UNIUNEA EUROPEANA - SI RELATIILE CU TARILE MEDITERANEENE

UNIUNEA EUROPEANA - SI RELATIILE CU TARILE

MEDITERANEENE

1.Strategii de integrare europeana

{n perioada ce s-a scurs de la crearea in 1958 a Comunitatii Europene, numarul tarilor membre aproape s-a triplat. Cele 6 tari fondatoare erau un grup omogen de state industrializate, caracterizate printr-un nivel inalt de crestere economica.

Conform tratatului asupra Uniunii Europene orice tara europeana avand un sistem de guvernare bazat pe principii democratice poate candida pentru a deveni membra a Uniunii.

{ntr-o lume ideala, orice nou membru al UE ar trebui sa indeplineasca urmatoarele conditii :

-suficient de bogat si capabil sa aduca o contributie neta la bugetul comunitar;

-democratic in sensul de a avea o traditie in ce priveste pluralismul politic si alternanta la guvernare;

-sa aiba un sistem de proprietati private si o economie de piata functionala;

-sa aiba cat mai putine probleme sectoriale dificile care sa solicite restructurare si retehnologizare, proces care necesita resurse substantiale.

Pentru UE , extinderea si marirea numarului de membrii poate fi explicata prin urmatoarele ratiuni principale:

-se spera ca prin integrare vor fi ajutate aceste tari sa mentina calea democratica si liberalismul economic spre care s-au indreptat dupa transformarile de sistem ;

-se va intari unitatea si stabilitatea continentului european ;

-pornind de la realitatea ca Europa Rasariteana este un spatiu politic de mare complexitate va creste securitatea in intreaga regiune si se va atenua presiunea conflictuala in zona;

-prin adaugarea unor noi membrii, UE isi va spori forta economica si comerciala, rolul in diplomatia economica internationala, puterea de influente a sistemului comercial si financiar - bancar international.

Pe langa aceste ratiuni prioritar politice se contureaza si unele ratiuni economice ale largirii UE:

-va avea loc o sporire a pietei unice interne concomitent cu amplificarea oportunitatilor comerciale ;

-dobandirea treptata si asistata a calitatii de membru al UE, va permite o dezvoltare echilibrata, armonioasa a economiilor tarilor europene;

-va avea loc o puternica consolidare a UE ca unul dintre cele mai importante blocuri comerciale regionale;

-amplificarea si punerea de noi baze a legaturilor comerciale intre importanti parteneri comerciali din Estul si Sudul Europei.

Se cunosc mai multe alternative teoretico - practice in ce priveste largirea UE

-strategia integrarii rapide ;

-strategia integrarii cu mai multe viteze (cu geometrie variabila);

-bilateralismul "hub and spoke" (butuc si spite).

Strategia integrarii rapide

Procesul standard de pregatire pentru aderare cuprinde in principal urmatoarele stadii:

-inainte de a se lansa in demersul integrationist un stat candidat va trebui sa se pregateasca pentru a accepta responsabilitatile ce-i revin din calitatea de membru, cum ar fi armonizarea legislatiei de baza si adaptarea la regulile economiei de piata;

-cererea de a deveni membru trebuie adresata Consiliuli Ministerial;

-Comisia Executiva va fi abilitata sa faca analizele tehnice de rigoare si sa-si exprime opinia cu privire la indeplinirea principalelor cerinte pentru aderare ;

-in acest stadiu se va declansa un proces complex si de multe ori , indelungat si dificil de negociere, care va insemna numeroase concesii si compromisuri din partea tuturor tarilor. Este momentul in care tarile mai putin dezvoltate, cum sunt cele din Centrul si Estul Europei vor trebui sa incerce sa obtina cat mai multe avantaje;

-odata ce termenul de intrare in vigoare a acordului de aderare a fost stabilit, Consiliul de Ministri va trebui prin vot cu unanimitate sa se pronunte, conform procedurii de codecizie, din partea Parlamentului Vest -European;

-tarile candidate vor trebui concomitent sa decida daca ele sunt pregatite sa accepte termenii oferiti, iar metodologia de exprimare a optiunii depinde de prevederile constitutionale din fiecare tara;

-marilor state membre li se acorda in mod normal o perioada de timp in care ele vor trebui sa se alinieze complet la cerintele UE si sa acepte asa numitul "aquis comunitar".

{n opinia lui Richard Baldwin "etapele integrarii" trebuie sa se bazeze mai degraba pe reguli precise si clare decat de optiuni subiective si cu pretentie de a fi adecvate la anumite realitati.

Se pot distinge trei conditii specifice in cadrul proceselor de integrare europeana:

-prima, pe care Europa vestica a depasit-o de mult si pe care tarile aspirante la integrare sunt in postura de a o indeplini, o reprezinta apartenenta la GATT, iar in prezent calitatea de membru al OMC;

-o a doua conditie o reprezinta semnarea unor acorduri bilaterale de liber schimb cu Comunitatile Europene. Acest proces a debutat la inceputul anilor i90, se afla in stadii avansate si relativ similare pentru tarile est- europene;

-o a treia cerinta, fundamentala, o reprezinta lansarea unui proces complex si dificil de pregatire a integrarii care sa implice liberalizarea circulatiei marfurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor, integrarea tarilor candidate in toate cerintele pietei unice interne comunitare si in final pregatirea pentru a participa la ambitiosul deziderat al infaptuirii Uniunii Economice si Monetare.

Pentru a intelege ce soc implica integrarea rapida, prezentam intervalul de timp ce s-a scurs intre semnarea acordurilor de liber schimb si lansarea spre etapa Uniunii Economice si Monetare pentru diferite tari, astfel :26 ani pentru Finlanda , Austria si Suedia, 19 ani pentru Spania , 26 ani pentru Portugalia, 38 ani pentru Grecia, 16 ani pentru Marea Britanie, Irlanda si Danemarca.

Pornind de la experienta integrarii treptate apar ca necesare doua etape diferite:

-prima presupune liberalizarea completa a cometului cu produse industriale;

-a doua etapa o reprezinta acesul treptat al tarilor asociate la piata unica vest - europeana .

Strategia integrarii cu mai multe viteze

Acceptarea acestei alternative contine riscul plasarii tarilor de la inceput intr-o pozitie inferioara definita prin participarea la uniunea vamala, participarea limitata la cateva din politicile sectoriale comunitare, beneficierea ajustata de fonduri structurale si chiar particaparea la vot insa in problemele de importanta marginala. {n ce priveste participarea concreta politic si economic la marile probleme ale integrarii, acest gen de integrare nu le implica sau nu o face de la inceput cu toate efectele negative.

Bilateralismul "hub and spake"[2]

Ca principiu general este de preferat un grad mai inalt de liberalizare. Liberalizarea pietelor si deschiderea economiilor lansata ca deziderat atat in Acordurile Europene cat si in acordurile comerciale dintre tarile din Centrul si Estul Europei si tarile membre AELS, vor permite fortelor pietei sa actioneze mai direct si mai eficient, ceea ce se va reflecta pozitiv in efectele de alocare a factorilor de productie.

Continutul si etapele asocierii tarilor

mediteraneene la UE

{n afara de tari avand calitatea de membre cu drepturi depline ale CEE, treptat au aparut si tari "asociate". Dintre tarile europene statutul de asociat l-a avut initial Grecia si Turcia .

Prin conventia de la Yaounde, semnata in 1963, 18 tari africane au devenit asociate la CEE. {n baza Conventiei de la Lome, incheiata in anul 1975 si reinnoita in 1979 si 1984, numarul tarilor in dezvoltare asociate a crescut la 64 (tari africane si tari din zonele Caraibelor si Pacificului). Acordurile de Asociere cuprind prevederi referitoare la cooperarea comerciala , tehnica si financiara .

Alte forme de legaturi specifice : tratate limitate la schimburile comerciale care vizeaza crearea unei zone de comert liber (tratate incheiate cu Maroc, Tunisia Malta, Cipru), acorduri comerciale preferentiale (cu Israel, Egipt, Liban), acorduri nepreferentiale (cu Iugoslavia ), acorduri ce reglementeaza nu numai aspectele comerciale ale cooperarii, ci si pe cele ale cooperarii industriale , tehnice, financiare (acordurile cu tarile Maghrebului -Algeria, Maroc, Tunisia, Mauritania -, Egipt, Iordania, Liban , Siria, cu Israelul in cadrul politicii globale mediteraneene stabilita in1972), acorduri comerciale nepreferentiale prin care partile isi acorda reciproc clauza natiunii celei mai favorizate (cu Argentina, Brazilia,Uruguay) ; acorduri cadru de cooperare (cu India , Pakistan, Banglandesh, Sri Lanca, tarile ASEAN, Mexic, Canada).

Un segment aparte il constituie relatiile UE cu tarile din Europa Centrala si de Est, care, intre noiembrie 1989 si decembrie 1991, au cunoscut schimbari fundamentale, atotcuprinzatoare ale vietii politice si social - economice. Integrarea progresiva a tarilor Europei Centrale si de Est in cadrul economic si politic al UE a inceput prin intermediul acordurilor de asociere cu Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Cipru si Malta dispuneau deja de tratate limitate la schimburile comerciale cu UE.

Summitul (Reuniunea Consiliului European) de la Luxemburg, din decembrie 1997 , a lansat, insa, ideea unitatii procesului de extindere a UE, care se va realiza in cadrul unor "parteneriate de aderare" cuprinzand cele 11 state candidate. Dintre tarile mediteraneene singura invitata la negocieri a fost Cipru, estimandu-se ca va putea adera la UE, cel mai devreme, in anul 2004.

1. Acordul de Asociere al Greciei si aderarea sa la UE

Prin tratatul semnat in 1961 si intrat in vigoare in 1962, Grecia s-a asociat la CEE. Asocierea trebuia sa pregateasca conditiile pentru aderarea ulterioara ca membru cu drepturi depline la CEE. Apreciindu-se ca aceste conditii au fost create, s-a trecut la negocierea aderarii Greciei la CEE.

Tratatul de aderare a fost semnat la Atena, in mai 1979, si a intrat in vigoare, dupa ratificare, la 1 ianuarie 1981, Grecia fiind al zecelea membru al CEE.

Perioada de tranzitie convenita pentru alinierea Greciei la politica economica si comerciala a CEE a fost de 5 ani, cu exceptia anumitor produse agricole, pentru care s-a stabilit o perioada de tranzitie de 7 ani (tomate proaspete si conservate, piersici proaspete si conservate). Ca urmare, la 1 ianuarie 1986, taxele vamale de import in relatiile comerciale dintre Grecia si CEE au fost complet inlaturate pentru produsele industriale si cea mai mare parte a produselor agricole. {n aceeasi perioada de tranzitie s-a facut alinierea Greciei la tariful vamal comunitar in relatiile cu terti. De asemenea, in ce priveste relatiile cu tertii in curs de dezvoltare, tratatul a prevazut ca Grecia sa puna efectiv in aplicare schema de preferinte vamale a CEE din momentul aderarii, exceptand o perioada de tranzitie de cinci ani pentru anumite produse. Totodata s-a convenit ca, in decursul perioadei de tranzitie, Grecia sa primeasca din partea CEE o asistenta financiara de 1,8 mild. dolari in vederea consolidarii economiei la cerintale CEE.

Participarea Greciei la bugetul comunitar s-a realizat treptat, atingand cota maxima in ultimul an al acestei perioade de tranzit, criteriul de stabilire a cotei fiind ponderea Greciei la PNB-ul Comunitatii.

Cu incepere de la 1 ianuarie 1981, Grecia participa cu drepturi depline la activitatea tuturor institutiilor comunitare, dispunand de : cinci voturi in Consiliul ministerial un membru in Comisia executiva 24 deputati in Parlamentul Comunitar.

Odata cu aderarea la CEE, Grecia a intrat si in CECO si EURATOM, prevazandu-se aceeasi perioada de tranzitie de cinci ani.

Ca si aderarea Angliei, Danemarciei si Irlandei, aderarea Greciei a avut anumite incidente asupra comertului international. Ea si-a intensificat treptat relatiile comerciale cu tarile din CEE si a slabit, relativ, relatiile comerciale cu tarile terte.

Aderarea Spaniei si Portugaliei

Portugalia, tara membra a AELS - ului, a cerut oficial aderarea la CEE in martie 1977, iar in octombrie 1978 au inceput negocierile, care s-au incheiat in martie 1985. La 12 iunie 1985 s-a semnat la Lisabona acordul de aderare a Portugaliei la CEE, acord pe care Parlamentul portughez l-a ratificat la 11 iulie 1985 si care a intrat in vigoare la 1 ianuarie. Acordul a fost ratificat si de Parlamentul vest - european la 12 septembrie 1985.

Acordul cuprinde prevederi similare celor inscrise in acordurile de aderare a celorlalte tari la care s-a facut referire, cu unele particularitati ce vor fi subliniate in continuare.

{n ceea ce priveste perioada de tranzitie, acordul a prevazut 7 ani pentru produsele industriale si 10 ani pentru produsele agricole si de pescuit. Pentru produsele industriale s-a stabilit un calendar (prevazut cu urmatoarele etape: la 2 luni de la data aderarii - reducerea taxelor vamale la import cu 10%, la 1 an - cu 10% la 2 ani cu - 15% la 3 ani cu -15% , la 4 ani cu 10%, la 5 ani cu -10%, la 6 ani cu - 15% , la 7 ani cu 15%) precis privind eliminarea reciproca a taxelor vamale intre Portugalia si CEE, potrivit caruia la sfarsitul anului 1992 produsele industriale vor circula libere la vama.

Cat priveste produsele agricole, s-a convenit ca perioada de tranzitie de 10 ani sa fie impartita in doua etape a cate 5 ani fiecare. Pana la sfarsitul primei etape (1986 - 1990), Portugalia s-a angajat sa desfiinteze monopolul de import si comercializare pentru o serie de produse agricole ce intra sub incidenta politicii agricole comunitare si sa adapteze structurile de productie si comercializare la cele ale CEE.

Pentru realizarea acestui obiectiv, acordul a prevazut anumite ajutoare financiare din partea FEOGA, precum si o anumita asistenta tehnica menita sa sprijine dezvoltarea agriculturii portugheze. {n etapa a doua (1991-1995) , acordul a prevazut alinierea Portugaliei la PAC atat in ceea ce priveste relatiile intracomunitare, cat si cele extracomunitare pentru toate produsele vizate.

{n domeniul netarifar, acordul a prevazut ca restrictiile cantitative la import si export, precum si alte masuri netarifare cu efecte echivalente, existente in relatiile comerciale dintre Portugalia si CEE vor fi suprimate de la 1 ianuarie 1986, adica odata cu intrarea in vigoare a acordului de aderare, cu unele derogari pentru cateva produse (fier vechi, deseuri de fonta, fier si otel). Pana la 31 decembrie 1987, Portugalia a fost autorizata sa mentina restrictii cantitative pana la 31 decembrie 1992 la importul anumitor produse industriale provenite din tarile terte ca derogare temporara de la regimul comunitar de liberalizare a importului din aceste tari.

{n ce priveste produsele agricole, acordul autoriza Portugalia sa mentina pana la 31 decembrie 1995 restrictii cantitative la importul din tarile terte la o serie de produse agricole.

Cu privire la relatiile Portugaliei cu tertii, acordul a prevazut ca, fie de la 1 ianuarie 1986, fie in decursul perioadei de tranzitie stabilita, Portugalia sa se alinieze la politica comerciala a CEE.

Acesta presupune pentru Portugalia urmatoarele:[7]

- incetarea valabilitatii acordurilor comerciale incheiate anterior cu tarile terte;

- alinierea si aplicarea treptata a tarifului vamal comunitar si a celorlalte masuri de politica comunitari la importul din tarile terte in decursul perioadei de tranzitie de 7 ani;

- alinierea treptata a Portugaliei la schema comunitara de preferinte, la acordurile de zona de comert liber incheiata de CEE cu tarile AELS si la alte acorduri preferentiale si nepreferentiale incheiate de CEE cu diverse tari terte (Conventiile de asociere cu Turcia, cu tarile ACP).

{n ce priveste reprezentarea in organele comunitare ale CEE Portugalia se bucura de acelasi regim ca si tarile mijlocii (Grecia, Olanda, Belgia si Danemarca), in sensul ca dispune de un membru in Comisia Executiva, 24 de deputati in Parlamentul Vest -European, 1 vot in Consiliul Ministerial ponderat cu coeficientul 5, 12 membri in Consiliul Economic si Social si 1 judecator la Curtea de Justitie.

Participarea la bugetul comunitar se va face treptat, in decursul perioadei de tranzitie, urmand ca in 1992 sa participe cu cota integrala. Concomitent cu aceasta participare progresiva la bugetul comunitar, Portugalia se va bucura de anumite ajutoare financiare din partea CEE care vor permite realizarea unor investitii suplimentare menite sa contribuie la modernizarea economiei, in special a industriei.

La Banca Europeana de Investitii, Portugalia a subscris incepand cu 1 ianuarie 1986 un capital de 266,9 milioane ECU.

Acordul incheiat de Portugalia cu CEE prevede si aderarea la CECO si EURATOM, stabilindu-se o perioada de tranzitie de 7 ani. Acordul mai cuprinde si unele prevederi referitoare la alinierea "din mers", a Portugaliei la constructia Uniunii Economice si Monetare a CEE.

Spania a cerut oficial aderarea la CEE in iulie 1977, iar in februarie 1979 au inceput efectiv negocierile, care s-au incheiat in martie 1985. La 12 iunie 1985 a fost semnat la Madrid Acordul de Aderare a Spaniei la CEE, iar la 17 iulie 1985, senatul spaniol a ratificat acest Acord.

La 12 septembrie 1985 si Parlamentul vest-european a ratificat acest Acord, care a intrat efectiv in vigoare la 1 ianuarie 1986, cand Spania, ca si Portugalia, a devenit membra a CEE.

Acordul de aderare a Spaniei la CEE are un continut similar cu cel al Portugaliei, cu unele mici deosebiri.

Perioada de tranzitie prevazuta pentru produsele industriale si agricole este de 7 ani, iar pentru unele produse agricole sensibile o perioada de 10 ani. Pentru produsele piscicole s-a prevazut o perioada de tranzitie tot de 7-10 ani, ca si pentru produsele agricole. Acordul a prevazut un calendar al reducerii treptate a taxelor vamale in relatiile reciproce ale CEE cu Spania in 8 transe anuale, in decursul celor 7 ani de tranzitie.

Calendarul [8] a prevazut urmatoarele etape:

- la 2 luni de la data aderarii -reducerea taxelor vamale de import cu 10

- la 1 an cu 10 %

- la 2 ani cu 15 %

- la 3 ani cu 15 %

- la 4 ani cu 12,5 %

- la 5 ani cu 12,5 %

- la 6 ani cu 12,5 %

- la 7 ani cu 12,5 %

{n ce priveste barierele netarifare acordul de aderare a Spaniei la CEE a prevazut ca acestea vor fi suprimate in relatiile reciproce, in marea lor majoritate, incepand cu 1 ianuarie 1986. Ca derogare Spania a fost autorizata sa mentina unele restrictii cantitative la o serie de produse industriale provenind din celelalte tari membre ale CEE (televizoare, tractoare). De asemenea, Spania a fost autorizata sa mentina restrictii cantitative pana la 31 decembrie 1989 la unele produse agricole (fructe, legume proaspete si conservate).

Cu privire la relatiile cu tertii, acordul de aderare a Spaniei la CEE cuprinde aceleasi prevederi ca si pentru Portugalia si anume:

- incetarea valabilitatii acordurilor comerciale incheiate anterior de Spania cu tarile terte;

- alinierea si aplicarea treptata a tarifului vamal comunitar si a celorlalte masuri de politica comerciala comunitara la importul din tarile terte;

- alinierea si aplicarea treptata la schema comunitara de preferinte, la acordurile de zona de liber schimb incheiate de CEE cu tarile din AELS, la conventiile bi si multilaterale de asociere la CEE, precum si la celelalte acorduri preferentiale si nepreferentiale incheiate de CEE cu o serie de tari terte.

Cat priveste reprezentarea Spaniei in organele comunitare s-a stabilit ca ea sa dispuna de doi membri in Comisia Executiva a CEE, de 60 de deputati in Parlamentul Vest-European, de un vot in Consiliul Ministerial ponderat cu coeficientul 8, de 21 de membri in ECOSOC si un judecator in Curtea de Justitie.

Participarea la bugetul comunitar se va face, ca si in cazul Portugaliei, treptat, in decursul perioadei de tranzitie de 7 ani, urmand ca din 1992 sa participe cu cota integrala. Totodata, incepand cu 1 ianuarie 1986 Spania a subscris la Banca Europeana de Investitii un capital de 2 miliarde de ECU si de 500 milioane ECU la Fondul European de Dezvoltare.

Totodata, acordul de aderare a prevazut ca, dupa expirarea unei perioade de tranzitie de 5 ani de la intrarea Spaniei in CEE, moneda spaniola peseta va intra in Sistemul Monetar Vest-European.

Acordul incheiat de Spania cu CEE prevede si aderarea acesteia la CECO si EUROATOM in aceleasi conditii ca si pentru Portugalia. Acordul de aderare cuprinde si prevederi referitoare la participarea Spaniei la constructia Uniunii Economice si Monetare a CEE.

Aderarea Portugaliei si Spaniei la CEE a avut o serie de implicatii atat asupra Comunitatii, cat si asupra relatiilor acesteia cu tarile terte.

Aderarea Spaniei si Portugaliei la CEE a agravat conflictul comercial, aproape permanent, dintre CEE si tarile terte si in primul rand CEE-SUA, indeosebi in domeniul comertului cu produse agricole. SUA au apreciat ca aderarea celor doua tari la CEE si aplicarea de catre acestea a reglementarilor P.A.C. va afecta exportul american de produse agricole in cele doua tari si in consecinta au cerut sa le fie compensate pierderile estimate la circa 400-500 milioane dolari.

Partea americana a solicitat inceperea de negocieri bilaterale cu autoritatile CEE pentru rezolvarea acestei probleme. Amenintarile reciproce cu represalii si masuri partiale luate de cele doua parti (stabilirea de catre SUA, in mai 1986, de contingente unilaterale la importul din CEE la: vin, ciocolata, sucuri de fructe, bere si introducerea de catre CEE a masurii de supraveghere a importurilor din SUA la : carne de cal, vin, sucuri de fructe si cereale) au accelerat discutiile bilaterale in vederea gasirii unor solutii de compromis la care s-a ajuns in iunie 1986, dar cu o valabilitate numai pana la 31 decembrie 1986. Acest acord temporar, intrat in vigoare la 1 iunie 1986 prevedea : acceptarea de catre SUA a negocierilor in cadrul GATT-ului, acordul SUA de a nu introduce taxe vamale suplimentare la importul sau din CEE de vin, coniac, grau, branzeturi, sunca, acordul CEE de a nu lua masuri restrictive la importul din SUA de grau, orz, gluten si migdale; supravegherea de catre CEE a importurilor in Spania la 5 produse originale din SUA (porumb, sorg, unele sucuri de fructe, nutreturi, borhot) care ar putea fi afectate prin introducerea unei prelevari variabile la import.

Negocierile au continuat, amenintarile reciproce au imbracat forme foarte violente si in cele din urma, la inceputul lunii februarie 1987, s-a ajuns la un nou acord de compromis care a oprit razboiul comercial dintre CEE si SUA. Noul acord convenit a garantat SUA, timp de 4 ani exportul unei cantitati anuale de 2 mil. tone porumb, 300 mii tone de sorg si produse de substituire a cerealelor pentru hrana animalelor si o cantitate de 300 - 400 mil. tone grau anual pe piata portugheza. De asemenea, acordul a prevazut compensatii din partea CEE pentru diverse produse agro-alimentare prelucrate si cresterea permeabilitatii pietelor iberice pentru produsele industriei americane, care vor beneficia de reduceri vamale insemnate.

Valoarea concesiilor comerciale a fost de 400 mil. dolari, din care 100 mil. {n produse industriale si 300 mil. in produse agricole. {n aceste conditii, SUA a renuntat la amenintarile de a impune taxe vamale majorate cu 200% la produsele vest - europene cum sunt : coniacul, andivele, branzeturile, maslinele, vinurile albe de calitate inferioara.

De la crearea CEE si mai ales in momentele de largire geografica a acestea, s-au declansat astfel de numeroase razboaie comerciale care s-au soldat in final printr-o serie de acorduri de compromis, in spiritul prevederilor GATT.

Se apreciaza ca prin aderarea celor doua tari la CEE, potentialul economic si comercial al acesteia va creste. PIB, pe ansamblu CEE, a crescut cu cca 10 puncte procentuale, iar capacitatea de export a Comunitatii cu cca 5 puncte procentual. Populatia CEE in formula celor 12 state, a crescut cu aproape 50 mil locuitori.

Productia industriala si agricola a CEE in formula celor 12 a crescut diferentiat (la unele produse agricole cresterile au fost mari 15% la cereale, 25% la vin si legume, 50% la fructe proaspete si ulei de masline).

Asupra Portugaliei si Spaniei, aderarea la CEE are atat efecte pozitive cat si negative. Pe ansamblu se apreciaza ca preponderente sunt cele pozitive. Cele doua tari si-au reorientat treptat schimburile comerciale spre CEE si au restrans relativ schimburile comerciale cu tertii.