FORTELOR DE ORDINE PUBLICA SI ACTIVITATEA ACESTORA IN EUROPA

In tara noastra, evolutia si rolul Ministerului Administratiei si Internelor se impletesc strans cu istoria poporului si statului roman. Documentele atesta ca, inca din Evul Mediu, exista, pe langa voievod, Marele Vornic, care avea, ca atributii, paza, ordinea si judecarea pricinilor'. Marelui Vornic (ministrul de interne de azi) i se subordona .vataful de vanatori', precursor al sefului politiei, care supraveghea oamenii fara capatai, reprima pe cei galcevitori, exercita controlul asupra calatorilor de prin hanuri - in special asupra strainilor. Primul vataf de vanatori cunoscut in istoria romanilor este Neagoe Basarab, care, datorita meritelor sale, a ajuns domnitor al Tarii Romanesti, intre anii 1512-1521.

La mijlocul secolului al XlX-lea, acest minister devine o institutie bine structurata, ceea ce l-a determinat pe un contemporan francez sa aprecieze, in anul 1841, ca siguranta publica a ajuns, in Valahia, ca si in Moldova, la un asemenea grad cum rar poate fi vazut, mai perfecta chiar decat la popoarele cele mai civilizate si mai bine guvernate'. Garzile nationale - organe nou create in cadrul Ministerului de Interne - au avut o contributie deosebita la desfasurarea evenimentelor revolutionare de la 1848-1849. Reprezentand "garantul libertatilor publice si paznicul ordinii interne', ele au impiedicat trupele otomane si tariste sa intervina pentru infrangerea revolutiei romane.

La 7 februarie 1864, domnitorul Alexandru loan Cuza a promulgat "Legea pentru organizarea puterii armate in Romania', in care Garzii Nationale ii reveneau largi atributii civile, politice si militare, pentru a priveghea la paza ordinii si independenta nationala, pentru a pazi intregimea teritoriului si a veghea la garantarea legilor si institutiilor tarii'. Un pas inainte in organizarea si functionarea ministerului s-a facut prin adoptarea Legii 18/30 din martie 1866 si a Constitutiei din 1 mai 1866, care stipulau constituirea Garzii civice, in toate orasele Romaniei. Acestea aveau, ca misiuni, executarea serviciului de paza si asigurarea securitatii persoanei si a proprietatii.

La 25 decembrie 1868, prin Legea politiei rurale, s-au infiintat "Guarzii campeni', precursori ai viitoarei Jandarmerii rurale, carora le reveneau sarcini privind "paza holdelor, livezilor, sadirilor si dumbravilor, locuitorilor si proprietarilor'. Jandarmeria rurala a fost creata prin Legea din 1 septembrie 1893, avand ca atributii mentinerea ordinii si sigurantei civice si aplicarea legilor in mediul rural. Acest organism se subordona atat Ministerului de Interne, cat si Ministerului de Razboi. La 23 martie 1929, s-a promulgat o noua lege, ce reglementa activitatea Jandarmeriei rurale, prin care se urmarea transformarea acesteia intr-un corp selectionat, bine educat si bine instruit, pentru a deveni "un organ politienesc rural care, impreuna cu administratia, sa paseasca pe calea magistraturii'.

Un rol important in definirea locului Ministerului Administratiei si Internelor, in cadrul aparatului de stat romanesc, l-a avut Legea pentru organizarea serviciului administratiunii centrale, din 19 aprilie 1892, care prevedea infiintarea Directiei Administratiei Generale a Personalului si Politiei de Siguranta si a Biroului Sigurantei Generale. In acelasi an, la 1 noiembrie, a fost promulgata o noua lege, prin care se reglementa organizarea teritoriala a Ministerului Administratiei si Internelor, creandu-se inspectoratele generale administrative, prefecturile de judet, subprefecturile de plasa si primariile de comune[1].

Procesul institutionalizarii si perfectionarii cadrului organizatoric de functionare a Ministerului Administratiei si Internelor a cunoscut o etapa noua in anii 1903 si 1904. Astfel, pe baza studierii legislatiei in domeniu, din tari ca Franta, Germania si Belgia, si avandu-se in vedere necesitatile interne, s-au adoptat noi legi si regulamente privind Politia generala a statului, in spiritul carora au fost stabilite principiile de selectionare a personalului politienesc si modalitatile de asigurare a stabilitatii acestuia. in perioada respectiva,, ministru de interne era Vasile Lascar, considerat, datorita reformelor pe care Ie-a initiat, drept "parintele politiei'. El a pus, pentru prima data, problema depolitizarii acestei institutii, facand demersuri staruitoare pe langa corpurile legiuitoare, pentru ,,a scoate politia din luptele politice, oricat de mari ar fi ele si sustinand ca () este o adevarata crima de a dezarma tara si de a compromite siguranta si ordinea publica, numai sa avem un numar mai mare de voturi'.

Dupa adoptarea Constitutiei din anul 1923, s-a procedat la reasezarea institutiilor menite sa asigure ordinea si linistea publica, in spiritul principiului separarii puterilor in stat, prevazut de aceasta. Ministrul de interne din acea vreme, Alexandru Vaida Voievod, sublinia, in Parlamentul Romaniei, urmatoarele: ,,Nu e suficient, insa, ca necesitatea existentei acestei institutiuni sa fie recunoscuta, ea trebuie sa fie astfel organizata incat sa corespunda marii meniri pe care o are: aceea de a fi, efectiv, santinela neadormita a sigurantei cetatenesti, pazitoarea acelor granite politice peste care orice autoritate nu poate trece fara a deveni arbitrara si excesiva. Numai astfel se poate ajunge la acea disciplina sociala de toti consimtita, datorita careia exercitiul autoritatii se conciliaza cu principiile constitutionale'.

La 21 iulie 1929, a fost adoptata Legea privind organizarea Politiei generale a statului, care stabilea ca principalul organism de stat insarcinat cu indrumarea, coordonarea si realizarea activitatilor de ordine interna, liniste publice si siguranta civica pe intregul teritoriu urban al tarii sa poarte denumirea de Directiunea Generala a Politiei. Aceasta avea in componenta urmatoarele unitati centrale: Directia Politiei Administrative, Directia Politiei Judiciare, Directia Politiei de Siguranta, Inspectoratul Gardienilor Publici si Biroul Jandarmeriei, acesta din urma trebuind sa colaboreze cu Inspectoratul General al Jandarmeriei.

Ca unitati teritoriale, Directiunea Generala a Politiei cuprindea: Prefectura Politiei Capitalei, Inspectoratele regionale de politie (lasi, Constanta, Craiova, Ploiesti, Timisoara, Cluj, Cernauti si Chisinau), Chesturile municipale de politie, Politiile din orasele de resedinta si Comisariatele sau Detasamentele de politie pentru orasele de resedinta, punctele de frontiera, porturi, gari, localitatile suburbane si rurale. Legea stabilea scoaterea functionarilor politiei de sub influenta politicii meschine si cultivarea acelui sentiment al datoriei care constituie ,,cea mai sigura pavaza contra abuzului si arbitrarului'.

Prin adoptarea, la 2 august 1929, a Legii Ministerelor si, mai ales, a Regulamentului pentru organizarea Ministerului de Interne, elaborat la 25 ianuarie 1930, acestei institutii i s-au acordat prerogative sporite, incredintandu-i-se, pe langa mentinerea ordinii publice si sigurantei generale, si conducerea administratiei locale. Cadrul institutional organizatoric de functionare a ministerului avea sa se dezvolte prin promulgarea Decretului din 1 ianuarie 1936, care stipula o mai buna reglementare a serviciilor centrale ale acestuia si legifera functionarea, ca institutii atasate pe langa Ministerul Administratiei si Internelor, a Oficiului national de turism, Oficiului national pentru apararea populatiei contra atacurilor aeriene, a Oficiului emisiunilor radiofonice si cinematografelor si a Institutului Central de Statistica.

La 16 martie 1949, Ministerul Afacerilor Interne primea o noua organizare, atat la nivel central, cat si in plan teritorial. Aparatul Central era structurat pe directii, departamente si servicii - Secretariat, Directia Generala a Securitatii Poporului, Comandamentul Trupelor Ministerului Afacerilor Interne, Directia Generala Politica, Directia Generala a Militiei, Directia Generala a Penitenciarelor, Directia Cadre, Inspectoratul General, Directia Administrativa, Directia Contabilitate, Directia Sanitara si Departamentul Gospodariei Comunale - iar in teritoriu functionau 12 directii regionale si Directia Securitatii Capitalei. in perioada 1949 - 1989, s-au produs repetate modificari in structura organizatorica a Ministerului de Interne, unele organe componente - indeosebi unitatile de securitate intrand in, sau iesind din subordinea acestuia.

In ceea ce priveste natura atributiilor cu care au fost investite in timpul regimului totalitar, pe langa exercitarea prerogativelor privind mentinerea ordinii publice, apararea drepturilor si libertatilor civice, asigurarea securitatii personale a cetatenilor si apararea bunurilor materiale, organelor Ministerului de Interne le-au fost incredintate si unele sarcini cu caracter politic, care erau in discordanta cu esenta menirii lor sociale. De fapt, evaluarea obiectiva a locului si rolului pe care Ministerul Administratiei si Internelor Ie-a avut in aceasta perioada ramane o problema de analiza pertinenta, ce urmeaza a fi clarificata in viitor.

Dupa evenimentele din Decembrie 1989, activitatea Ministerului Administratiei si Internelor a fost asezata pe principii noi, o prima masura benefica in acest sens fiind depolitizarea aparatului acestei institutii. De asemenea, este in plina desfasurare procesul de creare a cadrului legislativ si organizatoric, pentru ca Ministerul Administratiei si Internelor sa redevina o institutie fundamentala a statului democratic de drept, organul central ai puterii executive, avand ca atributii primordiale asigurarea respectarii ordinii publice, apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, a avutului public si privat, prevenirea si descoperirea infractiunilor.

Experienta acumulata de-a lungul a peste 165 de ani de existenta, la care se adauga profundele mutatii si transformari survenite in ultima perioada, confera Ministerului Administratiei si Internelor un loc bine definit in ierarhia societatii actuale, consfintind, totodata, rolul fundamental al acestei institutii in faurirea si consolidarea statului de drept in Romania.

Ministerul Administratiei si Internelor este autoritatea administratiei publice centrale de specialitate, care exercita, in conformitate cu legea, atributiile ce ii revin cu privire la respectarea ordinii publice, apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, a proprietatii publice si private, prevenirea si combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, apararea impotriva incendiilor si protectia civila,, contribuind, prin intreaga sa activitate, la apararea democratiei constitutionale, suveranitatii, unitatii si integritatii teritoriale a Romaniei.

Asigurarea climatului de normalitate civica, de ordine si siguranta publica a reprezentat permanent o prioritate pentru societate, care, prin structurile sale specializate, a cautat sa identifice cele mai eficiente forme si modalitati de realizare a acestui obiectiv.

Strategia Ministerului Administratiei si Internelor de realizare a ordinii si sigurantei publice, pentru cresterea sigurantei cetateanului si prevenirea criminalitatii stradale[2], reprezinta un document de planificare pe termen mediu, elaborat in baza 'Strategiei de aparare si securitate nationala' si a 'Cartei albe a securitatii si apararii nationale', care defineste ordinea si siguranta publica si interesul national in acest domeniu, evalueaza starea actuala de ordine publica si factorii de risc, formuleaza principiile si directiile prioritare de actiune, prevede resursele necesare pentru mentinerea, asigurarea si restabilirea ordinii publice si stabileste responsabilitatile fortelor de ordine publica.

Modelele diferite de organizare a autoritatilor insarcinate cu asigurarea ordinii publice au determinat si abordari diferite in planul aplicarii acestora, bazate pe realitatile specifice fiecarei tari. Ministerul Administratiei si Internelor a experimentat, succesiv, mai multe modele institutionale care sa raspunda nevoilor de ordine si siguranta publica ale comunitatii, prin elaborarea si punerea in practica inclusiv a unor programe si strategii adaptate la situatia operativa existenta intr-o anumita faza de dezvoltare sociala.

Necesitatea armonizarii si compatibilizarii sistemului romanesc de ordine publica, cu cele din statele Uniunii Europene, a generat cautari permanente pentru realizarea unui cadru juridic si actionai eficient, care sa raspunda transformarilor si obiectivelor preconizate in plan structural si functional, prin asigurarea resurselor umane si financiare necesare materializarii acestora.

In acest scop, procesul de elaborare si adaptare a legilor de functionare a Ministerului Administratiei si Internelor, respectiv a subsistemelor sale, a vizat delimitarea competentelor si atributiilor acestora, precum si alinierea la standardele Comunitatii Europene.

Evolutia generala a societatii romanesti si dinamica situatiei operative, caracterizata prin perpetuarea faptelor infractionale care pun in pericol viata si integritatea persoanei, avutul public si privat, drepturile si interesele legitime ale cetatenilor, impun reevaluarea si aprofundarea reformei la nivelul structurilor si competentelor abilitate in prevenirea si combaterea fenomenului infractional, prin prezervarea prioritara a ordinii si sigurantei publice stradale.

in functie de situatia operativa si resursele alocate, strategia ordinii si sigurantei publice stabileste structura, misiunile fortelor componente de ordine si siguranta publica,, logistica, modul de conducere si cooperare a fortelor de ordine publica.

Ordinea publica[3], ca parte componenta a securitatii nationale, reprezinta starea de legalitate, de echilibru si de pace, corespunzatoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor legale si de comportament civic, care permite exercitarea drepturilor si libertatilor constitutionale, precum si functionarea structurilor specifice statului de drept si se caracterizeaza prin credibilitatea institutiilor, sanatatea si morala publica, starea de normalitate in organizarea si desfasurarea vietii politice, sociale si economice, in concordanta cu normele juridice, etice, morale, religioase si de alta natura, general acceptate de societate.

Siguranta publica³ exprima sentimentul de liniste si incredere, pe care-l confera serviciul politienesc, pentru aplicarea masurilor de mentinere a ordinii si linistii publice, a gradului de siguranta a persoanelor, colectivitatilor si bunurilor, precum si pentru realizarea parteneriatului societate civila-politie, in scopul solutionarii problemelor comunitatii, apararii drepturilor, libertatilor si intereselor legale ale cetatenilor.

Starea de ordine si siguranta publica se realizeaza prin masuri generale, de natura economica, sociala si politica, precum si prin masuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza acesteia, rezulta mentinerea vulnerabilitatii sigurantei cetateanului, perpetuarea fenomenului infractional si dezvoltarea criminalitatii organizate, desi capacitatea de raspuns a institutiilor statului de drept la riscurile si amenintarile specifice a crescut.

Elaborarea Strategiei este determinata, in principal, de situatia generata de: perioada de tranzitie si relativa instabilitate economica, nefinalizarea procesului de reforma economica, sociala si institutionala; profesionalizarea gradului si modului de operare a mediilor criminale si structurilor crimei organizate; persistenta unor disfunctionalitati in relatiile dintre institutiile statului care au atributii pe linia ordinii si sigurantei publice; insuficienta resurselor alocate pentru exercitarea atributiilor de siguranta publica, precum si gestionarea defectuoasa a acestor resurse; legislatia incompleta si aflata in curs de armonizare cu cea europeana; perpetuarea coruptiei; reactia indecisa a autoritatilor statului si finalitatea judiciara scazuta; greutati in gestionarea protectiei sociale.

Sursele potentiale de instabilitate interna deriva din dificultatile de natura economico-sociala si politica, generate (ca fenomene colaterale) de efectele, uneori contradictorii, ale procesului de democratizare si implementare a principiilor economiei de piata, precum si din riscurile cu caracter non-militar, din mediul international.

In acest context, interesul national vizeaza mentinerea statutului de zona stabila si factor generator de securitate in aria de proximitate geografica, pe care si l-a castigat Romania. Acest deziderat se poate realiza prin intarirea autoritatii statului si a institutiilor sale, combaterea eficienta a coruptiei si a criminalitatii, restructurarea si modernizarea sistemului de ordine si siguranta publica, in care Ministerul Administratiei si Internelor sa devina o institutie apta sa-si exercite pe deplin functiile de asigurare a ordinii publice si sigurantei cetateanului, precum si indeplinirea integrala a obligatiilor asumate pe plan national si international, conditii esentiale pentru indeplinirea obiectivului de integrare in structurile europene.