ETICA AFACERILOR SI RELATIA AFACERI -POLITICA

ETICA AFACERILOR SI RELATIA AFACERI -POLITICA

Obiective

Sa cunoasteti particularitatile si nivelulrile de aplicare a eticii in afaceri.

Sa analizati rolul politicii in promvarea eticii in afaceri.

Sa puteti explica relatiile etica dintre afaceri si politica, in conditiile europenizarii si, mai larg, ale globalizarii afacerilor.

Continut

Mituri si prejudecati despre lumea afacerilor

Necesitatea eticii in afaceri

Niveluri de aplicare ale eticii in afaceri

Probleme etice ale globalizarii afacerilor

NOTA: Pentru cunoasterea detaliata a acestui subiect va recomand lucrarea lui Vasile Morar, Etica in afaceri si politica. Morala elementara si responsabilitate sociala, Editura Universitatii din Bucuresti, 2006

1. Mituri si prejudecati despre lumea afacerilor

Mediul afacerilor se dezvolta in societatile urbanizate si specializate. O economie rurala si manufacturiera nu este propice unei astfel de dezvoltari.

Adeptii ferventi ai pietei libere care se autoregleaza si asupra careia interventia exterioara trebuie sa fie cat mai redusa trebuie totusi sa tina seama de o evidenta: chiar daca firmele sunt libere sa-si maximizeze profitul, intregul lor succes depinde de cererea consumatorului, mai pe larg, de pretentiile consumatorului si de puterea lui de cumparare. Pretentiile consumatorului (in genere, ale beneficiarilor) au si componente etice de care firmele de afaceri trebuie sa tina cont, daca vor sa reziste concurentei si daca vor sa-si mentina clientii.

Conceptele centrale cu care opereaza etica afacerilor sunt destul de obisnuite: datorie, utilitate. Afacerile sunt un mediu care este perceput ca mai putin nobil, eventual un mediu fara scrupule fiindca este legat de profit. Viciile clasice, cum ar fi lacomia sau avaritia, trec drept motivatii cum nu se poate mai frecvente pentru intrarea in lume afacerilor.

Aceasta nu inseamna ca nu a existat o tendinta permanenta ca afacerile sa fie guvernate de valori si norme morale, oricat ar parea de paradoxal, avand in vedere tipul de motivatii pomenite mai sus.

In afara 'viciilor' de care sunt ghidati oamenii de afaceri, argumentele tipice impotriva asocierii morala-afaceri, sunt in principal, urmatoarele mituri despre lumea afacerilor (vezi Solomon R., 1996):

Mitul profitului si limitele sale

Prejudecata cea mai importanta este aceea potrivit careia cei care intra in aceasta ocupatie urmaresc doar goana dupa imbogatire prin profit. Cele mai semnificative astfel de critici au venit din partea stangii marxiste. Profitul este socotit un furt din munca celor care il produc.

Oamenii de afaceri invoca mai rar valorile celorlalte ocupatii. Politicienii se socotesc purtatorii binelui public, functionarii publici se socotesc aparatorii interesului public, medicii se considera in slujba sanatatii pacientilor, avocatii se socotesc aparatori ai dreptatii, politistii ai ordinii publice, profesorii ai cunoasterii, adevarului si educatiei, jurnalistii, ai informarii corecte a cetatenilor in probleme de interes public. La modul ideal, toti au dreptate. La modul real, in practica fiecarei profesii intervin motivatii neortodoxe, neconforme cu valorile proclamate. Toti lucreaza si pentru salariu, cei mai multi isi urmaresc puterea, influenta, prestigiul si succesul financiar, cauta sa profite de pe urma avantajelor profesiei sau ocupatiei. Nu exista o puritate motivationala in nici unul dintre cazuri (vezi si Solomon, 1993, p. 356).

In ultima instanta, actionarii si managerii continua sa spuna ca urmaresc prin excelenta profitul si insista mai putin pe faptul ca ofera bunuri si servicii pentru clienti, ca angajeaza forta de munca, faptul ca adesea profitul este redistribuit si reinvestit, ca recompenseaza angajatii, managerii si pe unii investitori. Managerii firmelor si companiilor afirma o valoare mijloc, respectiv profitul. La o analiza mai atenta, avem de-a face si cu alte valori care pot sa fie scopuri: statutul de invingator, succesul, utilitatea, afirmarea. O alta motivatie utilizata de catre manageri este formulata in termeni de datorie si obligatie. atat fata de actionari, cat si fata de clienti.

Problema profitului a ramas esential legata de detinatorii de actiuni (stockholders). Ei trec drept incarnarea egoismului, a inumanului homo economicus (Solomon, 1993, p. 357). Este insa greu de presupus ca proprietarii de actiuni sunt pur si simplu doar oameni lacomi de profit. Ei intra intr-o relatie de datorie fata de firma, sunt mandrii de felul in care merge o afacere, au o anumita responsabilitate civica si un tip de devotament fata de propria investitie si fata de semnificatia ei pentru comunitate.

Dincolo de motivatiile egoiste, excesiv puse pe seama lumii afacerilor, ea vehiculeaza cu valori de tipul: incurajarea, rasplatirea muncii si investitiei bune, un serviciu social mai bun adus comunitatii.

b)      Darwinismul si limitele sale

Din exterior, lumea afacerilor pare o jungla, este lumea lui 'care pe care', o lume in care 'cainii se mananca intre ei'. Ca si in politica, se vorbeste despre oamenii de afaceri ca sunt verosi, sunt lipsiti de scrupule, calca peste cadavre. In acelasi timp, afacerile nu sunt posibile fara cooperare, grija reciproc impartasita, incredere reciproca, adeseori fara parteneriat si fair-play. Aceste valori care ghideaza comportamente se aplica intre firme, intre aceste, clienti si actionari, intre manageri si actionari.

Competitia este vitala in functionarea oricarei economii capitaliste. Dar aceasta competitie nu trebuie sa aiba in mod necesar aspecte de jungla, sa aiba forma unui razboi pentru profit, sa fie nemiloasa (vezi Solomon, 1996). Mai mult, in lipsa competitiei se dezvolta sisteme de redistribuire clientelara, se naste un capitalism avand statul ca furnizor principal, la intersectia puterii cu banii. Acest fenomen se manifesta cu precadere in statele postcomuniste in proprietatea de stat este privatizata, dar nu prin competitie fair-play, ci prin crearea unui capitalism de privilegii (vezi Vladimir Pasti, Noul capitalism romanesc, Polirom, Iasi, 2006).

c)      Atomismul individualist

O sursa clasica a neputintei asocierii intre etica si afaceri o reprezinta, ceea ce se cheama atomismul individualist. Originea acestei idei se afla in teoriile contractualiste clasice. Societatea insasi si cu atat mai mult economia, erau vazute ca fiind generate de contracte intre indivizi izolati, 'atomi singulari'. Intr-o astfel de perspectiva aplicata lumii actuale este ignorata dimensiunea comunitatii. In firme sunt implicate adesea familii, grupuri de actionari, corporatii inclusiv multi-nationale. Inseamna valorii impartasite si cultura comuna. In etapa actuala, procesul dominant este cel de globalizare. El implica un amestec de culturi organizationale, transferuri de valori. Izolarea nu mai este posibila. Atomismul individualist este un model teoretic depasit.

2. Necesitatea eticii in afaceri

Interesul pentru o oarecare morala in lumea afacerilor este vechi. Ceea ce stim, din perspectiva istorica, este ca acest interes a inceput in cea mai avansata societate comerciala de acum cinci mii de ani, in Sumer. Grecia antica manifesta deopotriva interes pentru teoria economica si pentru valorile si normele morale implicate in schimburile economice. Aristotel facea distinctia intre oikonomos (gospodarire privata, in scopuri familiare) si chrematistike(schimburi economice a caror scop este profitul) (Politica, 8-11). Prima practica avea o incarcatura etica, cea de-a doua avea o singura dimensiune: cea a profitului. Este o ocupatie pur egoista. Schimburile comerciale, activitatea camatareasca au avut mereu aceeasi grila de interpretare: ocupatii lipsite de dimensiune morala, cu utilitate pur economica. Imaginea acestei separatii a durat pana in secolul al XVIII-lea. Cicero vorbea totusi despre corectitudine in tranzactii ca dimensiune morala a afacerilor.

Oamenii de afaceri ai trecutului erau in genere stigmatizati ca lipsiti de respectabilitate, cu indeletniciri neonorabile. Justificarea crestina a unei astfel de perceptii era data de relatarea din Noul Testament asupra alungarii negustorilor din Templu, precum si de reluarea acestei idei, ca o generalizare a opiniei negative despre negustorie, chiar si dinolo de templu, respectiv este vorba de anatemizarea morala a negustoriei in scrierile teologice. Sa nu uitam ca, in acea vreme unica morala admisa in lumea europeana era cea crestina. Nu exista o morala a vietii publice, desprinsa de conotatii religioase. Cateva brese in aceasta perspectiva le-au reprezentat breslele si ghildele medievale care aveau propriile lor coduri morale. Calvin si puritanii britanici incep sa readuca in discutie faptul de a fi intreprinzator ca virtute iar Adam Smith in Avutia natiunilor (1776) 'canonizeaza' noua credinta.: in versiune populara: 'lacomia e buna' Au loc transformari in credintele filosofice, incepe sa-si faca loc si legitimarea intereselor ca morale (vezi Amartya Sen, 1998, cap. 3). Acest proces coincide cu urbanizarea. Tehnologia, privatizarea, industrializarea, dezvoltarea nevoilor si a consumului, conduc societatea intr-o directie in care apare si nevoia reglementarii etice a afacerilor. In societatile rurale, dominate de economia 'naturala inchisa' sau de economia de autoconsum, acest fenomen nu are decat sanse infime sa se propage. In multe sate romanesti actuale domina economia de auto-consum. Este predictibil faptul ca o astfel de comunitate va dezvolta valori patriarhale in locul celor contractuale.

Pana foarte recent, la scara istorica (acum mai putin de 30 de ani), acest subiect a fost circumscris unor discutii negative despre scandalurile si dezastrele aduse mai ales de lumea corporatiilor, despre iresponsabilitate, iar recent ele au fost reluate in diferite forme in contextul globalizarii si existentei corporatiilor mondiale. Locul comun al acestor abordari legate de amoralismul afacerilor este dat mereu de 'numitorul comun al afacerilor: banul' (Solomon, 1993, pp.354-355).

Intrebarea care ramane deschisa este: exista sau nu o contradictie in termeni, anume ca 'lacomia este buna'?

In mare, teoreticienii de orientare liberala au insistat pe ideea ca succesul este o virtute, saracia este un viciu si ca bogatia devine sursa de noblesse oblige (este generatoare de obligatii morale, pe cand saracia este generatoare de probleme morale). Socialistii au dezvoltat discursul opus despre amoralismul lumii afacerilor. Recent discutiile teoretice s-au mai echilibrat si au ajuns la nivelul constructiei idealurilor morale in afaceri, cu accente, inclusiv pe dreptate sociala si grija fata de consumator.

In ultimele trei decenii, lumea afacerilor a devenit un subiect academic important si interesant. Au aparut studiile superioare in specialitate (scolile de business), s-a incetatenit si legitimat ideea ca, cel putin aspectele manageriale ale afacerilor sunt profesionale. Se studiaza inclusiv din perspectiva etica, relatiile intre actionari (sau proprietarii), guverne, parlamente, sindicate, manageri, clienti, mediul afacerilor, comunitatea locala in care acestea se desfasoara. Etica afacerilor devine tot mai pregnant o componenta a eticii profesionale

3. Niveluri de aplicare ale eticii in afaceri

In afaceri pot sa fie detectate cateva niveluri de aplicare a eticii (vezi Solomon, 1996 pp. 360-3619):

Nivelul micro este cel care se stabileste intre indivizi in baza principiului corectitudinii schimbului. Acest nivel este mai aproape de etica traditionala si cuprinde: obligatii, promisiuni, intentii, consecinte, drepturi individuale. Toate acestea se afla sub principiile schimbului cinstit, castigului cinstit, tratamentului corect ( Fii onest cand faci un targ!). Unui astfel de nivel i se aplica ceea ce Aristotel numea dreptate comutativa, cea practicata intre egali. O firma care vinde masini, trebuie sa-si previna cumparatorii daca ele au defecte de frana sau o firma care vinde anticonceptionale trebuie sa previna clientii ca acestea produc dereglari hormonale. Clientul trebuie considerat rational, autonom si trebuie informat ca sa poata cumpara serviciul sau produsul in cunostinta de cauza. Oficiiile pentru Protectia Consumatorilor sunt infiintate de state care fac politici de informare si protectie a consumatorilor.

Nivelul macro se refera la reguli institutionale sau sociale ale comertului, ale lumii afacerilor. Conceptele centrale cu care se opereaza pentru acest nivel sunt: dreptate, legitimitate, natura societatii. Problemele puse in contextul nivelului macro sunt de tipul urmator: Care e scopul pietei libere? Este proprietatea privata un drept prioritar? Este drept sistemul de reglementare al pietei? Este meritul luat in seama? Ce rol trebuie sa aiba statul in afaceri? Care este natura lumii afacerilor? Sunt drepte si echitabile politicile de impozitare aplicate firmelor? Aceste probleme sunt prioritar de etica politica aplicata la afaceri.

Nivelul molar: pentru unitatea de baza a comertului actual: corporatiile, in special corporatiile transnationale.

Discutiile etice se refera preponderent la rolul corporatiei in societate si al indivizilor in corporatie, la responsabilitatea sociala si internationala a corporatiilor.

Milton Friedman (laureat al Premiului Nobel pentru economie) este unul dintre aparatorii ferventi ai pietei libere, inclusiv de constrangeri etice care depasesc regulile proprii ale afacerilor si mai ales scopul esential: profitul. (vezi Friedman, 1970). El acuza intelectualii de socialism si de faptul ca vor sa-i transforme pe oamenii de afaceri in 'marionete lipsite de libertate'. Orice implicare in caritate, in proiecte sociale care nu duc la cresterea profitului reprezinta un furt din buzunarul actionarilor, caci managerii corporatiilor nu trebuie si nici nu au competente sa faca politici publice. Portretul oferit de Friedman este unidimensional si vine dintr-o veche separatie: 'afacerile sunt afaceri si morala e morala'. Aceste sfere nu pot sa fie amestecate. In genere perspectivele libertariene sunt mai ostile amestecului moralei si politicii in afaceri private.

Nu aceiasi pozitie o impartaseste un alt mare teoretician, Peter Drucker, in lucrarea sa Management, 1979. Argumentul competentei, sustine Drucker, este corect doar daca corporatiile nu isi propun proiecte de inginerie sociala, daca au competente privind. discriminari la angajare, promovarile, poluarea. Sa presupunem, de exemplu ca managementul unei companii este compus din persoane cu inclinatii rasiste si ca decid sa nu angajeze rromi, indiferent cat de calificati sunt acestia. Trebuie oare ca statul sa nu intervina fiindca firma este una privata?

In activitatea unei corporatii cei care iau parte la desfasurarea unei afaceri nu sunt doar actionarii ('stockholders'). Exista o categorie mai larga de participanti ('stakeholders') fata de care primii (actionarii) sunt doar subclasa. Participantii (stakeholders) sunt toti cei afectati de activitatea unei companii. Aici sunt inclusi: angajatii, consumatorii si furnizorii, comunitatea inconjuratoare, mai pe larg, societatea. Toti acesti participanti au asteptari legitime si drepturi legitime:

O corporatie este menita sa satisfaca publicul oferindu-i produse si servicii dorite si dezirabile. Ea nu il satisface daca promoveaza discriminarea, polueaza aerul, apa, secatuieste resursele, distruge frumusetea mediului.

Minimele reguli etice pe care trebuie sa le urmeze o corporatie (o firma) sunt urmatoarele:

a) In privinta clientilor (cumparatorilor)

Produsele trebuie sa fie de calitate, sigure, sa aiba instructiuni de folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator.

Supozitia generala. pe care se bazeaza comertul este cea a consumatorului adult, dotat cu discernamant, inteligent, capabil sa-si dea seama de riscuri, este responsabil (ceea ce, de exemplu, nu se potriveste copiilor cand este vorba despre jucarii cu un grad de pericol, de tigari, bauturi, filme excesiv de violente sau obscene).

In cazul producatorului exista presupozitia ca este matur, inteligent, responsabil, bine intentionat. Acestea sunt in general cazuri ideale, adesea aratand totusi comportamente reale frecvente. Ce se intampla insa in cazul in care consumatorul este iresponsabil iar producatorul este dubios, necalificat, veros? Piata singura nu poate sa reglementeze astfel de situatii. Ea creeaza cerere iar reclama, la randul ei, influenteaza si cererea si alegerea. Uneori ceea ce se ofera pe piata nu doar ca nu satisface o nevoie (de mentinere, de autodezvoltare, de autoafirmare), dar, mai mult, poate sa lezeze cele mai semnificative datorii fata de sine ale consumatorului si datorii fata de altii ale producatorului. De exemplu, utilizarea excesiva a imaginilor de femei in reclame la obiecte de uz casnic le circumscrie acestora o imagine de eterne servitoare ale familiei iar utilizarea excesiva a imaginii femeilor ca trup sexy si doar atat intareste prejudecata ca femeile sunt obiect sexual. Reclama promoveaza utilizarea femeilor ca obiecte si a sexului ca mijloc de manipulare. Ea poate intarii prejudecatile rasiale. Reclama uzeaza de minciuni, iluzii pozitive (vei cuceri lumea daca folosesti parfumul X), de seductie, kitsch (vezi Solomon, ibid. p. 362). Este sistematic violat principiul adevarului (al veridicitatii). In numele unui astfel de principiu ar trebui permisa doar prezentarea informatiilor despre calitate si utilizare. Producatorii mizeaza pe faptul ca un consumator mediu poate sa nu le inteleaga, dar ca astfel are si el responsabilitate pentru alegere. Responsabilitatea, pentru a fi etica, trebuie sa fie reciproca. In acest sens este necesara interventia institutiilor publice care au rolul de a tempera reclama cu orice pret (vezi de exemplu rolul Consiliului National al Audiovizualului care aplica sanctiuni pentru reclame indecente, periculoase sau discriminatorii).

b) In privinta angajatilor

Angajatii sunt tratati adesea ca o marfa-forta de munca, desi sunt fiinte umane, scopuri in sine. Cele mai dezumanizante tratamente este probabil sa se manifeste mai ales in zonele in care exista o singura oferta de lucru, in care exista un monopol total asupra locurilor de munca.

Pentru a aseza relatiile intre angajat si firma pe temeiuri etice se introduc urmatoarele categorii de principii si norme:

S-au introdus: drepturile angajatilor si reglementari in privinta loialitatii fata de companie. Tratarea angajatilor ca pe o piesa pur inlocuibila, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul ca si ei trateaza compania ca pe o statie de tranzitie, o simpla sursa de salariu si beneficii. O parasesc indata ce gasesc ceva mai bun pentru ei insisi.

Loialitatea fata de companie se contureaza prin obligatiile reciproce: companie-angajat, prin atribuire de roluri si responsabilitati. Unele dintre acestea sunt contractuale si legale, dar ele nu ajung decat pentru indeplinirea sarcinilor si nu au o componenta etica: O slujba nu e nici odata doar o slujba. Exista mereu o dimensiune morala: mandria fata de propriile produse, spiritul de echipa, grija fata de bunastarea companiei, atasamentul fata de colegi. Afacerile nu sunt scop in sine (Norman Bowie, 1982).

Exista uneori conflicte de valori intre valorile companiei si cele personale. In acest caz, unii angajati trag semnale de alarma, isi critica public propria companie. Cel sau ca care fluiera in biserica ('the whistle-blower'): nu e pur alarmist ci si cel care arata ca nu poate tolera imoralitatea, tradarea increderii publicului si vrea sa sprijine depasirea unor astfel de impasuri. Categoria de angajati despre care discutam nu are o viata linistita, risca foarte mult (in primul rand isi risca slujba), sunt perceputi de catre companie ca tradatori, indezirabili iar succesele ei sunt ocazionale (vezi si nesupunerea functionarilor publici). De aceea, fara acoperire in coduri etice ale afacerilor, ei pot avea cel mult prestigiu de Don Quijote. Introducerea eticii afacerilor le-a facut un serviciu in sensul in care i-a eliminat din perceptia gresita ca acest tip de angajati nu sunt loiali companiei. Ei traiesc in mod responsabil conflictul intre moralitatea si bunastarea societatii, pe de-o parte si afaceri, pe de alta parte (vezi Solomon, op. cit).

4) Probleme etice ale globalizarii afacerilor

Una dintre cele mai evidente forme ale globalizarii o reprezinta existenta corporatiilor internationale. Ele au un rol dual din punct de vedere etic. Pe de-o parte se extind in state in care guvernele si clientii sunt mai putin pregatiti in protectia drepturilor consumatorilor, a celor salariale si in probleme de mediu. Aceasta faciliteaza pe termen scurt, strategii de crestere a profitului, fara prea multa grija fata de angajati, consumatori, cetateni si mediu. Institutiile de protectie ale consumatorilor sunt prea slabe ca sa forteze companiile mari sa isi schimbe regulile (in Romania OPC [Oficiul Pentru Protectia Consumatorului] a actionat preponderent impotriva productiei si comertului improvizate si neprofesionale si mult mai putin asupra marilor companii private sau publice). Pe de alta parte, corporatiile aduc in noile lor medii, mai ales in tarile sarace si cu institutii democratice mai fragile, noi deprinderi de comportament si noi reguli care pot facilita dezvoltarea economico-sociala si normele etice. Exista de asemenea institutii internationale create ca sa vegheze la probleme de munca, protectia consumatorilor, mediu.

Exista probleme specifice, de natura etica, in conditiile in care corporatiile internationale actioneaza in tarile cu economii subdezvoltate si cu un nivel mai redus de exercitare a drepturilor omului sau chiar in regimuri autoritare (in acest sens, vom lua in seama drepturile contribuabilului, angajatului local, ale consumatorilor si ale comunitatii locale) (vezi Appelbaum si Lawton, 1990, pp.205-247):

Consimtamantul obtinut pe baza informarii consumatorului poate sa fie mai redus. Reclama unui produs poate sa contina informatii inselatoare. In acest caz este incalcat principiul dreptatii comutative care implica relatii intre egali, acordul partilor contractante, precum si acela al respectului pentru persoana (ea este tratata doar ca mijloc pentru profit).

Dreptul la un mediu natural sanatos, dreptul generatiilor urmatoare la resurse, fac necesara etica mediului. Ea devenit o cerinta tot mai pregnanta. Problemele de mediu afecteaza regiuni intregi (vezi accidentul de la centrala atomica de la Cernobal, 1985, poluarea Tisei si Dunarii in 2000, deversarile de cianuri in Siret in ianuarie 2001, discutiile si deciziile privind pericolul poluarii cu cianuri la exploatarea de la Rosia Montana). Ele nu pot sa fie socotite probleme locale. Din acest motiv, firmele, companiile, corporatiile au inclusa ca cerinta morala responsabilitatea fata de mediu. Poluarea este un fenomen care se poate importa sau exporta ca produs secundar si neintentionat al extinderii industriale. Din cauza restrictiilor ecologice impuse in propriile state sau in Uniunea Europeana, anumiti producatori tind sa-si desfasoare activitatea in tarile in care guvernele respective tin seama mai ales de obiective imediate: cresterea Produsului Intern Brut, ocuparea fortei de munca si nu impun reglementari suficient de aspre in probleme de mediu. Prin urmare afacerile pot exploata resursele unor astfel de tari, inclusiv forta de munca, intr-un mod ne acceptabil in propria tara.

Dumpingul este la randul sau o practica internationala care pune probleme etice. Exista produse care, prezentand un risc mare, nu pot sa fie vandute in tara. In schimb, ele sunt vandute, uneori cu sprijinul statului care acorda inlesniri de taxe, cu preturi mai mici, in tarile lumii a treia a. Motivatia acestor vanzari este una de tip antipaternalist: Nu este cazul ca un guvern strain sa protejeze consumatorul extern. Acesta poate sa fie capabil sa isi dezvolte, la nivel guvernamental, propriile sale mijloace de autoprotectie. In acest caz, procedura este apropiata de perspectiva doctrinei realismului politic: datoriile morale si politice ale unui stat vizeaza doar proprii cetateni si se opresc la granitele statului.

Dependenta de corporatii. Corporatiile pot ajunge sa domine o societate, sa-i impuna legi si politici publice. Unele dintre aceste corporatii au dus la cresterea polarizarii sociale in tarile in care au actionat (vezi de exemplu in America Latina). Conducatorii corporatiilor nu se identifica cu comunitatea locala, ci cu interesele firmei. In astfel de situatii adesea este impiedicata dezvoltarea clasei de mijloc si actiunea societatii civile ca factor de influenta si presiune sociala. Exista chiar o preferinta a unor corporatii pentru a face afaceri cu regimurile autoritare care le ofera un mediu mai sigur pentru afaceri (prin urmare, ele pot uneori sa sprijine tacit reprimarea miscarilor spre democratie). In acelasi registru se inscrie tentatia unora dintre ele de a nu sprijini un mediu in care se dezvolta activitatea sindicala. Accentul pe drepturile salariatilor ar conduce la scaderea profiturilor. Largirea libertatii de circulatie a fortei de munca si capitalurilor in Uniunea Europeana a facut ca multe afaceri sa migreze catre Estul Europei din cauza costurilor mai reduse cu forta de munca, spre indignarea lucratorilor occidentali ramasi in somaj.

O alta forma de manifestare a dependentei este neincurajarea cercetarii locale. Oamenii de afaceri locali trebuie sa cumpere know-how si tehnologie, de preferat nord-americana si europeana. In aceste conditii ei nu sprijina financiar formarea profesionala locala si nici cercetarea. Lumea contemporana imparte statele astfel incat pentru cele foarte dezvoltate sursa principala de castig devine exportul de know-how. Ele dezvolta economii ale cunoasterii.

Responsabilitatea sociala in plan international.

Exista, dupa cum am aratat mai sus, suficient scepticism legat de oportunitatea eticii afacerilor, chiar si cand este vorba despre afaceri 'domestice' (in interiorul aceluiasi stat). Datoria prima a unui om de afaceri este cresterea profitului propriei firme (in acest sens vezi mai ales pledoariile lui Milton Friedman, 1970) si aceasta datorie nu poate sa fie ingradita decat de norme impotriva constrangerii si fraudei. Prin urmare, sarcina guvernelor este doar aceea de a mentine regulile liberei concurente si a prevenirii inselaciunii. In acest sens, singura dreptate acceptabila este dreptatea distributiva, prin care fiecare persoana primeste ceea ce merita iar recompensele sunt distribuite in functie de contributia personala. Cu atat mai mult o astfel de distributie se poate aplica atunci cand o companie actioneaza in afara propriului stat si are doar 'angajamente de afaceri'.

Adversarii unicitatii dreptatii distributive sunt adeptii egalitatii de sanse. De ce insa ar promova o companie internationala o astfel de politica si de etica? Un raspuns simplu vine din faptul de a alege intre o strategie pe termen scurt si una pe termen lung. Este in interesul companiei ca, pe termen lung, sa aiba un numar cat mai mare de clienti si o oferta de forta de munca cat mai competitiva. Firmele castiga mult si din prestigiul dat de participarea lor la asistenta pentru dezvoltare si la activitati de binefacere.

(Appelbaum si Lawton, 1990, cap. Issues in External Corporate Relations).

In partea anterioara m-am referit preponderent la acele aspecte care tin de comportament ne etic in relatiile dintre corporatii si mediul local in care acestea actioneaza. Exista insa si aspecte pozitive ale acestei actiuni. Ele se refera mai ales la modurile in care firmele straine care au o traditie substantiala a eticii in afaceri, influenteaza introducerea si dezvoltarea ei la nivel local. Ele pot contamina pozitiv mediul intern al afacerilor si politicii, pot sa influenteze politici publice pentru consumatori. De aceea guvernele statelor in tranzitie si integrare (cum este si cazul Romaniei), au datoria morala sa incurajeze acele corporatii care pot sa aiba si efecte benefice in cresterea gradului de democratie, in apararea si exercitarea drepturilor contribuabililor, angajatilor si clientilor. Afacerile pot sa para un scop in sine, dar moral ele sunt doar un mijloc pentru dezvoltare personala si sociala (vezi in acest sens Amartya Sen, .Dezvoltarea ca libertate, 2004).

Intrebari si aplicatii:

Aratati care este semnificatia urmatorilor termeni: competitie onesta, atomism individualist, corectitudine in tranzactii, onorabilitate, succes, drepturile consumatorilor si ale angajatilor, loialitatea fata de companie, globalizarea afacerilor, drepturi comutative, asistenta pentru dezvoltare.

Comentati etic 'goana dupa inavutire'.

Cu ce argumente este respinsa etica in afaceri?

Care poate sa fie 'profitul' comportamentului etic in afaceri?

Relevati perspectiva liberala si cea socialista in privinta eticii afacerilor.

Ce reguli etice trebuie sa urmeze o companie?

Care sunt nivelurile de aplicare ale eticii in afaceri?

Dati exemplul unei corporatii internationale care face afaceri in Romania si aratati ce impact credeti ca a avut asupra climatului etic si a celui democratic.