Politici macroeconomice ale Romaniei la data aderarii la U.E.

Politici macroeconomice ale Romaniei la data aderarii la U.E.

1.Politica fiscal-bugetara

Politica fiscal - bugetara a jucat unul din principalele roluri de macrostabilizare economica, devenind un instrument regulator al functionarii economiei de piata catre obiectivul unei cresteri economice dinamice, neinflationiste si sustenabile, capabila sa genereze noi locuri de munca in paralel cu acceptarea reformelor structurale. Obiectivul cresterii economice bazate pe investitii si cresterea productivitatii muncii, cu reflexul in modernizarea si cresterea competitivitatii economiei nationale, a impus reformarea in etape a sistemului fiscal pentru a raspunde principiilor neutralitatii, uniformitatii, suportabilitatii si unui comportament corect al contribuabililor fata de obligatiile fiscale.

Nivelul mediu al fiscalitatii a scazut de la cca. 38% in 2000 la circa 11% in 2006. concomitent cu cresterea ratei medii de impozitare realizata, de la circa 15% in 2000 la 17,4% in 2006, demonstrand efectul asteptat al unei bune colectari a veniturilor bugetare si cresterii ponderii acestuia in PIB.

Orientarea reformelor fiscale a stimulat ingredientele dinamizarii cresterii economice, prin costurile mai reduse ale crearii unui loc de munca, remunerarea mai buna a muncii si cresterea veniturilor disponibile, stimularea ratei de investire si a presiunii pentru exporturi, cresterea inclinatiei spre economisire. Modificarea pozitiva a comportamentului contribuabililor, impozitarea corecta a muncii declarate a permis ca, in procesul de colectare a veniturilor bugetare, sa se realizeze transferul surselor de venit de la impozitele directe spre cele indirecte, stabilindu-se un nou palier de incredere intre cetateanul contribuabil si stat. In prezent, efectul cresterii veniturilor disponibile a facut ca impozitele si taxele pe bunuri si servicii sa devina principala sursa de venituri la bugetul de stat.

Conduita politicii fiscale a imprimat, gratie codului fiscal, o mai buna predictibilitate a obligatiilor intreprinzatorilor nationali si investitorilor straini, precum si o relaxare in mediul de afaceri, valorificarea oportunitatilor acestuia trecand de la abordarile conjuncturale la proiecte pe termen mediu si lung, asigurandu-se stabilizarea si predictibilitatea colectarii veniturilor bugetare.

Politica bugetara si-a insusit un management mai performant in ceea ce priveste programarea si structurarea cheltuielilor, transparenta acestora si executia. Din acest punct de vedere, s-a reusit incadrarea in prevederile constitutionale in ceea ce priveste termenul de elaborare si aprobare a bugetului de stat consolidat, un volum sporit de cheltuieli pe programe si proiecte si, mai ales, asigurarea resurselor de cofinantare necesare beneficierii de resurse financiare externe pe proiecte bine definite si acceptate de forurile internationale, in special UE si Banca Mondiala.

Evolutia deficitului bugetar, rezultat din exercitiul financiar reflecta o crestere a interesului pentru stabilirea prioritatilor reale in cheltuieli, o imbunatatire a eficientei cheltuielilor, prudenta si un management performant al trezoreriei cu obiectivul sustenabilitatii cheltuielilor angajate.

Executia bugetara a permis reducerea treptata a datoriei publice interne si externe, pe termen mediu si lung, de la 32,2% in PIB in anul 2000, la 18,0% in 2006, creandu-se rezerve viitoare de posibila indatorare, functie de proiectele de anvergura in infrastructura, care vor reveni Romaniei in calitate de membra a UE, ca parte a efortului national de modernizare si conectare fizica la Piata Unica si de uniformizare, la standarde UE, a tuturor oportunitatilor care stimuleaza dezvoltarea economica si ocuparea fortei de munca.

2. Politica monetara

In perioada 2000-2006 conduita politicii monetare s-a concentrat pe asigurarea unui proces dezinflationist continuu, Romania fiind singura tara candidata la Uniunea Europeana cu cea mai ridicata inflatie. Obiectivul reducerii inflatiei anuale de peste 45% in anul 2000, la o inflatie exprimata intr-o singura cifra (9,0% in 2005) si apoi, scaderea acesteia pe un trend impus de criteriile de convergenta nominala, a fost atins in conditiile nestanjenirii cresterii economice, a liberalizarii treptate si definitive a contului de capital si asigurarii, intre timp, a convertibilitatii totale a monedei nationale. In aceasta perioada s-a realizat si denominarea leului, operatiune care a consolidat procesul de dezinflatie.

Politica monetara a utilizat instrumentele impuse de evolutia cadrului economic si monetar intern si de influentele regionale, trecand de la ancorele reprezentate de agregatele monetare de curs, la strategia tintirii directe a inflatiei, considerata cea mai eficienta pentru demersul dezinflationist. Ca urmare, alaturi de premisele macroeconomice si operationale, conduita politicii monetare s-a confruntat si cu necesitatile de creare a conditiilor institutionale de trecere la noua strategie, pentru definirea cu o mai mare acuratete a obiectivului bancii centrale - stabilitatea preturilor - consolidarea independentei acesteia si abordarea inflatiei din perspectiva posibilei evolutii viitoare a acesteia.

Politica monetara a reusit, intr-un cadru suficient de restrictiv si definit de constrangeri adverse chiar obiectivului de dezinflatie, sa capaciteze si sa reactiveze canalele de transmisie a impulsurilor monetare, sa-si adapteze instrumentele sale la mutatiile economice si financiare interne, sa asimileze - de o maniera credibila - principiile consacrate in teoria si practica internationala - simplitate, transparenta, eficienta si mai ales ancorarea anticipatiilor inflationiste -, precum si sa-si armonizeze setul de instrumente ale Bancii Centrale nationale la cel utilizat de catre Banca Centrala Europeana.

Conduita politicii monetare, cuplata cu obiectivul impus de completa liberalizare a circulatiei capitalului, operatiune incheiata in luna septembrie 2006 la cererea Uniunii Europene, a determinat in mod obiectiv promovarea unui regim de curs flotant, interventiile bancii centrale pe piata valutara incetand practic din luna octombrie 2005.

Liberalizarea contului de capital si noua politica de curs de schimb a permis cresterea pietei valutare interne si conferirea unei adanciri mai mari acesteia, deprecierea nominala a leului fata de dolar - masurata prin cursul mediu anual - incetand in anul 2004, in conditiile in care, cu exceptia anilor 2002 si 2003, moneda nationala a cunoscut aprecieri reale cuprinse intre 0,7% (2001) si 19,3% (2005). Aprecierea reala exemplificata, calculata pe baza cursului mediu anual al leului si diferentiarului de inflatie dintre Romania si zona euro, s-a datorat atractivitatii pentru investitorii externi a evolutiilor economice interne si a pietelor valutare si de capital interne si internationale.

Sectorul bancar a devenit principala componenta a pietei financiare, concentrand, in anul 2006, 83,3% din totalul activelor financiare si reprezentand 51% din PIB. Cresterea activelor bancare in PIB a reflectat cu prioritate evolutia ascendenta a creditului neguvernamental, cu efect asupra diminuarii intermedierii financiare interne.

Cu toate ca volumul creditului guvernamental a crescut intre 20 si 45% pe an, intermedierea financiara, masurata ca pondere a creditului neguvernamental in PIB, s-a majorat de la 9,33% in 2000, la 27,31% in 2006, fiind inca cea mai mica in randul statelor noi membre ale UE si la mare distanta fata de UE-15 (123,1%) sau UE-25 (118,9%).

Numarul institutiilor financiare de credit este de 39, din care 37 sunt cu capital majoritar privat, din care 33 cu capital majoritar strain. Sistemul bancar romanesc se caracterizeaza prin concentrare, ponderea primelor cinci banci in total active depasind 60%.

Cea mai mare parte a finantarilor de care dispun institutiile de credit bancare este furnizata de clientela nebancara rezidenta (companii si populatie), cu mentiunea ca incepand cu anul 2003 se inregistreaza un trend descrescator al acesteia, urmare reducerii ofertei de economii, ca efect al indatorarii. Nevoia de a se asigura surse de finantare pe termen mediu si lung a dus la cresterea pasivelor externe ale sistemului bancar, ponderea acestora in total pasive crescand de la 5,9% in 2000 la 25,5% in 2006.

Sectorul financiar nebancar, implicat in activitati de creditare ramane concentrat pe operatiuni de leasing financiar (98% din totalul activelor finantate), iar incepand cu anul 2006 a intrat intr-un proces de inregistrare la nivelul bancii centrale pentru monitorizare si supraveghere, dupa caz. Dupa activitatile de leasing cu o pondere de 3,4% in PIB (2006), privind activele, urmeaza sectorul de asigurari (2,5%), in expansiune, din punct de vedere atat al cresterii numarului de produse, cat si al necesitatilor impuse de convergenta la piata unica.

Pe ansamblu, sectorul financiar al Romaniei se caracterizeaza prin stabilitate, orientare catre economia reala si o scadere a costurilor creditarii si serviciilor intr-un mediu concurential activ.

Piata de capital. In ciuda unei legislatii si a unui mecanism modern de functionare, piata de capital autohtona cunoaste o dezvoltare lenta comparativ cu alte tari din regiune, obiectivul ei de a ajuta finantarea intreprinderii ca alternativa creditarii nefiind realizat. Acest lucru a determinat ca impactul pietei de capital asupra dezvoltarii economice sa fie redus, functionarea acesteia concentrandu-se pe operatiunile de tip speculativ al investitiilor de portofoliu nefiind mici debusee de plasamente semnificative.

Se poate aprecia, chiar la nivelul actual al volumului tranzactiilor, ca piata de capital autohtona trece printr-un proces de consolidare, reflectat de indicatorii bursieri: cresterea capitalizarii (care a ajuns la cca 21,5% din PIB in 2006), valoarea tranzactiilor, reducerea numarului de intermediari, o relativa diversificare a instrumentelor tranzactionate.

Gradul de adancime financiara, a pietei de capital este redusa, ceea ce interzice capacitatea acesteia de integrare in pietele internationale. Din perspectiva stabilitatii financiare, piata de capital si cea de asigurari nu pot genera socuri sistemice decat de mica anvergura, tocmai datorita rolului lor inca redus in finantarea economiei reale.

3. Politica in domeniul sanatatii

Sistemul medical public este perceput ca ineficient si corupt, ceea ce submineaza increderea populatiei in serviciile prestate si contribuie la scaderea adresabilitatii sociale. Aceasta situatie devine tot mai critica si prin criza cronica a finantarii medicamentelor si a anumitor categorii de servicii. Pentru segmentele de populatie sarace si cele cu un nivel de educatie mai scazut, toate acestea se traduc intr-o crestere a riscului de autoexcludere de la asistenta medicala publica.

Practic, cele mai multe dintre marile idei reformatoare menite sa schimbe radical calitatea si imaginea sistemului public de sanatate romanesc asteapta, si astazi, sa fie puse in aplicare. Intre acestea semnificative sunt:

revitalizarea asistentei medicale primare,

autonomizarea masiva a finantarii sistemului

marirea ponderii cheltuielilorpentru sanatatea publica in PIB de la 4 % la 6-7 %

schimbarea proportiilor existente intre cheltuielile medicinei primare si cheltuielile secundare /tertiare,

recuperarea deficitului de inzestrare cu personal medical de toate specialitatile,

eliminarea coruptiei endemice din sistem,

restrangerea ariei de incidenta a unor boli infectioase, care in Europa sunt aproape de extinctie s. a.

Politica publica in domeniul sanatatii este pusa in evidenta, practic, numai prin programele specifice, din care unele au inceput cu cativa ani in urma.

Respectivele programe sunt menite sa aiba un impact social major, ele adresandu-se unui numar mare de persoane expuse la risc si asigurand tratamentul medicamentos pentru cat mai multe persoane aflate in stare de necesitate. In Romania, prin intermediul acestor programe, este asigurat tratamentul medicamentos pentru aproximativ un milion de persoane, ceea ce este insa cu mult sub riscul medical la nivel national, aferent actualei stari sociale.

La nivelul anului 2003, in tara noastra se aplicau patru programe nationale de sanatate ce cuprindeau 42 de subprograme, efortul financiar presupus de acestea fiind de 6.230,7 miliarde lei. Pentru punerea in aplicare in vederea utilizarii eficiente si rationale a resurselor disponibile si a cresterii accesului general la serviciile publice au fost intreprinse masuri pentru:

. finantarea prioritara a achizitionarii de medicamente, materiale sanitare, reactivi s.a. pentru urmatoarele programe si subprograme de sanatate publica: programul de supraveghere si control al tuberculozei; programul de supraveghere si control al infectiei HIV/SIDA; programul de supraveghere si control al afectiunilor psihiatrice; preventia si controlul in patologia oncologica, nefrologica si a diabetului; hematologie si securitate transfuzionala;

. realizarea si dezvoltarea unei retele de asistenta medicala comunitara (proiect pilot in 8 judete) menita sa asigure legatura intre medicii de familie si serviciile sociale comunitare;

. aplicarea Programului de imunizare prin vaccinare, potrivit calendarului national aferent diferitelor tipuri de afectiuni.

In anul 2006, s-au alocat fonduri consistente si pentru Programul national de psihiatrie, marindu-se de cinci ori cheltuielile de la buget in acest sens (de la 20 la 100 miliarde lei). Banii au fost utilizati in 10 centre pilot pentru asigurarea sanatatii mentale la nivel comunitar si pentru reabilitarea a 7 spitale de psihiatrie.

Sistemul public de servicii medicale beneficiaza de o sursa deosebit de consistenta de resurse si prin programe cu finantare internationala. Intre acestea sunt de mentionat programele PHARE pentru:

imbunatatirea eficientei sistemului romanesc de supraveghere epidemiologica si control al bolilor transmisibile;

imbunatatirea managementului informational romanesc privind controlul si prevenirea HIV/SIDA si a bolilor netransmisibile, conform cu reglementarile UE in acest domeniu;

intarirea capacitatii administrative a Ministerului Sanatatii in domeniul apei pentru consum uman si a altor riscuri legate de sanatate.

In aceeasi categorie sunt: Programul Fondului Global de combatere a SIDA, tuberculozei si malariei, care aduce in Romania peste 38 milioane de USD; mai multe programe (inclusiv de la USAID - peste 10 milioane USD) pentru sanatatea reproducerii si a sexualitatii; fondurile UNICEF pentru promovarea alaptarii, pentru eliminarea tulburarilor prin deficit de iod, pentru monitorizarea statutului nutritional al copiilor intre 0-5 ani si femeilor gravide; Programul finantat de Banca Mondiala pentru reforma sectorului serviciilor de sanatate (40 milioane USD) s.a.

4. Politica energetica si industriala

Politica energetica

Obiectivul strategic prioritar al politicii energetice a Romaniei il constituie crearea unei piete concurentiale de energie, in conditiile folosirii eficiente a energiei si a respectarii cerintelor de protectie a mediului.

Prioritatile dezvoltarii sectorului energiei in Romania sunt:

. Mentinerea suveranitatii nationale asupra resurselor primare de energie si respectarea optiunilor nationale in domeniul energiei;

. Imbunatatirea eficientei energetice pe intregul lant de resurse-productie transport-distributie-consum final, prin reducerea consumului total de energie primara cu 20% pana in anul 2020;

. Promovarea producerii energiei pe baza resurselor regenerabile, astfel incat consumul de energie electrica din surse regenerabile sa atinga 33% din consumul intern brut de energie electrica;

. Continuarea dezvoltarii pietelor concurentiale pentru energie electrica, gaze naturale si servicii energetice., concomitent cu promovarea practicii contractelor pe termen lung pentru gazele din import;

. Cresterea securitatii ofertei de energie si mentinerea unui grad acceptabil de dependenta de importurile de energie (pana la 40%);

. Diversificarea surselor de aprovizionare si a rutelor de transport; liberalizarea tranzitului si asigurarea accesului nediscriminatoriu al tertelor parti la retelele de transport. Abordarea in comun cu UE a problemelor legate de protectia infrastructurii critice din domeniul energiei;

. Continuarea restructurarii, cresterea profitabilitatii si a privatizarii in sectorul energetic (cu investitori strategici, ori/si prin listare pe piata de capital);

. Reducerea impactului negativ al energiei asupra mediului.

In cadrul politicii energetice, obiectivul principal consta in sporirea eficientei in producerea si consumul energiei pe ansamblu si in cadrul fiecarui sector.

Romania si-a stabilit obiective in domeniul eficientei energetice pentru a atinge, pe termen mediu, nivelurile intensitatilor energetice din Uniunea Europeana. Strategia nationala in domeniul eficientei energetice prevede o reducere, pana la sfarsitul anului 2015, cu 50% a intensitatii energetice (scenariul optimist), cu 40% (scenariul moderat), respectiv 30% (scenariul pesimist), in conditiile unei dinamici estimate a PIB, de 5,4% in perioada 2003-2015.

In ceea ce priveste accesibilitatea serviciilor energetice, in Romania, electrificarea tuturor localitatilor necesita un program sustinut de investitii, cu puternic impact economic si social, a carui finalizare a avut ca termen anul 2007. In cadrul acestor lucrari s-a prevazut ca 287 localitati cu 15433 de gospodarii sa fie alimentate cu energie electrica. In ceea ce priveste accesul la energia termica furnizata prin intermediul sistemelor publice centralizate, mai putin de 30% din populatia tarii beneficiaza de aceste servicii. Ponderea localitatilor (municipii, orase, comune) care au acces la reteaua de distributie a gazelor naturale in totalul localitatilor existente arata ca in anul 2005 numai circa 22% (742 din 3170) erau racordate la reteaua de gaze.

Piata de energie electrica din Romania este concurentiala la nivelul producatorilor si furnizorilor de energie electrica, iar activitatile de transport si distributie, considerate ca monopol natural, sunt in totalitate reglementate, respectandu-se principiul de asigurare, de catre operatorii de retea, a serviciului public, obligatoriu, de conectare, transport si distributie a energiei electrice pentru detinatorii de licente.

In ceea ce priveste gradul de deschidere a pietei gazelor naturale, acesta a evoluat de la 10% incepand cu 1 august 2001, la 65% ajungand la 1 iulie 2006 - 75%.

In vederea atragerii capitalului necesar pentru consolidarea societatilor de distributie a energiei electrice, cresterea competitivitatii si asigurarea unor tarife care sa permita accesul populatiei la serviciile de furnizare a electricitatii s-a trecut la privatizarea societatilor respective. Pana in 2006 au fost privatizate cinci dintre cele opt filiale regionale de distributie si furnizare a energiei electrice desprinse de SC Electrica SA: Electrica Dobrogea, Electrica Banat, Electrica Moldova, Electrica Oltenia, mai tarziu, Electrica Muntenia Sud.

Politica industriala trebuie sa asigure, in esenta, cresterea semnificativa si durabila a capacitatii industriei oricarei tari de a infrunta cu succes provocarile mondializarii pietelor si globalizarii economice. In ciuda acestei cerinte, procesul de reforma s-a desfasurat fara o directie precisa si fara repere sigure de referinta si prioritati judicios stabilite, ceea ce a condus la o competitivitate redusa pentru o buna parte a produselor si sectoarelor industriale. In anul 2002 s-a adoptat documentul "Politica industriala a Romaniei", transmis, impreuna cu Documentul de pozitie al Romaniei, la Comisia Europeana. Documentul precizeaza ca obiectivul general al politicii este cresterea competitivitatii, intarirea capacitatii de ajustare a economiei tarii la cerintele pietelor internationale, in conditiile globalizarii.

In fapt, ajustarile structurale parcurse au fost permanent grevate de teama de costuri sociale si politice ridicate, ceea ce a redus simtitor extinderea si profunzimea lor si a mentinut decalajul dintre discursul politic si aplicarea programelor de restructurare, ezitanta si frecvent nefinalizata. Cu toate acestea, imperativul imbunatatirii in continuare a mediului de afaceri a asigurat un climat favorabil investitiilor, stabilitatea cadrului juridic, eliminarea incertitudinilor privind drepturile de proprietate, interpretarea nediscretionara a prevederilor legale referitoare la taxe, imbunatatirea prevederilor privind intrarea si iesirea de pe piata, impunerea disciplinei de piata in intreaga economie. Daca restructurarea sectoarelor industriale s-a desfasurat, pana in anul 2002, in lipsa unei viziuni judicioase, definite printr-o politica industriala coerenta si oficiala, unele sectoare - textile, incaltaminte, mobila, echipamente electrice - au cunoscut ajustari structurale mai profunde ca urmare a adoptarii unor politici agresive de restructurare, posibil de aplicat in conditiile privatizarii lor mai rapide. Progrese semnificative s-au inregistrat in restructurarea sectorului minier si a constructiilor navale; in alte sectoare insa, prezenta a numeroase intreprinderi cu pierderi, care au supravietuit cu restructurari minime sau fara restructurari gratie sprijinului guvernamental direct sau indirect, a determinat inrautatirea semnificativa a situatiei lor, impiedicandu-le sa se ajusteze adecvat.

Interventia guvernamentala pentru sustinerea acestor intreprinderi prin exonerarea lor de la rigorile disciplinei pietei a imbracat forme diverse (subventii bugetare explicite, controlul preturilor pentru intrarile principale in anumite sectoare, anularea datoriilor, acceptarea cresterii arieratelor inter-intreprinderi, aplicarea de masuri fiscale si comerciale discriminatorii, acordarea de garantii pentru imprumuturi), care au avut efecte distorsionante asupra functionarii normale a mecanismelor de piata; efectele, desi in diminuare sensibila in ultimii cinci ani, continua sa greveze procesul de restructurare reala a industriei.

Apropierea industriei prelucratoare de modelul specific unei tari dezvoltate - concretizat prin dinamism, competitivitate ridicata, integrare avantajoasa in fluxurile internationale de produse si servicii -, s-a facut cu pasi relativ mici si, in unele zone, s-a desfasurat chiar in sens contrar tendintelor afirmate clar pe plan mondial. Astfel, actiunea conjugata a numerosi factori a favorizat cresterea ponderii productiei unor industrii care nu dispun de avantaje competitive (de exemplu, metalurgia) si a defavorizat alte industrii cu potential de redresare si de dezvoltare in perspectiva (masini si aparate electrice, mijloace de transport rutier, alte mijloace de transport).

Industria prelucratoare romaneasca prezinta avantaje competitive in productia si exportul de marfuri cu grad de tehnicitate redus.

Efortul investitional consacrat industriei prelucratoare a cunoscut indici de crestere superiori celor inregistrati pe ansamblul economiei si pe cel al industriei, dar, in raport cu cerintele enorme de ajustare structurala a industriei, de retehnologizare si modernizare a unitatilor industriale, nivelul investitiilor a fost insa insuficient.

Sectoarele industriale in care indicii investitiilor au cunoscut cele mai inalte valori au fost, in majoritate, de joasa tehnologie, material-energo si munca-intensive, cu valoare adaugata redusa; sectoarele de medie si, mai ales, inalta tehnologie au ocupat locuri modeste intre prioritatile investitionale, unele dintre acestea, a caror dezvoltare ar avea efecte benefice asupra economiei si dispun de avantaje competitive potentiale, fiind aproape ocolite de investitori.

In ultimii ani s-au facut pasi semnificativi pentru valorificarea avantajelor de locatie: calitatea si disponibilitatea infrastructurilor publice pe teritoriul national; abilitatea de a inova produse si procese, de a le dezvolta potrivit cerintelor pietelor interna si internationale; existenta fortei de munca de calificare corespunzatoare si cu costuri nu foarte ridicate, a unui know how tehnologic; flexibilitatea pietelor, capacitatea acestora de a se adapta rapid si eficace la modificarile structurale ale cererii si ofertei; existenta unui cadru juridic permisiv, corect si stabil; nivelul relativ redus al impozitarii.

5.Politica in domeniul infrastructurii

(transporturi, comunicatii, mediu)

Transporturi

Politica transporturilor in UE pleaca de la partajarea modala actuala (rutier 44%, aerian 41%, feroviar 8%, fluvial 4%) care este considerata a fi alarmanta, mai ales pentru ca ascunde in ea o tendinta de agravare a situatiei prin sporirea cu 50% a transportului rutier in perioada 1998-2010, in lipsa masurilor de reorientare a fluxurilor de marfuri dinspre rutier spre celelalte moduri de transport. In acest context, precum si in scopul reducerii numarului de accidente (40000 accidente rutiere/an, in ultimii ani) si a degradarii mediului, UE sustine dezvoltarea transportului intermodal si orientarea, cu preponderenta, a transporturilor de marfuri, catre retelele fluviale si feroviare care sunt considerate moduri de transport mai prietenoase fata de mediu si subutilizate fata de capacitatile disponibile.

In contextul de membru U.E al Romaniei, existenta unei infrastructuri dezvoltate, conectata la reteaua europeana de transport, ar permite o dezvoltare semnificativa a competitivitatii economice, si implicit, crearii premiselor integrarii rapide a economiei romanesti in piata europeana.

Avand in vedere jaloanele de evolutie a politicii de transport pentru incurajarea competitiei pe piata si diminuarea efectelor negative produse de sector, este evident ca Romania are inca multe de facut pentru a se alinia la actualele tendinte. Este, totusi, de evidentiat faptul ca transporturile romanesti au si cateva avantaje din aceste puncte de vedere - astfel, dezvoltarea scazuta a sectorului rutier, pana la nivelul anului 1990, dar cu o crestere accentuata in ultimii ani, dezvoltare realizata, pe seama diminuarii evolutiei favorabile sau la cote asemanatoare a celorlalte moduri. Toate aceste evolutii pot fi puse in mod clar in evidenta de situatia infrastructurii transporturilor. Actuala infrastructura a avut o evolutie de dezvoltare si modernizare asemanatoare cu cea a intregii economii romanesti, unul dintre obstacolele principale fiind resursele reduse ale finantarii.

Principalele motive ale finantarii limitate a infrastructurii de transport din Romania provin dintr-un numar de aspecte cheie ce definesc cele mai importante schimbari ce au avut loc in sectorul transporturi incepand cu anul 1990 si pana in prezent. Acestea includ:

. Schimbari fundamentale in structura sectorului transporturi din Romania, de la o economie centralizata la o economie bazata pe cererea de transport formulata de piata.

. Declinul industriilor ce ar folosi cu predilectie transportul feroviar.

. Instabilitate regionala in statele balcanice vecine.

. Mostenirea unei infrastructuri inadecvate si investitii reduse in continuare.

. Investitii reduse in intretinerea infrastructurii.

. O crestere rapida a parcului de vehicule private.

. Deteriorarea infrastructurii rutiere si feroviare cauzata de inundatii extinse.

Toate aceste evolutii au condus la:

. O reducere semnificativa a numarului de tone-kilometri de marfa transportate pe calea ferata.

. O schimbare a alurii fluxului de trafic si utilizarea sub capacitate a cailor navale, mai ales in ceea ce priveste transportul international de marfuri vrac si transportul de containere.

. Cresterea necesitatii construirii a noi infrastructuri de transport.

. Cresterea necesitatii reconstruirii si reabilitarii infrastructurii de transport.

. O crestere rapida a volumului de trafic rutier.

Efectele rezultante includ:

. Cresterea ambuteiajelor rutiere, a costurilor de operare pentru vehiculele rutiere si a duratei deplasarii acestora.

. Obligativitatea folosirii unor viteze feroviare mult diminuate.

. Scaderea numarului de calatori in transportul feroviar.

. Cresterea degradarii mediului inconjurator, atat prin efectele produse de activitatea de transport, dar si prin degradarea habitatelor naturale prin dispunerea unei retele infrastructurale, nejustificate economic, in anumite cazuri.

. Agravarea impactului negativ asupra competitivitatii si atractivitatii pietei romanesti pentru investitii.

In plus, a existat o preluare relativ lenta a ideilor si tehnologiilor inovatoare, fapt care a dus la reducerea oportunitatilor de a profita de surse alternative de finantare, incluzand principiul 'poluatorul plateste' si noi moduri de transport precum transportul multimodal si combinat.

Toate aceste aspecte au condus la slaba dezvoltare a pietei transporturilor in Romania, in special in ceea ce priveste potentialul concurential al acesteia.

Referitor la costurile datorate emisiilor cu efect de sera, transporturile rutiere ajung la valori de pana la zece ori mai mari decat cele medii admisibile in timp ce, chiar daca evolutia este tot crescatoare, cele ale transporturilor feroviare, de exemplu, nu depasesc jumatatea din valoarea medie admisibila. In mod evident, aceasta tendinta nu mai poate fi acceptata, dar instrumentele necesare pentru calmarea evolutiei sunt doar la indemana legiuitorilor (prin adoptarea unor masuri de natura economica si administrativa) si a transportatorilor, care pot adopta masuri de optimizare a intregii activitati si de utilizare a unor tehnologii mai putin poluante.

Situatia actuala a sistemului national de transport, caracterizata printr-un numar redus de autostrazi si de conexiuni la nivel de autostrada sau de drumuri rapide, de variante ocolitoare a marilor aglomeratii urbane, de existenta unei infrastructuri navale intr-o stare avansata de degradare si a unei retele feroviare care, in cea mai mare parte, dispune de material rulant uzat fizic si moral face, insa, necesara realizarea unor investitii majore, intr-un timp relativ scurt, in infrastructura de transport. Aceasta, trebuie sa atinga un nivel de dezvoltare, care sa permita satisfacerea necesitatilor de mobilitate a persoanelor si marfurilor in conditii optime, astfel incat, sa asigure capacitatea, calitatea si siguranta ceruta de standardele europene.

Astfel, in urmatorii ani, este necesara o dezvoltare echilibrata a tuturor modurilor de transport, a infrastructurii rutiere, feroviare, navale si aeriene si a calitatii serviciilor.

Cresterea economica prognozata pentru urmatorii ani nu poate fi atinsa decat avand la dispozitie un sistem de transport eficient si modern, racordat la reteaua pan-europeana de transport prin coridoarele IV, VII si IX care traverseaza teritoriul Romaniei.

Cererea pietei pentru transportul de marfa este in corelatie directa cu evolutia PIB-ului, fiind, in general, cu 2-3% mai mare decat acesta, datorita, in principal, ponderii ridicate in economia nationala a marfurilor cu densitate valorica redusa.

In conditiile in care prognozele indica un ritm anual de crestere a PIB-ului de 6-7%, cresterea anuala a capacitatii de transport a infrastructurii romanesti va trebui sa fie de 8-10%, situatie ce determina un necesar investitional apreciabil in acest domeniu.

Comunicatii si tehnologia informatiei

Rapida si continua scadere a preturilor produselor de hard si soft, concomitent cu cresterea permanenta a performantelor acestora, inclusiv in Romania, au determinat in mod direct extinderea, uneori exponentiala, a numarului de utilizatori.

Romania, prin politicile adoptate in domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiilor a reusit implementarea rapida a noului acquis comunitar, adoptat in februarie 2002 de UE

Recunoscand ca atingerea obiectivelor strategice ale dezvoltarii economice a Romaniei nu poate fi realizata fara dezvoltarea si utilizarea pe scara larga a tehnologiilor informationale si de telecomunicatii, politicile si strategiile aplicate de guverne, in ultimii ani, in acest domeniu, au avut urmatoarele obiective majore:

implementarea acquis-ului comunitar;

cresterea competitivitatii economiei romanesti, prin incurajarea utilizarii celor mai noi tehnologii informationale;

consolidarea industriei de profil;

sporirea performantei institutionale a administratiei publice, prin implementarea coerenta si generalizata de sisteme informatice integrate;

cresterea confortului cetatenilor.

Politicile guvernamentale in domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei au condus la realizarea unor imbunatatiri semnificative, pe multiple planuri, a domeniului analizat, printre care:

- sustinerea ritmului alert de dezvoltare a sectorului prin realizarea unui cadru legislativ adecvat, astfel incat, in prezent, Romania dispune de instrumentele necesare unei reglementari eficiente pe o piata in continua schimbare;

- realizarea privatizarii aproape complete a pietei serviciilor care, la nivelul anului 2007, era acoperita de operatori privati in proportie de peste 80%;

- desfiintarea monopolului detinut de RomTelecom in cadrul serviciilor de telefonie fixa,

- mentinerea pe un trend rapid crescator a serviciilor de telefonie mobila in defavoarea serviciilor de telefonie fixa;

- modernizare infrastructurii retelelor de telefonie fixa (inlocuirea centralelor analoage cu cele digitale);

- evolutia accelerata a serviciilor de transmisii de date si Internet care s-a extins rapid, ocupand o mare parte din teritoriul Romaniei.

Protectia mediului

Politica in domeniul protectiei mediului inconjurator pleaca de la premisa conform careia intre cresterea economica si mentinerea unui nivel acceptabil al calitatii mediului nu exista o contradictie intrinseca. Se are in vedere ca masurile de integrare a politicilor economice si de mediu sa contribuie la reducerea simultana a poluarii si sa imbunatateasca performantele functionarii economiei.

Integrarea din punct de vedere energetic a Romaniei in structurile Uniunii Europene va insemna, in primul rand, indeplinirea cerintelor impuse de legislatia existenta in capitolul "Controlul Poluarii Industriale si Managementul Riscurilor", ceea ce presupune, printre altele, reflectarea in preturi a costurilor si beneficiilor de mediu pe intreg ciclul energetic, promovarea eficientei energetice, utilizarea combustibililor curati si a resurselor regenerabile de energie.

Romania a preluat Directivele Uniunii Europene privind: prevenirea si controlul integrat al poluarii industriale; controlul pericolului de accident major implicand substante periculoase SEVESO II, limitarea emisiilor de poluanti specifici in atmosfera prin instalatii mari de ardere; limitarea emisiilor de compusi organici volatili datorate utilizarii solventilor in anumite activitati si instalatii.

Cheltuielile pentru protectia mediului au sporit la nivel national ajungand la cca 2% din PIB. Fata de nivelul anului 2000, cresterea a fost aproape dubla. Ponderea cea mai mare o au cheltuielile curente (cca 71% in 2005), care s-au inregistrat mai ales in sectorul producatorilor specializati in cadrul activitatilor de gospodarie si eliminare a deseurilor.

Investitiile pentru protectia mediului s-au mentinut constante, ca pondere in PIB (0,5-0,6 procente), fiind efectuate in proportie de peste 50% de catre producatorii nespecializati (mai ales din industria prelucratoare pentru activitati de protectia apei).

In Raportul comprehensiv de monitorizare 2005 privind Romania, Comisia Europeana arata ca tara noastra indeplineste in general cerintele implicate de aderare si, avand in vedere ca au fost inregistrate progrese semnificative atat in ceea ce priveste alinierea legislativa, cat si capacitatea administrativa, este de asteptat ca ea sa fie in masura sa implementeze acquis-ul in sectorul calitatii aerului, al protectiei naturii, chimicalelor si organismelor modificate genetic, zgomotului si al sigurantei nucleare si protectiei impotriva radiatiilor. In continuare, sunt necesare eforturi intensificate in cazul legislatiei orizontale, gestiunii deseurilor si a calitatii apei.

Exista ingrijorari cu privire la poluarea industriala. De asemenea, Romania trebuie sa accelereze eforturile necesare pentru a intari capacitatea administrativa a autoritatilor de mediu la toate nivelurile.

6. Politica in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale

Obiectivele politicii agricole au fost, in esenta, concentrate pe stabilizarea si cresterea productiei de bunuri agroalimentare si infaptuirea reformelor sistemice si structurale necesare pentru crearea si consolidarea unui sector agricol performant in Romania.

In sfera dezvoltarii rurale politicile promovate au urmarit dezvoltarea economico-sociala si implicit modernizarea satului romanesc.

Exceptand reformele proprietatii (privatizarea capitalului funciar si de exploatare si intr-o masura mult mai mica consolidarea proprietatii private), obiectivele politicilor agricole si de dezvoltare rurala au fost realizate numai partial si in proportii nesatisfacatoare. Aspectele definitorii ale starii agriculturii si ale ruralului romanesc sunt:

evolutia produsului agricol pe o traiectorie sinuoasa si la cote scazute ale performantei (in fapt o evolutie conditionata intr-o masura exagerat de mare de starea factorilor climaterici);

perpetuarea unei structuri agrare dominate de o excesiva faramitare a capitalului funciar si de o penurie generalizata de capital de exploatare, de posibilitati extrem de modeste de capitalizare, de o slaba legatura cu pietele, a marii majoritati a exploatatiilor, de un semnificativ excedent al resurselor de munca in exploatatiile individuale etc.;

nivelul si proportiile saraciei in zonele rurale;

starea infrastructurii, a sistemului de sanatate ca si a celui de educatie si formare profesionala din ruralul romanesc etc.

In sectorul agricol consecintele directe a celor evidentiate sunt reprezentate de perpetuarea pozitiei periferice a producatorilor agricoli romani in context european sub raportul performantei economice si de accentuarea pantei evolutiei descendente a competitivitatii in schimburile economice internationale atestata elocvent de dinamica si starea actuala a soldului balantei comerciale cu produse agroalimentare.

Situarea in centrul politicii agricole a problemelor eficacitatii si a competitivitatii (in conditiile adoptarii PAC) ridica in actualitate un ansamblu de directii de actiune - putin folosite pana in prezent -, care vizeaza formarea sau, dupa caz, dezvoltarea determinantilor competitivitatii dinamice, cum ar fi:

concentrarea capitalului funciar si de exploatare in unitati agricole viabile intr-o economie, in mod obiectiv, tot mai deschisa;

cresterea gradului de inzestrare tehnica/modernizare a exploatatiilor agricole;

promovarea principiilor agriculturii multifunctionale in structurarea activitatilor economice din exploatatiile agricole;

promovarea unui complex de masuri agro-pedo si hidroameliorative;

organizarea ofertei prin formarea si dezvoltarea cooperatiei rurale in sferele aprovizionarii si ale desfacerii;

formarea unei "mase critice" de autentici angrosisti;

dezvoltarea infrastructurii pietelor;

diversificarea ocupationala in zonele rurale etc.

7. Politica in domeniul cercetarii, dezvoltarii si inovarii

Sistemul CDI din Romania a traversat o lunga perioada de subfinantare; intre anii 1999-2004, ponderea in PIB a cheltuielilor publice destinate CDI a fost de aproximativ 0,2%, de peste trei ori mai mica decat media inregistrata de tarile din UE25. In conformitate cu obiectivul de la Lisabona, incepand cu anul 2005 cheltuielile publice pentru CDI s-au inscris pe o tendinta ascendenta, avand ca tinta atingerea a 1% in 2010. Contributia agentilor economici la finantarea CDI avea, potrivit statisticii oficiale, in perioada 1998-2004, o valoare apropiata de cea a fondurilor publice. Totodata, din punct de vedere al distributiei teritoriale, s-au constatat mari disparitati pe regiuni de dezvoltare, peste 70% din totalul alocatiilor bugetare pentru CDI fiind concentrate in Bucuresti si zona limitrofa.

Subfinantarea cronica a sistemului CDI a determinat, dupa 1990, o diminuare drastica a resurselor umane angajate in acest domeniu. Numai in perioada 1998-2004 a avut loc o scadere cu 30% a personalului implicat in activitati de cercetare-dezvoltare. Printre cei care au parasit sistemul CDI pe fondul lipsei de stimulare financiara si a conditiilor adecvate de cercetare se afla o mare parte dintre cercetatorii de varf, atrasi fie de alte sectoare, fie de conditiile existente in alte tari. La nivelul anului 2003, in Romania erau 2,6 cercetatori la 1000 de persoane angajate in subsistemele componente, comparativ cu o medie de 7,8 in UE25. In ceea ce priveste structura de varsta a personalului, ponderea cea mai mare o detine grupa de varsta cuprinsa intre 40 si 49 de ani - 30%, 64% din totalul resursei umane avand varsta peste 40 de ani.

Subfinantarea din perioada 1990-2004 nu a permis dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare adecvate, factor care a afectat negativ atat nivelul cercetarilor efectuate, cat si motivatia ramanerii in tara a unor elite.

Resursele bugetare au fost, cel putin pana in 2005, alocate in mod extrem de fragmentat. Proiectele de valori mici, menite a asigura subzistenta unitatilor de CDI, au acoperit o gama foarte larga de teme, ceea ce a condus la scaderea capacitatii de cercetare in domenii viabile si de interes, la imposibilitatea atingerii masei critice in anumite domenii noi sau la sustinerea directiilor interdisciplinare de cercetare.

Introducerea in 2005 a competitiei CEEX (Cercetare de excelenta), ce a urmat cresterii bugetului alocat pentru cercetare-dezvoltare, a condus la o concentrare mai mare a resurselor, proiectele fiind acoperitoare pentru cercetare si, chiar daca tematica nu a putut fi focalizata strategic, resursele s-au concentrat prin formarea unor consortii de unitati CDI.

Analiza performantelor sistemului CDI ne conduce la concluzia ca, din punct de vedere al rezultatelor vizibile, comparabile la nivel international, Romania se situeaza cu mult sub media europeana. Desi in rapoartele de analiza ale programelor sau entitatilor de CDI sunt consemnate un numar impresionant de publicatii, de tehnologii, prototipuri si produse noi, din cauza caracterului limitat al ariei de circulatie si al prestigiului stiintific al revistelor, dar si a relevantei din punct de vedere al impactului economic si social al tehnologiilor, prototipurilor si produselor noi, cea mai mare parte a rezultatelor cercetarii stiintifice raman nevalorificate.

Romania este inregistrata in baza de date ISI in ultimii 10 ani cu 3.091 de citari la un milion de locuitori, fiind pe locul 74 in lume si a realizat 894 de publicatii la un milion de locuitori, fiind pe locul 69 in lume. La nivel european se inregistreaza o medie de 7.089 de articole la un milion de locuitori in UE; ca urmare, pentru a ajunge la nivelul mediu inregistrat in UE, Romania trebuie sa-si creasca productivitatea stiintifica de 8 ori.

Cu toate acestea ca puncte tari pot fi considerate:

- Existenta catorva actori performanti (dintre universitati, institute, colective de cercetare) care pot constitui "poli de excelenta" pe baza capitalului uman si a dotarilor performante;

- Existenta unui sistem de finantare competitional (incluzand si cercetare multidisciplinara si/sau in consortii). Politicile promovate de Agentia Nationala pentru Cercetare Stiintifica (ANCS) urmaresc cresterea rolului cercetarii in dezvoltarea si transferul in economie al tehnologiilor avansate, in vederea sporirii competitivitatii economice. Pentru a facilita procesul de creare in economie a unui climat inovativ favorabil pentru dezvoltarea activitatilor CDI si absorbtia noilor tehnologii, ANCS sustine urmatoarele obiective:

. dezvoltarea activitatilor CDI realizate prin cooperare intre institutiile cu profil de cercetare-dezvoltare, universitati si intreprinderi, in special in domenii specifice tehnologiilor avansate;

. stimularea activitatilor CDI la nivelul intreprinderilor, inclusiv prin sprijinirea infiintarii si dezvoltarii firmelor inovative;

. cresterea capacitatii de difuzare si absorbtie in economie a cunostintelor stiintifice si tehnice, inclusiv a rezultatelor de cercetare si a noilor tehnologii;

. sustinerea dezvoltarii activitatilor si infrastructurii CDI la nivel regional.

Cea mai mare provocare pentru politica CDI din Romania este stimularea investitiei in cercetare-dezvoltare la nivelul intreprinderilor. In acest sens. ANCS, in cooperare cu ministerele economice, urmareste realizarea unor pachete corelate de masuri de stimulare a activitatilor CDI ale intreprinderilor, la nivelul urmatoarelor categorii de politici:

. politica fiscala: introducerea unor pachete de stimulente fiscale specifice pentru sustinerea activitatilor CDI ale agentilor economici;

. politica in domeniul financiar: promovarea instrumentelor si serviciilor financiare adecvate pentru sustinerea activitatilor CDI ale agentilor economici, in special a celor bazate pe capital risc;

. politica in domeniul concurentei: reorientarea ajutorului de stat spre sustinerea activitatilor CDI ale agentilor economici. Conform recomandarilor recente la nivelul UE procentul alocat pentru CD din totalul ajutorului de stat ar trebui sa atinga cca 20%.

Principalele instrumente de implementare a politicilor in domeniul CDI sunt:

. Programul Cercetare de excelenta (CEEX), care stimuleaza dezvoltarea colaborarii intre unitatile si institutiile de cercetare-dezvoltare, universitati si intreprinderi care sa determine un impact in calitatea cercetarii in Romania, cresterea capacitatii de aliniere la prioritatile si obiectivele stiintifice si tehnologice specifice ERA, cresterea calitatii, a nivelului de performanta si a competitivitatii activitatilor CD; formarea polilor de excelenta ST in domenii specifice stiintei si tehnologiilor de varf, sustinerea integrarii unitatilor si institutiilor si a programelor de cercetare-dezvoltare din Romania in retele si programe internationale.

. Programul de granturi pentru cercetare stiintifica.

. Planul National pentru cercetare-dezvoltare si inovare (PNCDI).