Fundamentele antropologice ale politicului

n cadrul oricarei forme de asociere umana se manifesta un ansamblu de interese si asteptari individuale, in contextul unor resurse specifice limitate. Se dezvolta astfel, inevitabil, un proces de structurare a asocierii respective, cu delimitarea a 2 sau mai multe pozitii sociale in functie de anumite criterii semnificative pentru activitatile si stilul de viata aferente. Aceste pattern-uri de structurare, mai mult sau mai putin complexe si ierarhizate, se impun membrilor societatii respective, definind pozitiile si rolurile lor, prescriind modelele de interactiune si de repartizare a resurselor. Finalitatea acestui proces este ordinea sociala, bazata pe predefinirea tipurilor de relatii dintre actorii sociali componenti si inclusa in modelul identitar specific fiecarei comunitati. Stratificarea sociala este un proces dinamic, implicand o tensiune permanenta intre ordine si dezordine (divizarile si ierarhiile impuse de ordonarea societatii determina aparitia unor interese antagoniste, generatoare de tensiuni).

Mentinerea unui echilibru functional in ordonarea unui spatiu social reprezinta principala functie a politicului. Fundamentele exercitarii acestuia sunt reprezentate de relatiile sociale inegalitare si ierarhizate, latent sau manifest conflictuale. In fiecare spatiu social manifestarea inegalitatilor, ierarhiilor si conflictelor se defineste pe baza unor criterii specifice: in societatile traditionale acestea sunt preponderent de factura biologica (varsta, gender, inrudire) iar in societatile moderne sunt preponderent culturale si economice (diplome, profesie, venit, prestigiu etc.).

Se pot delimita astfel o serie de conditionari de factura antropologica ale ierarhizarii sociale si implicit ale politicului: inrudirea, ocuparea unui teritoriu, varsta si genderul. Acesti discriminanti universali stau la baza formelor elementare de stratificare sociala, evidentiind manifestarea politicului cu precadere in societatile arhaice (cu o organizare de tip tribal), dar si in societatile moderne contemporane. Manifestarile politice circumscrise diferentierilor sociale determinate de inrudire, teritoriu, varsta si gender definesc un set de continuturi tematice abordate cu precadere de antropologia politica (rudenie si putere, gerontocratie, rituri politice, modele identitare etc.).

Inrudirea si teritoriul

nrudirea defineste legaturile genetice sau voluntare care unesc un anumit numar de indivizi, stabilind sistemul de filiatie (pe linie paterna sau materna) si organizand relatiile de putere intre membrii. In cadrul unui astfel de sistem, linia genealogica (paterna si/sau materna) genereaza o comunitate specifica de descendenti, legati intr-o maniera unilineara cu acelasi stramos istoric, fondatorul liniei, pe care il recunosc ca atare, ii perpetueaza memoria si ii poarta numele (stramos eponim). Mai multe linii genealogice asociate formeaza un clan, descendenta comuna a membrilor sai fiind deseori asociata cu un stramos mitic. O societate constituita printr-o uniune (alaturare, convietuire) de linii genealogice si clanuri este denumita societate segmentara. Intr-o astfel de configuratie raporturile si relatiile sociale sunt definite si conditionate de sistemul de inrudire (spre exemplu, apropierea sau proximitatea cu un stramos semnificativ confera un statut preeminent in structura de descendenta, functionand ca o resursa de putere). Fiecare segment (linie genealogica sau clan) detine un model identitar propriu si o unitate interna specifica, bazata pe pozitii si roluri sociale, simboluri, practici, ritualuri si traditii acceptate, interiorizate, aplicate si promovate de catre toti membrii sai.

Caracteristicile organizarii sociale si functionarii politice a unui sistem bazat pe relatii de inrudire au fost evidentiate si de Edward Evans-Pritchard (1968) intr-un valoros studiu asupra populatiei nuer din Sudanul de Sud. Cu o populatie de aproximativ 200.000 de indivizi, nuerii sunt pastori seminomazi, care isi urmeaza turmele in sezonul uscat si se regrupeaza in sate pe durata sezonului de ploi. Fiecare familie extinsa formeaza un grup rezidential si face parte dintr-un trib care ascociaza mai multe familii cu o descendenta comuna, identificabile printr-o inrudire eponima si printr-un teritoriu propriu. In ansamblu, spatiul social respectiv este stabil si ordonat, desi nu exista o putere centrala si nici structuri comunitare. Evans-Pritchard aprecia ca acest tip de manifestare a socialului poate fi considerat o anarhie ordonata. Functionarea societatii in ansamblu si asigurarea unei ordini minime necesare sunt asigurate printr-un sistem politic propriu dezvoltat pe baza a 2 dimensiuni: teritoriu si rudenia. Fiecare trib ocupa sezonier un teritoriu care are si o functie identitara (in raport cu celelalte triburi).

Acesta este insa utilizat diferentiat, in functie de structurarea interna a tribului pe baza criteriului genealogic (liniile genealogice "maxime" avand mai multe privilegii decat cele "minime"). In interiorul fiecarui grup teritorial se afla un segment de linie genealogica dominanta, considerat ca avand o legatura privilegiata cu acest teritoriu si cu "sursa originara" (ascendentul eponim). Membrii acestei linii au un statut preeminent, bucurandu-se de recunoastere, onoare, prestigiu si influenta (un profil "aristocratic"), valabil insa doar in cadrul grupului teritorial respectiv. Cu alte cuvinte, pozitia sociala care confera putere politica este legata direct de sistemul de inrudire si strict conditionata de teritoriu. Societatea nuer isi organizeaza deci stratificarea sociala globala plecand de la 2 repere segmentare: teritoriu care defineste tribul, unindu-i pe indivizi intr-un spatiu fizic si inrudirea care defineste clanurile si liniile genealogice, unindu-i pe indivizi intr-un spatiu social. Putem vorbi astfel de o societate in care raporturile sociale si politice sunt organizate pe baza unui principiu de descendenta integrat intr-un cadru teritorial.

Varsta

onstituie un criteriu fundamental in structurarea oricarei colectivitati umane, prezent de-a lungul timpului in toate modelele socio-culturale. In societatile traditionale, varsta opereaza dupa 2 principii combinate:

A     superioritatea ascendentilor asupra descendentilor;

A     preeminenta celor mai in varsta asupra celor mai tineri.

Inca de la nastere, fiecare membru al colectivitatii se plaseaza intr-un sistem de subordonare (fata de ascendenti) dar se si include in structura unei grupe de varsta (aferente cohortei generatiei sale). Aceste doua dimensiuni complementare, genereaza doua modele opuse de relatii:

ascendent-descendent (parinte-copil) - marcand o ordine sociala inegalitara si autoritara, bazata pe diferentierile absolute de natura biologica.

colaterale (frate-frate) - reflectand o ordine sociala egalitara si solidara, bazata pe identitatea colectiva produsa de o socializare comuna in cadrul unei grupe de varsta.

In societatile moderne, au fost elaborate veritabile calendare sociale pentru a delimita etapele de evolutie specifice fiecarui individ (scolarizare, majorat civil, stagiu militar, casatorie, pensionare etc.). Aceste calendare reflecta comportamentele majoritare dintr-o societate, definind evolutia normala a fiecarui individ. Trecerea de la o etapa la alta este in general marcata printr-o serie de ritualuri specifice (ritualuri de initiere), cu tenta anatomica, psihologica, societala sau culturala, mult mai consistente in societatile traditionale dar cu o orientare preponderent simbolica in cele moderne.

P. Clastres (1976) analizand semnificatiile si functiile sociale ale torturii initiatice suferite de baietii ajunsi la pubertate la indienii Guayaki din Paraguay, stabileste o coerenta logica a continuturilor simbolice angajate:

lege > scriere - legea trebuie sa fie cunoscuta si scrisul are functia de a o consemna pentru a se evita posibila ei uitare;

scriere > corp - in societatile fara scriere, corpul are vocatia de a primi inscrierea legii;

corp > memorie - purtand cicatricele torturii, corpul pastreaza memoria legii;

memorie > lege - legea invatata prin inscrierea pe corp arata apartenenta la societate si de asemenea egalitatea din cadrul grupului.

Genderul

iscriminarea pe baza de gender, inca destul de prezenta si in societatea contemporana sub forma unor distributii inegale intre rolurile specifice (masculin-feminin), a fost generata de capacitatea femeii "de a da viata", aceasta reprezentand o resursa fundamentala pentru existenta oricarei societati. In aceasta perspectiva antropologica, puterea de reproducere biologica (un dat natural si nu cultural) a determinat asocierea initiala a femeii cu fortele naturii, impotriva carora societatea incearca sa impuna ordinea culturii. "Jumatatea periculoasa" a societatii, femeia este tratata cu teama de catre barbati, care pentru a controla puterea biologica si fortele naturale pe care le reprezinta ii va opune si impune puterea sociala si normele culturale pe care le reprezinta ei. Aceasta capacitate a femeilor fundamenteaza si diviziunea rolurilor sociale pe criteriul gender (masculin-feminin), structurand coexistenta a doua universuri culturale separate si opuse, reflectand inca distinctia arhaica intre vanatorul-producator cu activitati cinegetice si culegatoarea-consumatoare, gestionara a spatiului domestic.

Criteriile antropologice elementare de stratificare sociala (teritoriu, rudenia, varsta si genderul) contribuie si in prezent la structurarea colectivitatilor si la conditionarea sistemului politic. Discriminarile de gender, desi mult estompate in anumite areale sociale, sunt in continuare prezente in viata publica (precum si in cea privata); opozitia centru-periferie (provincie) este de asemenea o abordare actuala in discursul si actiunea politica; cercetari recente (M.Abeles) au evidentiat faptul ca "retelele de inrudire" si "clientelismul electoral" prezinta un nivel ridicat de incidenta in arealul politic; varsta poate constitui de asemenea, o valoroasa resursa electorala, cel putin prin asocierea sa nediscriminatorie cu ideea de intelepciune.