Romania: cedare de suveranitate in contextul integrarii europene

Romania: cedare de suveranitate in contextul integrarii europene

"Limitarea graduala a suveranitatii nationale este o parte a unui lent si dureros mars inainte al umanitatii" (Lord Cockfield)

Aceasta scurta lucrare este un exercitiu. Ceea ce imi propun sa realizez este sa utilizez cat mai corect un concept din sfera stiintei politice si anume suveranitatea. Aceasta lucrare nu va revolutiona politologia contemporana si nu va determina dezbateri aprinse, deoarece nu mi-am permis/propus sa fiu original in demersul meu. Ceea ce am reusit scriind acest eseu a fost sa-mi clarific, intr-o anumita masura, un concept si sa inteleg o realitate si anume aceea ca: "Statul clasic nu cedeaza suveranitate, ci ia act ca in realitate a pierdut-o deja iremediabil. Numai prin intermediul Europei poate spera, eventual, s-o recupereze si s-o reconstituie"

Toti specialistii ale caror lucrari le-am consultat in scopul realizarii acestui eseu sunt de acord in ceea ce priveste imposibilitatea unei analize exhaustive a problemei suveranitatii. De aceea, in prima parte a lucrarii voi incerca o cat mai simpla definire a termenului de suveranitate, pentru ca apoi sa incerc relevarea implicatiilor aderarii Romaniei la Uniunea Europeana asupra suveranitatii politico-economice si juridice. De real folos in acest sens mi-au fost volumul de studii intitulat:"Suveranitate nationala si integrare europeana" precum si lucrarea lui Stephen D. Krasner "Sovereignty: Organized Hypocrisy".

Relatiile si interdependentele tot mai accentuate astazi dintre state si ceilalti participanti la relatiile internationale, globalizarea problemelor si a solutiilor, accelerarea derularii fenomenelor social-politice pun probleme noi in fata oamenilor politici, a specialistilor in stiinte sociale, a juristilor,probleme carora trebuie sa li se dea raspunsuri pe masura.

De multe ori insa, solutiile oferite de teoriile clasice se dovedesc a fi neconcordante cu realitatile sociale, politice si juridice, fiind necesare noi abordari, regandirea schemelor clasice, abandonarea a ceea ce nu mai corespunde si oferirea de noi raspunsuri.

Intre problemele aflate in centrul interesului cercetarilor contemporane se afla si cele referitoare la locul statului si a suveranitatii in contextul integrarii europene.

Avand in vedere faptul ca una dintre prioritatile declarate ale guvernului actual al Romaniei o reprezinta integrarea in Uniunea Europeana iar integrarea presupune un transfer liber consimtit de drepturi suverane ale Romaniei, se impune cu necesitate clarificarea catorva elemente. In primul rand, trebuie precizat care este acceptiunea actuala a notiunii de suveranitate si care sunt atributele acesteia. Astfel, "Dictionarul de Politica OXFORD" defineste suveranitatea ca fiind pretentia de a fi autoritatea politica ultima, nesupusa fata de vreo alta putere superioara, in ceea ce priveste luarea deciziilor politice si aplicarea lor. In sistemul international, suveranitatea este pretentia statului de a se autoguverna pe deplin, iar recunoasterea mutuala a pretentiilor la suveranitate este baza societatii internationale. Pe plan international, suveranitatea a servit drept baza pentru recunoasterea reciproca, pe temeiul egalitatii juridice, si, deci, ca baza a diplomatiei si dreptului international. Conform "Enciclopediei BLACKWELL a Gandirii Politice" , primul atribut al suveranitatii il constituie pozitia: aceea de putere suprema inauntrul unei ierarhii politico-juridice. Cel de-al doilea atribut este succesiunea: ea este puterea de decizie finala sau ultima in cadrul unei ierarhii politico-juridice. Cel de-al treilea atribut al suveranitatii este efectul: ea implica ideea de generalitate in sensul influentarii fluxului global al actiunii. Iar cel de-al patrulea atribut al ei este autonomia : un suveran trebuie sa se bucure de independenta in relatiile sale cu alti agenti (interni sau externi, autohtoni sau straini), neputand sa le fie supus.

Una dintre cele mai complete interpretari contemporane ale suveranitatii a adus-o Stephen Krasner, profesor la Stanford University, care propunea o sistematizare a definitiilor anterioare intr-o structura cvadripartita , vorbind despre suveranitatea westfaliana - care in acceptiunea lui se refera la organizarea politica bazata pe excluderea actorilor externi din procesul de exercitare a autoritatii asupra propriului teritoriu al unui stat, suveranitatea interna - referindu-se la organizarea formala a autoritatii politice in cadrul statului si abilitatea autoritatilor publice de a exercita un control eficient inauntrul granitelor sale, suveranitatea externa - care include practicile de recunoastere reciproca intre entitatile teritoriale care au o independenta juridica formala, si suveranitatea interdependentei - intelegand prin aceasta abilitatea autoritatilor publice de a reglementa circulatia informatiei, ideilor, bunurilor, populatiei, poluarii sau capitalului dincolo de granitele sale.

Doctrina suveranitatii s-a dezvoltat ca parte a transformarii sistemului medieval din Europa intr-un sistem statal modern, proces care a culminat cu Tratatul din Westfalia, din 1648.

Asadar, de la momentul Pacii Westfalice si pana in prezent, cursul istoriei a adus modificari tezei initiale. Stephen Krasner identifica cel putin patru cauze ale schimbarilor: (a) conventiile interstatale, (b) tratatele (contractele) internationale, (c) coercitia si (d) impunerea[5]. Analistul american le vede ca "modalitati de compromis", admitand totodata ca ele au folosit unor state mai mult decat altora. In opinia lui, Uniunea Europeana pare sa fie, in acest sens, un club al castigatorilor. Primele doua cai sunt rezultatul negocierilor si al compromisului. Ele au loc odata cu participarea totala sau partiala a statelor la aceste conventii sau tratate. Prin aceasta, schimbarile pe care ele le aduc in optica si functionalitatea suveranitatii statale sosesc pe cale pasnica si nu produc convulsii, data fiind acceptarea lor voluntara din partea semnatarilor. Celelalte doua metode presupun aplicarea unor solutii, de cele mai multe ori inacceptabile pentru statele mai slabe. Pentru ca intelegerile intre state, de tip contractual, sa existe, ele trebuie construite pe oportunitati de colaborare. Toti trebuie sa castige, chiar daca unii castiga mai mult decat altii . Acceptarea noilor state trebuie sa se bazeze pe voluntariatul lor, iar optiunile retragerii si restabilirii status-quo-ului anterior trebuie sa fie posibile. Constructia Uniunii Europene este exemplul in miscare al unui edificiu pragmatic de acest fel, pornindu-se de la voluntariatul statelor de a-si crea un tel impreuna, rigoarea constructiei fiind mentinuta de setul de norme si proceduri numite acquis communautaire. Totusi, reversibilitatea procesului de integrare europeana, avand in vedere gradul de interdependenta atins astazi, este practic imposibila, chiar daca teoretic ea ar putea reprezenta o optiune.

Indeosebi pentru caracterul lor pasnic, conventiile si tratatele au fost preferate, pentru a opera schimbari, care sa consolideze pacea si cooperarea interstatale. Uniunea Europeana a fost creata cu scopul declarat al reducerii puterilor statului-natiune pentru a evita noi conflicte intre statele europene. Aceasta reducere urma sa se faca prin integrarea graduala a economiilor, societatilor si administratiilor intr-o forma mai avansata de guveranre si organizare, rezultand un superstat. Plecand de la o comunitate economica, procesul intregrationist a evoluat mai incet sau mai rapid, in functie de rezistenta celor pentru care renuntarea la suveranitatea nationala implicata de participarea la structurile comunitare trebuia limitata la un numar cat mai redus de domenii. Acest mars continua astazi cu multa vigoare, caci Uniunea Europeana, sub presiunea extinderii catre Est si a crearii unor structurii institutionale capabile sa sustina Uniunea Economica si Monetara, incearca sa isi defineasca viitorul politic. Proliferarea votului cu majoritate calificata, precum si regula decizionala elimina posibilitatea protejarii interesului national prin exercitarea dreptului de veto, totusi exista domenii ale suveranitatii nationale in care este greu de prevazut renuntarea la votul unanim (fiscalitae, politica externa si de aparare). Mecanismul de cooperare intarita poate sa rezolve aceasta problema si sa puna bazele unei federatii europene " a statelor-natiune" care sa conserve particularitatile nationale.

In perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana este necesara reevaluarea prin actualizare a conceptului de suveranitate Atat juristii cat si politicienii au proiectat inca de la inceput o conceptie absolutista asupra suveranitatii, care nu mai corespundea nici macar inceputului de deceniu, postuland neamestecul in treburile interne drept valoarea primordiala a suveranitatii nationale. Daca am analiza din perspectiva krasneriana, am ajunge la concluzia ca decidentii politici ai Romaniei au construit o Constitutie si au redefinit un stat in virtutea amintitelor atribute ale suveranitatii westfaliene si interne, neglijand aspectele suveranitatii interdependentei si fiind lacunari in ceea ce priveste latura externa a suveranitatii. Asadar, dupa Revolutie, in loc sa se fi apropiat conceptual de transformarile inceputului de deceniu din UE, Romania s-a indepartat incet, ramanand prizoniera unor idei depasite despre suveranitate.

Din extinderile de pana acum ale Uniunii, s -a observat ca sistemul si-a pus amprenta asupra noilor intrati intr-o mai mare masura decat au reusit noii membri sa modifice sistemul. Logica clubului european a fost ca ultimii veniti trebuie sa adopte acquis-ul comunitar, asadar sa se supuna regulilor deja uzitate si sa intre intr-o logica institutionala prestabilita. Romania nu va putea eluda aceasta logica a clubului. Influentele pe care ea le va "suferi" in procesul de aderare si integrare in Uniune vor depasi cu mult posibilitatile ei de a-si impune punctul de vedere. In primul rand, Romania va trebui sa adopte o abordare moderna a suveranitatii si sa realizeze ca partajarea atributelor suveranitatii cu Uniunea este un castig mult mai mare, in comparatie cu transferarea unor puteri ce tin de controlul activitatilor economice sau comerciale catre institutiile de la Bruxelles. Accentul va cadea pe componentele politico-economice ale suveranitatii. Alegerea pe care o are de facut puterea in Romania, si pe care trebuie s-o explice corect populatiei, este intre a continua sa ramana in afara jocului, calendarului si geografiei decizionale europene, sau sa participe prin negocieri - care presupun si adoptarea unor masuri contrare planurilor Romaniei - la constructia europeana in care isi poate face auzita vocea. Provocarea e de o importanta deosebita, tocmai pentru ca ar duce la schimbarea mentalitatii actuale a romanului - construita diacronic pe conflictul dintre preluarea tardiva, de multe ori incorecta, a influentelor externe si traditionalismul prost inteles - cu una a atingerii obiectivelor prin compromisuri si negocieri neintrerupte, intr-un cadru mult mai larg si cu mai multe posibilitati de afirmare si influenta. Cu alte cuvinte, trebuie sa aiba loc o translatie de la logica "rezistentei seculare impotriva cotropitorilor" la o "proiectare a influentei nationale la nivel european".

In continuare, voi incerca o succinta prezentare a influentelor Uniunii Europene asupra suveranitatii politico-economica si apoi asupra suveranitatii juridice a Romaniei. Majoritatea specialistilor sunt de acord ca suveranitatea poate fi impartita in latura sa politico-economica (izvor al afirmarii conceptului, dar si initiator al schimbarilor de-al lungul anilor) si latura juridica (incercarea de mornativizare a idealurilor politice si transpunerea lor in teoria juridica).

Economia este principalul instrument al influentelor europene asupra Romaniei. E de altfel normal, atata vreme cat Uniunea insasi a fost creata pornind de la cooperarea economica. Deja comertul Romaniei cu Uniunea reprezinta principala actiune economica externa. La ora actuala circa 70% din exporturile romanesti sunt destinate Uniunii , iar peste 65% din importuri au ca provenienta UE. Gradul de integrare va creste pe masura ce Romania va adopta acquis-ul comunitar in domeniile standardizarii, calitatii produselor si liberalizarii complete a schimburilor comerciale, care va avea loc la inceputul anului 2003. Insa adoptarea acquis-ului va determina ce, cum si cat va produce Romania pentru UE. Liberalizarea graduala a exporturilor si importurilor intre cele doua piete a scos la iveala foarte repede incapacitatea Romaniei de a concura Uniunea, in toate sectoarele. Incoerenta politicii economice a Romaniei in anii 90 a accentuat si mai mult discrepantele: Romania nu si-a identificat nici o industrie drept posibil avantaj comparativ pe Piata Unica si nu a investit strategic in nici un sector pe care sa-l dezvolte in vederea integrarii in Uniune. Uniunea Europeana a incercat sa sprijine efortul Romaniei in pregatirea integrarii. Este demna de mentionat initiativa din 1999 prin care Gunter Verheugen, Comisarul pentru Extindere, propunea infiintarea unui comitet pentru strategie, un fel de task-force in care ministrii romani urmau sa fie dublati de consilieri si specialisti ai Uniunii, pentru redactarea unei strategii economice pe termen mediu, care sa scoata tara din impas. Desi majoritatea membrilor acestui comitet urma sa fie compusa din romani, reactiile spectrului politic au fost vehement negative. Daca ar fi sa-i ascultam pe euroscepticii romani toate Rapoartele UE asupra Romaniei ar fi un amestec in afacerile interne ale tarii. De fapt aceste documente contin doar jaloanele pragmatice ale unui drum pe care Romania paseste mai mult impinsa de la spate.

Acceptarea ajutorului finanaciar european implica transferul voluntar ale unor atribute ale suveranitatii care tin de controlul politicii fiscale si monetare. Atunci cand guvernul Romaniei accepta un imprumut extern, institutiile care il ofera cer si un control mai mult sau mai putin direct asupra folosirii resurselor imprumutate sau al activitatilor generatoare de profit, care sunt sursa rambursarii imprumuturilor. Aceasta e valabila si in cazul imprumuturilor nerambursabile. Astfel organismele externe pot determina schimbari in politicile statale. Ca exemple pot fi mentionate cererile cu privire la reformele din Romania lansate de-a lungul ultimilor zece ani de catre Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Uniunea Europeana. Realizarea, chiar si partiala, a reformelor cerute reprezinta, indiscutabil, o atingere a suveranitatii nationale. S-au modificat parametrii suveranitatii westfalice si a celei interne, dar spre binele societatii romanesti.

In ceea ce priveste suveranitatea juridica, schimbarea in acest domeniu trebuie sa plece de la intelegerea de catre juristi si politicieni a faptului ca natura suveranitatii juridice pe continent a suferit unele schimbari si ca notiunea absolutista gen suveranitate westfalica sau chiar cea de secol XIX este de mult depasita. O concentrare asupra atributelor externe si interdependente ale suveranitatii este absolut necesara. La fel, o mai buna constientizare a faptului ca dreptul international si cel european trebuie aplicate si respectate in Romania. Sistemul juridic national trebuie sa permita patrunderea influentelor europene pentru a adapta societatea la prezentele cerinte pentru a deveni membru al Uniunii.

In primul rand, Romania va trebui sa modifice o serie de acte normative, incepand cu a sa Constitutie, pentru a insera in dreptul intern principiile de baza din teoria dreptului comunitar: - intaietatea dreptului comunitar asupra dreptului intern; aplicarea si efectul direct al normelor europene; egalitatea intre cetatenii Uniunii si solidaritatea intre statele membre. Acest proces ar usura integrarea cat mai rapida a Romaniei in Uniune si ar netezi asperitatile sau posibilele conflicte ivite la aderare. Una dintre primele probleme care trebuie abordate este introducerea in Constitutie a recunoasterii primatului dreptului european si a aplicabilitatii sale directe. Suprematia dreptului comunitar impune autoritatilor statelor membre sa se abtina de la adoptarea unor norme care ar contraveni dreptului comunitar , iar daca astfel de acte normative sunt in vigoare statele membre trebuie sa le modifice pe toate cele care contravin dreptului comunitar si sa nu mai adopte astfel de acte! Apoi, un alt aspect ar fi acela al recunoasterii posibilitatii delegarii exercitiului anumitor competente nationale catre nivelul Unional . Din seria modificarilor pe care le vor suferi atat Constitutia cat si alte legi ale tarii ar trebui sa amintim aici garantarea dreptului oricarui cetatean european de a alege si de a fi ales in functii publice nationale si locale in Romania, in cazul in care se stabileste aici; garantarea dreptului oricarui european de a achizitiona imobile si terenuri oriunde in Romania; garantarea proprietatii private; modificarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala in sensul clarificarii prerogativelor Procurorilor; demilitarizarea Politiei si crearea corpului Politiei Comunitare, trecuta in subordinea autoritatilor locale; adoptarea unor tarife vamale externe pentru terte state, in conformitate cu politica europeana; favorizarea la consum a produselor de origine europeana etc.

In concluzie se poate afirma ca suveraniatea in sens clasic s-a devalorizat. In actualele conditii, este mult mai bine sa reprezinti un centru care decide decat sa ramai formal suveran, dar fara influenta reala. Romania trebuie sa se integreze in Uniunea Europeana. E de la sine inteles ca integrarea Romaniei va avea un impact simtitor asupra suveranitatii sale. Dar beneficiile pe care tara noastra le va inregistra ca membra a Uniunii vor avea o pondere mai mare decat dezavantajele procesului de integrare, generate de ceea ce euroscepticii numesc "cedarea unor atribute ale suveranitatii".