PROIECTE DE ORGANIZARE A EUROPEI

PROIECTE DE ORGANIZARE A EUROPEI

Promotorii ideii europene si implicit a federalizarii Europei ii gasim intr-o perioada destul de tumultoasa a istorie continentului ce il locuim si anume in perioada medievala si in imediata apropriere a inceputului de era noua, in epoca moderna a istoriei Europei.

Printre primi ce au dezbatut aceasta idee a fost francezul Dubois ce cu multa ambitie scrie: "De Recuperatione Terre Sancte" subintitulata "Tratat de politica generala", si care, printre cele 1001 de idei noi, contine un veritabil plan de federalizare europeana. Proiectul lui Dubois este interesant, in special, pentru ca e cel mai vechi vis al unei confederatii de regate eliberate de orice tutela externa, pontificala sau imperiala.

Dupa acest promotor al idei de federalizare urmeaza alti cum ar fi: Hugo Van Groot, numit si Grotius ce va pune la baza dreptului mai degraba legea naturala decat cea divina.

El propune crearea unei veritabile "societatii a natiunilor". Doctrina foarte noua, teoria dreptului natural, va atinge apogeul gratie unei filiatii neintrerupte. Tot aici trebuie sa-l amintim si pe Cruce care va sublinia faptul ca: "pacea si nu razboiul trebuie sa fie starea normala a umanitatii si implicit a europeanului".

Chiar s-a incercat crearea unor institutii cu caracter administrativ pentru acest proiect de federalizare a spatiului european. Aceasta initiativa vine de la Sully prin crearea unui "Consiliu crestin" pentru conducerea unor "Republici foarte Crestine".

La fel a prevazut si Penn prin crearea unei Diete Europene care va dispune si de o armata pentru a face sa fie respectate deciziile sale. Succesul acestei organizatii va permite sa se dezvolte considerabil comertul si de a se mari gradul de cultura in randul tuturor locuitorilor continentului.

Printre primii care vor milita pentru ideea unei Europe unite si pentru cea a unui guvernamant democratic, va fi englezul John Bellers prin cartea sa intitulata "Cateva motive pentru o Europa-stat" (un stat numit Europa).

Un alt promotor in aceasta problema este Saint-Pierre ce publica "Proiect pentru realizarea pacii eterne in Europa" ce preconizeaza un plan pe care-l rezuma in 5 articole:

o alianta vesnica intre suverani;

subordonarea tuturor acestor suverani deciziilor "Senatului European";

o contributie a tuturor statelor care intra in aceasta alianta;

interventia colectiva contra celor care incalca pactul si recuperarea, pe seama lor, a cheltuielilor de razboi;

revizuirea pactului este posibila cu o simpla majoritate protejata.

Marile merite ale lui Saint-Pierre este ca a avut cunostinta faptului ca securitatea colectiva este conditia pentru suveranitatea dreptului.

In timp ce Bonaparte isi incepea fulminanta sa cariera, Kant publica o lucrare intitulata "Proiect filozofic de pace eterna". El fondeaza societatea internationala pe singurele baze solide, care ar fi putut sa i se dea: acelea ale suveranitatii dreptului. El spunea ca singura problema este de a instaura intre natiuni regulile juridice care vor face societatile umane sa treaca de la statul anarhic la cel civilizat.

Tot el este cel care schiteaza o federatie care nu corespunde deloc exigentelor filosofico-juridice pe care el insusi le-a fixat: nu este decat o "Societate a natiunilor" cu toate neputintele pe care acest sistem le comporta.

Victor Hugo a fost cel care a lansat ideea si expresia de "Statele Unite ale Europei", la randul sau, Saint-Simon va vorbi de "Comunitate Europeana" si "Parlament European".

In secolul nostru, un proiect pentru o "Federatie Europeana" a fost prezentat de catre Anatol Leroy-Beaulieu in 1900, la Paris. Propunerea din 1929 a lui Aristide Briand, pe atunci ministru de Externe al Frantei, de a se crea Statele Unite ale Europei, intr-o formula federala si pe o principala directie de colaborare economica, poate fi considerata drept moment de varf in propagarea si materializarea ideii de uniune europeana.

Extinderea comunismului, cortina de fier, razboiul rece n-au facut altceva decat sa radicalizeze separatia. Europa de Vest, continuand sa se creada "EUROPA", si a creat actualele structuri politico-economice fara sa se ia in calcul tarile din centrul si sud-estul continentului, fie in virtutea vechilor inertii, fie crezand ca dominatia comunista e vesnica.

In noua structura organizatorica a Europei, institutiile comunitate cunosc un salt principal, trecandu-se de la reorganizarea nationala la o organizare inter- si supra-nationala, de la competente, atributii si decizii nationale la cele comunitare. In acest cadru nu interesele nationale isi spun cuvantul, ci cele comunitare.

Vointa si actiunea factorilor de putere comunitari supranationali, stau la baza aparitiei si functionarii acestor institutii. S-a ajuns astfel la concluzia ca un sistem de organizare comunitar ofera o mai mare stabilitate economica, politica si sociala, la care se adauga, nevoia de securitate militara, ceea ce face ca problema integrarii, in acest sistem sa devina, pentru multi un ideal.

Cu toate acestea, oamenii politici vest-europeni nu au o linie unanim acceptata, opiniile lor balansand intre "principiul federalist", vizand o Europa puternic centralizata, in care vocile natiunilor sunt acoperite de tonul ridicat al organismelor multinationale, dar practic, apatride, si "principiul confederal" care propune o Europa a unitatii identitatilor locale, a multiculturalitatii, o formula care evita, pe de-o parte regionalismele aberante si pe de alta, un centralism generator de tensiuni.