chiar daca Alianta se confrunta cu aceasta provocare imediata, NATO trebuie, de asemenea, sa deschida o dezbatere despre trei aspecte "aflate dincolo de linia orizontului", pe care nu-si mai permite sa le neglijeze: relatia sa cu Rusia, regulile sale in domeniul decizional si amploarea ambitiilor sale globale.

In cazul tuturor celor trei aspecte, membrii NATO ar trebui sa fi calauziti de realism si luciditate.

Cu Rusia, NATO trebuie sa caute sa evite continuarea competitiei jocului de suma nula si sa realizeze o viziune practica pentru o cooperare programatica.

In planul procesului decizional, NATO trebuie sa realizeze faptul ca sporirea numarului membrilor sai face si mai dificila folosirea consensului, necesitand o abordare mai flexibila in privinta guvernarii.

Iar in cazul aspiratiilor sale globale, NATO trebuie sa inabuse in fata astfel de ambitii, realizand ca eforturile depuse pentru a transforma organizatia intr-o alianta globala a democratiilor poarta samanta desfiintarii si nu a reinnoirii sale.

Indiferent de meritele extinderii Aliantei - care sunt numeroase - largirea acesteia s-a produs, fara indoiala, in detrimentul relatiilor NATO cu Rusia. In mod cert, rusii insisi poarta principala responsabilitate pentru recentul recul al democratiei si excesele lor in domeniul politicii externe - razboiul din Georgia fiind cel mai notabil dintre acestea.

Dar perceptia in randul liderilor si al opiniei publice din Rusia, potrivit careia extinderea NATO spre est afecteaza interesele de securitate si prestigiul Moscovei, nu a facut decat sa inrautateasca lucrurile. Tinand cont de acest lucru, NATO pare pregatit sa amane pentru moment concretizarea angajamentului agreat la Summit-ul de la Bucuresti de anul trecut in privinta aderarii Georgiei si a Ucrainei. Dar chiar si simpla perspectiva a aderarii Georgiei si a Ucrainei continua sa otraveasca dialogul NATO cu Rusia.

Iesirea din aceasta situatie dificila presupune gasirea unei formule care sa incurajeze Moscova sa devina un actionar in securitatea Europei, facand din Rusia mai curand un participant la evolutia NATO, decat un obiect al acesteia. Razboiul Rece s-a incheiat in urma cu doua decenii. Este timpul ca NATO sa depuna un efort semnificativ pentru a recupla Rusia la ordinea post-razboi. S-ar putea foarte bine ca Moscova sa decline oferta, pentru a se indeparta si mai mult de Occident. Dar, cel putin, in acest caz, NATO a facut tot ce se putea pentru a evita acest deznodamant.

Cu Rusia, NATO trebuie sa caute sa evite continuarea competitiei jocului de suma nula

In acest moment, scopul imediat nu este acela de a gasi formula exacta pentru asigurarea legaturii cu Moscova, ci de a incepe un dialog strategic, care sa demonstreze ne-echivoc faptul ca membrii NATO doresc in mod sincer sa ancoreze Rusia la comunitatea euro-atlantica. Dialogul poate incepe prin explorarea cailor de a folosi mai bine Consiliul NATO-Rusia. Membrii NATO ar trebui sa ia nota de apelul Moscovei pentru o noua gandire privind "o noua arhitectura europeana de securitate". Acest dialog trebuie dublat de o cooperare strategica concreta in privinta unor aspecte precum apararea anti-racheta, accesul in Afganistan si diplomatia pentru Iran.

Extinderea permanenta aduce, de asemenea, in atentie nevoia de a reforma procesul decizional intr-o alianta de 26 de membri, al caror numar creste. Pe masura ce numarul membrilor si diversitatea Aliantei cresc, aplicarea in continuare exclusiv a regulii consensului s-ar putea foarte bine dovedi cea mai buna reteta pentru paralizie. Peisajul strategic modificat in care opereaza NATO - unul a carui complexitate a diminuat solidaritatea manifestata la nivelul Aliantei in timpul Razboiului Rece - sporeste nevoia de reforme.

Dezacordurile acute aparute in privinta Afganistanului, urgentei aderarii Georgiei si relatiilor NATO-Rusia creeaza divergente care nu vor disparea curand. Acestea reprezinta mai curand efecte secundare ale divergentelor la nivelul intereselor si al perceptiei in privinta amenintarilor, care au insotit adaptarea NATO la lumea epocii post-Razboi Rece.

Intrebarea cheie la care trebuie sa raspunda Alianta nu este daca astfel de divergente pot fi depasite, ci daca acestea pot fi tolerate. Indiferent daca ne place sau nu, NATO se mareste si devine mai greu de gestionat, iar consensul este mai greu de realizat.

Astfel de divergente la nivelul perceptiei in randul statelor membre ar putea cu greu sa elimine fractionarea NATO, iar acest lucru inseamna ca Alianta trebuie sa-si ajusteze in mod corespunzator procesul decizional. Este putin probabil ca membrii vor renunta la regula consensului in privinta aspectelor legate de razboi si pace. Totusi, este timpul ca Alianta sa adopte o abordare mai flexibila in privinta procesului decizional referitor la alte aspecte. NATO ar trebui, de asemenea, sa analizeze diferite forme care sa permita optiunea de exceptare, pentru a se asigura ca intransigenta unor membri fata de anumite aspecte nu va impiedica actiunile concrete.

In fine, membrii ar trebui sa dea dovada de intelepciune cand incep sa adreseze apelul - in primul rand prin vocile americanilor - de a extinde contactele NATO dincolo de Europa si de a transforma NATO intr-o alianta globala a democratiilor. Remodelarea relatiei NATO cu Rusia si reformarea procesului decizional solicita o deliberare atenta. Propunerea ca NATO sa actioneze la nivel global nu, deoarece aceasta trebuie respinsa fara ezitare.

NATO este foarte implicat in Afganistan. Intr-adevar, capacitatea sa de a obtine succesul este inca sub semnul intrebarii. Avand in vedere misiunea din Afganistan, care afecteaza atat de mult resursele si coeziunea NATO, este greu de imaginat ca Alianta este pregatita sa-si asume angajamente suplimentare la mari distante. NATO ar trebui sa incerce, prin toate mijloacele, sa creeze parteneriate strategice cu tarile si gruparile regionale dornice sa contribuie la cauza comuna. Ajutorul statelor ne-membre in Afganistan este mai mult decat binevenit. Dar a face din NATO institutia aleasa pentru abordarea conflictelor din intreaga lume este prea mult.

NATO aniverseaza implinirea a 60 de ani intr-o perioada caracterizata de provocari si mari eforturi pentru Alianta

NATO mai are multe lucruri de dus la bun sfarsit in Balcani, Caucaz si estul indepartat al Europei, precum si in Afganistan. Alianta ar face mai bine sa se concentreze asupra indeplinirii acestor sarcini, inainte de a se pregati pentru noi misiuni in Kasmir si fasia Gaza. Mai mult chiar, aderarea unor tari ca Japonia, Australia si Israelul nu numai ca s-ar dovedi contestabila pentru Alianta, ci ar impovara NATO cu angajamente care ar ramane, probabil, neonorate.

In mod cert, NATO are un de jucat un rol important in afara Europei. Alianta isi dezvolta deja relatiile in regiunea mediteraneana. Dar prudenta cere ca NATO sa-i ajute, in primul rand, pe altii ca acestia sa se ajute singuri - oferind asistenta si instruire, servind drept un model institutional, intrand ocazional in relatii de parteneriat cu unele state in misiuni limitate - pentru a crea, pe intreg globul, organizatii de securitate care pot sa se bucure, in regiunile lor, de acelasi succes de care s-a bucurat Alianta in Europa.

NATO aniverseaza implinirea a 60 de ani intr-o perioada caracterizata de provocari si mari eforturi pentru Alianta. Pe fundalul misiunii din Afganistan, NATO ar trebui sa dea dovada de intelepciunea de a-si consolida realizarile prin deschiderea sa catre Rusia, de a-si actualiza procesul sau decizional pentru ca acesta sa reflecte numarul mai mare de aliati si de a recunoaste limitele propriului sau succes.

Charles A. Kupchan este profesor de relatii internationale la Universitatea Georgetown si Senior Fellow la Consiliul pentru Relatii Externe.