STUDIU COMPARATIV - ROMANIA VS S.U.A. VS REGATUL UNIT AL MARII BRITANII

In contextul in care exista mai multe categorii de regimuri politice respectiv: prezidentialism, parlamentarism, semiprezidentialism si monarhie constitutionala, aceasta lucrare isi propune sa compare cateva dintre aceste tipuri de sisteme politice.

Categoria cea mai des intalnita in teoria si practica sistemelor constitutionale este categoria de putere. Ea apare si in exprimari nuantate precum: puterea politica, putere de stat, puteri politice sau pur si simplu, putere. Fiind si dovedindu-se a fi categoria cheie in organizarea statala a societatii umane, puterea (in sensul cuceririi sau apropierii sale) a fost si ramane scopul fundamental al revolutiilor, miscarilor si convulsiilor sociale. Din aceasta rezulta legatura stransa cu categoriile popor si natiune.       Uneori categoria putere este exprimata prin aceea de suveranitate. Asemenea similitudini explica exprimarile constitutionale.

Astfel, constitutiile stabilesc ca suveranitatea (unele adauga nationala) sau puterea (puterile) apartine (rezida in) poporului. In acest fel sunt redactate constitutiile Spaniei, Frantei, Romaniei, Suediei. Alte constitutii folosesc expresia de suveranitate, care apartine (sau emana de la) natiune. In acest fel sunt redactate constitutiile Marocului si Spaniei. Constitutia actuala a Romaniei stabileste la articolul 2 ca: "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum".

Rezulta din aceasta expunere cel putin doua constatari. Prima priveste legatura intre categoriile si fenomenele popor, natiune, putere de stat, puteri publice. Cea de-a doua priveste formularile extrem de nuantate cu care se opereaza precum cele de putere, puteri publice, puteri, suveranitate, suveranitate nationala sau cele de "rezida in natiune", "apartine poporului".
Poporul si statul sunt deseori privite intr-o anumita unitate, lucru firesc ce rezulta din legaturile puternice ce le apropie sau din trasaturile care uneori le departeaza dar pe un fond comun. Intelegerea corecta a relatiei popor-stat este insa, in limbajul juridic, cea mai importanta, daca nu cumva prima conditie in explicarea mecanismului juridico-statal. Aceasta pentru ca indivizibilitatea sau identitatea intereselor poporului si statului nu duce si nu trebuie sa duca la o confuzie juridica a acestor doua categorii. Poporul si statul sunt subiecte distincte de drept. Organizarea societatii umane in stat a atins forme mai mult sau mai putin reusite, dar factorii care compun statul isi pastreaza, in orice caz sub aspect juridic, identitatea lor.

Plecand de la ideea ca nu mai sunt necesare alte explicatii cu privire la notiunea de popor, urmeaza sa reamintim ca in ce priveste notiunea de stat aceasta cunoaste doua acceptiuni, ambele corecte din punct de vedere stiintific, si larg raspandite si utilizate. Intr-o acceptiune, mai mult politica, sociologica se intelege prin stat suma a trei elemente distincte si anume: teritoriu, populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii statale, de fapt statul in acceptiunea strict juridica). In aceasta acceptiune statul este sinonim, cu tara el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatiile etc.

Intr-o a doua acceptiune, restransa, prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal. Aceasta este acceptiunea strict juridica. Asa vazute lucrurile urmatorul rationament ne permite explicarea edificiului statal. Poporul, natiunea, detin puterea politica. Pentru a putea exercita aceasta putere poporul creeaza statul , ca un ansamblu sistematizat de organe de stat (legiuitoare, administrative, judecatoresti, armata, politie), deseori denumite autoritati statale (publice). Statul este deci sistemul acestor autoritati publice si aceasta este acceptiunea cu care vom opera in continuarea lucrarii.

In limbajul curent cuvintele stat, putere, puteri apar frecvent. Se pune intrebarea de a sti daca ele exprima sau nu notiuni diferite. Altfel spus, de a sti daca statul, in acceptiunea sa strict juridica este altceva decat putere de stat. Raspunsul este desigur negativ. Statul nu este altceva decat organizarea statala a puterii poporului, este institutionalizarea acestei puterii.

Separatia, echilibrul si colaborarea puterilor

Teoria separatiei puterilor este o teorie celebra, de larga audienta si frecvent invocata. Cunoasterea acestei teorii inlesneste explicarea sistemelor constitutionale contemporane. Aparuta in secolul Luminilor, alaturi de alte teorii la fel de tulburatoare si de penetrante, ea a fost indreptata impotriva obscurantismului feudal si a inchistarii medievale, impotriva abuzurilor de putere. Teoria separatiei puterilor a fost o reactie impotriva monarhiei absolute de drept divin, forma de guvernamant in care regele concentra in mainile sale putere suprema, considerandu-se ca o personificare a statului de unde si celebra formula a regelui Ludovic al XIV-lea "statul sunt eu ".
Teoria separatiei puterilor a avut un rol aparte, decisiv in promovarea sistemului reprezentativ, adica in valorificarea democratica a relatiei dintre detinatorul suveran al puterii (poporul, natiunea) si organizarea statala a puterii politice, in cautarea, in chiar organizarea statala si functionarea puterii, a garantiilor exercitarii drepturilor omului si ale cetatenilor. Este o teorie care a stat la baza elaborarii constitutiilor, afirmatiile din Declaratia drepturilor omului si cetateanului (1789, Franta), stand marturie in acest sens. Astfel potrivit declaratiei mentionate, o societate in care garantia drepturilor nu este asigurata si nici separatia puterilor nu este determinata, nu are o constitutie.

Enuntata de catre John Loke ("Trate de governement civil", 1690), teoria separatiei puterilor in stat este defintivata si explicata pe larg de catre Montesqueu in celebra lucrare "Despre spiritul legilor".

Specificul Constitutiei Romaniei

In Romania organizarea statala a exercitiului suveranitatii nationale este reglementata clar prin articolul 2 din Constitutie. Detinatorul puterii suverane este poporul roman si el exercita aceasta putere prin organele reprezentative si prin referendum. Din analiza articolului doi din Constitutie rezulta mai multe constatari. Astfel organelor reprezentative li se incredinteaza doar exercitiul puterii, deci anumite imputerniciri si nu puterea ca atare. Nu este vorba de delegarea puterii ci de delegarea unor functii ale puterii. Titularul puterii este si ramane numai poporul roman, de aici rezultand importante consecinte juridice, inclusiv cele referitoare la responsabilitatea autoritatilor publice in fata acestuia. Este explicatia stiintifica a aliniatului 2 al articolului 2 in sensul caruia nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu. Se poate pune problema de a sti daca in Constitutia Romaniei isi gaseste exprimarea clasicul principiu al separarii puterilor in stat. Acest principiu a fost puternic afirmat in Revolutia romana din 1989. Raspunsul corect poate fi formulat numai prin interpretarea sistematica si logica a prevederilor constitutionale. Aceste prevederi utilizeaza termenii de: puteri si autoritati dar nu si pe cel de separatie. Evitandu-se termenul de separatie care poate evoca ruperea puterilor, separarea lor rigida, dandu-se termenului "puteri" semnificatii corecte din punct de vedere stiintific, doctrina juridica actuala si desigur Constitutia valorifica echilibrul puterilor. Examinand dispozitiile Constitutiei Romaniei putem constata ca ea consacra echilibrul puterilor in stat in continutul si semnificatia sa stiintifica si desigur moderna. Mai multe argumente sunt convingatoare si pertinente:

a) Cele trei puteri clasice se regasesc exprimate in Constitutie: legislativul in normele privitoare la Parlament (art. 58 si urm.); executivul in normele privitoare la presedintele Romaniei si Guvern (art. 80 si urm.); justitia in normele cu privire la autoritatea judecatoreasca (art. 123 si urm.).

b) Ordinea reglementarii puterilor in Constitutie este ordinea clasica fireasca. Constitutia da exprimarea juridica relatiilor si activitatilor politice statale in succesiunea lor fireasca.

c) Avand in vedere legitimitatea imputernicirilor Parlamentului, compozitia sa numeroasa si larg reprezentativa, Constitutia asigura acestuia o anumita preeminenta in raport cu celelalte autoritati statale. Astfel Parlamentul este singura autoritate legiuitoare a tarii (art. 58), el are functii de formare, alegere, numire, investire a altor autoritati statale si desigur a altor functii de control. Chiar si structura bicamerala a Parlamentului exprima echilibrul in executarea puterii legislative. De altfel acesta este si singurul argument solid al bicameralismului Parlamentului fata de faptul ca Romania este un stat national unitar. d) Raporturile constitutionale dintre autoritatile publice se caracterizeaza prin implicari reciproce ale unora in sfera de activitate ale celorlalte, implicari ce semnifica echilibbrul prin colaborare si control.

Raporturile Parlament-Executiv, in reglementarea constitutionala, pot fi examinate prin implicarea legislativului in activitatea sefului de stat si a guvernului. Astfel Parlamentul primeste juramantul Presedintelui (art.82); poate prelungi mandatul acestuia in caz de razboi sau catastrofa (art. 83); poate hotari punerea sub acuzare a sefului de stat pentru inalta tradare (art. 84); asculta mesajele sefului de stat (art. 89); ratifica tratatele internationale in conditiile art. 91; aproba declararea de catre seful de stat a mobilizarii partiale sau generale a fortelor armate (art. 92); incuviinteaza instituirea starii de asediu sau a starii de urgenta (art. 93); poate suspenda din functie Presedintele Romaniei in cazul savarsirii unor fapte grave prin care acesta a incalcat prevederile Constitutiei (art. 95); stabileste indemnizatia si celelalte drepturi ale Presedintelui Romaniei(art.100).
In ceea ce priveste raporturile cu Guvernul vom mentiona indeosebi ca Parlamentul: acorda votul de incredere asupra programului si a intregii liste a Guvernului (investitura, art. 102);retrage increderea acordata (art.109 si art.112); poate cere informatii si documente (art. 110); prin deputati si senatori se pot pune intrebari si adresa interpelari (art. 111); apreciaza asupra raspunderii politice a Guvernului, poate cere urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor; stabileste prin lege cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului (art 108); abiliteaza Guvernul pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectil legilor organice (delegarea legislativa, art. 114).

Compatibilitatea calitatii parlamentare cu cea de membru al Guvernului este si ea un aspect al implicarii reciproce. Bineinteles ca si executivul se implica in activitatea legislativului. Astfel Presedintele Romaniei: promulga legile, putand cere, o singura data reexaminarea legii (art. 67); poate dizolva parlamentul in conditiile art. 89. Cat priveste Guvernul acesta: are initiativa legislativa (art. 73); poate solicita adoptarea, cu procedura de urgenta, a proiectelor sau propunerilor legislative (art 74); isi poate angaja raspunderea in fata Parlamentului asupra unui program, decaratii de politica generala, sau proiect de lege (art. 113) acestea considerandu-se aprobate daca guvernul nu este demis; poate fi abilitat sa emita ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice (art. 114).

Cat priveste raporturile dintre legislativ si puterea judecatoreasca ele trebuie apreciate cu luare in considerare a principiului independentei judecatorilor si a supunerii lor numai legii (art. 123). Asadar interventia in sfera justitiei a altor puteri contravine principiului constitutional.       Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constitutionale care rezulta firesc din sistemul organizarii statale a puterii. Trebuie mentionat ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza potrivit legii (art. 125, 126, 128, si mai ales art. 172 alin3 lit. h).Ca atare Parlamentul este cel care stabileste prin lege competente si proceduri pentru instantelejudecatoresti.
Ca o concluzie la cele precizate mai sus se poate preciza ca ne aflam in prezenta unei conlucrari a structurilor statale in realizarea vointei poporului. Aceasta conlucrare presupune: competente clar delimitate prin Constitutie, autonomie organizatorica si functionala, control reciproc fara imixtiune, garantii constitutionale ale indeplinirii mandatulului si ale respectarii drepturilor cetatenilor.

Regimul politic prezidential se intalneste in mod frecvent in cadrul republicilor. Acest regim politic se caracterizeaza prin puterea preeminenta detinuta de presedintele republicii, care detine puterea executiva. Pot fi intalnite doua variante: una in care puterea este detinuta exclusiv de catre presedinte si alta in care presedintele este insotit de un prim-ministru care are o putere foarte mica in comparatie cu presedintele. Astfel presedintele republicii, pe langa functiile de sef al statului, sef al armatei si de sef al guvernului, mai detine si " prerogative legislative si/ sau judiciare". Exemplul de regim prezidential clasic il reprezinta S.U.A.

In cadrul regimului politic al monarhiei constitutionale, seful statului are o putere mai mult simbolica pentru ca acesta " domneste, nu guverneaza". In cadrul acestui regim politic monarhul indeplineste functii ceremoniale, figurative, functiile executive revenind parlamentului. Parlamentul indeplineste functii asemanatoare cu cele ale regimului politic parlamentar. Acesta din urma poate fi considerat motivul pentru care regimul politic al monarhiei constitutionale este tratat adesea ca o varianta a regimului politic parlamentar. Exemplul de regim clasic al monarhiei constitutionale este reprezentat de Marea Britanie.

Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii este unul prezidential, datorita faptului ca puterea executiva este detinuta de presedinte, lucru stipulat si in constitutie: aricolul II prevede ca "puterea executiva este investita in Presedintele Statelor Unite ale Americii"("The executive power shall be vested in a Presidet of the United States of America").

Presedintele S.U.A. este ales prin vot universal pentru un madtat de patru ani, acesta este atestat de un Colegiu electoral, avand 535 membrii. Presedintele american joaca si rolul de prim-ministru, cabinetul fiind format direct de catre presedinte, numindu-se Administratie. Functiile clare indeplinite de [resedintele american sunt: "sef al statului, sef al puterii executive, comandant sef al armatei, sef al diplomatiei, instanta leguitoare, prerogativa de informare a poporului american cu privire la starea natiunii, sef al partidului care l-a investit drept candidat prezidential".

Puterea legislativa in S.U.A. este detinuta de Congresul S.U.A. dupa cum prevede si constitutia : "toata puterea legislativa va fi investita in Congresul Statelor Unite, care va consta in Senat si Camera Reprezentantilor".

Senatul este format din 50 de membrii, acestia reprezentand organizarea federala a S.U.A., cate doi reprezentanti din fiecare stat, alesi pe un mandat de sase ani.

Camera reprezentantilor reprezinta interesele ntiunii, si este formata din 435 membrii alesi pentru un mandat de doi ani. Pentru a candida la postul de deputat trebuie sa aiba minim 25 ani si sa fie cetatean american de cel putin 7 ani.

Cat despre puterile acordate celor doa camere ale Congresului S.U.A. "Senatul are puteri limitate in raport cu cele ale Camerei Reprezentantilor".

S.U.A. are o organizare federala, fiind compusa din 50 de state. Fiecare stat are constitutie proprie, cat si de norme juridice proprii. " In cazul organizarii federale, fiecarestat beneficiaza de o Constructie proprie. In fruntea ierarhiei administrative a fiecarui stat se afla un guvernator ales prin sufragiu direct". Guvernatorul este ales pe o perioada de 2-4 ani. Fiecare stat beneficiaza de un parlament, care ca si in cazul intregii federatii, este bicameral.

Sistemul partidist al S.U.A. este unul bipartidist. Aceasta pentru ca desi partidele

din S.U.A. sunt numeroase( Partidul Independent American, Partidul Comunist, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Socialist si alte gruari politice fara relevanta), cele doua partide care detin monopolul in viata politica sunt: Partidul Republican si Partidul Democrat.aceste doua partide au o pozitie atat de puternica incat acapareaza intotdeauna 90-95% din voturile electoratului, celelalte formatiuni politice neavand nici o sansa sa le ajunga. Iata deci ce face clar bipartidismul americam.

Sistemul politic al marii britanii este un regim clasic de monarhie constitutionala cu caracteristici puternic asemanatoare parlamentarismului. In cadrul acestui regim monarhul are un rol formal, sau chiar ceremonial puterea fiind transferata parlamentului. Marea Britanie este o tara fara constitutie, al carui sistem politic este bazat mai mult pe cutume decat pe o lege scrisa. Nu se va intalnii in Marea Britanie un cadru juridico-politic riguros, precum in cazul S.U.A., insa, se bazeaza pe indelungata practica a parlamentului. Parlamentul britanic este considerat institutie politica anexa monarhului.

In cazul Marii Britanii, o tara al carui sistem politic se bazeaza pe cutuma, este lesne de inteles ca o constitutie scrisa nu exista. Constitutia acestei tari este una nescrisa, bazandu-se pe cutume si traditii constitutionale, la care se adauga texte legislative, sau legi recente care reglementeazainstitutii juridice cu caracter constitutional. Datorita faptului ca este o constitutie bazata pe cutuma, aceasta se poate inlocui usor fara vre-un procedeu special.

Monarhia in cadrul acestui sistem este situata in varful ierarhiei politice a statului. Desi conform legilor cutumiare si scrise monarhul are cel mai important rol in viata politica, in fapt el detine o functie decorativa, singura functie adevarata fiind aceea de sef al bisericii.

Parlamentul britanic este unul bicameral format din Camera Comunelor (Hause of Commons) si Camera Lorzilor (Hause of Lords).

Camera Comunelor detine intreaga putere legislativa, avand un caracter reprezentativ conferit prin vot. Membrii acestei camere sunt alesi prin vot pentru un mandat de cinci ani. In cadrul acestei camere se organizeaza doua grupuri parlamentare, grupul majoritar (cei care detin puterea) si cel minoritar (opozitia), avand in fruntea lor fiecare cate un lider. Aceasta camera este condusa de un Speaker ales din randul parlamentarilor. Se obisnuia ca Speaker-ul sa fie numit de monarh insa acum, presedintele Camerei Comunelor este ales prin consens de catre parlamentari, pentru un mandat de cinci ani. Camera comunelor este si organul in fata caruia guvernul trebuie sa raspunda. Astfel Camera Comunelor indeplineste si functia de control asupra guvernului. Aceasta functie poate fi numita "functie nonlegislativa"

Opozitiei i se ofera toate conditiile pentru libera exercitare a activitatii politice. Liderul opozitiei formeaza un cabinet din umbra, care indeplineste rolul unui potential guvern (shadow cabinet). Astfel se poate spune cafunctia principala a Camerei Comunelor este aceea legislativa.

Camera Lorzilor nu are un caracter reprezentativ pentru ca ea nu are la baza eligibilitatea membrilor sai, ci ereditatea (membrii mostenind ereditar locul in camera). Desi aceasta camera are un caracter ereditar, monarhul are dreptul sa numeasca lorzi indiferent de originea sociala a innobilatului cu conditia sa fie barbat. Astfel, in prezent aproximativ 500 dintre locurile din camera lorzilor sunt ocupate de lorzi numiti. Membrii acestei camere sunt mult mai numerosi decat cei ai Camrei Comunelor, sunt 759 de lorzi. In prezent se incearca reducerea acestei camere la un numar de locuri mai mic (92), pentru a adapta sistemul politic la conditiile Marii Britanii contemporane. Aceasta camera pune si mai mare accent pe cutuma, decat cealalta camera. Camera Lorzilor este condusa de un Lord Cancelar, care face parte si din guvern.

Guvernul Marii Britanii este un organ executiv format bine-nteles din premier si ministrii. Guvernul reprezinta in fapt victoria electorala a unuia dintre partidele aflate la guvernare.partidul care a castigat alegerile va detine majoritatea parlamentara asigurand astfel aprobarea programului de guvernare si a proiectelor guvernului, propuse Parlamentului. Atributiile Guvernului sunt:atributii executive, atributii legislative (aproximativ 90% din legile votate de Parlament sunt initiate de Guvern) si atributii cu caracter financiar (proiectul de buget fiind initiat de Guvern si votat de Parlament). In cadrul guvernului exista doua tipuri de ministrii, titulari (seniori) si secretari de stat (juniori).

Sistemul partidist al Marii Britanii este unul bipartidist pur, existand doua partide dominante, Partidul Conservator si Partidul Laburist, care obtin de fiecare data 90% din voturi cu aproximativ 95% din mandate. In viata politica englezeasca mai exista partide insa dintre acestea unul mai important este Partidul Liberal, fiind pe locul trei insa primele doua domina cu desavarsire.

BIBLIOGRAFIE:

1.Constitutia Statelor Unite ale Americii, editura All Beck, Bucuresti, 2002

2.Alexandru Radu- Sisteme politice Contemporane, UCDC, Bucuresti, 2002

3.Cristian Ionescu- Sisteme constitutionale contemporane, editura Sansa, Bucuresti, 1994

4.Arendt Lijphart- Modele ale democratiei- Forme de guvernare si functionare in treizeci si sase de tari, editura Polirom, Iasi, 2000

STUDIU COMPARATIV

ROMANIA VS S.U.A. VS REGATUL UNIT AL MARII BRITANII