Cheltuielile publice pentru cultura si arta

Cheltuielile publice pentru cultura si arta.

.Caracterizarea generala a cheltuielilor publice pentru cultura, religie, actiuni cu activitate sportive si de tineret.

In scopul realizarii unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale, artistice, sportive s.a., autoritatile publice indreapta o parte din resursele financiare publice spre organizarea unor actiuni sau intretinerea si functionarea unor institutii specializate in aceste domenii.

Resursele financiare destinate culturii, cultelor, actiunilor cu activitatea sportiva si de tineret contribuie la cresterea calitatii factorului uman, crearea si imbogatirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor si idealurilor morale si estetice, educatia spirituala, activitati sportive menite a pastra o anumita stare a individului din punct de vedere moral si estetic, al conditiei fizice, altfel spus, aceste actiuni isi aduc aportul la formarea personalitatii umane. Aceste resurse financiare intra in componenta 'investitiei in resurse umane' ele au un efect indirect si poate mai indepartat, dar influenteaza pozitiv activitatea economica si sociala in final, contribuie la cresterea economica.

Cheltuielile publice pentru cultura, culte si actiuni cu activitatea sportiva si de tineret au in structura lor diferite componente, in unele tari ele apar impreuna, iar in altele apar sub forma cheltuielilor pentru 'recreare, cultura, culte'. Oricum apar, ponderea lor in totalul cheltuielilor social-culturale si in totalul cheltuielilor publice nu este deosebit de mare dupa cum rezulta si din anexa 4.

Institutiile si actiunile catre care sunt indreptate aceste resurse financiare sunt; institutiile culturale (bibliotecile, muzeele, casele de cultura, patrimoniul cultural, presa, editurile), institutiile artistice (teatre, institutii muzicale, case de filme), cultele, actiunile sportive si de tineret, actiunile pentru petrecerea timpului liber. Activitatea desfasurata de aceste institutii se poate concretiza in anumite bunuri materiale (care au si o valoare spirituala) cum sunt cartile, filmele, discurile, picturile, sculpturile sau se prezinta sub forma unor servicii culturale, spirituale, artistice, sportive, cum sant concertele, spectacolele de teatru, opera, campionate sau concursuri sportive s.a.. Aceste caracteristici influenteaza sistemult de finantare a actiunilor respective.

In cazul producerii de bunuri materiale, se desfasoara o activitate cu caracter economic, chiar daca este generata de o munca de creatie literara, artistica, din vanzarea acestor bunuri create se incaseaza venituri care sunt folosite pentru autofinantarea activitatii institutiei.

Realizarea serviciilor culturale, artistice si sportive se poate face in mod gratuit sau cu plata (taxe, tarife sau preturi) care nu acopera intotdeauna valoarea de piata a serviciului respesctiv. De aceea, in aceste cazuri, institutiile respective pot sa nu realizeze deloc venituri, sau sa incaseze venituri modice, care nu acopera costul serviciilor, iar pentru continuarea activitatii acesteia au nevoie de subventii din bugetul statului sau din alte surse. Institutiile cultural-artistice pot fi publice, de importanta nationala sau locala, sau pot fi cu proprietate particulara, apartinand unor firme sau persoane particulare.

2.Sursele de finantare a cheltuielilor pentru cultura si arta.

Institutiile si activitatile cultural artistice, culte, actiunile sportive si de tineret se finanteaza de la bugetul statului fie integral, fie partial, prin acordarea de subventii in copletarea veniturilor lor proprii. Bugetul de stat reprezinta sursa cea mai importanta de sustinere din punct de vedere financiar a acestor institutii si actiuni. In unele tari dezvoltate, ca Franta, Germania, Norvegia, resursele financiare publice alocate culturii, artei, sportului reprezinta 9%-12% din totalul cheltuielilor social-culturale si intre 1%-5% din PIB. Un aspect caracteristic il reprezinta faptul ca finantarea bugetara a acestor institutii se realizeaza in proportie de 80%-100% prin intermediul bugetelor colectivitatilor locale.

In afara bugetului, finantarea cheltuielilor publice pentru cultura, culte, arta si sport se mai realizeaza din veniturile proprii ale institutiilor respective, realizate din activitati specifice sau altele.

In Romania, ca sisteme de finantare a cheltuielilor institutiilor pentru cultura, culte, arta, actiuni sportive mentionam:

a) finatarea bugetara, respectiv alocarea integrala de la buget a fondurilor necesare intretinerii si functionarii institutiei si varsarea la buget a eventualelor venituri realizate, sisem ce se aplica, de exemplu, in cazul bibliotecilor, inclusiv Biblioteca Nationala, centrele de conservare si valorificare a traditiilor si creatiei populare, Agentia Nationala de Presa 'Rompres', Editura Academiei, Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor.

b) finatarea din venituri extrabugetare si alocatii din buget, respectiv retinerea veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuieli stabilite si primirea in completare a unor subventii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, in functie de subordonare; asa este cazul caselor de cultura, al muzeelor, al unor publicatii si carti de interes national, al unor institutii de spectacole si concerte;

c) integral din venituri extrabugetare (autofinantare) in cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru a-si acoperi in totalitatea cheltuielile, deoarece desfasoara activitati cu caracter economic, cum sant editurile, casele de filme, sau alte institutii sau activitati;

d) din fonduri extrabugetare; din anul 1997 functioneaza si Fondul Cinematografic National care este gestionat de Oficiul National al Cinematografiei. Resursele extrabugetare ale acestui Fond, provin din incasari din organizarea unor manifestari ale Oficiului National al Cinematografiei, contributii din activitati legate de difuzarea filmelor, taxe s.a.. Sumele gestionate de catre Oficiul National al Cinematografiei prin acest Fond sunt alocate pentru acordarea de sprijin financiar selectiv (prin licitatie) sau de drept (prime de difuzare) producatorilor sau distribuitorilor de filme cu conditia respectarii unor prevederi privind regimul coproductiilor, al actorilor, regizorilor, locul de desfasurare al filmelor, etc.. In anul 1998 s-a creat Fondul Cultural National care este un fond extrabugetar gestionat de Ministerul Culturii. El are menirea de a completa necesitatile de fonduri pentru unile actiuni din domeniul culturii. Fondul Cultural National se constituie dintr-o serie de contributii, intre 1%-5%, calculate asupra incasarilor realizate de agentii economici care efectueaza operatiuni cu bunuri culturale (reproduceri de arta, discuri, casete, CD-uri, produse de arta populara s.a.), donatii, sponsorizari, sume din colaborari internationale. Acest fond este utilizat pentru crearea, pastrarea si promovarea valorilor culturale nationale si universale sau pentru sprijinirea initierii sustinerii si derularii unor proiecte si programe culturale in tara sau peste hotare.

Din punctul de vedere al tehnicii de finantare, din 1996 s-a trecut la acordarea alocatiilor de la buget, pentru actiuni de cultura, culte, activitati sportive si de tineret sub forma unor sume globale, care sant destinate atat cheltuielilor curente (de personal, materiale, transferuri), cat si pentru cheltuieli de capital.

Finatarea in suma globala reflecta o crestere a autonomiei si a responsabilitatii institutiilor finantate fata de fondurile primite si fata de realizarea actiunilor specifice. Institutiile publice finantate intocmesc bugete de venituri si cheltuieli in care evidentiaza distinct realizarea alocatiilor globale in raport cu activitatea sau cu programele propuse. De asemenea, soldurile anuale ale executiei acestor bugete pot fi reportate in anul urmator, cu exceptia alocatiilor bugetare destinate anumitor obligatii sau programe minimale stabilite prin contract si nerealizate, acestea se vireaza la bugetul respectiv.

Tendintele manifestate in directia finantarii cheltuielilor institutiilor sau activitatilor din aceste domenii vizeaza doua aspecte: primul priveste redimensionarea cheltuielilor oncomitant cu o evaluare cat mai realista a veniturilor proprii pentru ca alocatiile bugetare de completare sa fie riguros determinate; al doilea aspect se refera la cointeresarea institutiilor de cultura si arta, sportive, in dezvoltarea unor activitati producatoare de venituri, fara afectarea calitatii actului specific al activitatilor (cultura, arta s.a.).

lV. Implicatii ale cheltuielilor publice pentru educatie asupra economiei.

Eficienta cheltuielilor pentru invatamant este reflectata de relatia dintre ,,efort,, exprimat prin volumul cheltuielilor indreptate spre realizarea actiunii de invatamant si ,,efectul,, acestor cheltuieli manifestat pe multiple planuri:material uman,cultural.Eficienta economica a cheltuielilor pentru invatamant reprezinta numai o forma a eficientei actiunii de invatamant,si anume, aceea care ia in considerare prioritar efectele si eforturile sub aspect material-valoric.

Eficienta valorica presupune ca mijloacele(eforturile) sa se afle in anumite raporturi unele fata de celelalte,in asa fel incat acestea sa fie reflectate fie prin efectul maxim, fie prin efortul minim.Pentru determinarea eficientei economice in invatamant este necesara, pe de o parte, stabilirea costului investitiei intelectulale,iar pe de o alta parte,determinarea valorii actuale a veniturilor viitoare.Cu cat este mai mare raportul dintre veniturile viitoare si cheltuielile de scolarizare,cu atat va fi mai mare eficienta acestor cheltuieli.In efectuarea acestor calcule dificultatea provine de la faptul ca nu toate cheltuielile de scolarizare au caracer de investitii.Din aceasta cauza ar trebui stabilite criterii riguroase pentru delimitarea cheltuielilor de scolarizare cu caracter de investitii de cele care au un caracter de consum.In plus ,nu intregul venit realizat de absolventul unei institutii de invatamant este rezultatul unei investitii intelectuale.

Avand in vedere continutul cheltuielilor pentru educatie, rolul acestora si contributia asupra laturii calitative a fortei de munca, se considera ca eficianta economica a cheltuielilor pentru educatie se poate determina prin luarea in considerare a sporului de produs intern brut pe seama calificarii cadrelor.Dar, pentru a aprecia eficienta cheltuielilor pentru educatie nu ne putem limita numai la criteriile economice,ci este necesar sa avem in vedere si valoarea sociala a actiunilor din domeniul invatamantului, exprimata prin indicatori de genul celor care caracterizeaza nivelul de instruire si educatie al populatiei, pe o perioada cat mai indelungata.Practic chiar in ramurile productiei materiale, eficienta economica trebuie sa fie insotita de aprecieri asupra efectelor socio-culturale ale activitatii respective. Prin scopurile sale de formare si educare a oamenilor, educatia are atat efecte economice directe,cat si efecte social-umane, nu mai putin importante decat primele.Termenul de indicator social se regaseste din ce in ce mai mult in studiile socio-economice prin analogie cu indicatorii economici,care au reprezentat mult timp singurul sistem de indicatori care exprimau stadiul dezvoltarii unei tari.

Pe plan politic-social, eficienta in domeniul educatiei poate fi masurata prin nivelul de pregatire al indivizilor,ca rezultat al procesului de formare si afirmare a personalitatii umane.

Fata de complexitatea actului de educatie si de rezultatele sale,orice alta decizie care intervine in procesul fundamentarii si executarii planurilor financiare pentru actiunea de educatie,este defapt un act politic in masura sa favorizeze sau sa restrictioneze dezvoltarea invatamantului si a culturii, potrivit nevoilor actuale si de perspective.De aceea, intratarea din punc de vedere economico-financiar a actiunilor si institutiilor din domeniul educatiei, trebuie sa se tina seama intotdeauna de efectele politico-sociale ale masurilor respective, de eficienta social-economica a acestora.

Eficienta economica a cheltuielilor pentru educatie este pusa in evidenta cu ajutorul a doua grupe de indicatori: Indicatori ai eficientei globale a cheltuielilor de invatamant si a cheltuielilor pentru cultura si arta, cat si indicatori ai eficientei comparate a cheltuielilor celor doua destinatii. Pentru caracterizarea eficientei globale pentru invatamant se folosesc indicatorul(eficientei)rentabilitatii globale si inversul indicatorului de rentabilitate.Pentru determinarea eficientei comparate a cheltuielilor,se utilizeaza indicatorii:termenul de recuperare a cheltuielilor,coeficientul rentabilitatii sau eficientei economice a cheltuielilor , coeficientul rentabilitatii investitiei suplimentare.