Perspective de abordare a comportamentului politic

Perspective de abordare a comportamentului politic

1. Economia politica

Anthony Downs arata in cadrul Teoriei economice a democratiei, ca daca cetatenii ar actiona rational pentru interesul propriu definit individual, ei ar putea sa se abtina de la vot in timpul alegerilor. Abtinerea rationala este un raspuns rezonabil atunci cand sunt comparate beneficile votantului in urma participarii la alegeri cu costurile participarii, datorita sansei foarte mici pe care o are participarea unui singur votant de a juca un rol esential in determinarea rezultatului alegerilor. In acest caz este foarte clar ca unicul mod de actiune rational este acela de a te abtine de la vot.

Deasemenea putem invoca acest calcul si in analiza altor activitati cetatenesti, cum ar fi in cazul costurilor informarii despre problemele politice; ele sunt mult mai mari decat costurile participarii la vot. Daca cetatenii ar detine informatii mai bune si mai complete ar putea actiona mai bine pentru a-si realiza interesele. Dar de ce s-ar stradui cineva sa fie bine informat daca ficare act individual are o sansa foarte mica de a fi decisiv?

Dupa Downs, Olson a realizat niste cercetari asupra organizatiilor politice si asupra dificultatilor lor de a-si pastra membrii. Ambele analize au meritul de a fi stimulat o activitate intelectuala intensa atat in cadrul, cat si in afara traditiei economice politice. O parte importanta a acestui efort intelectual a avut ca scop reconcilierea asteptarilor generate de modelele economiei politice cu realitatea empirica. Date fiind stimulentele puternice care ar putea determina un individ sa nu-si indeplineasca indatoririle si sa evite asumarea responsabilitatilor, de ce totusi mai participa cineva la alegeri, de ce se inscrie in organizatii sau continua sa se informeze asupra problemelor politice? Sarcina reconcilierii asteptarilor teoretice cu realitatea empirica este mai usor de realizat in legatura cu organizatiile politice. Importanta coercitiei, a recompenselor selective si a configuratiilor institutionale pentru prezervarea pe termen lung si pentru supravietuirea cooperarii politice este acum in mare masura acceptata, desi exista si voci contradictorii.

O noua provocare dificila a aparut in legatura cu decizia de a participa la alegeri si de a fi informat in problemele politice, o responsbilitate civica fundamentala. Logica simpla si persuasiva a abtinerii rationale este contrazisa de cateva dovezi empirice clare in ceea ce priveste modul in care functioneaza sistemul politic democratic.

Trebuie sa mentionam faptul ca raspandirea larga a unui nivel ridicat de informare politica si a participarii la alegeri nu pot fi explicate din punctul de vedere al unui calcul al beneficiilor pe termen scurt pentru ca asa cum sustine Fiorina, participarea si cautarea de informatii sunt activitati valorizate intrinsec. Oamenii isi indeplinesc indatoririle civice pentru ca acest lucru le face placere, pentru ca se simt vinovati daca nu le indeplinesc sau pentru ca le este teama sa nu para ridicoli intr-o conversatie. Important este ca realizarea indatoririlor cetatenesti are valoare in sine.

Demonstrand ca abtinerea rationala este cea mai buna solutie pentru cetatenii care isi bazeaza decizia de a vota pe considerente care tin de un interes personal foarte restrictiv, Downs a aratat ca nivelul ridicat de participare poate fi explicat ca o manifestare a unei activitati valorizate intrinsec.

Argumentele pro sau contra rationalitatii cetatenilor tind sa fie foarte ineficiente. Succesul traditiei economiei politice este masura in care a reusit sa incurajeze alte traditii intelectuale din domeniul comportamentului politic sa-si redescopere propriile radacini in analiza intereselor cetateanului si a comportamentului politic. O mare parte din evolutiile acestor traditii sunt determinate de redescoperirea de catre politologi a problemei intereselor individuale ale cetateanului interesat de scop.

2. Sociologia politica

O idee fundamentala a scolii de la Columbia a fost ca atributele sociale sunt importante pentru ca ele localizeaza indivizii in structura sociala, influentand astfel modul de expunere al acestora la informatia politica.

Key si Mugner au incercat o definire a caracterului unic, independent si idiosincratic al politicii. Ei sustin ca dezvoltarea preferintelor politice ia intorsaturi particulare si neasteptate si ca nu exista nicio corespondenta simpla, directa intre preferintele politice si caracteristicile sociale. Preferintele politice sunt legate de caracteristicile sociale intru-un anumit mod intr-un context specific si intru-un mod cu totul diferit in alt context. Astfel, politica nu este un simplu reziduu al vietii sociale, iar preferintele politice nu sunt determinate doar social.

Teoria celor doi autori ofera o reconstruire a traditiei sociologiei politice din perspectiva politologilor si este un atac direct la ideea ca preferintele politice sunt consecinte directe ale intereselor politice definite in functie de caracterisicile individuale.

Key vede conflictul social ca un produs al politicii si al scopurilor, acolo unde interesele participantilor la conflict sunt definte contextual, local. Observam ca legatura dintre scopurile individuale si circumstantele mediului apare chiar foarte devreme in dezvoltarea moderna a traditiei socilologiei.

Intelegerea politicii cetateanului in cadrul contextului politic si social in care acesta este inclus este o problema foarte bine inscrisa in traditiile sociologiei politice descrise de Key, Lazarsfeld si altii.

Contextele sociale au consecinte asupra politicului pentru ca ele influenteaza probabilitatea interactiunilor sociale intre grupuri si in interiorul acestora, afectand astfel fluxul informatiei relevante politic. In consecinta, contextele sociale sunt cel mai bine definite in termenii compozitiei sociale si in acest context poate fi inteles drept compozitia sociala a unui mediu. Acest mediu poate fi: un club, o tara, o provincie, etc. Astfel intelese, contextele se situeaza dincolo de posibilitatea unui control individual, ele sunt construite prin intermediul preferintelor individuale. Cu toate acestea oamenii se pot localiza intr-un anumit context si pot evita un altul. Insa o persoana localizata intr-un anumit context, va face eforturi mari pentru a putea sa-si schimbe contextul respectiv. Cei mai multi dintre noi luam conteztele ca atare, astfel, data fiind absenta problemei autoselectiei, contextele sunt tratate ca exogene unui actor individual.

Autoselctia devine o ipoteza mai putin plauzibila in cazul unor unitati de agregare foarte mari, cand motivele care determina apartenenta locala nu sunt relevante politic, cand demonstrarea efectelor contextuale este legata empiric de un proces dinamic, cand efectul contextual este in relatie cu un conflict social sau politic si in general cand este implicat un mecanism de influenta contextuala mai sofisticat.

Studiile recente arata ca disputa inlegatura cu autoselectia are implicatii mai complexe decat simpla precedenta temporala. Aceste dezbateri pun in discutie rolul pe care il joaca scopurile individuale, exogenitatea preferintelor individuale, precum si forma efectelor structurale independente asupra comportamentului individual. Descrieri mai complete ale influentei contextuale permit o reconciliere intre scopul individual si efectul exogen independent al structurii sociale. O astfel de explicatie implica existenta unui mariaj intre contexte sociale, retele sociale si cetatenii independenti care actioneaza avand scopuri bine definite pe baza obiectivelor politice.

Pe scurt, autoselectia nu reprezinta o repudiere a influentei mediului. Oamenii aleg sa faca parte din anumite medii si sa evite altele, dar niciuna dintre aceste alegeri nu poate fi interpretata in afara intersectiei dintre individ si mediu.

Chiar daca de obicei indivizii nu pot controla compozitia politica si sociala a mediului care ii inconjoara, ei pot sa controleze retelele de contacte sociale pe care le stabilesc in cadrul acestor medii. Astfel, contextul social este o constrangere impusa de mediu asupra individului, iar cetatenii pot alege doar dintre alternativele impuse de mediu.

Oamenii nu accepta automat orice informatie politica oferita de mediu la un moment dat, dar nici nu sunt capabili sa evite in totalitate consecintele unui flux informational furnizat de mediu.

Lista de alternative este mult in afara controlului individului si astfel cererea individuala de informatie nu poate fi inteleasa decat in stransa legatura cu oferta in mediul informational respectiv. Sunt doua elemente esentiale aici. In primul rand, faptul ca oamenii isi aleg sursele de informare in functie de preferintele lor. In al doilea rand, faptul ca setul de aternative informationale care sta la dispozitia individului reflecta distorsiunea provenita de la o sursa din mediu. Oamenii nu sunt produse irationale ale mediului, mai degraba opiniile lor devin produsele complexe ale unor informatii distorsionate provenite din mediu si ale orientarilor individuale preexistente.

Elementul esential in reconstruirea cetateanului independent este recunoastera faptului ca atat alegerile individuale, cat si furnizarea informatiei de catre mediu opereaza probabilistic. Mediul opereaza probabilistic, deoarece contextele sociale sunt rareaori omogene politic. Opinii politice diferite se pot intalnii chiar si in interiorul familiilor astfel ca oamenii au acces la informatii si puncte de vedere care reflecta in mai mica masura doar o singura distorsiune politica.

Alegerile individuale sunt probabilistice deoarece indivizii isi construiesc relatiile sociale in functie de o serie de preferinte care ar fi foarte greu de regasit intr-o singura relatie. In plus multe, dintre relatiile sociale nu sunt specializate; respectarea preferintelor politice in construirea retelelor sociale poate fi destul de costisitoare, in special in cazurile in care e vorba de respectarea unei multitudini de preferinte la o singura alegere. Inevitabil, oamenii reduc aceste costuri prin compromisuri si unul din rezultate este ca ei nu mai detin controlul total asupra fluxului de informatii la care sunt expusi.

In al doilea rand, oamenii sunt expusi la informatie in mod accidental si neintentionat, iar multe dintre aceste expuneri sunt distorsionate de tendintele generale ale mediului respectiv.

Adesea alegerea surselor de informare este incompleta, deoarece preferinta individuala ce s-ar putea afla la baza alegerii respective este neinformata. Se intampla adesea ca oamenii sa nu aiba niciun fel de preferinte si astfel sa nu exercite niciun control asupra surselor de informare, caci, neavand preferinte proprii, nu au niciun fel de criteriu de selectie a acestor surse. In astfel de situatii ne aflam intr-un cerc vicios. In timp ce informatia este adesea mult mai utila daca implica o distorsiune identificabila, exista situatii in care oamenii sunt incapabili sa inteleaga sau sa evalueze aceasta distorsiune.

Actorul individual este inteles in contextul constrangerilor si oportunitatilor care il inconjoara si care opereaza asupra patternurilor de interactiune sociala, asupra modului de obtinere a informatiei politice si asupra formularii alegerii politice. In acelasi timp impulsul individualist necesita o specificare clara a cailor de influenta intre individ si mediu.

O parte importanta a traditiei sociologice se centreaza pe dezvoltarea, articularea si evaluarea modelelor alternative ale influentei, modele care plaseaza individul in centrul actiunii. Traditia sociologiei politice nu este sensibila la problemele epistemologice legate de impulsul individual.

Trasatura distinctiva a teoriilor la nivel individual este obiectivul pe care acestea si-l propun. Explicarea comportamentului individual nu este un scop in sine, ci mai degraba de a realiza un obiectiv diferit,intelegerea interdependentei dintre cetateni si de asemenea, o intelegere mai completa a reprezentarilor colective ale politicului.

Boudon este in favoarea unei traditii individualiste in sociologie si a unui model microsociologic. Traditia este individualista in accentul pe care il pune pe scopul individual si motivele individuale, dar este in acelasi timp sociologica prin centrarea pe factorii externi individului, care actioneaza luand forma unor constrangeri asupra comortamentului individual.

Traditia individualista a lui Boudon este destul de bine ilustrata de dezvoltarile ei modelele care isi propun sa explice natura influentei in cadrul relatiilor sociale. Prezumtia implicita sau explicita este ca informatia politica este comunicata intr-un mod care ii influenteaza pe destinatari doar atunci cand aceasta comunicare are loc intre persoane cu un grad inalt de respect reciproc si care se cunosc indeaproape, acestia fiind factorii care determina credibilitatea surselor de informare si indrumare politica. Conform acestei perspective, intimitatea si increderea devin ingredientele definitorii ale influentei politice in randul cetatenilor, astfel ca influenta nu este determinata de motivele sau scopurile individuale.

Conform modelului coeziunii sociale, influenta sociala in politica are loc intre oameni cu respect reciproc ridicat si care impartasesc acelasi climat de opinie normativ. Infuenta sociala devine un produs secundar al legaturilor apropiate, intime - cetatenii au mai multe sanse sa-i influenteze pe altii daca au o opinie foarte favorabila unii despre altii, atat ca prieteni, cat si ca surse de informatii politice.

In lucrarea Discussant effects on vote choice: intimacy, structure and interdependence, Huckfeldt si Sprague demonstreaza ca oamenii angajeaza discutii politice cu persoane cu care nu sunt neaparat asociatii indeaproape si ca intimitatea nu determina cu necesitate un grad mai mare de influenta.

Rezultate ca acestea solicita o recontruire a microteoriei influentei politice prin intermediul comunicarii sociale. Burt in 1987 a propus un model al echivalentei structurale, conceput in termenii legaturilor din cadrul retelelor sociale. Doi inivizi sunt structural echivlenti in masura in care ei au o localizare similara in cadrul structurii sociale - daca, intermenii retelelor sociale, ei au aceleasi tipuri de conexiuni cu aceiasi indivizi. In termeni politici, un astfel de model ar putea sa sugereze ca abilitate individuala de a exercita influenta izvoraste din interese comune. Un cetatean are mai mult sanse de a fi influentat de un altul daca acel cetatean recunoaste existenta unor caracteristici comune si a unor interese impartasite, existand si posibilitatea ca informatiile pe care le primeste sa fie distorsionate in sensul determinat de aceste caracteristici si interese comune.

Comunicarea in afara granitelor grupurilor sociale este relevanta nu numai pentru explicarea comportamentului politic individual. Daca informatia este transmisa in cadrul relatiilor sociale mai putin intime, apar implicatii importante ale naturii si consecintelor comunicarii sociale in politica.

In cazul in care comunicarea in afara grupurilor sociale coezive este importanta, obiectul analizei politice poate fi extins in mod eficient astfel incat sa includa medii multiple si care se intersecteaza intre ele, medii in care are loc comunicarea sociala. Daca o comunicare politica relevanta are loc in afara grupurilor coezive, devine important sa invocam analiza legaturilor slabe propusa de Granovetter in 1973. Conform acestuia informatia comunicata prin intermediul legaturior slabe si al relatiilor sociale mai putin apropiate este mai larg distribuita, deoarece este putin probabil ca ea sa fie retransmisa punctului de origine. In termeni politici, e probabil ca informatia comunicata prin intermediul legaturilor slabe sa creeze o opinie publica ce e mai mult decat o simpla agregare a opiniilor individuale, adica este un produs al unor patternuri complexe de interactiune sociala.

Comunicarea politica care are loc in cadrul unor interactiuni sociale intamplatoare, mai putin intime, poate crea o opinie publica in adevaratul sens al cuvantului - o opinie publica ce se extinde dincolo de calculele individuale si de grupurile sociale coezive. Aceste constructii teoretice au implicatii nu numai asupra explicatiilor comportamentului individual, ci si asupra consecintelor interdependentei comportamentale pentru comunitatea politica.

3. Psihologia politica

Psihologii politici au redescoperit cetateanul in cercetari care abordeaza probleme ca mass-media, politicile rasiale si strategiile euristice in procesul de luare a deciziilor politice.

In primele studii realizate la Columbia University l-au constituit efectele mediatice asupra cetateanului si asupra alegerilor sale individuale. O mare parte dintre aceste studii s-au centrat pe consecintele politice ale distorsiunilor: Cum sunt afectate preferintele politice ale oamenilor de mesaje mediatice distorsionate? In incercarea de a identifica efectele distorsiunilor intalnim doua procese interdependente, unul la nivel individual si celalalt la nivelul mass-media.

Mass-media a evoluat constient in directia unui stil de relatare detasat si obiectiv. In practica insa, aceasta insa, a insemnat ca presa partizana a fost adesea inlocuita cu o presa conflictuala. Presa moderna si-a asumat rolul de observator profesionist, detasat politic si critic. Acest rol pune de cele mai mult ori mass-media intr-o pozitie conflictuala cu ambele parti aflate in competitia politica si astfel ea creaeaza distorsiunea obiectivitatii.

In al doilea rand, daca ne referim la utilitatea mai mare a informatiei distorsionate pentru indivizii mai sofisticati din punct de vedere politic, aceasta tendinta a produs o informatie care de cele mai mult ori este mai costisitoare si de aceea mai putin utila pentru multi dintre cetateni. Daca informatia clar nedistorsionata este dificil de integrat si de incorporat in procesul de luare a deciziilor, atunci presa actuala si-a pierdut tot mai mult din relevanta pe masura ce a devenit din ce in ce mai detasata si mai conflictuala. Cum presa a ajuns sa se raporteze conflictual la toate partidele de pe scena politica, cetateanul nu o poate utiliza drept sursa de informare cu costuri reduse.

Un pas inainte semnificativ pentru cercetarile aupra mass-media s-a realizat in momentul in care cercetatorii au inceput sa acorde atentie procesului de stabilire a agendei politice. Eforturile dedicate initial intelegerii consecintelor politice ale relatarilor mediatice au fost redirectionate de la distorsiunile media spre spatiul dedicat evenimentelor in relatarile mediatice. S-a pornit de la ideea ca influenta mediatica nu inseamna doar a spune oamenilor cum sa voteze, ci este mai degraba o influenta asupra perceptiilor cetatenilor despre importanta pe care o au diferite probleme. Mai exact, ideea este ca subiectele care se regasesc in relatarile mediatice ajung sa fie considerate importante si astfel legatura dintre peisajul politic real si obiectiv al subiectelor si politicilor publice, pe de o parte, si perceptiile oamenilor asupra acestui peisaj, pe de alta parte, depinde in mod fundamental de ceea ce este relatat in mass-media.

Erbring si colaboratorii sai au aratat ca perceptiile cetatenilor asupra problemelor nationale includ o importanta componenta locala, explicata prin variatia relatarilor din media. Chiar daca luam in considerare variabilitatea conditiilor locale, tratarea diverselor problemelor de politica publica de catre mass-media locala are un impact puternic asupra a ceea ce oamenii considera ca fiind impotant. In acelasi timp, autorii arata ca receptivitatea fata de agenda mass-media depinde de cei care primesc mesajele, de preocuparile si preferintele personale ale oamenilor.

Aceasta ultima observatie este deosebit de importanta pentru ca vine in sprijinul unei tendinte noi din sociologia politica-interesul pentru intersectia dintre informatia oferita de mediu si preferintele individuale ale cetatenilor. In cazul comunicarii sociale, cetatenii incearca sa construiasca patternuri de interactiune sociala care minimizeaza sasele lor de a fi expusi unor mesaje politice dezagreabile, iar in alte situatii, mesajele comunicate social sunt fie deghizate, fie percepute eronat pentru a exagera congruenta acestora. Respectarea unei preferinte individuale a cetatenului este insa mai problematica in cazul relatiei cu mass-media, din doua motive. In primul rand, numai un numar restrans de variante stau de obicei la dispozitia cetatenilor deorece sunt foarte putin cetateni care citesc un alt ziar decat publicatiile locale. In al doilea rand, chiar si caca ar fi disponibil un numar mai mare de variante, cum este de exemplu cazul emisiunilor de stiri ale diferitelor posturi de televiziune, acestea sunt de obicei destul de omogene si uniniforme in continutul informational relatat. Totusi, preferintele individuale sunt invocate atunci cand vorbim despre interpretarea informatiei furnizte de catre mediu: oamenii tind sa fie critici fata de mass-media, dat fiind ca ei percep relatarile ca nefavorabile taberei politice din care fac parte. De asemenea, raspunsul la relatarile mediatice este selectiv, pentru ca nu toti oamenii cred in aceeasi masura ca toate problemele prezentate de media au aceasi importanta.

Cu ocazia unor studii realizate de Iyengar si Kinder s-au pus in evidenta si alte forme de influenta mediatica, mai subtile. Cei doi nu au examinat doar consecintele construirii agendei politice de catre mass-media, ci si impactul fenomenului de "priming", proces prin care unele unitatii informationale, prezentate de mass-media, devin usor accesibile din punct de vedere cognitiv, sporind sansa ca ele sa fie reactualizate si utilizte in perceptia si prelucrarea informatiilor receptate ulterior, prin comparatie cu unitatile informationale care nu au fost prezentate in mass-media. Cetatenii nu pot folosi decat o cantitate limitata de informatie in elaborarea unor evaluari politice, astfel ca alegerile pe care le fac se bazeaza doar pe un numar limitat de criterii. Iyengar si Kinder sustin ca presa are capacitatea de a "predetermina" deciziile cetatenului prin impunerea criteriilor de evaluare. Rezultatele sprijina importanta intersectiei dintre informatia furnizata de catre mediu si preferintele politice ale celor expusi sursei de informatie politica. In formulara lui Iyengar si Kinder, "efectul de priming are cel mai mare impact atunci cand telespectatorii sunt predispusi, prin existenta unei teorii bine construite si accesibile, sa vada o conexiune intre (de exemplu) responsbilitatile presedintelui si situatia in care se afla tara". Iar pentru cei mai multi dintre cetateni, aceasta inseamna ca preferintele partinice se intersecteaza cu relatarile din mass-media pentru a determina masura in care va avea loc efectul de priming.

In cadrul unei cercetari ulterioare, Iyengar invesigheaza importanta fenomenului de incadrare realizata de mass-media, efectele media asupra atribuirii responsabilitatilor pentru problemele de politica publica. El sustine ca principalul mod de comunicare caracteristic televiziunii, prezentarea episodica a unor evenimente politice, incurajeaza atribuirea responsabilitatilor pentru aceste probleme mai degraba unor persoane decat unor forte politice si sociale mai largi. Observam si in aceasta situatie, importanta intersectarii dintre preferintele si predispozitiile cetateanului, pe de o parte si informatia oferita de mediu, pe de alta parte. In mod special, partizanul tinde sa limiteze efectele de incadrare. "Afilierile partizane ale inivizilor constituie pentru acestia o importanta resursa cu ajutorul careia sa reziste la incadrarea generata de programele de stiri" .

Este greu de stabilit masura in care cetateanul joaca un rol activ sau pasiv in obtinerea si interpretarea informatiei oferite de mass-media. Dar cu siguranta Downs ar fi atribuit un rol important individului care, in aceasta interpretare, ar fi realizat calcule economice pentru identificarea surselor de informare ce distorsioneaza informatia in sensul dorit de individ. In schimb, Iyengar si Kinder vad indivizii ca victime ale mass-media care se afla in afara controlului lor. Indiferent de interpretarea particulara data rolului cetateanului, studiile asupra mass-media sunt aproape intotdeauna preocupate de intrebarea daca spectatorii raspund la mesajul mediatic in calitate de consumatori interesati de scop si motivati instrumental.

O mare parte dintre cetateni au cunostinte si informatii limitate despre politica si afaceri publice. In timp ce doar o minoritate dintre cetateni sunt bine informati, majoritatea nu au deloc informatii despre date esentiale, probleme importante si personalitati politice semnificative.

Anthony Downs a fost primul analist preocupat in mod serios de problema informatiei politice in democratiile de masa moderne. Considerand ca informarea in legatura cu detaliile problemelor politice are in general costuri mai ridicate decat beneficiile relative pe care cineva le-ar avea daca ar vota bazandu-se pe informatii detaliate, el sustine ca pentru majoritatea cetatenilor este irational sa devina foarte bine informatii despre afacerile publice. El identifica trei tipuri de costuri implicate in procesul de informare: costurile de achizitie, costurile de analiza si costurile de evaluare.

Aceste costuri constituie impreuna o bariera extraordinara pentru cetatenii care doresc sa devina informati in legatura cu politica, spune Downs, pentru ca majoritatea lor sa-si cheltuiasca timpul, atentia si resursele necesare unei informari politice adecvate. Cetatenii rationali sunt puternic motivati sa gaseasca metode de evitare a costurilor substantiale ale dobandirii informatiei. Ei isi creeaza o serie de scurtaturi in procesul de colectare si utilizare a informatiei. Aceste simplificari le permit sa ia decizii politice si sa-si formeze preferinte politice chiar si fara a fi perfect informati cu privire la continutul si detaliile problemelor politice. Utilizarea acestora duce la existenta unor cetateni informati minimal dar totusi informati.

Downs a deschis o directie urmata de un numar mare de studii din domeniile psihologiei politice si psihologiei cognitive, care au abordat cu precadere procesul de luare a deciziilor in conditii de complexitate si incertitudine. Incepand cu lucrarea lui Tversky si Kahneman, Judgement under uncertainty: heuristics and biastes, aceasta directie de investigatie a descris modul in care indivizii utilizeaza o varietate impresionanta de proceduri euristice, adica proceduri cognitive care reduc procesul complex de rezolvari de probleme la operatii rationale mai simple, pentru a lua decizii sociale.

Kahneman si Tversky au identificat patru principii euristice fundamentale care permit indivizilor sa se concentreze aupra unui set limitat de informatii in luarea deciziilor, evitand sa se angajeze intr-o analiza detaliata a tuturor informatiilor disponibile. Aceste principii sunt: accesibilitatea, reprezentativitatea, ajustarea si simularea.

Accesibilitatea se refera la trasaturile cele mai vizibile ale unei situatii de decizie, astfel ca indivizii nu trebuie sa ia in considerare toate informatiile pe care le-ar putea obtine si nici macar toate informatiile relevante.

Reprezentativitatea se refera la probabilitatea ca o anumita informatie sa fie inclusa in clasa de informatii careia ii apartine, la masura in care o informatie este tipica, adica are proprietatile centrale sau definitorii ale acelei clase.

Ultimele principii euristice descrise de Kahneman si Tversky implica un grad mai inalt de prelucrare cognitiva decat accesibilitatea si reprezentativitatea. Principiul ajustari se refera la schimbarile survenite la nivelul deciziei, dupa formularea raspunsului initial, provizoriu. Raspunsul initial, sau ancora, este ajustat pe masura ce informatii noi relevante sunt luate in considerare in procesul decizional. Estimarea-ancora este modificata pe masura ce informatii relevante devin accesibile.

Ultimul principiu euristic implica un grad si mai mare de prelucrare cognitiva din partea decidentului. Euristica simularii poate fi utilizata atunci cand individul nu are la dispozitie informatii relevante si este nevoit sa incerce sa anticipeze consecintele unui anumit scenariu decizional.

Utilizarea stereotipurilor in evaluarile politice implica in mod clar folosirea euristicii reprezentativitatii. Evaluarile stereotipe se bazeaza pe trasaturile esentiale sau definitotii ale unui grup-pe reprezentativitatea lor.

Brady si Sniderman studiaza ceea ce ei numesc euristica preferintelor. Acesta euristica permite cetatenilor sa faca inferente despre orientarile diferitelor grupuri cu privire la problemele de politica publica. Autorii sustin ca daca cetatenii au o anumita opinie despre o politica publica si au o evaluare afectiva a diferitelor grupuri politice, ei vor atribui opiniile proprii grupurilor pe care le apreciaza pozitiv si opiniile opuse grupurilor pe care le valorizeaza negativ. Aceasta va duce la o estimare adecvata a pozitiei diferitelor grupuri in chestiuni politice specifice-chiar daca multi dintre cetateni nu au la dispozitie informatii in legatura cu atitudinea adoptata in mod real de grupurile politice in problemele respective.

Mondak a observat ca euristica preferintelor propusa de Brady si Sniderman poate fi inteleasa ca o aplicatie a euristicii ajustarii. Pozitia unui inidivid referitor la o anumita problema politica constituie tocmai ancora pentru estimarea pozitiei impartasite in aceeasi problema de un anumit grup politic. Informatiile aditionale, in special evaluarile afective ale grupurilor politice, conduc la estimari ale pozitiilor grupurilor. Iar aceste estimari sunt ajustate pe masura ce noi informatii devin accesibile.

Carmines, Kuklinsky, Mondak au investigat indiciile despre sursa, o euristica decizionala extrem de importanta pentru cetatenii mai putin preocupati de viata politica si au acces la mai putine informatii politice. Studiile lor au aratat ca atunci cand formuleaza evaluari ale politicilor publice, si chiar atunci cand isi dezvolta propriile pozitii tematice, cetatenii se bazeaza adesea pe personalitatile politice proeminente. In mod similar, studiile experimentale realizate de Carmines si Kuklinsky indica faptul ca e mai probabil ca cetatenii sa-si formeze propriile opinii tematice daca pot identifica figuri politice de prim rang printre sustinatorii sau oponentii unei anumite pozitii in problema respeciva.

Prin utilizarea principiilor euristice, cetatenii realizeaza evaluari relativ informate despre viata politica, pe baza unei cantitati minime de informatie. O data cu interesul pentru investigarea acestei probleme, psihologia politica reuseste sa redea cetatenilor calitatea de actori cu scopuri clare si motivati instrumental, in cadrul procesului politic.