Situatii conflictuale care pot apare intre norma comunitara si prevederile dreptului national

Situatii conflictuale care pot apare intre norma comunitara si prevederile dreptului national

In practica apar destule situatii in care, prin aplicarea sistemului juridic comunitar in paralel cu dreptul national, solutiile pe care fiecare dintre acestea le gasesc pentru a rezolva un anumit caz sa fie diferite, uneori chiar contradictorii. In aceste situatii avem de-a face cu ceea ce se poate denumi conflict dintre norma comunitara si cea nationala. Astfel de situatii apar atunci cand conduita juridica pe care o impune norma comunitara pentru solutionarea unui caz anume este diferita de cea prevazuta pentru acelasi caz de norma de drept national, dispozitiile celor doua categorii de norme aflandu-se deci in conflict (din punct de vedere juridic). Astfel de situatii juridice conflictuale apar cel mai adesea in cazurile in care norma comunitara confera drepturi si/sau impune obligatii directe pentru cetatenii Uniunii Europene.

Pentru a solutiona problemele care pot aparea din contradictiile in care se pot afla la un moment dat norma comunitara cu cea interna ordinea juridica institutionala comunitara dispune de anumite principii care stabilesc fara echivoc aplicabilitatea directa a normei comunitare si prioritatea normei comunitare aflate in conflict cu norma nationala.

In cadrul sectiunii dedicate principiilor care stau la baza ordinii juridice comunitare sunt abordate pe larg aspecte de fond cu privire la acest subiect. In cele ce urmeaza ne vom referi la acele aspecte care sunt relevante pentru acest capitol.

Efectul direct

Efectul direct presupune ca normele comunitare sa confere drepturi si sa creeze obligatii in mod direct, nu doar institutiilor comunitare si statelor membre ale U.E., dar si resortisantilor acestora, persoane juridice si/sau fizice care sunt cetateni ai Uniunii Europene.

Jurisprudenta Curtii de Justitie a C.E. a consacrat aplicabilitatea directa a normelor comunitare, contrar opozitiei manifestate initial de unele state membre, garantand astfel existenta ordinii de drept comunitare. Uniunea Europeana constituie astfel o noua ordine legala, subiectele sale fiind nu doar statele membre, ci si nationalii acestora. In consecinta, indiferent de reglementarile din legislatia nationala, normele comunitare care confera drepturi pentru indivizi (persoane fizice sau juridice) creeaza in mod corelativ si obligatii acestora. Atat drepturile pe care le confera legislatia comunitara, cat si obligatiile clar definite pentru persoanele fizice sau juridice, pentru statele membre si institutiile U.E., deriva din dispozitii exprese ale Tratatului. Cu alte cuvinte, insasi existenta unei obligatii, impune nasterea unui drept corelativ corespunzator, principiu care se regaseste de o maniera bine definita si in dreptul romanesc.

Prin efectul sau direct, sistemul juridic comunitar nu numai ca se integreaza automat in ordinea juridica interna a statelor membre, dar are si capacitatea de a completa in mod direct patrimoniul juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi si/sau obligatii, atat in raporturile acestora cu alte persoane, cat si in relatiile lor cu statele caruia ii apartin. In esenta sa efectul direct/aplicabilitatea directa autorizeaza orice persoana cu dreptul de a cere judecatorului sa I se aplice Tratate, Regulamente, Directive sau Decizii comunitare. In baza acestor norme comunitare, cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene au posibilitatea de a-si apara drepturile, in mod direct, in fata curtilor nationale de justitie.

In vederea asigurarii exercitarii acestui drept, judecatorul are obligatia de a se folosi de aceste texte, indiferent de reglementarile existente in legislatia nationala. In acest sens, judecatorul national are la dispozitie o serie de articole din Tratatele institutive care introduc in patrimoniul persoanelor fizice si juridice aflate pe teritoriul comunitar drepturi si obligatii corelative in domenii care apartin celor patru libertati de circulatie (a persoanelor, a bunurilor, a capitalurilor si serviciilor).

Pentru ca o norma comunitara sa poata fi direct aplicabila in ordinea juridica interna, aceasta trebuie sa intruneasca mai multe conditii:

trebuie sa fie clara, intelegand prin aceasta faptul ca norma trebuie sa fie efectiv imperativa, pentru ca in caz contrar orice dispozitie direct aplicabila poate necesita o interpretare juridica, lucru care afecteaza insasi esenta care ii permite o aplicabilitate directa.

trebuie sa fie suficienta, in sensul ca norma trebuie sa fie completa si corecta din punct de vedere juridic, astfel incat pentru aplicarea sa sa nu mai fie nevoie de nici o masura complementara. Cu alte cuvinte, in executarea sau prin efectele sale, aceasta nu trebuie sa fie subordonata interventiei nici unui alt act al institutiilor comunitare sau al statelor membre.

trebuie sa fie neconditionata, adica sa nu fie supusa nici unui termen si nici unei rezerve. Atunci cand o obligatie instituita de o reglementare comunitara este supusa unei amanari, chiar daca este completa si corecta din punct de vedere juridic, efectele sale se suspenda. Aceasta devine direct aplicabila doar la implinirea termenului.

Desi initial efectul direct nu putea fi invocat decat in domeniile care apartin competentei exclusive a Uniunii Europene, mai exact era aplicabil situatiilor care reglementau conduita juridica in domeniile apartinand celor patru libertati de circulatie, iar nu si in cele de competenta mixta sau exclusiv nationala, din anul 1970, Curtea de Justitie a C.E. a extins aplicabilitatea efectului direct si la Directivele si Deciziile comunitare adresate statelor membre.

In concluzie, se poate afirma faptul ca importanta practica a efectului direct in cazul sistemului juridic comunitar, in forma in care a fost dezvoltat si valorificat prin jurisprudenta C.J.C.E., rezida in faptul ca a imbunatatit pozitia persoanelor fizice sau /si juridice in raport cu legilatia interna din tarile lor. Prin continutul sau juridic, efectul direct transforma libertati care apartin domeniului economiei de piata in drepturi ale persoanelor fizice, drepturi care pot fi aparate in fata instantelor judecatoresti. Acestea din urma, aplicand in mod corespunzator principiul efectului direct contribuie substantial la solutionarea cazurilor conflictuale care pot aparea prin aplicarea normei comunitare in paralel cu cea nationala, care nu a fost inca armonizata cu legislatia comunitara.

Prioritatea normei de drept comunitar

Efectul direct al normei comunitare poate avea drept consecinta o situatie in care o norma comunitara confera in mod direct niste drepturi, iar acestea prin exercitarea lor intra in conflict cu prevederile unei norme din dreptul national. Un astfel de conflict de norme poate fi solutionat doar daca se acorda prioritate uneia dintre ele.

Legislatia comunitara nu contine o reglementare expresa a acestei probleme si niciunul dintre Tratatele constitutive si/sau institutive nu face referire la o ierarhizare care sa aprecieze daca norma comunitara este superioara sau inferioara normei din dreptul national. In consecinta, din punct de vedere teoretic ambele norme au aceiasi forta juridica, confirmand in practica spiritul constructiei comunitare, din care rezulta faptul ca integrarea europeana nu are ca scop disolutia statului suveran, dreptul intern impletindu-se armonios cu ordinea juridica creata de institutiile europene. Cu toate acestea, unica solutie de rezolvare a conflictului de norme acceptata de constructia comunitara este de a da prioritate normei comunitare si de a-I permite acesteia sa anuleze efectul reglementarilor nationale care se abat de la regula comunitara. In acest fel, in sistemul juridic national norma comunitara se substituie normei de drept intern. Acest lucru nu contravine spiritului Tratatului despre care s-a mentionat, intrucat statele membre au consimtit in mod liber sa armonizeze dreptul intern cu normele comunitare, iar aparitia unei situatii conflictuale atrage in consecinta raspunderea statului care fie nu a respectat un angajament international fie nu a aplicat la timp sau corespunzator o norma comunitara. Intr-o astfel de situatie, solutia care deriva din raspunderea statului in cauza aplica un principiu de drept international clasic, in care norma internationala pe care statele parti au decis sa o respecte prevaleaza normelor de drept intern care ii sunt contrare.

Aceasta solutie s-a impus deoarece o subordonare a ordinii juridice comunitare in fata dreptului national ar goli de substanta esenta constructiei comunitare. In situatia mentionata, nu s-ar mai pune problema unei aplicari egale si uniforme a sistemului juridic comunitar in toate statele membre, devenind imposibil de realizat atingerea obiectivelor stabilite prin Tratat.

Pentru clarificarea acestei situatii, o contributie decisiva a avut-o Curtea de Justitie a C.E. careia i-a revenit sarcina de a se pronunta pentru eliminarea acestor posibile consecinte negative. Cu toata opozitia unor state membre, jurisprudenta comunitara a consacrat astfel principiul prioritatii normei de drept comunitar ca element esential al ordinii juridice comunitare. Asa cum s-a mentionat, in esenta sa acest principiu de drept international este o transpunere in teritoriul comunitar a unui principiu de drept international clasic. Aparenta superioritate a normei comunitare fata de cea nationala provine din faptul ca este emisa de institutii cu caracter supranational, dar analizand pe fond aceasta situatie se constata faptul ca institutiile comunitare au fost la randul lor abilitate de statele membre insele sa reglementeze in locul acestora si in domeniile pe care tot ele le-au stabilit de comun acord, printr-un tratat international. In concluzie, principiul prioritatii normei comunitare nu stabileste faptul ca norma comunitara are forta juridica superioara celei nationale, ci mai degraba consfinteste o procedura de aplicare a acestora, in cazurile in care cele doua tipuri de reglementari, care in esenta lor au aceiasi forta juridica la momentul aplicarii lor simultane, nu au fost deja armonizate de autoritatile nationale.

In sensul celor mentionate, jurisprudenta Curtii de Justitie a C.E. a facut doua observatii importante cu privire la raportul dintre dreptul national si norma comunitara:

in primul rand, statele membre au acceptat sa-si limiteze exercitarea drepturilor lor suverane, cedand acest atribut unei Comunitati create prin propria lor vointa. Prin urmare, acestea nu pot sa-si anuleze propria lor decizie si in consecinta sa inverseze acest proces, luandu-si inapoi drepturile cedate prin intermediul unor masuri unilaterale subsecvente si care nu sunt compatibile cu sistemul juridic comunitar;

in al doilea rand, exista un principiu stipulat in Tratatul C.E.E., preluat ulterior in Tratatele de la Maastricht, Amsterdam si Nisa care stipuleaza faptul ca nici un stat membru nu poate pune in discutie statutul de sistem unitar si general aplicabil al sistemului juridic comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

In concluzia celor prezentate se poate afirma ca sistemul juridic comunitar, creat in conformitate cu competentele atribuite institutiilor U.E. prin Tratatele constituite, are prioritate in situatia in care se afla in conflict cu legea nationala a unui stat membru. Mai mult chiar, norma comunitara nu este doar prioritara in situatiile in care se afla in conflict cu norma nationala adoptata anterior, dar in sfera ei de reglementare are un efect limitator si asupra legilor care urmeaza sa fie adoptate ulterior de catre statele membre.

Daca initial, jurisprudenta Curtii de Justitie a C.E. solutiona doar prioritatea normei comunitare asupra legii nationale ordinare, ulterior aceasta a confirmat faptul ca acest principiu este valabil si in ceea ce priveste raportul dintre ordinea juridica institutionala comunitara si dreptul constitutional intern al statelor membre.