Organizarea Parlamentului European

Organizarea Parlamentului European

La intemeierea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului in 1952, adunarea reprezentantilor parlamentelor nationale ale celor sase state fondatoare (Franta, Germania, Italia, Regatul Tarilor de Jos, Luxemburg, Belgia) a purtat denumirea de Adunare Comuna, al carei rol era consultativ. Perioada de timp in care s-a folosit numele de Adunare Comuna este cuprinsa intre anii 1952-1957.

Adunarea Reprezentativa corespunde perioadei in care parlamentarii sunt desemnati de catre parlamentele nationale si se suprapune intervalului 1957-1979. Numarul reprezentantilor a crescut de la 78 pentru Adunarea comuna a CECO la 142 pentru Adunarea comuna a celor trei Comunitati, apoi la 198 o data cu aderarea Regatului Unit, a Irlandei si a Danemarcei, ajungand astfel la 410 odata cu instituirea alegerilor directe. Intr-o perioada de aproape trei decenii, Adunarea Reprezentativa si-a marit numarul de aproape sase ori. Acest lucru se explica printr-un proces profund de crestere a importantei reprezentarii populatiei si in acelasi timp printr-o largire a atributiilor reprezentantilor europeni.

Desemnarea reprezentantilor de catre parlamentele nationale urma o procedura stabilita de fiecare stat membru. Datorita lasarii la latitudinea parlamentelor nationale a desemnarii procedurii aplicabile pentru desemnarea reprezentantilor, solutiile alese difereau fundamental de la un stat la altul; mai mult decat atat aveau loc discriminari privind grupari politice cu ideologii diferite. Din acest punct de vedere, un exemplu l-ar reprezenta incercarea guvernelor italiene de a impiedica accesul comunistilor in Adunarea Reprezentativa. S-a incercat prin multiple modalitati, cum ar fi fortarea limitarii acestora, minimalizarea accesului pe scena politica europeana, sa fie impiedicati sa prinda contur pe scena politica interna si mai apoi europeana.

Generalul de Gaulle propusese inca din 1949 crearea unor institutii care sa reprezinte vointa cetatenilor europeni si anume, institutiile Europei care trebuie sa ia nastere printr-o manifestare democratica, prin vot universal a cetatenilor Europei

Astfel, tratatele fondatoare cuprindeau dispozitii care autorizau alegerea reprezentantilor prin vot universal direct. Procedura complexa si temerile supranationaliste au intarziat procesul cu aproape trei decenii. Inca de la prima intalnire a Adunarii Europene, in martie 1958, se decide alegerea directa a Parlamentului European.

Desi proiectul este ales in plen inca din 1960 si trimis Consiliului, acesta a intarziat discutarea si adoptarea lui cu cincisprezece ani.

Un moment foarte important in ceea ce priveste competentele Parlamentului European pana in anul 1979 a fost reprezentat de anul 1971, cand s-a decis extinderea competentelor acestuia, deputatii participand pentru prima oara la procedura bugetara.

Competentele s-au extins incepand cu anul 1975; in acest sens procedura bugetara nu se putea incheia fara aprobarea Parlamentului.

Un nou proiect a fost propus de Parlament in 1975, fiind cunoscut sub denumirea de proiectul Patijn, dupa numele raportorului sau. Proiectul a fost semnat la 20 septembrie 1976 la Bruxelles, dupa lungi discutii si dezbateri in care argumentele opiniei publice de sustinere neconditionata a proiectului au fost decisive. Un rol important l-a avut si premierul luxemburghez Gaston Thorn si presedintele francez Valery Giscard d'Estaing, in timp ce social-democratii germani au parut cei mai neinteresati de acest proiect. In acea perioada Germania miza pe destinderea relatiilor cu RDG, fiind dispusa chiar sa sacrifice proiectul european in detrimentul reunificarii germane sub conditia neutralitatii. Aceasta perioada a constituit punctul de rezistenta al cetatenilor europeni fata de orice incercare de sfidare a bazelor societatii occidentale bazate pe principiul reprezentarii democratice. Desi a reprezentat o perioada dificila, aceasta constituie si o etapa a inceputului cristalizarii grupurilor politice europene.

Adunarea, institutie comuna pentru cele trei Comunitati, isi desavarseste constructia prin alegerea directa a parlamentarilor in statele membre, dupa proceduri specifice fiecarui stat. Fiind denumita de cetateni Parlamentul European, aceasta devine spatiul negocierilor democratice intre statele membre, intre grupurile politice si chiar in interiorul acestora.

Parlamentul European este un caleidoscop al politicii europene. De exemplu, au aparut grupuri politice; dar acestea nu pot cuprinde diversitatea de opinii pe care de cele mai multe ori socialistii o promoveaza cu succes. In acest mediu, aliantele sunt esentiale

Din 1952 pana in 1979, Parlamentul European a fost desemnat de parlamentele nationale. Acest mod de alegere era prevazut in articolul 138 CEE conform caruia "Adunarea este formata din delegati pe care parlamentele sunt chemate sa-i desemneze in cadrul lor, conform procedurii stabilite de fiecare stat membru". In iunie 1979, aceasta desemnare a fost incredintata votului universal. De-a lungul timpului, Parlamentul a suferit momente de slaba reprezentativitate; dovada o reprezinta faptul ca a fost nevoie de mai bine de treizeci de ani pemtru a se introduce votul universal.

Pentru a putea intelege componenta Parlamentului European pana in 1979, trebuie evidentiate cateva aspecte

- desemnarea parlamentarilor de catre parlamentele nationale;

Fiecare stat membru adopta o procedura diferita, atat in ceea ce priveste repartitia delegatilor intre camerele superioare si cele inferioare ale parlamentului lor, cat si in privinta metodei de desemnare, aici evidentiindu-se cea proportionala sau cea majoritara.

problemele ivite si solutionarea lor;