Fenomene care influenteaza comunicarea politica

Fenomene care influenteaza comunicarea politica

1.Contextul in care trebuie inteleasa comunicarea politica

A devenit aproape un truism faptul ca omenirea a intrat incepand cu sfarsitul acestui secol intr-o noua epoca de dezvoltare, si anume, epoca informationala, epoca in care mass-media joaca un deosebit rol, epoca in care principala resursa este informatia, materia prima a comunicarii.

Privind procesul de comunicare ca o interactiune, cunoscandu-i elementele, analizand si intelegand tipurile de comunicare vom intelege mai bine sintagma, tot mai des utilizata in ultima vreme, de "comunicare politica". Intelegerea acestei sintagme necesita insa, pe langa cunoasterea elementelor specifice oricarui tip de comunicare, si analiza altor elemente cum ar fi:

a)     Opinia publica

b)    Unele fenomene: publicitate, propaganda, persuasiune, dezinformare, manipulare

c)     Canalul si codul de transmitere a mesajului

Opinia publica reprezinta un concept greu de definit datorita complexitatii sale. De-a lungul timpului au fost emise numeroase definitii: "O teorie a opiniilor, care, normal, trebuie sa ia nastere in acelasi timp in psihologie si sociologie, va trebui sa porneasca de la trei puncte de plecare: opiniile in individ, in societate si in corpul social. Se va vedea ca acesta convergenta se stabileste prin dualitatea cu adevarat indestructibila a persoanei si a societatii, a carei esenta este constituita tocmai din valoarea vizata de opinii".⁵

Pentru Angelusz Robert opinia publica reprezinta "un sistem de fenomene obiectivate, cu o structura complicata, care, el insusi se incadreaza ca parte, ca substructura in totalitatea sociala si, ca urmare a locului ce-l ocupa, precum si a functiilor sale, este un fenomen constituit de catre reteaua deosebit de complicata a comunicatiilor".⁶

Sociologii francezi Jean Cazeneuve si David Victoroff inteleg prin opinie publica judecata colectiva exprimata asupra unui fapt sau a unei probleme de catre o societate, judecata bazata pe interactiunea dintre indivizi si diferite grupuri, judecata care nu se bazeaza pe o cunoastere stiintifica a lucrurilor ci, pur si simplu pe un sentiment vag pe care unii oameni il au asupra realitatii.

Opinia publica se dezvolta ca o forta particulara. Acolo interesele sunt puternice, situatiile complexe, oamenii direct afectati de consecintele anumitor mesaje care atrag diverse actiuni.

Intelegerea opiniei publice este direct legata si de raspandirea unor pareri, aprecieri ale unor persoane sau grupuri sociale. Analizand din acest unghi fenomenul putem afirma ca exista patru forme:

a)     opinia clar exprimata, careia i se face uneori o larga publicitate;

b)    parerea verbala exprimata uneori in soapta, parere intr-o forma pe care o imprima zvonurile;

c)     aprobarea generala sau referendumul;

Angelusz Robert, A kozvelemeny fogalma es szerkezete. Tezisek.,     Apud sociologiei opiniei publice, Caiet documentar nr.7/1974

d) referendumul cu vot obligatoriu;

Inteleasa astfel opinia publica se deosebeste de asentimentul poporului, raportandu-se la grupuri restranse sau chiar la indivizi care dispun de purtatori de cuvant individuali sau institutionalizati: ziarele, radioul, televiziunea.

Formarea opiniei publice se realizeaza prin oferirea simultana a acelorasi stiri unui public larg, prin oferirea acelui public a unor interese comune care sa le motiveze gandirea si actiunea.

In calitate de fenomen colectiv poate avea distributii sau structuri diferite: o structura omogena (opinie unanima, consens), o structura polarizata (curente opuse numai intr-un anumit moment), o structura in care se disting o opinie majoritara si o alta minoritara.

Fiind un proces izvorat nu numai din relatiile dintre indivizi si grupuri de indivizi, ci mai ales un rezultat al vietii sociale in ansamblu si al conditiilor obiective in care aceasta se dezvolta, opinia publica are cateva trasaturi principale:

a)  caracter public;

b) caracter activ (fiind un factor al schimbarii sI dezvoltarii sociale);

c)  caracter calitativ complex (prin cuprinderea tuturor domeniilor sociale);

d) caracter sistematic deschis (prin mecanismele de formare);

e)  caracter plurivalent (prin formele de manifestare);

f)   caracter nemijlocit (in raport cu nevoia sociala care a generat-o).

Functiile opiniei publice sunt legate direct de formele ei, de continutul opiniei exprimate si de caracterul interactiunii dintre opinie si unele institutii sociale sau persoane individuale, in special de caracterul influentei opiniei asupra institutiilor sau persoanelor.

Tinand cont de forma de exprimare a opiniei publice pot aparea doua functii: pozitiva si negativa.

Functia pozitiva rezulta din faptul ca opinia publica detine rolul subiectului care programeaza procesele sociale, iar functia negativa reiese din faptul ca opinia publica joaca rolul de subiect care manifesta prin declaratii negative si care in schimb nu propune nici un fel de program propriu.

In raport cu continutul parerilor exprimate, in activitatea opiniei publice pot fi deosebite urmatoarele functii:

a)     de apreciere

b)    analitica

c)     constructiva

d)    de reglementare

Prin functia de apreciere sunt exprimate atitudinile fata de o problema, atitudinile vis--vis de un eveniment. De cele mai multe ori in spatele acestor exprimari nu se afla altceva decat o atitudine pur emotionala, fara un fundament rational privitor la raporturile omului fata de faptul apreciat.

Functia analitica semnifica rolul subiectului care analizeaza raporturile si faptele realitatii. Propunerea unui proiect de rezolutie presupune studierea prealabila a tuturor datelor problemei. Dupa cunoasterea si analiza oricarei probleme apare functia constructiva care presupune prezentarea unor solutii, a unor propuneri constructive. Functia analitica si functia constructiva au numeroase trasaturi in comun, in unele puncte chiar intersectande-se. Astfel orice propunere, orice solutie presupune un act de cunoastere, o anumita intelegere a relatiilor reale si un sistem determinat de argumente care fundamenteaza o anumita pozitie.

Functia de reglementare semnifica o functie de educare, prin elaborarea si introducerea unor norme precise in relatiile sociale. Deci, aceasta functie poate afecta si activitatea unor grupuri sau colective, dar directia ei principala este reglementarea comportamentului individual, atat pe planul relatiilor reciproce dintre individ si coIectiv, cat si pe planul raporturilor reciproce dintre indivizi.

In toate societatile opinia publica a jucat rol de sursa si regulator al actiunilor omenesti. Avand in vedere influenta pe care o are opinia publica asupra institutiilor sociale se pot observa urmatoarele functii:

a)       functia expresiva

b)      functia consultativa

c)       functia de directiva

Functia expresiva reliefeaza faptul ca intotdeauna opinia publica ia pozitie fata de anumite evenimente sociale, fata de actiunile intreprinse de stat prin institutiile sale, acceptandu-le, sustinandu-le sau din contra respingandu-le. Prin aceasta functie opinia publica se remarca ca fiind o putere care se situeaza deasupra institutiilor statului. Expresivitatea opiniei publice atinge cea mai mare dezvoltare in conditiile in care mecanismele democratice si statul de drept se manifesta plenar.

Functia consultativa rezulta din activitatea opiniei publice de a oferi sugestii in legatura cu modurile de solutionare a unor probleme economice, politice, sociale. In societatile democratice apare si se dezvolta un mare numar de forte politice si organizatorice, care stimuleaza activitatea consultativa a opiniei publice, creand un climat corespunzator pentru o astfel de activitate si asigurand eficienta ei.

Opinia publica se caracterizeaza printr-o dinamica in timp, putand sa aiba anumite orientari in stadiul initial si cu totul altele in anumite perioade de timp, fiind de obicei destul de fluctuanta. Ea poate fi influentata, formata sau schimbata prin oferirea unor mesaje selectionate si directionate spre orientarea dorita dar si prin multiplicarea canalelor de difuzare a mesajului. O alta caracteristica a opiniei publice o reprezinta coordonatele specifice ale terenului socialmente fertil care o activeaza: relatiile sociale, consensul, gradul uniform de cunoastere si intelegere a fenomenului apreciat, gradul de necesitate ce o determina, semnificatia pe care formarea si exprimarea opiniei publice o capata pentru mase.

Privita din perspectiva comunicarii, opinia publica este importanta nu atat in calitatea ei de opinie, cat in calitatea ei de public, de receptor al mesajelor. Publicitatea este un atribut "sine qua non" al societatii. Aprobarea sau dezaprobarea publica reprezinta o forta uriasa si, desi nu mereu edificata, ea actioneaza asupra celor care exercita puterea in societate.

Pe langa menirea de receptor, de consumator al unor mesaje, opinia publica reprezinta si un canal de transmisie a mesajelor. Prin intermediul opiniei publice, care este sinonima cu un segment de public, cu publicul tinta, mesajele sunt transferate si altor indivizi, si altor grupuri, chiar unor institutii.

2. Fenomene care influenteaza comunicarea politica

Publicitatea reprezinta actiunea prin care se urmareste promovarea unor produse comerciale persoanelor sau unor servicii utilizandu-se diferite strategii. Publicitatea nu isi ascunde nici originea si nici scopurile. Se poate intampla, ca, initial sa se ascunda sub un anumit anonimat, exact timpul necesar suscitarii curiozitatii, dar foarte repede va beneficia de efectul revelatiei, care este, de altfel, principalul motiv al actiunii sale. Aceasta activitate de promovare reprezinta unul dintre instrumentele competitiei comerciale, iar concureta ii justifica intrebuintarea. Rivalii vor depune toate eforturile pentru a rapi intaietatea si totodata pentru a oferi elemente de comparatie, ceea ce determina o participare personala la apreciere si alegere. In plus, exista un mijloc de a masura foarte simplu eficacitatea unei campanii publicitare comparand pretul ei cu profiturile inregistrate. Din perspectiva comunicarii primul pas pe care trebuie sa-l faca publicitatea spre concretizarea mesajului publicitar este de a evoca in imaginatia receptorului o satisfactie, intr-o maniera specifica, credibila, cat mai concreta si mai eficienta.

Comunicarea verbala in sine reprezinta elementul secund al transmiterii mesajului publicitar. Elementele verbale trebuie alese pornind de la mecanismele perceptiei publicitare, care arata ca imaginea atesta privirea conferind sensul principal al mesajului, iar textul informativ nu face decat sa precizeze, sa clarifice sau sa concluzioneze ceea ce se transmite pe cale vizuala. Rolul esential al mesajului verbal este de a semnala mesajul vizual. De cele mai multe ori transmiterea pe cale vizuala a unui mesaj nu este totala, imaginea nu este univoca, ceea ce face necesara explicarea ei, fapt ce se realizeaza printr-o linie - comentariu si un text. Linia -comentariu trebuie sa imprime imaginii un caracter univoc, sa intareasca punctele slabe ale comunicarii vizuale, sa creeze o formula ce poate fi memorata. Ea trebuie sa se subordoneze memoriei vizuale, sa urmareasca o sintetizare a mesajului si sa foloseasca expresii si cuvinte usor de inteles si de retinut.

Textul trebuie sa fie direct legat de linia - comentariu prin intermediul primei sale fraze si trebuie sa fie astfel alcatuit incat sa poata fi inteles fara a citi in intregime, rand cu rand, el fiind cel care semneaza si totodata explica mesajul vizual.

Putem afirma ca publicitatea cuprinde toate actiunile care au drept scop prezentarea orala sau vizuala a unui mesaj in legatura cu un produs, serviciu, fenomen sau in legatura cu o persoana accentuandu-se anumite calitati pentru a se obtine o atitudine pozitiva din partea receptorului.

In timp ce publicitatea se situeaza la nivelul optiunii, in societate este la fel de cunoscut un alt fenomen, care se situeaza la nivelul modificarii culturale: propaganda.

Propaganda ramane si in prezent o notiune ambivalenta: unele persoane fac o distinctie clara intre propaganda ideologica si politica si prozeletismul religios. Distinctia este justificata doar de starile de spirit deosebite ce le presupun.

Fenomenului de propaganda i se subscriu: actiunea psihologica indreptata in special asupra cetatenilor intr-un scop educativ, razboiul psihologic dus impotriva inamicului exterior pentru a-l face sa se indoiasca in privinta valorilor pe care le sustine, reeducarea, pe scurt, toate actiunile desfasurate in scopul conformizarii tintei.

Recunoscuta este distinctia ce se face intre propaganda deschisa si asa-zisa propaganda neagra. Propaganda deschisa este aceea care se vrea explicita, neascunzandu-si nici obiectivele, dar nici originea, in timp ce propaganda neagra isi disimuleaza sursa, inseala in privinta intentiilor si la nevoie face negot ilicit cu mesajele sale. Aceasta din urma nu este altceva decat dezinformarea in actiune. In timp ce propaganda deschisa cauta sa convinga, sa-si ralieze convingerile, chiar daca uneori modul sau de exprimare este la limita licitului, propaganda neagra isi propune destructurarea gruparilor de idei, dezorganizarea gandirii si manipularea indivizilor. Ambele isi selectioneaza receptorii: propaganda deschisa se adreseaza unor subiecti pregatiti intr-un fel sa o primeasca, dispusi sa inteleaga un mesaj a carui sursa le este cunoscuta si de sub a carui influenta au posibilitatea, cel putin teoretic, sa se sustraga; propaganda neagra ataca indivizii neavizati de la care se asteapta o anumita reactie.

In principiu, propaganda se adreseaza opiniilor, ea incearca sa valorifice anumite idei in detrimentul altora, sa infrumuseteze evenimentele facandu-le o prezentare favorabila. Aceasta intentie a dus la formulari sumare si frapante, sloganuri agresive, fabricarea miturilor colective, repetarea la nesfarsit a temelor, antrenarea indivizilor la manifestatii colective insotite de un ceremonial spectaculos. Pot fi distinse mai ales trei forme de propaganda:

propaganda exercitata cu ocazia intrunirilor de masa, a mitingurilor si a marilor actiuni audio - vizuale. In acest caz multimea este tratata ca un tot unitar, ceea ce permite antrenarea tuturor, inclusiv a ezitantilor.

propaganda evanghelica, vehiculata de catre preoti si misionari sau de catre colpotorii de zvonuri tendentioase. Aceasta forma de propaganda inregistreaza un oarecare succes prin intermediul tehnicilor "mailing", transmiterii orale sau prin telefon.

propaganda denumita autopropaganda, mult mai deosebita, si pe care o datoram in cea mai mare parte lui Mao Zedong, actioneaza in plan politic. Se practica in grupuri restranse in care fiecare participant este invitat sa se exprime spontan. In realitate, in cadrul grupului respectiv sunt prezentati observatorii discreti care dirijeaza dezbaterea catre o tema niciodata pieduta din vedere. Concluziile ce se degaja in final sunt cu atat mai ferme cu cat par a fi elaborate in deplina libertate de gandire.

Stabilind cu exactitate daca actiunea de propaganda se exercita asupra individului, asupra unui grup sau asupra intregii societati, putem face o clasificare a acesteia in: propaganda individuala, propaganda de grup sau propaganda sociologica. O clasificare asemanatoare este facuta de Jacques Ellul care deosebeste propaganda politica - la nivelul gruparilor politice de propaganda sociologica - la nivelul unei intregi societati.

Privita din sfera comunicarii, propaganda are un receptor bine stabilit, iar mesajul, desi pare transparent, este cu foarte mare atentie elaborat si dirijat.

Cand se are in vedere comunicarea politica, legile si tehnicile propagandei, enumerate de Jean - Marie Domenach, sunt valabile si trebuie urmarite cu deosebita grija. Aceste legi sunt: legea orchestratiei, legea simplificarii, legea unanimitatii si contagiunii, legea transfuziei.

Legea orchestratiei impune repetare sub forme variate a temelor ce fac obiectul unei actiuni propagandiste, intr-un program sistematic determinat de planul campaniei de propaganda.

Legea simplificarii presupune prelucrarea mesajelor in functie de specificul fiecarui grup ce trebuie convins, altfel spus, o "munca de vulgarizare, in acelasi timp indispensabila si periculoasa."

Legea unanimitatii si a contagiunii se bazeaza pe constatarea ca o parte dintre opiniile fiecarui individ s-au format si consolidat sub presiunea grupului din care face parte si ale carui valori au fost insusite si ulterior impartasite.

Legea transfuziei incearca eludarea mecanismelor de rezistenta ale publicului vizat (de complexul de mituri, prejudecati, credinte), demonstrandu-i ca ideile care ii sunt inoculate deriva, de fapt, din propriile-i pareri preconcepute.

Propaganda politica are un suport ideologic si caracterizeaza de regula miscarile, gruparile in care exista ambitii totalitare, miscari care incearca sa ascensioneze intr-o societate inca libera si pluralista. Pentru realizarea scopurilor propuse se urmeaza, de cele mai multe ori urmatoarele trepte:

identificarea si stabilirea ideologiei;

contextul in care trebuie aplicata propaganda;

stabilirea propagandistilor;

stabilirea structurilor organizatiei propagandistice;

stabilirea segmentului de public, a publicului tinta;

tehnicile utilizarii mass-media;

tehnicile speciale pentru amplificarea efectului;

studierea reactiilor publicului la diferite tehnici;

efectele si evaluarea propagandei.

Propaganda si persuasiunea se delimiteaza cu greutate. Propaganda se serveste indiscutabil de tehnicile persuasiunii de masa, dar nu orice persuasiune de masa este neaparat propaganda. In ceea ce priveste persuasiunea, aceasta a primit de-a lungul timpului numeroase definitii:

a)     "Persuasiunea este o comunicare intentionata sau nu, care determina o schimbare in atitudinea receptorului."

b)    "Persuasiunea este un proces care schimba atitudini, credinte, opinii sau comportamente."

c)     "Persuasiunea este un proces prin care emitatorul cauta sa obtina un anume raspuns de la receptor.( Andersen, 1971)

d)    Persuasiunea este activitatea in care vorbitorul si ascultatorul sunt legati si in care vorbitorul incearca in mod constient sa influenteze comportamentul ascultatorului prin transmiterea de chei simbolice si auditive.( Schneidel, 1967)

e)     Persuasiunea este tentativa constienta a unui individ de a schimba atitudinile, credintele sau comportamentul unui alt individ sau grup de indivizi prin transmiterea unui mesaj.(Bettinghaus si Cody, 1987)

f)      Persuasiunea este activitatea simbolica al carei scop este realizarea acceptarii voluntare de noi stari cognitive sau modele de comportament printr-un schimb de mesaje.(Smith, 1982)

g)     "Persuasiunea este efortul incununat de succes de a influenta starea mentala a altuia, pe calea comunicarii, in circumstanta in care receptorul are un oarecare grad de libertate."

h)    "Persuasiunea este comportamentul comunicativ care are drept scop schimbarea, modificarea sau alcatuirea raspunsurilor."

In scopul persuasiunii, spre deosebire de propaganda se considera ca apare un fenomen tranzactional, cu alte cuvinte ambele parti isi satisfac interesele in cadrul procesului de schimb de informatie. Exista mai multe moduri de raspunsuri posibile la demersul persuasiv:

crearea raspunsului: similar cu procesul invatarii obisnuite, in care emitatorul este profesorul, iar publicul reprezinta elevul. Persuasiunea se realizeaza aratandu-i publicului cum trebuie sa se comporte prin oferta de intarire pozitiva. Daca raspunsurile pozitive sunt intarite printr-o recompensa, se vor dezvolta atitudini pozitive fata de ceea ce este de invatat.

Schimbarea raspunsului: este tipul cel mai dificil de persuasiune deoarece cere oamenilor sa se deplaseze de la o atitudine la alta, sa evolueze de la o pozitie neutra la o atitudine pozitiva sau negativa, sa-si schimbe comportamentul sau sa adopte un comportament nou. Intrucat oamenii se schimba cu dificultate trebuie sa lege schimbarea ceruta de ceva deja existent in care receptorul crede. Aceasta se numeste "o ancora" deoarece este deja acceptata de receptor si va servi la a alege noile atitudini sau comportamente. Ancorele constau in valori, credinte, atitudini, comportamente si norme de grup.

Intarirea raspunsului: daca oamenii din public au deja atitudini pozitive fata de subiect, emitatorul le reaminteste de existenta lor si ii stimuleaza sa le simta chiar mai puternic prin manifestarea lor intr-o forma specifica de comportament. Indiferent de definitia pe care am aminti-o, indiferent de strategiile utilizate este cert ca persuasiunea se delimiteaza destul de greu de propaganda si chiar de manipulare.

Un alt fenomen de care trebuie sa se tina seama in realizarea analizei comunicarii politice este dezinformarea.

Dezinformarea este considerata ca fiind un fel de mesaj, mai mult sau mai putin explicit, un fel de comunicare de tip special intre dezinformator si tinta sa. Ea poate imbraca forma unei declaratii, a unui gest semnificativ sau a adoptarii unei anumite atitudini. Pentru ca un fenomen sa poarte numele de dezinformare trebuie sa existe intentia de a manipula sau de a exercita o influenta. Mesajul falsificat nu reprezinta decat unealta cu care se cauta ca un subiect selectionat sa actionaze in sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge si mai mult pentru a conduce catre un tel, care, de regula, este ascuns. Se actioneaza pentru a forta alegerea unei anumite directii de catre o persoana, fara insa a i se permite libera alegere, libera apreciere. Dezinformarea reprezinta forma psihologica a subversiunii care vizeaza derutarea unui individ, unui grup, a unei societati sau chiar a unui stat.

Alaturi de celelalte fenomene prezentate anterior dezinformarea, desi foarte veche, este o problema a epocii noastre. G. Veraldi, in prefata lucrarii lui Pierre Nord "Intoxicarea" incearca sa defineasca notiunea de dezinformare considerand-o puterea de creare a unei realitati false, dar atat de convingatoare incat adversarul sa o considere justa. Henri - Pierre Cathala in lucrarea sa "Epoca dezinformarii" propune urmatoarea definitie: "dezinformarea reprezinta ansamblul procedeelor dialectice puse in joc in mod intentionat pentru a reusi manipularea perfida a persoanelor, grupurilor sau unei intregi societati, in scopul de a le devia conduitele politice, de a le domina gandirea sau chiar de a le subjuga. Presupune disimularea surselor si scopurilor reale, precum si intentia de a face rau, printr-o reprezentare deformata sau printr-o interpretare tendentioasa a realitatii. Este o forma de agresiune care cauta sa treaca neobservata. Se inscriu in randul actiunilor subversive".⁷    

Precizarea stricta a circumstantelor in care apare dezinformarea este extrem de dificila: uneori este vorba de luarea unei decizii indelung analizate, in alte situatii actiunile de dezinformare sunt

declansate pe neasteptate. Chiar si atunci cand actiunea dezinformanta a fost cu mult timp inainte planificata, se constata, pe de o parte, tendinta de modificare a planului initial pe timpul derularii actiunii, iar, pe de alta parte, sunt frecvente cazurile in care apare un al treilea ce cauta sa profite de operatia lansata si sa o deturneze in profitul sau. Specifica dezinformarii este tendinta naturala a oricarei puteri de a-si ascunde greselile, de a-si masca intentiile si posibilitatile reale.

In situatia unei confruntari intre formatiuni politice apartinand aceleiasi colectivitati umane, pot fi acceptate unele nuante, fara a scuza insa minciuna. Cu ocazia campaniilor electorale, partidele rivale cauta sa-si mascheze esecurile si infrangerile prezentandu-si platformele electorale intr-o lumina favorabila, contestand totodata imaginea adversarului. Desi exista numeroase tertipuri, vis--vis de dezinformarea in politica pot fi facute doua sublinieri: a) substratul manevrei nu este cu adevarat disimulat, chiar si atunci cand autorii

afirma ca isi bazeaza spusele pe analize obiective; b) scopul este de a gasi scuze, de a convinge, a ademeni si a ralia electoratul, fara insa a se pune problema individualizarii tintei.

Dezinformarea poate imbraca diferite forme:

ascunderea unei actiuni;

discreditarea unei personalitati, unei organizatii sau a unui grup opozant;

crearea neintelegerilor dintre opozanti;

captarea increderii unui factor de decizie;

utilizarea dezinformarii ca mijloc de aparare.

Ascunderea unei actiuni (politice, diplomatice, militare, economice) este situatia cea mai comuna prin care se incearca pastrarea secretului vis--vis de un proiect care este pe cale de a fi realizat. Cand acest lucru pare dificil se cauta deturnarea atentiei catre o actiune falsa sau se incearca derutarea rivalului facandu-l sa traga concluzii gresite privind scopul proiectului sau domeniul de aplicare.

Discreditarea unei personalitati, organizatii sau a unui grup opozant se bazeaza pe lansarea unor zvonuri, insinuari, chiar pe o campanie de denigrare care are ca suport interpretari tendentioase sau documente compromitatoare. Crearea neintelegerilor dintre opozanti are drept scop impiedicarea unei apropieri, a unei posibile aliante, iar in unele cazuri chiar dizolvarea unei grupari.

Captarea increderii unui factor de decizie presupune existenta a cel putin doua modalitati de a actiona asupra unei personalitati sau grup decizional prin intermediul liderului sau. Uneori in anturajul unui factor de decizie este introdusa o persoana care trebuie sa castige prietenia si increderea grupului, iar in alte situatii este promovata o persoana intr-un post ce incuba o mare responsabilitate pentru ca apoi influenta acestuia sa serveasca la orientarea deciziilor.

In alte situatii, dezinformarea este utilizata ca mijloc de aparare. Acest lucru se poate observa la toti conducatorii sau liderii care, neavand nici un mod de a se apara sau nedorind sa fie responsabili de actele sale, se arata foarte intrigati, atunci cand li se cer explicatii, culpabilizandu-se chiar de faptul ca nu au stiut de acea problema si lasand sa se inteleaga ca daca ar fi cunoscut-o lucrurile, evenimentele ar fi avut un alt mers si desigur un alt final.

Un alt fenomen, din aceeasi serie cu publicitatea, persuasiunea, propaganda, dezinformarea este manipularea, actiunea in urma careia se obtine comportamentul dorit.

Manipularile pot fi clasificate dupa diverse criterii. In functie de amplitudinea modificarilor efectuate intr-o anumita situatie sunt:

a)     manipulari mici;

b)    manipulari medii;

c)     manipulari mari.

Manipularile mici sunt cele care au drept urmare modificari minore ale situatiei sociale. Totusi in unele cazuri pot avea efecte surprinzator de ample: donatiile pot creste simtitor atunci cand cererea este insotita de un mic serviciu aparent nesemnificativ, de un apel la binecuvantarea cereasca sau chiar numai de infatisarea celui care formeaza cererea.

Manipularile medii au ca efect modificari importante ale situatiilor sociale, care uneori depasesc in mod dramatic asteptarile, tocmai pentru ca enorma putere de influenta a situatiilor sociale asupra comportamentului uman este subevaluata in cele mai multe cazuri.

Manipularile mari sunt reprezentate de influenta intregii culturi in mijlocul careia traieste individul. Comportamentul, sistemul de valori, modul de a gandi al individului sunt determinate in primul rand de cutumele, de normele scrise ale societatii din care face parte, de subculturile cu care intra in contact. Neglijand aceasta permanenta si uriasa influenta, individul poate sa interpreteze mult mai usor gresit lucrurile sau poate fi manipulat cu usurinta. Manipularile majore stau la baza raspandirii diferitelor curente de opinii, formeaza traditii si obiceiuri, contureaza mentalitati, determina curente la moda sau chiar ample manifestari protestatere. Datorita actiunii continue a manipularilor asupra societatii, prezenta ei a devenit ceva obisnuit, fiind destul de dificil de identificat. Pentru majoritatea oamenilor este usor de remarcat o manipulare mica de tipul "trucurilor" electorale decat de sesizat o manipulare majora in care masele sunt mobilizate, sunt dirijate din umbra dandu-le impresia ca ele au fost cele care au decis si actionat.

Metodele de manipulare sunt numeroase si trebuie adaptate in functie de nivelul de instruire, de religie, de varsta, de sex, de gradul de cultura si bineinteles de mentalitatea societatii. Tinand cont de aceste criterii se pot urma caile:

controlul comunicatiilor umane;

manipularea mistica;

cerinta de puritate;

cultul confesiunii;

stiinta sacra;

remodelarea limbajului;

delimitarea sociala.

Controlul comunicatiilor umane se bazeaza pe idea ca cine controleaza prezentul, controleaza trecutul, iar cine controleaza trecutul va controla si viitorul. Mergand pe aceasta premisa bibliografia este rescrisa iar istoria modificata. De fapt nu este modificata ci faptele sunt prezentate intr-o alta lumina, dintr-un alt unghi, este altfel interpretata. Trecutul este adaptat pentru a motiva actiunile din realitatea imediata, dar si pentru a justifica actiunile ce vor urma. Mijloacele de comunicare in masa sunt tinute sub un strict control, sunt obligate sa prezinte intr-un mod hiperbolic numai realizarile.

Manipularea mistica se bazeaza pe crearea unei aure aproape mistice in jurul grupului conducator, al actiunilor si conceptiilor lui. Acest lucru duce la adoptarea, de catre mase, a unui anumit model de comportare, crearea unor reflexe obisnuite in sensul dorit de lideri. In dezvoltarea acestei cai de manipulare isi are radacina cultul personalitatii care in timp poate depasi limitele normalului.

Cerinta de puritate presupune cultivarea unei ideologii care sa delimiteze cu mare strictete binele de rau, purul de impur. Aceasta cerinta de puritate este specifica societatilor inchise, societatilor in care apare totalitarismul, unde nu exista cale de mijloc si nu se accepta o dubla viziune asupra aceluiasi fenomen sau lucru. In astfel de societati lege este conceptia "cine nu este cu noi, este impotriva noastra". Desigur "binele", "purul" sunt reprezentate de politica totalitara. Acesta puritate, imposibil de atins, creaza in randul maselor teama de vinovatie si determina indivizii sa se zbata pentru a nu gresi, lasandu-se manipulati.

In stransa legatura cu propavaduirea cerintei de puritate se afla cultul confesiunii. Confesiunea este incurajata pe motiv ca ea inlesneste uniunea spirituala cu divinitatea venerata, face posibila cunoasterea de sine, in ultima instanta aduce puritatea sufleteasca. Lupta dintre necesitatea confesiunii si respectul pentru trairile interioare ale fiecaruia creaza in individ o lupta permanenta care-l macina. Exacerbarea conflictului interior aduce indivizii in situatia de a nu mai fi in stare sa mentina echilibrul intre demnitate si umilinta. Pentru a indeparta acest conflict interior indivizii imprumuta psihologia celor care ii conduc, ii controleaza fara a-si da seama ca s-au lasat manipulati.

Stiinta sacra se manifesta prin crearea unei aure de sacralitate in jurul dogmelor de baza ale unei ideologii. Acea ideologie este prezentata drept unica cale in masura sa asigure dezvoltarea fiintei umane in cadrul unei societati perfecte, guvernate de o moralitate absoluta. Sancralitatea se manifesta prin interdictia de a ridica un semn de intrebare sau de a pune in discutie fundamentele ideologiei respective. Ideologia reprezinta adevarul absolut, binele absolut. Mai mult, acest adevar absolut este prezentat maselor drept rodul celor mai evoluate studii si cercetari. Deci stiinta sacra are ca obiectiv sacralizarea doctrinei, ridicarea acesteia la rangul de filosofie umana. Amestecul permanent intre adevarul suprem, stiintific si misticism, mai presus de orice indoiala face sa dispara granita dintre logica si credinta ducand la aparitia sentimentului de totala incredere in superioritatea sistemului.

Remodelarea limbajului (planificarea lingvistica) se bazeaza pe o exprimare prin clisee verbale, usor de rostit si de memorat ce vor fi repetate la infinit pana ce vor patrunde in mintea individului drept concepte ale filosofiei sacre. Urmarea acestei repetari duce la anihilarea gandirii individuale si la incercarea de a memora anumiti termeni, anumite perifraze.

Limba de lemn devine mijlocul oficial de comunicare. Ambiguitatea vocabularului, deformarea unor sensuri, abundenta jargonului intr-un alt context decat cel specific, impunerea unor stereotipuri verbale, multimea adjectivelor calificative la superlativ absolut sunt numai cateva caracteristici ale limbajului remodelat.

Delimitarea sociala se bazeaza pe recunoasterea a doua categorii de indivizi: categoria celor care au dreptul la existenta si al caror drept trebuie recunoscut precum si categoria celor care nu au nici un drept. Deoarece cerinta de puritate nu accepta nuantele, calea de mijloc este din nou sloganul "cine nu este cu noi, este impotriva noastra", si astfel de o parte se afla adeptii, iar de cealalta parte "oile ratacite", indivizii care nu au nici un drept.

Manipularea unui grup sau a intregii societati se va face destul de usor daca aceasta actiune incepe de la cel mai jos nivel, adica de la individ. Controlul total al individului presupune controlul asupra modului sau de gandire, asupra comportamentului sau si asupra sentimentelor sale. Controlul comportamentului este determinat de controlul realitatii fizice in care traieste individul: tipul de locuinta, modul in care se imbraca, numarul mediu al orelor de somn, alimentatia, felul muncii pe care o presteaza, ritualurile si obiceiurile sale.

Controlul gandirii se bazeaza pe indoctrinarea indivizilor, indoctrinare atat de puternica incat ei sa accepte in mod neconditionat un nou limbaj, anumite ritualuri, ideologia grupului.

Crearea reflexelor mentale are ca scop aducerea indivizilor in situatia de a respinge din start orice idee ce vine in contradictie cu doctrina sistemului, orice critica la adresa conducatorilor sau a grupului. Rigiditatea gandirii le va anihila capacitatea unor rationalmente logice, creandu-le impresia ca ei sunt posesorii adevarului absolut.

Controlul sentimentelor se bazeaza pe vinovatie si frica. Este restrans spectrul sentimental al individului, iar emotiile sale sunt manipulate. Sentimentul de frica, vinovatie, devotament, loialitate precum si controlul relatiilor sexuale sunt exploatate pentru a controla fiecare individ. In cele mai multe cazuri pentru controlul individului, manipularea lui si in final pentru manipularea unei societati se actioneaza simultan cu controlul comportamentului, gandirii si sentimentelor.

Studierea si cunoasterea metodelor de publicitate, de propaganda, de persuasiune, de dezinformare, de manipulare sunt extrem de importante pentru comunicarea politica, pentru pregatirea discursurilor politice, pentru castigarea electoratului.