Politica industriala a Uniunii Europene

Politica industriala a Uniunii Europene

Pana in anul 1990, C.E.E. a practicat politici industriale selective sau sectoriale, orientate in special spre ramuri strategice si energointensive. Prima politica sectoriala a vizat carbunele si otelul, care au facut obiectul Tratatului C.E.C.O. Politicile incepute in anii '50, continuand pana in anii '90 au vizat procesul de restructurare din mai multe ramuri industriale, cum ar fi constructiile navale, industria autoturismelor, petrochimia, fibrele sintetice, textilele, incaltamintea, produsele electronice. Instrumentele folosite au evoluat, de la interventiile directe si chiar discretionare, bazate pe subventionare, rationalizare si protectionism comercial s-a trecut la politici vizand intrarile de factori, mai ales progresul tehnic, standardizarea, performantele tehnico-economice, facilitarea accesului pe piata. Instrumentele principale ale politicilor sectoriale au fost

Supravegherea ajutoarelor de stat - acordate de statele membre ale UE unor sectoare industriale au creat distorsiuni pe piata si dificultati procesului de restructurare sau ajustare.

Cartelurile de criza - constau in programe de restrangere a capacitatilor sau in stabilirea de preturi-plafon comune sau acorduri de inghetare a preturilor, permise in anumite conditii si ca o alternativa la ajutoarele de stat   

Politica comerciala protectionista - utilizata ca instrument in multe tari cu economie de piata , implicand utilizarea obstacolelor tarifare, cum ar fi taxele vamale, dar si cele netarifare, cum ar fi contingentele, taxele antidumping, taxele compensatorii, limitarile voluntare ale exportului, regulile de origine, etc.

Asistenta de restructurare - se adreseaza unor obiective ale dezvoltarii regionale, cum ar fi reorientarea si recalificarea fortei de munca.

Cu exceptia sectoarelor de otel si carbune, care au intrat sub incidenta CECO si a energiei atomice, care a intrat sub incidenta EURATOM, celelalte politici industriale sectoriale nu au fost centralizate la nivel comunitar ci s-au bazat pe principiul subsidiaritatii, al delegarii de responsabilitati, mai ales in domeniul subventionarii sau ajutoarelor de stat, catre nivelul national.

Prima referire la o politica industriala comuna s-a facut in Tratatul de la Maastricht, care, are in vedere obiectivul asigurarii conditiilor necesare competitivitatii industriei in conformitate cu un sistem de piete deschise si concurentiale prin

v     Accelerarea adaptarii industriei la schimbarile structurale

v     Mediu favorabil initiativei si dezvoltarii societatilor, in special a IMM-urilor

v     Incurajarea unui mediu favorabil cooperarii intre societati

v     Exploatare superioara a potentialului industrial al politicilor de inovatie, cercetare, dezvoltare tehnologica.

In comunicarea sa din 1994, Comisia a definit patru prioritati ale politicii industriale comunitare: promovarea investitiilor intangibile, dezvoltarea cooperarii industriale, asigurarea unei concurente echitabile, modernizarea rolului autoritatilor publice.

Conform partii I a Constitutiei Europene, domeniul industriei nu face parte nici din competentele exclusive, nici din cele partajate de UE cu tarile membre, ci ramane un domeniu de competenta al statelor nationale, cu posibilitatea pentru institutiile comunitare de a intreprinde unele actiuni de coordonare sau si de sprijin in acest domeniu.

Politica in domeniul IMM

Politica de sprijinire a IMM-urilor este foarte importanta deoarece ele constituie esenta industriei comunitare, in anul 2001 angajand 2 din forta de munca si realizand 60% din valoarea adaugata. La nivelul anului 2004, numarul IMM-urilor depasea 20 milioane si se aprecia ca existau posibilitati ca numarul si potentialul lor productiv sa creasca. Primul program comunitar de actiune in domeniul IMM a fost adoptat in 1983 iar al doilea a fost lansat in 1987. In 1994 pentru a atinge obiectivele stabilite in Cartea Alba din 1993, Comisia Europeana a adoptat un program integrat de actiune in domeniul IMM si industriei mestesugaresti. Al treilea program multianual pentru IMM din perioada 1997-2000 a inclus un numar mare de initiative si actiuni de sprijin al IMM. In decembrie 2000, Consiliul de Ministri a adoptat un nou program multianual privind intreprinderea si antreprenoriatul pentru perioada 2001-2005 care prevedea actiuni in 30 de tari europene, inclusiv din Spatiul Economic European si tarile candidate. In cadrul acestui program UE aloca anual 90 milioane euro pentru proiecte ale IMM. Prioritatile programului sunt

Facilitarea participarii IMM urilor europene la economia bazata pe cunoastere

Promovarea antreprenoriatului

Simplificarea mediului administrativ si de reglementare

Imbunatatirea mediului financiar

Acces mai facil la retele de genul Euro Info Centers in peste 40 de tari

Carta Europeana pentru IMM-uri solicita tarilor membre si Comisiei, realizarea unor actiuni de sprijin si stimulare a IMM-urilor in 10 domenii cheie: invatamant si training pentru antreprenoriat, demaraj mai rapid si mai putin costisitor, legislatie si reglementari mai bune, disponibilitati sporite in materie de calificari, acces on-line imbunatatit, valorificarea oportunitatilor pietei unice, facilitati fiscale si financiare, intarirea capacitatii tehnologice a IMM-urilor, valorificarea modelelor de succes in domeniul e-Business.