PLANIFICAREA IN MANAGEMENTUL PUBLIC

Intr-un sector public de dimensiune mare trebuie sa ne bazam pe profesionisti pentru furnizarea bunurilor si a serviciilor.

Wildavski (1973) isi pune intrebarea  cum va fi condus sectorul public intr-o era de afirmare profesionala ? 

S-a sugerat ca planificarea reprezinta solutia. Astfel, in anii '70, managementul public s-a transformat in planificare in mai multe tari. Planificarea se realiza la toate nivelurile: planificare la nivelul de sus ala dministratiei locale, planificare regionala la nivel intermediar si planificare nationala la varf atat pe o perioada de un an, cat si pe o perioada de cinci ani. Scopul primordial consta in planificarea pentru fiecare sector, privind elaborarea politicii pe termen scurt si pe termen lung, dar performanta a dezamagit. Prin intermediul planificarii cuprinzatoare a programelor, activitatile fundamentale in sectorul public erau definite pentru a fi implementate de catre profesionisti.

Teoria planificarii se bazeaza pe asa-numita Teorema Barone. Se afirma ca exista doua mecanisme fundamentale de alocare : bugetul ministerului care face planificare si piata sectorului privat. In plus, Teorema Barone sustine ca ambele mecanisme pot indeplini conditiile standard pentru eficienta in alocarea resurselor, referitoare la domeniul consumatorului, domeniul productiei, precum si eficienta sociala totala, ceea ce inseamna ca valoarea marginala este egala cu costurile marginale pentru alocarea fiecarui bun si serviciu.

Totusi, teorema este o simpla teorie. Lipseste teoria institutionala privind modul de implementare a conditiilor generale de optimalitate de catre un sistem existent de planificare. Si nu exista nici un sistem de planificare care sa poata implementa solutia Barone.

Planificatorii nu au cunostintele necesare pentru specificarea tuturor ecuatiilor Barone care leaga resursele de oportunitatile de productie si bunurile/serviciile de nevoi.

Planificatorii si persoanele care implementeaza nu au motivatia necesara pentru a indeplini conditiile modelului Barone; deoarece lipsesc stimulentele intr-o economie planificata.

Pentru a realiza un sistem de planificare care sa functioneze, planificatorii au incercat planificarea indicativa pe scara mare, pentru a previziona si mai putin pentru a controla evenimentele din viitor. Totusi, mediul unui sector de dimensiune mare este prea turbulent pentru ca planificarea sa functioneze. Experienta a aratat ca planificarea nu reprezinta dimensiunea esentiala in modul pentru guvernarea sectorului public.

In primul rand, erorile in previziune erau mari si repetate.

In al doilea rand, timpul si circumstantele zilnie au fortat decidentii sa faca exceptii de la plan.Ambele tipuri de deviatii de la plan au avut acelasi impact asupra planificarii, slabind entuziasmul. Astazi, se discuta mai putin despre planificare si se pune accentul mai mare pe proiectarea organizatiilor care sa fie flexibile si sa se poata adapta atunci cand conditiile sau circumstantele se schimba.