Simbolurile Uniunii Europene

Simbolurile Uniunii Europene

Simbolurile Uniunii Europene pot fi definite ca fiind indicatori grafici si sonori care ajuta cetatenii sa asocieze sunete si imagini cu elemente de imagine ale Uniunii Europene. Simbolurile Uniunii Europene sunt urmatoarele: Ziua Europei, Drapelul Europei, Moneda Unica - EURO, Imnul European, Deviza/Motto-ul European, Pasaportul European Uniform, Permisul de Conducere European.

1. Ziua Europei

Ziua Europei a fost aleasa data de 9 mai, data la care s-a comemorat declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez al afacerilor externe Robert Schuman, fiind considerat actul de creatie a Uniunii Europene. Ea a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este astazi Uniunea Europeana.

Aflat in casa sa din Moselle, in luna aprilie a aceluiasi an - 1950 -, Robert Schuman medita la acest proiect. A doua zi, in drum spre Paris, se hotarase: "Proiectul e interesant; va fi proiectul meu", ii marturisea sefului sau de cabinet. Invaluit in cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este finalizat in a 9-a sa varianta pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptata fara rezerve de Robert Schuman si, in timp ce acesta din urma prezenta planul in dimineata zilei de 9 mai colegilor sai de guvern, un emisar secret il inmana personal cancelarului german Konrad Adenauer un document confidential care cuprindea o copie a proiectului, reactia sa fiind entuziasta. Acordul lui Adenauer a venit imediat: Germania dorea sa devina partener al Frantei in acest proiect ce-si propunea sa schimbe soarta Europei.[1]

Astfel, la ora 16.00, in dupa-amiaza aceleiasi zile de 9 mai, in Salonul Orologiului din Quai d'Orsay, proiectul, sub numele de Declaratia sau Planul Schuman, este facut public chiar de catre autorul sau, Robert Schuman, proiect care prin indrazneala sa avea sa schimbe destinul Europei. Pentru unii planul Schuman era utopia unui "aventurier politic", pentru altii un vis nebunesc, astazi insa este o realitate pe care o traim cu totii. Franta si Germania decideau sa puna in comun rezervele de carbune si otel si invitau toate tarile europene interesate sa li se alature, sa isi uneasca productiile acestor doua materii prime, in "Prima Fundatie Concreta a unei Federatii Europene", in scopul evitarii izbucnirii unui nou razboi.

Analizand Planul, observam ca el a abordat intr-o maniera noua, de un pragmatism prudent, problema constructiei europene si a impus principiul supranationalismului. Metoda propusa, si anume calea comunitara de integrare, acorda prioritate integrarii sectoriale si celei economice, in detrimentul celei globale si, respectiv, politice. A fost, deci, abandonata schema traditionala a cooperarii economice intre state, propunandu-se o formula noua, numita "integrare", in care statele transfera unele competente proprii in domenii bine delimitate catre o noua entitate supranationala, creata prin vointa lor suverana.

Schuman a lansat apelul catre tarile care in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial se aflau sub conflict si sau distrus reciproc. Acesta a dorit sa puna capat razboiului ce a lansat in urma sa intense distrugeri materiale cat si morale. Tarile carora li se adresa in primul rand aceasta provocare erau Franta si Germania care au fost in razboi mai bine de 100 de ani, iar cel de-al Doilea Razboi Mondial aproape le-a distrus.

Totodata, acest moment istoric al prezentarii ideii unei comunitati de interese pasnice ofera premisele unei cooperari intre vechii inamici, trecand peste resentimentele razboiului si poverile trecutului. Originalitatea ideii lui Monnet consta in unirea oamenilor si a natiunilor prin propunerea unui obiectiv comun in care sa isi (re)gaseasca si sa vada interesele si sa uite diferendele sau divergentele. Se declanseaza, astfel, un proces cu totul nou in relatiile internationale - de exercitare in comun a suveranitatii, in anumite domenii.

Europa devine astfel continentul care a construit prima regiune economica a lumii - un edificiu ridicat treptat, a carui activitate a evoluat in timp. Revenind la Monnet, trebuie spus ca el a urmarit intotdeauna unitatea europeana Monnet nu a cautat sa fie un erou; in schimb, istoria ii recunoaste un rol fundamental in transformarea pacifista a raporturilor intereuropene. El este daca nu parintele Europei, cel putin primus inter pares dintre parintii Europei contemporane.[2]

Un profesor francez spunea: "Monnet un erou? In nici un caz! Prefer imaginea unui Monnet - om al marilor inceputuri." Si, intr-adevar, totul a inceput in acea zi de mai cand a fost realizata prima initiativa in directia crearii a ceea ce astazi poarte numele de "Uniune Europeana". Este motivul pentru care, la Summit-ul liderilor europeni organizat la Milano in 1986, s-a decis aniversarea zilei 9 mai ca "Zi a Europei". De atunci, aceasta zi este destinata festivitatilor si evenimentelor ce subliniaza cooperarea intre popoarele Europei.

Ziua Europei, reprezinta un bun prilej pentru a organiza diverse actiuni si festivitati menite sa apropie Uniunea Europeana de cetatenii ei dar si pe ceilalti cetateni ai Uniunii intre ei. Pentru 25 de state si 450 de milioane de oameni, UE inseamna azi mai putine frontiere, mai multe oportunitati, o Europa mai curata, studii in strainatate, egalitate de sanse, libertate, securitate si justitie sociala

2. Drapelul european

In anul 1985, a fost adoptat ca steag al Comunitatii Europene iar incepand cu 26 mai 1986, drapelul, adoptat in 1955 de Consiliul Europei - organizatie internationala de aparare a drepturilor omului si a valorilor culturale europene -, a devenit oficial drapelul Comunitatii Europene.

Cele douasprezece stelute aurii, pe fondul bleu-marin sunt dispuse in forma unui cerc, care simbolizeaza solidaritatea si armonia, unitatea si identitatea popoarelor Europei. Ele sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, numarul lor, invariabil 12, simbolizand perfectiunea si plenitudinea, adica ceea ce se doreste a fi Uniunea Europeana.

Numarul de stelute de pe drapel nu are nici o legatura cu numarul de state membre ale Uniunii Europene, o relatie putand fi poate aceea ca, in anul 1986, cand drapelul a fost adoptat ca simbol, din Comunitatea Europeana de atunci, faceau parte douasprezece state. Drapelul nu va fi modificat cu ocazia extinderilor viitoare ale Uniunii Europene, fiecare tara pastrandu-si propriul drapel, ca simbol national.

3. Moneda unica

La originea conceptului de moneda unica se afla tratatele care stau la baza Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declara ca piata comuna este unul dintre obiectivele Comunitatii Europene ce va contribui la o "uniune mai stransa intre popoarele Europei". Ideea unei monede comune a aparut mai concret in anul 1968, odata cu introducerea Uniunii Vamale. Realizarea Sistemului Monetar European, in 1979 si semnarea, in 1986, a Actului Unic European, care a consacrat cele patru libertati de miscare (a persoanelor, capitalului, serviciilor si bunurilor) au insemnat pasi importanti in realizarea monedei unice europene. In decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid decide ca moneda unica sa poarte numele de "euro".

Tratatul de la Maastricht semnat la data de 7 februarie 1992 si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993 - reprezinta baza legala a monedei unice. Tratatul valideaza Uniunea Monetara Europeana si stabileste etapele de realizare a acesteia, precum si criteriile de convergenta pe care trebuie sa le indeplineasca Statele Membre care vor sa participe la zona Euro. Astfel, in 1994 au demarat pregatirile in vederea realizarii monedei unice, care sa inlocuiasca monedele nationale ca moneda de cont, incepand cu 1999, si fizic, din 2002.

Incepand cu 1 ianuarie 1999, Euro a devenit moneda europeana unica, bancnotele si monedele Euro fiind distribuite incepand cu 1 ianuarie 2002. In acel moment, doar 11 din cele 15 state membre au adoptat-o, ulterior, la data de 1 ianuarie 2001, li s-a alaturat si Grecia. Monedele si bancnotele nationale ale statelor din Zona Euro au fost scoase din circulatie pe 28 februarie 2002.

Andora, Monaco, San Marino si Vatican folosesc de asemenea euro, desi nu sunt in mod oficial membri euro, nici macar membri ai UE.[3] Din acestea, Monaco, San Marino si Vatican si-au creat propriile monede, cu propriile simboluri nationale pe spate. Andora foloseste monede franceze si spaniole, de vreme ce au folosit francul francez si peseta spaniola ca si monedele sale. Aceste tari folosesc euro prin intermediul unor intelegeri realizate cu statele membre UE (Italia in cazul principatului San Marino si orasului Vatican, Franta in cazul principatului Monaco), aprobate de catre Consiliul Uniunii Europene.

Muntenegru si Kosovo, care au folosit marca germana ca si moneda a lor, au adoptat de asemenea euro, desi, spre deosebire de cele trei state de mai sus, nu au intrat in nici o intelegere legala in mod explicit cu UE care sa le permita acest lucru. Tarile care au avut moneda nationala fixa in raport cu marca germana, ex. Bulgaria si Estonia, s-au raportat si ele la euro. Din 2 februarie 2002, litas-ul lituanian (LTL) a intrat in ERM II, rata de schimb fiindu-i fixata in raport cu euro in locul dolarului american.

Pentru a se putea lupta contra falsificarii Euro au fost introduse numeroase elemente de siguranta si in bancnote dar si in monede. Procesul special de producere a bancnotelor face ca la pipaire sa se poata observa elemente caracteristice. Alte elemente caracteristice ies in evidenta cand bancnotele sunt tinute in lumina.

Sigla monedei Euro este inspirata din litera epsilon a alfabetului grec, Grecia fiind considerata a fi leaganul civilizatiei europene si de prima litera a cuvantului Europa. Cele doua linii paralele simbolizeaza stabilitatea Euro.

Cu ocazia Consiliului European de la Bruxelles, care a avut loc in 2 - 3 mai 1998, s-a stabilit ca zona Euro cuprinde 12 tari din cele 15 membre cu drepturi depline ale Uniunii Europene: Franta, Germania, Italia, Spania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria, Irlanda, Portugalia, Finlanda si Grecia.

Danemarca si Regatul Unit nu sunt apte in mod legal pentru aderarea la euro, pana cand guvernele lor nu decid altfel. Suediei nu i-a fost aprobata participarea de nici un act legal; totusi, Suedia a decis in 1997 sa nu se alature zonei euro, asa ca nu a facut nici un efort spre a-si indeplini criteriul necesar, de a avea o rata stabila de schimb. Suedia a facut un referendum pe tema monedei unice europene pe 14 septembrie, 2003, participantii votand impotriva euro-ului: Da 41.8%, Nu 56.1%. Aceasta a constituit o decizie pentru minimum cinci ani. In Danemarca un referendum pe tema aderarii la euro a avut loc pe 28 septembrie, 2000, rezultand un procent de 53.2% impotriva aderarii.

A. Moneda:

Exista opt tipuri de monede: 2 euro, 1 euro, 50 de centi, 20 de centi, 10 centi, 5 centi, 2 centi, 1 cent. Fiecare din aceste monede are un desen comun pe una din fete, pe cealalta fata desenul diferind de la tara la tara. Orice moneda poate fi folosita si in celelalte tari ale spatiului euro, diferenta de model de pe una din fete neingradind acest lucru.

Toate monedele au fata banului comuna aratand valoarea monedei, printr-un desen realizat de designerul belgian Luc Luyckx. Desenul de monedele de 1, 2 si 5 centi simbolizeaza locul Europei in lume ca si un tot unitar. Imaginea de pe monedele de 10, 20 si 50 centi arata statele membre UE impreuna (si statele care in acest moment participa inca la euro, dar sunt membre UE, sunt desenate). In final, monedele de 1 si 2 euro arata Europa fara frontiere. Toate cele monedele contin 12 stele in designul lor.

Desi nu sunt state membre ale UE, Monaco, San Marino si Vatican de asemenea au monede euro ce contin o parte nationala, dar acestea nu se asteapta sa termine in circulatie, ci mai degraba sa devina un interes pentru colectionarii de monede. Monedele din Monaco contin stema si sigiliul familiei regale si portretul conducatorului curent, Printul Rainier III; cele din San Marino contin diverse turnuri si cladiri publice din mica natiune, precum si stema nationala iar monedele din Vatican prezinta portretul Papei Ioan Paul al II-lea. Existenta unor monede cu chipul unui lider religios a cauzat unele controverse in anumite tari precum Franta.

Tabelul 4.3.

Codurile de identificare nationale

Sursa: Site-ul oficial al Uniunii Europene privind monedele nationale;

B. Bancnota:

Bancnotele sunt in numar de sapte si au urmatoarele valori: 5 euro, 10 euro, 20 de euro, 50 de euro, 100 de euro, 200 de euro si 500 de euro.

Exista cateva denominatii distincte, fiecare avand culoare si marime diferita. Desenele pentru fiecare dintre ele au o tema comuna a arhitecturii europene din diverse perioade artistice. Partea frontala (sau recto) a bancnotei contine ferestre si porti, in timp ce pe verso se gasesc poduri. S-a avut grija ca exemplele arhitecturale sa nu reprezinte nici un monument existent la aceasta ora, pentru a nu aparea controverse in alegerea monumentelor ce trebuiau reprezentate.

Tabelul 4.4.

Codurile de identificare ale imprimeriei

Sursa: Site-ul oficial al Uniunii Europene privind monedele nationale

Comun pentru toate bancnotele este steagul european, initialele Bancii Centrale Europene in cinci versiuni (BCE, ECB, EZB, ΕΚΤ, EKP), o harta a Europei pe verso, numele "euro" si in alfabetul grecesc si in alfabetul latin si semnatura curenta a presedintelui curent al BCE. Cele 12 stele ale UE sunt incorporate in fiecare bancnota, cu desene realizate de artistul austriac, Robert Kalina. Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o fata nationala, ca sa indice de unde provin. Aceasta informatie este insa continuta intr-un cod de pe reversul biletului.

Prima litera indica in mod unic tara in care a fost emisa, numerele ramase (adunate apoi si cifrele sumei si readunate pana ce ramane o singura cifra) dand o cifra de verificare unica pentru acea tara. Codurile W, K si J au fost rezervate pentru statele membre UE care deocamdata nu participa la euro. Undeva ascunsa pe partea frontala a biletelor exista o secventa in care prima litera identifica chiar imprimeria ce a tiparit biletul. Codul imprimeriei nu trebuie sa coincida cu codul de tara, pentru ca se poate ca bancnotele emise intr-o anumita tara sa fi fost imprimate intr-o alta (de exemplu unele bancnote finlandeze au fost produse de o imprimerie din Regatul Unit). Codurile A, C si S au fost rezervate pentru imprimeriile care in prezent nu imprima bancnote euro.

Incepand cu 2002, bancile nationale individuale sunt responsabile pentru producerea uneia sau a doua bancnote anume si de aceea va selecta lucrarile de imprimare. Aceste scheme de decizii descentralizate insemna ca bancile centrale trebuie sa schimbe intre ele denominatiile produse in diferite locatii inainte de iesire.

3.1. Efectele monedei unice - EURO -

Monedele nationale nu au avut o rata de schimb fix fata de moneda unica. Se poate afirma ca trecerea la moneda unica a adus atat beneficii cat si discutii aprinse, rezultatele neaparand doar la marii intreprinzatori si companii dar si la consumatori. Acest lucru se refera la stabilitatea monetara, scaderea preturilor datorita cresterii transparentei in cadrul costurilor si a concurentei, transferul fondurilor mult mai usor, reducandu-se inflatia, moneda unica devenind in scurt timp unul dintre actorii importanti in tranzactiile financiar-bancare internationale.

3.2. Stadiul pregatirii pentru trecerea la euro a ultimelor zece state

"Cutremurul" care a lovit Uniunea Europeana prin respingerea Constitutiei europene de catre Franta si Olanda a trecut in plan secund, problematica extinderii europene ridicand brusc stacheta exigentelor pentru statele care doresc sa devina pe viitor membre ale U.E. In mod surprinzator, "unda seismica" nu a atins si problematica extinderii zonei euro catre tarile din Europa Centrala si de Est, dar perioada de "reflectie" pe care summit-ul comunitar de la Bruxelles, din luna iunie 2005, si-a impus-o va conduce si la o regandire a acestui proces.

Faptul ca intr-o serie de tari ale U.E. s-au facut auzite voci care, pur si simplu, s-au pronuntat pentru abandonarea euro si revenirea la monedele nationale va amplifica vigilenta autoritatilor comunitare care vor pregati mult mai minutios extinderea zonei euro. Pentru orice om, cat de cat informat, renuntarea la euro este o simpla utopie, fie si numai pentru faptul ca aceasta moneda nu mai apartine demult doar comunitarilor, ea fiind in posesia bancilor centrale, companiilor si cetatenilor din peste 150 tari ale lumii.

Tabelul 4.5.

Evolutia cursului de schimb nominal in raport cu euro

in perioada 2000 - 2006

Pornind de la aceasta realitate, vom incerca sa radiografiem stadiul de pregatire al celor 10 tari pentru adoptarea euro in perioada 2007 - 2012. La inceputul lunii mai 2005, Malta, Cipru si Letonia au decis sa adere la Mecanismul Cursurilor de Schimb (ERM-2), ceea ce inseamna ca, in urmatorii doi ani, monedele acestor tari se vor incadra intr-o banda de fluctuatie de 15% fata de cursul-pivot stabilit in raport cu euro. Acest curs este de 0,585274 lire cipriote/euro pentru Cipru, 0,429300 lire malteze/euro pentru Malta si 0,702804 lati/euro pentru Letonia. Anterior, la nici doua luni de la aderarea lor la Uniunea Europeana (1 mai 2004), Estonia, Lituania si Slovenia au luat hotararea sa se alature ERM-2 incepand cu data de 28 iunie 2004.

Analizand situatia la zi, reiese ca sase din cele 10 tari care au aderat la Uniunea Europeana la data de 1 mai 2004, sunt deja in "tunelul" sau "anticamera" (ERM-2) care le va permite sa renunte la propriile monede si sa adopte moneda euro atunci cand vor indeplini integral toate criteriile de convergenta si cand o decizie politica la nivelul U.E. va fi adoptata in acest sens.[5]

In luna noiembrie 2004, intr-un comunicat al Comisiei Europene, s-a avansat propunerea ca cinci tari (Slovenia, Slovacia, Cipru, Letonia si Lituania) sa adopte moneda euro dintr-o data ("big-bang"), cel mai probabil la o data ce se va stabili in intervalul 2007-2009. Facem precizarea ca, din ratiuni logistice, practice si psihologice, tarile care au trecut pana acum la euro au avut nevoie de o perioada tranzitorie de trei ani (1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001), exceptia de la regula numindu-se Grecia, care a fost constransa sa faca toate pregatirile necesare intr-un singur an.

Astfel, incepand cu 1 ianuarie 2002, 12 tari din cele 15 care erau atunci membre ale U.E. au adoptat euro ca unica moneda, insemnele nationale care nu au fost preschimbate in euro devenind monede de colectie. In toate cele 10 tari care au aderat, anul trecut, la U.E. sunt in toi pregatirile pentru adoptarea monedei euro, dar planurile sau strategiile adoptate difera de la tara la tara, in functie de prioritatile fiecarui guvern. Majoritatea celor 10 noi state membre ale U.E. au adoptat programe nationale si au numit coordonatori pentru aplicarea masurilor necesare adoptarii euro.

Opinia cetatenilor noilor state membre fata de euro este una cumpatata, circa 50% dintre acestia si-au exprimat entuziasmul, iar 48% sunt total dezinteresati, situatie care seamana izbitor de mult cu un sondaj din anul 1997 efectuat in tarile U.E. - 15. In schimb, o larga majoritate (77%) recunoaste avantajele practice ale euro pentru turism si cumparaturi la nivelul U.E., iar 48% din cei chestionati s-au declarat foarte putin informati. Comisia Europeana s-a pronuntat clar in favoarea unei treceri rapide la moneda euro, fara perioade tranzitorii, scenariu care arunca povara cea mai grea asupra comerciantilor, bancilor, intreprinderilor si administratiilor publice, in general.

Polonia

Are drept obiectiv intrarea in zona euro in anul 2009, dar pregatirile sunt intr-un stadiu incipient. In perioada 2000 - 2005, zlotul polonez s-a depreciat cu 1,7% in raport cu euro.

Cehia

O strategie nationala de trecere la euro a fost adoptata de guvern in luna octombrie 2003, avand drept tinta anii 2009 - 2010 pentru introducerea monedei unice. A fost lansat un concurs pentru selectarea formei grafice a viitoarelor monede metalice. In perioada 2000 - 2005, coroana ceha s-a apreciat cu peste 13,0% in raport cu euro, fiind moneda cu cea mai puternica ascensiune dintre toate cele 10 tari care au aderat la U.E.

Slovacia

Intentioneaza sa adopte o strategie de implementare a euro la jumatatea anului 2005, avand ca tinta pentru adoptarea monedei unice perioada 2008 - 2009, prin sistemul "big-bang". In perioada 2000 - 2005, coroana slovaca s-a apreciat cu peste 9% in raport cu euro, fiind a doua apreciere ca marime dupa coroana ceha.

Ungaria

Este tara cea mai putin grabita sa adopte moneda euro, strategia ungara avand drept tinta pentru trecerea la euro perioada 2010 - 2012. In intervalul 2000 - 2005, forintul unguresc s-a apreciat cu 6,1% in raport cu euro.

Slovenia

A adoptat o strategie nationala (in noiembrie 2003) de introducere a euro prin sistemul "big-bang" incepand cu 1 ianuarie 2007. In perioada    2000 - 2005, tolar-ul sloven s-a depreciat cu peste 16,0%, a doua depreciere ca ordin de marime dupa lat-ul letonian.

Lituania

In luna decembrie 2004 a adoptat un plan de trecere la euro, avand drept tinta anul 2007. Lituania a prevazut o perioada tranzitorie extrem de scurta (doua-trei saptamani) in care moneda euro si litas-ul vor circula in paralel. In perioada 2000 - 2005, moneda lituaniana s-a apreciat cu peste 6% in raport cu euro.

Letonia

In anul 2004 a adoptat un plan de trecere la euro in sistem     "big-bang", avand drept tinta anul 2008. In luna mai 2005, a intrat in ERM -2 la un curs-pivot de 0,702804 lati/euro. In perioada 2000 - 2005, lat-ul s-a depreciat cu peste 23,0% in raport cu euro, cea mai puternica depreciere dintre toate cele 10 monede care vor face trecerea la euro.

Estonia

Pare cea mai grabita tara pentru trecerea la euro, posibil la jumatatea anului 2007. In iunie 2004 a lansat un concurs pentru alegerea viitoarelor monede metalice, selectie care s-a incheiat in luna decembrie 2004. S-a alaturat ERM-2 la 28 iunie 2004, la un curs-pivot de 15,65 coroane/euro. De mentionat ca, in toata perioada 2000 - 2005, moneda estoniana a avut un curs fix de 15,65 coroane/euro.

Cipru

Un plan de pregatire pentru euro in sistem "big-bang" a fost adoptat in 2004, iar in anul 2005 lira cipriota a intrat in ERM-2 la un curs-pivot de 0,585274 lire/euro. In toata perioada 2001 - 2005, lira cipriota a avut un curs fix de 0,58 lire/euro. Anul 2007 este tinta pe care autoritatile cipriote si-au propus-o pentru adoptarea euro.

Malta

In anul 2004, Ministerul de Finante si Banca Centrala au adoptat o strategie comuna, care are drept scop adoptarea euro in anul 2008. Lira malteza a intrat in ERM-2 in luna mai 2005, la un curs-pivot de 0,429300 lire/euro. In perioada 2000 - 2005, lira malteza s-a depreciat cu peste 7,3% in raport cu euro, iar, incepand cu anul 2003, moneda malteza a avut un curs fix de 0,43 lire/euro.

4. Imnul european

In anul 1972, tot Consiliul Europei, cel care a propus si drapelul Uniunii Europene, a fost institutia care a decis ca imnul Uniunii Europene sa fie 'Oda bucuriei', preludiul celei de-a patra parti (ultima) a Simfoniei a noua de Ludgwig van Beethoven. Intr-o Uniune Europeana atat de diferita totusi din punct de vedere al istoriei, culturii si traditiilor statelor membre, alegerea acestei melodii ca imn subliniaza aspiratia tarilor spre valorile comune, idealurile de libertate, pace si solidaritate.

In iunie 1985, la Milano, acesta a fost adoptat ca imn european de catre Sefii de Stat si de Guvern din tarile Uniunii Europene, reuniti in cadrul Consiliului European. Cu toate acestea, fiecare tara isi pastreaza imnul national, Uniunea Europeana neurmarind prin aceasta decizie sa inlocuiasca acest simbol national al statelor membre, nestabilindu-se nici o versiune oficiala pentru textul imnului.

5. Motto-ul Uniunii Europene

Incepand cu 4 mai 2000, Europa are si o deviza. In urma unui concurs la care au participat 80.000 de tineri europeni cu varste cuprinse intre 10-20 de ani, un mare juriu european din care au facut parte personalitati din fiecare stat membru al Uniunii Europene, a retinut, dintre numeroase propuneri, deviza: "Unitate in diversitate".

Oficial, ea a fost pentru prima data mentionat in "Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa" din anul 2004, in Titlul I, articolul I-8 ce enumera simbolurile UE, aparand in toate cele 20 de limbi oficiale ale Uniunii, de obicei cu prilejul sarbatoririi zilei de 9 mai - Ziua Europei.

Semnificatia acestei devize este asemanatoare cu cea de la imn, europenii    unindu-si eforturile pentru a depasi "barierele" legate de istoriile, culturile, traditiile si limbile diferite existente in Europa, in scopul mentinerii pacii si cresterii prosperitatii popoarelor.

6. Pasaportul uniform

Stabilirea aceluiasi model de pasaport pentru toti cetatenii statelor membre a fost propusa, pentru prima data, la Consiliul European de la Roma, la data de 1-2 decembrie 1975, pentru a facilita libera circulatie a persoanelor, prin standardizarea documentelor.

Modelul, numit si "pasaport european", redactat in toate limbile oficiale ale Comunitatii, a fost ales la 23 iunie 1981 iar la 1 ianuarie 1985 a fost adoptat primul tip de pasaport european de sase state: Danemarca, Franta, Irlanda, Germania, Italia, Luxemburg - 1 ianuarie 1985 -, Belgia, Grecia, Olanda - 1 iulie 1985 -, si, in sfarsit, Marea Britanie, - 1 ianuarie 1987 -.

Acest pasaport, ce trebuie sa inlocuiasca progresiv pasapoartele nationale, este, ca si acesta, proprietatea statului ce la emis, avand numeroase elemente de siguranta pentru a preintampina falsificarea sa.

7. Permisul de Conducere European

In acest moment in Uniunea Europeana se folosesc mai mult de 110 de modele de carnete de conducere, unele datand chiar din timpul Republicii Democrate Germane. Ministrii Transporturilor din statele membre UE au aprobat pe 27 martie 2006 propunerea de directiva privind permisul de conducere european. Propunerea fusese deja aprobata de Parlamentul European si poate fi adoptata acum fara intarziere in cursul anului 2006. Acordul marcheaza finalul unei dispute de peste trei ani dintre cinci state membre (Germania, Franta, Austria, Polonia si Danemarca).

Scopul directivei este acela de a imbunatati siguranta rutiera prin stabilirea unor standarde minime pentru controalele medicale ale soferilor profesionisti si pentru calificari, precum si prin instruirea continua a examinatorilor. Aceasta este o problema de prima marime pentru UE, anul trecut in tarile membre decedand aproape 40.000 de persoane in accidente rutiere. De asemenea, directiva urmareste sa reduca riscul de frauda prin utilizarea unui card de plastic si utilizarea optionala a unui microcip, cu asigurarea respectarii legislatiei privind protectia datelor personale. Marea Britanie si-a facut cunoscuta intentia de a se abtine de la votul de adoptare a directivei.

Noul permis tip "card de credit" va fi introdus complet dupa o perioada de tranzitie de 26 de ani, timp in care se vor inlocui actualele permise de conducere. Emiterea noului tip de permis va fi obligatorie incepand cu 2012. In cel mult 20 de ani de la data aplicarii, adica pana in 2032, toate permisele de conducere emise sau in uz vor trebui sa respecte toate cerintele directivei. Noile permise tip A si tip B (automobile si motociclete) vor fi valabile 10 ani, dar statele membre pot extinde perioada pana la 15 ani. Permisele de tip C si D (camioane si autobuze, cu sau fara remorca) vor fi valabile pe o perioada de 5 ani. In functie de optiunile fiecarui stat membru, permisele pot include cipuri electronice cu informatii despre sofer.

Una din schimbarile care a fost indelungat dezbatuta a fost aceea referitoare la perioada de valabilitate a permisului de conducere european. Ea a fost stabilita la zece ani, dar tarile membre vor avea posibilitatea de a prelungi termenul cu inca cinci ani. In unele tari europene exista deja aceasta prevedere, dar in altele regulile sunt complet diferite. Astfel, in Germania si Austria termenul de valabilitate al permiselor de conducere este nelimitat, aceste tari fiind si cele care s-au impotrivit cel mai mult introducerii validitatii de zece ani. Motivatia introducerii termenului de 10 ani este data de dorinta ca datele pe care le contin permisele sa fie cat mai actuale. De notat ca aceia care conduc camioane sau autobuze vor trebui sa-si reinnoiasca permisul o data la cinci ani.

Datorita acestui document va fi mult mai clar stabilit ce are dreptul sa conduca fiecare persoana. Noile prevederi ii va afecta in special pe cei care vor sa conduca motociclete puternice, nefind permis acest lucru decat gradual, mai intai trebuind sa se acumuleze experienta cu motociclete avand motoare mai putin rapide. In plus, doar dupa varsta de 24 de ani si dupa sustinerea unor examene, cetatenii Uniunii vor putea lua permisul pentru acest tip de vehicule.

Certificatul european va usura si viata acelor cetateni ai Uniunii care pana acum erau nevoiti sa dea din nou examene atunci cand doreau sa obtina un carnet de sofer in alta tara decat cea de origine. In actuala legislatie comunitara este stabilit faptul ca trebuie sa existe controale medicale periodice pentru soferii de camioane si autobuze insa nu se specifica la ce interval vor fi efectuate. Noua Directiva umple acest gol, stabilind obligativitatea controalelor medicale pentru acesti soferi atunci cand ei isi reinnoiesc permisul. Deocamdata nu exista reguli speciale pentru examinatori insa viitoarea Directiva stabileste si pentru acestia cateva noi cerinte. Printre altele ei vor fi nevoiti sa participe periodic la cursuri de pregatire si sa sustina diferite examene ei insisi.

Directiva include si masuri de combatere a "turismului permiselor de conducere", adica practica soferilor aflati sub interdictie intr-un stat membru de a cauta un permis intr-un alt stat membru, prin aplicarea principiului "o persoana - un permis". In acest scop, se va crea o retea europeana de schimb de informatii privind permisele de conducere.

Un alt factor a fost si Jacques Barrot, comisarul european pentru transport, care a facut din acest permis european unul dintre obiectivele principale ale mandatului sau. Convingerea francezului este ca noua legislatie va duce la scaderea numarului de accidente rutiere.