POLITICA DE INTEGRARE A TARILOR DIN E.C.O. IN STRUCTURILE UE (INTEGRAREA AGRICOLA)

Extinderea Uniunii Europene cu tarile din Europa Centrala si Orientala (TECO), hotarata in principiu la sedinta Consiliului European de la Copenhaga (iunie 1993), este perceputa ca un obiectiv politic major pentru intarirea pacii si a securitatii in Europa, pentru consolidarea recentelor democratii din aceste tari si pentru accederea lor la dezvoltare economica. Aceasta propunere pentru extindere este prima care se refera la tari in tranzitie spre economia de piata cuprinzand zece noi state din fostul lagar socialist. Noua propunere de largire a U.E. regrupeaza tari cu situatie extrem de heterogena privind conditiile naturale, nivelul de dezvoltare, cu diferente considerabile fata de U.E. referitor la dezvoltarea economica (este suficient sa amintim numai puterea de cumparare, care in medie reprezinta numai 25 %, din cea a Uniunii Europene).

1. Contextul general de integrare in structurile U.E.

Anul 1989 marcheaza sfarsitul unei epoci. Regimurile comuniste ale tarilor din Europa Centrala si Orientala, subminate de o criza profunda economica si sociala, destabilizate prin caderea zidului Berlinului si a miscarii de liberalizare din URSS, au disparut rapid. Noile guverne de tranzitie, rezultat al vointei populare sau cateodata al compromisului politic, au angajat in mod inevitabil tarile din aceasta zona spre calea libertatii politice si a economiei de piata.

Multipartidismul si tinerea de alegeri libere au fost menite sa permita atingerea primului obiectiv. Abandonarea planificarii centralizate si a proprietatii socialiste asupra tuturor mijloacelor a fost impusa, de realizarea celui de-al doilea obiectiv, cel de tranzitie spre economia de piata.

Agricultura, componenta esentiala a economiei in tarile foste socialiste, s-a situat in primele randuri in cadrul procesului de reforma. Au trebuit reorganizate (eliminate) exploatatiile colectiviste si fermele de stat neperformante, pentru revenirea la exploatatii viabile si la proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. Obiectivul a fost comun tarilor din Europa Centrala si Orientala, calea aleasa insa este diferita.

Tara noastra, Bulgaria si Albania, tari considerate ca "apartinand" Europei Orientale au hotarat restructurarea radicala a sectorului agricol, punand in practica o adevarata revolutie agrara.

Tarile din Europa Centrala, dorind sa-si menajeze muncitorii agricoli, cooperatorii si structurile de productie, s-au angajat intr-un proces de restructurare graduala a agriculturii lor.

In Romania si Bulgaria, unde colectivizarea brutala a fost responsabila de situatia dezastruoasa a agriculturii, taranii si-au manifestat dorinta de a rupe cu acest sistem de productia si de a reveni rapid la proprietatea privata asupra pamantului. Au fost votate legi, poate putin prea precipitat si in conditii de mari confuzii, ceea ce a ridicat ulterior grave probleme.

Aceasta reactie a fost mult mai putin radicala in Polonia, unde 80 % din terenuri erau deja private, de asemenea si in Ungaria si in Ungaria, Slovacia, Republica Ceha, pentru ca situatia agriculturii din aceste tari era mai putin dramatica ca in Europa Orientala, si unde noii conducatori, constienti de jocurile economice si sociale, au ales prudenta.

In acelasi timp, indiferent de calea aleasa, restructurarea a avut un ritm lent in toate tarile, din cauza problemelor puse de revendicarile fostilor proprietari. Decolectivizarea a fost intarziata, la fel punerea in practica a pietelor de vanzare si de arendare a terenurilor datorita unor dezbateri lungi si inutile, in organele legislative si reglementarilor care au trebuit sa fie votate si confuziei juridice care a aparut in unele cazuri.

Doua lucruri importante trebuie rezolvate: ce forma vor lua despagubirile fostilor proprietari funciari, restituirea sau acordarea unei indemnizatii ; care vor fi structurile agricole in viitor, si daca o anumita socializare a lor va mai exista . Raspunsurile au fost diferite, functie de tara: Romania, Bulgaria si Polonia s-au orientat spre exploatatia privata de tip familial, in timp ce Ungaria a dorit conservarea structurilor fermelor de stat si a cooperativelor agricole, transformate in societati pe actiuni. La primele probleme, Romania, Bulgaria si Cehia au raspuns prin restituirea terenurilor catre fostii proprietari in anumite limite. Ungaria a ales indemnizatia. In Polonia, problema se pune cu mai putina acuitate, cea mai mare parte a terenurilor fiind in proprietate privata si in perioada socialista.

Tarile Europei Centrale si Orientale se gasesc actualmente angajate in tranzitia "plan-piata", care trebuie sa asigure trecerea de la economia planificata la economia de piata. Tranzitia functionala, inceputa in anii 1989, a determinat alunecarea acestor tari intr-o criza profunda de adaptare. Suprimarea subventiilor si liberalizarea preturilor au avut ca efect intr-o prima etapa cresterea deficitului si a gradului de indatorare a exploatatiilor agricole. Paralel aceste tari (TECO) au cunoscut o crestere a stocurilor de produse agricole datorita scaderii consumurilor interne si a dezmembrarii pietei preferentiale constituite pentru ex-URSS, purtand sigla CAER-ului. Acesta este contextul crizei funciare si excedentare a agriculturii in care TECO au abordat a doua faza a tranzitiei "plan-piata".

Toate fortele politice au exprimat vointa privind restructurarea rapida in agricultura; problemele de baza fiind modul in care se poate organiza in conditii de echitate privind reconstituirea proprietatii private si care structuri agrare sa fie promovate. Reintoarcerea la situatia din 1938 era irealizabila, in tarile noastre registrele cadastrale au ramas incomplete sau au fost distruse. Se poate pune intrebarea daca un asemenea demers este si de dorit ? Restructurarea funciara reprezenta mai degraba ocazia de a pune in practica structuri moderne, mai bine adaptate ca cele ale marilor domenii din 1938, partial distruse deja prin reformele de la inceputul acestui secol. Nu se putea face din aceasta mutare o noua sansa pentru tarile TECO ?

Conducatorii TECO au abordat in final problema restructurarii agriculturii de o maniera tehnica, in fata absentei unor modele de referinta incontestabile, au adoptat strategii minimale, promovand legi care au permis privatizarea fara a da o orientare politica reala acestora, piata si constrangerile sale fiind puse fara a fi percepute, dupa sfaturile expertilor Bancii Mondiale si FMI.

Extinderea U.E. spre tarile din Europa Centrala si Orientala este considerata ca o sansa pentru Europa, pentru securitatea sa, pentru economia sa, pentru cultura sa, pentru locul sau in lume. Aplicarea la scara intregului continent european a modelului de integrare pacifista si voluntara este un gaj de stabilitate. Extinderea Uniunii cu mai mult de 100 milioane de noi cetateni va favoriza schimburile si activitatea economica, va da un nou elan dezvoltarii si integrarii economiei europene in ansamblul sau. Diversitatea culturala a Europei va constitui o sursa de creativitate si de bogatie. Adeziunea noilor state membre va creste greutatea si influenta Uniunii Europene pe scena internationala.

Insasi numarul de candidati si marile diferente de dezvoltare economica si sociala cu care ele vin, plaseaza Uniunea in fata unor dificultati institutionale si politice fara precedent. Tarile asociate din Europa Centrala si Orientala pentru a deveni membrii U.E. trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii economice si sociale stabilite in iunie 1993 la Copenhaga:

institutii stabile care sa garanteze democratia, statul de drept, drepturile omului, respectul minoritatilor si protectia lor;

existenta unei economii de piata viabile, capabila sa faca fata presiunii concurentiale si fortelor de piata din interiorul U.E.;

capacitatea de a-si asuma obligatiile care rezulta din aderare si in special capacitatea de subscriere la obiectivele Uniunii politice, economice si monetare.

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a mentionat necesitatea, in contextul strategiei de preaderare, a crearii conditiilor unei integrari progresive si armonioase a tarilor candidate in special prin:

dezvoltarea economiei de piata;

adaptarea structurilor lor administrative;

crearea unui mediu economic si monetar stabil.

Una dintre cele mai importante probleme o constituie evaluarea impactului extinderii atat asupra UE cat mai ales asupra tarilor candidate, ceea ce vom face in continuare.

2. Integrarea tarilor din Europa Centrala si Orientala

vazuta din interiorul U.E.

Pe de o parte este interesant de vazut largirea UE cu cele 10 tari din TECO din punctul de vedere al Bruxelului si al expertilor sai si de asemenea si din punctul de vedere al agricultorilor europeni si al organizatiilor lor profesionale, iar pe de alta parte, conceptiile care insotesc politica de integrare angajata de autoritatile din TECO, ca de altfel si aptitudinile agricultorilor din aceste tari de a adera la regulile de piata si la normele unei Europe agricole, modelata dupa mai multe decenii de practici comune. Aceste puncte de vedere extrem de diferite dupa cum este si firesc, pot ele converge intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat spre o vointa comuna ?

Principiul de aderare a tarilor asociate a fost adoptat fara a fi precedat de studii asupra "fezabilitatii" si impactului largirii asupra politicii comunitare. Acestea au fost intreprinse si realizate ulterior in cursul celor doi ani care s-au scurs intre Summit-ul de la Copenhaga si cel de la Madrid.

Au fost elaborate diverse rapoarte de expertiza precum si un "document al strategiei agricole" pregatit de cate o comisie pentru a fi supus atentiei Consiliului European din decembrie 1995. Analiza continutului acestor rapoarte, realizate la cererea, pe de o parte a Directiei generale a agriculturii (D.G.VI) si pe de alta parte de Directia generala a relatiilor externe (D.G.I) a Comisiei Europene, demonstreaza in mod clar ca jocurile esentiale ale membrilor UE se poarta (se fac) asupra conceptului de evolutia a PAC la orizontul anului 2000. Foarte multe teze sunt in plina actualitate atunci cand repun problema fundamentala a viitorului reformei PAC.

O prima abordare a fost exprimata in raportul Nallet - Van Stolck (iunie 1994) care, plecand de la criza agricultorilor din tarile ECO, arata ca ele nu constituie o amenintare pentru productiile europene, si ca, din contra, UE trebuie sa contribuie la redresarea lor in aceasta perioada tranzitorie. Autorii preconizeaza punerea in practica a unui sistem de stabilizare a preturilor la produsele agricole si adoptarea unei politici agricole compatibile cu PAC reformata, un fel de "mini PAC", pronuntandu-se in acelasi timp pentru un real proces de convergenta.

Ca raspuns la aceasta conceptie de apropiere DGI a comandat unor experti independenti o serie de patru studii care acompaniaza evaluarea costului bugetar a extensiei PAC in cele 10 tari asociate. Concluziile acestor studii apar foarte defavorabile continuarii PAC reformate in cazul aderarii tarilor E.C.O. Ele subliniaza efectele inflationiste pentru economiile tarilor E.C.O. prin aplicarea PAC, riscurile de a le vedea devenind exportatoare nete de produse agricole si dificultatile enorme de intampinat in vederea respectarii angajamentelor luate fata de GATT. Bazandu-se pe extensia asupra tarilor din E.C.O. a platilor compensatorii si a ajutoarelor directe, introduse prin reforma PAC, aceste studii fac sa apara costuri bugetare prohibitive, care dupa unele estimari variaza intre 13,5 miliarde ecu (raportul Mahe) si 32 miliarde ecu (raportul Tarditi). Pentru mediile apropiate profesiunii agricole, in special in Franta, aceste estimatiuni bugetare insuficient fundamentate servesc de argument partizanilor liber-schimbului pentru a justifica reforma radicala a PAC (scaderea preturilor la nivelul preturilor mondiale, suprimarea cotelor, platile compensatorii independente de volumul productiei, liberalizarea schimburilor).

De altfel, DG VI a procedat la analiza situatiei si a perspectivelor agriculturii in tarile din E.C.O., la care au fost asociati si experti din cele 10 tari candidate. Pornind de la aceste lucrari, Comisia a pregatit "documentul strategiei agricol", cunoscut mai ales sub denumirea de Cartea alba, a carei publicare a intervenit in 29 noiembrie 1995¹.

Continutul acestei Carti albe este mai relevant asupra dezbaterii politice interne in ceea ce priveste viitoarele orientari ale PAC decat asupra extinderii propriu-zise spre estul continentului. In concluziile acestui studiu, Comisia se pronunta fara ambiguitate pentru o continuare a reformei angajate in 1992. Aceasta optiune calificata ca intermediara, demarcandu-se de reforma radicala, a reusit sa primeasca asentimentul

1 . Commission des Communautes Europeennes, Etude sur differentes strategies puvant etre suivies pour developper les relations entre l'Union Europeenne et les pays associees dans le domaine de l'agriculture, dans la perspective de l'adhsion future de ces pays, 1995, 41 p.   

ministrilor agriculturii, dar consensul apare fragil tinand cont de abordarile referitoare la reforma PAC care au reusit sa indeparteze membrii Uniunii unii de altii. Irlanda, Spania, Grecia si Portugalia, foarte atasate "aux acquis communautaires", se apara, caci eventuala largire sa nu fie pretextul unei demontari a PAC si doresc ca perioada de tranzitie sa fie cat mai lung posibila (de cel putin 10 ani). La polul opus, adeptii liber-schimbului, Regatul Unit si Suedia, continua sa sustina ideea unei reforme radicale.

Franta, prin vocea ministrului sau al agriculturii (Philipe Vasseur) a propus cinci conditii pe care tarile din E.C.O. trebuie sa le indeplineasca pentru a fi primite in U.E.: convergenta preturilor agricole, punerea in practica a dispozitivelor (a instrumentelor) de stapanire cantitativa a productiei, apropierea protectiei tarifare, instaurarea, in asteptarea rediscutarii complete a PAC, de mecanisme provizorii, de control al schimburilor intre tarile E.C.O. si U.E., controlul cheltuielilor bugetare. In realitate, pozitiile referitoare la extinderea U.E. raman ambigui dupa cum indica si decizia luata la initiativa Germaniei de ce limita la 5 % cresterea contingentelor tarifare prevazute de Acordurile de asociere in cursul urmatorilor cinci ani.

Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995 a reafirmat ca deciziile necesare pentru lansarea negocierilor cu tarile candidate la aderare la U.E. vor fi luate in urmatoarele sase luni, dupa urmatoarea conferinta inter-guvernamentala, tinand cont de rezultatele acesteia. Consiliul a invitat Comisia sa trimita avizele sale asupra diferitelor candidaturi cat mai repede dupa conferinta interguvernamentala si sa purceada la pregatirea unui document cu problematica largirii de ansamblu a Uniunii Europene.

Astfel, Comisia europeana a prezentat inca din 1997 comunicarea cunoscuta de acum sub denumirea de "Agenda 2000". Ea descrie intr-un cadru unic marile perspective de dezvoltare ale Uniunii Europene si ale politicilor sale din zorii secolului viitor, problemele orizontale legate de extindere si viitorul cadru financiar incepand din anul 2000 in perspectiva unei U.E. largite. In raport cu problemele financiare din trecutul nu prea indepartat al UE, extinderea joaca in "Agenda 2000" un rol mult mai important, prezentandu-se un riguros cadru financiar al reformelor politice de absorbtie al noilor state, mult mai numeroase, mai diversificate si viitoare beneficiare nete.

3. Starea agriculturii celor 10 tari din E.C.O.

prin prisma programatica a "Agendei 2000"

Agricultura poloneza

In perspectiva aderarii si a respectarii criteriilor definite la Consiliul Europei de la Copenhaga, Comisia considera ca Polonia indeplineste la nivel global criteriile politice si ca in privinta criteriilor economice, exista o economie de piata viabila, recomandand deschiderea negocierilor cu aceasta tara.

Totodata , agricultura trebuie sa fie modernizata. Cu toate progresele semnificative care au fost realizate, raman totusi multe lucruri de facut in vederea alinierii la experienta comunitara, prin: definirea unei politici de dezvoltare rurala coerente pentru tratarea problemei structurilor agricole, aplicarea dispozitiilor veterinare si fitosanitare in vederea satisfacerii normelor comunitare si a efectuarii controalelor la frontierele exterioare a Uniunii; reintarirea structurilor administrative pentru asigurarea punerii in practica a PAC, restructurarea si ameliorarea competitivitatii sectorului agroaliemntar.

Sub rezerva unei ameliorari a competitivitatii sale, Polonia poate    sa-si dezvolte productia, in special in sectoarele in care UE este deja suprasaturata sau un important exportator. Dar si consumul intern (mai ales pentru furajarea animalelor) poate absorbi marea majoritate a cresterii productiei de cereale si de oleaginoase, exporturile la cereale putand creste. Pe termen mediu, Polonia poate deveni exportator net de cereale.

Noile legi votate in acesti ultimi ani reiau principalele elemente ale PAC. Institutiile administrative sunt aproape identice cu cele din Statele membre (interventia, gestiunea rezervelor, plati pentru pensionare, plati sociale), ramanand totusi mari diferentieri intre politicile poloneze si cele ale U.E. Pentru anumite produse esentiale (cereale, produse lactate, porc, carne de bovine) principalele instrumente ale politicii de piata sunt identice cu cele din U.E.: preturi garantate (pret minim, pret de interventie) si regimurile de importuri si exporturi. La nivel national exista o Agentie de interventie a statului (A.I.S.) care se doreste sa aiba activitati comerciale si funciare pe pietele agricole, plecand de la rolul presupus pasiv al agentilor de interventie din cadrul PAC, in special cumpararile pentru rezerve de stat.

Anumite instrumente ale politicii de piata aplicate in U.E. nu sunt aplicate in Polonia: cotele de lapte, schemele directoare ale suprafetelor arabile (suprafata de baza), retragerea din circuitul agricol, plati compensatorii si primele din sectorul de crestere a animalelor.

Nivelul preturilor sunt inferioare celor din Uniunea Europeana, la cereale foarte apropiate de pretul mondial din perioada 1993-1995; la carnea de porc preturile reprezinta 83 % din cele ale Uniunii Europene; pretul indicativ la laptele de vaca reprezinta 50 % fata de cel din U.E., iar pretul la carnea de bovine 46 % (anul de referinta pentru UE este 1995).

Agricultura consuma 9 % din bugetul Poloniei din care mai mult de 70 % este destinat regimului de securitate sociala al exploatatiilor agricole. Este dificil de a prevedea in acest stadiu care va fi evolutia preturilor agricole garantate in Polonia in timpul perioadei de preaderare; ele vor depinde de foarte multi factori si in mod special de cei ai economiei interne, de situatia de pe pietele de export si evident de evolutia nivelurilor de sustinere a agriculturii U.E

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Agricultura ungara

Agricultura ungara devine din ce in ce mai competitiva gratie conditiilor sale climatice, structurii exploatatiilor sale, restructurarii relativ avansate a industriei alimentare si capacitatii de a atrage investitiile straine.

In ceea ce priveste politica agricola exista o reglementare directa pentru grau, porumb, porcine si bovine, laptele de vaca (preturi de productie legate de cantitati maximale garantate) si o reglementare indirecta pentru sfecla de zahar, floarea soarelui, zahar si izoglucoza (reglementari pentru importuri, subventii de la buget).

Nivelul preturilor de sustinere este inferior celui din Uniunea Europeana (30 fata de 50 % in 1995/1996). Preturile cu ridicata se apropie la anumite produse de cele ale U.E.: carnea de porc, carnea de pasare, oleaginoase. Diferente de preturi dintre cele mai importante intalnim la cereale, lapte, carne de vita care raman net inferioare celor din U.E.

In cadrul masurilor de sustinere globala (in conceptia GATT) sustinerea interna este principalul element care nu trebuie sa depaseasca 33.808 milioane forinti (272 milioane ECU in 2000). Acest instrument reprezinta 10 % din valoarea productiei agricole ungare fata de 39 % pentru U.E. Ungaria este angajata acum in plafonarea subventiilor la export la 14.318 milioane forinti (115 milioane ECU), exporturile cele mai subventionate fiind pasarile (3514 milioane forinti), porcii (3031 milioane de forinti) si graul (1315 milioane forinti). In 1995 Ungaria a depasit angajamentele sale din cadrul GATT care a limitat subventiile la export la 21 miliarde forinti (169 milioane ECU).

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Organismul public care garanteaza si administreaza agricultura este Ministerul Agriculturii care regrupeaza totodata agricultura, industria alimentara, silvicultura, vanatoarea si pescuitul. Comertul cu produse agricole este plasat in responsabilitatea Ministerului Comertului. In cadrul Ministerului Agriculturii, se afla Oficiul pentru organizarea pietelor agricole, care coordoneaza si supervizeaza toate lucrarile referitoare la organizarea pietelor. Doua zeci si opt de birouri raspunzatoare de afacerile agricole sunt implantate in teritoriu pentru a furniza ministerului informatii de baza si date statistice asupra regiunilor pe care le acopera si au de asemenea o misiune de control (utilizarea terenurilor, subventii) si tin legatura cu organizatiile agricole din regiune.

Agricultura ceha

Tinand cont de importanta relativ limitata a agriculturii in ansamblul economiei, sectorul agricol nu este o prioritate absoluta printre politicile guvernului ceh. In privinta politicilor agricole, acestea au patru mari principii: stabilitatea preturilor, securitatea alimentara, calitatea mediului; accesul pe pietele straine. Politica din domeniul agriculturii este relativ liberala, masurile de reglementare (interventii directe pe piata si subventiile la export) nu cuprind decat cateva produse de baza: orz, produse lactate.

Preturile sunt inferioare celor din U.E.: la produsele vegetale cu    15 % pana la 20 % mai mici; la produsele animaliere mai mici cu 30 % (la pasari si carne de porc diferenta este totusi mica sau inexistenta).

Cea mai mare parte a asociatiilor si organizatiilor agricole, reprezentanti ai industriilor de productie, de transformare si de distributie alimentare sunt regrupati in cadrul Camerei Nationale a Agriculturii, care a fost pusa in practica in 1993, beneficiind de o baza juridica si de sustinerea financiara a statului.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Agricultura estoniana

Productia si randamentele in sectorul cerealier pot sa-si regaseasca, pe termen mediu, nivelurile apropiate de autoeficienta; Estonia dispune de un potential care-i permite cresterea productivitatii sale animale.

Cheltuielile agricole reprezinta 3,4 % din bugetul total. Politica agricola este foarte liberala, exista o mica sustinere pe produse; instrumentul principal este Casa de credit a agricultorilor si a vietii rurale.

Singura interventie publica este constituirea de catre stat a unui stoc national de cereale (58.000 tone) echivalentul a sase luni de consum uman (care nici nu a fost realizat). Nu exista de asemenea o veritabila politica de dezvoltare rurala.

Preturile agricole nu sunt reglementate, dar sunt net inferioare celor din U.E.: la grau 73 % din pretul UE; carnea de bovine 38 %, carnea de porc 86,6 %; lapte 41 %. Industria agro-alimentara reprezinta 34 % din productia industriala totala. Nivelul de calitate al anumitor centre de productie agroalimentara trebuie sa fie ameliorat, in special cele de transformare a carnii.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, Juillet 1997

Agricultura slovena

Valoarea productiei agricole reprezinta aproximativ 0,56 % din cea a UE. Principalele sectoare excedentare sunt vinul, hameiul, carnea de pasare, produsele lactate. Slovenia ramane un importator net de produse agro-alimentare (o autosuficienta globala de 84 %).

Partea cheltuielilor bugetare consacrate agriculturii este de 2 %. Dupa 1991, accentul se pune pe dezvoltarea rurala si agricola durabila, tinand cont de aspectele ecologice si sociale. Unul din principalele obiective ale guvernului sloven este realizarea unei reforme structurale in special in zonele montane defavorizate. Slovenia pune in practica deja un anumit numar de masuri destinate a apropia politica sa agricola de PAC; ea nu va trebui sa aiba dificultati majore in adaptarea la aceasta politica.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Principalele masuri de sustinere: controlul preturilor pentru cateva produse (lapte, zahar, grau, faina), subventionarea intrantilor, facilitati la credit si la investitii, protectia la frontiere, ajutoare la export. Un anumit numar de sectoare nu sunt reglementate decat prin protectia la frontiera. O revizuire a politicii agricole este in curs pentru apropierea de PAC si introducerea progresiva a platilor directe (masuri pentru dezvoltarea rurala), sustinerea veniturilor (exemplu productia de lapte in zonele colinare si montane).

Preturile agricole slovene sunt in general superioare preturilor cele mai scazute din UE si de asemenea superioare celorlalte tari din E.C.O. (exemplu cel al graului este mult mai mare decat in UE, graul panificabil fiind sustinut cel mai mult).

Agricultura slovaca

Pe termen mediu, Slovacia va dispune de excedente pentru export in sectoarele cerealier, al plantelor oleaginoase, al zaharului, al carnii de porc si de pasare.

Cheltuielile bugetare pentru agricultura sunt consacrate in proportie de 53 % pentru plati directe in regiunile defavorizate si varsamintelor pentru calitatea laptelui, in proportie de 18 % subventionarea intrantilor, 8,5 % masurilor de regularizare a pietelor (aici intrand si subventiile la export).

Sustinerea preturilor este asigurata prin interventii directe pe piata, cote, subventii la export. Exista preturi minime garantate pentru cereale, bovine, carnea de porc (acoperind 90 % din costurile de productie si corectate atunci cand preturile intrantilor cresc cu mai mult de 5 %). Pentru lapte exista un pret fix garantat si un regim de cote de lapte stabilit la nivel regional si repartizat intre producatorii individuali. Legea prevede subventionarea exporturilor pentru numeroase produse: cereale, zahar, carne de bovine, de peste, de pasare, produse lactate, fructe si legume. Exista de asemenea in mod egal si subventionarea intrantilor: seminte, ingrasaminte.

In sectorul viti-vinicol, o noua lege viticola apropiate de legislatia comunitara a fost adoptata. Ea va antrena schimbari in structura si in sistemul de inregistrare, de clasificare si de control. Organismele de control in domeniu trebuiesc reintarite. Slovacia este membra a OIV (Organizatia Internationala a Viei si Vinului).

Se inregistreaza importante diferente de pret pentru produsele agricole fata de cele din Uniunea Europeana dupa cum urmeaza: 56-64 % pentru cereale, 63 % pentru lapte ( compararea a fost facuta cu preturile de la producator).

Dispozitiile comerciale ale Acordului european cu Uniunea Europeana se aplica din 1992, dar anumite cote nu au fost indeplinite datorita scaderii productiei (cote care favorizeaza Slovacia).

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Agricultura romana

In perspectiva aderarii si a respectarii criteriilor definite de Consiliul European la Copenhaga, Comisia considera ca Romania trebuie sa-si consolideze institutiile sale pentru ca criteriile politice sa fie indeplinite. In ceea ce priveste criteriile economice, cu toate ca Romania a facut progrese considerabile pentru trecerea la economia de piata, ea intampina dificultati serioase pe termen mediu pentru a face fata presiunii concurentiale si fortelor de piata din interiorul Uniunii Europene. In aceste conditii, comisia estimeaza ca negocierile de aderare vor putea fi deschise cu Romania atunci cand aceasta va face progresii suficiente pentru satosfacerea conditiilor de aderare (ulterior acest punct de vedere s-a schimbat, Romania fiind invitata alaturi de celelalte tari din E.C.O. la inceperea negocierilor).

Cu toate ca productia agricola si-a regasit nivelul sau din 1989 (la modul global), ea ramane in continuare fragila si cunoaste importante fluctuatii de la un an la altul (scaderea utilizarii de ingrasaminte, probleme cu sistemele de irigare.). Situatia din sectorul animal ramane heterogena: productia de carne de porc si pasare ramane inferioara celei din 1989. Cea de lapte si carne de bovine a progresat destul de sensibil.

De la inceputul anului 1997, autoritatile romane au demarat procesul de liberalizare a economiei agricole cautand limitarea consecintelor imediate asupra productiei agricole si asupra industriei din amonte si aval, intarziind astfel restructurarile necesare. Creditele cu o dobanda mai scazuta si masurile de sustinere a producatorilor pentru procurarea de seminte si ingrasaminte, au permis o usoara redresare a productiilor vegetale. Pe termen mediu Romania va regasi pozitia de exportator (cereale in special). Totodata, mentinerea acestei politici, nu poate fi avuta in vedere, in masura in care ea genereaza deficit public si consolideaza structurile statului de distribuire si comercializare.

Privatizarea industriilor agro-alimentare a fost luata in calcul tarziu, intreprinderile de stat continuand sa beneficieze de sustineri directe si indirecte. Gresit restructurate, rezultatele lor economice continua sa se degradeze fara ca sa apara veritabili operatori economici privati.

Pentru produsele "de importanta nationala" (grau, lapte, carne de porc, de pasare) preturile minime de cumparare garantate au fost fixate la 80 % din pretul mondial mediu din anul precedent. Acest pret constituie de fapt pretul oferit producatorilor de organismele de stat sau mandatate de stat. Pentru toate celelalte produse, preturile sunt liberalizate pe piata interna romaneasca.

Subventii pentru intranti sunt acordate cu prioritate exploatatiilor care livreaza total sau o parte din productia lor organismelor de stat la un pret inferior celui de pe piata libera. Producatorii agricoli care comercializeaza produsele lor pe piata libera nu beneficiaza decat de o sustinere redusa. Intreprinderile de stat au de altfel o fiscalitate lejera, imprumuturi guvernamentale cu dobanda bonificata si cateodata si ajutoare directe.

Transferurile de resurse ale statului spre agricultura reprezentau 4 % din PIB in 199 Aproape 50 % se compune din transferuri bugetare directe (bonificarea dobanzilor, prime pentru producatori) restul reprezentand transferuri parafiscale realizate prin intermediul creditelor dirijate si finantate de Banca Nationala.

Sistemul preturilor minime garantate nu au efecte similare sau comparabile cu regimurile prevazute de PAC pentru produsele specificate (grau, lapte, carne de porc si pasare). Nu exista actualmente in Romania, nici un pret institutional care poate fi comparat direct cu preturile institutionale comunitare.

Principalele instrumente de gestionare a pietelor si de sustinere a agriculturii in vigoare in U.E. nu exista in Romania si nici masuri care vizeaza dezvoltarea rurala. Preturile tuturor produselor agricole au fost totalmente liberalizate urmare a " programului de relansare a economiei nationale" expus in februarie 1997, dupa negocierile cu FMI si Banca Nationala. Politica agricola este pusa la punct de Ministerul Agriculturii; Romania nu are organisme de interventie comparabile cu cele existente in statele membre ale Uniunii Europene .

Acordul european relativ la schimburile de produse agricole cu Uniunea Europeana a intrat in vigoare din 1995. Romania are statut de tara in curs de dezvoltare, ceea ce permite o perioada de tranzitie mai lunga in indeplinirea angajamentelor sale cu OMC. Romania nu a precizat angajamentele sale in materie de sustinere, dar se gaseste in calitate de tara in curs de dezvoltare, in situatia de a limita cheltuielile de subventionare la 10 % din valoarea productiei.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Agricultura bulgara

Politica agricola se caracterizeaza prin masuri pe termen scurt (credite bonificate, masuri vamale temporare). Incepand din martie 1997, cu exceptia graului, a fainii de grau, a painii si uleiului alimentar, preturile tuturor produselor au fost liberalizate.

Pietele sunt reglementate prin masuri restrictive in privinta comertului cu produse agricole: interdictii temporare la export, restrictii cantitative fixe. Exista preturi minime de cumparare numai pentru grau, tutun, porumb si sfecla de zahar. Din 1997 pretul de vanzare/cumparare pentru grau nu trebuie sa fie mai mic de 80 % din pretul mondial pentru producatorii care au luat un imprumut pentru productie si care au acceptat sa livreze o parte din productie prin contract; un sistem similar va fi pus in practica pentru floarea soarelui.

Nivelul preturilor de productie sunt in general inferioare celor mondiale. In medie, diferenta de pret fata de UE este de 50 %. Pentru tomate aceasta diferenta este 11 %, pentru grau (pret controlat) 44 % iar pentru porumb (fara preturi controlate) 57 %.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

O crestere a productiei agricole este posibila dar este foarte dificil in stadiul actual de a prevedea in ce ritm va putea interveni in cursul viitorilor ani. Procesul de reforma agrara si de privatizare a exploatatiilor este departe de a fi finalizat; nu exista inca o piata funciara dinamica; in sfarsit, este imperios necesar sa dezvolte o infrastructura financiara si bancara in mediul rural.

Agricultura lituaniana

Valoarea productiei agricole este de aproximativ 0,12 % din cea a UE. Agricultura pastreaza un loc important in economia tarii. Lituania isi asigura autosuficienta pentru numeroase produse (lapte, carne de bovine, legume), dar ramane deficitara in cereale si carne de porc.

O reorientare a politicilor agricole a intervenit la sfarsitul anului 199 Principalele reforme privesc eliminarea progresiva a subventionarii preturilor la consumator (actualmente varsate industriilor agroalimentare) si sustinerea veniturilor agricole (preturi de sustinere pentru principalele produse, varsaminte directe si facilitati pentru investitii). Din debutul anului 1997 fondurile disponibile pentru sustinerea agriculturii au fost concentrate in Fondul de sustinere rurala. In 1995 aproximativ 10 % din bugetul tarii a fost consacrat agriculturii, din care 50 % a fost afectat sustinerii preturilor la lapte, cereale, carne de bovine si porcine.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Preturile agricole sunt sensibil inferioare preturilor comunitare. In 1995 pretul la carnea de bovina si la lapte reprezenta 30-35 % din pretul mediu comunitar, in timp ce pretul graului si cel al carnii de porc era aproximativ de 70-80 % din preturile practicate in UE.

Agricultura letona

Reforma agrara si procesul de privatizare sunt aproape finalizate; inregistrarea oficiala a titlurilor de proprietate este in intarziere. Nu exista inca o veritabila piata a terenurilor agricole, ceea ce franeaza adaptarile structurilor necesare.

Sursa: Agenda 2000, Commission Europeenne, juillet 1997

Obiectivul politic este sustinerea exploatatiilor agricole si crearea de noi piete agricole. Sustinerea acordata cuprinde subventii la exporturi, bonificatii la dobanzi si facilitarea creditelor (fondul de promovare a zaharului si fondul de ajustare regional al cerealelor). Cheltuielile bugetare pentru agricultura reprezinta 5,9 % din buget si sunt in crestere.

Preturile sunt in mod sensibil mai scazute decat cele ale UE: grau 85,5 %, orz 46,5 %, carne de bovine 49 %, lapte 47 %. Preturile la carnea de porc sunt superioare cu 24,5 % celor din UE. Nu exista mecanisme de sustinere a pietei (ca preturile de interventie din PAC). Protectia la frontiere este principalul instrument de reglementare a politicii comerciale.