Finantarea sectorului social.Tipuri de resurse financiare pentru sustinerea programelor sociale. Scenarii privitoare la dinamica cheltuielilor sociale publice. Directii de actiune in vederea atragerii de resurse bugetare.

Finantarea sectorului social.Tipuri de resurse financiare pentru sustinerea programelor sociale. Scenarii privitoare la dinamica cheltuielilor sociale publice. Directii de actiune in vederea atragerii de resurse bugetare

Pentru reusita accelerarii reducerii saraciei si a promovarii incluziunii sociale, PNAinc trebuie sa prevada in mod necesar resursele suplimentare pe care se bazeaza.

Contextul lansarii acestui PNAinc este in mod special critic: pe fondul unor conditii economice sever dificile, am mostenit o subfinantare cronica a sectorului social, chiar raportata la capacitatile limitate ale economiei romanesti, cuplata cu un anumit deficit institutional. Trebuie insa sa fim constienti ca fara o corectie substantiala a subfinantarii si a deficitului institutional nu poate fi vorba de o reusita semnificativa a acestui Plan National de Actiune.

Trei tipuri de resurse ale amplificarii programelor sociale trebuie luate in considerare:

a. Cresterea a finantarii sectorului social. Acest lucru se poate realiza in primul rand prin cresterea efortului public: a cheltuielilor sociale publice. Complementar trebuie stimulata o mai mare contributie financiara a societatii civile, dar si a organismelor internationale (in primul rand UE).

b. Realizarea unei cresteri sustinute si semnificative a PIB.

c. Cresterea eficientei utilizarii resurselor deja disponibile.

d. Imbunatatirea rapida si decisiva a capacitatilor institutionale, culturale si profesionale ale sectorului social.

Pentru orice societate, resursele destinate programelor sociale sunt structural limitate. Provenind din taxe, impozite, contributii, peste o anumita limita ele afecteaza advers procesul primar de producere economica a bunastarii.    Intr-un context social-economic, in care trebuie inclusa si vointa politica a colectivitatii, exista un punct de echilibru intre resursele economice totale produse si resursele atribuite pentru programe sociale.

Romania ocupa din acest punct de vedere o pozitie speciala: comparativ cu toate celelalte state europene, exceptie facand doar cele care se confrunta cu situatii speciale (Albania, statele din fosta Iugoslavie), efortul social se plaseaza la nivelul cel mai scazut (Capitolul 16). Din acest motiv putem estima ca, indiferent de controversele politice si de argumentele pro sau contra, efortul financiar pentru sustinerea politicii sociale va creste inevitabil, sub presiunea problemelor sociale, dar si a imperativelor integrarii europene. Trebuie sa ne asteptam ca la un moment dat al procesului de integrare europeana a Romaniei, se va formula ca cerinta expresa cresterea cheltuielilor sociale publice.

Este util, din acest motiv, ca aceasta crestere sa fie proiectata inca de acum, ritmurile ei fiind, evident, functie de vointa politica dominanta.

Consideram ca, pe termen mediu/lung, cel putin la nivelul conceptiei actuale europene asupra interventiei sociale a statului, obiectivul nostru legitim in acest domeniu este sa atingem un nivel al cheltuielilor sociale publice de 25% din PIB.

Putem lua in considerare 3 scenarii privitoare la dinamica cheltuielilor sociale publice:

A. Scenariul conservator: cheltuielile sociale publice vor ramane si pe termen scurt/mediu constante ca procent din PIB; ele vor creste insa in valoare absoluta ca efect al cresterii economice

B. Scenariul unui angajament social ferm, cu o crestere in doua trepte a efortului:

2003-2005 crestere anuala cu 0,5% din PIB

2006-2010 crestere anuala cu 1,5%

Atingerea obiectivului:    2010

C. Scenariul conservator, cu o crestere mai lenta a efortului, determinata in special de presiunile conjuncturale:   

Crestere anuala in medie de 0,5% din PIB

Atingerea obiectivului: 2016

Primul scenariu nu presupune o schimbare structurala a interventiei sociale a statului. Acest scenariu nu este insa probabil a se materializa. Doua presiuni se vor exercita in viitor pentru cresterea si relativa nu doar absoluta a efortului social public: nevoia tot mai acuta de a absorbi problemele sociale acumulate si presiunea integrarii europene prin asimilarea configuratiei de politica sociala promovata de UE. Este deci probabil ca, in urmatorii ani, guvernarea va trebui sa mareasca efortul public social.   

Cel de-al doilea scenariu este bazat pe o vointa politica accentuata de solutionare rapida a problemelor sociale produse de tranzitie. Desi curajos, este realist din perspectiva cadrului economic si fiscal pe termen mediu/lung pe care ne-am angajat sa il respectam prin Programul Economic de Preaderare. In prima etapa de 3 ani, tinand seama de multiplele dificultati ale economiei, cat si de nivelul ridicat al impozitarii, este prevazuta o crestere medie anuala moderata de 0,5% din PIB. Pe termen lung, datorita schimbarilor structurale economice si intaririi administratiei fiscale, vom fi capabili sa sustinem o crestere a cheltuielilor sociale cu o medie anuala de 1,5%. In acest fel vom fi capabili ca pana in 2010 sa atingem o pondere comparabila a cheltuielilor sociale cu tarile UE. Acest scenariu se integreaza si in procesul de aderare la UE. Pana in momentul 2007, Romania va fi facut deja un efort semnificativ de aliniere la standardele europene, in urmatorii 3 ani de dupa admisie acest efort fiind in linii generale finalizat. Datorita acumularii explozive a problemelor sociale, e foarte posibil ca in viitorul apropiat efortul social sa creasca intr-un ritm mai inalt. Principala dificultate in implementarea acestui scenariu o reprezinta identificarea capitolelor bugetare a caror pondere va trebui inevitabil sa scada.

Cel de al treilea scenariu, conservator, pare a fi mult mai putin probabil. Prin presiunea combinata a celor doi factori - agravarea problemelor sociale si presiunile procesului aderarii la Uniunea Europeana -    cresterea efortului social va fi mai rapid decat cel prevazut in acest scenariu. Cel mai inalt probabil este ca presiunea interna se va declansa prima. Aceasta presiune combinata, in conditiile unei amanari excesive a decizii politice de schimbare, este inalt probabil ca va motiva, la un moment dat, cristalizarea unei vointe politice ferme de reorientare, printr-o crestere rapida. In acest fel, se poate intra brusc in pattern-ul primului scenariu, ceva mai tarziu insa, si cu costuri sociale si politice ridicate.

Resursele cresterii efortului bugetar:

Cresterea impozitarii (incluzand aici si contributiile sociale) nu mai reprezinta o sursa disponibila. Nivelul principalelor taxe si impozite este comparabil cu media internationala. Exceptie face nivelul contributiilor de asigurare sociala care este printre cele mai ridicate din lume. Romania are la ora actuala cel mai mare nivel al contributiilor de asigurari sociale din Europa (57%). Pentru a diminua dezavantajul de competitivitate fiscala pe care il avem in acest domeniu, este evidenta necesitatea reducerii sale. Deja din acest an el a scazut usor si guvernul urmareste a incerca o reducere accentuata a lui in urmatorii ani, spre 45%. Daca fiscalitatea pe individ se afla la limita superioara, nu acelasi lucru este valabil pentru rata fiscalitatii in ansamblu, ca procent al veniturilor fiscale din PIB, care este substantial mai redusa decat in celelalte state europene.

Pentru cresterea veniturilor la buget este necesar sa se ia in considerare urmatoarele directii de actiune:

o mai buna colectare a taxelor si contributiilor sociale

o largire a bazei de impozitare

redresarea ratei de dependenta: numarul de pensionari care revin la numarul de contribuabili la sistemul de asigurari sociale.

Exista, insa, in momentul actual si alte surse importante de crestere a resurselor financiare publice care ar putea fi orientate spre programe sociale.

4. In primul rand, cresterea economica prezumata, ca si eliminarea, de dorit intr-un ritm cat mai rapid, a zonelor economice bolnave, consumatoare de resurse bugetare, vor creste atat in termeni absoluti, cat si relativi (ca % din PIB), resursele disponibile pentru programele sociale.

5. In al doilea rand, trebuie mentionat volumul scazut al veniturilor publice ca procent din PIB. In prezent, Romania are un nivel al veniturilor publice, ca pondere in PIB, de numai 31,8% in 2001. Comparativ, tarile central-europene mai avansate din punct de vedere al procesului de tranzitie au un nivel mediu al veniturilor publice de cca 40% din PIB. Multe state din UE au venituri bugetare si mai mari.

Principala cauza a acestei situatii, pe langa baza ingusta de impozitare, este slaba colectare a taxelor si contributiilor sociale. Chiar daca ajutorul direct al intreprinderilor de la bugetul public s-a redus ca volum, sprijinul indirect prin tolerarea acumularii de arierate a continuat neincetat. Neplata impozitelor a fost incurajata si de acordarea a numeroase reesalonari si scutiri neconditionate, care au creat asteptari artificiale si au condus atat la pierderea de venituri substantiale la bugetul statului, cat si la diminuare credibilitatii sistemului fiscal si au creat imaginea unei lipse de corectitudine cu privire la distributia efortului fiscal din punct de vedere social.

Aditional la cresterea efortului bugetar, este vital a se mobiliza resursele financiare ale societatii civile. Pe masura cresterii standardului de viata, exista premise favorabile pentru sustinerea si stimulare cresterii contributiei directe a colectivitatilor de a contribui la programe de interes social.

Din acest punct de vedere, guvernarea actuala a marcat o schimbare de atitudine. A devenit evident ca transferul responsabilitatii primare    in sfera socialului catre societatea civila reprezinta o abdicare a autoritatilor publice de la propriile responsabilitati si, in acelasi timp, un act a carui consecinta este agravarea problemelor sociale.

Asumarea deplina a responsabilitatii in sfera politicii sociale cuprinde insa si obiectivul construirii unui complex si eficient parteneriat social. Doua aliniamente esentiale ale unui asemenea parteneriat trebuie promovate:

* atragerea partenerilor sociali, a societatii civile la realizarea programelor sociale, autoritatea publica asumandu-si, in numele colectivitatii, rolul de centru organizator;

* completarea programelor publice cu initiative private.

In fine, pentru implementarea acestui Plan este important a identifica si atrage o serie de resurse externe disponibile, mai ales cele ale Uniunii Europene.