DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE - LIBERALISMUL

DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE - LIBERALISMUL

Aceasta doctrina apare in climatul general al "filosofiei luminilor"din secolul al XVII-lea in Franta si in Anglia.

Doctrina politica a timpurilor moderne , liberalismul considera individual si libertatea sa drept valorile supreme ale vietii umane. Benjamin Constant, unul dintre principalii teoreticieni ai liberalismului sublinia ca libertatea este triumful individului atat asupra autoritatii care vrea sa guverneze prin despotism, cat si asupra maselor care reclama dreptul de a supune minoritatea, majoritatii . Inainte de a analiza evolutia liberalismului - de la liberalismul classic fundamentat de Adam Smith la liberalismul modern - trebuie facuta distinctia intre liberalismul politic si liberalismul economic.

a)      Liberalismul politic sustine un regim politic bazat pe parlamentarism, pe pluralitatea partidelor politice, pe conceptia unui stat arbitru, pe libertatea cetateanului care se exprima, in mod esential, prin vot. Cel mai sigur mod de a apara libertatea si drepturile indivizilor este de a rastrange interventia statului la domeniul legilor, vizandf mentinerea pacii, garantarea libertatilor si a justitiei . Pentru a se evita dictatura, trebuie limitata puterea guvernului. Egalitatea indivizilor trebuie inteleasa ,in intelesul liberal, ca o egalitate a sanselor decat a conditiilor. Acestia accepta, totusi, creeare unui 'nivel minim' sub care nici o persoana nu trebuie sa coboare - nivel care poate lua forma programelor de asistenta sociala sau a salariului minim garantat. Forma adecvata de organizare a statului se considera guvernarea parlamentara. In plan politic, liberalismul este adeptul reformismului, a schimbarilor partiale si progressive. Liberalismul politic face distinctia intre stat si societate, recunoscand necesitatea statului dar aparand primatul societatii.

b)      Liberalismul economic 'sustine o economie de piata care sa functioneze pe baza mecanismului cererii si ofertei, singurul capabil sa creeze bogatie pentru ansamblul societatii' . Este acceptata o rep[artitie inegala a veniturilor in masura in care conduce la o crestere a productiei pentru ca, spun economistii liberali, este preferabil sa imparti inegal bogatia decat sa se imparta in mod inegal saracia. Se refuza nivelarea veniturilor daca acesta duce la o saracie colectiva.

Liberalismul clasic

Liberalismul clasic pleaca de la observatia lui Adam Smith ca, in contextul pietei libere, 'strategiile individuale' conduse de o 'mana invizibila' concura pentru realizarea fericirii tuturor . Statul nu trebuie sa intervina in mecanismele pieitei deoarece 'binele fiecaruia favorizeaza binele tuturor'. Rolul statului este sa asigure domnia justitiei, securitatea indivizilor si toleranta fata de diversitatea opiniilor politice si credintelor religioase. Astfel statul are rolul unui 'paznic de noapte' sau al unui 'jandarm' care vegheaza la buna functionare a ordinii naturale economice si de reprimare a oricarei incercari de a suprima ordinea statala. In afara acestor functii, liberalismul clasic economic nu recunoaste statului dreptul de a intervenii in viata economica, intrucat piata libera constituie sigura forma de reglare sociala compatibila cu liberatatea individului.

Liberalismul clasic recunoaste ca relatiile de piata produc inegalitatea intre oameni si suferinta pentru unii dintre ei, dar cauza lor nu este o vointa politica anume, ci jocul imprevizibil ci jocul imprevizibil de oportunitati si sanse individuale . Sergiu Tamas identifica sursele doctrinei liberale in Magna Charta din 1215 ce avea ca obiect protejarea vietii si a libertatilor persoanelor in raport cu arbitrarul monarhului si administratiei sale. In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, teoria liberalismului este reprezentata de John Locke, Benjamin Constant, Montesquieu, Adam Smith, David Ricardo, Alexis de Tocqueville, John Stuart Mill, s.a.

In opera sa 'Despre democratie in America', Tocqueville considera ca individualismul este o forma de patologie sociala, ca rezultat al regresarii de la calitatea de cetatean la cea de izolare egoista in sfera vietii private. Depasirea individualimului si reactivarea responsabilitatii politice se realizeaza prin asociatii politice si industriale .

In 1819, intr-o conferinta tinuta la Atheneul din Paris, si avand ca tema 'deosebirea dintre libertatea antica si libertatea moderna', Benjamin Constant da forma clasica a gandirii liberale, demonstrand ca in antichitatea greco-romana nu exista libertate. Aceasta antichitate, spune Constant, a produs doar egalitatea, inteleasa ca isonomie, isegorie si isocratie.

Egalitatea Atenei s-a exprimat in 'isonomie', adica in egalitatea in fata legilor a tuturor oamenilor care erau liberi prin proprietate. Acest tip de egalitate presupunea ca toti participau la elaborarea legii, supunandu-se apoi, neconditionat , legii care capata astfel rangul de suveran. Asadar, considera Constant, Atena a produs o egalitate politica in care nu putea sa existe o libertate civica si nu exista pentru ca omul liber, adica cetateanul, era sclav al statului .

Isegoria reprezinta egalitatea la cuvant. Toti, in calitate de oameni liberi, aveau drepturi egale in 'a spune fara a face'. Aceasta egalitate produce demagogia inteleasa ca opusul libertatii . Isocratia se refera la puterea egalilor, in sensul ca, prin alegeri periodice sau tragere la sorti, toti participa in timp la putere, in mod constant .

Din aceasta analiza, Constant concluzioneaza ca democratia greco-romana era, in exclusivitate, o democratie directa ce producea si sustinea egalitatea politica a oamenilor liberi, care erau, de fapt, sclavi ai statului prin rangul sau de suveran al legii. Asadar antichitatea greco-romana nu a cunoscut libertatea. Libertatea, spune Constant, este un produs modern si este un efect al actiunii private de tip capitalist, inteleasa ca proprietate naturala. In si prin aceasta, legile naturii sunt legi ale societatii, si, invers, legile sociale sunt legi legi naturale.

Temeiul libertatii moderne este aceasta proprietate. In consecinta, libertatea exclude egalitatea, si o exclude deoarece libertatea civila isi are izvorul in proprietatea devenita naturala. Aceasta libertate civila determina libertatea politica. Aceasta este, spune Constant, libertatea oamenilor liberi in calitate de proprietatii. Pe temeiul proprietatii, libertatea civila exclude egalitatea civila, si daca libertatea civila produce liberatea politica, atunci conform logicii matematice, libertatea politica exclude egalitatea politica.

Concluzia lui Constant este ca libertatea in intregul sau exclude egalitatea in intregul sau. 'Cea ce vom numi democratie nu mai poate fi egalitate antica, sin u mai poate fi directa, ci, dimpotriva, ceea ce vom numi democratie este libertatea civila si libertatea politica, manifestate in calitate de democatie reprezentativa.'

Din perspectiva teoriei lui Benjamin Constant, se autodefinesc trei elemente ale liberalismului clasic.

a)      Din punct de vedere economic, liberalismul reprezinta trecerea de la 'statut' la 'contract', adica de la relatiile fixe de grup , in calitate de proprietar la autodeterminarea 'individului-proprietate' pe piata, ceea ce inseamna ca, acum, totul se vinde, totul se cumpara. Legile nu sunt generate de catre stat ci ele sunt consecinta liberei concurente.

b)      Din punct de vedere politic, liberalismul reprezinta trecerea de la democratia directa la democratia reprezentativa ca libertate a elitelor de proprietate. Prima consecinta majora , pentru ca , proprietatea, in conditiile liberei concurente pe piata si guvernata de legi ale pietei, determina si impune norma de drept. Nu dreptul produce libertatea, ci proprietatea produce dreptul care are doar rolul de a-i face pe toti sa respecte regulile comportarii corecte pe piata. A doua consecinta este ca nu statul produce norma de drept, impunand proprietatii, ci dimpotriva proprietatea a produs dreptul, statul devenind doar 'paznicul de noapte al proprietatii.'

c)      Din punct de vedere moral, liberalismul este o etica individualista in centrul careia se afla interesul. La inceput s-a manifestat pozitia filosofica rationalista-umanista. Ea a produs teoria dreptului natural si teoriile contractualiste. Prima categorie, in expresie nord -americana sustine 'Dumnezeu Creatorul Ne-a facut pe toti egali.' A doua categorie prin Jean Jaques Rousseau subliniaza ca 'poporul este suveranul.' Judecata in maniera liberal-cclasica, aceasta sintagma a lui Rousseau este gasita vinovata de a sustine egalitatea si suveranitatea multimilor, acolo unde inegalitatea a devenit naturala, pe temeiul proprietatii. Intr-o a doua faza, etica liberala a avut o dimensiune psihologica, manifestata in calitate de filosofie a actiunii. In ultima etapa a evolutiei eticii liberale umanismul a fost inlaturat iar temeiul explicit a devenit interesul liber de orice alta componenta, in manifestarea lui pe piata.

Sub aspect metodologoic prezinta o importanta deosebita analiza liberalismului realizata de Friederich Hayek in lucrarile 'The Constitution of Liberty'(1960) si 'Law, Legislation and Liberty'(1970), studii prin care austriacul consacra renasterea liberalismului clasic in veacul al XX-lea. Exista, spune Hayek doua viziuni filozofice asupra lumii si doua tipuri de realitati politice euro-atlantice: liberalismul francez, continental sau 'rationalismul constructiv' si liberalismul englez sau insular, devenit liberalism anglo-saxon. Din primul tip de liberalism a rezultat democratia moderna si comunismul de tip moscovit. Din liberalismul anglo-saxon a rezultat statul de drept care este autoritar si nu democrat, in sensul traditional .

a) Liberalismul francez se fundamenteaza filosofic pe pe ratiune, de unde rezulta, mai intai, filosofia luminilor, apoi ratoinalismul modern. Din punct de veder politic, acest tip de liberalism sustine egalitatea in termenii antichitatii greco-romane, avand astfel ca rezultat teoria proprietarului suveran. Realitatile europene numite democrate devin astfel produsul acestui liberalism care este stramosul socialismului modern.

b) Liberalismul anglo-saxon se fundamenteaza pe o filosofie empirist evolutionista, pe o psihologie in care simturile si nu ratiunea, primeaza. In consecinta pentru acest tip de liberalism, ratiunea este un instrument cu ajutorul caruia facem ordine in actiune si in cunoastere. Actiunea, la randul ei, presupune vointa iar vointa presupune interesul. Interesul este al proprietatii si proprietatea este insusi proprietarul, inteles ca om liber in calitatea lui de individ cu simturile lui, cu interesele si actiunile lui. Rezulta deci, din acest rationament ca, individul este subiectul: in si prin el se realizeaza societatea si istoria. Din aceasta perspectiva, subliniaza Hayek trebuie respinsa suveranitatea multimilor ca fiind un concept fals. Trebuie de asemenea respinsa ca falsa suveranitatea parlamentului, pentru ca in final, sa consideram si sa respingem ca falsa pretentia statului de a interveni, de a se amesteca in actiunile indivizilor. 'Acesta este autenticul liberalism.ceea ce demonstreaza ca actiunile se intemeiaza pe interes, ca subiectul sau este individual si ca individual este liber in raport cu statul . Liberalismul anglo-saxon respinge, exclude interventia statului in treburile societatii civile.

Istoria liberalismului este o istorie a burgheziei , si prin ea a lumii moderne si contemporane. Liberalismul clasic ocupa perioada ascensiunii , a maturitatii si a victoriei obtinute de catre burghezie, prin instaurarea statului numit stat de drept.

a)      Este liberalismul care afirma ca 'individul-proprietate este libetate' ceea c ear fi echivalentul democratiei representative.

b)      Individul este subiectul, cel care produce si impune legea; statul este doar 'paznicul de noapte al proprietatii private'.

c)      Norma de drept, ca o expresie a proprietatii, o consfinteste pe aceasta ca fiind sacra. Norma are rolul de a impune regulile comportarii corecte, loiale pe piata.

d)      Liberalismul clasic este, prin definitie, antiegalitarist. Este un elitism rationalizat, prin intermediul categoriei de interes. De aici rezulta conceptia si consecintele ideologice si politice.

e)      Se poate spune, urmand rationamentul lui Hayek, ca liberalismul clasic fundamenteaza conceptia 'statul minimal - servitor al libertatii si proprietatii', stat caruia ii este interzisa imixtiunea in treburile societatii civile si care are doar rol de a veghea ca toti factorii concurentiali sa respecte regulile comportarii corecte.

f)       Acest liberalism clasic a produs elita liberala clasica prin care a fiintat statul liberal modern intalnit in Anglia sub forma monarhiei constitutionale, in Franta sub forma republicana si in SUA sub forma republicana clasica.

LIBERALISMUL DE TRANZITIE SI DE COMPROMIS

Ocupa spatiul istoric al trecerii de la libera concurenta la monopolism specific Angliei, el a fost studiat de catre J. S. Mill si H. Spencer. Contemporan cu aparitia si dezvoltarea si evolutia marxismului, liberalismul de tranzitie preia, dezvolta , exacerband chiar temeiurile liberalismului clasic, din perspective luptei surde care se da intre elitele de proprietate si majoritatile alese. Ca o consecinta, statul liberal clasic este erodat pana la epuizare.

LIBERALISMUL NOSTALGIC

Perioada interbelica este marcata de aparitia liberalismului nostalgic, aparut ca o reactie violenta la fascismul devenit stat. Prin liberalismul nostalgic insa, spune Hayek 'se traieste si se exprima sentimentul de culpabilitate al liberalului clasic in raport cu tragedia pe care a reprezentat-o fascizarea Europei' . Din aceasta pozitie ideologica se poate intelege faptul ca reprezentantii liberalismului au avut legaturi indirecte cu social-democratia, ca aripa a Stangii Europene. Sloganul nostalgiei liberale, exprimat de Jacques Rueff este: 'principiile liberale au fost si raman valabile. Aplicarea lor de catre stat a fost defectuasa. Statul este vinovat de toate marseviile comise.' Acest slogan paseist exprima credo-ul liberal si, prin el, fobia liberala in raport cu statul.

In concluzie toate aceste trei forme de liberalism identificate de Hayek, cel clasic, cel de tranzitie si compromis sic el nostalgic, vad in stat inamicul public al libertatii-proprietatii. Gasim in aceste liberalisme 'virtutile si servitutile', in sensul ca, pe de o parte, statul a contribuit hotarator la ceea ce numim istorie moderna, pe care burghezia a facut-o dar pe de alta parte, fobia liberala, care se numeste statul, in mod paradoxal, a condus si la declinul acestui stat si la victoria fascismului .

NEOLIBERALISMUL

Neoliberalismul ocupa un spatiu distinc in istoria universala, fiind specific perioadei postbelice. In mod paradoxal, neoliberalismul este antipodal liberalismului clasic. Spre deosebire de liberalismul clasic, si pentru a-si depasii contradictile sale interne si a se adapta la noile realitati ale societatii contemporane, neoliberalismul isi modifica atitudinea fata de stat, admitand unele interventii al sale pentru asigurarea bunastarii cetatenilor, indeosebi a categoriilor defavorizate. Sunt perioade in care neoliberalii parasesc pozitia statului minimal, adoptand-o pe cea de stat maximal. Exista si aici doua etape distincte: prima coincide cu promovarea dirijismului de stat, si de abia apoi, a doua etapa cu afirmarea necesitatii interventiei statului in treburile civile, pozitie fundamentata pe teoria statului bunastarii generale.

Din nou, Jacques Rueff formuleaza un slogan ce devine ultracunoscut:'Statul este producatorul si intretinatorul bunastarilor generale ale tuturor membrilor sai' . Aceasta pozitie este sustinuta si de Biserica catolice care, prin vocea Papei afirma ca 'Statul contemporan care produce si intretine bunastarea tutror membrilor sai reprezinta infaptuirea Principiilor Sfintei Scripturi'. Doctrina neo liberala legitimeaza astfel rolul statului in reglarea sociala, inclusive admitand o anumita interventie in sectorul economic.

Din punct de vedere istoric neoliberalismul a fost pregatit de lucrarile lui Jeremie Bentham si John Stuard Mill. Primul atragea atentia asupra faptului ca interesul general este primordial in cazul unui conflict intre acesta si interesul individual, iar statul prin educatie si constrangere trebuie sa faca sa predomine interesul general. J.S.Mill la randul sau subliniaza ca statul trebuie sa intervina in viata economica si sociala pentru ca efectele pozitive prezise de Adam Smith cu privire la actiunea 'mainii invizibile' a pietei libere sunt dezmintite de fapte. Statul prin garantii legale si masuri penale, trebuie sa impiedice pe cei tari sa zdrobeasca pe cei slabi. Mai mult, Mill la randul sau subliniaza ca statul, pe langa functia sa normative, trebuie sa inervina pentru a creea conditii proprii dezvoltarii individualitatii umane prin lupta contra ignorantei, mizeriei, bolilor si conditiilor proaste de locuit .

Continuand ideile lui J. Bentham si J.S. Mill, M. Keynes va sustine legitimarea interventiei statului in societate. Preluand de la Bentham teza reglarii sociale de catre un stat care corijeaza ordinea spontana generate de economia de piata, si de la Mill ideea protectiei indivizilor defavorizati prin masuri elitiste, Keynes sustine ideea statului ca autoritate culturala si actor economic determinant. In conceptia sa statul, prin intermediul cheltuielilor publice, instrument principal pentru orientarea economiei de catre stat, provoaca cresterea locurilor de munca, iar prin impozite si alte masuri, realizeaza o redistribuire a veniturilor . Modul in care s-au regandit in cadrul liberalismului raporturile dintre initiativa individuala in economia de piata si rolul activ al statului a dat substanta unei diversitati de forme ale neoliberalismului.

Dirijismul, ca expresie incipienta a neoliberalismului sustine suprematia puterii executive in raport cu puterea legislative. Prin dirijism se da o interpretare instrumentala constitutiei si se trage concluzia ca statul, in conditiile economiilor supercalificate pe ramuri si unitati trebuie sa realizeze activitatea de planificare si dirijare.

Teoria statului bunastarii generale reprezinta forma dezvoltata a neoliberalismului prin care se sustine interventia directa si totala a statului in sfera economiei, in structurarea societatii civile, cu precizarea expresa ca interventia totala a statului nu distruge ci conserva o proprietate privata, optimizand-o.

De doua pargii dispune statul pentru realizarea interventiei sale totale. Parghia economica este alcatuita din proprietatea de stat, politica de comenzi guvernamentale la preturi fixe si politica fiscala aimpozitelor progresive. Prin aceasta functie economica statul isi realizeaza bugetul, in calitate de producator, cea de impozitar fiind subordonata, ceea ce satisface proprietatea privata. Parghia sociala presupune existenta urmatoarelor elemente: politica de ocupare deplina a fortei de munca, politica de construire de locuinte din fondurile statului, politica de transporturi publice, politica de asistenta sociala, politica de invatamant si cultura si politica de redistribuire a venitului national catre cei aflati in dificultate.

Variantele contemporane ale neoliberalismului sunt: neoliberalismul conservator, neoliberalismul social, neoliberalismul 'Scolii de la Chicago' si neoliberalismul 'Scolii de la Freiburg'.

a) Neoliberalismul conservator sau neoclasic, ca varianta contemporana a gandirii liberale aprut in anii '80, considera ca interventia statului in sprijinul celor defavorizati ar putea sa duca la rezultate contrare, inrautatind situatia acestora. Phillippe Beneton se raliaza ideilor lui Hayek cu privire la 'implicatiile perverse' ale statului providenta. In opinia sa, masurile sociale luate de catre stat, pentru a sustine sistematic persoanele defavorizate sau marginalizate, ca si politica de redistribuire a veniturilor, creeaza in randul populatiei o mentalitate de 'intretinut' care ucide spiritul de initiative si vointa de a crea bogatie. In consecinta neoliberalismul conservator propune: refuzul politicii statului-providenta; intoarcerea la realism si un demers prudent, experimental; promovarea spiritului liber in sfera economica, dar a unui spirit conservator si nonutilitarist pe plan moral; sustinerea indivizilorprin asociatii si comunitati care pot intreprinde actiuni dezinteresate in comun si acorda afectiune, caldura umana .

'Singura sansa a Occidentului de a supravietui comunismului este eliminarea diavolului keynes-ian si revenirea la mana invizibila' . Cu alte cuvinte, Hayek militeaza pentru stoparea interventiei de stat, eliminarea mecanismelor rezultate din teoria economica a lui Keynes si revenirea la piata libera care se autoregleaza prin piata concurentiala, prin 'mana invizibila'. Liberalismul neoclasic a contribuit hotarator la ascensiunea guvernelor conservatoare in lumea euro-atlantica si la prabusirea comunismului. O varianta a neoliberalismului conservator apartine lui Raymond Bare care, in sprijinul 'Scolii de la Freiburg' militeaza pentru o economie sociala de piata in care libertatea individuala in sfera economica trebuie conciliate cu solidaritatea fata de cei defavorizati, solidaritate care implica si valori crestine.

b) Neoliberalismul 'Scolii de la Freiburg' sau ordoliberalismul este o varianta a liberalismului contemporan constituita in Germania, la Universitatea din Freiburg si a carui initiatori sunt A. Rustow, W.Ropke si W.Eucken. Dupa infrangerea nazismului ideile lor sunt propagate prin intermediul revisei 'Ordoliberalismul'. Aceste idei au avut un impact imediat asupra fortelor politice din Germania in special din cauza conditiilor economice si politice postbelice precare. Astfel in 1949 Partidul Crestin Democrat din Germania adopta o noua politica cunoscuta sub numele de economie sociala de piata.

O analiza a caracteristicilor ordoliberalismului este realizata de Sergiu Tamas. Scoala de la Freiburg sustine ca doctrina liberala s-a degradat pentru ca libertatea a fost interpretata ca un principiu social absolut. Renasterea liberalismului se poate realize in masura in care principiul libertatii si respectului pentru umana se incadreaza intr-o ordine morala . Aceasta inseamna a utiliza libertatea economica nu numai pentru satisfacerea materiala aindividului ci si pentru binele comun, pentru progresul solidaritatii si echitatii proprii intregii societati. Liberalismul este astfel conceput ca un 'proces' al joculului liber al fortelor pietei corelat cu ideea de drept natural, la care se adauga cateva principii crestine. In aceasta perspective statul, printr-o serie de garantii constitutionale, asigura libertatea productiei, schimbului si consumului, precum si mentinerea respectului pentru principiile stabilite. O nota specifica ordoliberalismului este data de ideea existentei in stat, pe langa puterea legislative, executive si judecatoreasca, a unei a patra, puterea intelectuala si stiintifica care ar avea rolul de a sesiza presiunile exercitate de interesele private asupra statului, a le neutraliza si supune rationalizarii interesului general. In ceea ce priveste raportul statului cu economia, Scoala de la Freiburg considera ca statul trebuie sa intervina pe piata doar intr-o maniera conjucturala pe trei directii: mentinerea concurentei prin politici antimonopoliste, sustinerea categoriileor sociale dezavantajate, operarea de corecturi pentru a evita disfunctionalitatile in evolutia pietei.

c) Neoliberalismul social este o varianta actuala a liberalismului modern inspirata din conceptia fostului presedinte al Frantei, Valery Giscard D'Estaign despre liberalismul avansat sau asa cum a fost denumit in 1983 liberalism social. D'Estaign pledeaza pentru interventia statului in economie intr-o maniera foarte apropriata de pozitiile social-democratiei germane. Statul isi justifica existenta, in primul rand, prin functia sa de corectare a exceselor individualismului si ale pietei, in sensul ca doar puterea publica poate proteja cetatenii de excesele puterii private. Impozitele si taxele trebuie folosite pentru a proteja cetatenii contra bolilor, batranetii, somajului. Implicit se accepta planificarea supla si prospective a dezvoltarii. Dupa 1981 neoliberalismul giscadian a dat putin inapoi fata de pozitiile anterioare, cerand ca statul sa intervina numai pentru asigurarea respectarii dreptului. In acest sens, libertatea nu inseamna puterea de a face orice, ci puterea de a face tot ce este posibil sa se faca intr-un stat de drept. Daca acest stat nu este bun in ce priveste un aspect sau altul, el trebuie modificat, respectandu-se regulile jocului democratic.

d) Neoliberalismul 'Scolii de la Chicago' este o varianta aliberalismului contemporan, aflata astazi in ascensiune, fiind sustinuta de Milton Friedman si Friedrich von Hayek, ambii detinand Premiul Nobel in economie. Ei militeaza pentru reducerea si redefinirea rolului statului in favoarea initiativei individuale, concurentei si virtutilor pietei.

Friedman considera ca raul essential in societatea contemporana il reprezinta sistemul, avand opinia ca politicile sociale ale statului-providenta produc 'efecte perverse' cum ar fi cresterea saraciei si blocarea cresterii prosperitatii. El recomanda drept metoda principala pentru inlaturarea fenomenelor economice negative, monetarismul. Dupa opinia sa inflatia nu este decat mijlocul privilegiat de a fiinta cresterea statului. Pentru a contracara aceasta tendinta sunt necesare scaderea impozitelor si reforme constitutionale. In consecinta ar fi de dorit sa se inscrie in Constitutia fiecarei tari cerintele unui echilibru bugetar strict, regkarea masei monetare si o rata limitata de impozitare .

Freidrich von Hayek apreciaza ca 'rationalismul constructiv' este cel mai mare obstacol in calea traditiei liberale. In 'Low, Legislation and Liberty' Hayek sustine ca aceasta pretentie progamatoare, planificatoare reprezinta o iluzie intelectuala fiind irealizabil datorita insuficientelor informatiilor. Conform parerii sale planificarea creeaza o stare de lucruri favorabila fortelor politice totalitare. Ca atare mentinerea libertatii politic ear presupune existenta libertatii economice. Tema centrala a lucrarii lui Hayek este ca ordinea sociala si institutiile economice sunt generate spontan, fiind produsele asa-numitului 'rationalism evolutiv', al experientei grupurilor umane, al comunitatii si nicidecum rezultatul intemeierii lor intr-o maniera deliberat rational. Respingand insa anarhismul, Hayek recomanda, alaturi de reducerea rolului statului in economie o intarire a dreptului ca mijloc de progres. Deasemenea Hayek mai propune o modificare radicale a sistemului de conducere a societatii in sensul realizarii unei alte structuri a organismelor legislative. Din punctual sau de vedere ar fi mai util daca s-ar construe o camera legislative formata din 'intelepti' de peste 45 de ani, alesi prin reprezentare proportionala care sa se ocupe exclusive de elaborarea legilor, iar cea de-a doua camera sa fie aleasa prin scrutiny majoritar sis a aiba rolul de a controla activitatea guvernului .

BIBLIOGRAFIE

Sergiu Tamas - Dictionar politic. Institutiile democratiei si cultura civica , 1993

Benjamin Constant - Despre libertate la antici si la moderni, Institutul Eurapean, Iasi, 1996

I. Mihailescu - Dictionar de sociologie, 1993

Adam Smith - Bunastarea natiunilor, E.S.P.L.A., 1974

Alexis de Toqueville - Despre democratie in America, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992

Frederich A. Hayek - Constitutia libertatii, Institutul European, Iasi, 1998

Jacques Rueff - De ce raman tousi, liberal, 1945

Pierre Manent - Istoria intelectuala a liberalismului, Humanitas, Bucuresti, 1992

John Stuart Mill - Despre libertate, Humanitas, Bucuresti, 1993

M. Keynes - Teoria generala a folosirii interesului si a moralei, Ed. All, Bucuresti, 1998

Friedrich A. Hayek - Drumul catre servitude, Humanitas, 1993