INSTITUTII POLITICE (III)

INSTITUTII POLITICE (III)

4. Partidul (de la pars, in limba latina = parte) este o institutie politica relativ noua (Partidul Democrat din S.U.A. -1828, Partidul Conservator din Marea Britanie -1832 etc.), desi geneza acestora incepe inca din antichitate (grupari politice in polisurile grecesti si in orasele romane).

Mai multe partide politice alcatuiesc un sistem de partide, care difera sub raport numeric, doctrinar si valoric de la o comunitate la alta. Sub raportul numarului de partide, sistemul politic poate fi monopartidist (unipartidist), cum au fost sau sunt regimurile autoritare (regimul carlist din Romania din perioada 1938 -1940) sau totalitare (regimurile comuniste si fasciste) sau pluripartidist, cum sunt regimurile democrate.

Constituirea partidelor este expresia reprezentarii intereselor individuale si de grup in sfera politica, posibila intr-un sistem democrat. Intre partidism si democratie se manifesta, astfel, un raport biunivoc, in sensul ca democratia incepe sa se manifeste autentic o data cu aparitia si dezvoltarea partidelor, iar partidul si sistemul de partide au conditii de formare si de manifestare intr-un sistem politic democrat.

Democratia directa, ca tip ideal de legiferare a normelor, de stabilire a orientarilor, directiilor de evolutie etc. ale unei societati, oricat de argumentat a fost demonstrata de Montesquieu si Rousseau in teoria suveranitatii poporului, s-a dovedit si se dovedeste a fi o imposibilitate politica. Partidul si sistemul de partide, desi nu implinesc un astfel de ideal, ofera un supliment substantial de reprezentativitate in comparatie cu sistemele politice premoderne si chiar moderne, bineinteles cand nu toate societatile se bucurau de deliciile existentei partidelor.

Partidul apare, astfel, in ipostaza de institutie politica, la fel ca si statul, avand infatisarea, caracteristicile si functiile unei organizatii, dar de un tip deosebit. Este acea organizatie, relativ stabila si relativ durabila, alcatuita din indivizi care sunt uniti prin aceeasi conceptie ideologica, subscriind la un set comun de valori si care actioneaza pentru cucerirea puterii si aplicarea in actul de guvernare a propriei lor politici (interne si externe).

Partidul, in unele situatii, nu are o delimitare stricta fata de alte organizatii, deoarece nu putine organizatii sunt angrenate in demersuri politice, fiind forme intermediare intre organizatiile propriu-zise si formatiunile politice. In general, insa, un partid se detaseaza de alte organizatii, prin: a) gradul sau mai mare de reprezentativitate sociala, chiar la scara intregii societati); b) afirmarea unei filosofii politice proprii (liberala, conservatoare, social-democrata etc.); c) organizarea sa formala (statut, program, structura centrala si teritoriala, disciplina de partid etc.); d) obiectivul socio-politic fundamental: preluarea puterii (sau mentinerea ei).

Un partid si un sistem de partide isi exprima reprezentativitatea numai intr-un sistem politic democrat. Intr-un astfel de sistem, functiile pe care poate sa le indeplineasca un partid politic sunt, in esenta, urmatoarele:

a) avanseaza programe pentru solutionarea problemelor cu care se confrunta societatea, a caror viabilitate este testata in confruntarile electorale si in actul de guvernare;

b) actioneaza ca factori de socializare politica, generand afilieri politice si distributia voturilor exprimate de electorat;

c) constituie surse de regenerare a elitelor politice sau de reproducere a acestora;

d) articuleaza si da coerenta intereselor majoritatii prin convertirea lor in acte sau politici publice;

e) asigura conducerea politica a societatii prin actul de guvernare (in conditiile obtinerii victoriei in scrutinurile electorale);

f) se preocupa de diminuarea tensiunilor sau contradictiilor sociale si de realizarea unui consens socio-politic cat mai larg si stabil.

Clasificarea (tipologia) partidelor si a sistemelor de partide se realizeaza in raport de numeroase criterii, care difera de la un autor la altul, de la un sistem politic la altul, de la o societate la alta.

Cea mai veche tipologizare a formatiunilor politice le imparte (in raport de varstele omului) in partide radicale, liberale, conservatoare si absolutiste (F. Rohmer). In relatie de criteriul de organizare, partidele sunt de doua tipuri: partide de cadre (numar restrans de membri, dar selectati din personalitati influente) si partide de mase (numar mare de aderenti), iar in raport de coloratura politica, ideologie si doctrina politica, se identifica partide liberale (neoliberale), conservatoare (neoconservatoare), socialiste, socialdemocrate, comuniste, fasciste, ecologiste etc.

O anume departajare a partidelor se face si dupa plasamentul pe care il au in sistemul de partide: partide de extreme (de dreapta - fasciste, de stanga -comuniste), de dreapta (conservatoare, crestin-democrate etc.), de centru-dreapta (unele partide liberale, populare, agrariene etc.), de centru, de centru-stanga (unele partide socialiste, social-democrate, nationaliste etc.) si de stanga (unele partide socialiste, social-democrate, radicale etc.).

Sistemele de partide pot fi: unipartidiste (monopartidiste) si pluripartidiste, care se divid in: bipartidiste (sistem cu doua partide) sau multipartidiste (cu mai mult de doua partide).

Partidele politice nu se implica oricum in viata politica. Participarea lor este reglementata prin lege (constitutie, legi organice, regulamente etc.) si se desfasoara potrivit unor reguli si proceduri bine precizate, care, in esenta, constau in: inregistrarea si recunoasterea existentei legale a partidelor; participarea la campaniile si scrutinurile electorale si la constituirea noilor parlamente si guverne; implicarea in opera de guvernare (sau de combatere a acesteia, in special de catre partidele de opozitie) si de promovare a relatilor externe ale statului etc.

Guvernul (Consiliul de Ministri) reprezinta puterea executiva, fiind imputernicit, potrivit normelor constitutionale, sa gestioneze, pe durata mandatului sau, demersurile interne si externe ale societatii si statului. Daca l-am raporta strict la functia sa esentiala ce deriva din separatia puterilor in stat, un cabinet (guvern) este investit sa aplice legile (votate de parlament).

Constitutia Romaniei din 1991 pune in sarcina executivului urmatoarele atributii: asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice, in conformitate cu programul guvernamental aprobat de parlament.

De regula, guvernul este rezultatul exprimarii prin vot a electoratului, in urma unui scrutin electoral, primind investirea fie direct, in urma votului popular, fie de la un partid (sau coalitie de partide) care a castigat alegerile. Un guvern, in raport de sistemul politic sau de unele evolutii socio-politice, poate fi: a) monocolor (alcatuit numai din reprezentanti ai partidului care a obtinut majoritatea mandatelor parlamentare); b) de coalitie (format din reprezentanti a doua sau mai multe partide politice); c) majoritar sau d) minoritar (cand detine/sau nu majoritatea parlamentara); e) civil sau f) militar (in raport de lipsa sau de prezenta majoritara a reprezentantilor armatei); g) legitim (de drept) sau h) ilegitim (in relatie cu prevederile constitutionale si vointa populara); i) interimar (care asigura conducerea societatii pe o perioada limitata intre demiterea unui executiv si constituirea unui nou guvern).

Structura guvernului are ca numitor comun: ministerele, secretariatele de stat si/sau departamentele (al caror numar difera in raport de sistemele politice, de interese de moment, tranzitorii sau de durata), in afara acestora existand si alte componente care, de asemenea, difera mai mult sau mai putin in ce priveste numarul, atributiile lor etc. In subordinea unui guvern se afla administratia publica.

Raspunderea guvernului este precizata in normele constitutionale si in alte reglementari, care stabilesc instantele politice ce apreciaza prestatia unui guvern si decid in consecinta. Guvernul roman, o data investit, este raspunzator pentru actele sale numai in fata parlamentului. Fiecare membru al executivului raspunde solidar cu ceilalti membrii pentru activitatea acestuia (a guvernului). Premierul (care coinduce cabinetul) precum si ceilalti membrii (ministrii, ministrii secretari de stat, consilieri etc.) au acces la lucrarile celor doua "camer", iar daca li se solicita participarea la dezbaterile parlamentare, prezenta lor este obligatorie (trebuie sa raspunda la interpretari sau intrebari, sa dea lamuriri asupra unor probleme curente etc.)

Guvernul poate fi demis in conditiile in care Parlamentul, in plenul sau, voteaza favorabil o motiune de cenzura.

Raportul intre executiv si legislativ denota o tendinta tot mai accentuata de subordonare a parlamentului de catre guvern, inclusiv prin preluarea unora din atributele sale legislative.