Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  

AdministratieDrept


CARIERA FUNCTIONARULUI EUROPEAN

Administratie

+ Font mai mare | - Font mai mic




CARIERA FUNCTIONARULUI EUROPEAN

1 Conceptul de cariera




Conceptul de cariera este folosit in dreptul public contemporan pentru a evoca dezvoltarea in timp a situatiei juridice a functionarului, de la recrutare pana la sfarsitul activitatii profesionale, deci de la emiterea actului din care se naste raportul de functie publica pana la emiterea celui prin care se pune capat acelui raport.

O cunoscuta autoare de la noi, cu o impresionanta experienta in domeniu, defineste cariera functionarului public european ca reprezentand elementele care concretizeaza situatia juridica a functionarului public, din momentul in care autoritatea investita cu puterea de numire emite actul de numire pana in momentul in care, un alt act juridic, sau un fapt juridic (exemplu decesul) pune capat calitatii de functionar public european.

Autorii francezi vorbesc despre un drept al functiei publice, notiune prin care evoca „un ansamblu de definitii, de principii fundamentale si structuri generale, prin care se studiaza, in principal, compozitia si situatia juridica a personalului din administratie, izvoarele dreptului functiei publice, trasaturile generale si tendintele conceptiei franceze a functiei publice, organizarea generala a functiei publice”. In cadrul acestuia, regasim, printre drepturile functionarului public, dreptul la cariera al acestora, care semnifica, in esenta, posibilitatea de a avansa in grade si functii.

Franta face parte din categoria tarilor in care multe din institutiile dreptului public s-au conturat in ramuri de drept de sine statatoare. Alaturi de „dreptul functiei publice” putem exemplifica prin „dreptul contenciosului administrativ” , „dreptul lucrarilor publice”, „dreptul bunurilor administratiei”

Dreptul functiei publice europene este definit ca reprezentand ansamblul normelor care guverneaza regimul functiei publice europene, si completat cu principiile jurisprudentei Curtii Europene de Justitie.

In doctrina occidentala se analizeaza un drept al functiei publice internationale, in care sunt grupate regulile de organizare, de protectie si de exercitare a functiei publice.

Elementele specifice carierei functionarului public european

2 Recrutarea functionarilor europeni

Recrutarea personalului se face prin concursuri (cu probe scrise si probe orale), organizate de fiecare institutie (exista in acelasi timp si concursuri interinstitutionale).

Prin intermediul regimului juridic al recrutarii trebuie sa se asigure sa se asigure institutiei comunitare acei functionari care poseda cel mai inalt grad de competenta, randament si integritate, recrutati de pe o cat mai larga baza geografica dintre cetatenii statelor membre ale Comunitatilor Europene.

Recrutarea acestei categorii de functionari publici se efectueaza conform urmatoarelor principii:

Recrutarea trebuie sa asigure selectarea celor mai competente persoane, al celor care prin calitatile lor, prin educatie si instructie, pot determina randamente deosebite.

Recrutarea trebuie sa asigure selectarea persoanelor care corespund din punct de vedere al integritatii lor dobandirii statutului de functionar al unui organism comunitar. In functia publica, atat nationala cat si comunitara conteaza nu numai pregatirea si performantele profesionale, ci si valoarea morala a celui care presteaza un serviciu public.

Recrutarea trebuie sa se faca pe baze geografice suficient de largi, incat sa asigure accesul la functiile europene a cat mai multor resortisanti din statele membre ale Uniunii Europene. Se impune astfel ca „recrutarea sa se ia in consideratie, dincolo de criteriile de competenta si interesul serviciului, necesitatea de a se asigura un anumit echilibru geografic intre diferite nationalitati …”

Persoana recrutata sa intruneasca acele conditii necesare pentru dobandirea calitatii de functionar comunitar; aceste conditii se deduc din interpretarea articolului 28 din statut, care stabileste cine nu poate fi numit functionar, rezultand, per a contrario, care sunt conditiile care trebuie indeplinite pentru dobandirea unei asemenea calitati.

Recrutarea se face pe baza de concurs, care constituie regula. Prin articolul 29(96) alin. 2 din Statut, se admite ca „o alta procedura de recrutare decat cea a concursului, care admite anumite exceptii, in cazurile expres si limitativ prevazute de articolul 29(96) alin. 2 din Statut. Prin reglementarile adoptate de institutiile Comunitatilor Europene, prin practica si jurisprudenta Curtii, se urmareste realizarea unei politici in materia functiei publice europene de natura sa permita accesul si mentinerea unor persoane apte sa faca fata complexelor probleme care revin celor investiti. Dificultatea realizarii unui asemenea deziderat este evidenta „Nici o regula juridica, oricat de bine conceputa ar fi ea, nu va impiedica, de una singura, clientelismul, nepotismul si toate celelalte forme de coruptie”. Regulile juridice stau la baza eliminarii la maxim a practicii numirilor discretionare, a politicilor si metodelor prin care se urmareste deturnarea scopului si semnificatiei acestei institutii extrem de importante pentru teoria si practica Uniunii Europene.

Inainte de ocuparea unui post vacant dintr-o institutie, Autoritatea investita cu putere de numire are obligatia sa indeplineasca o anumita procedura prealabila, prin intermediul careia va lua in consideratie daca postul respectiv poate fi ocupat printr-o alta modalitate prevazuta de Statut, respectiv prin transfer, promovare sau procedura speciala prevazuta de art. 45 a, care prevede o derogare de la art. 5 (3) b si c prin care un functionar asistent poate fi trecut din gradul 5 intr-un post din grupa AD, cu respectarea anumitor conditii.

3 Conditii cerute pentru functionarii europeni.

Organizatiile europene au adoptat initial, sistemul potrivit caruia, functionarii sunt recrutati si numiti de seful ierarhic, care, la randul sau, este ales de delegatii statelor. Sistemul a fost preluat si de ONU, care lasa deplina libertatea secretarului general pentru a recruta personalul, in conditiile fixate de Adunarea Generala. In sistemul actual, recrutarea se face pe baza de concurs.

La recrutarea unui viitor functionar european, se au in consideratie doua categorii de conditii:

  1. Conditii fixe (sunt aceleasi pentru toti candidatii)

Nationalitatea, care impune ca persoana respectiva sa fie cetatean al unui stat membru al unui stat membru al Comunitatilor. Articolul 28 alin. 1 prevede aceasta conditie la prima litera, in sensul ca poate fi functionar persoana care este cetatean al unui stat membru al Comunitatilor …” In continuarea textului, se admite insa posibilitatea „unei derogari acordata de Autoritatea de numire”. Adica, aceasta conditie cunoaste o regula, respectiv persoana sa fie cetatean al unui stat membru, si o exceptie, care consta in competenta A.I.P.N. de a acorda o derogare, se intelege pentru motive speciale, temeinic justificate.

Conditia privind exercitiul drepturilor civile. Aceasta conditie este prevazuta de acelasi text ca si cea anterioara, care impune ca persoana sa se bucure de acelasi text ca si cea anterioara, care impune ca persoana sa se bucure de drepturile sale civile.

Conditia de a fi satisfacut obligatiile prevazute de legile referitoare la serviciul militar. Constatam ca textul impune ca viitorul functionar sa aiba reglementata situatia sa militara. Asta se explica prin faptul ca, in toate statele, apararea tarii ne apare ca o obligatie, dar si ca un drept al cetateanului. „Apararea tarii este un drept, ca expresie juridica a dragostei fata de patrie. Nimeni nu poate fi exclus de la exercitiul acestui drept, asa cum nu poate fi oprit sa-si apere propria sa fiinta. Ori, in fiinta fiecaruia este si fiinta nationala.[14]

Garantiile de moralitate, care se deduc din cazierul judiciar si din prezentarea unor referinte sau recomandari. O asemenea conditie este sustinuta, dupa Lassale, de argumentul ca „Un individ care nu este moral in tara de origine … nu poate face parte dintr-o comunitate supranationala, in care obiectul principal este, in final, servirea intereselor tarilor resortisante”.



Aptitudinile fizice care exclud existenta unor infirmatii sau maladii care pot stanjeni exercitiul functiei. Articolul 28 litera „e” impune conditia ca viitorul functionar sa fie apt fizic pentru indeplinirea indatoririlor sale”.

Alte conditii

Articolul 31 (96) alin. (2) prevede ca pentru a se satisface cerintele specifice ale institutiilor, conditiile pietei de munca predominante in Comunitate pot fi de asemenea luate in consideratie atunci cand se face recrutarea unor functionari.

B. Conditii variabile (pot fi cerute de Autoritatea de numire pentru anumite functii, cum ar fi cunoasterea unor limbi, studii, experienta profesionala, limita de varsta etc.).

In Statutul functionarilor publici din tara noastra, aceasta conditie exprimata prin doua conditii: are varsta de minimum 18 ani impliniti si are capacitate deplina de exercitiu [art. 50 lit. c) si d) din Legea nr. 188/1999 cu modificarile si completarile ulterioare, republicata].

4 Procedura de organizare si desfasurare a concursului

Aceste prevederi sunt in primul capitol al titlului III din Statut, consacrat „recrutarii” precum si in Anexa III la Statut.

Recrutarea intr-o functie europeana se realizeaza, de regula, prin concurs, cu exceptia functiilor inalte (directori generali). Regula este ca fiecare institutie comunitara isi organizeaza concursul propriu.

Este interzisa recrutarea unui anumit functionar pe criterii exclusiv nationale, o asemenea decizie urmand a fi declarata ilegala de Tribunul Functiei Publice sau de Curtea Europeana de justitie.

Aceasta politica de recrutare prezinta atat aspecte pozitive cat si negative, ea fiind drastic criticata de persoane atat din interiorul cat si din exteriorul Comunitatii.

Principalele motive care au sustinut aceste critici au fost reprezentate de iregularitatile constante in modul de desfasurare precum si lipsa oricarei transparente a procedurilor. In scopul eliminarii acestor deficiente au fost formulate mai multe solutii, dintre care mentionam: organizarea de concursuri in fiecare an, publicarea de anale privind posturile precedente, publicarea numarului de posturi etc.

Perspectiva unei cariere intr-o functie publica europeana este un vis la care aspira foarte multe persoane. Atractia pe care o exercita aceasta perspectiva explica si numarul foarte mare de candidati inregistrati cu ocazia organizarii diferitelor posturi. De exemplu, in 1992, pentru un concurs de administrator adjunct, s-au inscris un numar de 21000 candidati iar in 1993 tot pentru un astfel de concurs s-au inscris 35000 de candidati. La nivel de tari membre, se inregistreaza decalaje foarte pronuntate. Numarul cel mai redus il reprezinta britanicii iar cei mai numerosi sunt italienii.

In ceea ce priveste procedura de organizare si desfasurare a concursuli, interpretarea dispozitiilor statutare cuprinse in Anexa III intitulata chiar procedura de concurs determina identificarea urmatoarelor dimensiuni ale regimului sau juridic.

Numirea, ca si promovarea sunt supuse principiului potrivit caruia ele nu pot viza decat posturi vacante. In situatiile normale ale administratiei, este necesar ca postul sa fie vacant, adica neocupat de un agent investit in mod legal.

Declararea vacantei unui post este precedata, cum am mentionat deja, de o anumita procedura prealabila, prin care Autoritatea de numire verifica daca postul poate fi ocupat prin transfer, numire conform art. 45 a sau promovare. In cazul in care au fost primite mai multe cereri de transfer de la mai multi functionari de aceeasi treapta din alte institutii, se poate tine un concurs intern, si apoi sa se urmeze procedura de concurs. Aceasta procedura poate fi parcursa, in egala masura, si in scopul de a se constitui o rezerva de recrutare.

Autoritatea investita cu puterea de numire trebuie sa consulte comisia paritara, dupa care va intocmi instiintarea sau anuntul pentru organizarea concursului. Instiintarea privind organizarea concursului trebuie sa cuprinda mai multe elemente si anume: natura concursului, putand fi vorba despre concurs intern al institutiei sau institutiilor, concurs general sau, dupa caz, comun pentru doua sau mai multe institutii; modalitatile de desfasurare a concursurilor, putand fi vorba despre concurs de titluri si diplome, concurs de probe, sau de titluri si diplome si de probe; natura functiilor si atributiilor aferente posturilor de ocupat, precum si grupa de functii si gradul propuse; diplomele si alte titluri si nivelul de experienta cerute pentru posturile ce urmeaza a fi ocupate; in cazul examenelor de proba, natura examenelor si modul cum se evalueaza fiecare dintre ele; pentru anumite functii, cunostintele lingvistice cerute de natura particulara a acestora; pentru anumite functii, conditiile (limita) de varsta; data limita de primire a candidaturilor; anumite derogari pe care le poate acorda Autoritatea investita cu puterea de numire.

In cazul concursurilor generale, instiintarea (anuntul) de concurs se publica in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene, cu cel putin o luna inainte de data limita pentru primirea candidaturilor si, daca este cazul, cu cel putin doua luni inainte de data sustinerii probelor. Articolul 1 alin. 3 din Anexa nr. III a Statutului prevede ca toate concursurile trebuie sa fie facute publice in cadrul institutiilor celor trei Comunitati Europene, respectand aceleasi termene.

Pentru desfasurarea unui concurs se constituie un juriu, a carui componenta este decisa de autoritatea investita cu puterea de numire. Juriul este compus dintr-un presedinte, desemnat de Autoritatea de numire, si dintr-un numar de membrii desemnati in mod egal de Autoritatea de numire si de Comitetul personalului. In cazul in care se organizeaza un concurs comun pentru doua sau mai multe institutii comunitare, membrii vor fi desemnati de comun acord, pe baze paritare, de catre Comitetul personalului din institutii. Statutul recunoaste juriului dreptul de a apela la unul sau mai multi asesori cu rol consultativ. Componenta juriului include functionari publici care au cel putin aceiasi categorie si grad cu cel al postului scos la concurs. Interesanta este si cerinta ca un juriu compus din patru persoane sa aiba cel putin doua persoane de acelasi sex. Juriul este cel care stabileste lista aptitudinilor necesare pentru ocuparea posturilor vacante.

Candidatii trebuie sa completeze un formular, al carui continut este stabilit de Autoritatea investita cu puterea de numire.

Autoritatea stabileste lista candidatilor care indeplinesc conditiile cerute de art. 28 lit. a), b) si c) din Statut (este vorba de cetatenie, indeplinirea serviciului militar si garantiile de moralitate) si le inainteaza juriului, impreuna cu dosarele candidatilor.

Dupa ce a analizat dosarele primite, juriul este cel care stabileste lista candidatilor care raspund cerintelor impuse prin instiintarea de concurs. In cazul in care este vorba despre un concurs de probe, toti candidatii inscrisi pe lista sunt admisi pentru sustinerea lor. Atunci cand este vorba despre un concurs de diplome si titluri, juriul organizeaza un examen al diplomelor si titlurilor celor care sunt inscrisi pe lista de candidati, el fiind competent sa aleaga candidatul sau candidatii pe care ii numeste pe posturile vacante.

Candidatii alesi sunt numiti in treapta grupului defunctii mentionat in instiintarea (anuntul) de concurs. Functionarii pot fi recrutati doar in treptele AST 1 pana la AST 4 sau AD5 pana la AD 8, iar treapta specificata in anuntul de concurs va fi hotarata de institutia comunitara astfel incat sa raspunda obiectivului recrutarii functionarilor de cel mai inalt nivel si in functie de calitatea experientei profesionale. Functionarul recrutat este plasat pe primul nivel al treptei sale.

Inainte de numire, are loc supunerea candidatului care a fost retinut de autoritatea investita cu puterea de numire unui examen medical. Scopul acestuia este de a se constata daca persoana care urmeaza sa devina functionar indeplineste conditiile fizice necesare ocuparii si exercitarii functiei in care urmeaza sa fie numit. Examinarea se realizeaza de un medic din cadrul institutiei. Daca, in urma acestui examen medical, se obtine un aviz negativ, candidatul are posibilitatea sa-l conteste. El va putea, in douazeci de zile de la data cand i-a fost comunicat avizul negativ, candidatul are posibilitatea sa-l conteste. El va putea, in douazeci de zile de la data cand i-a fost comunicat avizul negativ, sa solicite examinarea lui de catre o comisie medicala, compusa din trei medici alesi de autoritatea investita cu puterea de numire dintre medicii consilieri ai institutiei. Medicul consilier care a emis avizul negativ isi va sustine opinia in fata comisiei de medici. Se recunoaste posibilitatea pentru candidat de a aduce la cunostinta comisiei medicale un aviz eliberat de un medic ales de el. in cazul in care comisia medicala confirma concluziile primului aviz, candidatul va fi obligat sa suporte jumatate din cheltuielile organizate de cea de –a doua examinare medicala a sa, de catre comisie.

5 Debutul carierei functionarului european

1. Regimul juridic al candidatului selectionat prin concurs in unele tari din Europa. Functia publica europeana face parte din acele categorii de functii in care promovarea unui concurs atrage statutul de functionar public insa nedefinitiv. In doctrina occidentala contemporana se poarta o aprinsa discutie cu privire la regimul juridic al rezultatelor unui concurs si, legat de aceasta problema, statutul candidatului admis.

Doctrina noastra interbelica a fost si ea controversata in aceasta materie. La intrebarea daca trecerea cu succes a concursului poate naste, pentru cei promovati, dreptul la numire, raspunsul a fost, in opinia unor autori, negativ.

Intre dobandirea, prin numire, a statutului de functionar public si promovarea concursului, nu exista intotdeauna o legatura in timp. In majoritatea statelor, selectia nu antreneaza in mod automat numirea intr-un post, si aceasta numire, atunci cand are loc, nu intervine, cel mai adesea, decat dupa perioada de proba.

Din punct de vedere al corelatiei dintre selectie si numire, pot fi identificate trei categorii de tari:

Tari in care numirea se suprapune pana la identificare cu ultima faza de selectie promovata, atat numirea cat si selectia propriu-zisa fiind efectuate de aceeasi autoritate. In aceasta situatie, este imposibil ca o persoana sa fie selectionata si sa nu fie numita. Astfel de tari sunt Danemarca, Germania, Tarile de Jos, Grecia. Aceasta din urma tara nu prezinta numai particularitatea sistemului de selectie automatizata, dar Legea din ianuarie 1983 prevede in art. 8 alin. 1 ca obligatorie pentru numire si confirmarea din partea candidatului admis a vointei sale de a fi numit. Altfel spus, se exprima un consimtamant al acestuia, care imbraca forma expresa.



In cea de–a doua categorie se includ tari in care legatura intre selectie si actul de numire nu este direct, datorita faptului ca o autoritate face selectia si o alta numirea. In aceasta situatie se gasesc tari ca Irlanda, Regatul Unit, unde selectia se realizeaza de o comisie speciala pentru functia publica, dar numirea se face de catre administratie, la propunerea comisiei respective. Acest sistem poate naste o problema teoretica si practica legata de valoarea juridica a deciziei de selectie a Comisiei si de aici, in ce masura aceasta decizie obliga administratia sa o puna in practica. Desi problema s-a pus pana acum doar in plan teoretic, pentru a preintampina o eventuala situatie practica, printr-un act normativ adoptat in 1956, Civil Service Comissioners Act, s-a prevazut, in articolul 12, ca deciziile Comisiei reprezinta „certificate de calificare, care permit accesul la functiile publice” ele reprezentand astfel probe puternice in justitie.

Ultima grupa de tari are oarecare asemanare cu cea anterioara, dar si particularitati. Este vorba deci de state in care numirea nu se face de catre autoritatea care a selectionat viitorii functionari publici. In aceasta categorie se incadreaza tarile in care se practica sistemul functionarilor de rezerva. Persoanele admise sunt inscrise pe niste liste speciale de rezerva, care, foarte interesant, nu sunt valabile pe timp nelimitat. Caracterul limitat al valabilitatii lor apare firesc avand in vedere faptul ca exigentele functiei publice sunt in devenire, iar o persoana apreciata ca apta sa ocupe o functie la un moment dat, poate deveni, intr-un timp determinat, incapabila sa faca fata unui nou sistem de cerinte (constatam ca acest sistem a influentat dreptul functiei publice comunitare). Intervine de asemenea puterea discretionara a administratiei, care poate merge, ca in Italia, pana la posibilitatea de a schimba ordinea de clasament.

Raportandu-se la sistemul romanesc, in conformitate cu legea cadru in materie, promovarea unui concurs sau examen pentru ocuparea unei functii publice atrage obligatia autoritatii publice din structura careia face parte postul scos la concurs de a-l numi in functie pe care l-a promovat.

O discutie aparte se impune a fi facuta in ceea ce priveste statutul celui care a promovat un concurs sau examen, dupa caz, putand fi identificate doua situatii.

v     Intr-o prima situatie se incadreaza cei care, dupa promovarea examenului, sunt numiti cu statut de debutanti, termen pe care il consacra si actualul Statut. Dupa expirarea perioadei de stagiu, in functie de rezultatele obtinute in aceasta perioada, va avea loc fie definitivarea pe post, fie eliberarea din functie a celor care au obtinut rezultate necorespunzatoare.

v     In cea de-a doua situatie se afla cei care, dupa promovarea examenului (concursului) dobandesc un statut definitiv, cum ar fi, de exemplu, secretarul unitatii administrativ-teritoriale, functiile didactice in invatamantul universitar etc.

In concluzie, functionarul care a absolvit concursul de selectie este, cu putine exceptii, un functionar nedefinitiv, el urmand sa dobandeasca acest statut dupa expirarea unei perioade de proba si dupa promovarea unuia sau mai multor examene. In regimul lor juridic, coexista:

O parte din drepturile de care se bucura functionarul definitiv;

Majoritatea obligatiilor acestuia;

Obligatii speciale, care conditioneaza definitivarea sa.

6 Regimul persoanei selectionate prin concurs in dreptul comunitar al functiei publice

Efectuarea stagiului

Prin articolul 34 (8) (24) (69) (96) din Statut, se instituie norma de principiu potrivit careia functionarii superiori trebuie sa treaca o perioada de proba de noua luni inainte de a fi titularizati pe post. Stagiul are un dublu obiectiv: sa constituie o perioada de proba si pentru a invata, el avand o durata in care functionarii nu beneficiaza de garantiile recunoscute agentilor titulari.

In cariera unui functionar public european superior, de la debut si pana la incetarea functiei, pot fi identificate doua teape, din punct de vedere al statutului functionarului:

I. Functionar public european superior aflat in perioada de proba (stagiu);

II. Functionar european superior titularizat.

Situatia juridica a stagiului si stagiarul intr-o functie publica europeana

Durata stagiului

Potrivit articolului 34 (8)(24)(69) (96), perioada de proba (stagiu) este de 9 luni. Se admite ca termenul stabilit ca durata a stagiului sa poata fi intrerupt, prelungit, sau sa i se puna capat inainte de a expira in intregime, dupa cum urmeaza. Intreruperea perioadei de stagiu are loc in situatia in care, in cursul stagiului, functionarul este impiedicat sa-si exercite functiile ca urmare a unei boli, a unui concediu de maternitate, a concediului prevazut la articolul 58 din statut, sau in cazul unui accident pe o perioada de cel putin o luna. Faptul ca perioada corespunzatoare situatiilor mai sus amintite nu se considera perioada de stagiu, atrage dupa sine prelungirea stagiului cu o durata corespunzatoare celei in care a avut loc intreruperea. In nici o situatie, durata maxima a stagiului nu poate depasi 15 luni.

7 Inaptitudinea functionarului stagiar

Daca functionarul stagiar da dovada de inaptitudine vadita, se va putea, in orice moment al constatarii inaptitudinii, sa se intocmeasca un raport cu privire la aceasta situatie in orice moment al stagiului. Impotriva acestui raport, functionarul stagiar poate face contestatie, „isi poate formula in scris observatiile”, cum se exprima textul din statut, in termen de opt zile, calculate de la data comunicarii.

Raportul, insotit de observatiile functionarului stagiar, sunt inaintate de superiorul ierarhic al stagiarului la autoritatea investita cu puterea de numire. Raportul de stagiu trebuie sa fie complet si sa reflecte o apreciere efectiva si rezonabila a ansamblului de activitati profesionale ale celui interesat. Este inadaptabil ca stagiarul sa fie afectat de ostilitatea personala a unei autoritati, el trebuie sa fie judecat onest, pe baza rezultatelor sale, a aptitudinilor fizice, psihice, intelectuale si profesionale.

In termen de trei saptamani, la aceasta autoritate urmeaza sa fie comunicat un aviz emis de un comitet reunit de raporturi, compus de o maniera paritara, dupa care autoritatea investita cu puterea de numire poate sa procedeze la concedierea functionarului stagiar.

Autoritatea investita cu puterea de numire poate sa decida licentierea (concedierea) functionarului inaintea perioadei de stagiu, prin intermediul unui preaviz de o luna, fara a se putea insa ca durata serviciului sa o poata depasi pe cea a stagiului.

Dupa ce a primit avizul, autoritatea investita cu puterea de numire poate decide licentierea functionarului stagiar.

In mod cu totul exceptional, autoritatea investita cu puterea de numite poate autoriza ca functionarul sa-si continue stagiul, insa in alt serviciu. Pentru noua activitate persoana respectiva va trebui sa efectueze un stagiu de minim sase luni. Durata cumulata a stagiului nu poate depasi cincisprezece luni.

Si in dreptul national al functiei publice regasim posibilitatea ca stagiarul sa poata fi licentiat (concediat) pentru insuficienta profesionala. Exemplu, in Franta, in conformitate cu articolul 2 din Decretul din 13 septembrie 1949 care reglementeaza dispozitii comune aplicabile stagiarilor, un stagiar poate fi concediat in timpul stagiului pentru insuficienta profesionala notorie, cu conditia ca el sa fi efectuat jumatate din perioada reglementara a stagiului. Regasim si aici regula generala a comunicarii dosarului individual in care se regasesc elementele privind concedierea. Consiliul de Stat a decis ca faptul ca un stagiar nu a fost concediat in cursul stagiului nu-i da dreptul sa fie titularizat la sfarsitul stagiului (Decizia Consiliului de Stat din 13 iulie 1966). Decizia privind refuzul titularizarii unui stagiar la finele perioadei de stagiu antreneaza licentierea (concedierea) lui pentru insuficienta profesionala manifestata in cursul stagiului, chiar si in conditiile in care aceasta insuficienta nu are caracter notoriu. In acest caz nu se mai impune ca celui interesat sa i se aduca la cunostinta dosarul. Pare interesant faptul ca aprecierile administratiei cu privire la aptitudinile unui stagiar de a-si exercita atributiile nu sunt susceptibile de a fi cenzurate de judecatorul administrativ.

Incheierea stagiului

Potrivit articolului 34 (8)(24)(69) (96) aliniatul (3), cu o luna inainte de expirarea stagiului, functionarul stagiar, functionarul stagiar face obiectul unui raport, in care sunt cuprinse urmatoarele elemente:

aptitudinile pe care le-a dovedit in modul in care s-a achitat de atributiile de serviciu;

randamentul activitatii desfasurate;

conduita in timpul serviciului.

Acest raport este inaintat functionarului in discutie, care poate formula, in termen de opt zile calendaristice, observatiile sale cu privire la concluziile raportului.

In functiile de concluziile raportului, se pot intalni urmatoarele situatii:

Stagiarul face dovada ca are calitatile necesare pentru postul pentru care a fost selectionat, situatie in care urmeaza sa fie titularizat in acest post (titularizarea nu este niciodata un drept a celui interesat, dupa cum a decis C.J.C.E.).

Stagiarul nu face dovada calitatilor necesare pentru postul respectiv, caz in care autoritatea investita cu puterea de numire are doua posibilitati:

sa-l concedieze pe functionar

in mod cu totul exceptional, poate aproba prelungirea stagiului pentru o perioada maxima de sase luni, eventual cu schimbarea serviciului functionarului respectiv.



In aceasta situatie, durata cumulata a stagiului nu poate depasi cincisprezece luni.

Stagiarului care a fost concediat ii este recunoscut dreptul de a beneficia de o indemnizatie, care reprezinta o forma de protectie care se aplica in situatia in care functionarul public licentiat (concediat) pentru inaptitudine nu are posibilitatea sa isi reia, fara intarziere, o activitate profesionala. Intr-o atare situatie el primeste o indemnizatie corespunzatoare salariului de baza pe o perioada variabila in functie de perioada de serviciu pe care a indeplinit-o, dupa cum urmeaza:

trei luni in care va primi salariul de baza, daca a efectuat mai mult de un an de serviciu;

doua luni in care va primi salariul de baza, daca a efectuat cel putin sase luni de serviciu;

o luna, in care va beneficia de salariul de baza, daca a indeplinit pana in sase luni de serviciu.

Indemnizatia prevazuta mai sus nu se aplica in situatia in care fostul stagiar concediat are posibilitatea sa reinceapa o activitate profesionala.

Dispozitiile cu privire la cazul de inaptitudine, cu privire la raportul la sfarsitul stadiului si cu privire la durata limita a stagiului la cincisprezece luni, nu se aplica in cazul in care functionarul stagiar a demisionat inainte de terminarea stagiului.



Jean Marie Auby, Robert Ducos Ader, Droit administratif, 7é édition, Précis Dalloz, p. 120.

V. Vedinas, C. Calinoiu, Statutul functionarului public european, ed. a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2007, p. 32.

André de Laubadère, Jean Claude Venezia, Yves Gaudemet, Traité de droit administratif, tome 2, 10é édition, L.G.D.J, Paris, 1995, p. 15.

A. Iorgovan, Tratat, op. cit., ed. 4, vol. I, p. 614.

René Chapus, Droit du contentieux administratif, 7é édition, Montchrestien, Paris, 199

André de Laubadère, Jean Claude Venezia, Yves Gaudemet, op. cit., 1995, pp. 181-547.

V. Vedinas, C. Calinoiu, op.cit., p. 33.

A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., 2005, p. 52.

Joöl Rideau, Droit institutionnel de l'Union Européenne, 2é édition, L.G.D.J., 1996, p. 391.

Ibidem, p. 450.

Jean-Luc Bodiquel, La fonction publique européenne, in Revue Internationale des Sciences Administratives, vol. 61, no. 3, Septembre 1995, p. 506.

Henry Gerald, La function publique éuropéene, Lausanne, 1961, Imprimerie C. Risold & Fils, p. 21.

Guy Isaac, Marc Blanquet, Droit communautaire général, 8é édition, Armand Colin, Paris, 2001, p. 106.

Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, in M. Constantinescu, A. Iorgovan, I. Deleanu, I. Muraru, F. Vasilescu, I. Vida, Constitutia comentata si adnotata, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti 1992, p. 125).

Henry Gerald, op. cit., p. 25.

A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., 2005, p. 155.

Verginia Vedinas, Statutul functionarului public, op. cit., p. 126.

Corneliu Radescu, Gheorghe Marghidan, Statutul functionarilor publici si statutul salariatilor comunali, Comentariu doctrinar si de jurisprudenta, Bucuresti, 1947, p. 5

Jaques Ziller, Égalité et mérite, op. cit., p. 18

Acest sistem a fost instituit prin Legea nr. 1320 din 11 ianuarie 1983, modificata prin Legea nr. 1400 din 24 oct. 1983.

Este vorba de Portugalia, Belgia, Luxemburg, Italia.

V. Vedinas, C. Calinoiu, op.cit., p. 47.

A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., p. 16

Articolul 58 prevede: „Independent de concediul prevazut la articolul 57 (este vorba de concediul anual cuvenit functionarilor publici europeni – n.a.) femeile insarcinate au dreptul, in baza unui certificat medical, la un concediu incepand cu sase saptamani inainte de data probabila a nasterii indicate in certificat si terminand cu zece saptamani dupa data nasterii, fara ca acest concediu sa poata fi inferior unei perioade de saisprezece saptamani”.

A. Plantey, Fr. Loriot, op. cit., 2005 pp. 169-170.

Decizia Consiliului de Stat din 27 aprilie 1960. Ase vedea Serge Salon, Jean Charles Savignac, La fonction publique, Sirey, Pris, 1985, p. 87.

Deciza Consiliului de Stat din 27 aprilie 1960. Serge Salon, Jean Charles Savignac, La fonction publique, Sirey, Paris 1985, p. 87.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1273
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site