CONTEXTUL CONSTITUTIV AL POLITICILOR PUBLICE

CONTEXTUL CONSTITUTIV AL POLITICILOR PUBLICE

Consideratii generale

Pe plan extern este nevoie de o noua gandire strategica si de inovatii radicale in domenii de mare actualitate, cum sunt: relatiile dintre statul national si structurile organizationale transnationale, dintre statul national si organizatiile spatial - administrative (regionale, locale), precum si constructia institutiilor care transced statul national si care determina viitorul tarilor in cadrul Uniunii Europene, dar si al Europei intr-o lume globalizata. Urmatorii anii vor insemna participarea statului natiune, principalul actor al integrarii, la configurarea noului model al Europei Unite din punct de vedere politic, economic si social.

Pe plan intern exista o cerere la fel de mare si de urgenta de a eficientiza structurile statale si guvernamentale determinata, in primul rand, de transformarea societatii intr-o structura multiorganizationala, iar, in al doilea rand, de limitarea capacitatii decizionale a guvernelor, limitare cauzata de presiunile exercitate de grupuri de interese speciale si de tirania micilor minoritati.

"Amenintarile reprezentate de aceste doua grupuri, ce au tendinta de a face din propriul interes un imperativ moral caruia orice alt obiectiv sa-i fie subordonat, pot fi anihilate sau chiar transformate in oportunitati doar de o guvernare puternica, eficienta si performanta"

Noile provocari globale: eliminarea saraciei, protectia mediului inconjurator, conflictele religioase, eradicarea terorismului international, eficientizarea controlului armamentului nuclear, etc. impun cu stringenta cresterea importantei administratiei centrale si locale.Deoarece guvernele nationale sunt singurele care datorita legitimitatii lor pot domina actuale probleme globale, guvernarea trebuie sa-si redefineasca politicile, strategiile, programele si proiectele in scopul dinamizarii capacitatii de performanta. Viabilitatea performantelor este, insa, direct conditionata de succesul reformei sistemului administrativ.

Experienta ajustarilor structurale a ridicat o serie de probleme sociale legate de accentuarea ratei somajul in anumite industii, ceea ce in termeni financiari se exprima prin cresterea costurilor, si asa destul de ridicate, in conditiile intrarii (iesirii.) pe o piata noua

Importanta costurilor de intrare/ iesire de pe o piata consta in faptul ca acestea contribuie la clarificarea intelegerii naturii contestabile a pietelor, unde nu numai economia de scara dar si viteza de intrare /iesire pot avea influente considerabile asupra performantelor si competitivitatii.

Prin urmare, nivelul mediu si dispersia preturilor trebuie sa scada si sa se apropie de situatia concurentei perfecte , in care pe piata ramane produsul cel mai competitiv.

Companiile care nu reusesc sa se adapteze conditiilor pietei unice, in timp, vor dispare. Eforturile companiilor de a reduce costurile totale de productie trebuie sustinute prin politici orientate spre reducerea cheltuielilor in sectorul public, oferindu-se astfel posibilitatea companiilor private de a putea sa se mentina pe o piata unica competitiva.

Una dintre solutiile la care guvernele occidentale au apelat destul de frecvent in ultima perioada, pentru diminuarea cheltuielilor bugetare prin imbunatatirea eficientei si a metodelor de munca, este transferarea experientei din sectorul privat catre cel public.

In reformarea societatii, guvernul Romaniei si-a asumat o interventia activa concretizata prin strategia de accelerare a reformei ale carei obiective vizeaza:

(1) delimitarea responsabilitatii politice si administrative a Guvernului si

(2) ameliorarea calitatii politicilor publice pentru rezolvarea eficienta a problemelor. Atingerea primul obiectiv presupune separarea managementului politic de cel administrativ, iar cel de al

doilea, este realizabil in circumstantele unei cresteri a calitatii proceselor de elaborare si implementare a politicilor publice, prin implicarea cetatenilor si prin cresterea eficientei cooperarii intre institutiile administrative"

"Politicile publice se inscriu intr-un dublu proces de transformare: intrarile sunt transformate in realizari, care la randul lor produc efecte.

Transformarea Romaniei intr-o democratie de anvergura europeana este o provocare dificila a carei durata, costuri si complexitate s-au dovedit a fi initial subestimate. Renuntarea la sistemul centralizat si anularea facilitatilor economice asociate acestui sistem au creat o mare dezordine sociala si, aproape, incetarea vietii economice.

Spre deosebire de alte state foste comuniste in care, de-a lungul celor 50 de ani de regim centralizat, au fost, totusi, initiate o serie de reforme liberale, sistemul administrativ din Romania a ramas complet inghetat in toti acesti ani.

Numarul relativ redus de specialisti capabili sa joace un rol proactiv in elaborarea politicilor si implementarea schimbarilor, lipsa cunostiintelor si a experientei referitoare la modul in care trebuie sa functioneze un sector public modern, lipsa mecanismelor prin care sa se transfere experienta si cunostiintele in domeniul politiciilor si a luarii deciziilor si, in general, absenta traditiei solutiilor inovatoare in sectorul administratiei constituie amenintari serioase la adresa reformarii societatii rominesti.

Este nevoie de un urias potential intelectual si de experienta care sa participe la alegerea prioritatilor reformei si la stabilirea directiilor de implementare a acesteia.

Realizarea dezideratelor este posibila prin eforturi substantiale care sa tina cont de urmatoarele transformari:

competentele: de la planificarea centralizata la functiile specializate, caracteristice economiei de piata;

resursele umane: de la cadrele din administratie, angajate pe criterii politice la functionarii publici, angajati pe criteriile competentei profesionale;

organizarea: de la unitatea de putere centralizata la unitati de putere descentralizate, separate pe orizontala si verticala administratiei publice;

procedurile: de la respectarea directivelor pe linie de partid la respectarea legalitatii actului administrativ.

Definirea politicilor publice

Politica publica exprima manifestarile si orientarile definite de autoritatile statului, ca puteri publice, centrale sau locale, pentru domenii sau activitati esentiale ce se desfasoara fie la nivelul national, fie la niveluri teritorial-administrative.

Considerata frecvent ca un echivalent, la nivel guvernamental, al politicii de corporatie, politica publica poate fi tratata ca ansamblul deciziilor adoptate de catre autoritatile publice in vederea orientarii intr-un sens rezonabil a activitatilor dintr-un domeniu de larg interes public.

Politicile publice sunt, decizii politice in favoarea unui anumite stari dorite, inclusiv optiunile in favoarea anumitor mijloace considerate a fi adecvate atingerii obiectivelor proiectate

Esenta unei politici publice tine de mobilizarea membrilor unei comunitati in jurul unui consens permanent reformulabil, obtinut prin disputa, negociere, infruntare, compromis.

O politica publica presupune existenta unui obiectiv si care determina declansarea procesului prin care opiniile si interesele celor care se regasesc in obiectivul fixat sunt aduse laolalta pentru a face posibil crearea unui loc comun al comunitatilor, grupurilor si cetatenilor si care, in mod curent, reprezinta spatiul public al politicii.

Politica publica contureaza, un loc comun sau un spatiu public tinta, construit pe baza identificarii unui interes comun al unor largi categorii de cetateni cu interese, opinii si afilieri, in general, diferite.

In ipoteza in care se accepta existenta unei legaturi reprezentative intre decizia politica si sistemul de valori societal, atribuirea caracteristicilor politice acestui concept este inevitabila.

Dimpotriva, daca se considera ca optiunile politice nu au asociate sisteme de valori esential diferite, atunci natura politicilor publice este pur tehnica.

Din perspectiva pragmatica, politica publica poate fi identificata cu una dintre urmatoarele alternative: expresia unei alegeri (optiuni), definitia unei actiuni curente, o propunere specifica, calea de anuntare a unei decizii guvernamentale, autorizarea formala a unei actiuni initiate, negocierea unei pozitii, o declaratie de intentie.

Credibilitatea oricarei puteri politice este conferita prin acceptarea de catre Parlament a Programului de Guvernare, document de importanta nationala, din care decurg politicile, obiectivele, strategiile si tacticile care ghideaza drumul spre analize, decizii, actiuni si monitorizari reformatoare ale diverselor sectoare si domenii sociale.

Taxonomia politicilor publice

Teoria politicilor publice consacra un loc aparte problemelor de taxonomie,deoarece prin potentialul sau explicativ contribuie la intelegerea comportamentelor decidentilor publici.

Delimitare taxonomica fundamentala rezida intre politicile cantitative si cele calitative.

Politicile cantitative sunt focalizate asupra adaptarilor permanente la schimbarile continue ale mediului, in conditiile in care nici structura si nici organizarea sectorului nu se modifica.

Politicile calitative desemneaza schimbarile structurale, la limita aceasta politica devenind una a transformarii.

Una dintre clasificarile structurale formale ale politicilor publice este urmatoarea:

finalitati, percepute prin motivatiile calitative ale politicilor publice (competitivitatea, dezvoltarea umana etc.);

obiective, reprezentand dimensionarea cantitativa din perspectivele finalitatilor, care la randul lor pot fi:

obiective economice - cresterea productiei, stabilitatea preturilor etc;

obiective sociale - securitatea sociala, educatia, sanatatea etc;

Politici publice sectoriale

Coordonatele teoretice ale conceptului de politica publica sectoriale se definesc prin raportarea la trei aspecte esentiale si interdependente:

a)      semnificatia conceptului de politica publica sectoriala. Politica publica sectoriala este adoptata de guvern, ca autoritate publica, si are ca obiectiv principal reglarea conditiilor, repartitiilor si alocarii resurselor in sectoarele componente ale domeniilor considerate de interes public.

Pe baza acumularilor empirice, au fost diferentiate urmatoarele tipuri de politici publice sectoriale:

globale: politici conjuncturale, politici structurale, politici de relansare, politici de stabilizare etc.;

functionale: politici fiscale, politici de preturi, politici salariale etc.;

specifice pe activitati, pe sub sectoare sau pe industrii.

politici sectoriale spatiale: politici zonale, politici teritoriale, politici nationale etc.;

politici sectoriale temporale: politici pe termen scurt, politici pe termen mediu, politici pe termen lung.

Din perspectiva pragmatica, politicile publice sectoriale se confrunta cu doua provocarii semnificative :

solutionarea pe parti a problemei generale, ceea ce presupune eludarea solidaritatii organice diverselor masuri si instrumente de politica publica sectoriala;

combinarea artificiala a diverselor interventii ale statutului conform orizontului de timp a decidentului.

Prima provocare opereaza disjunctia dintre doua abordari aparent opuse a problematicii politici sectoriale:

abordarea globala, care ofera o viziune de ansamblu asupra relatiilor dintre instrumentele si obiectivele autoritatii publice si in cadrul careia se incearca crearea conditiilor de coerenta si eficacitate ale politici sectoriale;

abordarea subsectoriala, care pune in relatie instrumentele si obiectivele specifice fiecarui sub-sector, politica sectoriala fiind perceputa ca o sursa de interventii ale statului in diversele sub-sectoare ale unui sector

b) natura statului in realizarea politicii publice. Statul constituie principalul responsabil al politicilor publice si, in consecinta, teoria statului constituie un element central al fundamentelor politicilor publice. Din aceasta perspectiva, definirea naturii statului comporta evidentierea urmatoarelor probleme:

desemnarea responsabilitatilor politicilor publice si a gradului lor de autonomie;

dependenta politicilor publice de alternanta la putere a partidelor politice si a grupurilor de interese;

procesele politico-juridice de executare a deciziilor de politica publica.

Influenta naturii statului in realizarea politicilor publice ar putea fi rezumata prin afirmatia ca decizia de politica publica reprezinta o optiune a statului prin care acesta arbitreaza liber intre diverse interese cu scopul realizarii obiectivelor pe care si le-a stabilit, intr-un domeniu sau altul.

In planul politicilor publice, economiile de piata dezvoltate au consacrat de-a lungul timpului, doua sisteme diferite:

sistemul individualist de tip anglo-saxon si american, care pune accent pe rolul, stimularea si raspunderea individuala;

sistemul corporatist (comunitar) de tip european continental (in special german) si japonez, care pune accent pe comunitatea ce contribuie la dezvoltarea economico-sociala, guvernul asumandu-si un rol substantial in dezvoltarea societatii prin alocarea de resurse, sprijinirea sectoarelor nationale, finantarea unor investitii, formuland chiar si garantii sectoriale etc

b) gradul de interventie al statului. Referitor la modurile de interventie a statului asupra sectoarelor activitatilor economico-sociale, practica a consacrat doua modele: cel al abordarii politicilor sectoriale pe verticala si cel al abordarii pe orizontala a politiclor sectoriale.

Modelul politicii publice sectoriale verticale

In aceasta reprezentare, politica publica sectoriala este focalizata pe obiective precise, specifice fiecarui sector, divizate, apoi, vertical, pe subsectoare si zone.

Sarcina autoritatilor publice este aceea de a identifica atat aceste obiective in expresie cantitativa, cat si instrumentele necesare pentru canalizarea resurselor catre aceste zone.

Instrumentele utilizate sunt fie de natura fiscala, fie de asistenta financiara .

Modelul politicii sectoriale verticale este destinata recuperarii decalajelor.

Pe masura apropierii de societatea informationala modelul traditional de politica publica sectoriala nu se mai verifica, deoarece schimbarile rapide si complexe au facut aproape imposibila identificarea acelor produse sau servicii noi care ar putea sa reprezinte un potential succes.

Modelul politicii publice sectoriale orizontale

Specificitatea acestui model este aceea ca se adreseaza unor activitati sectoriale. Resursele sunt alocate fie liniar, la nivelul intregului sector, pe criterii de performanta, fie pentru dezvoltarea

factorilor de productie de care beneficiaza, in mod egal, intreg sectorul. Avantajele competitive vor aparea doar in acele sectoare care folosesc cel mai bine rezultatele dezvoltarii factorilor de productie.

Evolutiile recente pe plan mondial demonstreaza o schimbare radicala a modului in care sunt elaborate politicile publice sectoriale Tarile cele mai dezvoltate isi elaboreaza politicile publice sectoriale tinand cont de faptul ca informatia constituie principala resursa si principalul produs finit.

Statele in care industria ocupa locul primordial in economie vor continua sa produca produse si servicii industriale pe care le vor comercializa in statele informationale si celor slab dezvoltate. In plus, statele informationale isi vor transfera o parte insemnata a industriilor catre acest grup de state, deoarece in aceste state forta de munca este mai ieftina.