Politica economica in Japonia

Metodele de politica economica adoptate de Japonia in perioada interbelica au fost exportul de produse create cu forta de munca ieftina(sau exploatarea pe piata internationala a avantajului fortei de munca ieftine) si protectia industriei incipiente.Ambele metode isi au originile in secolul al XIX-lea si au fost incercate in acea perioada, dar au adus la esecuri sistematice si au fost abandonate. In privinta avantajului fortei de munca ieftine exista anumite limite de productivitate si calitate pe care forta de munca ieftina nu le poate depasi. Iar aceste limite erau de asa natura incat faceau necompetitiva si inoperanata orice politica industriala pe termen mediu si lung ce s-ar fi bazat exclusiv pe acestea.

1.Inceputul patrunderii comertului occidental in Japonia

In perioada 1873-1920, circa 30% dintre exporturile japoneze s-au indreptat spre Statele Unite, procent care a crescut in anii 1921-1930 la peste 41%. In perioada postbelica, intre 1950 si 1977, aceasta pondere a scazut aproape usor variind de la un deceniu la altul intre 23% si aproape 30%. In acelasi timp Statele Unite a devenit treptat principala sursa de importuri a Japoniei. Din 1873 pana in 1960, deci in decurs de un veac ( exceptand anii de razboi ) , locul Statelor Unite in totalul importurilor japoneze a crescut deceniu de deceniu de la 6,6% in 1873-1880 si 13,3% in 1890 - 1900 la 34,3% in 1951-1977. Totusi arhipelagul nipon a ramas unul din marile debuse ale exportatorilor americani.

In 1977,Japonia importa din SUA nu numai materii prime (soia,produse agralimentare,fier vechi,lemn,carbune,bumbac) dar si echipament industrial in valoare de 2,3 miliarde de dolari , produse ale chimiei de peste un miliard de dolari , alte produse industriale manufacturate in valoare de peste un miliard de dolari.

Dar o piata care absoarbe marfuri americane in valoare anuala de peste 16 miliarde de dolari( media anilor 1976-1979 ) nu poate fi tratata asa cum par a dori astazi fabricantii americani de automobile.

Desi Japonia nu are ponderea Statelor Unite in comertul exterior al Pietei comune , totusi sunt relatii care nu pot sa fie neglijate. In 1979 , Germania a exportat in Japonia produse industriale in valoare de circa 2,6 miliarde de dolari si a importat ,la randul ei marfuri japoneze de 4,2 miliarde. Cu tot deficitul inregistrat in 1979 in balanta schimburilor japono-vest-germane, guvernul de la Bonn care stie ca un sfert din productia sa industriala merge la export, nu-si poate angaja tara intr-un razboi comercial intre statele capitaliste dezvoltate.El isi sfatuieste partenerii din Piata comuna sa ridice competitivitatea produselor lor si sa invete de la japonezi in materie de comercializare, deoarece daca nici in viitor nu vor putea concura cu acestia pe propriile lor piete nationale, cu atat o vor face pe pietele din restul lumii.

Dinamica economica a Japoniei si marea ei capacitate competitiva pe pietele cele mai moderne produse industriale au declansat o lupta comerciala pe termen lung cu principalele puteri occidentale, Statele Unite si gruparea Pietei comune. Crizele globale si schimbarea intervenita in raportul de forta economica dintre Japonia si marii sai concurenti occidentali creeaza toate premisele pentru ca aceasta lupta comerciala sa continue(uneori in forme mai dure,alteori in forme mai voalate) in ultimele doua decenii ale secolului XX.

In acest secol avem de a face cu o etapa in zbuciumata istorie a relatiilor comerciale dintre Japonia si marile puteri occidentale.

O istorie care a inceput cu circa patru veacuri si jumatate in urma pe la 1540,cand patrund in insulele japoneze primele vase cu negustori si misionari portughezi, urmate la nu multa vreme de corabiile spaniole.Japonezii incep sa descopere valorile altor civilizatii decat cele est-asiatice cunoscute pana atunci ; la randul lor,negustorii europeni incep sa descopere rolul acestor insule in comertul asiatic,iar misionarii sa propage catolicismul in randurile populatiei japoneze.

In fruntea ofensivei de catolicizare sunt iezuitii care,la un moment dat, au in fruntea lor pe spaniolul Francois Xavier.

Politica toleranta fata de catolici dusa de shogunul Nobunaga a fost continuata un timp de si de succesorul sau,Hideyoshi Toyotomi. Caracterul agresiv al activitatii iezuitilor de catolicizare a populatiei budiste si shintoiste, ca si angajarea negustorilor portughezi in comertul cu japonezi vanduti ca sclavi peste mari determina o schimbare in politica lui Hideyoschi care ordona la 1587 expulzarea misionarilor catolici.

Este prima faza a conflictului dintre puterea japoneza si catolici care avea sa duca in decurs de o jumatate de secol la inchiderea oficiala a portilor Japoniei in fata Occidentului.

Intr-adevar,iezuitii nu cedeaza,isi intensifica activitatea si devin un obstacol in politica de unificare nationala a shogunului. Pentru a sparge acest centru de contraputere,Hideyoshi declanseaza in 1597 o adevara represiune impotriva catolicismului si stimuleaza propriul comert maritim al tarii in zona Pacificului.

In aceste imprejurari isi face aparitia in porturile japoneze,spre 1600,un nou val de negustori europeni si anume olandezi. conducatorul expeditiei,un englez,este primit cu bunavointa de Ieyasu,intemeietorul dinastiei de shoguni Tokugawa si devine consilierul acestuia. Olandezii se stabilesc la Hirado;shogunul le da licenta de negot,iar la 1605 Compania olandeza a Indiilor de est deschide chiar un comptuar in port. Cativa ani mai tarziu, la 1613, este autorizata si infiintarea unui comptuar englez, 'Casa engleza' care nu izbuteste sa faca afacerile scontate si se va inchide dupa zece ani.

In acelasi timp, portul Hirado cu traditiile sale liberale devine la inceputul secolului al XVII-lea,un nou teatru de confruntari intre catolici si protestanti.

Shogunul Tokugawa,angajat din plin in realizarea unui sistem unitar de organizare si administrare a tarii si in asigurarea subordonarii neconditionate a tuturor daimyo fata de puterea centrala, incepe sa fie tot mai stingherit in opera sa de unificare nationala, prin prezenta catolicilor. Intr-adevar iezuitii care isi pot relua activitatea de prozelitism si de amestec in treburile interne ale Japoniei iar negustorii portughezi si spanioli provoaca permanente conflicte cu 'ereticii' negustori olandezi.

Pentru a pune capat activitatii catolicilor primul Tokugawa adopta intre 1614 si 1616, o serie de edicte prin care sunt expulzati din Japonia toti preotii si misionarii catolici,se hotaraste distrugerea bisericilor crestine ridicate si este interzis crestinismul, iar japonezii catolicizati sunt obligati sa renunte la aceasta religie.

Refractari, catolicii incearca din nou sa reziste shogunului si chiar sa provoace rascoale ceea ce duce la persecutii de masa impotriva crestinilor. In 1636 in timpul celui de-al treilea Tokugawa,este interzis japonezilor sa sa mai calatoreasca peste mari,iar descendentii spaniolilor sunt expulzati; in sfarsit, dupa inabusirea rascoalei social-religioase din 1637,instigata de portughezi este decretata obligatia de a se da foc oricarei corabii portugheze care ar intra in vreun port,iar la 1639 este proclamata oficial Sakoku- politica portilor inchise fata de straini, pe care Japonia o va duce timp de peste doua secole,reprimand cu violenta orice incercare a spaniolilor si portughezilor de a relua afacerile cu insule nipone.

Ca si politica monopolului comercial otoman asupra romanesti, politica de 'tara ferecata' a shogunatului Tokugawa nu trebuie absolutizata. Scapati de concurenta catolica,spanilo-portugheza, negustorii olandezi care nu doreau sa faca prozeliti si se limitau la afaceri, ei raman la Nagasaki, se pun sub protectia shogunului si chiar daca sunt nevoiti sa traiasca izolati, in conditii dificile, intr-o insula legata de port,isi continua activitatea de import-export, alaturi de negustorii chinezi.

Persistenta negotului olandez, singura parghie de relatii economice a Japoniei cu Occidentul in timpul shogunatului s-a conjugat cu rangaku(invatarea olandezei). Desi rangaku nu era bine privit in societatea feudala japoneza, uneori era chiar reprimat au existat scoli in care tinerii invatau aceasta limba, unii shoguni o foloseau pentru a-si redacta corespondenta secreta si se traduceau lucrari din olandeza au constituit, timp de peste doua secole, singura modalitate de contact a feudalismului japonez cu cultura si stiinta europeana.

Sub influenta olandeza a patruns in insulele nipone cultura cartofului si a fost introdusa vaccinarea. La inceputul secolului al XIX-lea este autorizata infiintarea unui birou de traduceri din olandeza ; este infiintata o foarte frecventata scoala de medicina la Osaka, una de practici comerciale olandeze la Nagasaki si una de studii stiintifice la Edo.

Spre mijlocul secolului al XIX-lea, lacatele care izolasera Japonia feudala timp de peste doua sute de ani vor fi sparte de ofensiva puterilor capitaliste angajate in cursa pentru acapararea de surse de materii prime si cucerirea de piete de desfacere in Extremul Orient.
In largul coastelor chineze, vasele Angliei(care desavarsea cucerirea Indiei, patrundea in peninsula malaieziana si infiintase Singapore) isi incrucisau drumurile tot mai frecvent cu cele ale vaselor Frantei, Olandei( care recucerise din mana englezilor posesiunilor din Indonezia) si Statele Unite(care inlocuiau rapid comertul spaniol din Filipine). 'Razboiul opiului', declansat de Anglia, se incheie dupa bombardarea Canton-ului si ocuparea Shangai-ului prin tratatul de la Nanjing din 1842: Hong Kong trece in stapanirea Angliei,cinci porturi printre care Canton si Shangai, sunt deschise comertului englez,iar taxele vamale percepute de China nu pot fi mai mari de 5% 'ad-valorem'.

Pe masura ce coastele Chinei treceau in mainile negotului european, insulele nipone deveneau obiectivul urmator al expansiunii occidentale.

Diplomatii si expertii englezi si americani isi dadeau seama ca piata de desfacere japoneza va fi relativ redusa; totusi ei explicau ca nici aceasta potentiala piata extrem-orientala nu trebuie neglijata pentru interesele noilor lor industrii, iar porturile japoneze vor trebui folosite pentru navigatia lor pe apele Pacificului.

Pe baza unei hotarari a Congresului SUA la 8 iulie 1853(un deceniu dupa Tratatul anglo-chinez de la Nanjing) o mica flota americana condusa de Matthew C. Perry intra in portul japonez Uraga, venind din Filipina. Perry este purtatorul mesajului prin care se cere stabilirea de relatii diplomatice si comerciale intre Statele Unite si Japonia. Bineinteles, ca si in China, ideea stabilirii de ralatii de colaborare cu barbarii este intampinata cu un refuz net. Experienta chinezilor si tratatul de la Nanjing constituie un argument decisiv. Cand Perry se reintoarce, in februarie 1854, de asta data cu o escadra amenintatoare, formata din 10 vase puternice si 2000 de oameni la bord, japonezii nu reusesc decat sa prelungeasca negocierile timp de sase saptamani, dupa care cedeaza. Tratatul 'de pace si prietenie' nipono-american pune la dispozitia vaselor SUA doua porturi, asigura posibilitatea lor de a se aproviziono in Japonia si prevede deschiderea a doua consulate americane in tara.

In 1856, primul consul al SUA se stabileste in Japonia, obtine dreptul pentru cetatenii americani de a locui permanent in aceasta tara si deschiderea unui nou port,Nagasaki, pentru vasele americane. Se incheie un tratat de comert si navigatie cu SUA, urmat de altele cu Olanda, Anglia ,Rusia, Franta. In 1859 , este deschis negotului occidental portul Yokohama, monedele occidentale patrund in Japonia si incep operatiile speculative ale negustorilor occidentali pe piata japoneza. In 1863, tactica negocierilor pentru infrangerea rezistentei japoneze in fata penetratiei occidentale este inlocuita cu represiunile si amenintarea militara; Anglia foloseste doua incidente pentru a distruge capitala provinciei Satsuma si a bombarda stramtoarea Shimonoseki; o puternica flota de razboi; o puternica flota de razboi anglo-franco-olandeza se grupeaza in rada portului Yokohama spre a impune noi concesii Japoniei. In 1865, Anglia cere intarirea privilegiilor anterioare, reducerea taxelor vamale si deschiderea unor noi porturi, Osaka si KObe pentru negotul occidental.

Capitularile repetate ale shogunatului in fata penetratiei occidentale duc la dezagregarea puterii sale, provoaca indignarea samurailor si gruparea lor in jurul imparatului.

Inca din 1859, shogunul Keiki Tokugawa rupe cu traditia predecesorilor sai si este investit la Kyoto de catre imparat , pe langa care va sta fara a mai merge la Edo.

In mijlocul unor mari framantari politice si sociale, el se supune presiunii exercitate de daimyo si , in octombrie 1867, ultimul Tokugawa renunta la putere care trece in mainile tanarului imparat, Mutsuhito,abia urcat pe tron in varsta de 15 ani sub numele de Meiji.

Este inceputul restauratiei Meidji, acarei amintire este perceputa prin marele sanctuar shintoist ridicat la Tokio in 1920, in mijlocul unui imens parc, cu mii de arbori plantati in memoria imparatului.

Japonia renunta,cu toata opozitia samaruilor, la politica de izolare internationala si se angajeaza in cursa modernizarilor si occidentalizarii. In 1869 incep reformele institutionale, in 1871 este reorganizat sistemul monetar national bazat pe yen,iar in 1873 este introdus impozitul funciar.

In acelasi timp, se trece la infaptuirea unei politici proprii de expansiune internationala si de cucerire de piete de desfacere si de surse de materii prime in Asia. In 1894 sunt renegociate, spre a fi asezate pe baza de egalitate, vechile acorduro si este wanul; in 1904 incepe razboiul cu Rusia , iar in 1910 este anexata Coreea.

Dupa ce fortasera Japonia sa iasa din izolare spre a putea patrunde cu negotul lor in arhipeleag,puterile imperialiste vedeau ridicandu-se in fata lor un nou rival.

2.Patrunderea comertului japonez in Occident in secolul al XX-lea

Schimburile cu strainatatea au o importanta fundamentala pentru o tara obligata sa-si importe practic toate materiile prime si sa-si procure prin export mijloacele de plata necesare.

In 1955 Japonia era refacuta in mod satisfacator dupa razboi, iar dupa inca cinci ani de prosperitate primul ministru Hayato Ikeda a elaborat un program ambitios care viza dublarea venitului national doar in cinci ani. Scopurile planului Ikeda au fost atinse cu usurinta, dar toata lumea,inclusiv expertii japonezi, se astepta ca ritmul cresterii economice sa incetineasca.

In schimb, a inceput 'perioada miraculoasa'. Economia se dezvolta cu cel putin 10% pe an, ajutat de investitii (castigurile si profiturile fiind utilizate pentru dezvoltarea industriei si nu pe bunuri de consum0 tot mai considerabile.

In deceniul 1960-1970, exprimate in preturi curente, exporturile Japoniei au crescut intr-un ritm mediu anual de 16.9% iar in deceniul 1970-1980 intr-un ritm anual de 21%. Este un ritm de export superior celui inregistrat tarilor capitaliste dezvoltate: 9,5% si respecti 19,7%.In 1967, Japonia depasea cea mai mare putere economica europeana, Germania de vest devenind a treia mare putere mondiala dupa SUA si URSS.

In expresie absoluta,volumul exporturilor japoneze a crescut de la 4 miliarde de dolari in 1960 la aproximativ 129 de miliarde in 1980, iar ponderea sa in totalul exporturilor mondiale s-a dublat de la 3,2% in 1960 la 6,9% in 1980.

Criza petrolului si alti factori au incetinit cresterea economica din Japonia in anii 1970, dar aceasta a ramas impresionanta. In anii 1980 produsul national brut al Japoniei l-a depasit pe cel al Uniunii Sovietice. Doar SUA, cu resurse bogate si cu o populatie de doua ori mai mare decat cea a Japoniei, ramanea in frunte producand mai mult per total dar , in medie , japonezii ii depaseau pe americani,si se parea ca SUA, nu Japonia, se luptau sa-si mentina pozitia. Acest fapt era cu atat mai remarcabil cu cat Japonia avea putine resurse naturale necesare unei economii moderne. ea trebuia sa importe aproape tot petrolul si minereurile de fier pe care le folosea. Cu toate acestea, in primele decenii postbelice cresterea economica s-a bazat in primul rand pe industria fierului si a otelului si pe constructia de nave. Japonia a devenit prima constructoare de nave a lumii; chiar si acum majoritatea navelor comerciale sunt fabricate in Japonia-inclusiv super tancurile cu design special pentru transporturile cantitatilor enorme de petrol importat de Japonia.

Japonia considera vitala pentru interesele sale continuarea acestei ofensive in deceniul 1980-1990, pentru care prevede un ritm mediu anual de crestere a exporturilor de 14,8% fata de 31,1% pe ansamblul tarilor capitaliste dezvolatate si o noua ridicare a ponderii Japoniei in exportul mondial pana la aproximativ 8%. Obiectivul nu este usor de atins deoarece presupune ca in 1990 exporturile Japoniei sa se cifreze in jur de 500-514 miliarde de dolari.

Ofensiva comerciala japoneza vizeaza nu numai traditionala zona a Asiei de sud-est, cu o pondere de 24,2%, dar in egala masura Statele Unite care, in 1980 au absorbit 23,8% din exporturile Japoniei si Europa occidentala spre care s-au indreptat 15,3% din totalul acestor exporturi.

Penetratia impetuoasa a Japoniei pe pietele tarilor capitaliste dezvoltate este insotita de schimbari rapide si profunde in structura ofertei sale de export.

Inainte de razboi, mai mult de o jumatate dein exportul japonez era format din produse ale industriei textile. In 1955, contributia textilelor scazuse la 35% si era aproape egalata de exportul de otel (13% din total) cumulta cu cel al constructiei de masini(17%).

Dupa 1960, o data cu adoptarea planului de dublare a venitului national in decurs de un deceniu(Doubling National Income Plan) care lanseaza economia japoneza pe orbita cresterii economice moderne, schimbarile in structura ofertei de export se accelereaza. In 1977, constructia de masini (fara echipament de transport) trecuse pe primul loc( 26,5%), urmata de autovehicule (14,3%), otel (13,1) si constructii navale (10,2%) in timp ce contributia industriei textile nu mai reprezenta decat 5,7%.

Aceste schimbari spectaculoase de structura erau consecinta gradului inalt de dezvoltare a unor ramuri industriale moderne pe care Japonia si le-a construit in perioada 1960-1980. Inca din 1976,Japonia exporta 33,3% din intreaga sa productie de masini-unelte pentru prelucrarea metalului, 86,6% din productia de masini pentru industria textila, 60% din productia de televizoare, 77,$% din productia de aparate de fotografiat,66,8% din productia de ceasuri.

In perioada 1970-1977 exporturile electronicii japoneze au crescut intr-un ritm superior celui mondial la echipamente de radio si televiziune, echipamente pentru instalatii telefonice si telegrafice, tranzistori si tuburi electronice, aparate electrice de masura si control.

Specializarea pentru export si calitatea superioara a produselor sale au permis Japoniei sa cucereasca segmente importante de piata chiar in tarile dezvoltate, ceea ce provoaca alarma firmelor concurente din Statele Unite si Piata comuna. Nu este vorba numai de turisme, autoutilitare, motociclete,scutere,calculatoare,masini-unelte cu comanda numerica ,tranzistori, semiconductori, ci si de numeroase alte produse asupra carora da zilnic detalii presa de specialitate.

Otelariile japoneze acoperea o treime din nevoile Californiei, Nippon Steel a realizat in 1979, beneficii tot atat de mari cat pierderile inregistrate de U.S.Steel Co.

Santierele navale japoneze au concentrat 80% din comenzile mondiale.Magnetoscoapele produse de Sony si J.V.C. acopera integral vanzarile de pe piata SUA, 88% din piata Germaniei si 95% din piata Frantei.

Progresele uimitoare facute de Japonia au avut mai multe explicatii, dar era greu de spus care dintre acestea a avut importanta decisiva. O trasatura aparte a economiei japoneze era modul in care pietei capitaliste libere i se atribuia un rol foarte activ in stat. Aceasta asigura conditiile in care industria putea sa infloreasca( de exemplu comunicatiile de buna calitate) si de asemenea, contribuia la elaborarea unor planuri de viitor minutioase in mai multe sfere de activitate. Traditia japoneza favoriza concilierea si nu conflictul intre interesele opuse si probabil ca acest lucru a contribuit la relatiile excelente dintre conducere si lucratori. Grevele erau foarte rare si de scurta durata, urmand sa fie rapid solutionate prin diverse intelegeri. Muncitorii se simteau loiali companiei care ii angajasase si, la randul ei, compania avea grija de muncitori , oferindu-le cazare ieftina si diverse alte beneficii.

In cadrul marilor companii nationale, angajatilor li se ofereau slujbe pe viata- chiar daca cunostintele lor inceteau sa mai fie folositoare companiei, erau pastrati in continuare in calitate de angajati.

Potrivit teoriilor economice occidentale - care puneau accentul pe pe avantajele mobilitatii muncii - acordarea unor slujbe pe viata angajatilor era nefavorabila productivitatii;dar se parea ca aceasta functiona la japonezi.

Abundenta a schimbat calitatea vietii in Japonia,desi oamneii au ramas profund atasati culturii lor traditionale. Atrasi de noile oportunitati, tinerii abandonau zonele rurale si isi gaseau de lucru in orasele deja suprapopulate. Standardele de viata s-au mentinut scazute o perioada de timp, iar japonezii continuau sa faca economii, asigurand o mare parte din capitalul de investitii al tarii.

Insa,cu timpul, ei au inceput sa devina cheltuitori si obsedati de avantajele si confortul produs din abundenta de prpria lor industrie. Din punct de vedere economic, acesta era un avantaj, de vreme ce marea piata japoneza(populatia Japoniei ajungea pana la 125 milioane la jumatatea anilor '90) oferea inca un stimul industriilor japoneze.

Abundenta le-a oferit o mai mare tinerilor si femeilor, forta de munca ideala in noile industrii 'usoare' cum ar fi cea a computerelor. Traditia autoritatii masculine a fost in permanenta consolidata,insa in anii 1980 , existau deja femei cu functii de director,iar Partidul Socialist Japonez si-a ales un lider dinamic in persoana unei femei : Takako Doi.

Preocupati de expansiunea industriala, japonezii nu au observat ca mediul inconjurator era din ce in ce mai afectat. In anii 1850 se starnisera deja scandaluri cum ar fi 'boala Minamata' provocata de scurgeri de mercur, provenit dintr-o uzina chimica , in apa marii. Inghitit de pesti, care erau ulterior consumati de catre oameni, mercurul a produs sute de victime.

In cele din urma , guvernul japonez a emis legi stricte menite sa protejeze mediul inconjurator. Din nou, dezvoltarea a fost ajutata de abundenta crescanda - acest lucru a usutrat de exemplu trecerea la masinile cu convertori catalitici. Ca si in alte tari , amploarea problemei facea dificila gasirea de solutii globale.

Scena politica s-a schimbat nesemnficativ multe decenii, nefiind influentata de mari crize. Pe scurt, puterea a ramas in mainile Partidului Liberal Japonez , format in 1955 prin fuziunea celor doua grupuri conservatoare principale. Dupa experienta din al doilea razboi mondial , anti-militarismul era puternic in randul tinerilor si in partidele de stanga. Din cand in cand aveau loc demonstratii violente impotriva angajamentului facut de Japonia fata de alianta cu America, iar protestele studentilor din anii 1960 au adus la ocuparea Universitatii din Tokyo in 1968. Insa, nici aceasta, nici conflictele sau scandalurile financiare din cadrului Partidului Liberal Democrat nu au fost suficiente pentru ca partidul sa fie inlaturat de la putere.

Amploarea succesului economic in Japonia complica relatiile acesteia cu alte tari. Imensul sau surplus comercial(al exporturilor asupra importurilor) ii dadea posibilitata sa investeasca in , sau sa fondeze fabrici peste hotare,oferind locuri de munca dar provocand si nemultumiri. In sepcial americanii aflati in mijlocul unei crize de deficit bugetar ridicat, se plangeau adesea ca exporturile lor erau discriminate in Japonia. De asemenea era acuzata , partial pe buna dreptate, idiferenta japonezilor fata de deteriorarae mediului inconjurator in dauna natiunilor mai putin prospere, prin practicile lor comerciale.

Pe de alta parte, Japonia a fost deosebit de generoasa cand a oferit ajutoare financiare tarilor in curs de dezvoltare. Dupa retrocedarea insulei Okinawa de catre SUA in 1972, singurul scop politic al Japoniei a fost redobandirea catorva insule din nord ocupate de Uniunea Sovietica. Insa, ea a jucat un rol nonmilitar din ce in ce mai activ in comunitatea internationala. Criticile aduse acestei 'diplomatii' - care platea si discuta , dar evita implicarea fizica - au convins in cele din urma sa actioneze si peste hotare in cadrul unor misiuni pasnice. In ciuda opozitiilor vehemente, acestea au fost puse in vigoare in iunie 1992.

In acel moment, chiar si Japonia fusese grav lovita de recesiunea economica mondiala.

BIBLIOGRAFIE:

1.Aligica, Dragos Structura institutionala, exprimarea sistematica si

performanta economica in economia mondiala,

Ed. Economica,Bucuresti,1989

2.Buse, C., Zamfir, Z. Japonia un secol de istorie.1853-1954, Ed.

Humanitas, Bucuresti, 1940

3.Murgescu ,Costin Japonia in economia mondiala, Ed. Politica,

Bucuresti, 1989

4.Vasiliu,Florin    Japonia:pagini de istorie,civilizatie, cultura, Ed.

Academiei, Bucuresti, 1995