Persuasiune, dezinformare, intoxicare, manipulare prin discurs

Persuasiune, dezinformare, intoxicare, manipulare prin discurs

Locutorul politic si auditoriul se intalnesc intr-un univers discursiv reprezentat de sistemul general de semnificatii caruia ii apartine acest discurs si care ii determina validitatea si sensul.

Delimitarea cunoasterii realitatii si stabilirea valorilor de adevar constituie o necesitate in analiza realitatii, reprezentarii, discursului si chiar a conceptului de minciuna. Asadar, exista doua aspecte ce trebuie identificate: adevarul sau falsitatea raportului dintre realitate si cunoasterea acesteia si veridicitatea sau neadevarul raportului dintre cunoasterea realitatii si discursul rostit despre aceasta.

Principalele forme de abatere de la informarea obiectiva sunt : persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea, manipularea.

Persuasiunea Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga auditoriul. Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte ci le evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul in care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare in masa.

Din punct de vedere etimologic, verbul a persuada are intelesul de a sfatui pana la capat. Alocutorul adera la atitudinile si la opiniile promovate de politician si traieste cu iluzia ca sunt ale sale, mai ales ca persuasiune se adreseaza unui auditoriu anume, in functie de necesitatile acestuia. Etimologia verbului a convinge exprima situatia alocutorului de a fi infrant de incapacitatea sa de a opune rezistenta argumentelor oratorului; convingerea fiind argumentarea care se adreseaza unui auditoriu oarecare.

Persuadarea auditoriului este eficienta in sfera politicului in conditiile in care se tine seama de contextul social-politic in care este prezentat discursul, de prestigiul personalitatii ce il rosteste, de calitateta argumentelor si de strategiile semantice folosite.

Dezinformarea Prin dezinformare se intelege suprimarea brutala a oricarei obiectivitati (si chiar credibilitati) a mesajului. Se considera dezinformare orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina in randul receptorilor anumite atitudini si reactii dorite. In cazul dezinformarii nu se mai foloseste subtilitatea si poate sa nu mai existe iluzia de corectitudine.
Tintele dezinformarii sunt in special liderii de opinie, care pot influenta decizional si actional grupurile din care fac parte. Dezinformarea comunicationala poate fi punctuala (printr-o stire sau emisiune anume) sau de durata (sustinuta). Instrumentul principal al dezinformarii este cenzura. Aceasta imparte dupa criteriile impuse de autoritati toate componentele si semnalele realitatii precum si interpretarile faptelor in doua categorii: difuzabile si nedifuzabile, distorsionand in mod brutal realitatea. Dezinformarea este specifica regimurilor politice totalitariste (fasciste, comuniste, dictatoriale) dar poate fi intalnita si in regimurile democratice.

Aici insa exista concurenta (celelalte posturi de televiziune sau jurnalistii independenti free-lancer) care poate dezvalui culisele nevazute si poate provoca scandaluri rasunatoare, care pot culmina chiar cu rasturnarea guvernarii.

Intoxicarea Forma de dezinformare, intoxicarea consta in suprasaturarea surselor cu informatie falsa, in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de 'anesteziere' a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat. Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie ale imaginii, din care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt.

Manipularea Manipularea este varianta malefica a persuasiunii, fiind caracterizata de intentionalitate negativa cu buna stiinta. Se poate spune ca 'secretul manipularii este de a detine numai tu informatii'. Prin abordarea voita a diferitelor tactici (incalcarea normelor deontologice, ascunderea, trunchierea sau deformarea faptelor obiective), mesajul este transformat in minciuna (totala sau partiala), realitatea fiind astfel distorsionata.

Discursul este cel mai frumos mod de a-i manipula pe oameni, atunci cand esti convins de la inceput si fara nici o ezitare ca nu crezi un cuvant din ce ai de gand sa spui. 'Daca se intampla sa crezi cu adevarat ca adevarul este acolo si ca singura menire a discursului este sa-l prezinte intr-o maniera eleganta, atunci fie esti orator, fie esti pierdut'.

Constantin Salavastru[1] este de parere ca orice discurs politic deformeaza realitatea , si din acest punct de vedere, el este purtator al unei forme de manipulare negativa, fie ea intentionata sau neintentionata. Manipularea negativa intentionata are o pondere considerabila atunci cand sursele manipularii sunt interesele, in timp ce manipularea eintentionata se regaseste in special atunci cand obstacolele cunoasterii domeniului politic actioneaza in relatia dintre oratorul politic si auditoriul sau. Manipularea negativa intentionata este cea mai blamabila fiinde ca sunt prezente atat deformarea realitatii, cat si constiinta, intentia deformarii acesteia.

Mc. Guire considera ca impactul persuasiv al comunicarii parcurge la nivelul constient al individului 4 procese: atentia, intelegerea, acceptarea, retinerea si, in final, efectul se observa in comportamentul politic al individului.

Toate tehnicile de manipulare a indivizilor urmaresc declansarea si amplificarea proceselor de influentare a gandirii umane, avand drept scopuri finale:
modificarea comportamentului indivizilor, integrarea lor in grup, inducerea sentimentelor de supunere neconditionata fata de autoritati.

In plan comunicational, in vederea atingerii persuasiunii si/sau manipularii, minciuna devine posibila si "nu e tot una cu eroarea; eroarea se opune realitatii, iar minciuna se opune adevarului." S-a constatat ca una dintre devizele discursului politic este aceea ca nu este bine sa spui tot adevarul: "sinceritatea nu a fost socotita drept o virtute politica, iar minciuna a fost considerata pur si simplu o cale perfect justificata in tranzactiile politice", considera Hannah Arendt . Indiferent de regimul politic, totalitar sau democratic, minciuna functioneaza ca un necesar al coeziunii sociale, prin inovatii lingvistice efect al imprumuturilor din alte limbi sau prin transformarea propriei limbi. Autorul minciunii politice are avantajul de a sti dinainte ceea ce doreste auditoriul sa auda, iar minciuna pare mai ispititoare si mai aproape de succes decat realitatea. Insa, orice discurs politic trebuie sa fie credibil, deci sa insufle o doza de veridic si sa respecte normele elementare ale rationalitatii, deoarece denaturarea realului nu poate avea o cuprindere infinita.

Discursul politic este poate cea mai ampla desfasurare de forta intelectuala, un balet mai mult sau mai putin elegant de adevar si minciuna, de persuasiune si manipulare, de dezvaluire si ocultare ce continua sa seduca si sa fascineze.