Turcia

Turcia

Turcia are o suprafata de 780.000 km si o populatie de aproape 61.000.000 locuitori, avand capitala la Ankara, fiind republica din 1923 si membra NATO din anul 1952. Statele vecine sunt: Bulgaria, Georgia, Armenia, Iranul, Iraqul, Syria si are doua deschideri mari: la Marea Neagra si la Marea Mediterana.

Populatia este reprezentata de 85 % turci, iar 12 % kurzi. Peste 98 % din locuitori sunt musulmani. Istambul, fostul Bizant, este cel mai mare oras si sub numele de Constantinopol a fost capitala Imperiului Roman de Rasarit si a fost centrul Imperiului Otoman.

Depresiunile de coasta sunt mai umede si mai blande decat podisul interior care are precipitatii foarte puternice si unde iarna este foarte rece. In podis exista ploi vara si iarna cad precipitatii sub forma de zapada. Industria turismului s-a dezvoltat la sfarsitul anilor 1970 si a crescut in ultimi ani. Atractiile includ zonele de coasta, obiectivele istorice si arhitecturale, indeosebi in Istambul. Anual Turcia este vizitata de circa 8 milioane de turisti, iar venitul din turism este de 2.800 de milioane de dolari SUA.

Partea Europeana a Turciei spre est de stramtoarea Bosfor face parte din peninsula Tracia care se intinde peste granita pana in Grecia. Principala parte a Traciei este Peninsula Anatolia. Marginea nordica a podisului este lantul muntos Kuzey Anadolu Daglari care se intinde spre est pana la muntii Pontici.

Matasea se produce la bursa, Turcia fiind producator legal de maci de opiu pentru comertul farmaceutic. Animalele domestice sunt numeroase: cca. 40 de milioane de oi, 13 milioane de capre, 12 milioane de vite, cai, magari si bivoli. 26% din suprafata tarii este impadurita iar din exploatarea acesteia rezulta cheresteaua ce este exportata. Dezvoltarea industriala a crescut constant in ultimele doua decenii iar in cea mai mare parte ea satisface piata interna. Prelucrarea alimentelor, a otelului, minereurilor, produselor farmaceutice, cherestelei, sticlei si constructiile utilizeaza materii prime locale. La Izmit, Izmir, Mersin si Batman se rafineaza petrolul iar industriile traditionale sunt confectiile de Una, covoarele si ceramica.

Aderarea Turciei la Uniunea Europeana

Turcia ar urma sa inceapa negocierile de aderare la Uniunea Europeana dar se prefigureaza un drum cu mari probleme, dat fiind ca nu toate tarile UE vad cu ochi buni aderarea Ankarei.

Turcia este o tara saraca, cu un nivel de trai mult scazut fata de cel din tarile Uniunii Europene. Ca membru al UE, Turcia va beneficia de avantajul comertului intre statele Uniunii si restul lumii. In plus, ar primi si finantare de la bugetul central al Uniunii Europene. Economia Turciei a devenit deja mai stabila gratie reformelor cerute de Fondul Monetar International si Uniunea Europeana. Cresterea economica a fost estimata la 7% in 2006 iar inflatia a fost mult redusa. Potrivit sondajelor de opinie, aproximativ 70% din turci sunt in favoarea aderarii tarii la UE.

Turcia a facut primii pasi catre Europa in 1963, cand a semnat un acord de asociere care prevedea o eventuala aderare a tarii la UE. Lucrurile au evoluat foarte incet pana in 1999, cand Turcia a fost oficial recunoscuta drept stat-candidat la Uniunea Europeana. In 2002, a fost ales prim-ministru Recep Erdogan, un politician care a venit la putere cu ambitia de a aduce tara in sanul UE, drept pentru care a trecut la grabirea reformelor politice. Recep Erdogan a declarat ca Turcia ar putea deveni membra UE pana in 2012. Se crede insa ca negocierile vor dura aproximativ 15 ani.

Problema aderarii Turciei la Uniunea Europeana este o chestiune de natura istorica, politica si culturala si ea pune in discutie nu atat viitorul Turciei, cat identitatea Europei. Turcia detine o pozitie privilegiata, beneficiind de avantajele zonei liberului schimb si a pietei de munca integrate. Uniunea Europeana saluta in mod deosebit pasii importanti facuti de Turcia cu privire la indeplinirea criteriilor de la Copenhaga, in particular prin recentele pachete legislative si masurile de implementare a acestora, recunoscand determinarea guvernului turc de a face noi pasi pe calea reformelor si propunerea guvernului de a se ocupa rapid de neajunsurile ramase in domeniul criteriului politic. In paralel, Uniunea Vamala Turcia - UE trebuie extinsa si adancita, Uniunea marind in mod semnificativ asistenta financiara de pre-aderare pentru aceasta tara.

Turcia este tara democratica, laica, care a adoptat principiile statului de drept, in care sunt respectate drepturile omului. Cu aceste caracteristici, Turcia, a carei populatie este majoritar musulmana, a demonstrat ca democratia si islamul pot coexista. In cadrul transformarilor care au avut loc de la inceputurile Republicii s-a evidentiat vocatia europeana a Turciei. In acest sens, in perioada Republicii, Turcia a devenit membru al tuturor institutiilor europene importante. Vocatia europeana a Turciei se evidentiaza clar in cadrul relatiilor sale cu Uniunea Europeana. La reuniunea la nivel inalt a Uniunii Europene de la Helsinki, din anul 1999, Turcia a fost recunoscuta ca tara candidata.

Aderarea Turciei la U.E. va conduce la rezultate importante atat din punctul de vedere al Turciei, cat si al Uniunii Europene. In acest fel, aderarea Turciei la Uniunea Europeana va avea o mare influenta pe calea realizarii concilierii dintre civilizatii. Acceptarea Turciei ca posibil membru va impinge granitele Uniunii pana in Caucaz si Orientul Mijlociu. Turcia este diferita de toate celelalte state, fiind pe de-o parte, cea mai mare si cea mai saraca tara, care a fost invitata pentru inceperea negocierilor, si pe de alta parte, cea mai diferita din punct de vedere cultural. In ultimii ani, Turcia s-a transformat profund, insa mai are inca multe etape de parcurs pana cand va ajunge sa indeplineasca toate cerintele impuse pentru aderare.

In 2015, cand se preconizeaza ca Turcia va intra in clubul tarilor europene, Uniunea Europeana va numara cel mai probabil intre 30 si 32 de state membre, fata de 25, in prezent, sau 27 in 2007, dupa aderarea Romaniei si Bulgariei. De-abia atunci, cu Turcia si Ucraina, vor fi stabilite granitele estice definitive, Federatia Rusa avand, probabil, un statut privilegiat in relatia cu Uniunea Europeana.

Ca sa adere la UE, o tara trebuie sa indeplineasca trei criterii principale:

1. Politic - sa fie o democratie, cu institutii stabile in care domneste legea. Trebuie sa respecte drepturile omului si ale minoritatilor;

2. Economic - sa fie o economie de piata functionala, capabila sa faca fata pietei unice europene;

3. Legal - sa se conformeze obligatiilor impuse de Uniunea Europeana, inclusiv privind adoptarea legislatiei comunitare.

Despre granitele sudice, deocamdata nu se poate anticipa daca vor ramane cele actuale sau daca tari precum cele magrebiene nu vor purta si ele negocieri pentru a se alatura Uniunii. Interesant, in aceasta constructie geopolitica a mileniului trei, este ca se suprapune in cea mai mare parte cu granitele atinse de Imperiul Roman in perioada sa de maxima inflorire. Constructia politica va fi insa descentralizata. Continuarea extinderii europene inseamna sfarsitul conceptului de State Unite ale Europei. Gradul de integrare, mai ales in domeniul politic, va fi mai redus, puterea Parlamentului si a Comisiei Europene fiind mai slaba in noua viziune. Insa, aceasta formula ii va conferi statutul de mare putere mondiala, fiind o contrapondere SUA, a Rusiei, Chinei si Japoniei.

Tot acest proces, de definire a traseului care va fi urmat in anii ce vor veni, nu a primit inca aprobarea populara. Nici Parlamentul European, nici cele nationale nu au fost intrebate ce cale trebuie aleasa. Opinia publica, in marea ei majoritate, nu vrea ca Uniunea Europeana sa continue procesul de extindere, in special cand vine vorba de Turcia. Respingerea Constitutiei europene a insemnat fara echivoc: "Nu pentru o Uniune sans frontires" (fara frontiere). Sondajele de opinie realizate in ultimul timp confirma aversiunea fata de aderarea a noi state, mai ales in cazul Turciei. 42% din cetatenii francezi considera ca identitatea lor este mai degraba amenintata de planurile de extindere ale Bruxellesului, care ii protejeaza prea putin.

Decizia luata pe 3 octombrie 2005, de incepere a negocierilor cu Turcia, este departe de ceea ce inseamna un proces democratic, fiind impusa impotriva vointei populare, aceste cuvinte putand fi citite in presa franceza, austriaca, germana, etc. Este posibil ca negocierile sa dureze chiar mai mult, Turcia avand de armonizat nu mai putin de 35 de capitole importante in legislatia nationala. Teoretic, in final s-ar putea ca nici sa nu fie admisa, insa pana in prezent nici o candidatura nu a fost respinsa de catre Comisia Europeana. In mod special, Ankara va intampina dificultati pentru a se alinia la practicile europene in ceea ce priveste protectia mediului, avand de investit miliarde de euro, legislatia muncii si a protectiei sociale vor trebui refacute pentru a elimina orice fel de discriminare, iar ajutoarele acordate regiunilor sarace si anumitor ramuri industriale vor fi suspendate.

Sustinatorii candidaturii Turciei sunt de parere ca aderarea acestei tari ar aduce UE crestere economica rapida, forta de munca proaspata si o armata imensa. Turcia democratica e vazuta ca un zid de aparare impotriva fundamentalismului islamic. Marea Britanie este unul din principalii sustinatori iar Statele Unite au cerut si ele UE sa primeasca Turcia - un membru important al NATO. Fostul comisar european pentru extindere, Guenter Verheugen, a declarat in anul 2004 ca Turcia are o pozitie strategica in Europa si Orientul Apropiat, care ar fi un avantaj.

Un prim pas spre aderarea Turciei la UE a fost recunoasterea de catre Comisia Europeana, in cursul lunii noiembrie 2005, a statutului de "economie de piata functionala", a declarat un oficial UE. Confirmarea functionarii unei economii de piata este una dintre conditiile cerute membrilor Uniunii Europene si o recompensa a Comisiei consemnate in raportul anual privind progresele facute de Turcia, care a fost dat publicitatii pe 9 noiembrie 2005, oferind posibilitatea accelerarii negocierilor pe teme economice: "In raportul de tara se va consemna pentru prima data ca Turcia este asimilata cu o economie de piata functionala. Aceasta inseamna deschiderea capitolelor de negociere economice si trebuie sa serveasca stabilitatii economiei si sporirii investitiilor straine". Insa, cea mai grea sarcina de indeplinit o va reprezenta rezolvarea diferendului dintre Turcia si Grecia privind Republica Cipru, membra, de la 1 mai 2004, a Uniunii Europene. Pana acum, Turcia a refuzat sa recunoasca Cipru, iar comunitatea internationala nu a recunoscut partea din Cipru ocupata de trupele turce. Stingerea acestui conflict istoric si depasirea ultimului obstacol pentru admiterea Turciei in Uniunea Europeana va reprezenta, in acelasi timp, un mare succes al diplomatiei de la Bruxelles.

Multe organizatii politice din Armenia leaga anumite sperante de aderarea Turciei la Uniunea Europeana. Aderarea Turciei ar insemna ca Uniunea Europeana sa se invecineze cu Irakul, Siria, Iranul si tarile din Caucaz si ar aduce pentru prima oara in Uniune o tara cu o populatie majoritar musulmana. Aceasta perspectiva i-a divizat pe politicienii Uniunii: unii considera ca Turcia nu va putea fi absorbita, altii cred ca este esential ca Turcia sa devina si un partener politic, nu numai strategic, al Europei. Cei care sustin aderarea mai spun si ca nu trebuie descurajata o tara care ofera un exemplu democratic celorlalte tari islamice din Orientul Apropiat.

Turcia si-a liberalizat sistemul politic si a relaxat restrictiile din domeniul libertatii presei si al dreptului la libera asociere si exprimare. Minoritatile au capatat dreptul de a studia si de a se exprima in limba materna. Ankara a abolit pedeapsa cu moartea si a luat masuri pentru a elimina tortura in timpul interogatoriilor, a reformat sistemul juridic. In     sud-estul Turciei a fost ridicata starea de urgenta impusa de confruntarile cu minoritatea kurda, care a condus de-a lungul vremii la abuzuri ale armatei in regiune. Guvernul Turciei a reusit sa reduca inflatia si sa obtina o crestere economica de 5% in 2004.

In anul 2005, televiziunea de stat turca a ridicat interdictia privind emisiunile in limba kurda, a minoritatilor Au fost, de asemenea, eliberati patru activisti de frunte kurzi. Organizatiile pentru apararea drepturilor omului au laudat aceste masuri luate de guvernul de la Ankara. In ultimele 18 luni, guvernul a adoptat noua pachete de reforme, interzicand pedeapsa cu moartea, tortura si reducand influenta armatei. Dar reforma Codului Penal a starnit rumoare in Europa, dat fiind ca Parlamentul incerca sa incrimineze adulterul. Uniunea Europeana a avertizat Turcia cu privire la aceasta prevedere iar premierul a precizat ca clauza nu va mai fi inclusa in Codul Penal.

Oficial, Turcia cere aderarea la Uniunea Europeana pentru intarirea economiei sale, gratie deschiderii pietelor comunitare. In prezent, UE ii acorda deja un miliard de euro, ca ajutor anual. Este de inteles ca numeroase cercuri financiare europene se asteapta la profit de pe urma acestei extinderi si este de asteptat ca largirea inseamna si "deblocarea" industriei europene, dar si intrarea micului - dar performantului - complex militar israeliano - turc in concurenta directa cu industriile europene.

Cea mai mare opozitie fata de aderarea Turciei vine din Austria, Germania, Franta si Spania. Sunt voci care se opun ideii ca Europa sa includa si o natiune musulmana, cu atat mai mult cu cat cea mai mare parte a teritoriului turcesc e in Asia. In plus, spun cei care se opun, populatia musulmana a UE va creste de la 3% la 20% peste noapte. Ei mai critica si eventualitatea largirii granitelor UE pana la frontierele Irakului, Iranului si Siriei, care ar putea aduce instabilitate. O mare problema ar mai fi marimea Turciei si saracia tarii care, spun criticii, vor determina formarea unui val de emigranti in intreaga Europa.

Un cotidian german[1] nota pe la mijlocul anului 2006: "E lipsit de sens ca aderarea Turciei sa se puna la indoiala. Europa trebuie sa faca uz de anii ce vin, pentru a se pregati ea insasi in vederea aderarii noului membru. Ce va insemna pentru ea situatia in care nu doar alianta NATO ci si Uniunea Europeana va avea frontiera comuna cu focarele de criza din Orientul Apropiat? Cum se va face fata, sub aspect financiar admiterii Turciei, si cand va fi digerat UE extinderea spre rasarit, astfel incat sa poata admite alta tara, mai mare decat Franta sau Germania? Toate acestea sunt probleme delicate, cu care sefii de guvern din Uniunea Europeana se vor confrunta curand."