Fascismul in teorie si practica, Italia fascista

Fascismul in teorie si practica, Italia fascista

Gandirea fascista a incercat sa formuleze o teorie a libertatii ca libertate a statului si individului inauntrul statului. Atat Mussolini cat si ministrul sau de justitie, Alfredo Rocco au sustinut ca drepturile individuale pot fi recunoscute numai daca ele sunt cuprinse in drepturile statului. Prin astfel de argumente, fascismul a ajuns la conceptele de om nou si societate noua. Marcel Deat[1] afirma despre omul total ca el se gaseste "intr-o societate totala, fara anarhie, fara conflicte, fara distrugeri".

Mussolini si adeptii lui, pentru a intari imaginea unitatii si coerentei nationale a pus accentul pe marsuri, parade si uniforme, intruniri unde deliberarea si discutia erau inlocuite de cantece si torte, de cultul puterii fizice, violentei si brutalitatii.

Aceasta unitate si-a gasit perfecta exprimare in figura cvasisacralizata a liderului. Cultul unui lider intruchipa spiritul, dorinta si virtutile unui popor, fiind identificat cu natiunea. El constituia pilonul principal al ideologiei fasciste, de altfel si al celei naziste si staliniste.

Pentru fascism, pastrarea integritatii natiunii si rezolvarea problemelor sociale a insemnat distrugerea dictaturii banilor. Capitalismul salbatic trebuia inlocuit de uneltele clasice ale solidaritatii nationale: o economie controlata si o organizare corporatista deasupra carora se afla un stat puternic. Forta acestui aparat de luat decizii trebuia sa reprezinte victoria politicii asupra economiei. Statul fascist aparea astfel ca adevaratul creator al intregii vieti sociale si politice si a tuturor valorilor spirituale, ca stapanul de netagaduit al economiei si relatiilor sociale.

Reforma relatiilor de putere a fost piatra de hotar a revolutiei fasciste. Cel mai evident aspect al acestei revolutii morale si politice a fost totalitarismul. "Statul nostru va fi un stat totalitarist in slujba integritatii pamantului parintesc" afirma Jose Antonio. Totalitarismul in conceptia lui Mussolini era esenta fascismului, iar fascismul reprezenta cel mai pur exemplu de ideologie totalitarista. "Noi suntem un stat care controleaza toate fortele care actioneaza in natura. Noi controlam fortele politice, fortele morale, noi controlam fortele economice", scria Mussolini; si adauga "orice este in stat, nimic nu este impotriva statului, nimic nu este in afara statului". Pentru Mussolini statul fascist reprezenta o entitate constienta care avea o constiinta a sa. Din acest motiv el putea fi descris ca etic.       Existenta statului nu numai ca implica subordonarea drepturilor individuale, dar statul isi afirma si dreptul de a fi "un stat care transforma in mod necesar oamenii chiar in aspectele lor fizice".

In afara statului "nu pot exista nici un fel de valori spirituale sau umane, si cu atat mai putin nu au valoare. nici un individ sau grup (partide politice, asociatii culturale, uniuni economice, clase sociale) daca se gasesc in afara statului".

Consecintele concrete ale unei conceptii de acest fel asupra puterii politice, precum si represiunea morala si fizica pe care le-a generat nu sunt greu de imaginat. Aici se pot vedea diferentele intre totalitarismul fascist si comunist. Cu alte cuvinte pe cata vreme dictatura stalinista nu poate fi descrisa ca o aplicatie a teoriei marxiste a statului, teroarea fascista a fost doctrina pusa metodic in practica.

Mussolini a luptat pentru a face din Italia o putere militara si industriala, un imperiu. El nu si-a ascuns ambitiile sale, ambitii care includeau razboiul si cuceririle. In scrierile si discursurile sale, Il Duce vorbea adesea despre razboi ca despre un adevarat test al virtutii si s-a asigurat ca exista sloganuri razboinice puse pe zidurile tuturor cladirilor de-a lungul si de-a latul Italiei. Unul dintre acestea proclama ca "Razboiul este pentru barbati ceea ce este maternitatea pentru femei!". Un altul spunea ca "Un minut pe campul de lupta valoreaza cat o viata traita in pace".

Mussolini si-a dus la indeplinire amenintarile, lansand cateva aventuri militare dintre care cea mai importanta a fost cucerirea Etiopiei in 1935-1936. Ambitiile sale imperiale l-au condus spre alianta cu Adolf Hitler si la intrarea in cel de-al II-lea razboi mondial, fapt cu totul necugetat deoarece Italia era total nepregatita.

Odata cu luarea puterii, timp de doi ani, Mussolini a aplicat un program economic liberal, respectand institutiile si linistind pe italieni. Concomitent, el i-a lasat pe squadristi sa distruga organizatiile de stanga si a propus o lege electorala favorabila partidului sau. Rezultatele alegerilor legislative din 1924, care s-au desfasurat intr-un climat de violenta, au dat majoritate absoluta coalitiei fasciste. Mussolini si partidul sau fascist si-au impus dictatura si au inregimentat natiunea. In iunie 1924, la scurt timp dupa alegerile legislative, deputatul socialist Giacomo Matteotti a fost ridicat si asasinat de catre squadristi. Acest lucru a provocat o mare tulburare in intreaga tara. In semn de protest, o parte dintre deputatii din opozitie au refuzat sa participe la lucrarile parlamentului. Mussolini a profitat de ocazie si a obtinut in 1925 si 1926 voturi favorabile pentru legile care au instaurat dictatura fascista.

Italia si-a mentinut statutul de regat, dar regele avea doar un simplu rol de reprezentare. Seful guvernului, Mussolini, dispunea de puterea executiva si legislativa (el putea actiona prin decrete-lege) si nu mai raspundea in fata Parlamentului. El era asistat de un Mare Consiliu fascist alcatuit din militanti bine cunoscuti sau din personalitati numite de el. Il Duce s-a bazat in intreaga sa activitate pe o administratie epurata si supusa, si pe Partidul Fascist, a carui elita, Militia, avea rolul de politie in tara.

Fascismul italian s-a bazat pe Partidul National Fascist ale carui misiuni au evoluat pana la formarea partidului-stat. Augusto Turati l-a reorganizat intre 1926-1930 subordonandu-i autoritatile de stat si facand sa dispara din interiorul sau tendintele provenite din primul fascism. Lucruri asemanatoare s-au petrecut in Rusia stalinista, unde liderul de necontestat Stalin a supus partidul la numeroase epurari. Ca peste tot, in Germania, in Rusia Sovietica, Partidul National fascist a devenit scoala de formare a cadrelor regimului. Ceea ce il deosebeste de partidele comuniste si de partidul nazist a fost faptul ca Turati nu l-a facut partid de masa. El a incheiat inscrierile in 1928. Recrutarea de noi militanti facandu-se de acum incolo direct din randul tinerilor care adoptasera un stil de viata cu adevarat fascist, un comportament ireprosabil. In 1930, Turati a fost inlocuit de Giovani Giuriati care i-a reprosat lui Mussolini ca a tolerat imoralitatea apropiatilor lui. In acest sens el a organizat o epurare ce a vizat pe toti cei considerati a fi oportunisti. In scurt timp numarul membrilor a scazut de la un milion la 660.000. Concomitent fasciile pentru femei si tineri au fost intarite prin primiri masive. Odata ce sarcina de a face din partid un instrument supus vointei ducelui a fost indeplinita, el va fi inlaturat. Conducerea a fost preluata de un vechi fascist, fost militar, supus lui Mussolini, in persoana lui Starraci. Acesta a facut din partid o vasta organizatie birocratizata si ierarhizata introducand spectacole, defilari si mai ales disciplina si ordine cazona.

La regimul fascist s-au raliat inca de la inceputuri fortele armate, ofiterii acceptand instalarea guvernului si a dictaturii lui Mussolini. Militari au fost aceia care au optat pentru mentinerea ordinii in peninsula prin recapatarea prestigiului international intr-un razboi de cucerire. Atat Hitler cat si Stalin aveau sa suspecteze pe ofiterii din statele majore de infidelitate. De aici constituirea trupelor SS in Germania lui Hitler si a trupelor de securitate in Rusia lui Stalin. In Italia armata nu s-a subordonat fascismului, pastrandu-si autonomia, propria organizare. Astfel marina isi avea propriul program de echipare, instructie si subordonare ca de altfel si aviatia si infanteria. Mussolini considera ca rivalitatile dintre armate trebuiau sa limiteze riscurile unei lovituri de stat, riscurile constituiri unei opozitii. De fapt intre discursurile de forta ale regimului si realitate a existat o adevarata prapastie. Cu totul altfel au stat lucrurile in Germania nazista si in Rusia sovietica.

Ca si in celelalte doua state cu regimuri totalitare, regimul fascist s-a bazat pe politie. A fost creata Organizatia de Vigilenta si Represiune a Antifascismului (OVRA), fiind un departament inconjurat de o aura de mister din dorinta crearii sentimentului de omniprezenta si teama. Erau organizatii asemanatoare precum CECA in Rusia si Gestapoul in Germania. Numele OVRA rima cu Piovra, numele amandoura evocand rolul pe care il jucau in societate. OVRA era prezenta atat in peninsula cat si in strainatate, dispunand de o imensa retea de informatori depasita ca numar doar de cei care serveau CECA, GRU, KGB.

In Italia anilor 1922-1943 a existat o ampla miscare de fascizare si militarizare a societatii. Un prim aspect a fost acela al inrolarii adultilor in detasamente de munca, institutia fiind corporatia. Dupa ce a interzis sindicatele care nu erau fasciste Mussolini a organizat in 1926 corporatiile. Astfel s-au creat pentru fiecare profesie cate o organizatie salariala si una patronala ce nu puteau face apel nici la greva si nici la lock-out. Fiecare sindicat percepea o zi de salariu de la toti muncitorii aderenti sau nu, obtinandu-se astfel monopolul reprezentantilor sindicali.

Statul fascist s-a dorit a fi un stat corporatist in care discutiile intre patron si salariati, sub supravegherea guvernului, inlocuiau lupta de clasa. Greva a fost interzisa, libertatea sindicala a fost suprimata, iar salariile s-au micsorat an de an. S-au creat in schimb un sistem de asigurari sociale obligatorii in cazul bolilor, accidentelor de munca, invaliditatii, batranetii. S-a redus numarul de ore de munca, iar dopo lavoro       s-a ocupat de organizarea timpului liber al muncitorilor. Statul a reusit sa puna capat si somajului care a luat amploare dupa 1929. Statul, garant al unitatii politice si morale a Italiei, a subordonat interesele lumii economice. Lumea muncitoreasca a pierdut astfel orice mijloc de contestare (Carta Muncii, 1927), in timp ce patronatul si-a pastrat proprietatea si controlul investitiilor scapand de punerea sub tutela.

Un alt proces imitat si de alte regimuri totalitare a fost acela al fascizarii tineretului. Viitorul om fascist a trebuit sa fie edificat in scoala. La scoala primara fascizarea a fost repede realizata deoarece invatatorii sensibili la ideile nationaliste au depus un juramant de credinta fascismului, devenind astfel auxiliarii instrumentului de propaganda. Pentru liceu, desi s-a dat o reforma ce trebuia sa formeze viitoarele cadre ale Italiei fasciste, fascizarea s-a poticnit din cauza lipsei personalului competent si al profesorilor atasati spiritului fascist.

In afara scolii tinerii au fost integrati in ONB ce a fost fondata in 1926 cu scopul educarii fizice si morale dupa principii fasciste.[2] Invatatorii, ca si profesorii de liceu sau de la Universitate, incepand cu 1933 isi sustineau lectiile in uniforma fascista. Tinerii intre 4 si 8 ani erau "fii ai Lupoaicei". La 8 ani baietii intrau in randurile organizatiei "Ballilas" unde incepeau sa faca exercitii militare, in timp ce fetele "Micile Italience" erau educate in spiritul viitoarei lor meserii de mame. La 14 ani, baietii erau "Avangardisti", fetele "Tinere Italience". Studentii erau organizati in "Grupuri Universitare Fasciste".

Pentru a stabili monopolul asupra educarii tineretului statul fascist s-a opus in 1931 ca biserica catolica sa-si mai pastreze asociatiile de tineret. Cu toate acestea prin acordul italo-papal din februarie 1929, Papa a recunoscut statul italian obtinand in schimb suveranitatea asupra cetatii Vaticanului, o indemnizatie si o renta anuala din partea statului si ceea ce este mai important un Concordat Religios care a declarat catolicismul unica religie in stat. De asemenea s-a impus predarea catehismului in scoli si s-a acordat Bisericii monopolul asupra casatoriilor catolicilor (casatoria civila a disparut si odata cu ea dreptul de a divorta).

Acordurile de la Lateran au reprezentat un mare succes pentru Mussolini. Prin ele el i-a castigat pe catolici de partea regimului si a inlaturat unul dintre factorii de divizare nationala.

Muncitorii erau inscrisi in Partidul National Fascist deoarece carnetul de membru ii ajuta sa isi gaseasca mai usor de lucru.[3]

Toate aceste organizatii impreuna cu radioul, presa, cinematografia laudau neincetat regimul fascist si pe Mussolini. Conducatorul calatorea tot mai mult, participa tot mai des la parade si tinea discursuri. In afara de Stalin toti liderii nazisti si comunisti il vor imita. In viziunea fascistilor adevarata libertate consta in slujirea statului. Nimic nu era mai inaltator decat participarea la gloria statului. Poporul era o masa, o "hoarda", incapabila sa se conduca singura. El avea nevoie de o elita care sa il ghideze si in special de un dictator cu o capacitate aproape mistica de a sti unde se afla adevaratele interese ale poporului. Pornind de la acest lucru, poporului i se spunea in scoala si in discursuri, in sloganurile inscrise pe pereti ca Mussolini are intotdeauna dreptate!

Incepand cu 1926 Mussolini a promovat o noua politica privitoare la natalitate prin care s-a accentuat inferioritatea femeii ce trebuia sa fie mama in interesul natiunii. Incepand cu acelasi an barbatii celibatari plateau un impozit, iar avortul era pedepsit cu 3 ani de inchisoare. Femeia care primea recompensa pentru fiecare nastere nu mai putea sa urmeze liceul sau universitatea deoarece instruirea era considerata un mijloc de distragere de la maternitate.[4] Piata muncii s-a inchis pentru femei iar pentru imbunatatirea fizica a rasei, mamele si copii erau asistati de catre specialisti ce le dadeau sfaturi in materie de igiena si educatie. Pentru Mussolini popoarele ale caror leagane erau goale nu pot cuceri un imperiu.

In domeniul economic, Mussolini a trecut de la liberalism la interventionismul de stat pentru a face din Italia o tara autarhica si pentru a reduce efectele crizei care s-au manifestat in anii '30 (scaderea productiei in perioada 1929-1932 cu 32%). Statul a lansat incepand cu 1925 batalia graului iar in 1928, batalia bonificatiei pamanturilor, care trebuiau sa permita agriculturii sa redobandeasca terenurile mlastinoase din Istria si din Mlastinile Pontine situate in sudul Romei. Dupa 1929 a initiat o politica a marilor prefaceri: amenajarea monumentelor din Roma, electrificarea cailor ferate, construirea primelor autostrazi etc.

In 1933 a fost creat Institutul pentru Reconstructie Industriala (IRI), care rascumpara participarile industriale ale bancilor aflate in dificultate si care-i permitea sa controleze intregi sectoare ale industriei. Incepand din 1935 a fost incurajata dezvoltarea productiei nationale de materii prime si de energie. Situatia economica a inceput sa se schimbe datorita masivelor comenzi de razboi. Toate aceste masuri au fost insotite de o politica protectionista care s-a accentuat incepand cu anul 1934.

Sacralizarea regimului, practicarea cultului personalitatii au constituit preocupari importante ale statului fascist. Italienii au devenit o comunitate de credinciosi ce purtau camasa neagra si practicau salutul specific. Fiecare localitate isi amenaja propria Gradina a martirilor. Fascia a devenit emblema statului (1926) iar anul fascist a inceput sa fie mentionat alaturi de calendarul crestin. Cladirile publice au fost inzestrate cu un turn iar opozantul a devenit si ateu fiind pedepsit prin loviturile ciomagului, a uleiului de ricin si fiind purificat prin foc. Crearea omului fascist a fost considerata o datorie a noului regim politic.

Politica lingvistica a capatat un aspect al campaniei fasciste in scopul declarat al progresului cultural. Limba nationala italiana era cea vorbita in Toscana si era singura care trebuia sa fie difuzata, fapt ce aducea prejudicii dialectelor regionale. Fascismul continuand opera inceputa in scoli in vremea unirii a atacat cuvintele de provenienta straina. Astfel au fost publicate legi si decrete, au fost intocmite liste cu cuvinte interzise fapt ce a dus la folosirea unui limbaj de lemn.

Incepand cu 1925 regimul a neutralizat prin toate mijloacele ziarele de opozitie. Astfel a fost instituita o comisie superioara care supraveghea ziarele, impunea subiectele ce trebuiau tratate de catre presa etc. Mass-media a devenit un mijloc de propaganda pentru regimul politic. Din 1935 Guvernul a initiat emisiunea Cronica Regimului unde se folosea limba italiana vorbita in Toscana cu scopul omogenizarii culturale. In politica artelor plastice s-a promovat o arta care diviniza ordinea. A fost creata Federatia Artistilor ce era controlata de regim, artistii nemaiputand sa expuna daca nu faceau parte din aceasta organizatie. Regimul a definit si o politica teatrala unde cenzura textelor detinea un rol important. Totodata Mussolini a incercat sa creeze un teatru de masa, piesele italiene bucurandu-se de protectie in detrimentul celor straine. Dupa 1925 cinematografia a cunoscut o revigorare odata cu aparitia filmului vorbit. Mussolini s-a ocupat initial doar de controlul informatiei, filmele de la Hollywood patrunzand in societatea italiana fara opreliste. Criza din anii '30 a redus importurile ceea ce a condus la o politica national si in aceasta privinta. Astfel au fost create filme care celebrau regimul si valorile lui. Au fost date legi care au redus drastic importurile si au izolat Italia si din acest punct de vedere.

La baza fascismului italian s-au situat legile rasiste, nationaliste , cele care aveau un continut mistic . Discriminarea a devenit o caracteristica a regimului fascist ea fiind practicata indeobste in coloniile africane: Somalia, Libia, Eritreea. Incepand cu 1937 s-a aplicat o evidenta politica de segregare rasiala. Incepe astfel politica de apartheid. Pentru colonisti nu existau posibilitati reale de emancipare. Ei se supuneau italianului arian. Ceea ce ii deosebeste pe fascistii italieni de cei nazisti a fost faptul ca nu s-a pus problema exterminarii ci doar utilizarea muncii lor in folosul Italiei. In timp ce Hitler a optat pentru o politica de discriminare si exterminare pentru anumite etnii, Mussolini s-a rezumat la a inchide orice italian care intretinea relatii sexuale cu o indigena. Legislatia s-a inasprit dupa 1939, cenzura spunandu-si cuvantul si in aceasta privinta. Puritatea rasiala s-a lovit de problema metisilor. Acestia reprezentau opozitia si ignorarea legislatiei fasciste de catre colonisti. Din 1940 metisii au fost asimilati indigenilor ceea ce a condus la radicalizarea politicii de segregare si discriminare.

Incepand cu 1938 antisemitismul s-a institutionalizat fara a copia insa pe cel nazist. Masurile antisemite se integreaza fascizarii complete. In 1938 Consiliul Superior pentru Demografie si Rasa a dat o lege prin care evreii ce locuiau in Italia din 1918 trebuiau sa plece, iar cei ce obtinusera cetatenia italiana erau decazuti din drepturile lor. Treptat ei au fost exclusi din armata, din viata publica, Din Partidul National Fascist, nemaiputand administra marile intreprinderi. Copii evreilor erau alungati din scoli iar cartile scrise de autori evrei erau interzise. Legile antievreiesti nu au prevazut deportarea acestora ci doar constituirea de lagare de concentrare. Dupa armistitiul semnat cu aliatii, Guvernul Fascist al republicii de la Salo a precizat ca evreii sunt dusmani si "trebuie sa fie inchisi in lagare de concentrare".[5] A inceput o noua perioada in care italienii evrei au fost deportati de guvern si au fost trimisi in lagarele de exterminare. Rasismul si antisemitismul se gaseau in centru gandirii fasciste. Dupa cucerirea Etiopiei negrii erau considerati inferiori. Rasismul a reprezentat si pentru Mussolini ca si pentru Hitler un pasaj obligatoriu in formarea italianului de tip nou.

Mussolini a visat sa creeze un nou Imperiu Roman in jurul Mediteranei. In perioada 1926-1930, el a luat masuri pentru marirea natalitatii considerand ca expansiunea necesita mobilizarea unei populatii numeroase.

In octombrie 1935 el a inceput proiectul colonial prin agresiune impotriva Etiopiei, singurul teritoriu african care nu fusese inca o colonie a vreunui stat european. Daca cucerirea orasului Adiss-Abeba (5 mai 1936) era considerata o victorie pentru Il Duce, agresiunea impotriva Etiopiei a marcat ruptura dintre Italia si democratiile occidentale. Acestea vor vota in cadrul Societatii Natiunilor, inca de la inceputul conflictului, sanctiuni economice impotriva Italiei (inclusiv Romania).

Ambitiile imperiale ale lui Mussolini aui condus spre o alianta cu Adolf Hitler si cu Germania nazista si au dus mai apoi la intrarea in cel de-al II-lea razboi mondial. Incepand cu 1936, Mussolini a adoptat modelul Germaniei naziste fapt ce a declansat radicalizarea opozitiei.

In iulie 1934, Mussolini care se temea de crearea unei Germanii mari la portile sale a blocat tentativa de puci nazist la Viena prin trimiterea de trupe la granita austriaca. In 1935 insa Hitler s-a abtinut sa condamne agresiunea Italiei impotriva Etiopiei. Ca si Mussolini, Hitler il va sustine pe Franco in Spania (iulie 1936). Italia si Germania in octombrie 1936 vor crea axa Roma-Berlin iar in septembrie 1937, Il Duce il va vizita pe Fuhrer la Berlin. Uimit de forta Germaniei liderul fascist adopta modelul nazist creand un minister al Culturii Populare insarcinat sa vegheze la fascizarea spiritelor si a culturii (1937). El organizeaza parade in care militarii defileaza in pas roman, dupa modelul pasului de gasca german, sporeste numarul discursurilor belicoase si ia masuri antisemite care nu sunt insa intotdeauna aplicate.

Incepand cu 1938 incep sa se auda critici la adresa regimului mussolinian. Ele vin din partea regelui Victor Emanuel al III-lea, a Papei Pius al XI-lea (care in 1938 condamna antisemitismul) dar si din randurile fascistilor. Exilatii politici denunta in fata opiniei publice adevarata natura a regimului fascist.

In 1939, puterea lui Mussolini era in realitate fragila. Regele din ce in ce mai ostil isi pastra popularitatea in randurile armatei in timp ce Mussolini incepea sa fie criticat in sanul propriului lui partid. Cand aliatii au invadat Italia, in 1943, Marele Consiliu Fascist a decis, cu sprijinul regelui, suspendarea puterilor dictatoriale ale ducelui punandu-l sub arest la domiciliul. In acelasi an in luna septembrie, trupele germane l-au eliberat pe Mussolini si l-au asezat in fruntea guvernului - marioneta din nordul Italiei (Republica Socialista de la Salo). Dar in aprilie 1945, pe cand razboiul se apropia de sfarsit Mussolini si amanta sa au fost capturati si executati de catre partizanii italieni antifascisti. Cadavrele lor au fost duse la Milano si agatate cu capul in jos intr-una din pietele orasului. Astfel s-a sfarsit cariera lui Il Duce.

Impartita in doua dupa 1943 (germanii in nord si Aliatii in sud), Italia s-a reunificat in 1945 sub conducerea unui guvern de uniune nationala condus de reprezentantul Rezistentei, Ferrucio Parri. In decembrie 1945 acesta a fost inlocuit cu liderul Partidului Democrat Crestin, Al Cide De Gasperi care trebuia sa organizeze refacerea economiei distruse si sa creeze noi institutii. Monarhia discreditata de experienta fascista a fost inlaturata prin dublul vot din 2 iunie 1946, printr-o Republica parlamentara.

Regimul fascist a disparut ca o consecinta a celui de-al II-lea razboi mondial. Caderea lui Mussolini s-a datorat infrangerilor militare. Regimul fascist s-a prabusit fara nici o rezerva. In Italia anilor 1943-1945 a avut loc un adevarat razboi civil intre fortele antifasciste, italienii lui Bodoglio si fascistii din Republica de la Salo ce erau sprijiniti de germani.

Mussolini nu a reusit sa-si duca la indeplinire ambitiile militare si datorita coruptiei remarcabile ce exista in administratie, in partid si chiar in anturajul Ducelui. El nu a fost capabil sa converteasca Italia intr-o societate in care Partidul Fascist si Statul sa controleze cu adevarat toate aspectele vietii.

La nord de Italia, incepand cu 1920 a aparut insa un alt tip de totalitarism, care avea acelasi tel si care s-a apropiat mult mai mult de reusita.

Intrebari de verificare:

In ce a constat ascensiunea politica a lui Mussolini?

La ce se refera politica economica a regimului fascist?

Ce intelegeti prin politica corporatista?

Care au fost directiile politicii fascismului italian privitoare la formarea omului nou?

In ce a constat educatia tineretului in spirit fascist?

Cum s-a manifestat antisemitismul si rasismul promovat de Mussolini?

Care a fost rolul partidului si al statului in fascizarea Italiei?

In ce a constat politica externa promovata de fascismul italian?

Termeni:

rasism;

antisemitism;

cultul personalitatii;

sacralizare;

politica agresiva;

cultura fascista;

lagare de exterminare.

lagare de munca;

corporatism.

Cronologie:

- crearea Fasciilor italiene de lupta;

- agitatii muncitoresti;

- crearea partidului national Fascist;

- (octombrie) Marsul asupra Romei organizat de fascisti; Mussolini desemnat sa formeze guvernul;

- fascistii singuri la guvernare;

- fascistii intrunesc 65 % din voturi la alegerile din aprilie;

1925-1926 - legile fascistissime;

- (februarie) Acordurile de la Lateran intre statul italian si papa;

- crearea Institutului pentru Reconstructie Industriala;

1935-1936 - razboiul din Etiopia; anexarea Etiopiei;

- incepe interventia Italiei in Spania; axa Roma-Berlin;

- (iunie) Italia declara razboi Frantei si Angliei;

- debarcarea Aliatilor in Sicilia si ocuparea Italiei de catre Aliati; arestarea lui Mussolini; semnarea armistitiului in septembrie; crearea unei Republici Fasciste in nord;

- (aprilie) executarea lui Mussolini.

Bibliografie selectiva:

Aron, Raymond, Democratie si totalitarism, Editura ALL, Bucuresti, 2001.

Ball, Terence, Dagger, Richard, Ideologii politice si idealul democratic, Editia a II-a, Polirom, Iasi, 2000.

Denis, Mack Smith, Mussolini, Albert A. Knopf, New York, 1982.

Chatelet, Francois, Pisier, Evelyne, Conceptiile politice ale secolului XX, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1994.

Hannah, Arendt, The Origins of Totalitarianism, Meridian Books, Cleveland, New York, 1958.

Nouschi, Mark, Mic Atlas Istoric al Secoilului XX, Polirom, Iasi, 2002.