POLITICI EUROPENE IN DOMENIUL EDUCATIEI - DIMENSIUNEA EUROPEANA IN EDUCATIE: PRECIZARI TEORETICE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE STIINTE POLITICE SI STIINTELE COMUNICARII

POLITICI PUBLICE EUROPENE

POLITICI EUROPENE IN DOMENIUL EDUCATIEI

DIMENSIUNEA EUROPEANA IN EDUCATIE: PRECIZARI TEORETICE

Dimensiunea europeana in educație: precizari teoretice

Delimitari conceptuale

Dimensiunea europeana a aparut in limbajul politicilor educaționale la sfarșitul anilor 1980. La inceput, indeosebi in contextul articolelor 149-150 ale Tratatului Uniunii Europene, dimensiunea respectiva se referea la eforturile de cunoaștere reciproca, la schimburile și proiectele comune realizate de unitațile de invațamant din țarile U.E.. Era vorba , evident, de o extensie europeana a politicilor naționale, dat fiind faptul ca, urmare a subsidiaritații, educația și formarea erau competențe la nivel național. Dimensiunea era un atribut suplimentar al politicilor naționale in domeniul educației, echivalent cu mai multa deschidere și cooperare.

Al doilea moment in aceasta evoluție s-a produs dupa schimbarile politice din 1989. Toate țarile Europei geografice au devenit membre ale Consiliului Europei (organizație paneuropeana, diferita de Uniunea Europeana). Ca urmare, sensul dimensiunii europene s-a largit considerabil. In cepand din acest moment, dimensiunea europeana este o finalitate comuna a tuturor sistemelor educative din Europa, marcata de cele trei valori care asigura identitatea Consiliului Europei, respectiv drepturile omului, pluralismul și statul de drept.

Al treilea moment in evoluția dimensiunii europene se consuma in prezent. El se realizeaza prin apropierea celor doua planuri (Uniunea Europeana și Consiliul Europei), mai ales dupa largirea considerabila a ambelor organizații. Dimensiunea europeana devine modul de a fi al sistemelor educative. Mai exact, mai ales dupa Consiliul de la Lisabona (2000), care a proclamat pentru prima data educația ca politica europeana, dimensiunea se exprima printr-o intensa cooperare. Incepand cu 2001, s-a propuscrearea unui spațiu european pentru invațare permanenta care sa duca la armonizarea politicilor, structurilor și instituțiilor educative. Au aparut astfel evoluții spectaculoase de armonizare a politicilor educaționale, in special la nivelurile cele mai implicate in dezvoltarea economiei de piața, respectiv invațamantul profesional (inițiativa Brugges) și invațamantul superior (procesul Bologna).

Dimensiunea europeana este conceptul care apare la intersecția a trei axe:

practica activa a democrației;

exercitarea cotidiana a pluralismului;

abordarea interculturala a diversitații.

Scurt istoric al ideii de Europa Unita

Delimitarea conceptuala a dimensiunii europeane este legata de apariția și dezvoltarea ideii de Europa Unita. Definirea dimensiunii europeane impune prezentarea unui scurt istoric al apariției acestui concept. Au fost numeroși filosofi și politicieni ce au gandit realizarea acestui vis. Ideea unificarii europene a aparut inca din evul mediu. Gandita din rațiuni practice (apararea fața de rasarit sau alungarea turcilor), ea a devenit un reper de acțiune al guvernelor abia dupa al doilea razboi mondial.

Ideea de unire a Europei a inceput in Itakia, la Roma. Pax Romana, apoi Pax Christiana au impus pentru prima data Europei o unitate politica. Au urmat numeroase proiecte, planuri, contracte, mișcari, lucrari ce au continuat ideea de unire a Europei ca moștenitoare a civilizației grecești, romane și a bisericii creștine, atat in plan politic, economic, cat și in plan cultural. O Europa unita sub o monarhie unica sau o federație de state a fost aspirația unor oameni de stat precum Napoleon, dar și a elitei intelectuale ca saint-Simon, Victor Hugo ș.a. Autorii și susținatorii ideii de Europa Unita cred in posibilitatea unificarii statelor europene datorita culturii europene formata de-a lungul istoriei și care reprezinta un ansamblu de valori traite in organizarea vieții sociale. Elementele civilizației europene sant considerate a fi:

filosofia antica greceasca;

dreptul roman;

creștinismul.

Ideeile s-au acumulat, au fost analizate, s-au dezvoltat de-a lungul timpului și cel mai propice moment al realizarii acestei idei a fost dupa cel de al doilea razboi mondial. Tratatele ce au stat la baza realizarii Uniunii Europene au cateva puncte fundamentale, pilonii care sant dezvoltați la fiecare nou tratat (economie, legislație, cooperare intre instituții, educație, politica externa, subsidiaritate, cetațenie europeana, securitate etc.).

Importanta pentru realizarea acestui proces a fost schimbarea de paradigma: trecerea de la paradigma naționala la paradigma europeana. Ideea de Europa este interdependenta cu ideea de de națiune: daca națiunea da conținut ideeii de Europa, in schimb Europa a dat sens și forma națiunilor prin evenimente și idei continentale. Pentru Europa Rasariteana, asumarea paradigmei europene a intarziat nu neaparat din cauza faptului ca s-a conștientizat mai tarziu, ci din motive economice și politice. Uniunea Eiropeana, in accepțiunea de azi, este nu numai o entitate economica, ci și administrativa și politica.

Procesul unificarii europene presupune transferul de competențe de la instituțiile naționale catre cele comunitare (legislative, executive, jurisdicționale).

Conceptul de dimensiune europeana

Definirea dimensiunii europeane este o sarcina dificila pentru ca punctele de vedere din care poate fi definit acest concept sant numeroase. Dar pana la conceptul de dimensiune europeana ar trebui precizate accepțiunile termeni ce au conexiuni cu acesta și vom prezenta unele aspecte ale dimensiunii juridice (acquis-ul comunitar) pentru a lamuri teate aspectele ce au legatura cu dimensiunea europeana (ca orientare explicita a sistemelor educative in perspectiva europeana).

Europa este definita ca rezultatul unei conștiințe politice și culturale care evolueaza. Transferul de putere și de viața culturala deplaseaza focarele vieții europene: centrele de putere și de iradiere culturala atrag in jurul popoarelor care revendica de la aceeași tradiție - creștina, elina, romana.

A fi european inseamna a te implica in soluționareaproblemelor comune, a invața sa cooperezi și sa comunici, a participa la viața civica a societații. Pentru a stabili clar ceea ce este european trebuie facuta precizarea:

apartenței geografice la Europa;

apartenenței istorice: participarea la mișcarilke ce au dat foemele instituționale și culturale ale continentului, de la crearea polisurilor, trecand prin contactul cu tradiția iudeo-creștina, revoluțiile moderne in cunoaștere, economie și drept, la apararea fundamentelor societapții libere;

apartenței instituționale: ralierea la organizarea și legislația caracteristice societaților deschise;

apartenței culturale: cultivarea unei atitudini in cunoaștere ți in viața practica caracterizate de incredere in analiza factuala, cultivarea spiritului critic.

Cu toate acestea, nici apartenența geografica, nici apartența istorica nu decid apartenența europeana. Integrarea culturala este cea mai importanta. Insa, așa cum europenitatea culturala poate fi intalnita și in țari ce nu aparțin geografic sau istoric Europei, nici situarea in geografia și istoria europeana nu genereaza automat o europenitate culturala. Integrarea reprezinta o relație, o interacțiune dinamica intre sistemul care se integreaza și sistemul care integreaza. Integrarea prin asimilare a culturii sistemului in care se integreaza ți integrare prin schimbare reciproca. Acest al doilea tip este cel la care ne referim cand amintim de integrarea europeana.

Termenul de intercultural presupune o situație de reciprocitate, schimb, interacțiune, interdependența, solidaritate. Intercultural inseamna recunoașterea valorilor, a modurilor de viața, a reprezentarilor, a interacțiunilor care intervin intre multiplele aspecte ale aceleați culturi și intre culturi diferite. Preocuparea referitoare la minoritațile naționale in noile state europene solicita intervenții in materie de educație interculturala. Educarea interculturalitații semnifica educarea diferenței prin dezvoltarea unei inteligențe relaționale capabile de a domina teama de celalalt, de a trai diversitatea ca resursa, permițand exprimarea propriei identitați. Interculturalitatea este o reinterpretare a identitații europene. O atitudine esențiala presupusa de de dimensiunea europeana este respectarea pluralismului și multicultulturalismului ce marcheaza profund societațile europene și valorile lor; respectarea democrației și diversitații culturilor care exercita o influența determinanta in viața fiecarei societați și in relațiile dintre diverse societați.

Societațile multiculturale se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: coexistența in același spațiu diferitelor grupuri culturale, naționale,etnice, religioase; ințelegerea diferențelor ca motive pentru discriminare; tolerarea minoritaților, dar nu și acceptarea lor.

Societațile interculturale se definesc prin: relații de interacțiune, recunoațtere reciproca a valorilor și modului de viața; instituirea unui sistem de relații echitabile, bazate pe egalitate și toleranța activa; recunoașterea pluralitații patrimoniilor, acceptarea diferențelor din dorința de ințelegerereciproca; respectarea pluralitații aptitudinilor și intereselor. Promovarea acestui tip de educație democratica implica o abordare interculturala.

Educația interculturala este un proces social care necesita parcurgerea mai multor etape: acceptarea egalitații in drepturi și renunțarea la practici discriminatorii, cunoașterea reciproca prin intercunoașterea culturilor, organizarea unor acțiuni comune, colaborare și ajutor reciproc, luarea deciziilor și soluționarea problemelor impreuna.

La nivelul educației interculturale, iata cateva modalitați de realizare a dimensiunii europene aplicate in țari din U.E.:

recunoașterea reciproca a diplomelor, care susține și incurajeaza invațamantul local;

oferirea de facilitați guvernamentale reciproce pentru studii;

inființarea unor universitați de stat in limbile minoritare dintr-o țara, bilingve sau plurilingve, in zonele multiculturale, cu finanțare U.E.;

promovarea invațarii in școli, de catre etnicii majoritari, a limbilor cu valențe regionale sau minoritare.

La nivelul politicilor educației, educația interculturala urmarește:

oferirea modalitaților de a ajunge la noțiunea pluralista a cetațeniei in societațile multiculturale (coeziunez sociala);

fundamentarea sistemului educațional pe capitalul cultural; politicile educaționale interculturale construiesc programe de imbogațire a capacitaților, abilitaților, astfel incat formarea tinerilor sa raspunda necesitaților sociale; realizarea unei educații care sa nu se bazeze numai pe monoculturalitate, monolingvism, ci și pe inter-, pluri-, multiculturalitate;

politicile educației interculturale au in vedere resursele umane; valorile și normele transmise de școala ofera posibilitatea imbogațirii relațiilor sociale, acceptarea valorilor altora.

Pentru realizarea obiectivului educației interculturale, principiul subsidiaritații ocupa un loc central. Admiterea, alaturi de nivelul deciziilor comunitare, a nivelului autonom al statelor naționale, al administrațiilor locale, la care sunt localizate puterea de decizie și responsabilitatea, este alternativa eficace in realizarea unificarii.

Pentru realizarea unei integrari culturale, a unei educații interculturale și mai ales a unor cetațeni responsabili care sa aplice princioiul subsidiaritații, putem lua in considerare ceea ce este specific european in sfera culturii spirituale:

conceptul adevarului ca valoare fundamentala, ințeles ca o corespondența, verficabila in experiența, intre propoziții și starile de fapt;

conceptul cunoașterii orientate spre rezolvarea de probleme de viața ale oamenilor, ce se confrunta cu criteriul utilitații;

conceptul dreptului, ca un ansamblu de reguli ce au caracteristicile generalitații și formalitații;

conceptul sferei publice, ca mediul stabilirii voinței politice;

conceptul persoanei umane ca individualitate chemata sa-și construiasca un sens superior simplei viețuiri.

Referitor la elementul central in jurul caruia s-a construit europenitatea, Erasmus din Roterdam considera Europa un spațiu al erudiților legați intre ei de cultivarea limbii latine. Deci, specificul culturii europene fiind latinitatea. Unii considerau ca europenii se caracterizeaza prin rațiune, civilitate și aspirația spre fericire. Alții au considerat ca Europa s-a constituit de la creștinism incoace și de aceea spiritul european este dat de creștinism. Exista și ideea ca spațiul european nu poate fi decat rezultanta unei voințe politice.

Specificitatea europeana consta pentru unii in utilizarea unei limbi cu aceeași origine (limba latina), pentru alții manifestarea acelorași credințe religioase. Cea mai importanta pentru delimitarea spațiului european cultural este impartațirea acelorași valori, acelorași competențe, aceleași culturi. Popoarele se definesc pe ele insele in termeni de vechime, religie, limba, istorie, valori, obiceiuri și instituții, iar daca acestea sunt comune, ele ofera un fundament solid pentru realizarea unei uniuni. Reunirea mai multor națiuni in jurul acelorași valori, aceleași culturi este realul motiv al realizarii unei concetrari de forțe pentru definirea noii identitați europene.

Cultura europeana nu doar a asimilat ce era valabil in alte culturi, dar și-a extins valorile morale, economice și de civilizație. Cultura europeana capata identitate geografica in anul 325 prin Conciliul de la Niceea și dobandește de-a lungul timpului urmatoarele caracteristici:

o supranatura, schimband raportul dintre om și natura in favoarea celui dintai;

o cunoaștere raționala, dincolo de cea naturala, care este doar descriptiva, cunoaștere capabila sa integreze iraționalul;

o superioara organizare științifica și tehnica de viața, cu largirea existenței și a cunoașterii proprii prin istorie;

un orizont deschis, ca o limitație care nu limiteaza, pana la ieșirea prin creații din timpul istoric.

Multe din aceste aspecte sunt insa universale, se intalnesc la numeroase culturi, fara a fi exclusiv europene. Este foarte greu a delimita elementele specific europene de cele ale altor culturi. Totuși unele țin de tradiția europeana, in sensul ca ele au fost profilate in cursul istoriei europene și au marcat-o pana azi .

Europa nu poate fi construita ca un ansamblu de societați libere, legate prin aceleați forme de solidaritate, decat in urma depașirii diviziunilor artificiale și profund ancorate in conștiințe. Europa nu poate fi cladita decat pe o conștiința europeana. Cea mai importanta caracteristica a culturii europene este conștiința europeana, prin care se ințelege sentimentul de apartenența la o civilizație comuna, la o tradiție colectiva, la o arie bine circuscrisa pe care, nu numai in sens geografic, o desemnam drept Europa.

Cetațenia europeana este elementul cheie al abordarii europene și de aceea se pune problema construirii ei prin educație. Dimensiunile principale ale programului de educație a cetațenilor sunt: recunoașterea demnitații și centralitații personalitații umane, cetațenia sociala, drepturile și obligațiile sociale, lupta contra excluderii, excluderea prejudecaților discriminatorii, ințelegerea valorilor diversitații, cetațenia interculturala, cunoașterea și respectarea valorilor diversitații și descifrarea lumii plurale, cetațenia ecologica ș.a. Se urmarește ameliorarea componentelor lingvistice și cunoașterea diferitelor culturi, modernizarea curriculum-ului, investirea in formarea profesorilor și favorizarea mobilitații lor in Europa.

Cetațenia europeana este drept și indatorire, element al identitații oricarui individ care intrunește urmatoarele caracteristici:

cetațean al uneia din cele 27 de țari ale Uniunii;

actor al construcției europene;

individ ce se bucura de libera circulație, o buna informare, invațarea limbilor straine, armonizarea unor simboluri de identificare sau de apartenența, cum ar fi drapelul, imnul, sau pașaportul european.

In articolul 8 din Tratatul de la Maastricht este definita prin urmatoarele caracteristici:

dreptul de vot și de eligibilitate la alegerile municipale și in Parlamentul de la Strasbourg;

protecție diplomatica și consulara;

posibilitatea de a apela la un mediator;

libertatea de deplasare și de ședere pe teritoriul țarilor ce aparțin U.E.

Unificarea europeana la nivelul cetațenilor iși are originea in declarația Schuman, care exprima ideea ca noi nu coalizam state, noi unim oameni.

Educația europeana presupune realizarea unei educații pentru cetațenia democratica, acesta incluzand o dimensiune politica, una culturala, una sociala și economica, o dimensiune europeana - care presupune a conștientiza unitatea și diversitatea culturii și a invața sa traiești intr-un context european - o dimensiune globala.

Substantivul dimensiune reda o noțiune utilizata in fizica pentru a pune in evidența marimile care pot fi masurate cu aceleași unitați de masura, aceasta noțiune este des intalnita in descrierea spațiilor cu mai mult de trei dimensiuni. Dimensiunea desemneaza o masura a unui corp mare in orice direcție.

Dimensiunea europeana este orientarea dincolo de elementele particulare naționale ce s-au format din punct de vedere istoric, geografic, politic in Europa și luarea ca reper a ceea ce este comun diverselor entitați naționale.

Dimensiunea europeana definește un nou cadru epistemologic, singurul de a pune in evidența condițiile necesare construirii unei țari intr-o Europa moderna și deschisa. Dimensiunea europeana implica o conștiința a sentimentului de apartenența europeana. Apartenența la civilizația europeana presupune: spațiul cultural, geografic, istoric, social, economic, mentalitatea colectiva, univers religios, mituri etc.

O lista completa a valorilor comune ale civilizației europene a fost propusa de cosiliul Europei in 1996: drepturile omului, demnitatea umana, libertațile fundamentale, legitimitatea democratica, pluralismul, pacea și respingerea violenței ca mijloc sau metoda, diplomația, dialogul, respectul pentru alții, solidaritatea umana, dezvoltarea echitabila, egalitate de șanse, principiile gandirii raționale, responsabilitatea individuala. Dimensiunea europeana implica o dorința de ințelegere, de depașire a prejudecaților și de recunoaștere a intereselor comune, respectul diversitații, pune accent pe democrație, pluralism și interculturalitate.

Constatam astfel ca educația deține un rol strategic in procesul de formare a unei idenditați și conștiințe europene și este responsabila in egala masura de formarea in randul tinerilor, ca și a adulților, a unor deprinderi in ceea ce privește cultivarea și respectul drepturilor omului, libertaților fundamentale, cultivarea dialogului, respectul pentru cultura și identitatea celorlalți, precum și a responsabilitații individuale.

Dimensiunea europeana devine intr-o maniera continua și sistematica, o componenta de baza a politicii educaționale. Dimensiunea europeana a educației poate fi definita ca finalitate prin care se urmarește formarea cetațenilor europeni cu o conștiința și o identitate europeana. Ea trebuie sa vizeze domeniile curriculum-ului, formarii cadrelor didactice, legislației școlare, organizarii activitaților școlare și extrașcolare.

Dimensiunea europeana in educație

Dimensiunea europeana poate fi definita in raport cu alți termeni sau abordari, cum ar fi: educația globala - folosit in SUA, educația internaționala - folosit de UNESCO.

In educație, Dimensiunea europeana este perceputa ca finalitate, dar se intalnește acest termen și in cadrul curriculum-ului. Este un concept specific european, cu repercusiuni directe asupra politicilor educaționale. Dimensiunea europeana ca finalitate a educației implica un demers pentru a deschide un spațiu de libertate suplimentar in educație.

In sensul curriculum-ului focalizat pe Uniunea Europeana (discipline care au in vedere studierea elementelor de istorie, geografie, economie a U.E.), dimensiunea europeana presupune transmiterea informațiilor despre U.E. ca o entitate, in special despre instituțiile europene, cum ar fi Consiliul European, Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul Miniștrilor etc. Dimensiunea europeana poate fi gandita in termeni de curriculum-uri (fie introducerea unei discipline suplimentare, fie o abordare interdisciplinara) și competențe, cum ar fi:

competențe de baza generale - aptitudini analitico-matematice, comunicaționale, civice, artistice și etice;

competențe generale superioare;

competențe profesionale specializate - aptitidini sociale și cooperative.

Unii ințeleg prin dimensiunea europeana o sporire a invațarii limbilor straine, alții presupun o intersecție a culturilor, dar cel mai bine, in ultimul timp, dimensiunea europeana presupune manifestarea conștiinței europene (impartașirea acelorași valori, respectarea acelorași drepturi și libertați, fundamentarea acțiunilor pe aceeași filosofie, inspirarea atitudinilor și comportamentelor din aceeași cultura).

BIBLIOGRAFIE

Tratatele de la Roma, 1957.

Declarația Universala a Drepturilor Omului, 1948.

Birzea, Cezar, Politicile și Instituțiile Uniunii Europene, Editura Corint, București, 2001.

Duțu, Alexandru, Ideea de Europa și evoluția conștiinței, Editura All, București, 1999.

Tudorica, Roxana, Dimensiunea europeana a invațamantului romanesc, Institutul European, 2004.