Principalele amenintari si vulnerabilitati la adresa Romaniei

Principalele amenintari si vulnerabilitati la adresa Romaniei

Sfarsitul Razboiului Rece a reprezentat momentul declansarii unor transformari fundamentale in zonele care reprezinta spatii de manifestare ale Romaniei, ca actor ce participa, prin dialog si cooperare, cu ajutorul instrumentelor democratice, la eforturile regionale si internationale de constructie durabila a stabilitatii.

Ca stat de granita al Uniunii Europene si ca membru al NATO, Romania are interesul major de a se invecina cu state stabile, democratice si prospere, deoarece numai acestea sunt capabile sa mentina pacea si buna-intelegere in relatiile dintre ele, sa creeze comunitati regionale pluraliste si sa aiba un comportament predictibil in domeniul securitatii. Construirea unui climat de securitate si prosperitate in zona Marii Negre reprezinta o directie distincta de actiune a acestei strategii. Romania are un interes strategic fundamental ca regiunea extinsa a Marii Negre sa fie stabila, democratica si prospera, strans conectata la structurile europene si euroatlantice. Subsumat acestui interes, obiectivul strategic al tarii noastre - vector dinamic al securitatii democratice, stabilitatii si prosperitatii economice - este acela de a stimula o implicare europeana si euroatlantica mai puternica in regiune. Localizata la interferenta a trei zone de importanta deosebita - Europa, Orientul Mijlociu si Asia Centrala - regiunea Marii Negre este o zona principala de tranzit pentru resurse energetice si, totodata, un spatiu important de manifestare a unor riscuri asimetrice si focare de conflict, avand un impact semnificativ asupra securitatii euroatlantice. Departe de a fi considerata o simpla zona-tampon sau periferica, regiunea Marii Negre este un conector de importanta strategica, situat pe coridorul ce leaga comunitatea euroatlantica (in calitate de furnizor de securitate si consumator de energie) de arealul Orientul Mijlociu - Regiunea Caspica - Asia Centrala (in calitate de furnizor de energie si consumator de securitate). Din punct de vedere energetic, regiunea Marii Negre este principalul spatiu de tranzit si - intr-o masura importanta - o sursa pentru energia ce se consuma in Europa, in timp ce prognozele intrevad cresterea substantiala a ponderii sale in urmatoarele decenii. Din punct de vedere al provocarilor de securitate, regiunea este o oglinda fidela a noilor riscuri si amenintari si un virtual poligon periculos pentru experimentarea lor. In randul acestora trebuie mentionate: terorismul international; proliferarea armelor de distrugere in masa si a mijloacelor de transport la tinta; conflictele locale; traficul ilegal de armament, munitii si explozivi; traficul de droguri; migratia ilegala si traficul de fiinte umane; guvernarea ineficienta, minata de coruptie endemica si criminalitate organizata, caracterizata prin deficit democratic si incapacitatea exercitarii corespunzatoare a atributiilor conferite statelor suverane. Regiunea Marii Negre este cea mai bogata parte a Europei in conflicte separatiste, stari de tensiune si dispute. Conflictele separatiste din estul Republicii Moldova (regiunea nistreana), estul si nordul Georgiei (Abhazia si Osetia de Sud), vestul Azerbaidjanului (Nagorno-Karabah), sudul Federatiei Ruse (Cecenia si alte republici sau regiuni autonome din Caucazul de Nord), alte miscari separatiste de mai mica amploare si intensitate, precum si starile de tensiune legate de unele dispute teritoriale sau de frontiera, reprezinta grave amenitari la adresa securitatii regiunii si creeaza pericolul reizbucnirii unor confruntari violente. Criminalitatea transfrontaliera constituie o realitate emblematica a regiunii. Activitatile infractionale de aceasta natura se desfasoara pe uscat si pe apa, au conexiuni cu gruparile teroriste internationale si sunt favorizate de regimurile separatiste si de prezenta ilegala a unor trupe straine pe teritoriul noilor democratii. Criminalitatea transfrontaliera risca sa afecteze grav guvernarea unor state din regiune, sa genereze instabilitate si anarhie, sa favorizeze manifestarile violente si sa creeze pericolul intreruperii fluxurilor vitale de aprovizionare cu energie. Contracararea acestor riscuri si amenintari este o responsabilitate primordiala a statelor riverane Marii Negre. Ele trebuie sa fie, in primul rand, constiente de existenta acestor pericole si sunt obligate sa dezvolte politici interne, externe si de securitate capabile sa neutralizeze fenomenele negative in interiorul propriilor granite si sa se abtina de la sprijinirea, in orice fel, a miscarilor separatiste, a organizatiilor extremiste sau teroriste, a activitatilor infractionale. Tarile riverane Marii Negre trebuie sa coopereze activ si eficient, sa promoveze masuri destinate cresterii increderii in regiune si sa-si indeplineasca cu buna credinta obligatiile privind reducerea armamentelor conventionale si retragerea fortelor militare stationate ilegal pe teritoriul altor state. In acelasi timp, pornind de la caracterul indivizibil al securitatii in spatiul euroatlantic in acord cu cerintele globalizarii, de la nevoia unui tratament egal pentru toate entitatile care au interese in zona - inclusiv NATO si Uniunea Europeana - Romania apreciaza ca regiunea Marii Negre este un spatiu geopolitic deschis comunitatii democratice internationale, in cadrul caruia se pot manifesta plenar statele aliate, partenere si prietene, In acest scop, Romania promoveaza activ ideea necesitatii unei strategii euroatlantice pentru regiunea Marii Negre, luand in considerare experienta abordarii concertate NATO-UE in procesul de stabilizare din Europa de sud-est si nevoia unui echilibru apt sa favorizeze optiunea democratica a statelor, sa preintampine agravarea riscurilor si amenintarilor si sa contribuie eficient la solutionarea conflictelor si starilor de tensiune. Extinderea responsabilitatilor Uniunii Europene in stabilizarea si reconstructia regiunii, consolidarea prezentei si a contributiei Aliantei Nord-Atlantice si a Programului de Parteneriat pentru Pace la procesele de promovare a democratiei, pacii si securitatii, ca si prezenta unor capacitati operationale americane in regiune, reprezinta factori capabili sa contribuie la fundamentarea unei astfel de strategii. In acest context, prioritare pentru Romania sunt armonizarea si eficientizarea proceselor institutionale de cooperare in curs de desfasurare, prevenirea competitiei sau a tentatiilor hegemonice si stabilirea unui nou cadru de dialog si cooperare la care sa participe toate statele si organizatiile democratice interesate. In acest sens, Romania actioneaza ferm pentru organizarea Forumului Marii Negre pentru Dialog si Cooperare - initiativa consacrata preponderent promovarii democratiei si dezvoltarii economice, securitatii energetice, cresterii increderii, consolidarii stabilitatii, pacii si securitatii. In acest scop, Romania va coopera strans cu statele riverane Marii Negre - Bulgaria, Georgia, Federatia Rusa, Republica Moldova, Turcia si Ucraina -, cu celelalte state din vecinatatea apropiata, precum si cu alte state membre ale comunitatii euroatlantice. Concomitent, Romania va sprijini activ procesul de constituire - in acest spatiu - a unei euro-regiuni de dezvoltare apta sa faciliteze cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene, sa stimuleze dezvoltarea infrastructurii energetice si de transport, sa promoveze comertul, investitiile si perfectionarea mecanismelor economiei de piata.

In ceea ce priveste problematica solutionarii conflictelor inghetate, Romania va folosi noua fereastra de oportunitate pentru mentinerea ei pe agenda politica a principalilor actori de securitate, va promova strategii politice si diplomatice active si se va implica mai eficient in functionarea mecanismelor ce vizeaza solutionarea prin mijloace pasnice a acestor conflicte. Ineficienta unora dintre mecanismele folosite pana in prezent pentru solutionarea conflictelor impune necesitatea reanalizarii lor si o implicare mai activa a statelor si organizatiilor care pot aduce o contributie pozitiva in acest scop. Este necesar ca, in cadrul unei astfel de strategii, sa fie definit un set de principii, norme si reguli de conduita unitare, conforme cu interesele oamenilor, comunitatilor si statelor din zona, cu interesele de securitate ale comunitatii euroatlantice si cu prevederile dreptului international, apte sa raspunda adecvat diferentelor specifice fiecarui conflict in parte. Setul de principii, norme si reguli de conduita ar putea cuprinde obligatii referitoare la: nerecunoasterea regimurilor separatiste si neincurajarea lor in orice forma; contracararea ferma a terorismului si a altor activitati asociate terorismului; retragerea trupelor straine stationate ilegal in perimetrul diferitelor enclave; evacuarea depozitelor de armament, munitii si explozivi sub control international; desfiintarea formatiunilor paramilitare constituite de regimurile ilegale pe teritoriul regiunilor separatiste. Romania urmareste implicarea directa in procesul de solutionare pasnica a conflictelor si disputelor din proximitatea strategica, atat prin actiuni nationale cat si in format multilateral, vizand promovarea democratiei, sprijinirea eforturilor de apropiere de structurile europene si euroatlantice si a celor avand ca scop constructia securitatii si prosperitatii     

Ultimul deceniu al secolului XX a insemnat pentru intreaga lume o perioada zbuciumata, caracterizata de transformari profunde la nivel global, transformari ce tin atat de redesenari ale frontierelor, cat si de schimbari de regim si ideologie. Redesenarea granitelor a insemnat sporirea numarului de actori statali la nivel global, iar schimbarile de regim si ideologie au generat noi tipuri de actori si forme surprinzatoare de manifestare a acestora. Au capatat o importanta tot mai mare, datorita rolului manifestat pe scena globala, actorii non-statali (corporatii multinationale si transnationale, ONG-uri etc.), ale caror actiuni sunt uneori dificil de prevazut. De asemenea, unele dintre acestea au preluat practici si obiective pe care statele nu si le mai puteau permite. Alte fenomene disturbante tind sa sufere mutatii majore, capatand statut deplin de actor al scenei internationale, un actor al carui chip este din ce in ce mai greu de identificat, asa cum se intampla in cazul terorismului. Riscurile si amenintarile au capatat un aspect internationalizat "reusind" sa ignore, in manifestarile lor, granitelor statale, ceea ce a avut ca urmare o estompare rapida a diferentelor dintre securitatea interna si cea externa. Aceasta estompare a condus, la randul sau, spre manifestarea tendintei majoritatii actorilor statali de a actiona, in ceea ce priveste domeniul securitatii si apararii, in cadrul unor initiative sau organizatii regionale sau globale. S-au dezvoltat, astfel, sau sunt in plin proces de dezvoltare, politici de securitate si aparare comune pe plan regional sau/si global. In aceasta directie se pot inscrie si extinderile NATO si UE catre est, acestea fiind procese ce influenteaza in mod vizibil sistemul relatiilor internationale, cu implicatii dintre cele mai importante asupra mediului international de securitate si asupra carora ne vom concentra in cele ce urmeaza, din cel putin doua motive. Primul ar fi faptul ca ambele procese aduc cu sine transformari ale situatiei geopolitice si geostrategice in regiunile din proximitatea Romaniei (Europa Centrala si de Sud-Est, spatiul Balcanilor de vest, spatiul Marii Negre si al Caucazului). Al doilea motiv este acela ca evolutia acestor procese se afla in relatie directa cu realizarea obiectivelor de securitate ale Romaniei, starea mediului intern de securitate al tarii noastre depinzand intr-o sporita masura de acestea. Desi reactii imediate si concrete nu au existat, este de asteptat ca, in lipsa unor motivari adecvate ale principalilor actori ai lumii, reactii de opozitie de natura geostrategica si geopolitica sa se produca in viitorul apropiat.

Conceptele de pericol amenintare risc si vulnerabilitate au fost definite de diverse teorii si abordari doctrinare implicite si explicite din domeniul securitatii, insa consensul nu pare a fi realizat. In studiul nostru ne-am propus si clarificarea conceptuala a termenilor cu care vom opera in analiza riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii Romaniei, insa fara a ne limita la simpla trecere in revista a definitiilor existente.

Pericolul ar putea fi definit drept caracteristica a unei actiuni sau inactiuni de a aduce prejudicii valorilor unei societati, persoanelor sau bunurilor acestora. In cazul pericolului, sursa, adresa, scopul, obiectivele si efectele sunt probabile3. Amenintarea, in schimb, are indicatori mult mai concreti, reprezentand o declarare a unei intentii de a pedepsi sau a rani o persoana, in special in cazul in care aceasta nu doreste un semn sau o avertizare asupra unui posibil necaz, pericol etc. Din punct de vedere militar, analiza amenintarii poate avea in vedere procesul continuu de compilare si examinare a tuturor informatiilor disponibile referitoare la, de exemplu, potentiale activitati teroriste. O astfel de analiza va evidentia atat factorii existentei gruparilor teroriste, capacitatile, intentiile, istoria si tintele acestora, cat si mediul de securitate in care opereaza fortele proprii.

Natura specifica a amenintarilor si amenintarea, in sine, pot fi intelese numai in relatie cu caracterul particular al obiectului de referinta. Viata umana variaza in functie de cadrul in care se desfasoara si, din acest motiv, pe baza aceluiasi criteriu, se poate vorbi si despre domenii diferite in care trebuie studiate tipurile de amenintari: politic, economic, social, militar, de mediu s.a..

In domeniul politic, amenintarile sunt definite, in mod traditional, in termeni de suveranitate, independenta si integritate teritoriala. Obiectele de referinta pot fi entitati politice atat nationale, cat si supranationale. De exemplu, suveranitatea este amenintata de punerea la indoiala a recunoasterii, legitimitatii sau autoritatii guvernarii, iar la nivel supranational, structurile internationale sunt amenintate de situatii ce submineaza regulile, normele si institutiile ce le constituie.

Amenintarile la adresa domeniului economic sunt dificil de identificat, fiind constituite de factori ce submineaza regulile, normele si institutiile sale componente, iar obiectele lor de referinta sunt reprezentate, ca si in cazul anterior, de o gama larga de entitati: de la regimurile economice specifice la piata globala. Amenintarile de natura economica sunt cu atat mai greu de identificat, cu cat multe din manifestarile lor apartin competitiei economice acceptate, realitatilor economiei de piata, disproportiilor economice firesti si nu sunt indreptate in mod direct impotriva institutiei-stat. In acelasi timp, economiile nationale fac parte, intr-un anumit fel, din structura statului si constituie fundamentul acestuia.

Obiectul de referinta, in cazul domeniului social, este format din identitati colective la scara larga, ce pot functiona independent de stat (ex.: natiunile, religiile). Ele includ elemente ce se identifica, de obicei, cu componenta sociopsihica a puterii. Intrucat natura acestui obiect de referinta este complexa si speciala, ierarhizarea amenintarilor in functie de importanta si intensitate reprezinta o sarcina dificila. Oricum, ele se intind de la gradul de acceptare sociala a obiectivelor politice, pana la constiinta de sine a unui popor.

Societatea si identitatile sociale se afla in permanenta schimbare, ca raspuns la dezvoltarile interne si externe, astfel ca unele dintre schimbari pot fi reprezentate de subiecti diferiti, cu interese diferite, ca amenintari sau ca evolutii pozitive.

In domeniul militar, obiectul de referinta este, de obicei, puterea militara a statului, desi se poate vorbi si despre alte entitati politice. Pentru multe dintre democratiile avansate, apararea statului a devenit functia unica a fortelor armate, iar studiile traditionale de securitate tind sa considere toate problemele de natura militara ca fiind amenintari la adresa securitatii.

De asemenea, se poate vorbi si despre amenintari in domeniul mediului inconjurator, unde gama obiectelor de referinta variaza de la entitati relativ concrete (supravietuirea anumitor specii sau mentinerea anumitor tipuri de habitat) la probleme generale ale planetei si ale omenirii. Trebuie subliniat faptul ca majoritatea acestor obiecte de referinta au la baza preocuparea referitoare la relatia dintre specia umana si restul biosferei in contextul atingerii unui nivel inalt de dezvoltare civilizationala. Este tot mai evident, de asemenea, ca marile amenintari de natura ecologica nu mai pot fi rezolvate de un singur actor, ele impunand o colaborare internationala tot mai pregnanta (de exemplu, Tratatul de la Kyoto).

Amenintarile, conform anumitor autori, pot fi definite si in raport cu riscurile, reprezentand factori de risc ce evolueaza catre concret, catre existenta reala, iar intr-un anumit context sau mediu favorabil capata si directie si intentie. Strategia de securitate nationala a Romaniei defineste factorii de risc drept "acele elemente, situatii sau conditii, interne sau externe, care pot afecta, prin natura lor, securitatea tarii, generand efecte contrare sau de atingere a intereselor noastre fundamentale". Acelasi document identifica principalii factori externi de risc la adresa tarii noastre, asupra carora vom reveni pe larg in urmatoarele capitole: posibile evolutii negative in plan subregional; proliferarea armelor de distrugere in masa; proliferarea si dezvoltarea retelelor teroriste, a crimei organizate transnationale, a traficului de droguri; migratia clandestina si aparitia unor fluxuri masive de refugiati; actiunile de incitare la extremism, intoleranta, separatism sau xenofobism; decalaje intre nivelurile de asigurare a securitatii si gradul de stabilitate ale statelor din proximitate; limitarea accesului statului roman la unele resurse si oportunitati regionale, importante pentru realizarea intereselor nationale. Carta Alba a securitatii si apararii nationale9 completeaza seria factorilor de risc cu: actiuni individuale sau colective de accesare ilegala a sistemelor informationale, de dezinformare si manipulare a informatiilor; riscuri generate de producerea unor dezastre ecologice in regiune, precum si de efectele potentiale ale unor procese naturale la nivel global.

In ceea ce priveste riscul, in sens larg, se poate afirma ca se concretizeaza in discrepanta dintre "asteptarea pozitiva" si "evenimentul negativ", ce se poate produce, si prin probabilitatea sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de a cunoaste cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentand o stare potentiala, care, in anumite conditii, poate deveni efectiva. Sociologia defineste riscul drept o expresie fie a nedeterminarii structurale a realitatii (caracterul probabilist obiectiv al evenimentelor), fie al incertitudinii, al insuficientei cunostintelor noastre despre procesele reale.

Analiza de risc investigheaza, in principal, riscurile la adresa sistemelor naturale sau tehnice si are ca scop principal determinarea functiilor si domeniilor ce pot fi afectate de riscul respectiv. Intrebarea esentiala, ce se naste de aici, se refera la relatia dintre riscuri si vulnerabilitati. In opinia noastra, vulnerabilitatea poate fi definita, pe larg, drept rezultatul combinarii riscurilor existente la adresa unei societati cu capacitatea acesteia de a face fata si de a supravietui situatiilor de urgenta interna si externa. O definitie specifica o ofera Strategia de securitate nationala a Romaniei: vulnerabilitatile reprezinta stari de lucruri, procese sau fenomene din viata interna, care diminueaza capacitatea de reactie la riscurile existente ori potentiale sau care favorizeaza aparitia si dezvoltarea acestora. In situatia interna a Romaniei sunt evidentiate cateva tipuri de vulnerabilitati ce isi gasesc sursele in tranzitia politica, economica si sociala prelungita pe care o parcurge tara noastra: persistenta problemelor de natura economica, financiara si sociala generate de intarzierea reformelor structurale; accentuarea fenomenelor de coruptie si de administrare deficitara a resurselor publice; reactii ineficiente ale institutiilor statului in fata acutizarii fenomenelor de criminalitate economica si de perturbare a ordinii publice si sigurantei cetateanului; mentinerea unor surse si cauze de potentiale conflicte sociale punctuale; nerespectarea normelor de mediu in functionarea unor obiective industriale; scaderea nivelului de incredere a cetatenilor in institutiile statului; mentinerea unor disparitati de dezvoltare intre regiunile tarii; mentinerea la un nivel scazut a infrastructurii informationale si intarzieri in realizarea acesteia la standardele impuse de dinamica globalizarii etc.

Totdeauna, vulnerabilitatile sunt legate de pericole si amenintari. Nimeni nu poate sti care anume sunt vulnerabilitatile unui sistem, decat in masura in care cunoaste pericolele si amenintarile care privesc sistemul respectiv. Or, pentru a identifica aceste pericole si amenintari si a depista vulnerabilitatile societatii la acestea, este nevoie de o foarte buna cunoastere a situatiei si a dinamicii acesteia. La aceasta investigatie trebuie sa participe nemijlocit toata lumea, adica toate tarile, indiferent ca sunt sau nu sunt afectate de terorism. Or, cea mai mare vulnerabilitate este cea provocata de neputinta de a investiga si evalua cu precizie un sistem dinamic complex, cu foarte multe evolutii periculoase si imprevizibile. Vulnerabilitatile sunt direct proportionale cu pericolele si amenintarile. Ele se asociaza sistemelor amenintate sau care pot fi afectate de anumite pericole si devin caracteristici ale acestora. Sistemele sociale, economice, politice si militare evolueaza spre integralitate si dynamism sporit. Cu cat creste gradul de integralitate, cu atat sporeste si dinamismul sistemelor. Iar daca sistemele sunt dinamice, si vulnerabilitatile lor cunosc un dinamism specific. Din acest motiv, ele nu sunt usor de identificat si de redus. Fiecare dintre aceste sisteme isi are setul sau de vulnerabilitati. Toate sistemele, indiferent cat de complexe ar fi, sunt vulnerabile la terorism.

In perioada ce a urmat incheierii Razboiului Rece, Europa Centrala si de Sud-Est pare a fi fost zona cea mai tumultuoasa a Europei, transformarile ce au avut loc derulanduse pe un fond caracterizat de: fragmentarea unor state, conflicte armate, tensiuni si conflicte etnice si religioase, tendinte autonomiste si secesioniste etc. Principalele procese desfasurate in spatiul Europei Centrale si de Sud-Est au fost de natura politica, institutionala si economica, vizand, in general, trecerea de la sisteme centralizate, controlate de stat, la sisteme descentralizate, pluripartide, care sa beneficieze de instrumente specifice institutiilor democratice necesare implementarii si dezvoltarii economiei de piata. S-a strabatut, astfel, o etapa care a insemnat destramarea spatiului economic de influenta al URSS (al CAER si al fostei Iugoslavii), ceea ce a dus, inevitabil, la aparitia unor rupturi in planul relatiilor comerciale, care au antrenat, la randul lor, dupa principiul dominoului, caracteristic sistemelor centralizate, probleme financiare, dezechilibre ale pietei muncii caracterizate de o crestere masiva a somajului, disparitia unor specializari si zone industriale, devalorizarea unor profesii etc. Rezultanta acestor fenomene a constat intr-o competitie agresiva pentru resurse, competitie care a avut rezultate negative pentru stabilitatea regiunii, pentru ca a beneficiat de prezenta unor tensiuni de natura etnica si religioasa care au fost activate de forte nationalist extremiste (exemplul Balcanilor de Vest). Au urmat conflicte armate, conflicte masive a caror sursa a fost identificata in mesajul politic impanat cu motive de natura etnica si religioasa. Raspunsul comunitatii internationale a fost dat in sensul rezolvarii conflictelor, inceputul mileniului trei inregistrand obtinerea unor progrese majore in efortul de a stabiliza regiunea. In prezent, majoritatea tarilor balcanice sunt conectate la curentul european de integrare, procesul integrarii constituindu-se totodata in mijloc de creare a unor instrumente necesare dezvoltarii politico-economice care sa ajute la construirea unei stabilitati atat regionale, cat si a spatiului european, in ansamblul sau. In ciuda acestor progrese, exista inca, factori ce pot destabiliza regiunea. Aspecte precum statutul neclarificat al regiunii Kosovo, existenta in regiune a unui puternic curent etnic albanez, ca si al unor grupari fundamentaliste islamice, dar si existenta unui mare numar de refugiati ori dislocati in spatiul ex-iugoslav, conduc la formarea opiniei ca se pastreaza, inca, conditii favorabile aparitiei unor situatii ce pot pune in pericol stabilitatea, destul de fragila, a acestei regiuni europene, plasata in imediata vecinatate a teritoriului Romaniei.

Situatia la frontiera de est a Romaniei ramane un caz extrem de complex, abordat frecvent in actualele analize de securitate, ceea ce demonstreaza ca ramane unul cu influente pertinente asupra securitatii nationale. Un motiv ar putea fi faptul ca este destul de neclar uneori in ce regiune trebuie incadrat acest spatiu, intr-un spatiu de influenta cu puternice accente europene, sau, mai degraba, intr-unul al carui centru de gravitate ramane Federatia Rusa. Largirea spatiului euroatlantic a fost prezentata de Moscova, uneori cu virulenta, drept o continuare a practicilor Razboiului Rece in care Rusia este obiectivul final. Cu toate mecanismele de instituire a dialogului NATO - Federatia Rusa, aceasta impresie persista. Suficient pentru a oferi diferitilor lideri (majoritatea statelor independente rezultate in urma destramarii URSS sunt republici prezidentiale cu presedinti detinand pozitii extrem de puternice) posibilitatea de a initia anumite "jocuri" intre Moscova si Occident pentru a se mentine la putere, dupa un model practicat candva si de politica romaneasca. Desi nu se poate spune ca politica Occidentului nu este pragmatica, modelul este totusi incompatibil cu valorile politice democratice ale acestuia, ceea ce face ca elita politica din republicile ex-sovietice sa fie mai dependente de Moscova decat pot presupune. De asemenea, in situatia in care statele din zona dispun de o democratie mai degraba fragila, cu un grad de dependenta fata de Rusia inca nelimpezit, principalele aspecte ale securitatii militare, politice si sociale depind de evolutia relatiilor dintre Moscova si ele.

Exista trei categorii de riscuri si amenintari la adresa securitatii regionale pe care le putem identifica in aceasta zona, cu implicatii majore pentru actorii principali din regiune      in special pentru Moldova, Romania si Ucraina:

1. Riscuri si amenintari non-militare:

Probleme de natura teritoriala a caror rezolvare se intarzie, reusindu-se astfel accentuarea unor stari si fenomene negative ce se pot constitui in pericole si chiar amenintari;

Nerespectarea angajamentelor internationale, ceea ce poate duce la dereglarea situatiei regionale;

Evolutii negative interstatale, ce pot degenera in acte destabilizatoare ducand, astfel, la declansarea unor crize politico-militare;

Crima organizata, traficul de arme, droguri si persoane, coruptia, dezordine sociala, folosite de catre forte ostile pentru a controla si destabiliza regiunea

2. Riscuri si amenintari militare:

Prezenta in regiune a celor aproximativ 2000 de militari si 40.000 de tone de echipament militar si munitie apartinand fostei Armate a 14-a acestora ramane inca neclar si constituie un factor destabilizator, chiar daca fortele militare se considera de mentinere a pacii, ceea ce ar presupune un grad inalt de impartialitate;

Confruntari armate locale, facilitate de existenta unor forte separatiste transnistrene gata sa recurga la mijloace militare pentru a preveni "reintegrarea" in teritoriul Moldovei.

3. Riscuri asimetrice si transnationale:

Posibilitatea aparitiei unor conflicte, favorizata de structura populatiei, pe fondul conflictului transnistrean, unde se manifesta tendinte separatiste, la care se adauga tendinte de autonomie gagauza. Ar putea rezulta o situatie extrem de periculoasa, avand printre urmari revigorarea diverselor forte nationaliste din regiune, care, prin implicare, ar putea inflama situatia.

Incercari de destabilizare a regiunii prin actiuni teroriste, urmarind zdruncinarea increderii in capacitatea de a gestiona situatia atat a actorilor din zona dar mai ales a organizatiilor internationale si regionale de securitate (OSCE).

In ciuda implicarii comunitatii internationale, evenimentele in derulare indica faptul ca autoritatile romane se confrunta cu pericolul declansarii unor crize cu implicatii complexe in mediul extern de securitate (Moldova-Transnistria, Ucraina-canalul Bastroe). Ambele crize pot zdruncina pozitia internationala a Romaniei, de factor de stabilitate regionala, intr-un moment situat la scurt timp dupa obtinerea statutului de tara membra NATO si nu cu mult inainte de accederea la Uniunea Europeana. Evitarea, sau, mai bine spus, rezolvarea acestor crize depinde, indeosebi, de raspunsul pe care autoritatile il dau acestor provocari.

In prezent, mediul intern de securitate poate fi caracterizat drept stabil, dar pentru o mai fidela imagine a acestuia, vom analiza fiecare componenta ce poate da masura unui mediu stabil/instabil de securitate. Prin urmare, vom considera in acest stagiu al studiului nostru, ca principale subiecte, domeniile politic, economic, militar, cultural si al mediului inconjurator, in contextul apartenentei la Alianta Nord-Atlantica si al evolutiei procesului de aliniere la aquis-ul european care a avut drept rezultat integrarea in Uniunea Europeana.

Politic

Alaturarea statului roman la NATO, organizatie de aparare si securitate a spatiului euro-atlantic, ofera garantia implementarii valorilor in jurul carora s-a constituit Alianta pe un spatiu larg al continentului european. Astfel, se asigura stabilitatea si protectia necesare derularii proceselor de transformare a societatii romanesti. Totodata, se ofera posibilitatea participarii active la stabilizarea unor zone fierbinti ale globului prin indeplinirea unor misiuni asumate. Statutul de membru al Uniunii Europene aduce cu sine efecte politice ce tin de aspecte ale modernizarii si adaptarii la globalizare, unul dintre acestea fiind constituit de eventuala influenta a UE asupra suveranitatii. Indeplinirea aquis-ului comunitar, respectarea legilor, combaterea coruptiei, precum si participarea in diverse structuri institutionale multinationale sunt cateva din directiile in care Romania actioneaza, pentru a usura procesul de integrare europeana si unde rezultatele ar trebui sa fie evidente. In aceste conditii, abordarea de catre Romania a problemei suveranitatii trebuie sa fie una moderna, in consens cu directiile de actiune in politica de securitate nationala, in scopul realizarii obiectivelor de securitate nationala. Astfel, putem vorbi despre o un transfer de suveranitate catre UE, cu accent pe componenta politico-economica, fapt necesar participarii la procesul de constructie europeana. Este de asteptat ca si domeniul apararii sa intre pe o agenda nu prea indepartata, in functie de continutul viitoarelor documente ce se vor incheia intre NATO si UE. Accentul va fi pus mai puternic pe aspectele externe ale suveranitatii nationale, pentru a creste capacitatea de reglare a mecanismelor economice si politice pentru a oferi un grad sporit de coerenta si eficienta. Acest transfer poate fi considerat o provocare, pentru ca face apel direct la mentalitatea cetateanului roman, care trebuie sa faca trecerea de la mentalitatea de rezistenta la influente externe, la cea de proiectare a influentei nationale la nivel european. Ar putea exista opinii care sa contrazica necesitatea unui astfel de proces la nivel de mentalitate, opinii justificate prin reactiile ce au urmat acceptarii Romaniei in NATO si care nu au fost de respingere. Dar trebuie sa retinem si faptul ca NATO este cunoscut drept o alianta politico-militara, iar influenta sa asupra societatii romanesti s-a resimtit intens mai ales in domeniul militar si al mecanismelor politice de decizie in problemele apararii. Uniunea Europeana, insa, este o institutie cu un puternic caracter politico-economic si influenta sa transformatoare asupra societatii romanesti este mult mai puternica. Acestei provocari i se adauga riscul aparitiei unui val de scepticism, la nivel national, indus de costurile imediate ale accederii europene si de beneficii care vor fi simtite dupa o anumita perioada de timp. Perceptia unor costuri sporite in raport cu beneficiile sau perioada de realizare a acestora, coroborate cu perceptii gresite de natura culturala sau religioasa pot depasi granita scepticismului, ducand la aparitia unor tensiuni sociale. Totusi, experienta statelor intrate in UE in anul 2004 a demonstrat ca socurile adaptarii pot fi depasite. Un rol important in procesul de evitare a aparitiei unor astfel de riscuri este o scena politica interna stabila care sa impulsioneze dezvoltarea eficientei institutiilor publice si care sa nu-si propuna alternative izolationiste. Securitatea interna depinde in mod direct de abilitatea statului de a-si indeplini eficient rolul de garant al suveranitatii si bunastarii si de a preveni instabilitatea. Securitatea nationala nu poate fi sustinuta intr-o societate lipsita de prosperitate si bunastare. In general, din punct de vedere politic, mediul intern de securitate poate fi descris ca unul stabil, avand in vedere

criteriile general acceptate ce dau masura unui mediu politic care confera credibilitate statului, permitand atragerea de investitii private autohtone si straine, ca sursa de dezvoltare economica.

Social

Riscurile sociale sunt cauzate, in primul rand, de modernizarea economica si sociala din societatile postindustriale, insa, dupa Razboiul Rece si regionalizarea conflictului, majoritatea analistilor, care, pana atunci, isi indreptasera atentia asupra balantei militare Est-Vest, si-au orientat studiile si spre alte regiuni ale lumii, acolo unde evolutia populatiei a creat probleme la adresa securitatii. In acest context, demografia constituie unul dintre cei mai importanti factori cu efect asupra securitatii Romaniei, ce poate fi analizat atat prin prisma paradigmei dinamicii populatiei, cat si prin abordarea clasica, aceea a capitalului uman. Cele mai afectate categorii sociale sunt femeile, tinerii si cei aflati in afara sau la marginea pietii muncii. La nivel mondial, se manifesta cateva tendinte ale caror potentiale efecte asupra securitatii nationale, regionale si globale sunt semnificative: scaderea ratei fertilitatii in tarile in curs de dezvoltare, urbanizarea rapida si masiva si, nu in ultimul rand, fluxurile migrationiste. Romania se inscrie si ea in randul tarilor in care aceste tendinte se dezvolta. Conform ultimului recensamant realizat in tara noastra, la 1 iulie 2003, populatia era de 21.734 mii locuitori (48,8% barbati si 51,2% femei), cu 61.237 locuitori mai putin decat in anul anterior si cu 1.026.449 locuitori mai putin decat la recensamantul precedent (7 ianuarie 1992). Analizand evolutia populatiei Romaniei pe grupe de varsta, reiese nu numai ca procesul de imbatranire demografica se desfasoara in continuare, ci si ca, in ultimii doi ani, s-a accentuat. Astfel, se observa ca:

- populatia de 0-14 ani numara 5.098.341 locuitori in anul 1992, in 2003 inregistrandu-se o scadere de 1.465.661 locuitori (3.632.680 locuitori, respectiv 16,7% din populatia totala);

- grupa de varste 15-59 ani nu a inregistrat fluctuatii semnificative in perioada 2002-2003, insa, in raport cu datele recensamantului din 1992, cresterea este semnificativa +3,3%. Dupa cum se observa, grupa populatiei active (15-60 ani) nu se mareste intr-un ritm proportional cu cel in care scade populatia tanara (0-14 ani) si sporeste cea batrana (60 ani si peste), deci veniturile pentru programele sociale nu pot creste decat printr-o marire, peste valorile obisnuite, a productivitatii muncii. La baza acestei afirmatii se afla teoria conform careia comportamentul economic individual variaza in functie de varsta. Tarile cu o proportie ridicata a tinerilor si/sau batranilor tind sa aloce un mai mare volum de resurse acestor grupuri, aducand adesea prejudicii cresterii economice. In cazul in care

grupul populatiei apte de munca este predominant, se observa cresterea semnificativa a veniturilor. Mai mult, este evidenta modificarea suferita de variabila "raport de dependenta dupa varsta": in anul 1992, 37 de tineri si 27 de batrani erau dependenti de 100 de adulti, in timp ce, cu zece ani mai tarziu, se inregistreaza o scadere dramatica a numarului de tineri (26) si o crestere moderata a numarului batranilor (30). Actuala scadere a populatiei tinere va fi reflectata, in viitor, in scaderea populatiei adulte. De asemenea, cresterea de 3,3% a acesteia din urma va duce la sporirea contingentului de varsta 60 de ani si peste, ceea ce va modifica radical variabila analizata. Aceste tendinte genereaza alte efecte negative reflectate, in principal, in: scaderea nivelului de trai al grupei de varsta de 60 ani si peste (numarul celor care pot sustine din punct de vedere financiar categoria sociala a pensionarilor este din ce in ce mai mic); reducerea fortei de munca, coroborata cu rata mare a somajului pe termen lung (21,8% din care 21,2% reprezinta tinerii cu drept de munca - 200321); scaderea Produsului Intern Brut al Romaniei etc. In ceea ce priveste populatia ce cuprinde contingentul feminin fertil (15-49 ani), cresterea de 3,3%, inregistrata de grupa respectiva de varsta in anul 2003, este nesemnificativa in comparatie cu rata anuala a imbatranirii demografice (0,4%). Din totalul de 9.246.656 femei de 15 ani si peste, 28,89% eprezinta ponderea celor care nu au nascut copii vii, procent ericulos pentru o tara cu populatie deja imbatranita.Pe termen lung, asemenea tendinte vor provocaimbatranirea populatiei, depopularea, scaderea drastica a forteide munca si degradarea calitatii acesteia. Pentru mentinerea unor indicatori economici acceptabili, este posibil ca, si in Romania, in conditiile in care ar exista atractivitate, sa se practice importul fortei de munca, ceea ce ar putea provoca alte riscuri pentru care societatea romaneasca este putin pregatita. Desi scaderea calitatii vietii, inegalitatile si excluderea sociala, cresterea numarului celor care traiesc sub pragul saraciei, ca principale consecinte ale evolutiei demografice a Romaniei, constituie prioritati guvernamentale, riscurile si amenintarile la adresa securitatii nationale se pot concretiza in: cresterea gradului de intoleranta si afectarea solidaritatiisociale, scaderea inacceptabila a nivelului de siguranta acetateanului, initierea unor manifestari radicale si extremiste, intensificarea fenomenului emigrationist (in special fenomenul"emigratiei creierelor si tinerilor") etc. Astfel, ca raspuns la aceste potentiale riscuri si amenintari, politica de securitate a Romaniei are, in domeniul social, urmatoarele obiective:

1. Combaterea saraciei.

2. Consolidarea dialogului si a securitatii sociale.

3. Alinierea la normele europene in domeniul ocuparii fortei de munca.

4. Reforma pensiilor.

5. Perfectionarea sistemului de asistenta sociala.

6. Imbunatatirea starii de sanatate a populatiei.

7. Asigurarea protectiei copilului, ca prioritate nationala, si reglementarea sistemului deadoptii.

8. Sprijinirea si intarirea familiei, ca entitate sociala fundamentala.

9. Prevenirea si combaterea marginalizarii sociale.

10. Dezvoltarea civismului, a solidaritatii sociale si a dialogului intercultural.

In ansamblu, adoptarea noului Cod al Muncii, in anul 2003, poate fi considerata un pas inainte in realizarea acquisului comunitar, acoperind principiile de baza ale legilor europene ale muncii. Este nevoie, totusi, de continuarea reformelor in domeniul muncii, astfel incat sa se asigure balanta necesara intre realizarea flexibilitatii si securitatii. In ceea ce priveste discriminarea de gen, Uniunea Europeana recomanda implementarea Planului National pentru Oportunitati Egale, iar referitor la includerea sociala, autoritatile romane au inceput reorganizarea la nivel local, in timp ce problemele nationale - familia, copiii si persoanele handicapate - sunt de competenta Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei.Alinierea la acquis-ul comunitar reprezinta o necesitatesi in domeniul sanatatii si sigurantei muncii, astfel fiind posibila eliminarea riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii individului legate de capacitatea sa de munca. Deasemenea, in domeniul sanatatii publice, Romania trebuie sa isi imbunatateasca reteaua nationala de supraveghere si control al bolilor contagioase, un pericol important la adresa securitatii nationale. UE recomanda tarii noastre continuarea eforturilor de implementare a masurilor legislative existente pentru a-si dezvolta un sistem national de supraveghere al raspandirii bolilor contagioase, compatibil cu cel al tarilor europene. Romania, prin aplicarea politicii sale de securitate, poate contracara pericolele, amenintarile si riscurile la adresa securitatii sale, dar si vulnerabilitatile prezente in aproape toate domeniile de manifestare ale sferelor sociala si economica. Asa cum este aratat si in Strategia de securitate nationala a Romaniei, fragilitatea suportului moral, material si spiritual este accentuata de presiunile unor factori multipli si complecsi care, in timp, au influentat toate nivelurile si dimensiunile securitatii nationale: de la securitatea individului la cea a natiunii si de la dimensiunea sociala la cea de mediu.

Economic

Prinsa intre tensiunile din spatiul ex-sovietic si cele dinspatiul balcanic, Romania a avut dificultati in realizarea rapida a revigorarii economice, deoarece zona nu era una atractiva

pentru investitorii de anvergura. De asemenea, efectele negative ale reformei economice au fost diferite in tara: regiunea Moldovei (care oricum era mai slab dezvoltata), in comparatiecu regiunea Transilvaniei, a resimtit mai profund efectele restructurarii. Adaugand faptul ca teritoriul national este destul de intins, Romania intrand in categoria statelor de tip mijlociu mare din punct de vedere al teritoriului, si problemele intampinate la implementarea diferitelor programe de reformasunt diferite.

Economia Romaniei este in prezent caracterizata de progrese vizibile realizate in directia unei economii de piata viabile. Acest trend a fost posibil datorita unor elemente-cheieale procesului de reforma economica pe care Romania l-a traversat in ultimii ani. Putem aminti aici:

Liberalizarea preturilor;

Liberalizarea comertului exterior;

Dezvoltarea sectorului economic privat;

Restructurarea si privatizarea intreprinderilor de stat;

Dezvoltarea unei piete financiare libere si a unui sistem bancar stabil;

Modernizarea sistemului de taxe si impozite.

In prezent, putem aprecia ca Romania ofera diverse puncte de atractie pentru investitori externi (fiind apreciatadrept cea de-a doua mare piata din Europa Centrala si de Est, cunoi domenii de activitate, o buna pozitie geografica, o forta demunca cu o buna pregatire profesionala si, nu in ultimul rand,un important potential industrial).

Masurile administrative si politice adoptate in scopul incurajarii si sprijinirii mediului de afaceri au condus catre o semnificativa dezvoltare a sectorului economic privat. De altfel,

contributia acestui sector la cresterea PIB este aproape comparabila cu cea inregistrata in state importante din UE. Artrebui mentionat ca, desi in agricultura sectorul privat tinde spreo cota de 100% , in sectorul industrial s-a inregistrat o crestere in ultimii ani, cu o cota vizibil mai scazuta, acest fapt datorandu-se, in principal, numarului mare de intreprinderi miniere sau din sectorul energetic, sectoare mai dificil de transferat spre domeniul privat. Nu aceeasi stare se inregistreaza in sectorul serviciilor, unde cota sectorului privat este cu mult peste procentul inregistrat in alte economii in tranzitie.

Evolutia recenta, buna, a sectorului economic privat poate fi interpretata ca datorandu-se pe de o parte investitiilor private, dar si dinamicii accelerate impuse procesului de      privatizare. Cu toate acestea, exista cateva caracteristici in transformare ale mediului economic intern, caracteristici demne de luat in seama intr-o analiza precum cea de fata, pentru ca se afla in directa conexiune cu procesul de aderare la UE. Este vorba aici, in principal, de tendintele de aliniere la standardele europene si internationale de raportare financiara, tendinte ce se manifesta ca urmare a nevoii de implementare a unor instrumente necesare transformarii sistemului financiar pentru a fi in deplina concordanta atat cu directivele europene, cat si cu cele internationale in domeniu. Alinierea la aceste standarde asigura o mai clara transparenta datelor si informatiilor raportate de catre diversi agenti economici, permitand potentialilor investitori, diversilor analisti economici etc. sa ia decizii bazate pe informatii precise, sigure, comparabile cu ale oricarui agent economic a carui activitate se desfasoara in cadrul Uniunii Europene. Adoptarea acestor standarde poate reprezenta o provocare pentru majoritatea agentilor economici, ca si pentru intregul sistem financiar romanesc, dat fiind nivelul de complexitate al procesului.

In ceea ce priveste activitatile comerciale ale Romaniei, in primele 6 luni ale anului 2004, operatiile la export cu cei 10 noi membri ai UE au inregistrat o crestere accelerata semnificativ in comparatie cu cele operate fata de membrii mai vechi ai UE. Poate fi apreciat ca aceasta diferenta s-a datorat, in mare masura, cresterii economice mai rapide a noilor state membre, la fel ca si schimbarile aparute in legislatia vamala. Desi indicatorii privind importurile si exporturile sprijina tendinta generala de crestere economica de durata, in majoritatea cazurilor importurile sunt mult mai mari decat importurile, ceea ce pe termen lung poate provoca grave dereglari economice.

Cultural

Spatiul cultural romanesc este caracterizat in momentul de fata de manifestarea a doua tendinte prezente, de altfel, si la nivel european: tendinta accentuata spre modernitate, tendinta care se deruleaza in paralel cu efortul de conservare a traditiilor nationale.

Intr-un moment in care tensiunile si crizele de natura culturala (etnice, religioase sau combinate, etnico-religioase) inca se manifesta la nivel regional, putem afirma ca in Romania s-au elaborat formule eficiente pentru implementarea cu succes a unor politici in domeniul minoritatilor etnice sau religioase. Stabilirea unor norme si canale firesti de comunicare si interactiune in cadrul triunghiului de factori politic, etnic si religios, existent in momentul de fata in plan intern, conduc la formarea opiniei ca vulnerabilitatile, riscurile si amenintarile de natura culturala, in special cele etnico-religioase, sunt reduse, politicile de larga deschidere catre minoritati si robusta relatie de cooperare ecumenica existenta la nivelul tuturor confesiunilor religioase din Romania jucand un rol important in aceasta stare de fapt. In acest context, Romania beneficiaza de

suportul catorva caracteristici definitorii:

continuitatea istorica a institutiilor statului;

omogenitatea etno-religioasa puternica;

toleranta religioasa;

mentalitatea populatiei consecvent antiextremista, uneori cu accente moderat conservatoare;

vocatia europeana autentica (dovedita in recentele eforturi depuse in directia integrarii europene si euro-atlantice, dar si de intretinerea dialogului ecumenic intre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Catolica, prin discutii si intalniri la nivel de lideri).

Militar

In conditiile unui mediu intern stabil si sprijinit de progrese reale, in ceea ce priveste dezvoltarea economica, Romania si-a concentrat, in ultima perioada, eforturile din domeniul militar in directia reformarii sistemului militar care include si "operationalizarea fortelor destinate participarii la misiuni ale Uniunii Europene, in cadrul politicii europene de securitate si aparare, ca si ale NATO, ONU si ale forumurilor/initiativelor subregionale."

Obiectivul principal in domeniul militar este dat de realizarea interoperabilitatii cu celelalte armate ale statelor membre NATO. Este un obiectiv complex si cuprinde toate dimensiunile institutiei militare: structuri, pregatire-instructie, inzestrare. De asemenea, nu exclude si componenta statutului social al militarilor si relatiilor civili militari. Ca membru NATO, statului roman ii revin misiuni importante in realizarea infrastructurii, trebuind sa ofere capacitate de sustinere atat pentru Armata Romaniei, cat si pentru fortele aliate si partenere aflate pe teritoriul national. Nerealizarea acestui obiectiv, cauzata de lipsa capabilitatilor ca urmare a alocarii unor cheltuieli limitate pentru aparare, ar pune sub semnul intrebarii credibilitatea Romaniei pe plan extern. Continuitatea proceselor de integrare euro-atlantica si europeana genereaza un mediu in care actiunile militare ale unui stat impotriva altuia raman putin probabile intr-un viitor apropiat. Dar procesele integratoare incep sa-si profileze limitele spatiale, cel putin pentru urmatorul deceniu. Aceasta dinamica provoaca reactii multiple in spatiile de interes limitrofe, mai ales in cel ex-sovietic: pe de o parte, aprofundarea dialogului si cooperarii cu NATO si UE, indeosebi din partea Georgiei, Ucrainei si Rusiei, iar pe de alta, tendinta Rusiei de a coagula mecanisme si structuri care sa-i intareasca pozitia in cadrul proceselor pan-europene. Situatia este favorizata si de faptul ca, in majoritatea statelor aparute in acest spatiu, regimurilor politice le sunt caracteristice disfunctionalitati profunde ale exercitiului democratic. Ca urmare, democratiile autentice, desi au interese in zona, sunt nevoite sa pastreze o anumita distanta, in timp ce Moscova nu este deranjata de situatie. Pe aceasta realitate, a jocului intre cei doi poli, evolueaza principalii actori din spatiul post-sovietic. Situarea Romaniei la frontiera unui spatiu euro-atlantic politico-militar si, in perspectiva, a celui european, unde capata contur tot mai evident componenta politico-militara, pe langa cea economica deja existenta, ofera avantaje multiple. Este o pozitie in care s-a aflat Germania peste 40 ani si care i-a inhibat comportamentul politic pana la unificare si pana la primul val al largirii NATO, dar i-a stimulat dialogul economic cu estul continentului. Avantajele vor fi, in primul rand, de natura economica, dar nu vor putea fi operationalizate decat prin dialog politic. Totodata, sunt posibile distorsiuni caracteristice unor relatii de putere inflamate: radicalizari ale demersului politic, sicane de natura economica, interpretari fortate ale unor acorduri si tratate internationale (tratatele politice bilaterale, reglementarile privind fluviul Dunarea, M. Neagra etc.), gesturi diplomatice de rea-vointa, dificultati in accesul la resurse etc. Acestea ar putea fi gestionate in asa fel incat sa nu fie considerate provocari la adresa NATO sau UE, ci doar o problema de relatii interstatale bilaterale. In spatele lor s-ar putea intrezari relativ usor si elemente ale potentialelor militare. In acelasi cadru, al relatiilor de putere, s-ar putea inscrie si unii factori de risc de natura militara care n-ar putea fi inclusi in atacuri armate sau pregatiri pentru actiuni care sa necesite invocarea Articolului 5 al Tratatului de la Washington ori alte mecanisme de consultatii in cadrul Aliantei; reactivarea unor baze militare in proximitatea teritoriului romanesc, programe de modernizare a inzestrarii si echiparii acestora, actiuni militare demonstrative (exercitii militare, trageri, lansari de rachete etc.) cu alte frecvente decat cele obisnuite, secvente ale razboiului electronic etc. Asemenea gesturi ar putea declansa campanii de presa care, incet-incet, ar contribui la proiectarea si mentinerea imaginii adversarului cu urmari mult mai grave pe termen indelungat.

De mediu

Ultimele decenii au fost marcate de o dezvoltare industriala care a condus la cresterea volumului de substante chimice folosite ca materie prima sau drept constituente in procesul de fabricare a diferitor produse. Acest fapt nu a putut ramane fara urmari asupra ecosistemului, multe din produsele reziduale ale proceselor de fabricatie fiind deversate sau depozitate in mediul inconjurator. Acestora li s-au adaugat diverse accidente ce au avut ca rezultat afectarea mediului pe perioade cuprinse intre cateva zeci pana la sute de ani (accidente ale reactoarelor nucleare din centrale atomice precum Cernobal, ale uzinelor chimice etc). Dintre efectele activitatilor umane specifice economiei moderne asupra mediului, mentionam: aparitia efectului de sera, saracirea stratului de ozon care conduce la cresterea nivelului de radiatii ultraviolete, degradarea solului s.a. In viata colectivitatilor umane astfel de urmari s-au soldat cu schimbari de natura demografica, saracirea resurselor naturale, schimbari care au generat in unele cazuri conflicte de amploare. Observandu-se legatura directa dintre schimbarile climaterice si starea de stabilitate/instabilitate la nivelul colectivitatilor umane, oamenii de stiinta si factorii de decizie au initiat eforturi comune in scopul preintampinarii unor astfel de riscuri ce pot aparea la nivelul mediului, cu implicatii deosebit de grave asupra fiintei umane. Incheierea Tratatului de la Kyoto, care reglementeaza efectele actiunilor industriale asupra mediului, constituie un exemplu de cooperare la nivel global. Cele mai recente studii arata ca schimbarile climatice sunt factorul de mediu care poate genera riscuri cu efecte combinate la toate nivelurile securitatii. Aparitia schimbarilor climatice este posibila din cauza actiunii, deseori combinata, a factorilor naturali (eroziunea solului, ciclul hidrologic, saracirea surselor de apa) si a celor indusi de activitati umane (cresterea

populatiei, urbanizarea masiva, activitati agricole necontrolate). Considerand specificul mediului regional de securitate al Romaniei, cu precadere dimensiunile socio-economica, etnico-religioasa, politica, prejudiciile aduse mediului pot contribui in mare masura la: declansarea unor calamitati naturale, urmate de migratii masive, necontrolate, de populatie, care pot genera crize umanitare, socio-economice, urmate deaparitia unor conflicte violente. In conditiile in care ultimii ani au fost caracterizati de aparitia unor fenomene meteorologice care in mod normal nu apartin tiparului climatic specific regiunii in care se afla situata tara noastra (cazul Facaeni), este posibil ca, in viitorul apropiat, efectele schimbarilor climatice sa se faca simtite intr-un mod mai accentuat pe teritoriul Romaniei. Apare astfel un factor de risc greu de controlat, care poate avea repercusiuni dintre ele mai insemnate asupra stabilitatii interne si regionale, putand genera insecuritate economica si socio-politica. Aparitia unor astfel de factori de risc in plan regional nu poate fi neglijata, o asemenea situatie declansata in proximitatea frontierelor Romaniei putand determina afluente masive de refugiati catre teritoriul tarii noastre. Un alt factor de risc este dat de aparitia in momentul de fata a doua probleme controversate in ceea ce priveste implicatiile ecologice (dar nu numai, acestea extinzandu-se la nivel socio-economic, politic si cultural), si anume Rosia Montana si Canalul Bastroe. Descoperirea unui bogat depozit de minereu aurifer in zona localitatii Rosia Montana insemna o atractie pentru posibile investitii straine, care ar fi adus o contributie insemnata la dezvoltarea economica interna. Insa, un complex de factori nefavorabili au dus la transformarea Rosiei Montana intr-o controversa la nivel international. S-a constatat ca procesul de extractie a materialului aurifer presupune o serie intreaga de actiuni cu efecte asupra mediului inconjurator, implicatii juridice ce tin de nerespectarea unor conventii internationale si norme europene si, nu in ultimul rand, urmari catastrofale pentru mostenirea culturala a Romaniei. O minima atentie concentrata asupra acestor efecte dezvaluie tot atatea surse de risc la adresa stabilitatii de natura ecologica, socio-economica si culturala.

Din punct de vedere ecologic, riscurile provin din metoda de procesare a minereului aurifer, si anume, tratarea cu cianide, o metoda controversata pentru ca poate avea drept rezultat contaminarea apelor subterane si, implicit, a apei raurilor din zona, ceea ce ar putea conduce la pagube provocate florei si faunei, ecosistemul local si regional fiind afectat de o maniera ireversibila. Efectelor ecologice li se adauga riscul aparitiei unor situatii tensionate cu statele vecine Romaniei, ce ar fi direct afectate prin intermediul cursurilor de apa ce isi urmeaza cursul pe teritoriul acestora. Din punct de vedere economic, exploatarea zacamantului ar insemna crearea temporara (pana la epuizarea depozitului) de noi locuri de munca, o eventuala revigorare economica pe plan local, care insa ar fi afectata de incetarea activitatilor de extractie si prelucrare, generand o crestere brusca a fortei de munca neocupate si, deci, o competitie locala pentru resurse care ar putea genera la randul sau conflicte. In plan social, punerea in aplicare a proiectului presupune stramutarea locuitorilor si a imobilelor acestora, in unele cazuri chiar daramarea lor, dar si a unor obiective de patrimoniu. Amenintarea directa, in cazul derularii proiectului, este de natura culturala, in zona existand cel mai vechi sit istoric descoperit in Romania, ruine ale asezarilor dace si romane, de o inestimabila valoare arheologica. Amplasarea unui santier minier in aceasta locatie ar aduce prejudicii ireversibile, amenintand mostenirea culturala a Romaniei si nu numai, din moment ce numerosi experti in arheologie din Europa si America de Nord si-au exprimat public opozitia fata de acest proiect.

O alta problema actuala de mediu cu implicatii asupra starii de stabilitate a regiunii si a securitatii Romaniei este initierea construirii Canalului Bastroe pe teritoriul Ucrainei, canal ce ar urma sa uneasca artificial Dunarea cu Marea Neagra. Implicatiile unei asemenea initiative sunt multiple, de la aspecte ecologice, economico-sociale, politice pana la aspecte strategico-militare. Cu o lungime de 160 de km, canalul va intra in functiune pana la sfarsitul acestui an, cu toate ca, potrivit guvernului ucrainean, lucrarile de constructie vor fi finalizate abia in anul 2008. Constructia acestui canal va fi facuta pe o portiune a Deltei Dunarii, rezervatie naturala aflata in patrimoniul mondial al UNESCO, ce adaposteste aproximativ 90 de specii de pesti si 300 de specii de pasari, unele dintre acestea foarte rare sau pe cale de disparitie. Din punct de vedere ecologic, constructia canalului va afecta in mod ireversibil flora si fauna Deltei Dunarii, o suprafata

semnificativa urmand a fi lipsita de apa care, conform ultimelor estimari, va disparea din cauza diferentei de nivel existente intre nivelul canalului si cel al rezervatiei. O alta amenintare generata de constructia acestui canal este de natura economica, estimarile actuale aratand o pierdere economica a Romaniei aproximata la mai multe milioane de euro anual. Oricum, problema a depasit cadrul strict bilateral romano-ucrainean si a intrat in atentia comunitatii internationale, datorita statutului de parte integranta a patrimoniului mondial, detinut de rezervatia Deltei Dunarii. Astfel, construirea canalului a primit critici dinspre Departamentul de Stat american, Uniunea Europeana, Germania si numeroase organizatii ecologiste internationale). Ambasadorul Rusiei in Ucraina, Victor Cernomardin, declara ca Rusia sprijina proiectul ucrainean pentru ca Ucraina nu a facut decat sa restaureze un canal care exista anterior, acest lucru aducand pe viitor beneficii economice Ucrainei, Rusiei dar si altor tari. Diferenta de pozitie a acestuia a fost catalogata drept singulara de catre seful diplomatiei romanesti, Mircea Geoana, aceasta confirmand, dupa spusele sale, "un inceput de solidarizare a spatiului ex-sovietic, pe care Romania il urmareste cu preocupare". Toate acestea se intampla in proximitatea teritoriului Romaniei fara a putea afirma ca poarta un evident caracter ostil, de agresiune.

Se observa ca notiunea de politica de securitate sufera in prezent transformari majore. Primul motiv ar fi acela ca, la nivel national, amenintarile s-au schimbat, implicand acum

actiuni ale unor actori non-statali, care duc la proliferarea unor fenomene precum crima organizata, traficul de droguri, terorismul etc. Conflictele interstatale, degradarea mediului inconjurator, masele mari de refugiati constituie, la randul lor, noi riscuri. Un alt fenomen ce poate constitui o amenintare la adresa securitatii nationale este intensificarea coruptiei. Coruptia provoaca, in primul rand, neincredere in principalele institutii ale statului, afecteaza relatiile sociale, submineaza fundamentele democratice ale societatii si credibilitatea statului pe plan international. De asemenea, genereaza relatii ce pot fi usor exploatate de catre crima organizata, terorism si alte tipuri de infractiuni care altereaza coeziunea sociala. Dimensiunile politica, economica, culturala, de mediu se adauga celei militare, in cadrul securitatii nationale, crescand numarul actorilor implicati in sistemul national de securitate si al mecanismelor de realizare a securitatii. In societatile cu o traditie democratica indelungata, cu o puternica societate civila, securitatea statului porneste de la cea a individului. Aceasta si pentru ca legatura dintre securitate si politicile de dezvoltare este foarte puternica. Protejarea suveranitatii statului, a integritatii sale teritoriale si a independentei nu poate fi realizata fara protectia individului, a cetateanului si a drepturilor sale. Pentru ca securitatea nationala poate fi amenintata in cazul in care institutiile statului nu reusesc sa asigure protectia cetateanului. Ne explicam in acest caz de ce probleme precum somajul, saracia sau lipsa unor resurse naturale (apa, de exemplu) devin de o importanta majora pentru securitatea unui stat.

In ceea ce priveste tara noastra, se desprind urmatoarele concluzii:

Securitatea si apararea nationala a Romaniei nu mai pot fi rupte de securitatea Europei ca intreg. NATO este cea mai importanta alianta a lumii contemporane si procesele de integrare europeana trebuie sa tina seama de aceasta realitate. Eficienta si modernizarea proceselor europene si transatlantice trebuie sa constituie prioritati importante ale Romaniei, avand in vedere potentialul, ca si rolul sau mai larg in promovarea si mentinerea stabilitatii intr-o regiune care prezinta o deosebita importanta pentru Europa.

Plasata in momentul de fata intre doua zone cu potential ridicat de conflict (regiunea Balcanilor de Vest si spatiul ex-sovietic), Romania ar trebui sa-si coaguleze o strategie al carei obiectiv central sa fie reducerea neincrederii intre spatiul euro-atlantic si european integrat si cel postsovietic, supus unor tendinte contradictorii. In acest sens, si-ar putea pune la dispozitia NATO si UE si experientele sale anterioare (nu intotdeauna defavorabile) din momente mai putin polarizante, si pozitia geografica ce nu trebuie evidentiata doar in termeni geostrategici iluzorii, si oportunitatile reale care inca mai exista pentru politica romaneasca in acel spatiu. Stabilindu-si o asemenea prioritate, statul roman ar putea participa eficient la dialogul pe care structurile NATO si UE il poarta cu diferiti actori din aceasta zona, iar realizarea ei ar putea avea un ecou mult mai puternic decat actualele contributii romanesti la mentinerea pacii si stabilitatii in lume, deoarece ar avea, in primul rand, un puternic continut politic.