DOCTRINA SI IDEOLOGIE POLITICA

DOCTRINA SI IDEOLOGIE POLITICA

Delimitari conceptuale, definitii, elemente constitutive, functii, origini

Doctrina politica este una din componentele esentiale ale gandirii politice, care ar mai cuprinde, dupa unii autori, idei, concepte, programe, teorii si ideologii. Intre doctrina si ideologie nu trebuie asezat semnul egalitatii, chiar daca au unele elemente comune, motiv pentru care, in trecut ca si in prezent, genereaza confuzii. Doctrina politica este un corpus coerent de conceptii, principii si teze, care interpreteaza si definesc realitatile socio-politice ale unui sistempolitic si, deopotriva, proiecteaza modalitati de actiune in raport descopurile, aspiratiile si optiunile ideologice ale unei personalitati sau grup social (doctrina Monroe, doctrina Ceausescu, doctrina Brejnev,doctrina liberala, doctrina taranista etc.).

Ideologia politica, in interpretarea cea mai simplista, ar reprezentastudiul ideilor politice. Intr-o alta interpretare se considera ca este un ansamblu de idei proprii unei epoci, unui grup social etc. (ideologia veacului al XIX-lea, ideologia germana, ideologia burgheza etc.).

Terence Ball si Richard Dogger considera ca ideologia, ingeneral, este un ansamblu coerent si comprehensiv de idei care explica si evalueaza conditiile sociale, ajuta oamenii sa-si inteleaga locul in societate si ofera un program pentru actiune sociala si politica.

Prin ideologie politica se intelege, astfel, un set de idei, reprezentari, imagini etc. construite de o miscare politica, si care au un caracter mai mult sau mai putin sistematic si structurat si raspundintereselor, aspiratiilor si asteptarilor unui grup social (etnic, religios sau national), orientandu-i actiunile politice spre implinirea lor prin cucerirea puterii sau prin mentinerea ei. Ideologia are, in acest sens, un accentuat caracter pragmatic si aplicativ, in raport de intereseleimediate ale unui grup social, fiind mai expusa modificarilor in relatie de dinamica si dimensiunile schimbarilor socio-politice in comparatie cu doctrina, ce are un pregnant aspect teoretic si este elaborata pentrua servi interesele aceluiasi grup intr-o larga perspectiva temporala.

Ideologia orienteaza comportamentul indivizilor in viata socio-politica in probleme esentiale ale dezvoltarii societatii, cum sunt: sistemul de guvernare (natura, esenta, mecanisme de functionare, metode), obiectivele sectoriale sau generale ale dezvoltarii societatii, structurile statale, regimul politic, formele si metodele actiunii politiceetc. Metodele si formele de lupta politica pot fi pasnice sau violente.

Ideologia poate exprima interesele unei minoritati sau ale majoritatii politice care guverneaza (este instalata la putere),legitimandu-le pe fiecare, dar in formula opozabila (ideologiareprezentand aspiratiile unei minoritati politice condamna, ataca si critica ideologia majoritatii si invers).

Functiile oricarei ideologii sunt: explicativa (situatia socio-politica este rezultanta actiunii convergente sau separate a unor factori, contexte etc.), evaluativa (trebuie sa ofere standarde de evaluare a conditiilor sociale), orientativa (sprijina perceperea si intelegerea corecta a locului pe care il ocupa individul si grupul socialdin care face parte in societate), programatica (precizeaza cum, cu ce si in ce mod trebuie sa actioneze cei care au adoptat o ideologie).

Atat doctrina, cat si ideologia politica motiveaza si dau sens actiunii politice prin programe si platforme politice, care sunt utilizate de personalitati, organizatii etc.

Doctrina ofera un pachet de conceptii, principii si teze care se inscriu in directia solutionarii problemelor fundamentale privindorganizarea si conducerea politica a societatii, raporturile care trebuie statornicite intre politic si economic, sistemul de norme si valori care trebuie sa guverneze societatea (Sergiu Tamas).

Elementele constitutive ale doctrinei politice, intr-o viziune mai veche (Virgil Madgearu), ar fi: conceptia privind evolutia sub raportsocial a unei societati (a) si formularea unui ideal social (b), viziune care era particularizata la doctrina taranista, dar care, prin extrapolare, poate fi aplicata si altor doctrine politice.

Doctrina politica, dincolo de variantele teoretice individuale ale diversilor autori, reflecta aspiratiile si interesele unui grup social inrelatie cu o epoca istorica si, deopotriva, defineste pozitia acestuia fata de problemele esentiale ale organizarii politice a societatii.

Doctrina politica poate avea un spatiu de cuprindere ideatica mai ingust sau mai larg si, de asemenea, poate juca roluri diferite in evolutia unei societati - progresist, conservator sau retrograd - in raport de interesele pe care le exprima si de obiectivele pe care le urmareste.

Istoricitatea doctrinelor politice

Atat doctrinele, cat si ideologiile politice au un caracter istoric.Ele sunt rezultatul unei indelungi evolutii socio-politice, economice si culturale a umanitatii, a transformarilor care s-au produs si se mai produc in aceste zone.

Ruptura care se produce in modernitate in sistemele de reprezentare a lumii este radicala si ireversibila. Lumea noua, a libertatii de gandire si actiune, lumea societatii capitaliste in nastere si, apoi, in consolidare rupe cu trecutul dominat de religie si obscurantism, ridicand steagul rationalismului. Nasterea burgheziei a insemnat, in esenta, aparitia agen-tului social transformator care isi elaboreaza propria doctrina si ideologie - liberalismul.

Cand societatea face saltul de la manufactura la industrie masinista si cand capitalul in formare tinde si apoi se elibereaza de corsetul fostei societati, apare si se dezvolta gandirea politica moderna, articulata din ce in ce mai pregnant pe noile realitati socio-politice.

Ca o contrareactie la aparitia liberalismului, aristocratia feudala pune bazele doctrinei si ideologiei conservatoare. Ulterior, doctrinele prolifereaza, fie prin divizarea liberalismului si conservatorismului, fie prin aparitia altora noi. In genere, doctrinele lumii moderne si contemporane sunt: liberalism (neoliberalism), conservatorism, socialism (marxist, refor-mist), comunism, fascism, ecologism.

Sensul esential al evolutiei gandirii politice este dat de permanenta si mereu reinviata sa deschidere, refuzul de a se izola, inchista, ermetiza. Aceasta trasatura fundamentala a gandirii politice se regaseste, la fiecare din componentele sale.

Studierea acestei sinteze permite noi interpretari si abordari analitice intr-o viziune coerenta a unitatii procesului gandirii umane, in diversitatea formelor sale. Desigur, operatia in sine este foarte dificila si complexa, dar, in acelasi timp, este o provocare la care merita sa se raspunda. Este dificil, recunoastem, sa supunem analizei geneza gandirii politice, aparitia si evolutia politicului, a limbajului si comunicarii politice, formelor doctrinare ale gandirii politice avand ca principiu tutelar demersul spre sinteza. Cu atat mai mult cand aceasta operatie de vaste proportii presupune si recomanda cu prioritate oabordare sistematica si interdisciplinara a universului gandirii politice.

O astfel de operatie se propune sa fie aplicata si studiului doctrinelor politice, careia i s-a dat si o denumire: doctrinologia politica. In viziunea profesorului iesean Anton Carpinschi, interfetele ce se pot stabili in lumea doctrinelor politice si diversitatea formelor sale de manifestare de-a lungul evolutiei istorice pot fi cercetate unitar avand in obiectiv identificarea zonelor de conflict, cunoasterea si exploatarea articulatiilor dintre conexiuni si istoricitatea formelor. Istoricitatea are semnificatie de evolutie, de devenire istorica a societatii.

Plasarea doctrinelor politice in campul istoriei permite nu numai identificarea interferentelor, ci si a legaturii ce se statorniceste intre diversitatea formelor gandirii politice si realitatile socio-politice aleepocilor istorice pe care le traverseaza.