Teoreticienii geopoliticii romanesti

Teoreticienii geopoliticii romanesti

A.Golopentia, Simion Mehedinti, I. Conea, M. Popa Veres au incercat sa explice rolul si locul statului roman in cadrul politicii mondiale; in ajunul celui de-al doilea razboi mondial si ulterior, au editat si o revista ("Geopolitica si geoistoria"); au cautat sa evidentieze identitatea culturala neolatina pentru a constientiza si forurile internationale despre situatia teritoriului national al Romaniei aflat intr-o proportie de 1/3 sub ocupatie straina.   

Pentru Anton Golopentia, geopolitica era in primul rand cercetare, avand ca obiect potentialitatea statelor in functie de teritoriu, neam, populatie, economie, structura sociala, cultura, rolul ei fiind informativ. Termenul de geopolitica avea cel putin trei semnificatii:

a.       teorie si cercetare a conditiilor geografice ale unui stat,

b.      informatie politica externa,

c.       mit politic-obiectiv specific pentru justificarea eventualelor revendicari teritoriale.

Ion Conea considera geopolitica "o stiinta a zilei" care isi propunea drept obiect de studiu mediul politic planetar sau "jocul politic dintre state"; acest mediu trebuia definit pe baze geografice deoarece "geografia conditioneaza, explica si caracterizeaza" mediul in cauza. Tot astfel, geopolitica reprezenta "expresia politica a unui ansamblu de elemente geografice care converg in ea".

M. Popa Veres aprecia ca "obiectul geopoliticii este conditionat de structura spatiului geografic pe de o parte, iar pe de alta, de fenomene sociale si economice ce sunt orientate la randul lor, de idealuri politice si nevoile istorice ale statului ca expresie a comunitatii si suveranitatii nationale".

Simion Mehedinti a delimitat existenta a trei etape in demersurile umanitatii pentru cucerirea spatiului geografic, faza oceanica fiind una dintre ele. Importanta iesiriii la mare potrivit autorului, este deosebita deoarece statul care va putea stapani apa, va domina intreg comertul mondial prin controlarea comunicatiilor maritime.

In aceeasi ordine de idei, I. Balanescu aprecia importanta marii sub trei aspecte:ca rezervor de bogatii naturale, retea infinita de drumuri maritime, teatru de operatiuni maritime in conflictele dintre popoare, puterea maritima insumand totalitatea mijloacelor prin care un stat isi exercita drepturile sale proprii pentru exploatarea marii in vederea obtinerii a cat mai multor foloase economice, politice si militare. Ea variaza in functie de situatia geografica sau de modul in care este valorificata capacitatea proprie.

Conceptul de alianta (vezi Martin Wight, Politica de putere

In teorie - alianta reprezinta "o promisiune de asistenta reciproca militara intre doua ori mai multe state suverane" (Arnold Wolfers, Alliances, in "International Encyclopedie of Social Science", New York, 1968); aliantele implica o colaborare militara, ceea ce le distinge de cele fara un astfel de atribut, colaborari ori asocieri cu caracter economic sau politic - impotriva unui tert, deosebindu-se de organizatiile de securitate colectiva (Liga Natiunilor) sau de asocierile dintre organizatii guvernamentale; aliantele sunt un subset al fenomenului "alinierilor", abordarea teoretica a aliantelor a cautat sa raspunda la urmatoarele intrebari: de ce se aliniaza statele, cum isi aleg statele aliantele, ipotezele fiind: statele se aliaza impotriva actorilor care le ameninta, adica procedeaza la "balanta de putere", statele se aliniaza cu cele care le ameninta ori cu o expresie concreta (se da cu cel mai tare); ajutorul (financiar sau nu numai) induce alinierea cu donatorul, statele isi aleg aliatii pe criterii ideologice; penetrarea politica faciliteaza alianta; in perioada post Razboi Rece, s-a remarcat ca intr-un sistem multipolar apar doua dileme ale aliantei - una opusa celeilalte - care impiedica functionarea "balantei de putere": prima este dilema "reactiei in lant", pe care K. Waltz o ilustreaza cu situatia dinaintea primului razboi mondial iar a doua dilema este cea numita "impovarare a aliatului" (buck-passing) prin care statele incearca sa paseze asupra aliatilor costurile compensarii eventualului inamic, in scopul de a avea o si mai mare libertate de actiune; in teoretizarea aliantelor in relatiile internationale s-a trecut la aplicarea teoriei jocurilor cu "n" factori: greutatea, castigul, coalitia, beneficiul; teoria agregarii - organizarea elementelor unui sistem in grupuri care tind sa adune elemente inalt comapatibile, lasandu-le pe cele mai putin compatibile in fara; teoria peisajului - isi are ca punct de plecare un set de "n" actori-state-natiuni (Mihail E. Ionescu).