Participarea uniunii europene la procesul de pace israeliano-palestinian ( septembrie 2000 - aprilie 2008 )

PARTICIPAREA UNIUNII EUROPENE LA PROCESUL DE PACE ISRAELIANO-PALESTINIAN ( SEPTEMBRIE 2000 - APRILIE 2008 )

Cea de-a doua Intifada (28 Septembrie 2000)

La 28 septembrie 2000, Ariel Sharon , insotit de o garda puternica si o delegatie a Partidului Likud, a vizitat Moscheea Al Aqsa . Moscheea cuprinde o parte pe care musulmanii o numesc al- Haram al- Sharif (al treilea loc sfant in credinta musulmana, dupa Mecca si Medina, unde se presupune ca Mahomed s-a inaltat la cer), iar evreii il numesc Muntele Templului. Este o parte a Locurilor Sfinte in Vechiul Oras al Ierusalimului; situarea acestora este foarte importanta pentru a putea intelege evenimentele petrecute aici. Administrarea Locurilor Sfinte si a Ierusalimului este un subiect delicat, care inglobeaza acest conflict. Dupa cum am mentionat, pana in aceasta zi, nu s-a gasit o solutie in ceea ce priveste problema Ierusalimului. Ocuparea orasului de catre Israel in 1967, nu a fost recunoscuta international, insa fortele israeliene au considerat-o o ocupare de facto. Avand in vedere ca nu vorbim despre un oras oarecare ci despre Ierusalim, unde atat israelienii cat si palestinienii isi doresc sa aiba capitala propriilor tari, iar importanta simbolica a acestui loc este un subiect mondial, nu este greu sa recunoastem ca tot ce se intampla acolo poate lua proportii considerabile si in acelasi timp poate rani sensibilitatea multor oameni. Desigur, in mijlocul acestei probleme musulmano-evreiesti, trebuie sa tinem cont si de faptul ca orasul reprezinta un loc foarte important pentru crestini. Un oras cu atatea credinte, pare a fi, din pacate, condamnat de propria dificultate de a oferi o viata normala si o rutina pasnica. Acum trebuie sa mentionam un alt aspect: pentru poporul palestinian care traieste sub asuprirea ocupatiei , Moscheea din Ierusalim este simbolul unitatii si identitatii lor. De aceea actiunile au fost privite ca o insulta, o provocare, generand instantaneu proteste si demonstratii. Trebuie sa incadram evenimentul in propria conjunctura: esecul negocierilor de la Camp David, ceea ce a reprezentat colapsul Procesului de la Oslo care a inceput cu aproape o decada mai repede, a generat nu doar neincredere si lipsa de speranta pentru israelieni si palestinieni, dar si un nou val de violenta, denumit A Doua Intifada (cunosctuta ca Al Aqsa Intifada, pentru motivele mentionate mai sus).

Reactia Natiunilor Unite si a Uniunii Europene a fost prompta si necrutatoare, acestea au emis rezolutii care condamnau actiunea provocatoare a a lui Sharon si au sustinut ca a declansat violenta nu doar in Locurile Sfinte ci si in alte zone. Desigur, reactia mondiala a fost diferita cu privire la acest subiect. In timp ce unii vedeau aceasta actiune ca o miscare bine pregatita de catre armata israeliana , altii o vedeau ca o reafirmare a dreptului evreilor de a vizita Muntele Templului . Dupa parerea noastra, nu putem avea incredere in declaratia lui Sharon, potrivit careia prezenta lui reprezinta un mesaj de pace. El nu era nou in politica, si nici nu era cunoscut de catre palestinieni (si de intreaga lume) ca avand o atitudine pasnica in acest conflict. Nu incercam sa spunem ca o persoana nu poate sa-si schimbe pozitia, oricum, este greu de crezut ca acest tip de actiune a fost unul naiv si bine intentionat.

Noul val de evenimente violente, a demonstrat cat de important era pentru Uniunea Europeana implicarea cat mai profunda in Procesul de Pace din Orientul Mijlociu. Medierea acestui conflict de catre Statelor Unite, care odata era vazuta ca singurul element posibil care ar putea stabili pacea, s-a dovedit a fi vulnerabila. Evident, medierea Statelor Unite nu poate fi acuzata pentru esecul negocierilor, dar sprijinul evident si bine cunoscut, acordat Israelului, a implicat necesitatea unei noi interventii, nu neaparat pro-araba(cum a fost acuzata UE de multe ori de catre Israel), care sa vina cu idei noi si sa asculte perspectivele si propunerile lumii arabe(de exemplu: Initiativa de pace a Ligii Tarilor Arabe de la Beirut, din 2002- propusa de catre Printul Abdullah al Arabiei Saudite- astazi rege).

Reprezentantul Special al UE, Moratinos, a esuat in misiunea sa in ultimii patru ani, de aceea, imediat dupa evenimentele petrecute la Locurile Sfinte, Inaltului Reprezentant al UE pentru Politica Externa si de Securitate Comuna, Domnul Javier Solana, i s-a cerut sa mearga in zona . Acesta va deveni una dintre cele mai importante persoane implicate in incercarea de a gasi o solutie pasnica la acest conflict, reprezentand totodata imaginea politicii externe a UE in lume

Uniunea Europeana a cerut liderilor israelieni si palestinieni incetarea violentei. . Situatia era intolerabila, iar Uniunea a considerat ca: lipsa progresului in procesul de pace, incluzand problema stabilirii, a fost sursa violentei si a frustrarii comunitatii palestiniene In noiembrie, Presedentia franceza a cerut autoritatilor israeliene:

Sa-si retraga armata pe pozitiile ocupate inainte de 28 septembrie si sa opreasca restrictiile asupra circulatiei marfurilor si a persoanelor din teritoriile palestiniene;

Sa ridice sanctiunile financiare asupra AP(Autoritatii Palestiniene);

Daca este necesara interventia fortelor de securitate intr-o actiune involuntara, sa se foloseasca doar arme non- letale, asa cum a cerut Secretariatul General al Natiunilor Unite;

Iar Autoritatii palestiniene:

Sa faca toate eforturile necesare pentru a pune capat violentei;

Sa impuna restrictii fortelor de securitate, pentru a opri focul asupra israelienilor[13].

Este foarte important sa mentionam faptul ca UE, a sustinut eforturile Statelor Unite in procesul de pace si angajamentul fata de aceasta problema a lui Bill Clinton, care era presedinte atunci. Presedentia franceza a incheiat acea declaratie din noiembrie afirmand ca: Uniunea Europeana a dorit sa ofere o contributie. Ea este pregatita sa-si asume responsabilitatile[14]. In ultimii ani, mai ales dupa 1998, Uniunea a accentuat acest aspect, considerand ca este mai mult decat pregatita pentru a juca un rol politic important si o colaborare la procesul de pace si la negocierile necesare. Dupa cum vom vedea, era timpul ca vocea Uniunii sa fie auzita.

Israelul, militantii palestinieni si Dreptul international

Conform Dreptului International Umanitar (cutumele si prevederile legii conflictului armat, care reglementeaza metodele si mijloacele desfasurarii razboiului) si Dreptului international cutumiar, civilii ar trebui sa beneficieze de protectie impotriva agresiunii militare. Este interzis a sustine sau a savarsi atacuri impotriva civililor. De fapt, atacul asupra civililor, cand acestia nu sunt in propria tara, constituie crima de razboi. In acest context sinuciderile sunt automat considerate crime de razboi. Avand in vedere forma sistematica si modul frecvent in care grupuri militante ca Hamas si Jihad, comit aceste fapte, face ca acestea sa aiba statutul de crime impotriva umanitatii . Acelasi lucru se aplica si crimelor extrajudiciare, constante in Israel. Aceste aspecte le vom analiza in aceasta parte.

2.1 Israelul

In martie 1987, a avut loc o Conferinta pe tema terorismului international, sustinuta de Organizatia Progresului International. A fost publicat un document foarte interesant si important: Declaratia de la Geneva asupra Terorismului . Voi mentiona cateva pasaje, care consideram ca trebuie lamurite:

Introducere

Sa intelegem ca semnul distinctiv al terorismului este frica si ca aceasta frica este stimulata de amenintari fara discernamant si de forme inspaimantatoare de violenta indreptate asupra oamenilor obisnuiti. ()

Terorismul, ca putere a statelor moderne, cu armamentul sau de inalta tehnologie a depasit calitativitatea politicii violente bazata pe grupuri care aspira la incetarea asupririlor si obtinerea libertatii. ()

Nu recunoastem nici o forma de terorism, dar trebuie sa recunoastem ca originile terorismului sunt nuclearitatea, regimurile criminale, crimele de stat, atacurile cu inalta tehnologie asupra oamenilor din Lumea a Treia si negarea sistematica a drepturilor omului. Asistam la o extindere macabra a terorismului, ajungandu-se la batjocorirea luptelor impotriva terorismului cu eticheta terorism. Sprijinim aceasta lupta pentru auto-determinare si independenta si cerem libertate in exprimarea politica si eliberarea oamenenilor.()

2. Miscarile nationale de eliberare

Dupa cum a fost recunoscut in repetate randuri de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite, oamenii care lupta impotriva dominarii coloniale si a ocupatiei straine si impotriva regimurilor rasiste, in exercitarea dreptului lor la autodeterminare, au dreptul de a folosi forta pentru a-si indeplini obiectivele, fiind in conformitate cu dreptului international. Aceasta folosire legala a fortei, nu trebuie sa fie confundata cu acte de terorism international . Legal, este inadmisibil ca membrii miscarilor nationale de eliberare din Bazinul Caraibian, America Centrala, Namibia, Nordul Irlandei, Insulele din Pacific, Palestina si Africa de Sud, sa se considere unii pe ceilalti criminali comuni. Mai degraba, luptatorii pentru eliberarea nationala, ar trebuii tratati ca, combatanti si supusi dreptului conflictului, in conformitate cu Regulamentul de la Haga 1907, Cele Patru Conventii de la Geneva din 1949 si Protocolul Aditional I din 1977 (). Cu toate acestea, cand un luptator pentru eliberare este capturat de catre un stat beligerant, nu trebuie tratat ca un criminal, va fi considerat prizonier de razboi. El poate fi retinut pe durata conflictului, sau eliberat cu conditia de a nu mai participa la ostilitati, sau vandut in schimbul unui prizonier de razboi. In cazul in care un luptator pentru eliberare nationala este prins intr-un stat neutru, acesta nu ar trebui extradat in statul beligerant.

Dupa analiza catorva puncte ale acestei Declaratii, de la 1) la 11), putem concluziona ca Israelul a incalcat aproape toate punctele. Analizand punctul 9) vanzarea armelor care sprijina continuitatea razboiului regional si impiedica gasirea unei solutii politice a disputelor internationale, este evident ca rolul ambigu al Statelor Unite se incadreaza in aceasta definitie. Oferind Israelului elicoptere, care au fost folosite pentru atacarea unor puncte civile si pentru crimele extrajudiciare, in special in timpul celei de-a Doua Intifada, Statele Unite a participat, chiar daca indirect, la uciderea si ranirea multor oameni . Oricum, in zilele noastre informatia circula repede si este imposibil ca SUA sa nu fi aflat unde a sfarsit ajutorul oferit; deasemenea, la inceputul Intifadei, Clinton a trimis un numar impresionant de elicoptere militare in zona . Nu ne ramane decat sa concluzionam ca de fapt, in pofida Declartiei de la Geneva asupra Terorismului, atat Israelul cat si SUA, au comis acte de terorism

Israelul si-a asumat diferite forme de pedepsire colectiva a palestinienilor. De exemplu, ca raspuns la sinucideri si crime, adeseori, au fost inchise punctele de control(la cateva iesiri din Fasia Gaza si Cisiordania), ceea ce impiedica palestinienii care munceau in Israel sa castige banii necesari pentru a-si hrani familiile, si mai mult, nu aveau acces la piete si alte infrastructuri. Cand punctele de control nu sunt inchise, hartuirea tinde sa atinga cele mai inalte cote Au existat situatii in care s-a intrerupt curentul si resursele de apa.

In timpul Primei Intifada, potrivit Centrului de Informare privind Drepturile omului din Chicago, din 9 decembrie 1987, pana in 31 mai 1990, 838 de decese sunt atribuite fortelor de ocupare israeliana, 208 din acestia au fost copii. 689 au fost impuscati mortal iar 88 de decese au fost cauzate de gaze lacrimogene. In total, la acea vreme, a fost estimata implicarea a 93500 de palestinieni in acest conflict, 1467 de case si alte cladiri au fost demolate sau sigilate. Deasemenea 87473 de maslini si alti pomi fructiferi au fost dezradacinati de armata israeliana - tinand seama de faptul ca agricultura este fundamentala pentru supravietuirea palestinienilor, nu doar economic vorbind, ci si in ceea ce priveste capacitatea de a se hrani, cu siguranta aceasta a fost o lovitura puternica pentru ei.

Pentru Al-Aqsa Intifada, Centru Palestinian pentru Drepturile omului din Gaza , ofera statistici recente. Din 29 septembrie 2000, pana in 27 iunie 2007, 3326 de civili palestinieni au fost ucisi de catre Fortele de Ocupare Israeliene in Teritorii(Teritoriile Palestiniene Ocupate), alti 878 au fost ucisi in conflict armat- din numarul total de morti, 787 au fost copii, 142 femei, 25 personal medical si 10 jurnalisti; 11050 de palestinieni au fost raniti in Gaza si 13200 in Cisiordania. In ceea ce priveste fatalitatea persoanelor tinta(ucideri extrajudiciare), au fost ucise 415 persoane, impreuna cu alti 212 civili non-tinta. Amintim faptul ca numarul mortilor a cauzat pierderi colaterale foarte mari, mai mult de jumatate din decese reprezentand tinte extrajudiciare.

In timpul conflictului, 15 427 de case palestiniene au fost demolate in Fasia Gaza si 13457 au fost afectate doar partial, cele mai afectate fiind districtul Rafah si Khan Yunis. Aceste actiuni au lasat mii de palestinieni fara case. In opinia noastra, sfarsitul acestui conflict nu va putea justifica niciodata aceste actiuni, care reprezinta nu numai crime de razboi, dar si crime impotriva umanitatii.

In septembrie 2005, dupa dezarmarea Fasiei Gaza(vezi 4.10), Israelul a folosit o noua pedeapsa colectiva: jeturile aeriene au inceput sa zboare la altitudine joasa, pe teritoriul Fasiei Gaza, distrugand bariera fonica pentru a crea bubuituri Aceste explozii oribile care aveau loc intre orele 2.00-4.00, intre 6.30-8.00 (in timp ce copii mergeau la scoala), dupa-amiaza si seara, zguduiau cerul, fisurau cladirile, spargeau geamurile si instalau o stare de panica. Dr. Eyad El-Sarrah, fondatorul si directorul unei organizatii palestiniene care sprijina sanatatea mentala in comunitatea din Gaza- Gaza Community Mental Health Programme(GCMHP) si Comisarul General al Comisiei Palestiniene Independente pentru Drepturile Cetatenilor, scria la sfarsitul lui septembrie:

Gaza este cuprinsa de panica, copii plang neincetat, inspaimantati, foarte multi nu-si pot controla functiile urinare. Multor copii le e frica sa-si paraseasca casele si refuza sa mearga la scoala. Multi sunt zapaciti, palizi, sufera de insomnii si au un apetit scazut.

Unele femei insarcinate, sufera de dureri acute, iar altele au fost internate in spilatal cu dureri premature. Multi oameni se plang de presiunea acustica. Toti sunt nauciti.

Noua metoda a Israelului de a crea bubuituri sonice internationale in zona noastra aeriana, nu a mai fost folosita inainte de eliberare, pentru a nu rani israelienii stabiliti aici si copii acestora.

Israelul a determinat palestinienii din Gaza sa se considere neajutorati, pentru a tine intreaga populatie captiva prin frica si paralizie. Aceasta este o crima de razboi, o crima rasista. Israelul trebuie oprit

Evident, toate Concluziile Presedentiei Consiliului European din aceasta perioada (septembrie 2000- iunie 2007) ,au condamnat multe din aceste actiuni, invinuind folosirea excesiva a armatei si raspunsul disproportionat al Israelului la atacurile mortale din teritoriile administrate de catre palestinieni si ilegalitatea incursiunilor israeliene in Teritorii. I s-a amintit Israelului ca folosirea disproportionata a fortei si pedepsirea colectiva nu erau in concordanta cu principiile intelegerii de asociere dintre UE si Israel , cerandu-i-se sa opreasca crimele extrajudiciare. In 2004, Israelul a ucis, printre multi altii, liderul spiritual al Hamas-ului, Sheikh Ahmed Yassin si liderul politic al aceluiasi grup, Abdel-Aziz al Rantissi. Aceste actiuni au adus o mare ofensa Uniunii.

In ceea ce priveste bubuiturile sonice, nu am gasit nici o fraza, nici un comentariu in actele si declaratiile oficiale al UE sau ale Domnului Solana. Aceasta situatie mi se pare ciudata, avand in vedere ca Inaltul Reprezentant era la pamant, iar rapoartele erau facute de institutiile palestiniene, Amnesty International si altii. Unii spun ca Uniunea Europeana a decis sa inchida ochii dupa asa numitul succes al eliberarii Fasiei Gaza . Nu putem decide daca a fost o miscare economica sau politica (sau in acest caz lipsa de atitudine), dar probabil amandoua.

Cu toate acestea, UE a afirmat din nou ca Israelul are dreptul de a-si proteja cetatenii, cerand guvernului israelian sa faca eforturi maxime pentru a evita pierderile de vieti omenesti si sa nu intreprinda actiuni care ar putea agrava situatia economica si umanitara a poporului palestinian si de a se abtine de la orice masuri represive care nu sunt in concordanta cu dreptul international

2.2 Sanctiuni impotriva Israelului

Dupa cum am vazut, Israelul a raspuns prin continuarea actiunilor ilegale.

In 2001, voci din interiorul UE, au cerut actiuni stricte si aplicarea sanctiunilor ca raspuns la actiunile Israelului, pe care Uniunea le considera un comportament inacceptabil. Atat in Israel cat si in Teritorii, violenta crestea. Actele de suicid si atacurile armate veneau ca raspuns la misilele israeliene si la crimele extrajudiciare, si vice-versa. In martie, Uniunea afirma ca nu exista solutie militara la acest conflict deplorand cresterea violentei, pierderile umane, atat palestiniene cat si israeliene, prin oferirea de condoleante familiilor si simpatie suferinzilor . In aprilie UE si-a exprimat ingrijorarea fata de activitatile de stabilire in zona a israelienilor, inclusiv planurile de stabilire a unor noi asezari omenesti si extinderea acestora . Asezarea Har Homa/Jabal Abu Ghneim, care a fost sursa unor blocade a tratativelor de pace in februarie 1998, s-a dorit a fi extinsa cu 2800 de locuinte aditionale si crearea a 6000 de locuinte in asezarea Givaot. Uniunea Europeana a expus cazul foarte clar:

Coloniile schimba caracterul fizic si compozitia demografica a Teritoriilor Ocupate. Toate tentativele de constituire a unor noi asezari sunt ilegale, si constituie un obstacol major in procesul de pace. Uniunea Europeana indeamna Guvernul israelian sa-si anuleze politica de colonizare din Teritoriile Ocupate, inclusiv Ierusalimul de Est

In cadrul Uniunii, Franta a dus o campanie de suspendare a tratatului de asociere cu Israelul, iar Ministrul de externe belgian (a carui tara, in curand, urma sa preia Presedentia prin rotatie) a amenintat Israelul cu sanctiuni. Oricum, aceste amenintari nu s-au formalizat niciodata, desi prin numeroasele declaratii europene, Comunitatea s-a aratat extrem de nemultumita de actiunile violente ale Israelului. Cu toate acestea, Anna Lindh, ministrul de externe suedez, a ignorat aceste lucruri, declarand ca ruperea relatiilor cu Israelul sau introducerea embargourilor, ar afecta negocierile si ar impiedica realizarea procesului de pace

In ianuarie 2002, Uniunea a avertizat Israelul sa opreasca distrugerea infrastructurilor si a altor facilitati finantate de UE, rezervandu-si dreptul de a cere reparatii pentru daunele suferite

Moshe Katzav, Presedintele Israelului la acea vreme, a declarat intr-un interviu (dupa ce a fost confruntat cu ideea ca statele Uniunii Europene criticau operatiunile militare ale Israelului) ca UE se insela si avea o atitudine gresita prefacandu-se a fi neutra in ceea ce priveste pacea; sau sprijina terorismul sau lupta impotriva lui. Deasemenea a mai spus ca teroristii arabi au explodat autobuzele, aleele si restaurantele, iar aceste actiuni de distrugere si varsare de sange nu pot fi nici intr-un caz comparate cu actiunile militare israeliene- o concluzie foarte dubioasa (vezi 4.2.1.). Din punctul nostru de vedere, toate actiunile de terorism si atacurile israeliene sunt daunatoare si au ucis zeci, daca nu sute de oameni. Katzav a continuat sa afirme ca Israelul nu doreste sa se extinda, nici sa atace civilii palestinieni (ciudat, avand in vedere Operatiunea Scutul Defensiv- vezi 4.4 si 4.5), sustinand ca Israelul isi apara cetatenii, ca orice tara europeana a carei capitala ar fi atacata. Potrivit afirmatiilor sale, si guvernele europene ar reactiona daca ar fi atacate de o campanie terorista ca cea care a lovit Israelul. Pana acum, atat Madridul (in 2004), cat si Londra (in 2005) au fost atacate de teroristi, ambele tari, Spania si Marea Britanie, intervenind in razboiul din Irak (in 2003). Oricum, aceste tari, ca si alte state membre UE, nu au inceput sa foloseasca misile si sa atace cetatenii unei tari pe care au considerat-o ofensiva, asa cum Israelul actioneaza constant in Teritoriile Palestiniene (un exemplu concludent este atacul Libanului in iulie-august 2006). Cu scopul de a evidentia ca din punctul nostru de vedere, comparatia Domnului Katzav nu a fost una foarte rezonabila, am atins un subiect delicat si complex.

In aprilie, conflictul a luat proportii prin lansarea Operatiunii Scutul Defensiv de catre Israel, care a ocupat principalele orase din Cisiordania, aflate sub controlul Autoritatii Palestiniene. Parlamentul European a lansat o rezolutie. Vom cita mai jos o parte din ea:

() 2. Condamna cu fermitate toate atacurile teroriste prin sinucidere cu bombe, savarsite orbeste de extremistii palestinieni impotriva Israelului; face apel catre Autoritatea Palestiniana, pentru ca aceasta sa faca toate eforturile necesare pentru a preveni atacurile teroriste;

3. Condamna escaladarea militara a Guvernului Sharon, care incalca dreptul international si umanitar si care nu va oferi o solutie eficienta atacurilor teroriste, condamna oprimarea populatiei civile palestiniene de catre armata israeliana si distrugerea sistematica a infrastructurilor din Cisiordania;

Clarifica guvernului israelian ca Domnul Arafat, Presedintele ANP (Autoritatii Nationale Palestiniene), ales in mod democratic, trebuie sa se bucure de libertatea de miscare si considera inacceptabil arestul sau la domiciliu;

Condamna refuzul Primului Ministru Sharon de a lasa delegatia de nivel inalt a UE sa se intalneasca cu Presedintele Arafat si considera ca Guvernul Israelian ar trebui sa profite de eforturile europene de solutionarea a crizei, inclusiv a terorismului; considera ca tratamentul jignitor al delegatiei UE este un punct de cotitura in relatiile UE cu Israel;()

Cere Consiliului sa instituie Israelului si Palestinei un embargo pentru arme;

Cere Consiliului si Comisiei sa convoace urgent Consiliul de Asociere al UE-Israel, pentru a-si impune pozitia fata de guvernul israelian, cerandu-i sa se conformeze recentelor rezolutii ONU si solicitandu-i o reactie pozitiva la eforturile curente intreprinse de UE pentru gasirea unei solutii pasnice la acest conflict; tinand cont de aceste circumstante cere Consiliului si Comisiei sa suspende Acordul de Asociere Euro-mediteranean dintre UE si Israel;

Subliniaza responsabilitatea speciala a SUA in aceasta criza, mai ales datorita influentei sale asupra politicii israeliene si sprijina decizia de a trimite o delegatie de nivel inalt a SUA in regiune, cu scopul de a determina o reluare a discutiilor intre cele doua parti si de a pune capat violentei; () .

Consiliul a respins cererea de suspendare a Acordului de Asociere Euro-Mediteranean, insa tari ca Germania, au suspendat vanzarea armelor catre Israel.[39]. Faptul ca Sharon nu a permis reprezentantilor Uniunii Europene sa aiba contact direct cu Presedintele Arafat in Ramallah(in timp ce reprezentantului american Anthony Zinni i s-a permis ), a aratat cat de departe este dispus Israelul sa mearga ca raspuns la asemenea amenintari. Sanctiunile nu au fost considerate ca o optiune si chiar astazi, in sectiunea FAQ a site-ului oficial, UE refuza sa adopte acest gen de pozitie fata de Israel.

Din punctul nostru de vedere, aceasta atitudide, are la baza sedimente economice, insa aceste motive tind spre politicile de atenuare ale Uniunii. UE nu si-a pierdut timpul aplicand sanctiuni Guvernului Hamas dupa ce a venit la putere (vezi 4.2.4), pretinzand ca nu a renuntat la terorism, desi a acceptat valorile democratiei si dreptul Israelului de a exista. Dupa cum am concluzionat, Israelul a savarsit actiuni teroriste, dar UE nu a luat nici o pozitie in acest sens. Cu siguranta, daca UE ar aplica vreodata sanctiuni Israelului, ar fi constransa de Natiunile Unite si nu trebuie uitat faptul ca Israelul reprezinta un important partener economic. In cea de-a Cincea Intalnire a Consiliului de Asociere UE-Israel (2004), exista anumite declaratii care ni s-au parut interesante: UE si Israel impartasesc valori comune: respectul pentru drepturile omului si pentru libertatile fundamentale, democratie, statul de drept, o buna guvernare si respecarea legii internationale . Dupa toate condamnarile si recunoasterea ilegalitatilor si a comportamentului ilegal, aceasta declaratie a Uniunii Europene este duplicitara. Se pare ca Uniunea se comporta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, pentru a nu tulbura sau deteriora piata. Se demonstreaza ca, din pacate, puterea UE este inconsecventa.

2.3 Grupurile militante palestiniene

Jihadul si martirismul

Inainte de a discuta despre grupurile militante, exista o serie de denumiri pe care am vrea sa le clarificam: notiunea de Jihad si martir.

Pentru definitie vom analiza cuvintele lui Jean Flori, care a adunat informatii din Sfantul Coran, Al-Hadith (Spusele profetului Mahomed si povestile sale de viata), Figh al- Sunnah (Traditia Profetului Mahomed) si alte surse:

Jihadul este un razboi sfant, dar nu este un razboi agresiv. De fapt este un razboi defensiv, in care musulmanilor le este ordonat sa participe in conformitate cu urmatoarele conditii si stipulatii: daca sunt atacati, daca le sunt luate, sau sunt deposedati de pamanturile si proprietatile lor. Musulmanilor li se mai cere sa lupte pentru combaterea asupririlor si nedreptatilor pe pamant si pentru protejarea Islamului. Insa, Jihadul nu este un act de agresiune sau o declaratie de razboi. Razboiul Sfant a jucat un rol atat politic cat si religios, in conformitate cu insasi natura sa rezultata din uniunea celor doua domenii

Dupa parerea noastra, aceasta definitie nu este foarte mediatizata si cunoscuta in Europa si in Statele Unite. Cei mai multi europeni si americani (care nu au habar de acest termen si detin informatii minime in ceea ce priveste aceasta problema), daca ar fi intrebati ce inseamna Jihad, cu siguranta ar raspunde ca reprezinta agresiune si ca orasele lor au fost atacate prin aceasta forma de razboi. Acesta este rezultatul degenerarii termenului, nu doar de catre media ci si de catre grupurile militante extremiste. Tinand cont de aceste aspecte, este foarte important de mentionat ca dupa 11 septembrie 2001, in mentalitatea europeana si americana, lumea araba/musulmana este identificata cu extremismul islamic . Cand apar astfel de procese, este dificil de identificat diferenta dintre societatea musulmana si musulmanul sau arabul ca individ, mai mult acesti indivizi sunt reprezentativi pentru societatea din care fac parte- astfel se ajunge la crearea unui stereotip pentru toti oamenii din aceasta societate cu care intram in contact, chiar daca acestia nu fac parte dintr-un grup activist sau extremist

Deasemea, definitia martirului a suferit manipulari.

Desi Coranul condamna suicidul, pe de alta parte, ofera paradisul celor care isi dau viata pentru principiile, credinta sau tara lor:

Sa nu credeti ca cei care sunt ucisi dupa voia lui Allah, sunt morti; Dimpotriva, ei traiesc langa Domnul de la care primesc viata vesnica

Conceptul de martirism nu este in exclusivitate musulman sau religios. In contextul conflictelor curente, termenul martir este folosit pentru toti indivizii ucisi, raniti sau intemnitati pe parcursul evenimentelor cunoscute sub numele de al-Aqsa Intifada, inclusiv cei care au comis atacuri de sinucidere

Exista diferite denumiri pentru aceeasi actiune (actiune de martirism, actiune de sacrificiu, actiune de suicid), in functie de perspectiva persoanei sau a grupului. Martirul unui om este ucigasul altuia.

Martirismul este foarte apreciat in societatea palestiniana . Abdallah Shami, liderul Jihadului Islamic, considera, in 2003, ca in cultura palestiniana, martirismul s-a transformat intr-un act fundamental. Copii, femei, mii de palestinieni doresc sa devina martiri, cea mai elocventa dovada in acest sens este devotamentul care se poate observa la funerariile martirilor . Mai presus de faptul ca aceasta persoana este liderul unei grupari islamice extremiste, care comite atacuri constante in Israel, este o certitudine faptul ca martirismul a devenit o parte a societatii palestiniene din Teritorii. Potrivit Dr. Eyad El Sharrah, lupta oamenilor de astazi, este rezultatul Primei Intifade: copii au fost supusi unor situatii dramatice, inclusiv identificarea cu noua putere, dupa ce li s-a distrus imaginea parintilor si a autoritatii. La asta se adauga pierderea sperantei si traumele psihologice profunde traite de poporul palestinian (sentimentul de nedreptate care ii afecteaza din 1948), care se transforma intr-o cultura de disperare, motivata de imensele nedreptati, care cer razbunare . Martirii sunt vazuti ca profeti, ca oameni sfinti, nu ca soldati care lupta pentru a-si apara tara. Avand in vedere ca palestinienii nu detin mijloace de lupta (tancuri, elicoptere, avioane) ca si Israelul, isi folosesc corpul ca arma devenind o bomba inteligenta, o bomba atomica a saracilor.

Prin aceste argumente, scopul nostru nu a fost acela de a sprijini atacurile de suicid impotriva Israelului, a altor oameni sau guverne, ci acela de a introduce in context actiunile care vor urma si sa le situam in cultura si societatea lor. Consideram acest lucru foarte important, pentru ca nu trebuie sa uitam faptul ca cultura musulmana, evreiasca si crestina, sunt considerabil diferite una de cealalta si ar trebui sa facem efortul de a vedea lucrurile din perspective diferite, fara a ne limita la imaginea pe care ne-o ofera societatea noastra.

O scurta descriere a grupurilor militante si a actiunilor acestora

In perioada mentionata, exista patru grupuri militante importante: Hamas, Jihadul Islamic, Brigada Martirilor Al-Aqsa si Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP). Aceste grupuri sunt importante deoarece au comis atacuri sinucigase impotriva Israelului.

In timp ce FPEP a fost fondat in 1967, dupa al doilea razboi arabo-israelian, Jihadul Islamic a fost creat in Gaza, in 1982; Hamas a fost produsul Primei Intifade, in decembrie 1987, iar Brigada Martirilor, este cel mai recent grup infiintat, format in 2000-2001(in tabara de refugiati Balata, langa Nablus) , si care are stranse legaturi cu Fatah, partidul din care a facut parte Yasser Arafat si Presedintele Mahmoud Abbas (Abu Mazen).

Aceste grupuri, general vorbind, au avut agende politice diferite. Gruparile islamiste Hamas si Jihadul Islamic, au avut ca tinte: crearea unui stat palestinian islamist, care sa cuprinda nu numai Cisiordania si Fasia Gaza, ci toate teritoriile tinute de Israel in suveranitate din 1948, ei negand dreptul la existenta a Israelului. Cu toate ca spre deosebire de Hamas, a carui ideologie cere eliberarea tuturor teritoriilor istorice palestiniene, Jihadul Islamic, vede lupta pentru Palestina ca un catalizator pentru o revolutie islamica in toata lumea araba. Deasemenea, FPEP lupta pentru un stat palestinian inconjurat de Israel. Pe de alta parte, Brigada, apara stabilirea legii palestiniene in Teritorii (Cisiordania si Gaza), prin eliberarea Teritoriilor de ocuparea militara israeliana . Din toate aceste agende, cea a Brigadei pare a fi realizabila, intrucat, desfiintarea Israelului este imposibila. Este interesant de mentionat faptul ca, chiar daca aceste grupuri aveau scopuri diferite, s-a intamplat sa organizeze atacuri impreuna. Aparent, era posibil sa lupte impreuna impotriva unui dusman comun; problema apare cand lupta impotriva dusmanului inceteaza, sau in cazul nostru, apare un conflict intern(mai multe despre aceasta la punctul 4.13, despre luptele palestiniene interne dintre Hamas si Fatah).

Dupa cum am mentionat mai sus, aplicarea Dreptului International Umanitar si a Conventiei de la Geneva, face ca aceste grupari, prin frecventa atacurilor sistematice impotriva Israelului, prin raspandirea fricii si a terorii, sa fie nu numai teroriste, dar si vinovate de crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Un academician palestinian, spunea (in 2002): Cunoastem Conventiile de la Geneva, dar ceea ce vedem aici este cu totul diferit

Intre 30 septembrie 2000 si 31 august 2002, aceste grupari au fost responsabile pentru moartea a 415 israelieni si ranirea a peste 2000. Intre 1 ianuarie 2001 si 31 august 2002, s-au comis 48 de atacuri sinucigase impotriva civililor, dintre care 38 in Israel(inclusiv in Ierusalimul de Vest) si 10 in Teritorii (inclusiv Ierusalimul de Est). Gruparea Hamas a fost responsabila pentru 18 atacuri, Jihadul pentru 12, Brigada pentru 13, iar FPEP pentru 3(3 atacuri au fost insusite de mai mult de un grup, iar la 2 atacuri nu se stie sigur originea). Intr-o fraza simpla, aceasta este opinia lui Moti Mizrachi, o victima a acestor atacuri brutale- Intreaga ta viata dispare intr-un moment

Nici o scuza nu ar putea vreodata justifica aceste actiuni, fie ca a fost vorba de razbunare, auto-aparare, sau chiar o dovada care sa arate Israelului ca si poporul sau poate fi tulburat pe propriul teritoriu. Unul dintre scopurile acestor atacuri este acela de a arata israelienilor ca nu vor avea pace pana nu se va ajunge la o intelegere pasnica- oricum, este clar ca aceste grupari au perceptii diferite asupra intelegerii pasnice si corecte.

Israelul l-a considerat vinovat pentru aceste actiuni pe Arafat, desi grupari militante ca Hamas si Jihadul Islamic, nu erau supuse presedintelui. Brigada Martirilor Al-Aqsa, stiuta a fi o ramura separata a organizatiei Presedintelui, Fatah, nu putea fi oficial legata de Arafat si nu exista nici o confirmare ca acesta ar fi ordonat sau sprijinit aceste atacuri, pe care el le condamna public . Tehnic vorbind, asemenea acuzatii venite din partea Israelului, nu puteau fi acceptate legal, deoarece Arafat nu putea fi considerat responsabil pentru actiunile unor parti care nu erau supravegheate de el. Oricum, fiind Inalta Autoritate in Teritoriile Ocupate, Arafat, avea responsabilitatea de a evita asemenea actiuni violente si sa aduca in fata justitiei criminalii si sustinatorii . Uniunea Europeana a condamnat aceste atacuri in mod sistematic, indemnand Autoritatea Palestiniana sa distruga retelele teroriste ale gruparilor Hamas si Jihad, sa aresteze si sa judece toti suspectii , amintind ca au intreaga responsabilitate pentru combaterea terorismului, putand folosi toate mijloacele legale de care dispun . Mai tarziu, UE, a facut presiuni asupra AP sa-si demonstreze concret determinarea in lupta impotriva terorismului si a violentei extremiste . Insa, tot timpul aceasta a fost o problema delicata, deoarece, aducand acesti oameni in fata justitiei, Arafat ar fi satisfacut comunitatea internationala, dar in acelasi timp ar fi fost considerat un tradator de o parte din oamenii sai (care considerau aceste atacuri ca raspuns ca ocuparea israeliana). Astfel a ajuns sa aiba o pozitie instabila, primind acuzatii de coruptie atat din interior cat si din exterior.

2.4. Gruparea Hamas

Dintre toate aceste grupari, Hamas (acronimul pentru Harakat al-Muqawama al-Islamyya) s-a implicat direct in viata politica palestiniana, atat politic cat si militar. Este unul din actorii principali in acest conflict (vezi 4.13).

Dupa cum am mai spus, Hamas este o grupare islamica, fondata in 1987, in mijlocul Primei Intifade. Principiile sale sunt cunoscute prin extremism si prin refuzul categoric al dreptului Israelului de a exista si de a-si proteja granitele.

La inceputul anilor 90, in Sudul Libanului au fost expulzati aproximativ 415 militanti palestinieni (majoritatea faceau parte din Hamas si Jihadul Islamic). S-a spus ca intre Hamas (organizatia sunnilor) si Hezbollah (organizatia shiatilor-cei care il urmeaza pe Ali, creata de catre ambasadorul Iranului in Siria, Akbar Mohtashemi, in timpul revolutiei lui Khomeini), grupari cu ideologii religioase diferite, s-a stabilit o relatie cand deportatii au fost hraniti de Hezbollah, cu hrana si cu mentalitate islamista radicala. In aceea vreme, Hamas nu-si initiase, inca, politica de atac prin sinucidere

Mai tarziu, Hamas si-a extins influenta din Gaza, datorita unei vaste retele care oferea sprijin medical, educativ si religios. Propaganda sa de succes despre atacurile sinucigase impotriva civililor si a militarilor israelieni, i-a asigurat un rol important pe parcursul Intifadei al-Aqsa. A fost finantata de institutii si simpatizanti din Arabia Saudita, statele din Golf si Iran

Comitand mai multe atacuri sinucigase si fiind responsabil pentru moartea multor israelieni, aripa sa militara, Hamas-Izz al-Din al-Qassem, era deja in 2001 pe lista de teroristi a UE . Prin interzicerea strangerii de fonduri, in special pentru aripa militara, UE a crezut ca va putea separa aceasta aripa de Hamas, care era implicat in activitati caritabile. Insa, odata cu dezvoltarile aduse de A Doua Intifada, in septembrie 2003, Uniunea Europeana si-a schimbat pozitia, introducand pe lista Hamasul ca intreg(atat aripa militara, cat si cea politica)

Revenind in 2002, era evident ca scopurile politice ale Hamas erau de a inlocui Fatah (partidul care fusese la putere, la inceput sub forma OEP, si mai tarziu, dupa primele alegeri din 1996- sub imaginea Presedintelui Arafat) si de a obtine majoritatea in Consiliul National Palestinian(PNC). Acest obiectiv a fost atins in 2006.

Alegerile din 2006

Dupa cum stim, nimic nu pare sa fie vreodata stabil in Orientul Mijlociu. Inceputul anului 2006 a adus schimbari radicale, care vor avea o importanta majora. Dupa multe controverse, mai intai, Israelul, care a afirmat ca va biocota alegerile daca ii va fi permis Hamas-ului sa participe, apoi UE, care si-a acordat votul de incredere pentru decizia AP de a permite aceasta participare , aripa politica a Hamas participa la alegerile legislative din ianuarie. Spre surprinderea tuturor a castigat majoritatea in Consiliul National Palestinian(PNC, Parlamentul), invingand in cele din urma Fatah. Aceasta ar insemna ca intreaga platforma de negocieri s-a schimbat. Palestinienii au votat schimbarea, insa pentru comunitatea internationala, aceasta schimbare va fi un obstacol, deoarece agenda extremista si islamista a Hamas, nu a fost deloc cooperanta cu Israelul.

Chiar daca nu s-a opus participarii Hamas la alegeri, Uniunea Europeana a amenintat ca: Europenii vor lua in considerare posibilitatea de a nu-si respecta angajamentele fata de Autoritatea Palestiniana, daca membrii conducerii palestiniene alese, nu renunta la violenta, si nu recunosc Israelul. Liderii UE au cerut dezarmarea Hamas-ului, considerand ca : cei care doresc sa faca parte din procesul politic nu ar trebui sa se implice in activitati armate, specificand ca exista o totala condradictie intre actiunile violente si construirea unui stat democratic . Pe langa dezarmare si recunoasterea Israelului, Hamas trebuia sa recunoasca intelegerile deja existente dintre Israel si AP. Aceasta a fost si pozitia Cvartetului pentru Orientul Mijlociu.

Ismail Heniyeh, care a devenit prim-ministru palestinian, a raspuns acestor cereri, demostrandu-si punctul de vedere (si al Hamas-ului), intr-un interviu acordat publicatiei americane Washington Post (in 26 februarie 2006). Am folosit acest interviu in lucrarea nostra datorita pertinentei sale (vezi anexa 7).

Aceasta perspectiva, pe care o consideram suficient de relevanta, pentru Israel, Europa si SUA a fost nesemnificativa. Hamas-ul renuntase cu un an inainte de alegeri, la teroare si oferea un armistitiu pe termen lung , insa, se pare ca acest lucru nu a fost luat in considerare. Este evident ca evenimentele din trecut si-au lasat amprenta asupra modului in care gruparea Hamas era perceputa, insa gruparea si-a schimbat comportamentul si politica, in speranta ca Israelul va recunoaste granitele din 1967, se va retrage din Cisiordania, va sista constructiile de separare si va inceta asedierea nemiloasa a Fasiei Gaza. In continuare vom dezbate faptul ca Hamas-ul se afla pe lista teroristilor Uniunii Europene si a Statelor Unite, iar acestea au refuzat sa negocieze cu teroristii . In lunile care au urmat, Heniyeh si guvernul sau au continuat sa-si sustina ideile mentionate in interviu, si potrivit Cvartetului si UE : au esuat in angajamentul lor fata de principiile non-violentei, in angajamentul de a recunoaste Israelul si de a accepta intelegerile si obligatiile precedente, inclusiv Foaia de parcurs , (pentru Foaia de parcurs vezi 4.3). In consecinta, UE (si alti donatori internationali) nu au mai oferit ajutor financiar direct guvernului condus de Hamas. Pentru prima data din 1981, UE nu a mai oferit ajutor direct si asistenta Autoritatii Palestiniene . Insa UE nu a incetat sa ofere ajutor poporului palestinian, implicandu-se impreuna cu alti donatori majori, intr-un Mecanism International Temporar (MIT), care are acelasi scop (vezi 4.12).

3. Cvartetul si problema Orientului Mijlociu

Dupa cum am vazut, inceputul unei noi Intifade, a plasat intreaga situatie intr-o noua perspectiva. Avand in vedere ritmul in care se desfaturau crimele si violenta, era necesar, mai mult ca niciodata incheierea acestui conflict. Constientizand acest lucru, la sfarsitul anului 2001, UE accentua ideea ca era necesara o initiativa comuna, care sa includa UE, SUA, Federatia Rusa si ONU. Astfel, o interventie care ar avea un impact real s-ar putea realiza in Orientul Mijlociu. Era esentiala prezenta unei noi puteri pentru monitorizarea acestui conflict

La scurt timp dupa inceperea Operatiunii Scutul Defensiv si a atacurilor sinucigase mortale din Israel, in 10 aprilie 2002, a avut loc prima declaratie a Cvartetului pentru Orientul Mijlociu. Grupul s-a intalnit la Madrid, dupa aproape zece ani de la Conferinta Internationala de la Madrid si in mod firesc, reprezentantii celor patru mari puteri ale Cvartetului au sustinut o conferinta de presa . Vom cita cateva pasaje pe care le-am considerat importante din aceasta conferinta de presa:

Secretarul de Stat al SUA, Colin Powel: Cu totii suntem ingrijorati de situatia umanitara.

Violenta, sub orice forma, ca act de terorism sau ca act de rezistenta, in acest moment impiedica productivitatea. Nu conduce la imaginea pe care poporul palestinian o are pentru statul in care pot sa traiasca in pace alaturi de israelieni.

Ministrul de Externe Piqu: in cadrul intalnirii Cvartetului, am luat in considerare posibilitatea de a convoca Consiliul de Asociere al UE- Israel, pentru a analiza situatia si pentru a avea un dialog politic profund despre masurile care trebuie luate pentru realizarea pacii si garantarea securitatii. Vom continua sa analizam posibilitatile; inca nu ne putem pronunta.

Am ales aceste pasaje din motive evidente. In primul rand, Statele Unite nu au facut nici o declaratie care ar acuza sau ar face Israelul responsabil pentru deteriorarea conditiilor umanitare in Teritorii. In al doilea rand, chiar daca Europa era pe punctul de a lua o decizie in ceea ce priveste Israelul, daca ii va aplica sau nu sanctiuni (vezi 4.2.2), aceste probleme nu s-au discutat in cadrul Cvartetului. Iar al treilea motiv a fost acela ca Secretarul de Stat al SUA, afirmand ca orice act de agresiune sau violenta impiedica productivitatea, a evitat sa spuna ca anumite acte de rezistenta pot fi legale si justificate, ceea ce ar fi dus la o condamnare a actiunilor israeliene. Ceea ce Domnul Powell nu putea face.

Nu a trecut mult timp pana au aparut divergente intre cele patru elemente ale Cvartetului. In 24 iunie 2002, Presedintele Bush a facut o declaratie in ceea ce priveste solutia pentru cele doua state si inlocuirea conducerii palestiniene:

In viziunea mea exista doua state care co-exista in armonie, pace si securitate. Aceasta pace se va realiza doar atunci cand toate partile vor lupta impotriva terorii. Acum, in acest moment critic, daca toate partile vor trece peste reminescentele din trecut si vor merge pe acelasi drum, impreuna putem invinge intunericul, prin lumina sperantei. Pacea necesita o conducere palestiniana noua si diferita, pentru a se putea naste un stat palestinian.

Fac apel catre poporul palestinian de a-si alege lideri noi, lideri care nu sunt compromisi de teroare

Este evident ca Bush (si Israel) au cerut inlocuirea lui Arafat, ceea ce UE nu putea accepta. Cateva saptamani mai tarziu, Ministrul de externe german Joschka Fischer, a prezentat la Berlin o propunere numita Non-paper, aceasta definea modul in care s-ar putea implementa solutia celor doua state a Domnului Bush si stabilirea unui stat palestinian (nu au existat propuneri americane oficiale pentru realizarea acestor obiective). Fischer a respins ideea inlaturarii lui Arafat, in schimb a propus reorganizarea Autoritatii Palestiniene prin implementarea unei reforme si crearea unui nou post de prim-ministru, insa Arafat sa ramana presedinte. In acest timp, acest guvern cu caracter intermediar ar fi trebuit sa se angajeze in luarea unor masuri de securitate. A sustinut ca ar trebui reluate negocierile cu vecinii din zona si a recomandat ca in a treia faza sa apara statul palestinian, doar daca masurile precedente au avut succes. La inceput aceasta tara va fi provizorie, pana la realizarea unor negocieri care vor permite noi rezolutii in ceea ce priveste granitele si statutul Ierusalimului. Fischer a preluat sugestia lui Bush, considerand ca este necesara o perioada de trei ani pentru dezvoltarea intregului proces si stabilirea oficiala a statului Palestina . Propunerea Domnului Fischer a fost preluata de Bruxelles la 22 iulie 2002, astfel Consiliul a subliniat necesitatea crearii unei foi de parcurs in scopul realizarii obiectivelor, in urmatorii trei ani si crearii unei asezari israelo-palestiniana, formata din doua state care co-exista in pace si securitate Propunerea lui Fischer a fost aprobata de UE, iar aceasta versiune europeana a Foii de parcurs va sta la baza Foii de parcurs care a fost anuntata mai tarziu, in decembrie de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu. In pofida faptului ca multi oameni cred ca Foaia de parcurs a Orientului Mijlociu isi are originea in discursul Domnului Bush , in esenta a fost un proiect european

Foaia de parcurs a fost structurata in trei faze si trebuia strict implementata, concluziile finale fiind trase in 2005. Faza I (sfarsitul anului 2002- mai 2003), avea ca obiectiv incetarea violentei si a terorii, normalizarea vietii palestiniene si crearea institutiilor palestiniene; Faza II (iunie 2003- decembrie 2003) trebuia sa fie o etapa de tranzitie, iar ultimul obiectiv Faza III (2004-2005) era menita sa realizeze o intelegere permanenta si incheierea conflictului israelo-palestinian.

Pe 30 aprilie 2003, Foaia de parcurs a fost prezentata Prim-Ministrului Ariel Sharon (de catre Ambasadorul SUA, Daniel Kurtzer) si lui Mahmoud Abbas (de catre reprezentantii UE, Solana si Moratinos) , care, potrivit propunerii Cvartetului, a fost numit de catre Arafat prim-ministru. Ambele parti au acceptat acest plan. Prin acest nou val de speranta, ministrii de externe israelian si palestinian, Domnul Silvan Shalom si Domnul Nabil Shaath, au participat in aceeasi zi la intalnirea Consiliului Afaceri Generale al UE, ceea ce nu se intamplase din 2001

Cu toate acestea, dupa cum a aparut pe prima pagina, Foaia de parcurs, ca un plan performant, va avea nevoie de progrese, ceea ce depinde de buna-credinta a eforturilor depuse de parti si respectarea obligatiilor mentionate in continuare. Daca partile isi vor respecta obligatiile cat mai repede, progresul se va realiza mai devreme decat este indicat in plan. Nerespectarea obligatiilor va impiedica progresul. Nerespectarea responsabilitatilor si actiunilor cerute de acest program Israelului si Autoritatii Palestiniene au dus la blocarea proiectului. Pana in prezent, foaia de parcurs nu a fost realizata si avand in vedere situatia din prezent, nu cred ca se va realiza in curand.

Pierzandu-si influenta si dorinta de colaborare dintre membri, pe o perioada de aproximativ opt luni (26 septembrie 2003- 4 mai 2004), Cvartetul nu a eliberat nici un act oficial- crea impresia ca organizatia se va dizolva. Prin mai 2004, s-a restabilit colaborarea dintre membri si s-a facut un compromis, care va asigura actiunea constanta a organizatiei, chiar daca, doar prin dialog frecvent intre parti. De atunci a avut o activitate constanta. Din acest moment, pozitia Cvartetului va fi exprimata impreuna cu pozitia Uniunii Europene.

4. Conflictele israeliano-palestiniene

4.1. Asedierea Bisericii Nasterii Domnului din Betleem

In perioada Operatiunii Scutul Defensiv, UE a avut oportunitatea de a interveni intr-o situatie foarte delicata. In 2 aprilie 2002, fortele israeliene(care ocupau orase in Cisiordania, pentru a anihila militantii) au ajuns in Betleem, unde un grup de peste o suta de persoane, inclusiv militanti, s-au refugiat in Biserica Nasterii Domnului. Aici se presupune ca s-a nascut Hristos, iar in mod normal, aceasta Biserica era administrata de catre autoritatile ortodoxe, romano-catolice si armeni. Asedierea Bisericii a durat 38 de zile. Conditiile din Biserica erau critice: ranitilor nu le era permisa asistenta medicala; dupa cateva saptamani, nu mai aveau hrana, iar armata israeliana nu permitea grupurilor umanitare sa intre sau sa ofere asistenta. Nici macar ambulantelor nu le era permis accesul, deoarece pentru armata israeliana acestea reprezentau autobuze teroriste care ajutau militantii sa paraseasca orasul.

Inainte de sfarsitul asediului, peste 40% dintre oamenii care se refugiasera aici au abandonat Biserica. In total, au fost nouazeci de palestinieni- bolnavi, raniti, uciti, morti din cauza lipsei de hrana, iar unii probabil nu au mai rezistat.

UE, Vaticanul si SUA, nu au intervenit, priveau si incercau sa gaseasca o solutie. Chiar si Presedintele Arafat a fost inconjurat de trupele israeliene, in cartierul sau general la Ramallah, neavand libertatea de a se misca, si initial, nu i s-a permis sa se intalneasca cu delegatiile europene.

Existau negocieri insa unele au esuat.

In 9 mai, dupa ce Reprezentantul UE fusese la Biserica pentru a identifica persoanele , iar securitatea lui Arafat a fost asigurata, prin retragerea trupelor israeliene din Ramallah, existau zvonuri potrivit carora, UE ar fi stabilit intelegeri cu ambele parti. In urmatoarea zi (10 Mai- marcheaza sfarsitul oficial al Operatiunii Scutul Defensiv), cei 13 militanti palestinieni care au ramas in Biserica iar cei care erau pe lista israeliana a celor mai cautate persoane, au fost expulzati in Cipru (in acea perioada Cipru isi depusese cererea de aderare la UE dar nu era un membru cu drepturi depline), unde trebuia sa astepte pana se luau deciziile finale, in ceea ce priveste acceptarea lor de catre statele membre ale Uniunii Europene. Decizia oficiala a fost luata in 21 mai, cei 13 militanti fiind exilati in Belgia, Grecia, Spania, Irlanda, Italia si in Portugalia. Abdullah Daoud, unul dintre acesti militanti, trebuia sa ramana in Cipru, pana cand i se decidea soarta. Cateva luni mai tarziu, Daoud a fost exilat in Mauritania, singura tara araba care l-a acceptat . Potrivit declaratiilor israeliene, acesta era cel mai cautat si mai periculos din lista celor treisprezece militanti palestinieni, se pare ca avea legatura cu mai multe atacuri impotriva Israelului(Israelul a spus acelasi lucru si despre ceilalti militanti), desi el a respins aceste acuzatii.

Deznodamantul acestei situatii l-a pus pe Arafat, din nou, intr-o pozitie delicata. Dandu-si permisiunea pentru deportarea militantilor, a pus capat acestei crize, multumind Vestul. Insa, in acelasi timp a fost privit ca un tradator, deoarece nu a asigurat deportarea militantilor in Gaza.

In pofida acestor probleme interne, celor doisprezece li s-a asigurat sederea temporara in statele UE, iar vizele au fost prelungite de mai multe ori (ultima data in noiembrie 2006). Li s-a dat sansa sa inceapa o noua viata (desi initial au fost supravegheati) pe teritoriul UE . Uniunea Europeana si-a demonstrat abilitatile de a negocia cu ambele parti (Israel si AP), impiedicand agravarea acestei situatii. Solutionarea asediului Bisericii Nativitatii este o perla in istoria diplomatiei Uniunii Europene

4.2. Tabara de refugiati Jenin

Jeninul, situat in apropierea granitii de nord a Cisiordaniei, a fost unul dintre primele orase ocupate in timpul Operatiunii Scutul Defensiv, a carei obiective au fost: capturarea si uciderea militantilor palestinieni responsabili pentru atacurile sinucigase cu bombe si pentru alte atacuri care au produs moartea a peste saptezeci de israelieni si a altor civili, incepand din martie 2002

Ce s-a intamplat in Jenin (aici exista o tabara de refugiati care adapostea 14000 de palestinieni), a devenit subiectul unor discutii si dezbateri controversate, cerandu-se realizarea unor investigatii. Primele acuzatii au sustinut ca Israelul a comis un genocid, facandu-se comparatii cu masacrul Sabra si Shatila din 1982.

Uniunea Europeana si-a demonstrat ingrijorarea, accentuand importanta initiativei luate de Secretarul General al ONU, pentru obtinerea informatiilor detaliate despre evenimentele petrecute in tabara de refugiati de la Jenin

In urmatoarele luni, Human Rights Watch (HRW), a realizat un raport bazat pe investigatii in zona. S-a constatat ca nu este vorba de genocid, insa actiunile Fortelor Defensive Israeliene (FDI) au fost considerate crime de razboi. Printre altele, raportul a concluzionat ca timp de unsprezece zile (4-15 aprilie), armata israeliana a blocat intrarea vehiculelor si personalului medical, responsabililor oficiali si a jurnalistilor Nici macar Comitetului International al Crucii Rosii nu i s-a permis sa intre. Blocand asistenta medicala si sprijinul umanitar, FDI au actionat impotriva dreptului international umanitar, care spune ca civilii nu sunt obiectul atacurilor si ca puterea ocupanta are responsabilitatea de a asigura protectia acestora . In timpul interventiei israeliene, au fost distruse 140 de cladiri, alte 200 au fost lasate in stare de profunda degradare, nelocuibile si nesigure. Asta inseamna ca 4000 de persoane, mai mult de un sfert din populatie, au ramas fara locuinte. HRW a considerat ca moartea mai multor civili a fost ilegala, iar FDI a ucis acesti oameni intentionat. Deasemnea, moartea altor civili a luat forma unor executii sumare, ceea ce constituie crima de razboi. A mai fost raportat ca fortele israeliene au folosit palestinienii ca scuturi umane.

Unul dintre lucrurile care a evidentiat ocuparea Jeninului fata de alte orase din Cisiordania a fost faptul ca militantii de aici au opus rezistenta impotriva fortelor israeliene, ceea ce s-a transformat intr-un conflict deschis, care a tinut mai multe zile. Chiar daca au incercat sa se apere impotriva ocuparii, palestinienii inarmati au pus in pericol civilii prin folosirea taberei ca baza pentru planuirea si lansarea atacurilor, folosind tactici ca amplasarea unor dispozitive explozive improvizate in tabara, iar in timpul conflictului armat s-au strecurat printre civilii palestinieni, pentru a nu fi arestati de catre fortele israeliene

5. Irakul si pacea in lume- sondaj UE

In a doua saptamana din octombrie, EuroBarometru a efectuat un sondaj de opinie, pe un esantion de 7515 cetateni din cele cinsprezece state membre ale Uniunii Europene. Titlul sondajului a fost Irak si Pacea in Lume, fiind publicat in noiembrie 2003

Vom pune accent pe punctele referitoare la tema noastra.

In partea a doua a sondajului, punctul B. Relatii Internationale, capitolul 1.2 s-a intrebat despre rolul UE in procesul de pace din Orientul Mijlociu. 81% din cetateni sunt de parere ca UE ar trebui sa exercite un rol efectiv in rezolvarea conflictului, din care 36% sunt total de acord. Doar 16% nu sunt de acord. Sprijinul cel mai mare a fost din partea Greciei (90%) si Italiei (89%). In Suedia (68%) si Finlanda (66%) s-a inregistrat cel mai scazut nivel, desi procentul este considerabil.

Capitolul 1.3. chestioneaza cetatenii despre schimburile dintre tarile europene si cele arabe, unde s-a mentionat, de exemplu, Parteneriatul Euro-Mediteranean. 86% sunt de parere ca schimbul politic si cultural cu tarile arabe este foarte important. Nivelul celor care au fost total de acord si a celor care au fost partial de acord este acelasi, 43%. Nivelul cel mai scazut, dar in acelasi timp suficient de mare s-a inregistrat in Danemarca (73%) si Suedia (79%).

In ceea ce priveste politica externa a UE (capitolul 1.4), 59% au fost de parere ca politica UE a fost in mod corespunzator adaptata celei a Statelor Unite. In Olanda (36%) si in Spania (35%) au considerat-o prea apropiata de cea a SUA, iar in Portugalia (18%) au considerat-o mult prea diferita de cea a SUA.

In ceea ce priveste terorismul (capitolul 2.1), 55% au vazut o amenintare puternica de terorism in tarile lor, ceea ce demostreaza natura transnationala a acestui fenomen. 43% au simtit ca amenintarea este scazuta. Marea Britanie si Spania se considera cele mai amenintate, dintre toate statele. Aceste doua state s-au alaturat initiativei americane in Irak, ceea ce le-a pus intr-o pozitie diferita fata de celelalte state membre ale UE, care au refuzat sa se implice. Frica lor a fost justificata: in martie 2004, Madridul a fost bombardat, iar Londra a fost atacata in iulie 2005. Tarile care s-au simtit protejate fata de posibile atacuri au fost Finlanda (94%), Austria (88%) si Danemarca (83%).

Cand au fost intrebati despre amenintarile pacii mondiale, marea majoritate nu au considerat UE o amenintare, clasand scala de la 96% in Germania, la 77% in Portugalia. Am ajuns la punctul care ne intereseaza cel mai mult. Dintr-o lista de mai multe tari(care nu includea Autoritatea Palestiniana, deoarece pe aceasta lista se aflau doar state, iar statutul palestinian este controversat), cetatenii Uniunii Europene au fost intrebati care dintre aceste state reprezinta cea mai mare amenintare pentru pacea mondiala. Majoritatea de 59% au raspuns Israel, cel mai mare nivel s-a inregistrat in Olanda (74%) si Austria (69%). Italia a fost singura tara in care mojoritatea nu a considerat ca Israelul este principala amenintare, 48% au raspuns da si 46% au raspuns nu. Israelul a fost urmat de Iran, Coreea de Nord si Statele Unite, toate adunand o majoritate de 53%.

Luand in considerare declaratiile oficiale (si constante) ale UE, potrivit carora Israelul avea dreptul sa se apere, acest sondaj a demonstrat o importanta incoerenta intre Bruxelles si cetatenii Uniunii Europene. Chiar daca rezultatele acestui sondaj nu pot generaliza opinia a milioane de oameni, totusi reprezinta un esantion important. Dupa parerea mea, cetatenii ar trebui sa reprezinte centrul Uniunii, iar aceasta ar trebui sa reprezinte punctul lor de vedere. Aceste rezultate au demonstrat deficitul de democratie si comunicare dintre cele doua parti- oamenii si reprezentantii. Chiar daca in 2006 UE a eliberat un White Paper cu initiativa de a dezvolta si de a aprofunda contactul si impartasirea ideilor intre oameni si Bruxelles, nu ni se pare ca a fost o initiativa de succes, desi conceptul in sine este unul pozitiv.

Potrivit cetatenilor europeni, Israelul a fost principala amenintare a pacii mondiale, iar SUA a fost in aceasi linie cu asa numita tripla axa a raului, Iran, Coreea de Nord si Irak (52%). In mod normal, reactiile au aparut foarte repede, poate si pentru ca rezultatele s-au raspandit inainte de a fi publicate oficial. Fondatorul Centrului Wiesenthal, Rabinul Marvin Hier, a spus ca aceste rezultate sfideaza logica si constituie izbucnirea rasista a unei imaginatii fanteziste, aceasta fiind o dovada ca in societatea europeana antisemitismul este inradacinat mai adanc decat oricand de la terminarea razboiului . Acest centru a initiat o petitie internationala pentru condamnarea Comisiei Europene, care nu a fost responsabila pentru aceste rezultate , pledand intre altele, ca UE sa nu mai fie reprezentata in Cvartet si in procesul de pace. Oficialitatile israeliene au insistat ca in definitia moderna a antisemitismului sa fie incluse si criticile si atacurile deschise la adresa politicii Israelului . Cu acest gen de declaratii, practic spuneau ca Israelul este mai presus de critici sau ca alte tari nu au dreptul de a-i critica, ceea ce dupa parerea noastra, impiedica dreptul la libertate, cuvant si opinie. Israelul ar trebui sa aiba aceleasi drepturi si obligatii ca oricare alta tara, fiind subiect de critica, la fel cum sunt si alte tari. Steagul antisemitismului este fluturat de foarte multe ori de catre politicieni. Silvan Shalon, Ministru de Externe la acea vreme, a infruntat aceste rezultate cu mai multa moderatie, afirmand ca acesta este rezultatul mediatizarii Israelului in Europa, in comparatie cu Iranul si Coreea de Nord. A afirmat ca sondajul de opinie a fost realizat intr-o maniera iresponsabila si denatureaza realitatea , a mai precizat ca acest sondaj nu dovedeste ca europenii erau antisemiti . Romano Prodi, Presedintele Comisiei Europene la acea vreme, a afirmat ca rezultatele nu vor afecta politica UE in Orientul Mijlociu, nici nu vor reflecta viziunea Comisiei. Silvio Berlusconi, la acea vreme capul presedentiei Consiliului a spus ca intrebarile cercetarii au fost induse in eroare, iar Ministrul sau de Externe Franco Frattini, a incercat printr-o declaratie sa calmeze furorile, afirmand ca, constatarile relateaza un mesaj distorsionat . Se pare ca aparuse o alta situatie controversata, nu in legatura cu rezultatele, ci cu publicarea acestora. Comisia Europeana a fost acuzata ca ar fi interzis publicarea rezultatelor, extinderea neincrederii in Israel si SUA, in timp ce administratia Bush schiopata in oferirea asistentei pentru reconstructia Irakului, la Conferinta Internationala a donatorilor de la Madrid. Cu toate acestea, acest lucru a fost negat de catre purtatorii de cuvant ai Comisiei, care au sustinut ca rezultatele au fost publicate doar in noiembrie, nu din motive politice, ci datorita faptului ca nu erau stabile

Acestea sunt deasemenea subiecte delicate. Nu credem ca Uniunea Europeana ar trebui sa justifice rezultatele unui sondaj de opinie european, ca acesta. Suntem constienti de faptul ca intotdeauna exista cineva interesat in a duce lucrurile la extreme, asa cum s-a intamplat si cu caricaturile lui Mahomed. Pe de o parte un sondaj este doar un sondaj. Pe de alta parte, poate ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru Uniunea Europeana, ca lucrurile nu functioneaza asa cum ar trebui, ca se pierde ceva intre Bruxelles si cetatenii europeni, acum din 27 de state diferite. Desi vorbim despre subiecte diferite, la aproape trei ani de la acesta situatie, in 2005, proiectul de Tratat privind o constitutie comuna a UE a esuat la referendumurile din Franta si Olanda. Inca o data oamenii nu erau hotarati sa urmeze aceeasi cale ca si politicienii. In unele cazuri oamenii nu au fost informati corect, insa se pare ca nu au fost de acord cu aceste decizii. Daca Uniunea doreste sa aiba succes, va trebui sa gaseasca o cale mult mai eficienta de a ajunge la cetatenii sai, si aici vorbim de aproximativ 490 de milioane de oameni. Desigur, nu este un lucru usor de facut, insa el trebuie realizat intr.un fel sau altul.

6. Bariera din Cisiordania

Urmand exemplul a ceea ce s-a intamplat in Gaza in iunie 2002, un Israel nemultumit, sub conducerea lui Sharon, care se pare ca nu a vazut nici un succes in negocierile de pace, a decis sa faca un pas unilateral. Aceasta actiune nu a provocat doar agitatie in cadrul Natiunilor Unite, ci si in toate partile interesate de stabilirea unei asezari pasnice, legale si sigure. Aceasta bariera a fost construita de catre israelieni cu intentia de a impiedica infiltrarea teroristilor palestinieni din Cisiordania si de a preveni si evita atacuri in Israel

6.1 Descrierea barierei. Reactii ulterioare

Bariera Gaza, care cuprindea fasia de-a lungul granitei cu Israel, a fost construita in 1994, in timpul conducerii lui Rabin. Mai jos urmeaza o descriere a zidului:

Bariera de 52 de kilometri, in mare parte este compusa din gard de sarma cu puncte fortificate, senzori si zone de tampon, augmentate de o suprafata deschisa de supraveghere de 300 de metri, pe partea Gaza. Intrarea din Gaza in Israel, este posibila doar prin cateva puncte de trecere ale barierei, care sunt puternic monitorizate. La granita din Sud cu Egiptul, a fost ridicat un zid de metal, marcat pe intreaga sa distanta de cateva puncte militare. In interiorul Fasiei Gaza, fortele israeliene patrulau fasia, cunoscuta ca Axa Philadelphia, sau Culoarul Philadelphia, pentru a asigura securitatea si a preveni orice miscare palestiniana, sau contact cu Egiptul. Tarmul mediteranean- singura iesire ramasa- era pazita de flota militara israeliana

Zidul din Cisiordania a fost asemanator.

Aceasta bariera, lunga de 638 de km, este numita de catre palestinieni Zidul Apartheidului , ceea ce demonstreaza adversitatea si sentimentul lor de maltratare. Mai jos urmeaza descrierea (facuta de catre Hani Amer, un fermier palestinian din Mezha) felului in care arata zidul din zona lui:

Zidul si santurile care au fost facute, in unele locuri au mai mult de 120 de metri latime; in alte parti ating de la 60 la 80 de metri. Barierele sunt din sarma ghimpata, urmate de santuri adanci de doi metri, apoi un zid de ciment de jumatate de metru si o plasa electrificata cu camere de supraveghere. Mai exista o fasie de nisip de patru metri, pentru a detecta urmele, iar dupa toate acestea, o alta bariera de sarma ghimpata

Argumentand existenta acestui zid cu scopul sau oficial, pentru a preveni intrarea teroristilor in Israel, acest fermier a raspuns: nu acest zid va opri bombele sinucigase. Pentru ei nu conteaza daca se omoara aici sau in alta parte. Acest zid, doar va creste disperarea si le va da mai mult curaj pentru a se sinucide

Principala problema, cel putin legal vorbind, nu a fost construirea acestui zid, deoarece din nefericire, acest lucru s-a mai intamplat (cel mai recent exemplu ar fi zidul dintre Mexic si SUA), ci ipostaza in care s-au desfasurat aceste actiuni, care vor trece dincolo de Linia Verde stabilita in 1967. In afara de faptul ca impiedica existenta pacii, prezenta sa creeaza o instabilitate in economia locala, sectionand in doua parti satele si cartierele, intrerupand fluxurile obisnuite ale muncitorilor palestinieni catre Israel si intre localitatile palestiniene, precum si relatiile familiale. Mai mult, a separat oamenii de pamanturile lor (acesta fiind un aspect foarte important, avand in vedere ca agricultura este principala resursa in zona) si a pus in pericol solutionarea conflictului dintre cele doua state. Desigur, reactiile din cele doua parti ale Atlanticului au fost diferite. Statele Unite s-au opus printr-o Rezolutie a Consiliului de Securitate, care considera zidul din Teritoriile Palestiniene Ocupate ca ilegal . Cererea impusa Israelului de a inceta construirea zidului in Teritoriile Ocupate, inclusiv in interiorul si in jurul Ierusalimului de Est, a trecut printr-o rezolutie a Adunarii Generale (A/RES/ES-10/13) , care, in contrast cu rezolutiile Consiliului de Securitate nu are un caracter coercitiv. Din pacate, problema nu a fost solutionata. In decembrie 2003, o sesiune speciala a Adunarii Generale (A/RES/ES-10/14) a aprobat o rezolutie, care a cerut Curtii Internationale de Justitie sa ofere o opinie oficiala in ceea ce priveste acesta problema. In aceasta sesiune UE a adoptat o pozitie care a generat controverse: statele membre ale UE, chiar daca au votat in favoarea rezolutiei A/RES/ES-10/13, s-au abtinut sa voteze rezolutia A/RES/ES-10/14, din urmatoarele motive:

Uniunea Europeana este de parere ca propusa cerere pentru un sfat din partea Curtii Internationale de Justitie nu va ajuta cele doua parti sa reia dialogul politic si in consecinta, este nepotrivita

Insa, scopul acestei rezolutii nu a fost crearea unor obstacole in fragilul dialog dintre palestinieni si israelieni. Problema pusa in fata CUI avea in vedere masuri legale:

Care sunt consecintele legale, care reies in urma construirii acestui zid de catre Israel, putere ocupanta, in Teritoriile Palestiniene Ocupate, inclusiv in si in jurul Ierusalimului de Est, dupa cum a fost descris in raportul Secretarului General, avand in vedere legile si principiile dreptului international, inclusiv a IV-a Conventie de la Geneva din 1949 si rezolutiile relevante ale Consiliului de Securitate si ale Adunarii Generale?

Din acest motiv, avand in vedere ca UE a condamnat si a considerat ilegala politica de expansiunea asezarilor israeliene, considerand ca este o violare a dreptului international si ca pericliteaza solutionarea conflictului dintre cele doua parti, astfel cerand in decembrie 2002 incetarea confiscarii terenurilor pentru asa zisa bariera de securitate , iar in iunie 2003, a cerut incetarea construirii zidului . Pare a fi o decizie inconsecventa de a se abtine de la o rezolutie care ar fi oferit o cale de a clarifica detaliile pentru toata lumea.

In continuare vom mentiona cateva interventii care au aparut in timpul Reuniunii ONU asupra Impactului construirii Zidului din 2004.

6.2 Impactul construirii Zidului. Reactiile ONU

In timpul intalnirii, nivelul criticilor impotriva actiunilor Israelului a fost foarte mare. Vom prezenta cateva opinii, pentru a demonstra cum vad situatia oamenii din diferite tari ale lumii. Trebuie precizat faptul ca Israel si Statele Unite nu au participat la aceasta intalnire.

Organizatia Conferintei Islamice (OCI) a considerat aceasta masura luata de Israel ca devorare a pamanturilor palestiniene si o incercare de expansiune teritoriala ilegala. Reprezentantul OCI a mai afirmat ca Israelul incalca doua principii importante ale dreptului international: achizitia de teritorii prin forta si dreptul popoarelor la autodeterminare. Numindu-l Zidul Apartheidului, OCI a sustinut ca acest zid violeaza drepturile omului, reprezentand un obstacol pentru procesul de pace

Reprezentantii Ligii Arabe au acuzat aceasta constructie ca fiind un zid rasist si au sustinut ca a incalcat dreptul umanitar international, in mod special a-IV-a Conventie de la Geneva, ceea ce a constituit o crima de razboi. Deasemenea au prevenit asupra faptului ca zidul va cauza palestinienilor pierderea locurilor de munca

Republica Araba Siria, a amintit ca din cauza zidului, 600 000 de palestinieni, mai mult de un sfert din populatia Cisiordaniei, vor fi alungati si deposedati , acuzand Israelul ca va popula teritoriul cu colonisti noi. Reprezentantul a considerat ca esecul Consiliului de Securitate de a lua masuri in aceasta privinta (dupa vetoul rezolutiei S/2003/980), a avut un efect negativ asupra situatiei deteriorate din regiune si a diminuat sansele de relizare a pacii

Reprezentantul Algeriei a spus ca acest zid urat, de doua ori mai inalt decat zidul Berlinului va intemnita 300 000 de oameni in 81 de enclave, aceasta fiind o masura de pedepsire colectiva

Reprezentantul Pakistanului a avertizat ca daca acest zid a fost construit din motive de securitate, atunci el ar trebui sa urmeze Linia Verde- interesant punct de vedere

Federetia Rusa a mentionat ca Israelul ar trebui sa constientizeze ca ocuparea teritoriilor palestiniene afecteaza Israelul si nu-i asigura securitatea, iar palestinienii ar trebui sa constientizeze ca terorismul compromite cererile lor justificate si intarzie perspectiva lor de a-si castiga o suveranitate reala

George Khoury, reprezentantul Programului de Asistenta pentru Palestinieni, din cadrul Programului de Dezvoltare al Natiunilor Unite in Ierusalim, a atras atentia asupra faptului ca in cazul in care zidul va fi terminat, 14,9% din palestinieni vor fi prinsi intre zid si Linia Verde; 22,6% vor fi separati de propriile lor pamanturi; 13,5% din Cisiordania se va afla intre zid si Linia Verde; iar 43,5% din Cisiordania va fi anexata de facto de Israel. Deasemenea el a demonstrat ca odata terminat, zidul va afecta negativ eduacatia a 170 000 de studenti si ca o crestere in rata abandonarii studiilor de catre studenti este deja evidenta, in special femeile studente. Deasemenea, zidul afecteaza deja, accesul la ingrijiri medicale a 152 229 de persoane, izolati atat in enclave cat si intre zid si Linia Verde. Zidul a avut un impact major si asupra resurselor naturale, pana la acea data, 103 678 de arbori au fost dezradacinati, au fost distruse 18 745 arii de teren arabil si 35700 metri de retea de irigatie au fost deteriorati de-a lungul zidului

Domnul Ziegler, Raportorul Special al Comisiei pentru drepturile omului, dupa ce a prezentat cateva detalii si cifre care indicau gradul avansat de degradare a crizei umanitare din Teritoriile Palestiniene Ocupate, ca european, a accentuat faptul ca 67% din exporturile Israelului se indreapta spre 15 state ale UE si ca a existat o asociere intre Israel si UE si a intreabat de ce acordul de asociere nu a fost suspendat, cand textul acordului mentioneaza ca statele partenere se obliga sa respecte drepturile omului in teritoriile pe care le controleaza (acest aspect este dezbatut in capitolul 4.2.2).

In opinia noastra, Israelul nu si-a demonstrat promptitudinea in a oferi compensatii- ca exemplu, majoritatea refugiatilor din 1948 si 1967, nu au primit nici o dezpagubire pentru locuintele si terenurile pe care Israelul le-a ocupat in timpul acestor razboaie.

Mossi Raz, Directorul Coalitiei pentru pacea israeliano-palestiniana, a facut cateva critici foarte interesante: diferenta dintre Acordurile de la Oslo si Foaia de parcurs, a fost acea ca Acordurile de la Oslo au fost violate de catre doua parti- israelienii si palestinienii, iar Foaia de parcurs a fost violata de catre sase parti- Israel, palestinienii si cei patru membri ai Cvartetului. Domnul Raz a solicitat comunitatii internationale sa-si uneasca eforturile prin acorduri bilaterale, pentru realizarea pacii . Dupa cum am mentionat mai sus, au aparut unele discrepante in pozitia membrilor Cvartetului, cum ar fi reactiile la constructia zidului si controversele provocate de rezultatele sondajului european din 2003. Acestea s-au materializat prin stagnarea activitatilor oficiale ale grupului pentru o perioada de opt luni. Prima declaratie oficiala a Cvartetului a fost eliberata dupa doua saptamani de la Reuniunea ONU. Pozitia Cvartetului in ceea ce priveste bariera a fost ca aceasta ar trebui sa fie folosita pentru securitate si nu in scopuri politice si ca aceasta bariera trebuie sa fie temporara. Cvartetul si-a manifestat ingrijorarea fata de ruta propusa pentru bariera, in mod particular pentru ca zidul este rezultatul confiscarii teritoriilor palestiniene, a opririi circulatiei oamenenilor si a bunurilor si subminarea increderii palestinienilor in procesul foii de parcurs, deoarece se pare ca aduce prejudicii granitelor viitorului stat palestinian

Vom incheia aceasta parte prin citarea catorva pasaje din pozitia lui Victor de Currea-Lugo, analist la Reteua Organizatiilor Non-guvernamentale pentru Mediu. El a accentuat ca orice zid construit in teritoriul israelian va fi legal, dar nu neaparat si consecintele sale. Apoi a comparat: In cazul zidului Berlinului, nimeni nu a discutat legalitatea sa, ci consecintele asupra drepturilor omului, acelasi lucru s-a intamplat si cu zidul construit intre Statele Unite si Mexic. Calea poate fi legala, dar consecintele ei au fost teribile . Domnul Currea- Lugo a subliniat ca:

Daca zidul a fost ilegal, toate statele care au semnat Conventia de la Geneva, au responsabilitatea legala de a opri construirea acestui zid si impactul sau asupra civililor. Spre surprinderea noastra, Uniunea Europeana s-a implicat argumentand ca dezbaterile sunt politice si nu juridice, astfel sprijinind vocea Israelului care a afirmat ca, Curtea nu este legal competenta sa examineze acest zid.() Guvernul Israelian a luat o pozitie previzibila, negand crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii care au insotit construirea acestui zid. Dar daca restul din asa numitul international- inclusiv Uniunea Europeana- au fost de acord cu aceasta opinie, atunci se neaga existenta oricarei exproprieri de pamant si ca au existat alte violari serioase ale drepturilor la libertatea de miscare, la proprietate, sanatate, educatie si munca(). Astfel va disparea universalitatea drepturilor omului

Mai tarziu, in iulie 2004, Curtea Internationala de Justitie a eliberat opinia oficiala consultativa in ceea ce priveste consecintele legale ale construirii zidului, concluzionand ca construirea acestui zid in Teritoriile Palestiniene Ocupate(TPO), inclusiv in interiorul si in jurul Ierusalimului de Est era impotriva dreptului international; Israelul avand obligatia sa inceteze incalcarea dreptului international si sa opreasca imediat lucrarile la constructia zidului din TPO si sa demoleze ceea ce s-a construit pana acum in aceasta privinta. Deasemenea Israelul era obligat sa faca reparatii pentru toate daunele cauzate de construirea zidului in TPO, inclusiv in jurul si in Ierusalimul de Est . In 20 iulie, rezolutia potrivit careia se accepta opinia consultativa a CIJ a trecut in cadrul Adunarii Generale, prin 150 de voturi in fovoare si 6 impotriva (Australia, Statele Federale din Micronesiei, Israel, Insulele Marshall, Tuvalu si SUA); au fost 10 abtineri. Reprezentantul Olandei, a vorbit in numele UE: spunand ca delegatia sa a recunoscut decizia CIJ si a votat in favoarea textului in spirit de consens. Uniunea isi va exprima din nou opozitia fata de ruta acestei bariere, insa nu-si ascunde dezacordul fata de unele elemente ale opiniei consultative. Uniunea Europeana a sprijinit dreptul Israelului la autoaparare. Isi va reafirma convingerea ca Foaia de parcurs va ramane solutia principala pentru realizarea unei asezari pasnice. Cel mai important pas, pentru toate partile a fost combaterea unor viitoare violente

Chiar daca au existat aceste controverse, UE si-a mentinut pozitia oficiala, fiind impotriva construirii acestui zid. Din pacate nu am gasit nici un document oficial sau declaratie, referitoare la tratamentul brutal pe care fortele israeliene il aplicau grupurilor de oamen, nu numai palestinieni, chiar si israelieni sau diferitelor organizatii pentru apararea drepturilor omului, care lansau diferite programe locale impotriva construirii zidului (incepand din 2003)

7. EU COPPS si EUPOL COPPS

In martie 2004, Uniunea Europeana si-a afirmat acordul pentru a sprijini Autoritatea Palestiniana pentru a-si asuma responsabilitatea in lege si ordine, iar in particular, sa-si imbunatateasca capacitatea politiei civile si capacitatea de a impune legea in general . Consiliul a cerut Reprezentantului Special, in stransa legatura cu Comisia, sa examineze cererea AP in aceasta zona si sa faca recomandari sau sa ofere asistenta.

Aceasta initiativa se va materializa la inceputul lui 2005, sub forma EU COPPS (EU Coordination Office for Palestinian Police Support). Era compus din patru experti, care au fost trimisi in regiune din ianuarie si o echipa locala, pentru sarcinile administrative. In cadrul EUSR, aceasta unitate isi are sediul in Ierusalimul de Est si in Ramallah, cu un birou satelit in orasul Gaza.

Obiectivele sale au fost clasificate pe termen scurt si mediu.

Intr-o prima etapa, era important sa ofere echipament si traininguri pentru politie, pentru a putea patrula efectiv strazile si pentru a oferi servicii mai bune palestinienilor. Obiectivele includeau mentinerea sigurantei si a securitatii cetatenilor, reducerea crimelor si a fobiei fata de acestea, asigurarea increderii publice in regulile legii si in politica. Nevoile materiale includeau autovehicule, echipament de comunicare, echipament de serviciu si repararea infrastructurii . Au fost oferite echipamentele pentru ordinea publica si vehicule pentru politiei (inclusiv vehiculele specialistilor si echipamentul personal de protectie) in valoare de 10 milioane de euro. EU COPPS era responsabil si pentru coordonarea si reconditionarea Centrului de Training pentru Politie din Jericho.

In ceea ce priveste obiectivele pe termen mediu, era esential sa ajute politia sa-si dezvolte o strategie si capacitatea manageriala pentru a o putea implementa. Aceste obiective, care necesitau donatii constante, pe termen lung, ar fi trebuit sa fie coordonate impreuna cu implementarea angajamentelor de securitate facute de AP prin Foaia de parcurs . Alte obiective includeau dezvoltarea unui cadru legislativ coerent, un mecanism de raspundere adecvat pentru politie si implicarea in restructurarea politiei. Planurile de viitor constau in conferinte si workshopuri in scopul facilitarii proiectelor transformationale si implicarea societatii civile. Deasemenea, sprijinirea impotriva consumului de droguri si programe de training (in colaborare cu Oficiul ONU pentru Droguri si Crime)

In 20 aprilie 2005, Javier Solana a anuntat stabilirea EU COPPS in Ramallah. Inaltul Reprezentant a considerat acest eveniment o culminarea a dialogului dintre UE si Autoritatea Palestiniana si ca o marturie a angajamentului liderilor palestinieni (in special Prim-Ministrul Ahmed Qureia si Ministrul Nassaer Youssef) fata de transformarea politiei. Solana a reafirmat ca pentru UE va ramane o prioritate oferirea de asistenta Autoritatii Palestiniene in sarcina sa cruciala de a-si asuma responsabilitatea pentru respectarea legii si mentinerea ordinii, imbunatatirea politiei civile si a capacitatii de impunere a legii

Proiectul a fost imbunatatit in noiembrie prin Misiunea de Politie a UE in Teritoriile Ocupate(EUPOL COPPS). Jonathan McIvor, care a condus EU COPPS, in cadrul Oficiului Reprezentantului Special al UE pentru Procesul de Pace din Orientul Mijlociu (Marc Otte), a fost numit de catre Comitetul Politic si de Securitate al UE, conducatorul misiunii. Misiunea care a inceput in 1 ianuarie 2006, trebuia sa aiba un mandat de trei ani, avand obiectivele de a asista implementarea Planului de Dezvoltare al Politiei Civile Palestiniene, consilierea si sprijinirea membrilor seniori din cadrul Politiei Palestiniene Civile si a sistemului juridic, a fost ceruta asistenta internationala pentru Politia Palestiniana Civila . Misiunea trebuia sa coopereze cu programele Comunitatii Europene de creare a institutiilor si deasemenea cu alte eforturi internationale in sectorul de securitate si in reforma judiciara

Cu acest proiect, care a avut ca scop imbunatatirea securitatii civililor palestinieni, UE facea un pas inainte in rolul sau in Procesul de Pace din Orientul Mijlociu. UE si-a asumat responsabilitati importante, intr-un domeniu in care, cu cativa ani in urma, participarea sa parea imposibila si inimaginabila- securitatea. Demonstreaza ca atat prezenta cat si importanta Uniunii Europene in zona este intr-o continua crestere.

9 EU EOM 2005

Intr-o miscare de sprijinire a tinerelor democratii si a tarilor care au suferit schimbari politice majore, UE a creat mai multe Misiuni de Observare a Alegerilor (EU EOM), trimise in toata lumea, pentru a oferi asistenta autoritatilor locale in scopul stabilirii unui cadru legal si corect pentru campaniile partidelor si procesul electoral.

Prima EOM a fost trimisa in Teritoriile Palestiniene Ocupate in 1996, cand au avut loc primele alegeri legislative. In acest sens, UE a continuat sa sprijine AP, atat in ianuarie 2005, cat si in ianuarie 2006. Vom prezenta doar una din aceste doua alegeri, bazandu-ne pe unele concluzii expuse de misiunea de observare. Desi rezultatele din 2006 au fost controversate, am decis sa discutam despre alegerile din 2005, deoarece au fost primele dupa o perioada de aproape zece ani, de aceea mult mai importante

Aceste alegeri au avut ca scop, alegerea unui nou presedinte al Autoritatii Palestiniene, dupa moartea lui Yasser Arafat, in noiembrie 2004.

Una dintre sperantele observatorilor UE la alegeri a fost de a reduce tensiunea si tentativele de frauda, intimidare sau violenta, insa, in acelasi timp sa ofere candidatilor si alegatorilor increderea de a participa nestingheriti

Misiunea a fost compusa din 42 de observatori pe termen lung, reprezentand 19 tari, inclusiv Canada, Norvegia si Elvetia. In timpul alegerilor au fost prezenti inca 167 de observatori pe timp scurt, reprezentand 26 de sari. EUEOM a analizat peste 1200 de rapoarte ale statiilor de votare . Misiunea a fost insotita de o delegatie a Parlamentului European, formata din 28 de MPE (Membri ai Parlamentului European) si o echipa de 22 de persoane . Buletinele de vot erau din Spania, iar cerneala indelebila (care, din pacate, se putea sterge) a fost adusa din Danemarca.

In rezumatul sau executiv, Misiunea a afirmat ca aceste alegeri au reprezentat efortul sicer de a conduce un proces electoral obisnuit. () Atat ocuparea si violentele continue, cat si restrictiile asupra libertatii de miscare, au demonstrat ca intotdeauna va fi greu de realizat alegeri electorale libere . Misiunea a precizat ca in unele zone, punctele de control au fost suficient de destinse, insa au existat probleme, in special in Nablus, Hebron si in anumite zone din Gaza. Unul dintre lucrurile care au nemultumit observatorii a fost faptul ca Consiliul Legislativ Palestinian (CLP) a imbunatatit legea pentru a putea permite oamenilor sa voteze, chiar daca nu erau prezenti in registrul electoral ci doar in cel civil. Potrivit observatorilor, Registrul Civil nu a fost un document solid, iar folosirea lui a ingreunat sarcina autoritatilor electorale , influentand negativ administrarea corespunzatoare a locurilor de votare. Deasemenea au existat probleme in Ierusalimul de Est, generate de lipsa informatiei clare, de obstacolele administrative si de autoritatile israeliene. Observatorii au mai precizat ca au existat restrictii, in ceea ce priveste libertatea de miscare, impuse candidatilor, acestia neavand acces la alegatori, in special in Ierusalimul de Est si Gaza. Mahmoud Abbas a fost singurul candidat care a obtinut permisiunea de a merge in Gaza . Deasemenena, in ceea cel priveste pe Abbas, chiar daca indirect, a existat o mediatizare excesiva a acestuia in stirile difuzate la posturile publice de televiziune si radio, in comparatie cu ceilalti candidati, acest lucru fiind considerat un deficit serios. Concluziile finale au fost urmatoarele:

10. In ciuda faptului ca au existat deficiente si avand in vedere contextul in care s-au desfasurat, aceste alegeri reprezinta o realizare si o importanta oportunitate. Democratia dorita, nu poate fi consolidata prin una sau doua alegeri. Practica, pentru liderii palestinieni, de a-si cauta legitimitatea prin urna de vot a fost intarita si in acelasi timp spiritul in care palestinienii s-au inregistrat si au participat, sunt indicatori puternici ai dorintei de a urma regulile legii si succesul participarii lor la vot.

11. Este clar ca multe din problemele cu care s-au confruntat aceste alegeri, sunt cauzate de contextul politic vast si de impactul produs de existenta ocupatiei si a conflictului ()

Mahmoud Abbas a castigat aceste alegeri, care ar fi trebuit sa ofere Israelului un partener legal in cadrul negocierilor.

9. Planul de dezangajare al Fasiei Gaza

In scena a fost indrodusa o noua directiva, in februarie 2004, cand Ariel Sharon si-a declarat intentia de a incepe dezarmarea Fasiei Gaza si a unor parti din Nordul Cisiordaniei .

Mai intai vom introduce o descriere a Fasiei Gaza, apoi vom observa reactiile comunitatii internationale si clauzele importante ale planului, iar in final vom realiza o descriere de ansamblu a situatiei colonistilor (care trebuia sa fie evacuati). Nu vom discuta despre evacuarea Nordului Samariei, care a inclus patru sate (Ganim, Kadim, Sa-Nur si Homesh) si baze militare, deoarece acesta nu a fost cel mai important pas, zona fiind problematica, chiar si colonistii cerusera dinainte compensatii pentru a putea pleca. De fapt, in Ganim si Kadim, aproape jumatate din ocupanti plecasera inainte de anuntarea planului[139].

9.1 Descrierea Fasiei Gaza

In 2002, jurnalistul portughez, Arsenio Reis, a petrecut cateva saptamani in regiune, urmarind dezvoltarile Operatiunii Scutul Defensiv , a vizitat Gaza, si a scris despre ce a vazut acolo. In continuare vom cita cateva pasaje din descrierea sa:

Este un teritoriu mic, de 365 de metri patrati, izolat de apa si pamant. Este un fel de inchisoare, cu trei compartimente, la fel ca si fasiile pe care Israel le-a trasat() Pe putinele strazi, vehicule militare, masinile colonistilor si doar foarte rar zaresti cate un cetatean palestinian()

Sase mii de colonisti (5% din populatie) sunt supravegheati de patru mii de soldati, pe 42% din teritoriu, iar circa un milion si trei sute de mii de palestinieni ocupa teritoriul ramas de 58%. De aceea Fasia Gaza apare in documentele ONU ca una dintre cele mai populate zone de pe glob. Majoritatea populatiei a lucrat in Israel, de aceea, 65% sunt someri, iar mai mult de 80% din populatie traiesc sub pragul saraciei. Neavand activitate, populatia creste intr-un ritm accelerat- 4% pe an. Un alt factor care influenteaza aceasta crestere este populatia tanara care traieste in Gaza- media de varsta este sub 50 de ani la jumatate din populatie. Venitul pe cap de locuitor este de aproximativ 1800 de dolari, de zece ori mai putin decat in partea israeliena, desi preturile (inclusiv la bunurile esentiale) nu sunt diferite

Gaza depinde economic de contactele sale cu Cisiordania ceea ce implica camioanele si marfurile, care traverseaza Erez si Karni si ajung in Cisiordania prin Israel . Potrivit lui Nigel Roberts, reprezentantul Bancii Mondiale in TPO, inainte de izbucnirea Intifadei, 225 de comioane traversau zilnic aceste puncte de trecere, in comparatie cu sase luni inainte de evacuare, cand traversau doar 32 pe zi . Analizand situatia din primele doua luni de dupa evacuare, Domnul Roberts a declarat ca situatia se agravase profund, deoarece le era permisa intrarea in Israel la aproximativ doisprezece camione.

9.2 Planul de dezangajare al lui Ariel Sharon. Situatia colonistilor

Vazut de catre Cvartet si de catre lume ca o patrundere majora, planul este perceput de unii (ca Reinhart) ca o oportunitate de a invalui ochii strainului, astfel, parasind zona conflictuala, cunoscuta pentru rarele sale resursele de apa, Sharon ar putea sa ia o serie de masuri care sa-i permit un control mai bun asupra Cisiordaniei (o zona mai bogata), cum ar fi continuarea construirii barierei de separare/protectie (denumirea acestei bariere depinde de perspectiva din care privesti lucrurile- vezi 4.7) si continuarea implementarii coloniilor

UE si Cvartetul au fost de acord cu acest plan de dezangajare, in conditiile in care se va desfasura in conformitate cu Foaia de Parcurs si nu va fi o miscare unilaterala. Potrivit Consiliului UE din martie 2004, retragerea ar putea reprezenta un pas semnificativ pentru implementarea Foii de Parcurs, in conformitate cu deliberarea Consiliului din 23 martie, care a prevazut:

s-a desfasurat in contextul Foii de Parcurs;

a fost un pas pentru ajungerea la o solutie intre cele doua state;

nu a implicat transferul activitatilor coloniste in Cisiordania;

a fost o preluare organizata si negociata a responsabilitatilor de catre Autoritatea Palestiniana;

Israelul a facilitat reabilitarea si reconstructia Fasiei Gaza

Au existat cateva clauze importante in planul de dezangajare, asupra carora as dori sa ne oprim putin:

Sectiunea 3- Situatia securitatii dupa relocalizare

Fasia Gaza

Israelul va supraveghea si va monitoriza perimetrul extern al Fasiei Gaza, va continua sa-si mentina autoritatea exclusiva in spatiul aerian al Gazei si va continua sa-si exercite activitatile de securitate in marea de la tarmul Fasiei Gaza.

Fasia Gaza va fi demilitarizata si va fi lipsita de arme, prezenta carora incalca intelegerile israeliano-palestiniene.

Israelul isi rezerva dreptul de autoaparare, atat preventiv cat si reactiv, inclusiv daca va fi necesar folosirea fortei, in privinta unor eventuale amenintari venite dinspre Fasia Gaza[145].

Potrivit clauzelor, ceea ce se va schimba va fi faptul ca nu vor mai exista colonisti in Gaza (ceea ce reprezinta un pas semnificativ pentru realizarea unui stat palestinian), insa in ceea ce priveste securitatea, nu se vor schimba foarte multe. Gaza va ramane o inchisoare, inconjurata de un zid, cu iesiri supravegheate de trupele israeliene, vulnerabila pentru orice atac israelian, in cazul in care vor exista amenintari dinspre Fasie. Presupunand ca gruparile militante nu vor fi anihilate si ca acestea vor lansa rachete Qassam, cel putin o data pe saptamana, de la granitele nordice spre teritoriile israeliene, sau alte tipuri de atacuri ofensive, potrivit planului, Gaza ar putea fi atacata ca razbunare.

Clauzele care permit Israelului sa-si mentina autoritatea in spatiul aerian al Fasiei Gaza, pot servi ca justificare (desi nu a fost niciodata justificabil) pentru bombele sonice (vezi 4.2.1), o noua forma de pedepsire colectiva, pe care Autoritatile israeliene au inceput sa o practice in septembrie 2005, imediat dupa dezangajare.

In pofida acestor argumente, comunitatea internationala a acceptat acest plan.

In 14 aprilie 2005, Cvartetul a numit un Reprezentant Special pentru Dezangajarea Fasiei Gaza, Domnul James D. Wolfensohn (fost presedinte al Bancii Mondiale), avand misiunea de a conduce, observa si coordona eforturile comunitatii internationale de a sprijini initiativa dezangajarii. Reprezentantul Special trebuia sa fie singurul interlocutor, la nivel politic, in ceea ce priveste dezangajarea; sa lucreze cu palestinienii, pentru realizarea unor reforme specifice si a unor pasi pentru redresarea si cresterea economica, democratie, o guvernare buna si transparenta, crearea de locuri de munca si imbunatatirea standardelor de viata[146]; sa sustina coordonarea si cooperarea intre guvernul israelian si Autoritatea Palestiniana. Aceasta misiune nu trebuie sa se extinda asupra aspectelor militare si de securitate ale dezangajarii . Domnul Wolfensohn trebuia sa se focalizeze pe problemele economice survenite dupa retragere si pe regenerarea economiei palestiniene. Aceasta misiune trebuia sa se desfasoare pe o perioada de sase luni, de la 1 iunie pana la 31 decembrie 2005, insa pe 9 noiembrie 2005, Cvartetul a declarat ca Domnul Wolfensohn isi va continua munca pana la sfarsitul lui martie 2006

Dupa dezangajare, Cvartetul a platit tribut pentru curajul politic al lui Sharon si a laudat guvernul israelian, fortele sale armate si politica sa, pentru executarea profesionala a operatiunii. Deasemenea si-a exprimat aprecierea pentru comportamentul responsabil al Autoritatii Palestiniene si pentru oamenii care au ajutat la mentinerea unui mediu pasnic in timpul evacuarii. Cvartetul a felicitat stransa coordonare dintre serviciile de securitate israeliene si palestiniene in timpul procesului

Situatia colonistilor

Planul de dezangajare, a fost de fapt, un proces de opt luni, iar data de finalizare s-a prelungit din iunie pana in august 2005 (ultimii colonisti au plecat in septembrie).

Dupa anuntarea planului de dezangajare in februarie, acesta a fost aprobat doar in iunie de catre cabinetul israelian. In aceasta perioada, multi colonisti din Gaza, se interesau cand si unde vor fi despagubiti. In spatele protestelor liderilor, multi colonisti erau extenuati de o viata traita in frica si tensiune constanta, erau bucurosi ca in sfarsit vor putea pleca, asteptand sa-si primeasca compensatiile pentru a-si putea recladi viata in alta parte . Deasemenea existau si colonistii ideologici, care nu erau de acord cu planul si care eventual, au fost evacuati ultimii din Gaza. Au trecut lunile si nu s-a realizat nici un progres in ceea ce priveste realizarea unei scheme de compensatie.

Legal vorbind, nu putea exista nici o compensatie, inainte ca Knesset-ul (parlamentul israelian- cu sediul la Ierusalim) sa elibereze o lege pentru aceste compensatii, ceea ce s-a intamplat doar in februarie 2005. Dupa o luna si jumatate de la aprobarea legii, agentia guvernamentala care se ocupa de compensatii, Sela, a afirmat ca inca nu aveau banii, pentru ca inca nu exista un comitet care sa aloce fondurile. Dupa aproape un an de la anuntarea planului, a devenit clar ca nu s-au realizat planuri concrete pentru realizarea evacuarii

Pana in aprilie, nu s-a realizat nici o infrastructura pentru evacuati, nici macar caravanele speciale care au fost propuse.

In iunie, problema inca se discuta in cadrul comitetelor si nici un colonist nu avea posibilitatea de a pleca. Rezultatul acestor intarzieri a fost acela ca atunci cand s-a realizat evacuarea, in august 2005 colonistii din Gaza nu au primit compensatiile, iar majoritatea au fost cazati in hoteluri si apartamente inchiriate

Uniunea Europeana, ca element al Cvartetului, a sustinut ca executarea operatiunii sa se faca profesional, iar Consiliul a recunoscut oficial dezangajarea in decembrie

10. EU BAM Rafah

Dezangajarea Gazei a generat problema granitei Rafah. Pana atunci a fost controlata de Israel si Egipt, dar acum trebuia sa se gaseasca o noua solutie. Aceasta granita era singura portita spre lumea exterioara pe care o aveau palestinienii, fara a trece prin Israel.

In 16-17 octombrie 2005, Domnul Wolfensohn a scris o scrisoare catre Secretarul General Kofi-Annan si catre ceilalti ministri de externe ai Cvartetului, afirmand:

Guvernul israelian, cu importantele sale preocuparile pentru securitate, nu este dispus sa renunte la control, comportandu-se ca si cum nu ar exista nici o retragere, intarziind sa ia deciziile dificile, preferand sa lase problemele dificile in grija subcomitetelor

Raportul care era atasat scrisorii, spunea:

Reprezentantul Special a fost dezamagit ca nici una dintre problemele majore nu au fost rezolvate. Fara imbunatatiri drastice in circulatia si accesul palestinian, fara aranjamentele de securitate necesare pentru Israel, reabilitarea economica, necesara pentru solutionarea conflictului, nu va fi posibila

De la dezangajare, granita a fost majoritatea timpului inchisa. Situatia a displacut comunitatii internationale si Secretarului de Stat al Statelor Unite, Condoleezza Rise, care a facut urmatoarea declaratie:

Problema granitelor trebuie rezolvata: nu doar granita Rafah, dar si problema liberei circulatii in Cisiordania si problemele legate de alte granite care trebuiesc eliberate

In iunie 2005, Consiliul European a insistat asupra faptului ca palestinienii trebuie sa aiba acces la exterior, in mod particular, prin granitele cu Egiptul, printr-un port si un aeroport si sa se stabileasca o legatura semnificativa cu Cisiordania

Urmatoarele negocieri, facilitate de Condoleezza Rise, Javier Solana si James Wolfensohn, s-a facut in 15 noiembrie, anuntandu-se doua intelegeri intre israelieni si palestinieni: Acordul privind punctele de trecere a frontierei din Rafah si Acordul asupra accesului si liberei circulatii

Potrivit informatiilor ulterioare, Israelul renunta la controlul asupra granitei Rafah, fiind preluata de catre AP si Egipt, fiecare in partea sa. Se spera redeschiderea frontierei in 10 zile. Numai oamenii care detineau o carte de identitate palestiniana, puteau traversa granita (exceptie facand anumite categorii mentionate in acord, ca diplomatii, politicienii straini si membri organizatiilor internationale, in acest caz, AP a trebuit sa specifice si membrii guvernului israelian), acesta fiind singurul punct de trecere intre Gaza si Egipt, cu exceptia Kerem Shalomului, care este pe teritoriul israelian. Deasemenea a fost mentionat in acord ca Rafah va fi folosit pentru exportul marfurilor spre Egipt.

Chiar daca pentru prima data palestinienii erau responsabili pentru una din granitele lor, nu vor fi singuri- Uniunea Europeana va participa la acest acord ca a treia parte, trimitand o misiune care va monitoriza granita: Misiunea de Asistenta a UE la punctul de frontiera Rafah in Teritoriile Ocupate (EU BAM Rafah) . Misiunea europeana ar trebui sa se asigure ca sunt urmate procedurile necesare si sa sfatuiasca ambele parti in legatura cu orice fel de informatie pe care o detine, cu privire la persoane care doresc sa treaca granita ilegal . Trebuie sa instruiasca personalul, sa verifice vehiculele si sa foloseasca echipamentul necesar, potrivit standardelor internationale. Astfel, ajuta AP sa dezvolte capacitatea manageriala a granitei. Dupa ce palestinienii isi vor dezvolta capacitatea de a inspecta masinile, pentru satisfactia UE, acestora le va fi permis sa treaca prin Rafah. Israelul va avea acces la inregistrarile facute de camerele de supraveghere in punctul vamal Rafah, astfel procedurile vor putea fi analizate de la distanta. Uniunea Europeana va avea autoritatea de a se asigura ca Autoritatea Palestiniana va respecta legile aplicabile si regulamentul impus de acord, iar in caz de nesupunere, UE are puterea de a cere reexaminarea si reevaluarea oricarui pasager, bagaj, vehicul sau marfa

Prin acest acord, Israelul a permis pentru prima data UE, sa joace un rol major in relatiile israeliano-palestiniene. EU BAM, impreuna cu EU COPPS si EUPOL COPPS, care, deasemenea, aveau posibilitatea de a se dezvolta dupa dezangajarea Gaza, au marcat o importanta schimbare in ceea ce priveste rolul UE in procesul de pace. Pentru moment avand responsabilitatea problemelor de securitate, care sunt iminente in regiune.

La 25 noiembrie 2005, Solana a intampinat cu bucurie deschiderea punctului vamal Rafah, condiderand acest eveniment o mare oportunitate, un punct de rascruce, un important pas al palestinienilor spre o viitoare suveranitate statala . Deasemenea, el a amintit importanta renasterii procesului de pace si faptul ca solutionarea conflictului a fost si este o prioritate pentru Europa.

Pana in decembrie, mai mult de 20 000 de persoane au traversat granita dintre Gaza si Egipt, ceea ce inseamna mai mult de 1 000 de persoane pe zi. Potrivit declaratiilor lui Solana, acest lucru reprezenta o adevarata imbunatatire pentru palestinieni, in ceea ce priveste calitatea vietii si a fost placut impresionat de faptul ca UE a contribuit la realizarea unui obiectiv, a unui pas atat de important . Pana in februarie 2006, numarul celor care au traversat granita a atins 100 000, aproximativ 51 000 de persoane au trecut dinspre Gaza spre Egipt si aproximativ 40 000 au intrat in Gaza prin Egipt. Media persoanelor care au traversat granita este de aproximativ 1 400 . Misiunea a fost un succes.

Cu toate acestea, dupa rapirea lui Gilad Shalid (25 iunie 2006), soldat al armatei israeliene in punctul de frontiera Kerem Shalom, Rafah-ul a fost inchis de fortele israeliene. Punctul de frontiera, la fel ca orice in Orientul Mijlociu, depinde de situatia politica. Din nefericire, soldatul israelian inca nu a fost eliberat, desi au trecut doi ani de la capturarea sa (dupa exact un an de la rapirea sa, a fost publicat un mesaj audio, ca dovada ca inca ar putea trai)

11. Mecanismul International Temporar (TIM)

Dupa cum am vazut la punctul 4.2.4, dupa ce Hamas a castigat alegerile electorale in ianuarie 2006, iar comunitatea internationala nu a fost multumita de aceasta guvernare, sustinand ca nu au renuntat la violenta si ca nu recunosc Israelul si intelegerile cu acest stat, UE si o parte a comunitatii internationale a intrerupt ajutorul direct si finantarile catre Autoritatea Palestiniana. Cu toate acestea, ajutorul acordat poporului palestinian nu trebuia sa fie blocat, deoarece ar fi reprezentat o pedeapsa colectiva. Pentru a strange fondurile internationale si ale UE, in contextul in care acestea sa nu ajunga la guvernul condus de Hamas, ci sa ajunga direct la populatie, s-a creat Mecanismul International Temporar.

Cvartetul, intr-o declaratie din 9 mai 2006, si-a exprimat dorinta de a aproba un mecanism international temporar, care sa fie limitat in scop si durata, care sa functioneze cu deplina transparenta si responsabilitate, asigurand livrarea directa a asistentei catre poporul palestinian . Daca aceste criterii erau indeplinite, operatiunea putea incepe, initial pe o durata de trei luni. Cvartetul a felicitat UE pentru acest mecanism (proiectul a fost realizat de Comisie) si si-a exprimat dorinta de a-l dezvolta. Fiind una dintre cele mai mari puteri economice si financiare, UE a propus o initiativa in zona pe care o cunostea cel mai bine. Din pacate, situatia care a scanteiat acest proiect a fost nefericita. Cvartetul a invitat alti donatori si organizatii internationale sa participe la acest mecanism.

In iunie, UE a declarat ca mecanismul ar trebui sa se focalizeze pe proviziile esentiale, pe costurile pentru serviciile sociale si sanatate, pe furnizarea utilitatilor, inclusiv combustibil si pe indemnizatiile sociale . Chiar si statele arabe au fost invitate sa ofere fonduri, fiind luate in considerare si contributiile substantiale.

In septembrie 2006, dupa cele trei luni, Comisia alocase TIM 105 milioane , iar pentru intreg anul, a alocat din bugetul Comisiei pentru poporul palestinian 330 milioane . Pana in acel punct, statele membre au contribuit la mecanism cu aproximativ 60 milioane . Comisarul European pentru Relatii Externe, Benita Ferrero-Waldner (care a vizitat constant regiunea in 2006) spunea:

Prin TIM, am reusit sa ne tinem promisiunea, de a usura suferinta poporului palestinian pe parcursul prezentei crize- si am puternica convingere ca mecanismul trebuie sa continue. TIM este un exemplu elocvent al rolului constructiv pe care UE il poate avea in Orientul Mijlociu. Lansarea proiectului se datoreaza eforturilor Comisiei, iar operatiunea, condusa de echipa europeana, care a administrat contributiile Comisiei Europene si a statelor membre, este o dovada a capacitatii UE de a actiona in cele mai dificile circumstante

Durata de functionarea a TIM a fost prelungita de mai multe ori , pana cand situatia financiara si nevoile viitoare vor putea fi evaluate si va putea fi creat un cadru mai durabil pentru existenta. Datorita noilor dezvoltari si avand in vedere ca UE, Statele Unite si alte entitati au reinceput sa ofere ajutor direct AP, viitorul TIM este nesigur.

12 Israelul se extinde- razboi in Liban

Nu avem intentia de a descrie interventia Israelului in Liban din iulie-august 2006, insa consideram ca este important sa facem o scurta referire la acest eveniment.

Israelul s-a retras din Sudul Libanului, in 2000, dupa o ocupare care a inceput cu aproape douazeci de ani inainte (vezi 2.3). Cu toate acestea au mai existat conflicte ocazionale la granita, iar cand Hezbollah, considerat o grupare terorista de catre Israel si SUA (nu si de catre UE), a castigat majoritatea in parlamentul libanez, situatia a devenit tot mai tensionata.

Motivul initial, care s-a dat pentru extinderea Israelului, nu doar in Sudul Libanului ci chiar ajungand pana in Beirut, a fost moartea a trei soldati si rapirea a altor doi. Se pare ca un grup militant, o parte din Hezbollah, a comis aceste actiuni, pentru care a trebuit sa paraseasca tara. Acestea s-au intamplat la mai putin de trei saptamani de la rapirea lui Gilad Shalit, in Sudul Israelului. Actiunile pareau a fi coordonate (nu am gasit nici o informatie care sa confirme acest lucru), iar Israelul s-a simtit atacat din mai multe parti.

In mod constant au fost lansate rachete de catre Hezbollah, acestea lovind mai multe orase din Nordul Israelului, inclusiv Haifa, cunoscut ca simbol al pasnicei coexistente religioase. Israelul a raspuns, bombardand mai multe zone, inclusiv capitala Beirut, iar mai apoi pornind o invazie terestra asupra Sudului Libanului (zona care a suferit cel mai mult in urma bombardamentelor). S-au produs pagube colaterale.

Dupa negocieri si interventia Natiunilor Unite si a comunitatii internationale, in 14 august 2006 s-a stabilit un armistitiu intre Israel si Hezbollah. Pana atunci, de partea israeliana au murit 116 soldati si 43 de civili; aproximativ 1 000 de libanezi au fost ucisi, majoritatea civili. Pagube majore au suferit infrastructurile si mii de locuinte au fost distruse.

In 13 iulie 2006, la o zi dupa ce conflictul incepuse oficial, Solana a facut apel la comunitatea internationala, sa nu cedeze guvernul libanez, pe care il considera foarte important in regiunedeoarece isi facuse bine treaba si trebuia sa li se dea oportunitatea de a continua sa lucreze . La 25 iulie 2006, UE a eliberat o declaratie , insistand asupra necesitatii de a trece la procedurile de evacuare si a declarat criza umanitara. Uniunea Europeana a atras atentia autoritatilor israeliene asupra obligatiilor privind dreptul umanitar international, punand accent pe protectia civililor si accesul oraganizatiilor care ofera ajutor. Presedentia a coordonat activ situatia, in particular prin discutii telefonice zilnice intre sefii unitatilor consulare, Comisia Europeana si Secretariatul Consiliului . In ceea ce priveste situatia umanitara, Comisia, pana in acel moment, adoptase deja un pachet special de ajutor, in valoare de 10 milioane si se pregatea sa aloce alte contributii financiare (in mod special, pentru a raspunde cererii ONU de 150 milioane $). Departamentul de ajutor umanitar al Comisiei (ECHO) a trimis o echipa de 6 experti la Beirut, pentru a evalua necesitatile, sa monitorizeze proviziile ajutorului umanitar si sa contribuie la coordonarea eforturilor internationale de ajutor . Deasemenea, statele UE au oferit ajutor umanitar bilateral.

Mai tarziu, UE a trimis un important contingent de forte, care s-au alaturat UNIFIL (Fortele Interimare ale ONU in Liban), in special Franta si mai tarziu Italia.

Cu timpul, era evident ca acest razboi a avut consecinte majore asupra guvernului israelian, care a devenit mai slab, fiind acuzat ca s-a grabit cu o interventie exagerata, care a cauzat mari tulburari, iar in final nu a reusit sa-si atinga principalul scop- eliberarea soldatilor rapiti. La inceputul lui martie 2007, s-au raspandit zvonuri, potrivit carora, Prim-Ministrul Olmert decisese, cu cel putin patru luni inainte, ca orice rapire a trupelor israeliene la propriile granite, va declansa razboi . Generalul Dan Halutz, fost sef al Statului Major a demisionat in ianuarie, iar opozitia facea presiuni, cerand demisia lui Olmert si a lui Amir Peretz, Ministrul Apararii . Cu toate acestea, Olmert a continuat sa afirme ca nu va demisiona datorita razboiului cu Libanul. A avut sprijinul Casei Albe, care l-a considerat esential pentru eforturile de stabilire a pacii in Orientul Mijlociu. Ehud Olmert a continuat sa-si mentina pozitia de Prim-Ministru.

Fobia conflictelor zguduie Orientul Mijlociu

Prima jumatate a anului 2007 a fost marcata de un nou conflict intens. In afara de conflictele dintre grupurile militante si Israel, noua particularitate dramatica a fost conflictul intern dintre Hamas si Fatah, care a inceput sa se contureze dupa alegerile din ianuarie 2006. Violenta era prezenta pe strazile din Gaza si zi de zi, numarul deceselor anuntate era tot mai mare.

In decembrie 2006, Javier Solana facuse deja apel pentru un armistitiu intre factiuni . La sfarsitul lunii, Ehud Olmert si Mahmoud Abbas s-au intalnit. Comisia Europeana a sperat ca acesta va fi un pas spre reluarea negocierilor de pace

Pe 14 ianuarie 2007, Secretarul de Stat al SUA Condoleezza Rise si Presedintele Abbas, nu au putut ajunge la o pozitie comuna, cu privire la modul de deblocare a procesului de pace cu Israelul. In timp ce Rise a reafirmat necesitatea de a accelera procesul de pace, Abbas a respins orice solutie temporara, facand aluzie la o propunere pe care Israelului o prezentase inainte, conform careia, un stat palestinian ar putea fi creat, cu frontiere temporare (pana la o solutionare finala). Abbas a cerut Israelului sa opreasca operatiunile de ocupare, sa elibereze prizonierii si sa opreasca orice forma de pedepsire colectiva. Deasemenea, el a reamintit ca palestinienii isi pastreaza armistitiul asupra caruia au convenit in 26 noiembrie 2006, gruparile militante si Israelul

De la mijlocul lui decembrie pana in 20 ianuarie, mai mult de 30 de palestinieni au fost ucisi in conflictele dintre Hamas si Fatah.

La sfarsitul lunii, Hamas si Fatah au cazut de acord asupra unui armistitiu. Diplomatii egipteni (care au avut o importanta participare, in aceste luni, incercand constant sa ajute la oprirea violentei), au rupt intelegerea, dupa zile intregi de mediere Regele Abdullah al Arabiei Saudite a invitat grupurile la Mecca, pentru a se ajunge la o intelegere. Invitatiile au fost acceptate insa data nu a fost stabilita.

Dupa ce a fost declarat armistitiul (29 ianuarie), un avion israelian a bombardat un tunel de sub frontiera Gaza- Egipt, spunand ca ar fi fost folosit de catre militantii palestinieni pentru a ataca tinte israeliene. Aceasta actiune a venit exact la o zi dupa ce bombardierul palestinian din Gaza a ucis trei oameni in statiunea israeliana Eilat (primul atac de sinucidere impotriva israelienilor, dupa noua luni pasnice; atac pretins de catre Jihadul Islamic si Brigada Martirilor Al-Aqsa) . Prim- Ministrul Olmert a declarat ca ar trebuisa instruim oamenii securitatii sa-si continue lupta impotriva teroristilor si a liderilor lor

In cele patru zile inainte de 30 ianuarie, 33 de palestinieni au murit din cauza confruntarii Hamas -Fatah.

In 7 si 8 februarie 2007, s-a stabilit acordul de la Mecca intre cele doua factiuni. Scopul a fost crearea unui guvern palestinian de uniune nationala. Pe 17 martie 2007, Consiliul National Palestinian (CNP) a aprobat guvernul de uniune nationala. In acest nou guvern, Gruparea Hamas avea sa detina doisprezece ministri (Haniyed ramane Prim Ministru ), Fatah avea sase, iar ceilalti sapte erau independenti, inclusiv reprezentantii Finantelor si ai Afacerilor Externe. Functia de ministru al afacerilor interne, care a fost intens disputata, a fost atribuita independentului Hani al-Qawasmi. Votul s-a desfasurat simultan in Ramallah (Cisiordania) si Gaza. Dintr-un total de 132 de deputati, 86 au participat la vot. Patru parlamentari s-au abtinut de la vot, in timp ce 41 (37 din Hamas), nu si-au putut exercita dreptul de vot, fiind impiedicati de Israel

Totusi, aceasta schimbare structurala, nu a determinat UE si SUA sa introduca embargo economic si politic. Norvegia a fost prima tara europeana care a recunoscut si a sustinut unitatea acestui guvern . Cu toate acestea, UE afirma ca este gata sa stabileasca legaturi cu ministerele non- Hamas

Pe 10 aprilie, Statele Unite au autorizat fonduri de 60 de milioane $ pentru imbunatatirea personalului de securitate al Presedintelui palestinian Abbas. O zi mai tarziu, UE a efectuat o expertiza tehnico- financiara pentru a se asigura ca Ministerul Finantelor a lucrat intr-un mod responsabil si transparent

In pofida acestor progrese interne, conflictele dintre trupele israeliene si gruparile palestiniene (in special Hamas) au continuat, iar pe 24 aprilie, aripa inarmata a Hamas a pus capat celor cinci luni de armistitiu cu Israelul.

In acelasi timp, cabinetul israelian era si el instabil (a se vedea 4.12), confruntandu-se cu probleme legate de raportul conflictului cu Libanul din 2006

La inceputul lui mai, era evident ca Mecca era doar un vis: factiunile au continuat constant sa se atace, chiar daca a fost promovata o operatiune comuna de securitate, care unea Hamas si Fatah, astfel neexistand nici o urma de inbunatatire. 400 de persoane au murit in urma acestor confruntari, din ianuarie pana in iunie 2006.

La 14 mai, Ministrul de Interne Hani Qawasmi a demisionat (a mai incercat sa-si dea demisia in 13 aprilie, insa cererea i-a fost respinsa), determinandu-l pe Primul Ministrul Haniyed sa preia controlul securitatii in Gaza

In partea israeliana se planuia o noua asezare, prin construirea a trei cartiere evreiesti in Ierusalimul de Est, care, in conformitate cu declaratiile lui Yehoshua Pollak (viceprimarul Ierusalimului), ar trebui sa contribuie la crearea unei zone rezidentiale evreiesti de legatura intre Ierusalimul de Est si Ierusalimul de Vest . Avand in vedere ca ocuparea Ierusalimului de Est de catre Israel nu a fost recunoscuta de catre comunitatea internationala, care considera ca este o zona aflata sub ocupatie, acest tip de planuri sunt ilegale.

La granita de sud a Libanului, a izbucnit un conflict intre armata libaneza si o grupare palestiniana, Fatah al-Islam ( s-a desprins din gruparea Fatah al-Intifada, care la randul ei a fost un desident al Fatah-ului din 1983), care s-a refugiat in interiorul taberei de refugiati Nahr al-Bared. Se pare ca, conflictul a erupt in momentul in care fortele de securitate au incercat sa aresteze suspecti intr-un jaf bancar. Gruparea extremista a raspuns prin atacarea bazei militare de la intrarea in tabara . Aceasta situatie a ramas nerezolvata.

In zilele urmatoare, conflictul intern din Fasia Gaza a atins un nivel de violenta incredibil. Pana la mijlocul lui iunie, Hamas a preluat controlul asupra intregii Fasii, dupa ce a distrus si a ocupat bazele infrastructurii Fatah. Pe 15 iunie 2007, Presedintele Abbas a demis guvernul palestinian si a declarat stare de urgenta . Primul Ministru Haniyed a refuzat sa faca acest pas, chiar daca Abbas la numit prim ministru pe fostul Ministru de Finante, Salam Fayyad.

Ca raspuns, UE si SUA au oferit ajutor politic si militar. Israelul a deblocat partial banii din taxele palestinienilor care au revenit Autoritatii Palestiniene.

14. Conferinta de la Annapolis si urmarile sale

Cele cinci luni, din iunie pana in noiembrie 2007 au marcat o perioada de intense dispute si violente intre palestinieni si israelieni. Nu s-a schimbat foarte mult situatia din Orientul Mijlociu, au ramas aceleasi conflicte, iar eforturile comunitatii internationale de a restabili pacea in regiune au fost inutile.

La 27 noiembrie 2007, prin Conferinta de pace de la Annopolis, marile puteri se mobilizau pentru a pune capat acestui conflict care zguduie intreaga lume prin amploarea si victimele sale. Cu o zi inainte, reprezentantii Cvartetului s-au intalnit la Washington pentru a stabili ultimele reglementari in ceea ce priveste negocierile ulterioare. In urma acestei intalniri, seful diplomatiei ruse, Serghei Lavrov, a subliniat faptul ca prin aceasta conferinta se doreste reglementarea conflictului palestiniano-israelian, rezolvarea problemelor care exista in relatiile dintre Israel si vecinii sai si consolidarea unui stat palestinian independent. Insa a fost putin sceptic, afirmand ca: E bine macar daca se va reusi sa se inceapa tratativele consacrate statutului palestinian . Nu doar Lavrov a fost sceptic cu privire la aceasta conferinta; deoarece tratativele de pace s-au desfasurat in SUA, a existat o incertitudine larg raspandita in presa regionala . Unii observatori palestinieni au criticat politia pentru incercarea de a suprima manifestarile anti- conferinta din Ramallah (manifestari de acest gen s-au desfasurat si in Fasia Gaza, conduse de liderul Hamas, Ismail Haniyeh - a carui miscare nu a fost invitata la conferinta), in timp ce ziarele palestiniene au ramas sceptice fata de realizarile asteptate in urma conferintei . Potrivit declaratiilor SUA, Annopolis va fi doar inceputul unei noi etape a procesului de pace, aceasta etapa dorindu-se a se materializa prin crearea statului palestinian independent, pana la sfarsitul anului 2008.

In contextul acestor declaratii interminabile, declaratia Premierului Olmert este foarte relevanta pentru subiectul nostru, acesta constientizand importanta sprijinului international pentru solutionarea conflictelor . La Annopolis au fost prezente 49 de state, printre care Arabia Saudita, Siria, Libia, Indonezia si Malaezia , prezenta lor acolo demonstrand interesul si implicarea lumii arabe in aceste negocieri.

Aceasta este prima data, in ultimele decenii, cand in contextul unei asemenea conferinte internationale nu au fost incluse pozitiile Uniunii Europene si ale ONU, acestea nepuntandu-se compara cu eforturile SUA. In mod similar, importanta Cvartetului a fost diminuata, la Conferinta de la Annapolis, SUA jucand un rol major ca mediator, iar celelalte trei puteri ale Cvartetului asumandu-si pozitii inferioare.

Principalele realizari ale acestei conferinte au fost: intensificarea negocierilor dintre cele doua parti, cu scopul de a se ajunge la semnarea unui tratat de pace in 2008; reafirmarea obligatiilor celor doua parti prevazute in foaia de parcurs, inclusiv incetarea violentelor palestiniene si construirii de asezari israeliene in Cisiordania

Daca pana la aceasta conferinta, monitorizarea israelienilor si a palestinienilor in ceea ce priveste foaia de parcurs era facuta de catre UE, acum se va ocupa SUA de acest lucru, ca reprezentant al Cvartetului. Mai mult, SUA a promis sprijin neconditionat pentru viitoarele negocieri si incredere in realizarea obiectivelor acestei conferinte

Cu toate acestea, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a accentuat in discursul sau din cadrul Conferintei de la Annapolis ca Succesul depinde nu de ceea ce spunem azi, ci de ceea ce vom face in viitormai presus de toate, ziua de azi marcheaza un inceput, nu un sfarsit . Chiar daca anul 2007, pentru procesul de pace, a fost unul plin de succese diplomatice, in Teritoriile Ocupate situatia s-a deteriorat foarte mult, acest lucru amintind ca speranta de realizare a pacii este foarte dificil de realizat.

Dupa acest mare eveniment diplomatic, ingrijorarea internationala s-a focalizat pe situatia umanitara din Fasia Gaza, unde o mare parte din populatie este dependenta de asistenta oferita de UNRWA, Programul Mondial pentru Alimentatie si alte organizatii care ofera sprijin acestor oameni. Situatia s-a deteriorat spre sfarsitul anului 2007, dupa ce Hamas a preluat conducerea asupra institutiilor palestiniene, iar punctele vamale de intrare in Fasia Gaza au fost supuse unui regim strict de control. Constientizand ingrijorarea israeliana pentru securitate si cerand oprirea imediata a atacutilor cu rachete din Gaza spre Israel, Secretarul General al ONU a cerut guvernului israelian redeschiderea punctelor vamale si evitarea unor masuri de pedepsire, cum ar fi limitarea proviziilor de combustibil si electricitate, considerand ca acest lucru ar afecta populatia din zona.

Un subiect delicat, pe care Ban Ki-moon l-a mentionat la Annapolis a fost unitatea poporului palestinian, acesta considerand ca eforturile politice trebuie sa continue, deoarece reprezinta un element vital pentru ca un viiitor tratat de pace sa reziste; deasemenea el a mai subliniat ca oamenii din Gaza au suferit mai mult ca oricine de conflict si saracie

Totusi am omis sa mentionam ca, chiar daca rolul sau in Conferinta de la Annapolis a fost unul inferior, UE a acordat in 2007 ajutor umanitar semnificativ. 60 de milioane EURO au fost alocate populatiei palestiniene, celor mai vulnerabile dintre acestea acordandu-li-se asisten a in domeniile urmatoare: alimentatie, sanatate, adapost si apa , sprijin psihosocial si protectie. Pe de alta parte, au fost alocate peste 28 de milioane EURO suplimentare populatiilor celor mai vulnerabile, ca urmare a crizei din Cisiordania si Fasia Gaza, precum si refugiatilor palestinieni din Iordania, Liban si Siria

16. Evolutia evenimentelor in 2008

Anul 2008 a adus noi sperante pentru Regatul Cerului, nutrite atat de populatiile din regiune cat si de diplomatii europeni implicati in acest conflict.

Deoarece una dintre pricipalele prioritati ale Presedintelui Parlamentului European, Hans-Gert Pőttering, este pacea in Orientul Mijlociu, in continuare vom cerceta declaratiile parlamentarilor europeni, considerandu-le relevante pentru subiectul nostru.

In cadrul plenului, Presedintele Hans-Gert Pőttering a vorbit despre situatia din Orientul Mijlociu, in urma unei vizite in Teritoriile Ocupate si in Israel. A insistat asupra necesitatii implementarii unor masuri concrete pentru realizarea obiectivelor stabilite la Conferinta de la Annapolis, concluzia delegatiei fiind ca In ciuda realizarii unui progres care incurajeaza, nu prea avem motive de optimism pentru realizarea acestor obiective . S-a ajuns la concluzia ca elementele esentiale ale stabilirii unui acord intre cele doua state sunt: stimularea fortelor de securitate de catre palestinieni, rezolvarea problemelor privind extinderea coloniilor, in special in Ierusalim, crearea conditiilor necesare, care sa permita dezvoltarea economica si cresterea libertatii de miscare in Cisiordania si in final, abordarea situatiei umanitare din Fasia Gaza, avand in vedere situatia internationala si izolarea sa. Deasemenea trebuie dezvoltate relatiile UE cu Israel, pentru a facilita si incuraja procesul de pace. Parlamentul European a promis ca isi va juca rolul in acest proces de pace cu foarte multa determinare

La fel cum a facut-o in cazul acesta si in declaratiile anterioare, Presedintele PE, si-a aratat sprijinul si devotamentul pentru aceste crize care anihileaza speranta de pace si libertate a Orientului Mijlociu. Astfel PE accentueaza faptul ca Uniunea Europeana trebuie sa impulsioneze negocierile de pace . Deasemenea, Pőttering a condamnat actele de violenta comise de Hamas si de palestinienii extremisti.

Martin Schulz (PSE, DE) a declarat inacceptabil faptul ca 'ceea ce se construieste cu fonduri Europene in zona este distrus fara motiv'. 'Este esential ca actele de violenta sa se opreasca, atunci de ce esueaza intotdeauna negocierile?' In ambele parti 'exista acei care au un interes in continuarea violentei'. 'Radicalii au nevoie de acest conflict pentru a-si legitima existenta, asa cum s-a intamplat de zeci de ani' Graham Watson (ALDE, UK): 'Situatia din Gaza constituie un dezastru umanitar. Gaza este asediata, iar blocarea a circa 1,5 milioane de persoane, fara curent electric, apa, canalizare, a adus situatia la cel mai grav stadiu din 1967'.  In privinta strategiei, 'Uniunea Europeana urmeaza Statele Unite', chiar daca investitiile Europene in infrastructura palestiniana 'sunt distruse de armata israeliana, care foloseste armament american'. Violentele vor continua cat timp Israelul va cauta sa 'destabilizeze fiecare interlocutor si Hamas va lansa rachete, chiar daca stie ca raspunsul va fi disproportionat'

Brian Crowley (UEN, IE): 'In fiecare zi se pierd vieti ale unor oameni nevinovati, iar fortele moderatiei sunt din ce in ce mai mult indepartate'. Orice fel de act terorist trebuie sa fie contracarat in asa fel incat dreptul la viata sa fie respectat. O solutie ce prevede doua state va fi valabila doar daca ambele state sunt viabile. 'Cand statele sunt recunoscute, atunci si liderii lor trebuie sa fie recunoscuti'.

Daniel Cohn-Bendit (Verzi/ALE, DE): 'N-avem nevoie de dialog, ci de negocieri () iar Uniunea Europeana are nevoie de propria sa strategie'. 'Negocierile vor trebui sa inceapa cu incetarea focului si cu trimiterea de ajutoare, iar Israelului ar trebui sa i se spuna ca daca nu opreste imediat constructiile de asezari, Uniunea nu-i va mai acorda sprijinul'. Uniunea Europeana trebuie sa trimita un mesaj politic clar - 'aceasta situatie nu poate continua'; 'politica de colonizare a Israelului constituie un pericol pentru statul Israel, iar atacurile palestiniene sunt impotriva intereselor palestiniene'.

Francis Wurtz (GUE/NGL, FR): 'Pentru a opri definitiv acest ciclu infernal este nevoie de mult curaj () motivul principal il constituie ocupatia, si de aici, cruzimea si umilirile, o permanenta sursa de ura, disperare si dorinta de razbunare. Nimic nu poate justifica aceasta continua ocupatie'.

Bastiaan Belder (IND/DEM, NL) a precizat ca numarul rachetelor lansate dinspre partea palestiniana a crescut, din 2001, cu 500% si ca activitatile israelienilor sunt justificate de nevoia de a-si proteja cetatenii. 'Afirmatiile conform carora Israelul actioneaza cu acte de violenta disproportionate constituie o tactica utilizata de Hamas si de alte organizatii palestiniene'.

Jim Allister (NI, UK): 'Trebuie sa se faca distinctie intre atacurile orchestrate dinspre Gaza si dreptul Israelului de a se apara. Israelul este un stat recunoscut in plan international, care accepta o solutie ce prevede doua state. Israelul are dreptul sa se apere'

Dupa parerea noastra este o realitate cruda ceea ce deputatii afirma, un cerc vicios care aduce suferinta multor oameni nevinovati, de aceea credem ca implicarea UE ar trebui sa fie mult mai ferma si nu ar trebui sa se rezume doar la a face aceste declaratii. Aceasta situatie necesita actiuni concrete, nu doar constientizarea unor realitati. Chiar daca s-au luat unele masuri de reabilitare a situatiei, lipsesc deciziile finale si concretizarea negocierilor intr-un tratat bilateral de pace, materializarea acestor eforturi intr-un stat palestinian. Cred ca aceste declaratii nu mai au nevoie de complectari.

Dovada faptului ca acest conflict a afectat si afecteaza o mare parte a lumii si a reprezentat o ingrijorare chiar si pentru state cu sisteme politice comuniste, este declaratia lui Nicolae Ceausescu: In mod consecvent, Romania s-a pronuntat si se pronunta pentru solutionarea politica, pe cale pasnica, a conflictului din Orientul MijlociuTotodata, este necesar sa fie solutionata in mod corespunzator problema poporului palestinianinclusiv de a-si constitui un stat independent

CONCLUZII

Am inceput acesta investigatie, foarte entuziasmata de tema lucrarii mele, insa pe parcursul cercetarii am ramas uimita de cruzimea acestor conflicte.

Am avut ocazia sa discut cu un evreu, care desi nu traieste in Israel, este profund afectat de aceste divergente (daca le putem numi asa). Felul lui de a exprima tragedia poporului sau si ura pe care o poarta pentru cei care au construit moschee pe ramasitele Templului lui Solomon, m-au surprins. Totodata, cunoscand si suferinta palestinienilor, ne este greu sa judecam acest conflict.

Intrebarea este: Cine are dreptate? Pe cine acuzam?

Nu avem calitatea necesara de a raspunde la aceste intrebari. Ne-am rezumat la o abordare cat am putut de obiectiva a subiectului.

La inceputul consolidarii Comunitatii Europene, Orientul Mijlociu nu a fost o prioritate, nici macar un subiect pentru acest organism nou in sistemul international, care trebuia sa se concentreze asupra pastrarii propriilor teritorii si asupra dezvoltarii sale interne .

Mai tarziu, in anii 70, embargoul de ulei impus de statele arabe, a facut Vestul sa realizeze cat de dependenti sunt de resursele de energie din Orient, ceea ce a determinat Uniunea Europeana sa initieze un Dialog Euro-Arab. Dupa esecul negocierilor de la Camp David din 1978, Comunitatea si-a conturat o pozitie mult mai ferma, mediatizandu-si intentia de a se implica cat mai mult in Procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Pe de alta parte, Declaratia de la Venetia a fost foarte importanta pentru inceperea unor noi negocieri, menite sa solutioneze acest conflict. Din pacate, solutia un a fost gasita.

In anii 80, Comunitatea Europeana s-a angajat intr-un proiect de ajutor financiar direct pentru poporul palestinian, derulat in paralel cu sprijinul deja existent, acordat refugiatilor prin UNRWA.

Un rol semnificativ a avut si Declaratia de la Madrid din 1989. Cu acest prilej, Uniunea Europeana a propus realizarea unei conferinte internationale care sa trateze acest subiect,si la care sa participe ambele parti, pentru a se ajunge la o solutie care sa tina cont de interesul tuturor. Aceasta declaratie s-a materializat in Conferinta Internationala de la Madrid in 1991. Chiar daca a fost o initiativa a lor, europenii nu au reusit sa detina un rol proeminent. Acest lucru s-a intamplat si in anii 90, o perioada marcata de Acordurile de la Oslo, in ciuda faptului ca au trimis un reprezentant in zona (Reprezentantul Special al Uniunii Europene), care a aparut in Statutul Acordurilor de la Hebron ca semnatar.

Nefericita izbucnire a celei de-a doua Intifade in 2000, a fost o catastrofa pentru participarea UE, deoarece a dovedit fragila implicare si capacitate de solutionare a europenilor. Aceasta revolta implicand necesitatea unui sprijin extern considerabil, Statele Unite neputand controla acest conflict fara ajutorul Uniunii Europene.

Uniunea era in plin proces de extindere, devenind una dintre cele mai mari puteri economice din lume. Din punct de vedere politic ea s-a transformat intrunul dintre cei mai importanti actori de pe scena internationala si a manifestat interes pentru solutionarea acestui conflict.

Insa, importanta tot mai mare a demonstrat inconsecventa din interiorul Uniunii. Aceasta era divizata intre state care preconizau sanctiuni, altele care sprijineau Israelul, sau pe palestinieni; unele care se implicasera in interventia din Irak, altele care nu doreau sa faca acest lucru; cetatenii care printr-un sondaj de opinie, aveau o parere total diferita de cea a reprezentantilor, si am putea continua.

In prima jumatate a anului 2001 si in anul urmator, discutiile cu privire la aplicarea sau nu a sanctiunilor, care s-au dovedit a fi mai degraba amenintari neaplicate, au prejudiciat imaginea Uniunii Europene. Pe de o parte, Israelul a reactionat cu fermitate si a demonstrat ca ar putea foarte usor sa inlature UE de la masa negocierilor. Pe de alta parte, faptul ca aceasta initiativa s-a oprit la faza de discutie, a compromis Uniunea ca actor politic, oferind criticilor o posibila plangere, acestia pretinzand ca de fapt UE a dorit sa schimbe piata si interesele economice si nu conceptul de guvernare.

Acest concept poate fi deasemenea pus la indoiala, atunci cand a pendulat intre diferite atitudini in ceea ce priveste Hamas si Israel. Dupa cum am incercat sa demonstram, acesti doi actori au fost in mod egal responsabili pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii. Totusi UE a actionat, in ceea ce-i priveste, in mod total diferit. Fara a tine seama de sfatul lui Marc Otte in 2005 (vezi nota 156), de a mentine legatura cu Hamas, pentru a fi pregatiti in eventualitatea in care gruparea extremista ar fi alesa in mod legal (la alegeri corecte, la care cu siguranta UE ar fi prezenta prin intermediul EU EOM), Comunitatea s-a pus intr-o situatie extrem de dificila. Cand Hamas a castigat alegerile in 2006, UE nu era pregatita sa se confrunte cu gruparea, ca forta politica, iar decizia de a nu mai oferi ajutor umanitar direct Autoritatii Palestiniene poate fi considerata pripita.

Tot legat de aceasta situatie, avand in vedere evenimentele recente, UE a oferit din nou ajutor umanitar direct, imediat dupa ce guvernul de unitate a fost dizolvat de catre Presedintele Abbas, acesta declarand stare de urgenta. Dupa parerea noastra, Uniunea ar fi trebuit sa-si reexamineze dreptul de embargou, dupa crearea acelui guvern de unitate in martie 2007. Constientizand ca situatia era intr-adevar instabila, Ministrul Finantelor Fayyad, a cerut personal ajutor intr-o conjunctura in care totul dovedea existenta unei crize foarte grave, care a culminat cu masacrul de pe strazile din Gaza, dintre gruparile Hamas si Fatah. Poate (desi acest lucru este ipotetic, iar noi stim ca presupunerile nu duc la solutii concrete) ar fi ajutat la calmarea situatiei, daca actorii ar fi realizat ca UE se afa in spatele noilor optiuni. Chiar daca nu au facut-o, este cert ca poporul palestinian ca intreg ar fi beneficiat de acest lucru (unele sectoare ale populatiei nu au beneficiat de alocatiile TIM).

Intorcandu-ne la sondajul de opinie din noiembrie 2003 si la controversatele rezultate ale acestuia, nu consideram ca UE ar trebui sa-si ceara scuze pentru ca cetatenii sai considera Israelul una dintre cele mai mari amenintari pentru pacea mondiala. Totusi ar trebui realizat un proces care sa apropie Bruxelles-ul de cetatenii sai, ceea ce consideram ca este un obiectiv foarte dificil, nu numai datorita numarului populatiei europene (cca. 490 milioane) si a diversitatii acesteia ci si datorita faptului ca o mare parte din populatie nu este interesata, nu este informata si nici nu pare intentionata sa se informeze. Daca Uniunea nu reuseste sa se apropie de cetatenii sai, consecintele ar putea fi cumplite. Avand in vedere enormele proportii ale UE, daca situatia nu se amelioreaza, colapsul sau ar putea fi nu numai inspaimantator dar si inevitabil. Concluzionam acest lucru, in speranta ca Uniunea Europeana nu se va transforma intr-o putere dictatoriala, ceea ce nu este in concordanta cu principiile si valorile pe care le apara.

In ceea ce priveste Bariera din Cisiordania, consider pozitia pe care UE si-a asumat-o prin votul Rezolutiei A/RES/ES-10/14 (cerand Curtii Internationale de Justitie sa se pronunte cu privire la consecintele juridice ale constructiei zidului), inutila si in contradictie cu politica pe care a adoptat-o si continua sa o urmeze.

In opinia noastra, pozitia Cvartetului este si ea destul de fragila. In trecut au aparut divergente intre membrie sai si nimic nu ne poate garanta ca nu vor mai aparea si in viitor. Daca analizam situatia din prezent, in contextul international actual, Marea Britanie si Rusia desconsidera diplomatii celorlalte state; iar eforturile SUA de a stabili in Polonia si Cehia rachete defensive, nu doar ca au racit relatiile dintre Rusia si SUA, ci au provocat o scindare intre statele membre( unele resping, iar altele accepta acest tip de interventie americana in Europa.). Este dificil sa spunem daca Cvartetul va suferi sau nu in urma acestor probleme sau a altora de acest gen si daca va reusi sa fie coeziv.

Foaia de parcurs este evident expirata. Scopul a fost ca aceasta sa fie implementata pana la sfarsitul anului 2005. Trei ani mai tarziu, majoritatea obiectivelor sale nu au fost realizate. In opinia noastra, in prezent este foarte importanta realizarea unei unitati a poporului palestinian. Un acord cu Israelul si apoi realizarea unui referendum in teritorii nu pare a fi cea mai buna solutie. Deasemenea este foarte importanta integrarea gruparii Hamas in discutii si negocieri. Gruparea nu poate fi oprita, mai ales ca a fost aleasa in mod democratic si reprezinta o parte considerabila a populatie.

In afara de aceste argumente, UE si-a demonstrat capacitatea de a negocia cu ambele parti si a avut rezultate pozitive. Solutionarea crizei de la Biserica Nativitatii este un exemplu relevant. Importanta Uniunii a crescut in momentul in care s-a angajat in problemele de securitate. EU COPPS, EUPOL COPPS si EU BAM Rafah, sunt dovada dedicarii UE pentru aceasta problema. Din pacate, aceste proiecte sunt dependente de situatia politica, la fel ca orice altceva. Cand situatia a devenit instabila, UE nu a putut preveni inchiderea punctului vamal Rafah de catre Israel, iar in prezent, odata cu divizarea teritoriilor palestiniene, interventia EU COPPS si EUPOL COPPS ar trebui revizuita.

A fost foarte interesant sa lucram la un subiect atat de delicat, si sper ca cuvintele noastre sa se alature altora in cautarea dreptatii. Fara indoiala iti lasa un sentiment de frustrare atunci cand meditezi la o asemenea situatie. Studiind implicarea UE in acest conflict, aveam impresia uneori, ca totul se rezuma la o concurenta intre UE si SUA, pentru a castiga influenta si putere in aceasta zona. Este revoltator ce se intampla in aceasta zona numita Regatul Cerului, atat pentru religie cat si pentru principiile ordini mondiale.

Conflictul israeliano-palestinian creste pe zi ce trece, si inca nu s-a rezolvat. Fara indoiala, Comunitatea Internationala, nu ar trebui sa renunte la aceasta regiune, si sa faca eforturile necesare si reale, folosindu-si toate resursele pentru a asigura pacea pentru acesti oameni. Nimic nu tine la nesfarsit, acest conflict trebuie sa se termine, iar noi speram ca acest lucru sa se intample cat mai curand.

Trebuie sa recunosc ca am ramas profund marcata de tragedia acestor popoare si imi doresc ca in viitor sa ma pot implica in ameliorarea suferintei lor, nu doar la nivel de studiu. Nu stiu daca voi putea realiza acest lucru, dar macar prin voluntariat, sper sa reusesc.

Subit, am realizat ca se petrece ceva interesant.

Israelienii si palestinienii isi vorbesc unul celuilalt,

pentru ca majoritatea tinerilor vorbesc ebraica.

Ei rad si se relaxeaza impreuna.

Noaptea petrec impreuna in jurul focului,

ca orice alt grup de tineri,

ca si cum nu ar fi fost niciodata dusmani,

ca si cum ar fi asa simplu sa convietuiasca

in pace .

BIBLIOGRAFIE

Lucrari Generale

AUGA, Ulrike, Christina von Braun, Gender in Conflicts: Palestine, Israel, Germany , Editura Lit Verlag, Berlin- Hamburg- Munster, 2008, 265 p.

BOYLE, Francis, Palestine, Palestinians and International Law ,Atlanta, Editura Clarity Press Inc., 2003, 202 p.

BARBULESCU, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeana- aprofundare si extindere. De la Comunitatile Europene la Uniunea Europeana, Editura Trei, Bucuresti, 2001, 344 p.

BARBULESCU, Iordan Gheorghe, Uniunea Europeana de la National la Federal, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005.

CHOMSKY, Noam, Pirates and Emperors, Old and New International Terrorism in the Real World, Editura Pluto Press, Europa-America, 2003, 334 p, editie revizuita, carte in curs de aparitie.

CYMERMAN, Henrique, Interviews in the Centre of the World, Parede, Editura Prime Books, 2004, 230 p.

DELETANT, Dennis, Ceausescu si Securitatea,Editura Humanitas, Londra, 1995, 392 p.

DUROSELLE, Jean- Baptiste, Istoria relatiilor internationale 1919-1947, vol.I, Editura Stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2006, 395 p.

FIRER, Ruth ; ADWAN Sami, The Israeli-Palestinian Conflict in History and Civics Textbooks of Both Nations, Hannover, Editura Verlag Hahnshe Buchandlung, 2004, 176 p.

FLORI, Jean, Razboi Sfant, Jihad, Cruciada: Violenta si religie in crestinism si islam, Editura Cartier, Bucuresti, 2003, 328 p.

FRASER, Thomas Grant, The Arab-Israeli conflict, Basingstoke, Macmillan, 1995, 165 p.

GEORGESCU, Rodica ; GEORGESCU Mioara, Dosarul Problemei Palestiniene, Editura Politica, Bucuresti, 1977, 124 p.

HUMAN RIGHTS WATCH, Erased in a Moment, Suicide Bombing Attacks Against Israeli Civilians (Israel/Occupied West Bank and Gaza Strip/Palestinian Authority Territories), raport scris de Joe Stork, SUA, Human Rights Watch, octombrie 2002.

HUMAN RIGHTS WATCH, Israel, the Occupied West Bank and Gaza Strip, and the Palestinian Authority Territories Jenin: IDF Military Operation, mai 2002, vol. 14, nr. 3, p. 3. https://hrw.org/reports/2002/israel3/israel0502.pdf , consultat la data: 05.05.2008.)

JOHNSON, Paul, O istorie a evreilor, Editura Hasefer, Bucuresti, 2003,

492 p.

KLINKENBERG, Michael F., Die Rolle der EU im Nahost-Friedensprozess, in Zur Zukuft Europas, Mnster-Hamburg-Londra, Editura Lit-Verlag, 2002.144 p.

KLEIN, Uta, SIGRIST Christian, Prospects of Israeli-Palestinian Co-Existence, Mnster, Editura Lit Verlag, 1996, 248 p.

MANNERS, Ian, Normative Power Europe: The International Role of the EU, in: The European Union between International and World Society, European Community Studies Association, Biennial Conference, Madison, Wisconsin, SUA, 2001, (https://aei.pitt.edu/7263/01/002188_1.PDF , consultat la data: 15.05.2008. )

MASSOULI, Franois, Conflictele din Orientul Mijlociu, Editura BIC ALL, Bucuresti, 159 p.

PARFITT, Tudor, Jews, Muslims and Mass Media Mediating the Other, Londra si New York, Editura Routledge Curzon, 2004, 259 p.

REINHART, Tanya, The road map to nowhere: Israel/Palestine since 2003, Londra, EdituraVerso, 2006, 248 p.

SANDERCOCK, Josie, BLINCOE Nicholas, Peace under Fire: Israel/Palestine and the International Solidarity, Editura Verso, 2004, 326 p.

United Nations International Meeting on the impact of the construction of the wall in the occupied Palestinian territory including in and around East Jerusalem, Oficiul ONU de la Geneva, 15 si 16 aprilie 2004. 46 p. (https://domino.un.org/unispal.nsf/85255db800470aa485255d8b004e349a/1746917e60e16f6d85256e7b0073e4cb!OpenDocument Document final, consultat la data: 12.05.2008 )

UNGUREANU, Traian, Razboiul timpurilor, declin occidental si asediu islamic, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006, 246p.

VAN DE WEYER, Robert, Islamul si Occidentul: O noua ordine politica si religioasa dupa 11 septembrie, Editura Allfa, Bucuresti, 2001, 136p.