Puterea politica

Puterea politica

I.           Notiunea de ,,putere politica si trasaturile sale

II.        Autoritatea, legitimitatea si consensul politic

I. Pornind de la rolul si locul politicului in societate, de organizator si conducator al vietii sociale, puterea exercitata de aceasta (puterea politica), este prezenta in orice comunitate umana. Ea este o forma a puterii sociale si la fel ca si aceasta, ea se prezinta ca o notiune filosofica, abstracta, existenta si prezenta ei in societate decurgand din puterea emanata de institutiile politice societale.

In definirea notiunii de ,,putere politica , in literatura de specialitate exista doua mari orientari

Puterea politica este definita si identificata cu puterea exercitata de stat. Referindu-se la acest aspect, politologul Franz Norman sustine ca statul este expresia cea mai desavarsita a puterii politice. O definitie apropiata de cea a lui Frantz o da si francezul George Boudreault. O asemenea interpretare si definire a puterii politice, rezumata la puterea de stat, este contestata de marea majoritate a cercetatorilor, politologilor, care sustin ca in actul conducerii puterii politice, in afara de institutiile statului (parlament, guvern, institutia sefului statului, autoritatile locale) sunt implicate si alte institutii politice nestatale precum: partide politice, forme de guvernamant, diferite sindicate, asociatii.

Aceasta a doua orientare sustine ca puterea politica e sinonima cu cei ce o detin si o exercita, cu partidul sau forta politica aflata la putere, guvernare. Daca pentru regimurile totalitare dictatoriale, unde, intr-adevar, puterea politica se rezuma la cei ce o detin si exercita, la unicitatea si monopolul puterii, - desi nici in aceste regimuri puterea nu se rezuma numai la acestea intrucat mai sunt si alte institutii implicate in actul conducerii -, este adevarat, cu rol minor sau doar formal in conducere, pentru societatile democratice situatia este radical schimbata.

In aceste societati (democratice) puterea este structurata in 2 poli distincti

1. A acelora care o detin si exercita, deci, se afla la guvernare.
2. A opozitiei politice. Desi e vorba de o putere de aceeasi natura, principii si valori, cu obiective si sarcini fundamentale, comune, totusi, ca structura, ea se divide in functie de cai si mijloace de realizare, de forme de exprimare, de ritmuri, adica de paradigme politice.

Sintetizand, putem defini puterea politica, acea putere emanata, exprimata de institutiile politice ale societatii statale si nestatale, care au ca scop crearea, fundamentarea, organizarea si conducerea societatii.

Fara putere politica societatea nu se poate inchega, nu poate exista, nu se pot crea institutiile si organismele necesare acesteia, nu pot fi puse in miscare. Societatea nu ar exista, nu s-ar coagula.

Politicul, prin puterea sa are rolul de a infiinta, organiza, mobiliza, resursele institutionale, organizatorice, umane si materiale ale societatii, de a le pune in miscare, de a organiza si conduce societatea. Pentru aceasta puterii politice ii sunt caracteristice unele trasaturi care o particularizeaza in raport cu celelalte forme ale puterii sociale (economica, juridica, militara, educationala):

. Caracterul sau ideologic, partizan, partinic. Puterea politica este emanatia unei clase sociale, unui grup, unei forte politice. De aceea, ea va reflecta, interpreta, realitatea de pe pozitia si interesele acesteia, le va fundamenta, legitima si promova in conformitate cu aspiratiile si interesele celui de la putere. Viziunea ei despre societate si perspectiva acesteia va fi ......... cu a acelora aflati la putere, puterea politica fiind un mijloc prin care acestia isi exprima si realizeaza interesele.

Caracter integratoriu. Pentru a se impune, realiza rolul de organizator, conducator, puterea politica isi va subordona toate celelalte forme ale puterii sociale, transformandu-le in forme, mijloace de exprimare a acesteia. Aceasta este in legatura cu faptul ca orice proces, fenomen social, indiferent de natura sa este si un pact politic, ce tine de politica.

Caracterul obligatoriu si ierarhic al puterii politice. Hotararile, deciziile, puterii politice, ale institutiilor sale, sunt imperative, obligatorii pentru toate celelalte forme ale puterii sociale, pentru societate in ansamblu. Ele se aplica, manifesta in mod ierarhic. Prin aceasta se asigura impunerea puterii, randamentul, eficienta sa, elemente indispensabile actului politic.

Caracter relational si asimetric. Pentru a se manifesta, exprima, este nevoie de o relatie care sa cuprinda doua elemente

a. Cei care conduc, guverneaza

b. Cei care sunt condusi, asupra carora se exercita guvernarea

Fara prezenta acestor doi poli nu se poate vorbi de putere politica, de exercitarea ei. Relatie este asimetrica, directa, obligatorie, un element il presupune cu necesitate pe celalalt.

In orice societate principalele institutii prin care se exercita puterea politica sunt cele ale statului. Acestea sunt cele care emit hotararile, le dau nastere, promoveaza si aplica. In societatile democratice, alaturi de institutiile statului exista si alte institutii nestatale, care concura la exercitarea puterii partidele, sindicatele, asociatiile.

In societatile democratice, puterea politica se intemeiaza pe lege, de aceea se spune ca in aceste state domneste legea, ca statul este un stat de drept.

De-a lungul vremii, in functie de clasele, grupurile ce au detinut si exercitat puterea, de raportul de forte in plan intern dintre clase, partide, formatiuni politice, de nivelul de dezvoltare spiritual, material al democratismului politic s-au constituit 2 mari tipuri de puteri politice:

- putere politica democratica

- putere politica nedemocratica - dictatoriala

II. Autoritatea politica.

Notiunea de autoritate vine de la lat. ,,autoritas (forta, convingere, impunere). Pentru a se putea exprima si manifesta, o putere politica trebuie sa dispuna de autoritate, de vointa, impunere in societate. In practica, se cunosc doua cai, modalitati, de impunere a autoritatii politice:

1. Autoritate prin convingere - are la baza forta argumentelor, exclude violenta, constrangerea. Intr-o asemenea situatie trebuie sa existe o corespondenta, concordanta intre aspiratiile si interesele celor aflati la guvernare si cele ale majoritatii societatii. Autoritatea prin convingere este specifica societatii democratice. Ea asigura stabilitate, echilibru, durabilitate sistemului si vietii politice.
2. Autoritate prin constrangere - se obtine prin forta, contra vointei majoritatii cetatenilor. Cei aflati la putere, in raport cu societatea, sunt in minoritate. Un asemenea tip de autoritate este caracteristica societatii nedemocratice, dictatoriale ea este efemera, trecatoare, nu are durabilitate si nici functionalitate, cu timpul se pierde, se destrama.

Legitimitatea politica.

Ca o putere sa se impuna, sa fie autoritara, ea trebuie sa fie legitima, recunoscuta, acceptata de societate si membrii sai. Cu cat o putere este mai legitima cu atat este mai autoritara. De-a lungul vremii au existat trei modalitati de recunoastere, legitim. a puterii, a dreptului celor ce guverneaza, de a guverna:

a. legitimitatea traditionala divina specifica lumii antice, medievale, si o parte a celei moderne. Puterea in speta, reprezentantul ei, monarhul, avea un caracter divin. Acesta detinea si exercita puterea in numele divinitatii, era reprezentantul acesteia pe Pamant, de aceea el nu era obligat pentru faptele, actele sale, sa dea socoteala oamenilor, ci cel mult, divinitatii, nu era obligat sa imparta puterea cu acestia, o detinea si exercita in mod absolut. De aceea, oamenii nu aveau niciun drept asupra puterii, nu putea fi schimbata, reformata, restructurata. Acesta era apanajul divinitatii. Legitimitatea puterii se facea printr-o forta exterioara oamenilor, nu tinea cont de vointa, interesele, aspiratiile lor.

b. legitimitatea personala carismatica. Puterea, regimul politic, se legitima prin prezenta unei persoane, a calitatilor, carismei, prezentei fizice, ale acestuia; discursul, elocventa, calitatile morale, intelectuale, elemente ale vitejiei, curajului, erau elemente prin care acea persoana, pentru carisma sa, legitima puterea. In realitate, nu avea loc o legitimare a puterii prin vointa cetatenilor, ci se realiza o manipulare a lor. Durabilitatea puterii regimului era conditionata de prezenta personalitatii. Inexistenta acesteia atragea si disparitia puterii. In istorie exista numeroase asemenea exemple: Napoleon, Hitler, Stalin, care prin prezenta lor, calitatile lor, au legitimat puterea.

c. legitimitatea civila sau moderna. A fost impusa de noua forma a puterii, creata si prom. de burghezie. Ea avea in vedere acordul liber exprimat al majoritatii cetatenilor si intarit de lege. Ea se face pe baza votului legii, cetatenilor sau prin referendum. Un asemenea tip de lege asigura durabilitatea, stabilitatea si functionalitatea puterii. Ea este data de majoritatea cetatenilor, este legitima, exprimata si intarita prin lege.