Statul

Ca fenomen social complex, statul este studiat de mai multe discipline, din mai multe perspective. El este indisolubil legat de fenomenul social numit drept, de aceea si problematica statului interfereaza cu cea juridica. Dupa cum afirma Djuvara, realitatea cea mai pasionanta de studiat in stiinta juridica este statul. Inainte de a studia corelatia stat - drept, este absolut necesara studierea unor aspecte referitoare la stat.

In acceptiunea sa curenta, statul reprezinta forma normala de organizare a societatii politice, el este puterea politica institutionalizata (deoarece exista in societate si alte tipuri de puteri, precum exista si putere politica neinstitutionalizata). In alte acceptiuni, statul reprezinta puterea centrala in opozitie cu cea locala, dupa cum el desemneaza guvernantii in opozitie cu cei guvernati, adica ansamblul puterilor publice (in opozitie cu societatea civila). Sintetizand toate aceste acceptiuni, statul este puterea politica organizata (institutionalizata) asupra unei populatii pe un anumit teritoriu. Puterea, populatia si teritoriul sunt elemente determinante pentru existenta statului.

Putem remarca urmatoarele trasaturi caracteristice ale puterii de stat:

-ea decurge din autoritate, adica din posibilitatea legitima de a comanda si a transmite ordine corelata cu obligatia celui guvernat de a se supune comenzilor. Am spus ca in societate pot exista - si exista - si alte tipuri de puteri decat cea de stat, deci si alte tipuri de autoritate. De fapt puterea de stat a aparut ultima in ordine cronologica. La inceput a luat fiinta autoritatea parinteasca, exercitata asupra celorlalti membri ai familiei de catre tata. De asemenea s-a manifestat autoritatea stapanului asupra sclavului, cea a patronului asupra salariatului etc. Apare si puterea politica personificata - seful de clan, ginta, trib etc. Cu timpul autoritatea se desprinde de persoana care o exercita - si a carei  legitimitate, in sens juridic, decurgea din meritele sale personale -, constituindu-se ca o realitate distincta de ea si abstracta; ea consta acum intr-un aparat complex, o "masinarie", un ansamblu de organe si institutii. Statul este astfel o institutie; desi realitatea pe care o acopera a aparut in Antichitate, notiunea de stat a inceput sa fie folosita incepand cu secolul al XVI-lea.

-aa este o putere politica; politica este stiinta guvernarii statelor; ceea ce intereseaza aici este distinctia guvernanti - guvernati, adica intre cei ce comanda si cei ce se supun; cat priveste caracterul acestei puteri politice (despotic, democratic, liberal, monarhic, republican etc.), el rezulta din modul de dobandire si de exercitare a ei si depinde de factori multipli.

-ea este o putere organizata, institutionalizata.

-ea este o putere de comanda, instituind dispozitii obligatorii fie sub forma de norme, fie concrete.

-ea este unica in sensul ca detine monopolul violentei legitime (constrangerii); si alte puteri pot dispune la un moment dat de constrangere in sens juridic dar, daca ea nu este permisa si delegata de puterea de stat, nu este legitima, este o putere de facto.

-ea este suverana: unica in interiorul granitelor, necunoscand nici o alta putere care s-o concureze pe plan politic (suprema) si independenta fata de alte puteri exercitate pe teritoriul altor tari; aspectul exterior al suveranitatii nu este insa absolut, orice stat putandu-se supune, voluntar sau nu, unor norme emanand de la comunitatea internationala; mai ales in zilele noastre se afirma din ce in ce mai mult autoritatea dreptului international asupra celui intern.

-ea are vocatia globalitatii, care decurge din unicitatea ei: ea este suprema in toate domeniile si sub toate aspectele.

Statul nu poate fi conceput fara o populatie, puterea exercitandu-se asupra oamenilor si nu asupra lucrurilor. Populatia este de regula alcatuita din cetateni - persoane legate de puterea respectiva printr-un anumit statut care este un ansamblu de drepturi si obligatii specifice -, straini - cetateni ai altei tari - si apatrizi - fara cetatenie. De asemenea puterea nu s-ar putea exercita fara sa existe un teritoriu bine delimitat, delimitarea facandu-se prin frontiere trasate de comun acord cu tarile vecine (din punct de vedere juridic).

Structura.

Statul este alcatuit dintr-un ansamblu de organe si institutii prin intermediul carora isi exercita functiile in societate. Acest mecanism s-a constituit - si se constituie - in functie de realitatile economice, social-politice, ideologice din tara respectiva. In epoca moderna, in lupta impotriva arbitrariului feudal, diferitii ganditori s-au straduit sa conceapa o forma de stat care sa previna exercitarea abuziva a puterii guvernantilor. Astfel, a aparut teoria separatiei puterilor - in Anglia, J. Locke, sec. XVII,   in Franta, Montesquieu -, conceptie potrivit careia intr-un stat diferitele sale functii trebuie sa fie separate: dupa Locke ar exista numai puterea legilor si executiva, Montesquieu a adaugat-o si pe cea judecatoreasca. Este faimoasa afirmatia lui ca ".puterea sa opreasca puterea". Pe de alta parte, separatia nu exclude colaborarea si controlul reciproc al puterilor, ci dimpotriva, le presupune, altminteri functionarea statului ar fi imposibila.

Intr-un regim democratico-liberal, puterea legislativa (compusa din reprezentanti ai poporului, alesi intr-o tara democratica) are ca rol edictarea legilor, normele supreme intr-un stat. Puterea executiva, incluzand guvernul si eventual seful statului, la varf, este insarcinata cu traducerea in practica a legilor. In sfarsit, puterea judecatoreasca este investita cu solutionarea conflictelor ce apar in societate. Aceasta e o viziune schematica, in epoca moderna adaugandu-se si alte sarcini pentru fiecare putere, dupa cum se pot adauga si alte puteri: de exemplu, executivul poate fi abilitat cu adoptarea de acte cu valoare legislativa sau chiar insarcinat cu rezolvarea unor litigii specifice (prin organele sale specializate), puterea judecatoreasca poate sa aiba ca rol adoptarea de masuri de protectie pentru diverse categorii (minori, bolnavi psihic etc.). Cum se controleaza puterile una pe alta? Legislativul investeste in functie executivul (care e, din punct de vedere politic, o emanatie a lui) si il poate destitui; poate participa la numirea membrilor puterii judecatoresti. Executivul poate dizolva legislativul; el numeste membrii puterii judecatoresti, desi nu ii mai poate destitui, exercita un control pur administrativ asupra lor. In fine, justitia controleaza actele executivului (inclusiv cele jurisdictionale) pe calea contenciosului administrativ si pe cele ale legislativului pe calea controlului de constitutionalitate. Dupa cum se observa, nu exista o perfecta egalitate intre cele trei puteri principale - din punct de vedere al atributiilor si al controlului - ci un echilibru necesar. Acesta poate fi mai mult sau mai putin strict, de exemplu in SUA avem de-a face cu o separatie mai rigida, in tarile continentale cu una mai supla, dar si intre ele sunt diferente dupa cum regimul e parlamentar - in sens restrans - sau semi-prezidential.

Principiul separatiei a fost negat, expres sau implicit, de regimurile totalitare si autoritare.

Executivul este dezvoltat intr-o multime de organe la nivel central si local, un aparat de specialitate menit sa asigure realizarea activitatii de stat. El mai este denumit si administratia de stat. Un loc aparte in acest aparat il ocupa Ministerul Public (Parchetul), cu rol de a investiga infractiunile comise si de a-i trimite in judecata pe autorii lor, membrii sai nefiind niste functionari oarecare dar nici avand independenta judecatorilor. Apoi exista Politia, insarcinata cu mentinerea ordinii publice si care, atunci cand investigheaza infractiuni, se afla sub autoritatea Parchetului; cu ajutorul ei se asigura, de fapt, aplicarea fortei de constrangere a statului. In fine, avem Armata care are rolul de a apara integritatea teritoriala si suveranitatea statului si, in cazuri exceptionale, de a contribui la mentinerea ordinii publice. In epoca noastra s-au adaugat si misiuni noi: cele umanitare, cele de mentinere a pacii intr-un alt stat etc.

In administratia de stat sunt atrasi din ce in ce mai multi experti, specialisti in diverse domenii numiti tehnocrati (ceea ce face ca si aparatul administrativ sa fie numit tehnocratic).

Si puterea judecatoreasca e structurata intr-un sistem piramidal, functionand instante la nivel de localitate, judet, eventual regiuni geografice si avand in varf o instanta suprema. Doar legislativul este unic.

Functiile statului. Statul nu e un scop in sine, el este un instrument pentru organizarea si conducerea societatii in serviciul acesteia, in conformitate cu orientarea majoritara la un moment dat. Rolul statului difera de la epoca la epoca si de la societate la societate in functie de valorile specifice. Democratia liberala presupune ca statul serveste individul - libertatile si drepturile lui - si comunitatea in ansamblul ei.

Se pot distinge functii interne si functii externe. In cadrul functiilor interne avem functia politico-juridica ce consta in elaborarea si aplicarea de norme juridice si cea social-economica, cu rolul de a proteja anumite categorii sociale, de a reglementa relatiile din domeniul economic in scopul prevenirii tensiunilor sociale, precum si cu un rol cultural, educativ, sportiv etc. Aceasta din urma functie e perceputa diferit dupa cum avem de-a face cu o societate liberala, aceasta promovand ideea de economie de piata libera fara imixtiuni statale si in care ajutorul acordat celor defavorizati se bazeaza pe initiativa individuala, sau cu una de tip "social-democrat" care promoveaza ideea de economie sociala de piata, statul urmand sa intervina atat legislativ cat si material pentru asigurarea bunastarii pentru toti (statul providenta). Functia externa implica participarea statului  pe plan international, in relatiile cu alte state sau cu organizatii internationale, atat pentru rezolvarea unor probleme proprii cat si generale ale umanitatii sau ale unei regiuni geografice.

Forma de stat.

Ea desemneaza, general vorbind, modul in care e organizata puterea de stat. Dupa un criteriu incetatenit in literatura de specialitate ea se poate prezenta sub trei aspectee:

a) Structura de stat se refera la organizarea in teritoriu a puterii, din acest punct de vedere existand statele unitare (simple) si federative (compuse). In cazul primului puterea e structurata pe un singur palier, avand o singura Constitutie, un singur rand de organe supreme si o singura cetatenie; asadar, descentralizarea teritoriala nu contrazice ideea de stat unitar, ea presupunand doar (asa cum am mai aratat) dezvoltarea administratiei in plan central si local. Statul federativ - constituit din doua sau mai multe entitati - are o Constitutie a federatiei si cate una pentru fiecare entitate, o legislatie comuna si una la nivelul entitatilor, doua randuri de organe supreme si doua cetatenii pentru fiecare persoana; entitatile isi impart atributiile cu statul compus, pastrandu-si suveranitatea interna dar nu si pe cea externa.

Statul compus nu se confunda cu asociatiile de state: in timp ce primul reprezinta un stat nou, nascut din fuziunea mai multora, ultimele nu sunt asa ceva. Ele presupun doar anumite organe comune si, eventual, o legislatie armonizata, iar statele componente isi pastreaza integral personalitatea juridica (calitatea de subiecte de drept international), asociatia putand avea sau nu propria personalitate. Ex.: confederatia, uniunea personala, uniunea reala.

b) Forma de guvernamant. In acest sens Aristotel distingea intre monarhie - cand conducerea o detine o singura persoana -, oligarhie - un grup de persoane - si democratie - conducerea de catre popor. In epoca noastra unele din aceste notiuni au un sens diferit; astfel, Montesquieu imparte statele in monarhii si republici, ambele forme putand cunoaste deopotriva democratia - ca regim politic - si despotismul (idem). Monarhia presupune un sef de stat ereditar (rege, imparat), republica un sef ales pe o perioada limitata.

c) Regimul politic desemneaza ansamblul de institutii, mijloace si metode prin care se realizeaza puterea. In linii mari distingem intre regimuri democratice si regimuri autoritare/ totalitare. Primele se caracterizeaza prin exercitarea puterii de catre persoane alese de catre popor prin vot universal direct, pluralism politic (si in alte domenii, de altfel), principiul majoritatii, promovarea drepturilor fundamentale ale omului etc. Cele din a doua categorie se bazeaza pe existenta unui singur partid sau pot sa nici nu aiba partide, neaga - pe fata sau  in fapt - pluralismul si drepturile omului, iar statul cauta sa controleze cat mai mult din aspectele vietii sociale. Regimurile democratice pot avea diverse variante, acestea fiind in linii mari urmatoarele: cel parlamentar in sens restrans, cel prezidential si cel semi-prezidential.

Corelatia stat-drept

Statul  este cel care edicteaza o parte a normelor juridice, desigur tinand cont de o multime de factori. Cele pe care nu le elaboreaza el isi trag forta juridica tot de la stat, validitatea lor - efectul obligatoriu - depinzand de recunoasterea acestuia. Statul le "doteaza", asadar, cu forta sa de constrangere. Aceasta rezulta din faptul ca, asa cum am mai aratat, puterea de stat este unica in societate, detinand monopolul constrangerii legitime. Asadar, specificul normelor de drept in raport cu alte tipuri de norme existente intr-o societate este conferit de originea sau recunoasterea statala.

Pe de alta parte, dreptul ii este necesar statului in actiunea sa de conducere si organizare a societatii. Prin norme juridice se stabilesc organele statului si competentele lor, relatiile dintre ele si cu cetatenii, drepturile si libertatile acestora. Dreptul este cel care-i confera puterii de stat legitimitate si capacitatea de a conduce sistemul social, de a asigura ceea ce in ultima instanta a fost si este scopul crearii statului - pacea sociala.

Statul de drept

Aceasta sintagma reflecta interdependenta dintre cele doua fenomene sociale, fiecare avand tendinte opuse: statul (puterea) de dominatie si supunere, dreptul de ordonare si franare. Un renumit jurist francez, L. Duguit, spunea ca "dreptul fara forta e neputincios dar forta fara drept este o barbarie". Statul de drept presupune armonizarea, echilibrarea raporturilor celor doua componente, in sensul domniei legii, adica a suprematiei ei absolute in scopul prezervarii drepturilor si libertatilor individuale. El a aparut in secolele XVII-XVIII, in cadrul revolutiilor din tarile occidentale indreptate impotriva arbitrariului feudal. In epoca noastra conceptul a fost reactualizat, in urma experientelor totalitare din mai multe tari europene.

Prin trasaturile sale, vom observa ca, de fapt, statul de drept se identifica cu statul liberal-democratic. Oricum, reprezinta stadiul cel mai avansat de organizare social-politica, validat de experienta istorica, ceea ce nu inseamna ca nu este perfectibil.

Subiect analiza

Adorno si Scoala de la Chicago despre personalitatea autoritara

Unul dintre regimurile autoritare oferite cel mai adesea ca exemplu este cel nazist. Ceea ce reprezinta astazi un fapt considerat deja demonstrat, era insa unul aproape complet necunoscut la nivel conceptual in momentul in desfasurarii sale sau cel imediat ulterior acesteia, ceea ce a determinat intelectualii sa se indrepte catre analiza acestuia. Una dintre analize apartine filosofului Adorno si unor reprezentanti ai Scolii de la Chicago. Intr-o prima etapa Adorno va considera ca o analiza a nazismului prin utilizarea unui singur instrument de analiza (sociologie, economie, psihologie clinica) nu ar fi oferit rezultate viabile. Adorno era convins ca fundamentul aparitiei unui regim autoritar il constituia un element cu un grad foarte mare de stabilitate, de invariabilitate, ceva ce nu depindea nici de oameni, nici de un anumit moment si nici de un anumit spatiu. Astfel, filosoful considera ca in fiecare individ exista o structura mentala stabila "potential fascista", o structura "conaturala" fiintei umane (chiar si in momentul in care este situatia de victima), greu de depistat la o analiza empirica, dar care "se activeaza" in "anumite" circumstante la "anumiti" indivizi.

Argumentare

Pentru a depasi observarea empirica este necesara depistarea circumstantelor de activare si a indivizilor ce prezinta structura mentala "potential fascista", ceea ce presupune realizarea unei analize socio-politice foarte complexe, pe baza carora sa fie emise apoi rationamentele analitice. Astfel, ipoteza pe care isi fundamenteaza analiza membrii scolii de la Chicago este aceea ca respectiva structura mentala "potential fascista" se reflecta in cateva puncte de functionare ale regimului fascist german, reprezentand fundamentul aparitiei si permiterii actiunii "personalitatii autoritare": antisemitismul fata de persoanele considerate ca provocatoare, amenintatoare si inchistate in propriile grupuri; conservatorismul politic si economic; etnocentrismul focalizat pe trei aspecte: deconsiderarea negrilor, a minoritatilor si patriotismul exclusiv si stigmatizand apartenenta la alte grupuri. Pornind de la aceste premise membrii grupului de la Chicago au trecut la analizarea datelor sociale existente (istorice, economice, sociale, clinice), dar au ajuns la concluzia ca, datorita gradului mare de dispersie, acestea nu erau suficiente pentru a realiza o diagnoza politico-sociala pertinenta.→ Concluzie: Existenta unei structuri mentale "potential fasciste" reprezinta elementul invariant de la care trebuie sa porneasca cercetarea regimului nazist.

Premisele enuntate pana in acest moment (existenta structurii mentale "potential fasciste" si materializarea acesteia in cele trei directii enuntate mai jos - vezi: iii./) deschideau cercetatorilor de la Chicago trei posibilitati de analiza: i./ multiplicarea cercetarilor si a investigatiilor si incercarea de generalizare a acestora; ii./ realizarea de interviuri si discutii si extragerea concluziilor pe baza acestora; iii./ evidentierea unor procese generale, pe cale cvasi-experimentala sau experimentala (decuparea datelor sociale existente in "sectoare" de abordare: antisemitism, conservatorism economic si politic, etnocentrism) si construirea unei "scale atitudinale".

Astfel, Adorno si colaboratorii sai au demarat o cercetare in care, prin intermediul investigatiilor de tip clinic asupra unor subiecti care obtinusera fie un scor foarte ridicat fie unul foarte scazut in cadrul investigatiilor referitoare la etnocentrism. Continuarea investigatiilor a relevat o corelare foarte stransa a scorurilor si in cadrul variabilelor antisemitism si conservatorism politic si economic. Concluzia cercetatorilor a fost aceea ca tendintele antiemocratice erau specifice unui anumit tip de personalitate. Aceasta varianta a fost considerata insa una destul de simplista, care risca sa excluda toate celelalte elemente politice si sociale aferente (circumstantele care puteau declansa manifestarile de tip autoritar). De aceea era importanta corelarea analizelor clinice de tip catlitativ (interviuri, teste) cu cele sociologice de tip cantitativ (obtinute pe baza aplicarii unui chestionar), urmatorul pas reprezentandu-l realizarea unui test de perceptie tematica, in care li s-a cerut subiectilor care obtinusera un scor foarte ridicat sau unul foarte scazut la scala etnocentrismului sa inventeze o situatie pornind de la o imagine ce le era prezentata, considerand ca situatiile inventate relevau conflictele si motivatiile lor interne. Au fost decelate astfel noua dimensiuni umane considerate fundamentale: conformismul, supunerea fata de autoritati, agresiunea, respingerea celor care dau dovada de imaginatie si de creativitate (artisti), superstitia si recurgerea la stereotipuri, tentatia puterii, spirit deconstructivist si cinism, condamnarea practicilor sexuale deviante. Observatiile finale le-au demonstrat cercetarorilor faptul ca subiectii care obtinusera un scor foarte ridicat la scala etnocentrismului aveau un comportament mult mai reactiv, mai autoritar, pe aceste dimensiuni decat cei cu un scor mai scazut. Pe baza acestor observatii preliminare Adorno si colaboratorii sai au sabilit scala fascismului, un fascicul compus din 29 de propozitii

1.Lucrurile cele mai importante pe care trebuie sa le invete un copil sunt supunerea si respectul autoritatilor.

2.Nici o slabiciune, nici o dificultate nu ne poate retine daca avem tarie de caracter.

3.Stiinta are importanta sa, dar exista lucruri pe care spiritul uman nu le poate intelege.

4.Natura umana fiind ceea ce este, vor exista intotdeauna razboaie si conflicte.

5.Fiecare trebuie sa fie convins ca exista o putere supranaturala careia trebuie sa ne supunem fara a ne pune intrebari.

6.Cand o persoana are o problema sau se plictiseste este mai bine sa nu se gandeasca la aceasta si sa se ocupe de lucruri care o intereseaza mai mult.

7.Necesitatea cea mai mare a tinerilor o constituie disciplina, deciziile ferme si dorinta de a lupta pentru propria familie si tara.

8.Cel care are maniere, obiceiuri si o educatie proasta nu se poate astepta sa aiba o relatie buna cu semenii.

9.Unele persoane se nasc cu dorinta de accede la cele mai inalte posturi.

10.In zilele noastre, cand intram in contact cu foarte multe persoane, fiecare trebuie sa se protejeze pentru a nu contacta o infectie sau o boala.

11.O insulta adusa onoarei noastre trebuie intotdeauna pedepsita.

12.Tinerii au uneori idei revolutionare dar pe masura ce inainteaza in varsta trebuie sa le abandoneze si sa se stabilizeze.

13.Este foarte buna utilizarea unor metode autoritare existente in Germania de dinainte de razboi pentru a mentine ordinea si a impiedica haosul.

14.Ceea ce o tara are nevoie in cea mai mare masura, mai mult decat de legi si de programe politice, este un sef curajos, neobosit si devotat, in care poporul sa aiba incredere.

15.Greselile sexuale, precum si sechestrarea sau atacarea copiilor merita mai mult decat inchisoarea:    cei responsabili de asemenea delicte trebuie pedepsiti public sau chiar mai rau.

16.Lumea poate fi divizata in doua clase distinte: cei slabi si cei puternici.

17.Este greu de gasit ceva mai abject decat cineva care nu simte o mare dragoste, o mare recunostinta si un mare respect pentru parinti.

18.Probabil se va demonstra intr-o zi ca astrologia poate exlica o multime de lucruri.

19.In zilele noastre tot mai multi oameni se ocupa de lucruri care ar trebui sa ramana personale si private.

20.Razboaiele si tulburarile sociale se vor sfarsi printr-un cutremur sau o inundatie ce va distruge lumea.

21.Majoritatea problemelor noastre sociale vor fi rezolvate daca vom putea, intr-un anumit fel, sa ne debarasam de anumiti oameni imorali, deformati, cu spirit slab.

22.Viata dereglata a stramosilor greci si romani este chiar ordonata daca o comparam cu cea a unora din aceasta tara, chiar si in locuri in care ne asteptam cel mai putin.

23.Homosexualii nu sunt cu nimic mai buni decat criminalii si ar trebui sa fie pedepsiti cu severitate.

24.Daca oamenii ar vorbi mai putin si ar munci mai mult toata lumea ar duce-o mai bine.

25.Cei mai multi dintre oameni nu realizeaza cat de mult vietile noastre sunt controlate prin comploturi initiate in locuri secrete.

26.Omul de afaceri si industriasul sunt mai importanti pentru societate decat artistul si profesorul.

27.O persoana sanatoasa, normala, nu ar putea niciodata sa raneasca un prieten adevarat sau sa faca deva rau semenilor.

28.Familiaritatea inseamna lipsa de respect.

29.Nimeni nu a invatat nimic niciodata nimic important decat prin suferinta.

Semnificatia itemilor este urmatoarea: traditionalism ( ); supunere fata de autoritate ( ); respingerea indivizilor care nu respecta valorile traditionale ( ); opozitia fata de spiritul visator si imaginativ ( ); credinta in cauze mistice ( ); putere si fermitate ( ); ostilitate generalizata ( ); proiectivism ( ); sex (

Inca de la aparitia notiunii de autoritarism si a acestei scale a fascismului interesul pentru acestea a fost imens, atat in sens pozitiv (acordul cu teoria lui Adorno) cat si negativ (critici ale acesteia). In ceea ce priveste criticile la adresa acestei teorii, acestea vizeaza cu precadere trei aspecte: i./ fundamentul ideologic al conceptului de autoritarism este chiar atat de neutru cum ne imaginam? ii./ atitudinea autoritara, asa cum poate fi ea stabilita prin scala autoritarismului, reflecta comportamentul individual? iii./ raspunsurile subiectilor reflecta intr-adevar ceea ce gandesc acestia sau ceea ce considera acestia ca ar fi bine sa raspunda?

Principalele critici aduse teoriei lui Adorno:

-Adorno si-a consolidat teoria intr-o anumita perioada, cea in care a fost exilat in America (1938-1949), perioada in care fascismul a trecut de la ascensiunea fulminanta la decadere si demonizare. Respectivul context istoric, social si ideologic acreditase un anumit mod de gandire, care facea o paralela intre existenta unei personalitati autoritare si adeziunea masiva la un anumit corpus ideologic si la practicile politice naziste. In acest context principalul repros adresat lui Adorno consta in faptul ca scala fascismului propusa de acesta contine itemi prezentati de o asemenea maniera incat implica tendintele de dreapta, asimilate in epoca fascismului: → orice persoana care acumula un scor inalt pe respectiva scala era prin definitie o persoana de dreapta.

-O persoana care nu este autoritara este in mod necesar o persoana democrata? Scala propusa de Adorno nu este complet reversibila: daca este evident carui tip de atitudine ii corespunde un scor foarte ridicat relativ la autoritarism, nu este foarte evident ce tip de atitudine ar putea corespunde subiectilor cu scoruri slabe. In masura in care exista tendinta de a considera ca opusul personalitatii autoritare il reprezinta personalitatea democratica, nu se poate afirma clar ca obtinerea unui scor slab face trimitere direct si irevocabila catre acest ultim tip de personalitate (unii il considera doar o personalitate amabila). In esenta Adorno si colaboratorii sai si-au propus sa elucideze la una dintre extreme, fara a fi interesati de cealalalta extrema, cand indivizii obtin scoruri foarte slabe pe dimensiunea personalitatii autoritare. Unii dintre exegetii lui Adorno au incercat sa "umple" acest vid considerand ca indivizii care au obtinut un scor foarte mic pe scala dimensiunii autoritare sunt militanti activi in favoarea democratiei, in timp ce aceia care au obtinut un scor mediu apartin diverselor curente pacifiste.

-Autoritarismul poate fi atat de dreapta, cat si de stanga. Inca din anii 1950 au existat opinii care au sustinut ca unele dintre caractersiticile autoritarismului de dreapta sunt caracteristice si celui de stanga: respingerea evreilor sau a minoritatilor etnice; conformismul fata de institutii (se face insa si o paralela intre opinia negativa a dreptei conform careia evreii detin puterea economica si opinia comunista, de stanga, conform careia mijloacele de productie si puterea economica se afla in mainile unei clase sociale dominante si hegemonice). Politicile lui Stalin au inveterat ideea ca exista si un "fascism de stanga".

-In ce masura un subiect care a dat anumite raspunsuri se va comporta in realitate conform raspunsurilor pe care acesta le-a oferit la un moment dat?

-Subiectii intervievati au dat intr-adevar raspunsuri care ii reprezentau, au spus cu adevarat ceea ce credeau?

"Scoala apartine statului, iar acolo tinerii devin creaturi ale statului, nimic altceva decat acoliti ai statului. Cand am intrat la scoala, am intrat in stat, si pentru ca statul distruge fiintele, am intrat intr-o institutie de distrugere a fiintelor Statul m-a silit sa fac parte din el, asa cum i-a silit pe toti ceilalti, m-a transformat intr-o fiinta docila, a facut din mine un om etatizat, un om supus normelor, inregimentat, dresat si cu diploma, dar pervertit si deprimat, ca toti ceilalti. Cand ne uitam la oameni nu vedem altceva decat oameni etatizati, care vor sluji toata viata statul, deci vor avea o viata impotriva naturii". (Thomas Bernhard, Maitres anciens, Paris, Ed. Gallimard,1988).

"Statul este enorma fictiune in care toata lumea face eforturi sa traiasca pe cheltuiala tuturor ". (Frederic Bastiat, L'Etat, in: Journal de Debats, 1848)

"Franta s-a constituit in Republica pentru a-i chema pe toti cetatenii sa ajunga la un grad tot mai inalt de moralitate, de educatie si de bunastare " (Preambulul Constitutiei franceze in secolul al XIX-lea)

Sau

"Francezii s-au constituit in Republica pentru a aduce Franta la un nivel mai inalt de moralitate, educatie, bunastare?"

"Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune din ce in ce mai stransa, pentru a impune justitia, pentru a asigura linistea si apararea comuna, pentru a spori bunastarea generala si pentru a asigura binefacerile libertatii noastre si a urmasilor nostri " (Preambulul Constitutiei SUA)

Este limpede pentru orice om cu judecata sanatoasa ca, timp de decenii - de la instalarea dictaturii comuniste si pana la prabusirea ei -, statul roman a fost un stat criminal. Orice stat este ispitit sa abuzeze de putere, asa cum orice ins poate, azi sau maine, sa incerce a obtine mai mult decat are dreptul - sa abuzeze de puterea ce i-a fost data. Romania a cunoscut mai multe dictaturi; chiar puterea legitima a putut, prin reprezentantii ei, sa-si foloseasca autoritatea, sa-si depaseasca drepturile. Dar, in cazul statului comunist, abuzul a fost insusi principiul lui de functionare.

Mai intai, pentru ca, in numele unei ideologii, a propagat ura. Ura de clasa: iata ce ni s-a predat in scoli, in universitati, la invatamantul politic, pana in ultima gospodarie colectiva si in cel mai indepartat atelier de uzina. Ura de clasa: a fost principiul care s-a aplicat cu consecventa in lichidarea elitelor, in distrugerea taranimii, in teroarea intelectuala, impunand, prin siluire, o singura doctrina. Creand o lege care se situa in afara legii, prin instituirea unor pedepse administrative, detinerea fara motiv valabil a sute de mii de oameni, ani, zeci de ani. Mii de ani de detentii fara proces, mii de procese politice in numele unor legi arbitrare, al unor legi nelegitime. Mii, zeci de mii de executii sumare, de exterminari prin tortura, prin mizerie deliberata, intretinuta, la Canal, in Balta, in minele de plumb, la 'reeducare'; sute de mii, poate milioane de ani de privare de libertate, o suferinta monstruoasa, incalculabila, care a lasat urme de nesters, a inoculat frica si lasitatea in randurile acestui popor, dar a starnit si vocatii de rezistenta, care au fost, cele mai multe, stinse in sange.

Nici aceasta lege, asa nelegiuita cum va fi fost, nu a fost respectata. 'Dictatura proletariatului' a insemnat puterea fara limite a unei vaste organizatii prezente pretutindeni, vazute de toata lumea, care se comporta ca o societate secreta, o adevarata caracatita. Documentele, daca ar fi date in vileag, n-ar putea pune in lumina decat un fragment din vasta activitate delictuoasa a Partidului: ordinele se dadeau prin activistii cenusii care-i transmiteau cuvantul: in uzine, pe ogoare, in salile tribunalelor. Nici o sentinta nu se dadea fara avizul lui. Judecatorii devenisera sclavii unei bande, organele conducatoare ale acestui Partid.

Tarziu, legea a prevazut rolul Partidului ca 'forta politica conducatoare a intregii societati' (art. 3 al Constitutiei din 21 august 1965). Partidul Comunist isi atribuia dreptul de-a dispune de vietile oamenilor. Forurilor legislative, executive nu le mai era atribuit decat dreptul de-a asculta, de-a aplica. Suprema dezamagire: imprejurarile istorice ar fi ingaduit o anumita speranta. Si tocmai atunci legea fundamentala proclama o astfel de nelegiuire! Chiar atunci cand vremurile au fost mai blande, negarea dreptului, prin dictatura unui singur partid, a continuat. Si au fost mai blande, fiindca rezistenta oamenilor era zdrobita. Dar, indata ce romanii au iesit sa manifesteze, sa-si exprime revolta, s-a vazut rezultatul: victimele din decembrie.

Statul roman a fost, in acesti zeci de ani, un stat criminal. Asta nu inseamna ca toti cei ce au muncit pentru stat au fost partasi. Cei mai multi romani au fost victime. Cei mai multi, muncind pana la epuizare, mancand prost si traind in frig, mereu cu frica-n suflet, au creat, au construit. Viata a continuat. Dar acest organism, statul, a fost criminal. Adica secret, promovand legi nelegiuite, nerespectandu-le nici pe acelea, ucigas.
Dupa decembrie, desi imperfect, statul nu a mai functionat la fel. Nu e nevoie sa arat de ce se poate sustine acest lucru. Cu toate acestea, exista o continuitate intre statul roman de ieri si cel de azi. In afara dictatorului, cazut intr-un proces care-i semana, o parodie de justitie, toate institutiile au continuat sa functioneze. Mentalitatile s-au schimbat si nu inceteaza sa se schimbe. Dar nu a existat un act solemn prin care autoritatile noastre sa se desparta de trecut. Acest lucru se simte, chiar daca s-a schimbat cadrul administrativ si legal. Ineficacitatea institutiilor si in special a justitiei, practica clientelismului, sistemul nasiilor si, in cele din urma, coruptia sunt urmasele directe ale unei organizari in care erau preponderente relatiile ilegale, secrete. Pe de o parte, in sanul administratiei; dar, ceea ce, la urma urmelor, este si mai grav, in intreaga functionare a societatii se mai face simtita mentalitatea de frauda care a caracterizat statul comunist. Este necesara o desprindere lipsita de echivoc, solemna, prin care autoritatile actuale sa proclame solidaritatea lor cu toti, viii si mortii, care au suferit si sa sublinieze ruptura dintre ele si cele ce le-au precedat. O garantie lipsita de echivoc a schimbarii.
Recent, o serie de organizatii neguvernamentale, cat si persoane ale vietii publice i-au scris presedintelui Traian Basescu, cerandu-i sa prezinte, in mod solemn, scuze in numele statului roman, pentru suferintele pe care cetatenii le-au indurat in lunga perioada istorica ce s-a scurs. Nu poate fi nici o indoiala in aceasta privinta: este o vina istorica a statului roman, pe care cea mai inalta autoritate a ei trebuie sa si-o asume si sa o recunoasca, chiar daca, si cu atat mai mult cu cat, cei de ieri nu mai sunt cei de azi.
Fac parte dintre aceia care cred ca Traian Basescu nu numai ca poate, dar trebuie sa-si asume obligatia de a da, solemn, aceasta declaratie. Si chiar ca o va face. Si chiar ca nu poate face altfel. Recent, s-a angajat sa 'infranga' structurile Securitatii. O luare de pozitie ca aceea care i se cere aici si acum ii va deschide o poarta larga spre realizarea acestui angajament. Iar comunitatea natiunii va deveni constienta ca o epoca de injustitie si suferinta s-a incheiat.

Statul este privit si abordat din nenumarate unghiuri, multe dintre acestea fiind politice. Se uita insa ca poate, inainte de toate, statul este un partener de afaceri. Unii zic chiar cel mai important. Este cel mai mare angajator si, in multe cazuri, si cel mai mare consumator

 Sfarsitul perioadei de tranzitie si de intrare in Uniunea Europeana a pus statul intr-o ipostaza noua. Daca in urma cu 10 ani nu se puteau face afaceri in Romania fara ca statul sa fie cel putin intermediar, acum situatia s-a schimbat. Companiile pot alege intr-o mai mare masura daca isi doresc sa aiba un parteneriat cu statul sau nu. Deci, ce fel de partener este statul? Pe hartie, statul roman sta bine. Apartenenta la Uniunea Europeana si la NATO ii confera un statut superior in randul tarilor emergente. Prezenta marilor nume internationale cum ar fi Ford, Nokia sau Renault ii dau statului un plus de credibilitate in randul investitorilor. Iar marile agentii de rating au trecut Romania in categoria Investment Grade. In alte cuvinte, capitalul strain se poate simti in siguranta in Romania. In realitate, lucrurile stau putin altfel. Marti a fost inaugurata o noua organizatie: Asociatia Companiilor de Utilitati din Energie. La eveniment au fost prezenti mai-marii EoN, Enel, Cez si Electrica, iar presa nu a ratat ocazia sa-i intrebe despre datoriile CFR. Pentru cine nu stie, CFR are datorii de peste 500 de milioane de lei in urma neplatii facturilor la curentul electric. 'Daca nu putem avea incredere intr-o firma de stat, inseamna ca avem mari probleme. Nicaieri in lume nu am vazut ca o firma de stat sa nu isi plateasca datoriile', declara cu aceasta ocazie Gunther Schubert, presedintele Consiliului de Administratie EoN Moldova Furnizare. Situatia este ilara. Dupa cum explica presedintele Enel Romania, Matteo Codazzi, o companie de stat nu isi plateste datoriile la distribuitori. Insa curentul electric furnizat de acestia CFR-ului este cumparat tot de la stat. Si aici se incheie cercul vicios in care statul este de fapt platit sa isi consume curentul electric. Buna afacere! Insa statul se fenteaza pana si pe el insusi, deoarece printre cei care trebuie sa-si recupereze datoriile se afla si Electrica. Solutia gasita de ei pentru recuperarea datoriilor a fost listarea la Bursa a creantelor CFR. Admirabil faptul ca Bursa este din ce in ce mai cautata. Ingrijorator ca angajatii Electrica trebuie sa aloce timp pentru a gasi solutii de recuperare a datoriilor, in loc sa gaseasca solutii pentru repararea penelor de curent. Tot in domeniul energie mai este de luat in seama si ultima gaselnita a Guvernului: renuntarea la privatizarea celorlalte 3 filiale Electrica. Nu voi comenta daca este o solutie buna sau nu. Intrebarea care trebuie pusa este daca Enel, Cez sau EoN ar fi venit oricum in Romania daca ar fi stiut de la inceput ca nu vor avea ocazia sa participe la privatizarile tuturor retelelor de distributie. Se stie ca toti si-au exprimat interesul pentru Transilvania Sud si Nord si pentru Muntenia Nord. Toti si-au gandit strategiile in jurul acestor privatizari. Deci, intr-un fel sau altul, statul i-a fentat din nou. Distribuitorii din energie nu sunt niste ingerasi si nu au nevoie de cineva care sa le ia apararea. Insa povestea de mai sus exemplifica ce fel de partener poate fi statul. Sunt sigur ca si in alte domenii se pot gasi exemple similare. Statul isi permite inca un anumit grad de neseriozitate, pentru ca economia Romaniei 'duduie'. Indiferent de ce se va intampla, Romania va continua sa se dezvolte intr-un ritm alert pentru inca 4-5 ani. Iar investitorii vor fi dispusi sa treaca cu vederea micile scapari ale statului pentru a lua si ei parte la dezvoltarea tarii. Insa va veni momentul in care statul nu va mai beneficia de un mediu favorabil. Si atunci va deveni un adevarat 'businessman'.