Italia

Italia

1. Scurt istoric. Generalitati, particularitati

Republica Italiana sau Italia este o tara in sudul continentului Europa, ce consta in principal dintr-o peninsula in forma de cizma si doua insule mari in Marea Meditereana, Sicilia si Sardinia. In partea sa nordica, Italiei ii revin o parte a muntilor Alpi, zona in care se invecineaza cu Franta, Elvetia, Austria si Slovenia.

Istoria Italiei este probabil cea mai importanta in privinta dezvoltarii culturale si a dezvoltarii sociale din mediterana. Tara a fost o gazda pentru importante activitati in timpurile preistorice, si de aceea sapaturi arheologice pot fi gasite in multe regiuni: Lazio si Toscana, Umbria si Basilicata. Dupa Magna Graecia, Civilizatia etrusca si Imperiul Roman care a venit sa domine acesta parte a lumii, au urmat Evul Mediu Umanismul si Renasterea, care au ajutat mai apoi la formarea filozofiei si artei europene. Orasul Roma contine unele dintre cele mai importante exemple de Baroc.

Constitutia din 1948 a stabilit un parlament bicameral, constand din Camera Deputatilor si Senat, o putere judiciara, si una executiva (condusa de un prim ministru). Presedintele republicii este ales pe 7 ani de catre parlamentul reunit cu un contingent mic de delegati regionali. Presedintele nominalizeaza prim ministrul, care propune ceilalti ministri (care inainte erau alesi de presedinte). Consiliul de Ministri (in mod general, dar nu necesar este compus din membrii ai Parlamentului) trebuie sa pastreze secretele ambelor camere.

Camerele parlamentului sunt populare si sunt alese in mod direct printr-un sistem mixt majoritar si proportional. Camera Deputatilor are 630 de membri. In plus fata de cei 315 de membri alesi, Senatul ii include si pe fostii presedinti si alte diverse persoane, conform prevederilor constitutionale. Ambele camere sunt alese pentru maxim 5 ani, dar pot fi dizolvate inainte de expirarea termenului normal. Sistemul judiciar italian este bazat pe Dreptul roman modificat prin Codul napoleonic si prin ultimele schimbari, Curtea Constitutionala, care poate trece peste constitutionalitatea legilor, fiind o inovatie de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Italia are o economie industriala diversificata, cu un venit pe cap de locuitor apropriat unor tari ca Franta si Regatul Unit. Economia capitalista ramane divizata intr-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de companii private si un sud agricultural, cu o rata a somajului de aproximativ 20% in anul 2005.

Majoritatea materiilor prime necesare industriei si mai mult decat 75% din necesarul de energie este acoperit prin importuri. In decada trecuta, Italia a urmarit o politica fiscala stransa pentru a indeplinii criteriile Uniunii economice si monetare, beneficiind de o rata a inflatiei scazuta care i-a permis alaturarea la Euro de la conceperea sa in 1999.

Performanta economica italiana a ramas in urma partenerilor sai europeni, guvernul actual initiind o serie de reforme pe termen scurt destinate imbunatatirii competitivitatii si a cresterii pe termen lung, miscandu-se incet totusi in implementarea reformelor.

2. Relatiile Italiei cu Uniunea Europeana

Italia este unul dintre membrii fondatori ai Comunitatii Europene. Fata de constructia europeana, si Italia a avut o atitudine polivalenta. Pe de o parte, Comunitatea a fost privita ca o sansa istorica, pe de alta parte, Comunitatea reprezenta un ansamblu de norme si discipline pe care Italia le accepta, dar nu reusea sa le respecte in special prin adoptarea foarte laborioasa a directivelor comunitare in dreptul italian.

In prezent, Comunitatea stimuleaza economic Italia, ii subliniaza flexibilitatea industriala dar, in acelasi timp, pune in lumina "viciile" societatii si ale statului italian (deficite publice masive, coruptie, slabiciuni ale guvernului).

Italia doreste sa fie una dintre "marile puteri" ale Uniunii Europene. Aceasta inseamna asumarea disciplinelor Uniunii Europene. Dar moravurile italiene cantaresc mult: in toamna anului 2001, punerea la punct a unui mandat de arestare european s-a lovit de tergiversarile Italiei sau, mai precis, de cele ale presedintelui Consiliului de Ministri de atunci, Silvio Berlusconi, preocupat ca regulile europene sa nu puna in cauza pozitia sa personala.