INSTITUTII POLITICE (I)

INSTITUTII POLITICE (I)

Definire, elemente constitutive, trasaturi, functii, tipologie

Conceptul de institutie politica sugereaza fie entitati politiceconcrete (stat, parlament, partid etc.), fie "ceva" nedefinit, dar care are un caracter oficial sau se afla in relatie cu oficialitatile. In limbajul comun se pastreaza, astfel, sensul juridic initial al termenului institutio, preluat din latina ("asezamant", "regula de purtare"), in timp ce in sociologie si in alte stiinte sociale conceptului i se atribuieintelesuri mai complexe. In primul rand si esential, institutia politica este integrata in sistemul institutiilor sociale (intre care se numara si cele economice, educative, culturale etc.), care, in raport de natura, functii si obiective, corespund nevoilor si intereselor fundamentale ale grupurilor sau colectivitatilor sociale.

Institutiile politice sunt componente esentiale ale sistemului politic, interpretat ca parte inseparabila si foarte importanta a sistemului social global. Fiecare dintre acestea constituie in sine un model de organizare si desfasurare a interactiunilor dintre indivizi, care exprima raporturi concrete ce dobandesc un caracter de stabilitate si coeziune, pe o perioada mai mare sau mai mica de timp. In acelasi timp, institutiile politice sunt si reprezentari ale unui sistem (sau sisteme) de valori, conceptii etc. ceea ce le confera caracter de legitimitate, fiind astfel acceptate de majoritati sociale a caror dinamica este insa schimbatoare.

Cand legitimitatea institutiilor intra in impact cu aspiratiile si vointa majoritatii sociale, relativa lor autonomie le permite sa nu fie inlocuite in bloc si concomitent, ci succesiv si esalonat intr-o perioada rezonabila de timp. In conditiile unor mari tulburari sociale, formele institutionale politice rigide pot disparea o data cu prabusirea sistemului politic, fiind inlocuite cu altele noi, corespunzatoare exigentelor si intereselor noii puteri si asteptarilor unei majoritati sociale.

Instrumente importante si indispensabile sistemului politic, institutiile politice au atat functii organizatorice, cat si reglatoare a relatiilor politice si, deopotriva, a celor sociale, rolul lor fiind triplu: de recrutare, de socializare si de comunicare politica. Cu alte cuvinte, rolul major pe care il au consta in plasarea lor in fluxul bidirectional dintre guvernanti si guvernati, ceea ce le ofera prestigiu si autoritate (in sistemele politice democrate) sau dezavuare si respingere (in regimurile totalitare).

Institutiile politice, potrivit diversitatii vietii sociale, sunt relativ numeroase, fiecare avand structuri, trasaturi, roluri, functii si relevanta distincte. Cele mai importante institutii politice sunt: statul, care este institutia politica fundamentala a oricarei societati; parlamentul, institutia prezidentiala sau monarhica; guvernul (autoritatile publice); administratia publica (centrala, locala, speciala); autoritatea judecatoreasca; partidele politice, grupurile de interese si/sau de presiune, alte organizatii.

Statul. Notiunea de stat are o diversitate de acceptiuni si sensuri. Frecvent, termenul este relationat unei comunitati politice, care de-a lungul timpului, a luat o diversitate de forme, exprimand, in esenta, modalitati de organizare a comunitatilor in orizont politic. Prin urmare, mijlocul prin care se asigura perpetuarea existentei unei colectivitati umane, ordinea si coeziunea sa este puterea politica, instrumentata prin stat. Puterea politica se deosebeste insa de alte forme de putere (economica, juridica, militara etc.), in primul rand prin caracterul ei teritorial (Jean Bechler), caracter care este transferat si statului. Prin aceasta, statul determina apartenenta indivizilor la un anumit teritoriu, inlocuind legatura de sange, ce unea pe membrii comunitatilor primitive, cu puterea politica, bazata, spre deosebire de puterea sociala, pe autoritate si coercitie, pe impunerea vointei "celor tari" celorlalti membri ai comunitatii (nu neaparat si numai "celor slabi").

Statul, ca institutie fundamentala a sistemului politic are un caracter istoric, tipurile si formele istorice de stat fiind urmatoarele: formatiunile statale ale Orientului antic (statele sumerian, constituit cu aproximativ 4.000 de ani i.Hr., babilonian, asirian, egiptean, persan, indian, chinez); polisurile grecesti si statul roman; statele feudale si moderne.

O data cu intrarea in modernitate, perspectiva interpretativa a tipurilor si formelor de stat se modifica in raport de parametrii socioeconomici si politici, care definesc continutul nou atat al epocii, cat si al institutiilor statale. In acest context, se configureaza:

a) Statul modern liberal, care inlatura absolutismul de tip feudal (laic sau religios) si isi asuma atributii corespunzatoare noii faze de evolutie a societatii (protejarea capitalului financiar si comercial, asigurarea liberei concurente intre producatori, respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti etc.). Statul incurajeaza cristalizarea si consolidarea unor noi institutii si relatii socio-politice, in conformitate cu doctrina liberala, avand drept principiu director individualismul si rationalitatea (de sorginte iluminista), cu alte cuvinte, a societatii civile, ca partener social.

b) Statul de drept este rezultanta evolutiei statului liberal modern, in cadrul caruia s-au creat conditiile transformarii lui in stat de drept prin: consacrarea suprematiei legii, a legalitatii actelor administrative, a separarii puterilor in stat si garantarii drepturilor si libertatilor individuale. In acelasi timp, este si rezultanta postularii drepturilor individului (ale cetateanului) in cadrul separatiei intre stat si societatea civila.

Respectul persoanei si demnitatii sale, ca efect al libertatii politice, precum si limitarea statului numai la functia de garantare si aparare a individului sunt cele doua elemente fundamentale ale constructiei statului de drept.

Pentru ca statul de drept sa se constituie intr-un garant al libertatilor individuale si, deopotriva, pentru infranarea tendintelor transformarii lui intr-o institutie politica de tip absolutist (si deci arbitrar), au fost elaborate, sanctionate si recunoscute mai multe principii care stau la baza functionarii sale (controlul constitutionalitatii legilor si a actelor administratiei publice; separarea puterilor in stat; respectarea si apararea drepturilor si libertatilor individuale, precum si a grupurilor etnice si culturale minoritare etc.).

c) Statul social este acea forma de stat care recunoaste si aplica una din functiile esentiale ale statului: functia sociala. Aceasta presupune un interventionism etatic, atat in economie, cat si in viata sociala, cu scopul limitarii inegalitatilor, repartizarii cat mai echitabile a P.I.B-ului, reducerii somajului, aplicarii unei politici sociale eficiente, controlul profiturilor, rea-lizarea personalitatii umane pe baza meritelor si capacitatilor personale etc.

Experienta dobandita in constructia statului de drept a condus la operarea unor importante rectificari in doctrina politica liberala in sensul ca acesta (statul social) nu mai este considerat drept rezultanta a unui ansamblu de interventii succesive sau doar un instrument al asistentei sociale. In noua viziune, acesta este expresia unei noi gandiri politice, a unui nou si important proiect reformist (de schimbare sociala) avand ca obiective principale identificarea si statornicirea unor raporturi noi si echitabile intre patronat si munca.

d) Statul totalitar controleaza autoritar toate aspectele vietii sociale si individuale prin constrangere, arbitrar, violenta. Principalele sale trasaturi sunt: rolul important al partidului unic; ideologizarea excesiva a intregii vieti; anularea separarii puterilor in stat; suprimarea drepturilor si liber-tatilor fundamentale ale cetateanului si ale omului; instituirea unui regim de teroare, de supunere oarba a omului fata de autoritatile politice etc.

Tipuri de state totalitare: U.R.S.S. (1917-1990), statul fascist italian (1922-1943), statul fascist german (1933-1945), Spania franchista (1939-1947), statele comuniste din Centrul si Rasaritul Europei (1945-1989) s.a.

Statul, potrivit altor criterii de apreciere, poate fi unitar sau federal, national sau multietnic.

e) Statul modern: principii de organizare si rol socio-politic. Definirea statului modern se realizeaza intr-un proces socio-politic de anvergura si de durata. Cu alte cuvinte, acesta isi defineste structurile, mecanismele si functiile sale din mers, pe care le testeaza, cu rezultate diferite de la o zona geo-politica la alta, de la o societate la alta. Esential este, insa, ca in acest proces s-au cristalizat si apoi s-au impus norme si principii care, in prezent, sunt universal recunoscute, conferind o inconfundabila identitate statului modern.

In linii esentiale, aceste principii sunt:

- principiul suveranitatii nationale, potrivit caruia puterea de comanda a statului se manifesta pe intreg teritoriul national;

- principiul guvernarii reprezentative, care consta in delegarea unor reprezentanti sau puteri de catre "popor", care sa exercite puterea in numele sau si pentru sine;

- principiul separarii si echilibrului dintre puteri, care presupune o dubla calitate: separarea organicasi separarea functionala;

- principiul suprematiei legii;

- principiul consacrarii drepturilor si libertatilor democratice.

Inca de la finele celei de a doua conflagratii mondiale, dar mai ales in ultimele decenii, s-au intensificat dezbaterile asupra rolului statului in societatea moderna si, deopotriva, s-au initiat reforme care vizeaza pozitionarea lui in sistemul social global. Unele curente sociopolitice si ideologice considera ca rolul statului trebuie diminuat progresiv si limitat la cateva atributii esentiale. Altele, incearca sa acrediteze ideea ca, din contra, rolul statului ramane valabil in parametrii lui traditionali sau chiar trebuie sa creasca in anumite circumstante.

In cadrul fiecaruia din cele doua mari curente de gandire socio-politica exista delimitari, care imbraca nuante, uneori importante, cum sunt, de exemplu, partizanii "liberalismului rafinat si indraznet". Acestia au initiat miscarea cunoscuta sub numele de "libertariana".

In viziunea lor, libertarismul este un curent de gandire ultraradical in cadrul liberalismului modern, a carui esenta consta in cautarea solutiilor de organizare sociala care sa permita indivizilor sa beneficieze de cea mai mare libertate posibila in cadrul societatii si, implicit, in cadrul statului. Libertatea maximala, dupa parerea lor, nu poate fi atinsa decat in cadrul economiei de piata si a statului minimal, adica a unui astfel de stat care sa aiba ca functie esentiala asigurarea ordinii si justitiei, eliminandu-se astfel violenta si asigurandu-se deplin dreptul la proprietate.

O alta doctrina socio-politica este cea care proclama, pentru unele din statele Europei occidentale, aparitia statului bunastarii generale. Aceasta doctrina plaseaza statul deasupra structurilor (claselor) sociale, sustinand ca aparatul de stat din tarile cele mai dezvoltate ar fi ajuns la situatia de a asigura potentialitatile stabilizatoare. Ce inseamna, in esenta, aceasta? Inseamna ca aceste potentialitati devin factor de echilibru si dezvoltare a intregii societati si, deopotriva, al reglementarii si armonizarii sociale. Statul apare ca un arbitru, dar un arbitru activ si integrator al vointelor de dezvoltare economica si sociala, devenind, el insusi, agent al dezvoltarii.

In prezent, in S.U.A., Europa Occidentala, Japonia etc. "statul bunastarii generale" se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre producerea bunurilor de consum de folosinta indelungata si spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si imbracaminte etc.