Spatiul Schengen si Uniunea Europeana

Spatiul Schengen si Uniunea Europeana

Includerea legislatiei Schengen in cadrul Uniunii Europene s-a facut prin Protocolul de adoptare a acquis-ului Schengen. Introducerii acestei legislatii s-a facut prin raportare la obiectivele comune ale acquis-ului Schengen si ale Uniunii Europene, de a crea un spatiu al liberei circulatii si pentru a garanta totodata securitatea prin masuri adecvate.

Pe baza acestui Protocol, acquis-ul Schengen    a fost mai intai definit ca un grup de lucru comun, iar apoi a fost integrat in cadrul legal al Uniunii Europene. Astfel acquis-ul a ajuns sub autoritatea Uniunii Europene.

Pentru realizarea acestei incorporari Consiliul Uniunii Europene a luat locul Comitetului Executiv creat de Acordul Schengen.

Articolul 140, paragraful 1 din Conventia de Aplicarea a Acordului Schengen prevede ca orice stat membru al Comunitatii Europene poate adera la sistemul Schengen. Aderarea este reglementata printr-un acord care trebuie ratificat intre acel stat si statele contractante. Statele care urmeaza sa ceara aderarea la Uniunea Europeana trebuie sa indeplineasca mai intai criteriile cerute de Acordul Schengen in privinta politicilor referitoare la frontiera externa. Semnatarele Acordului Schengen care nu sunt membre ale Uniunii Europene (Norvegia, Islanda, Elvetia) au mai putine posibilitati sa participe la conturarea directiilor de evolutie ale Acordului Schengen fapt care rezulta din prevederile Tratatului de la Amsterdam. Optiunile lor sunt fie acceptarea prevederilor prezentate, fie retragerea de la Acord.

Pentru realizarea integrarii legislatiei Schengen in cadrul Uniunii Europene, Consiliul a stabilit si incorporarea Secretariatului in Secretariatul general al Consiliului. Una dintre cele mai dificile sarcini a fost alegerea prevederilor si masurilor luate de statele Schengen care sa formeze acquis-ul.

Acquis-ul Schengen reprezinta un set de reguli, o baza legala a cooperarii intre statele semnatare. Acesta cuprinde: Acordul Schengen din 1985, Conventia de Aplicare a Acordului Schengen din 1990, Protocoalele aditionale semnate cu Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Finlanda si Suedia precum si deciziile si declaratiile adoptate de institutiile prevazute de legislatia Schengen.

Islanda si Norvegia, membre ale Uniunii Nordice a Pasapoartelor, alaturi de Suedia, Finlanda si Danemarca, nu au devenit membre ale Uniunii Europene odata cu cele din urma. Acestea au devenit state membre ale Acordului Schengen la 19 decembrie 1996. desi nu au drept de vot in Comitetul Executiv Schengen ele pot sa exprime opinii si sa formuleze propuneri.    La 18 mai 1999 Islanda si Norvegia au semnat un acord de extindere a asocierii cu Uniunea Europeana. Cele doua state continua sa participe la realizarea proiectelor de construire a instrumentelor legale necesare construirii acquis-ului Schengen. Aceste instrumente sunt adoptate doar de statele membre ale UE dar se aplica si Islandei si Norvegiei. Asocierea are forma unei structuri adiacente UE, alcatuita din reprezentantii guvernelor Islandei si Norvegiei si membrii Consiliului si Comisiei UE. Comitetul a adoptat regulamentele privind procedurile de notificare si acceptare a viitoarelor masuri la 29 iunie 1999. La 1 decembrie 2000 Consiliul a adoptat Decizia de aplicare a acquis-ului in cele cinci state nordice.

Irlanda si Marea Britanie pot participa partial sau total la instituirea regulilor Schengen daca cele 13 state Schengen si membrii guvernelor celor doua state voteaza in unanimitate pentru aceasta, conform Protocolului Tratatului de la Amsterdam. In martie 1999 Marea Britanie cere sa ia parte la unele aspecte ale Conventia de Aplicarea a Acordului Schengen, cum ar fi: politia si cooperarea legala in materie de criminalitate, lupta impotriva drogurilor si cooperarea prin SIS. La 20 mai 2000 Consiliul a decis sa admita cererea. Irlanda a cerut si ea sa participe la unele aspecte prin scrisori catre Presedintele Consiliului UE atat la 16 iunie 2000, cat si la 1 noiembrie 2001. La 28 februarie 2002 Consiliul a adoptat Decizia cu privire la cererea Irlandei de participare la SIS, decizie pusa in aplicare la 1 aprilie 2002.

Documente juridice care reglementeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul Schengen

Exercitarea dreptului la libera circulatie a persoanelor in spatiul Schengen este reglementat de:

- Acordul de la Schengen semnat la 14.06.1985 de catre reprezentantii guvernelor Belgiei, Germaniei, Frantei, Luxemburgului si Olandei in scopul de a realiza desfiintarea treptata a controalelor la frontierele comune;

- Conventia de Aplicarea a Acordului Schengen (CAAS), este un tratat semnat la 14.06.1990, a intrat in vigoare la 01.09.1993 si pus in aplicare la 23.03.1995. Spre deosebire de Acordul Schengen, care continea numai principii, CAAS reglementeaza mult mai amanuntit problematica exercitarii dreptului la libera circulatie, iar in vederea asigurarii respectarii CAAS s-a creat un Comitet Executiv. Prin aplicarea CAAS, dreptul Schengen a trecut din domeniul dreptului international, in domeniul legislatiei interne a statelor semnatare;

- Tratatul de la Amsterdam, a intrat in vigoare la 01.05.1999 si a avut ca efect trecerea reglementarilor dreptului Schengen in cadrul legislatiei Uniunii Europene, aceasta devenind de imediata si directa aplicare pentru statele U.E., pe masura emiterii deciziilor de aplicare. Cu aplicarea dreptului Schengen a fost investit Consiliul U.E. pentru Justitie si Interne care a inlocuit Comitetul Executiv creat de APAS ;

- Manualul Schengen, are rolul de a asigura un control pe principii unitare la toate frontierele exterioare spatiului Schengen si cuprinde :

conditiile generale de intrare in spatiul Schengen;

reguli generale privind procedura de control;

particularitatile controlului rutier, feroviar, aeroportuar si portuar;

reguli privin emiterea vizei Schengen;

tratamentul pentru categorii speciale de straini: diplomati, cetateni ai U.E., angajatii de la frontiere, refugiati;

14 anexe, printre care: documentele de calatorie valabile; lista statelor ai caror cetateni au obligatia prezentarii unei vize; colectii de modele de vize si titluri de sedere.

- Instructiunile Consulare Comune, au rolul de a asigura aplicarea unitara a prevederilor in materie de vize de catre toate reprezentantele diplomatice din strainatate ale statelor apartinand spatiului Schengen;

- Manualul SIRENE, reglementeaza activitatea Birourilor Nationale SIRENE (Supplimentary Information Request the National Entry), responsabile pentru functionarea Sistemului de Informatii Schengen (SIS) si tine legatura cu celelalte birouri ale statelor membre.

Starea actuala a semnarii si implementarii dreptului Schengen este urmatoarea:

18 state membre: Belgia, Germania, Spania, Franta, Italia, Luxemburg, Portugalia, Grecia, Olanda, Austria, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Suedia, Islanda, Cehia, Ungaria, Polonia;

state, desi pot intra in orice moment sa adere, nu au facut acest lucru deocamdata: Marea Britanie si Irlanda;

11 state, care au semnat acorduri de asociere si au inceput procesul de aderare, de apropiere legislativa: Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta, Romania, Bulgaria, Macedonia si Albania.