IMPLICATIILE RISCURILOR PSIHOLOGICE ASUPRA ACTIVITATII POLITIEI DE FRONTIERA

IMPLICATIILE RISCURILOR PSIHOLOGICE ASUPRA ACTIVITATII POLITIEI DE FRONTIERA

In ultima vreme, odata cu recunoasterea de catre Politia de Frontiera a faptului ca se confrunta cu probleme interne privind coruptia ori slaba pregatire a personalului, tot mai multi candidati pentru a deveni politisti de frontiera isi motiveaza optiunea profesionala prin calitati ce se constituie de fapt in conditii necesare ocupantilor postului, precum: corectitudinea, respectarea legilor, cinstea. Desigur, este greu de crezut ca tocmai aceste conditii ii "scot din casa" pe candidatii nostri si ii fac perfect viabili pentru a lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere. Ei pierd din vedere tocmai faptul ca aceste conditii nu ii individualizeaza fata de "omul de pe strada". Selectia candidatilor pentru Politia de Frontiera a mai scos in evidenta un esantion reprezentativ, alcatuit prioritar, din femei. Ca efect al libertatii de miscare de care se bucura acum romanii, migrarea fortei de munca pare destul de legitima. Calatoriile initiatice, spre state mai dezvoltate din punct de vedere economic, vor tinde sa ia treptat locul experientei stagiului militar, iar in locul livretului, care dovedea o anume maturitate a posesorului, stampilele din pasaportul simplu vor marca schimbarea statutului social.

1. Riscuri ce afecteaza managementul resurselor umane si reactia operativa

Primul risc cu care ne confruntam inca din faza de selectie a candidatilor il constituie feminizarea esantioanelor de recrutare. Acest fapt are la baza prezenta dominanta a populatiei statistice de genul feminin (raportul fiind aproximativ de patru ori mai mare in favoarea populatiei feminine, fata de cea masculina, conform unui sondaj statistic). Ca urmare a presiunii exercitate de adoptarea unor modele culturale traditionale, conform carora barbatii trebuie sa faca dovada bunastarii materiale inainte de a se casatori si a deveni "stalp al familiei", acestia sunt nevoiti sa intreprinda masuri in consecinta, motiv pentru care deseori prefera o munca necalificata, in state ale U.E sau S.U.A. si, desigur devin prezenti intr-un numar restrans pe piata fortei de munca interne, in calitate de candidati. Nu in ultimul rand, conformismul fetelor fata de sistemul educational, ori familial si credinta ca prin studii superioare vor avea parte de o munca mai "nobila", au condus la cresterea numarului de femei ca forta de munca avand o calificare superioara, ele devenind mai eligibile pentru profesii care pun pret pe comunicare, intrucat este recunoscuta aptitudinea lor de a se exprima. Alte studii fac referire la asa-numitul proces de feminizare a saraciei, caracterizat prin lipsa unor locuri de munca suficient de stimulative ori compatibile cu asteptarile acestora.

Efectele nu se limiteaza la debutul profesional. Nu rareori ne confruntam cu conflicte interpersonale de gen. Datorita perioadelor de concedii pentru ingrijirea copiilor, politistele de frontiera lipsesc din campul profesional cel putin doi ani, pentru fiecare copil, timp in care sarcinile profesionale sunt asumate de ceilalti colegi care acuza acumularea unui grad sporit de uzura profesionala, intrucat nici statele de organizare ale subunitatilor nu sunt incadrate 100%, iar fluctuatiile de personal sunt destul de serios afectate de perioade de concedii de odihna, detasari ori de necesitatea unei interventii de frontiera ce presupune suplimentarea elementelor din dispozitiv in vederea intaririi unor directii probabile de actiune ale unor infractori etc. La acestea se adauga perioadele destinate parcurgerii unor stagii de pregatire cu scoatere de la locul de munca, blocarea vreme indelungata a posturilor, reducerea mijloacelor de mobilitate, criza carburantilor, traversarea unor perioade de criza de catre familia lucratorilor (generate de postura de victima a dezastrelor, pierderea ori imbolnavirea grava a unei persoane dragi) evenimente care, de asemenea, conduc la cresterea riscului de slaba performanta profesionala. Ca urmare a executarii unor misiuni in conditii deosebit de agresive sub aspectul temperaturilor atmosferice, corelate cu conditiile nefavorabile de teren (infrastructura in zona de frontiera fiind destul de precara), inca din faza de planificare a misiunilor apar conflicte intre politistii de frontiera femei si politistii de frontiera barbati, ultimii exprimandu-si deseori nemultumirea intrucat lor le revine cu precadere frontiera verde, fiind in acest fel mai expusi imbolnavirilor si acuzand discriminarea de gen prin pierderea conditiilor de egalitate a statutului profesional.

2. Riscuri de relatii si erori de referinta

Pornind de la indivizii ce o compun, nici reprezentarea sociala a institutiei in ansamblu nu este una ideala.

Intr-un chestionar aplicat persoanelor care au tranzitat punctele de trecere a frontierei, in anul 2004, respondentii au opinat ca rezultatele activitatii Politiei de Frontiera au la baza, in principal, cerintele Uniunii Europene, mai putin profesionalismul sau dotarea tehnica, iar autoritatea lucratorilor rezida din puterea sefilor lor, mai putin din prestanta, promptitudinea in aplicarea legii, caracter, salarizare etc. Studiul efectuat, mai urmarea si perceptia populatiei civile cu privire la pericolul social al faptelor care se circumscriu sferei infractiunilor si contraventiilor aplicate de Politia de Frontiera. Rezultatele au aratat ca starea subiectiva de pericol se manifesta in legatura cu posibilitatea asocierii persoanelor in vederea savarsirii de acte teroriste. Identificarea acestora nu este insa o activitate specifica doar structurii Politiei de Frontiera, in timp ce fapte mai specifice precum trecerea frauduloasa a frontierei, traficul ilegal de fiinte umane, traficul transfrontalier de droguri, de armament si munitii, obiecte de patrimoniu, erau trecute, oarecum, in umbra.

Prin urmare, reactivitatea populatiei civile fata de anumite tipuri de infractiuni scade, in timp ce vigilenta este canalizata pe aspecte ce produc un pericol social greu de controlat. Riscul major al scaderii spiritului civic ne face sa credem ca renuntarea la stagiul militar obligatoriu este o solutie implicita pentru restabilirea pacii sociale ori a ordinii de drept, care va cadea in responsabilitatea exclusiva a unor structuri interne si, in perspectiva, in functie de aria referentiala, internationale, profesioniste. Nu stim in ce masura, in caz de calamitati, vom mai putea avea o atitudine prompta, cata vreme "publicul consumator" de asistenta, desi era direct beneficiar al unor eforturi de stavilire a apelor, in perioada: 19.09-25.09.2005 a reactionat deseori pasiv, parand a fi preocupat mai degraba de pestele lacurilor revarsate, decat de indiguiri. In anul 2006, cand oamenii erau deja obisnuiti cu munca in zadar, au trimis "mironositele femei" sa umple sacii cu nisip pentru indiguiri, ca sa oboseasca muncind si sa nu mai planga dupa agoniseala de-o viata. Am vazut atunci o crestere a expectantelor pentru o interventie reparatorie din partea institutiilor statului desi, in general, structurile de la care asteptau sprijin nu sunt creditate cu prea multa incredere. Dealtfel, un Eurobarometru de opinie publica, efectuat la cererea Uniunii Europene in cele 25 de state membre ale U.E. si in cele 4 state candidate (Romania, Bulgaria, Croatia si Turcia), cu privire la institutiile statului, arata ca in tarile candidate, increderea in armata si justitie, in felul in care se face dreptate in tara lor, este diminuata, (aproximativ din increderea exprimata de celelalte tari ale U.E.). "Pentru romani, Uniunea Europeana inseamna, in primul rand, libertatea de miscare a persoanelor si prosperitatea economica, iar asteptarile lor privind rolul Uniunii, sunt dintre cele mai ridicate." Pentru multi Uniunea Europeana este un fel de zana buna care printr-o bagheta magica reuseste sa aduca prosperitate tuturor familiilor. Paradoxul consta in faptul ca desi au trecut multi ani de la schimbarea sociala din decembrie 1989, unii inca mai au in grila lor de lectura a realitatii comunismul cu fata umana, in care toti traiesc bine, cei prosperi sunt solidari cu cei saraci. Observam, asadar, la nivelul subconstientului colectiv o suprapunere de modele: Uniunea Europeana peste Comunitatea Statelor Independente. Ceea ce le diferentiaza este faptul ca prima a reusit sa scape din familia tatucului vitreg, e mai libera, si din acest punct de vedere, e valorizata mai puternic.

Riscuri de autostigmatizare

Trecand de la o realitate sociala la una institutionala, trebuie sa recunoastem ca imaginea despre Politia de Frontiera este prezentata deseori intr-un mod contraproductiv. In viziunea multora este: corupta, slab pregatita, uneori "Vama", ceea ce il determina pe "omul de pe strada", net superior, din punctul lui de vedere, demn de a revendica functii, numai in temeiul moralitatii de netagaduit. Din tendinta lui de a evalua institutia politieneasca prin procedee specifice, proprii si uneori, nevalide, impune si anumite masuri de control, pornind de la considerentul ca cel fara resurse are intotdeauna dreptate, iar datoria lui este de a cere pentru a primi.

Istoria recenta a Politiei de Frontiera, demonstreaza ca aceasta institutie, desi a facut pasi decisivi spre compatibilizarea ei europeana, nu a avut in zestrea ei ereditara, cel putin pe cale materna (aceea a granicerilor, care si-au schimbat numele prin mariajul din 1999) un renume atat de contestat. Dimpotriva, prin misiunile specifice, granicerii s-au bucurat de un vot de incredere din partea populatiei, destul de motivant, atunci cand asigurau paza si supravegherea frontierelor si cand purtau pe umeri semnul de arma ce reprezenta conturul tarii.

De exemplu, intr-un cotidian zonal, un reprezentant al administratiei publice locale se autosesizeaza, ca esantion reprezentativ, cu scopul de a face dreptate, printr-o umilire publica, intr-o varianta tendentios favorabila, denuntand autoritati ale P.F.R. zonale, sub pretextul ca "M.A.I. este preocupat de calitatea activitatii si de dotarea acestei institutii (n.r. Politiei de Frontiera, in timp ce reprezentantul autoritatii publice locale este partea care se substituie unui esalon superior, intr-un procedeu de anulare a diferentelor).

Practic, diminuarea "din mers" a resurselor umane afecteaza si mijloacele si procedurile de actiune. Asumarea unor obiective strategice importante ale altor structuri si care solicita un numar suplimentar de resurse umane, resurse financiare si logistice, concomitent cu accelerarea procesului de reforma interna, ne vulnerabilizeaza in aceeasi masura. Reducerea schemei de personal poate fi mai eficienta numai in conditiile unor calcule economice juste, derivate din raportul dintre ceea ce s-a realizat, la termenele de referinta scontate, fata de ceea ce urmeaza a se realiza, cu ce resurse si in ce grafic de timp. De obicei, reducerea este urmata de o tehnologizare masiva, ori este derivata din necesitatea de lichidare a unor structuri ale caror obiective nu se mai regasesc printre prioritati. Acestea se caracterizeaza frecvent prin performante reduse, care nu justifica cheltuielile de investitie ori intretinere. Privita in acest mod, orice constrangere poate genera la nivelul psihologiei grupurilor tendinte de a risca pentru a castiga pe termen lung. Iar pe de alta parte, datorita specializarii departamentale, rareori se realizeaza punctaje de eficacitate pe domenii si responsabilitati - caz in care personalul ar fi constientizat asupra evolutiei sale, el fiind, dealtfel, singurul responsabil de soarta organizatiei din care provine.

Consecintele ar putea atrage dupa sine luarea unor masuri care vor afecta cu precadere corpul managerial, si asa slabit, intrucat insasi capacitatea acestuia de luare a deciziilor interne va fi afectata de scaderea puterii de autoreglare institutionala prin mecanisme proprii (evaluare secventiala, preventiva, in vederea ajustarii din timp si realizata de fiecare structura cu corespondent vertical in structurile teritoriale). O evaluare, globala, poate crea riscul pierderii unor obiective intermediare esentiale pentru un management fara conflicte. Comportamentul profesional si cultura organizationala proprie ar trebui sa fie atat de riguros prescrise, incat orice forma de abatere sa fie denuntata si sanctionata de organizatie, inainte de a fi pedepsita de lege. In realitate lucrurile sunt inca departe de asteptari. Deplasarea atentiei de la obiectivul principal la o eroare de dinamica de munca (coruptia) influenteaza modificarea prioritatilor in conduita profesionala: din controlul si supravegherea frontierei, la controlul si supravegherea colegilor. Ori, a nu fii corupt, nu se traduce in mod obligatoriu cu a fii moral superior, ori a fi performant, existand destule alte forme ale imoralitatii profesionale de natura sa afecteze demnitatea profesiei si in cele din urma, autoritatea profesionala.

4. Complexele de inferioritate afecteaza motivatia profesionala

Diagnoza psiho-organizationala realizata in structurile P.F.R. a demonstrat existenta unor vulnerabilitati generate de efectul stresului integrarii in U.E. La nivelul psihologiei grupurilor se observa coabitarea disfunctionala a complexelor de inferioritate si de nesiguranta, la care se adauga complexul de esec sau de vinovatie resimtit mai ales la categoria formata din fosti manageri.

Complexul de inferioritate, la subordonati, se manifesta prin accentuarea nevoii de a fi condusi, concomitent cu nevoia de a copia modele (cum au facut nemtii, cum au procedat spaniolii, francezii etc.), in timp ce credinta ca vei fi luat in ras daca expui un punct de vedere personal devine o bariera puternica.

Sentimentele de inferioritate apar astfel in perfecta legitimitate:

te simti vinovat pentru ca provoci dezgust prin ceea ce ai inferior: ex. apartenenta anterioara la o arma, precum cea de graniceri, care in urma unificarii a pierdut substantial din campul de putere, desi era numeric superioara celei de politie de frontiera, iar elementele ei de identitate - "paza hotarelor", au fost trecute in atributiile altor structuri - de aparare. Principalul motiv al complexelor a constat in contestarea competentelor dobandite prin munca, anterior, derivata dintr-o evaluare fara standarde transparente si din acest motiv, simtita de unii ca o forma de discriminare. Imediat dupa unificare, prin accentuarea importantei controlului pasapoartelor si a altor documente de calatorie, fata de orice alta actiune specializata, fostii graniceri au simtit nevoia de a se lepada de vechii sefi, vechile obiceiuri, uneori considerate excesiv de riguroase, si de a se identifica cu valorile Politiei de Frontiera. Din nefericire, etalonul de evaluare era cel de dinainte de unificare, dar care, la vremea respectiva era valorizat prioritar, in timp ce numai prin invocarea "paradisului pierdut", pentru fostii graniceri, se producea "izgonirea din rai" si trimiterea la origini, inapoi in viata civila. Datorita sentimentului de rusine pe care l-au resimtit din motive neimputabile lor, fata de o origine asupra careia singuri nu puteau actiona, ei deveneau fara opozitie, deci mai cuminti si mai usor de pus la locurile lor. Altfel spus, intoxicati fiind, deveneau mai usor de tratat cu "placebo". Ulterior, au simtit nevoia de a demonstra ca cineva s-a inselat in analiza, atunci cand le-au prescris locul din coada plutonului. Datorita supramotivarii si dorintei de revansa, fostele victime si-au confectionat la randul lor alte victime. Iata de ce nimeni nu trebuie condamnat ori promovat pe criterii de provenienta, ci de competenta. Sunt sigura ca nu pentru origini s-au acordat pedepse, caci suntem un sistem riguros si avem norme de evaluare bine puse la punct, insa greseala fatidica a fost comunicarea disfunctionala, justificarile patimase ale unora. Logica e simpla: cum majoritatea oamenilor gandesc cu creierul, este putin probabil ca unii sa gandeasca cu "semnul de arma".

esti culpabil pentru ca grupul de referinta nu este in stare sa produca lideri competitivi -, recunoscuti, motiv pentru care se promoveaza lideri din afara.

Neputinta conduce si la manifestarea unor frustrari legate de unele simptome de sterilitate ale unor grupuri, bineinteles contestate si puse pe seama unor efecte ce tin de orientari ale unei mode noi. Dinamica de grup si experienta sociala a organizatiei a scos la lumina faptul ca in ultimii ani (2000-2005), membrii grupurilor au contribuit simtitor la schimbarea sefilor, si in cele din urma la scaderea eficientei.

5. Conducerea democratica nu e intotdeauna cea mai buna solutie

Statul major al puterii s-a schimbat. Decidentii sunt mai vulnerabili prin prezentarea unor variante de actiune, cu riscul de a nu se mai potrivi contextului. Pe de o parte constatam ca distanta spatiala intre acestia si locul de executare a masurilor dispuse este deseori destul de mare, iar pe de alta parte, dinamica situationala schimba parametrii problematicii de interventie, in timp ce subordonatii sunt destul de critici si dezvolta slabe initiative, cu precadere pentru a nu-si afecta conditiile de dezvoltare ale unei traiectorii profesionale ascendente. In eventualitatea esecului, decidentii sunt cei vinovati, angajatii complacandu-se deseori in situatia de victima, postura care conditioneaza o crestere a capitalului de simpatie, in timp ce ipostaza de invingator determina invariabil, rivalitatea, competitia. Sefii de categorie intermediara sunt in mod frecvent tapi ispasitori, intrucat ei primesc impulsuri atat de la esaloanele superioare, cat si de la cele "de baza", iar sansa lor de a-si pierde partial sau total puterea, creste proportional cu presiunea exercitata de cele doua forte. Tipul de management agreat, desi nociv si care nu raspunde nici unei rigori stiintifice este maternalist, caracterizat printr-o structura majoritara alcatuita din persoane fara puterea de a se descurca singure, a caror datorie de baza este de a plange pentru a primi de mancare.

De aici si complexele de vinovatie (de esec) ale celor care au detinut functii de conducere. Ca urmare a pierderii demnitatii publice de care s-au bucurat, odata eliberati din functia de decizie, indivizilor li s-au zdruncinat si reperele de rezistenta ale vietii psihice.

Ori, ocuparea functiei prin validare la un concurs presupune existenta unor abilitati de natura tehnica, deprinderi ce se pot invata si nu, in mod obligatoriu, existenta unor aptitudini psihice iesite din comun, care ar da unui manager capacitatea de a conduce "electrizand multimea". Aceste aptitudini ies in evidenta numai prin validare prin scrutin, unde conducerea detasata fata de alti competitori denota o forta psihica cu totul speciala. Pe de alta parte, insusi procedeul de alegere creeaza un parteneriat afectiv intre cel care alege (care e astfel, responsabilizat) si "alesul sau"

Pana acum, desi managementul a trecut de la arta la stiinta, nu s-a conturat ca nevoie sociala preocuparea pentru realizarea unor diagnoze privind compatibilitatea dintre personalitatea managerului si personalitatea grupului pe care urmeaza sa-l conduca. Diagnozele organizationale sunt de cele mai multe ori post-factum. Inca mai remarcam, in mod surprinzator, ca desi managerul este bine pregatit, este infrant cu propriile arme (ale unui management pragmatic ce vrea sa aduca plus-valoare organizatiei, prin efortul grupului organizat, care-si doreste stabilitate, in locul constrangerilor comportamentale impuse de schimbari).

"Forta de constrangere" cu care opereaza institutiile de politie, un mijloc de lupta care se foloseste si fata de proprii membrii, pornind de la ideea ca cel care aplica legea nu este mai presus de ea, precum si necesitatea luarii unor masuri nepopuliste (cele referitoare la restructurari, reorganizari etc.), demonstreaza fara echivoc faptul ca alegerile nu ar fi cele mai potrivite mijloace de a valida un sef intr-o astfel de structura.

Pornind de la frustrari de tot felul, unii parteneri organizationali cauta "paiul din ochii altora", deseori atacand prin intermediul presei, ocazie cu care identitatea le este protejata, in functie de talentul jurnalistilor. Uneori jurnalistii revendica un nou tip de adevar: acela "fara probe", bazat pe surse credibile, provocand adesea o isterie colectiva. In mass-media, sefilor li se dezvaluie numele, concomitent cu lipirea etichetei de "management defectuos" si orice tentativa de aparare le este refuzata chiar de proprii subordonati, care au contribuit in mod fundamental la prabusirea lor psihica si la scaderea apetitului de a mai lupta pentru institutie. Aceasta denuntare are drept efect scaderea autoritatii managerului si, concomitent, scaderea increderii populatiei fata de structura pe care o reprezinta. Ambele ipostaze ne pun pe ganduri, intrucat dau nastere unor efecte greu de controlat. Primul ar fi acela ca managerul denuntat nu este vinovat si lipirea etichetei va fi greu de sters, dupa cercetarea clarificatoare, in fata subordonatilor sai, care vor tinde sa se conduca, intre timp, dupa morala proprie. Insubordonarea pare a fi cea mai drastica masura de reglare a relatiilor. In mod normal, traseul profesional al oricarui superior ierarhic este considerat "secret de serviciu", tocmai pentru ca anumite greseli rascumparate, fata de institutie, sa nu produca efecte nejustificate in timp.

De aici riscul de a sacrifica manageri valorosi pentru a preveni scaderea moralului structurii la carma careia se afla. In felul acesta, lupta interna pentru putere creste.

6. Riscuri de dezvoltare a unor strategii de satisfacere, ca forma de protectie a grupurilor de apartenenta in detrimentul grupurilor tinta. Modificarea frontierelor pe harta micilor puteri

Un rol esential le revine chiar sentimentelor de vinovatie cu care, adesea, pot fi santajati cei care au aruncat manusa. In timp ce excesul de autoritate este atacat cu vehementa, grupurile manifesta o maxima disponibilitate pentru manipulare. Ele accepta orice sau aproape orice, daca schimbarile sunt prezentate in termeni de castig personal si daca li se garanteaza siguranta afectiva de care au atata nevoie. Prin practica denuntarii se dovedeste indirect ca acolo unde seful cade, nu exista coruptie, nu exista grup organizat, cu interese de parvenire comune, ci poate doar interesul unilateral al celui care, cu tact si blandete (diplomatie), i-a sapat groapa, pentru ca mai tarziu, posteritatea, recunoscatoare, sa-i cladeasca un soclu. Caracteristicile grupului organizat, cu interese comune, scot la lumina tocmai solidaritatea membrilor, existenta unor ritualuri comporta-mentale clare, capacitatea lor de a lucra unitar, fara conflicte, satisfactiile profesionale fiind traite de fiecare intr-un mod individual. Ierarhia lui nu este un camp de bataie, caci liderul are capacitatea de a le indeplini dorintele si de a le linisti orgoliile. Desigur, ar fi o mare eroare daca am porni de la premisa ca in orice subordonat se afla cate un potential Iuda, factorii circumstantiali avand, dupa cum se stie, fie rol declansator al unor conduite negative, fie rol inhibitor.

Dinamica grupurilor evidentiaza si complexul de nesiguranta. Persoanele afectate aspira spre o securizare totala a locurilor de munca, la eliminarea neconditionata a probabilitatii, a riscului.

Efectul integrarii in U.E. s-a tradus intr-un mod total inexact si periculos, in acceptiunea unora, prin desfiintarea frontierelor de vest si de aici frica lor de a nu ramane pe drumuri, fara obiectul muncii. Frica de a nu avea genereaza nevoia de a acumula resurse, bani albi pentru zile negre. Un alt element care genereaza neliniste, il constituie vecinatatea sociala a partenerilor organizationali si faptul ca in momente de criza personala este necesara solidaritatea grupului pentru a iesi din situatie (ex. colectarea de fonduri pentru o ruda aflata in dificultate, ori un deces, delegarea responsabilitatii fara o pregatire prealabila, din motive independente etc.).

Abordarea organizationala a scos la lumina si latura psihologica a conceptului de dusman clasic, tradus prin: calamitati naturale, care odata anticipate pot conduce la masuri de aparare specifice, insa nu intotdeauna ortodoxe, in plan personal. Experienta institutionala a demonstrat faptul ca pentru motive ne-crestine, in special de coruptie, presiunea grupului asupra membrului dovedit corupt nu s-a concretizat in masuri categorice precum: eliminarea din sistem, in timp ce pentru motive birocratice (ce tin de gestiunea si circulatia documentelor, inclusiv a celor manageriale), presiunea grupului a fost mai mare. Efectele categorice ar putea fi explicate si prin trasaturile de caracter si personalitate a celui cu o astfel de vinovatie (birocratica), managerul insusi dovedind o moralitate crescuta, ia decizii care includ onoarea, si isi linisteste propria constiinta prin parasirea cadrului natural al organizatiei.

7. Riscul atragerii de noi aliati in coalitii

Cand in cadrul unor grupuri stabile se afla in documentare persoane apartinand esaloanelor superioare, acestea primesc temerile, neimplinirile, variantele ideale ale unor proiecte pe care nu le-a vazut nimeni, un fel de cumparare de indulgente in avans. (Altfel spus, se puncteaza elemente de valoare comuna, care, de obicei, conduc la aliante bazate pe valori comune si anuleaza diferentele de ierarhie). Manipularea vizeaza inclusiv dezarmarea interlocutorului organizational (deseori psiholog), intoxicarea cu o frica noua (aceea ca nu apara baricada care trebuie) si pierderea autoritatii legate de nivelul de reprezentare institutionala. Privit in profunzime, aspectul "expresiei banesti a valorii muncii depuse" este supraevaluat.

Tot in ideea ierarhiei simbolice apreciem si ca diferentele de rang dintre esaloane sunt minime. Datorita riscurilor cu care se confrunta, reflectate in compensarile salariale ale esaloanelor de executie, acestea au uneori un ascendent banesc fata de esaloanele de control, superioare ierarhic. Cum managerii au autoritate daca au puterea de a se impune in fata celorlalti, pentru ca acestia sa materializeze obiectivele (tehnicile de management fiind limitate si, deseori, tinand mai degraba de caracter decat de forta exemplului personal, intrucat managerii nu desfasoara acelasi tip de activitati ca si subordonatii lor,), rezulta ca subordonatii intreprind masuri numai in functie de nivelul competentei proprii, nu la convingerea superiorilor ierarhici. O excesiva specializare a rolurilor conduce, de asemenea, invariabil, la accentuarea diferentelor, la trasarea unor frontiere simbolice intre diferite specialitati ori compartimente ale aceleiasi structuri. De unde si lipsa intelegerii contextului general, dar si perceptia subiectiva a importantei rolurilor jucate. Pe de alta parte, nevoia de independenta profesionala a generat reactii de respingere a unei forme de autoritate formalizata, in sensul ca in relatia cu cetateanul, politistul de frontiera face ce ii da voie legea (uneori exploatand ignoranta cetateanului, necunoasterea legii neabsolvindu-l de vina), nu seful.

8. Riscul slabei valorizari a identitatii, ca efect al stresului integrarii in U.E.

Stresul integrarii in Uniunea Europeana a determinat si reconsiderarea culturii organizationale.

Din anul 1999 si pana in prezent, Politia de Frontiera a cunoscut si cunoaste o permanenta reasezare, sub aspectul definirii culturii profesionale. In mod substantial, consideram ca s-a schimbat diversitatea tipurilor si a mijloacelor de abordare a misiunilor.

Daca in trecut s-a operat in mod curent cu conceptul de aparare a frontierei, a legilor tarii si a regulamentelor militare, chiar cu pretul vietii (concept care era strans ancorat de cel de riposta, de prezenta dusmanului, a inamicului), conceptul de securizare a frontierelor nu se transpune in plan fizic intr-o "fortareata".

In acest sens, a devenit pe alocuri, inzestrata cu o valoare superioara (fiind vorba de tari care au atins parametri ceruti de U.E. mai usor sau cu o viteza de reactie mai mare - ex.: Ungaria, fata de care nivelul afectiv al populatiei nu a fost intotdeauna superlativ, avand in vedere cerintele istorice de autonomie a Ardealului si nu in ultimul rand materiale de tipul Trianonului, ori experienta traita de parinti in timpul ocupatiei Imperiului Austro-Ungar). Acum dusmanii sunt de natura subiectiva, chiar psihologica, precum: terorismul, saracia, coruptia etc. Fireste, toate aceste mutatii nu fac decat sa accentueze complexele.

Pornind de la premise ca cele exprimate anterior, ajungem la schimbarea conceptiei strategice de supraveghere si control al trecerii frontierei.

In realitate cei doi parteneri sociali, in care unul este al U.E., se evalueaza reciproc, numai ca evaluarea unuia nu conteaza, pe cand evaluarea altuia are valoare de sentinta. Abordand problematica la nivelul psihologiei sociale, putem avansa ideea ca anumite infractiuni, avandu-i drept autori pe unii cetateni romani, s-au produs pe teritoriul statelor care au dovedit superioritate la nivel economico-social si prin urmare, credinta celor vinovati a fost de minimalizare a pericolului social realizat pentru tara cu un nivel de dezvoltare superior, nivel care deseori se ipostaziaza si printr-un nivel de toleranta si mila crestina mai mare ("criminalitatea de vitrina", precum cersetoria, furturile, ori traficul de minori etc. au adus castiguri substantiale celor care si-au ales drept tinte state cu un nivel de dezvoltare ridicat). Pe de alta parte, s-a conturat si un nou mit al strainului (a fratelui mai mare, preferabil din tari latine), care este responsabilizat psihologic si deci, dator moral, de a-l sprijini pe cel aflat in dificultate, care nu are posibilitati evidente. Tradus, ca intentie, sub aspect psihologic, rostul infractorului este acela de a-l responsabiliza pe "cel mai mare" si a-l ajuta sa creasca pe "cel mic" si nu in ultimul rand, acela de a-i da o lectie, in scopul recuperarii unui handicap valoric, ca tendinta de revansa a unei injustitii imanente, ce tine de latura providentiala.

Revenind la psihologia organizatiei, nivelul stresului influenteaza substantial scaderea vigilentei, iar sablonismul in indeplinirea unor misiuni: planificarea orara, de tipul unor competitii sportive, cunoscute de toti, cu privire la parcurgerea distantei dintre repere, poate lasa "libera," poarta de intrare in tara

Iata de ce sistemul managerial nu poate sa-si permita sa se caracterizeze printr-o multitudine de corectii = pedepse, sa fie de tipul masurilor politienesti, deoarece pe langa stresul integrarii in U.E., poate conduce la sentimente de nesiguranta, la ideea ca singur nimeni nu reuseste, si la afisarea unei platose de autoprotectie caracterizata prin mimarea subordonarii si lipsa de implicare.

9. Riscul de conformare la stigmat, ca forma specifica de integrare a partii in intreg

In cadrul managementului grupurilor, sistemul de raportare al indivizilor este fluctuant, reperele balizeaza

Intr-un studiu referitor la perceptia coruptiei in randul personalului propriu, premisele acesteia s-au concretizat in:

primirea unor telefoane de la diverse personalitati pentru rezolvarea anumitor litigii, pe cale amiabila;

recunoasterea faptului ca inainte de a-si dovedi aptitudinile profesionale, indivizii sunt "testati" de cei vechi la capitolul "fidelitate" fata de grup, fiind pusi la incercare de catre acestia in proportii diferite, in functie de miza;

existenta unui sentiment de vinovatie pentru lipsa locurilor de munca din tara, fapt care ii impinge pe unii la solutii disperate, dar in afara granitelor tarii proprii, corelat cu necesitatea combaterii riscului intern de saracie. Nu poti influenta factorii de saracie, daca limitezi campul de manifestare a potentialului uman si il constrangi la o singura piata de munca;

relativizarea acceptiunii de coruptie. Mediatizarea unor fapte de coruptie, ai caror protagonisti au fost inalti demnitari, care au acumulat valori imposibil de justificat, a condus prin comparare comportamentala la ideea ca primirea unor sume de bani de valoare modica, printr-un act benevol, este un fapt mai putin condamnabil. In acelasi timp, valoarea intelectuala a persoanelor cu anumita prosperitate economica este recunoscuta, in timp ce indivizii care nu se descurca, avand acces la aceleasi resurse, sunt desconsiderati

cresterea factorilor de risc extern si implicit a riscurilor profesionale a determinat un fel de incercare de compensare a lor prin procurarea altor surse de satisfactie;

cresterea exigentei, fata de orice forma de abatere, a condus la cresterea probabilitatii de a primi o sanctiune, uneori chiar si ca urmare a erorilor generate de stres si uzura, astfel incat pedeapsa devenind iminenta, atrage dupa sine o constiinta profesionala ceva mai permisiva

10. Riscul orientarii functiilor pregatirii spre compensarea deficientelor din trecut, in locul dezvoltarii functiei prospective

Procesul de intinerire pe care l-a cunoscut P.F.R. a favorizat, atat confirmarea nevoii de afirmare institutionala cat si reversul medaliei: graba de a realiza un obiectiv, chiar si didactic. Nu in ultimul rand se resimt efectele lipsei de experienta globala in sfera de activitate, care ar fi putut conduce la interconexiuni intre domenii, la transdisciplinaritate (de ex:. conexiuni intre culegerea de informatii si valorificarea lor in toate domeniile de activitate, intre trasaturile de personalitate ale suspectilor si intre tipul de infractiune comisa etc.). De foarte multe ori pregatirea profesionala la locul de munca, in loc sa se centreze pe viitor, pe dezvoltarea unor competente anticipative, se realizeaza ca forma de compensare pentru anumite inadvertenete - practici neperformante - din trecut. Ea are rolul de a repara ceea ce nu a mers bine, iar acest accent este derivat din mentalitatea politieneasca invechita. Cu alte cuvinte, informatia didactica se constituie in adevar stiintific si impune antrenarea mecanismelor motivationale abia dupa ce se demonstreaza, prin probe, ca mentinerea anumitor practici devine prea riscanta (probele rezulta din rapoartele de control, din petitiile si reclamatiile primite, ori, mai grav, din comiterea unor abateri de rasunet). Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca in timp, memoria isi pierde fidelitatea si chiar capacitatea de a stoca ori procesa informatia primita. Prin urmare, spunand ca cineva este nepregatit, avand in vedere diversele forme de reactii individualizate la atacuri, unele de factura neconventionala, folosim de fapt, o formula universala, de recunoastere, un fel de parola. Lipsa de contextualizare ne va conduce, fara tagada, la lipsa de mijloace si procedee de riposta adecvate.

11. Concluzii ale riscurilor si vulnerabilitatilor psihologice

In concluzie, principalele riscuri si vulnerabilitati psihologice sunt:

Limitarea accesului la un esantion echilibrat de recrutare profesionala pentru Politia de Frontiera - zona de frontiera fiind slab dezvoltata economic si ca urmare a unor restrictii de folosire a resurselor, populatia stabila fiind, conform unor date statistice recente, predominant feminina. Pe de alta parte, se inregistreaza anumite nemultumiri ce au la baza conflicte intre evaluarea interna, aceea pe care o face fiecare individ, dupa cum s-a obisnuit el, empiric, si rezultatul evaluarii institutiei politienesti. Nivelul de evaluare folosit de institutiile de invatamant, de pilda, difera deseori, in mod substantial de cel al Politiei de Frontiera in calitate de angajator. Scoala apreciaza uneori narcisist in ce masura individul si-a insusit o tematica de studiu, cea oferita de ea, ierarhia in urma procesului de apreciere prin note, avand o valoare orientativa. Institutia politieneasca evalueaza compatibilitatea, potentialul de adaptare a individului la profilul ocupational al postului, adica ce stie sa faca deja, sau resursele acestuia de a contribui la cresterea valorii organizatiei, ierarhia in evaluare avand valoare eliminatorie. Candidatii obisnuiti cu rezultate scolare superioare si mai ales cu diplome de studii superioare, pentru care membrii familiei lor au facut sacrificii, nu pot accepta usor infrangerea la un concurs de angajare. Falimentand increderea familiei, ei se simt datori sa riposteze prin constrangeri specifice societatii civile: amenintari, petitii, reclamatii adresate forurilor superioare, pasarea vinei in exclusivitate pe angajator. Vulnerabilitatea angajatorului rezida din faptul ca in loc sa se concentreze pe obiectivele proprii, raspunde la acuzatii.

Scaderea spiritului civic in randul populatiei civile, concomitent cu tendinta de a detine controlul/ a cere "socoteala", dupa morala proprie, tuturor institutiilor statului;

Nerecunoasterea autoritatii institutiilor statului exprimata ca neincredere fata de personalitatile emblematice aflate la carma lor (din inertie, inca se mai produce fenomenul de identificare a individului cu institutia in care isi indeplineste atributiunile de conducere);

Rivalitati "fraterne" intre institutii aflate in subordonarea aceluiasi minister Toate structurile M.A.I. ar trebui sa dezvolte roluri complementare, centrate pe valori individuale, nu roluri competitionale, centrate pe valori de disputa si implicand spre clarificare, interventia pacifista a esalonului comun.

Presiunea psihologica asupra decidentilor care este in permanenta crestere, concomitent cu desele reorganizari institutionale ocazie cu care persoane bine pregatite migreaza spre alte structuri ale M.A.I. unde nu realizeaza restructurari, lasand vulnerabila capacitatea de indeplinire a obiectivelor institutionale;

Scaderea sentimentului de apartenenta institutionala, aparitia complexelor si mai ales reducerea gradului de participativitate la succes, pentru cei care nu au comis abateri, dar care se regasesc in reprezentarea indezirabila: Politie de Frontiera = institutie corupta;

Crearea premiselor solidaritatii invinsilor - care considera ca prin suportarea rigorilor unei pedepse li s-a anulat "datoria" fata de institutie;

Asumarea riscului de a fi corupt proportional cu deficitul de imagine in care se afla individul, si nu, institutia. (Obiectivul de integrare europeana se traduce printr-o promisiune de mai bine, cu efecte in viitor, pe cand presiunea pentru rezultate se resimte ca penitenta traita acut, in prezent. Coruptul este un "descurcaret", deci e un initiat. Cata vreme nu i s-a dovedit vinovatia, el este puternic valorizat in mediul lui de referinta, un model, un V.I.P.);

Discrepante majore intre ofertele sistemului de recompense fata de oferta generoasa a sistemului de sanctiuni;

Generalizarea jocurilor de manipulare atat pentru mentinere, cat si pentru dominare;

Sacrificarea unor personalitati pentru a stinge conflicte externe

Folosirea unor etaloane valorice de raportare improprii, deformate

Luarea unor decizii strategice, in situatii de risc si vulnerabilitate

Lipsa unor consilieri manageriali cu competente multiple in domenii complexe

Scaderea drastica a rezervei de personal cu inalte abilitati manageriale fapt care impune promovarea unor manageri de succes pentru nivelurile manageriale de varf, considerate a fi si cele mai vulnerabile, in timp ce pentru celelalte nivele, se promoveaza manageri "de incercare", in tutela

Generalizarea riscurilor, ce nu mai sunt specifice unor profesii, precum cele din structuri de aparare si ordine publica. Ele afecteaza "omul de rand", oriunde s-ar afla, reprezentand un real pericol asupra femeilor, copiilor si batranilor, si, concomitent, asupra unor valori pe care secole de-a randul, omenirea le-a protejat. Daca inainte de anul 2000, majoritatea confruntarilor se derulau frontal, dupa o atentionare prealabila a fortei asupra careia se indreptau ostilitatile (printr-o declaratie), impreuna cu afirmarea deplina a identitatii, lasandu-i in acelasi timp acesteia posibilitatea sa-si aleaga combatanti reprezentativi, sa se organizeze, astazi lucrurile s-au schimbat total. Asa cum am vazut din studiul nostru, pericolul social major resimtit de populatia civila il constituie terorismul, sub toate formele sale, motiv pentru care apararea si atacul specializat nu mai sunt considerate atribute exclusiv masculine. De aici si justificarea preferintelor candidatilor de genul feminin in alegerea unor profesii, precum cea de politist de frontiera. Majoritatea explicatiilor pe care le intalnim se refera la siguranta locului de munca (in sensul de toleranta crescuta la eventuale probleme personale) si la primirea unui salariu fix (care nu se negociaza periodic). In timp ce in general, femeile sunt recunoscute pentru performantele lor profesionale constante, barbatii prefera salturi calitative si in ultimul timp, s-a constatat ca sunt mai dispusi sa desfasoare activitati in alte domenii decat in cele care presupun asumarea unor privatiuni, ori riscuri, considerate mai mari decat posibilitatea castigurilor. Pe de alta parte, modelele culturale promoveaza un prototip masculin al carui putere rezida din posesii (bani, proprietati obtinute personal, indiferent de mijloace) si mai putin pare a fi influentata de identitatea naturala: renume, mosteniri, profesie.

Atragerea mass-mediei intr-un proces de "reglare de conturi" ce are ca efect sigur un derapaj de imagine. Uneori santajul este limpede: caderea unui sef contra liniste si pace. Un exemplu elocvent il constituie abordarea mass-madiei in cazului Larisei Chelaru din Iasi, care a determinat, prin presiunea exercitata, schimbarea investigatorilor nevinovati sub pretextul incompetentei. In realitate, niste oameni nevinovati au cazut victime ale dezinformarii realizate, concomitent, de mai multe canale media. Odata cu trocul realiazat de cele doua surse de putere care tranzactioneaza valori de autoritate profesionala, comportamentala, are loc si reducerea capacitatii de reactie, inducerea sentimentului de esec, imobilizarea victimei. Pe de alta parte, din cauza faptului ca redactorii de stiri au interpretat in maniera proprie informatia primita, s-a ajuns la doua aspecte, ambele negative. Primul ar fi recunoasterea constituirii reprezentantilor presei in "forta ofensiva", care face legea si ordinea prin mijloace proprii, uneori discretionare, iar al doilea: castigarea de catre aceasta, a majoritatii confruntarilor in relatia cu institutiile statului, ceea ce i-a sporit puterea si a conditionat un reflex de aparare din partea purtatorilor de cuvant ai institutiilor. In loc sa se lupte, in virtutea transparentei, cu date construite personal prin contributia profesionista a fiecarui ofiter de presa, s-a preferat intoxicarea "inamicului" cu date statistice care nu sunt pretabile altor interpretari. Procedeul psihologic e simplu. Cu cat ofiterii de presa au accentuat trasaturi mai aproape de ideal, de poveste, cu atat reprezentantii presei, aflati in expectativa - la panda, au manifestat dorinta de revansa prin a arata ca lucrurile nu stau chiar asa, ca vigilenta lor nu a adormit. Tocmai de aceea consider ca va exista riscul de a incasa consecintele comunicarii prin date statistice, care nu sunt prelucrate individualizat, pentru ca, in cele din urma pe langa faptul ca noi comunicam pe frecvente diferite, nici mass-media nu dispune de un canal specializat de decodificare a informatiei profesionale. Solutia: elaborarea unor politici de comunicare, in loc de a raspunde provocarilor mass-mediei, pe teren favorabil. Desigur, aceasta infrangere nu este valabila numai pentru institutia noastra. Deci, nu suntem singuri.

Pentru a schimba ceva e nevoie de curaj si de asumarea conditiei umane, caci riscuri sunt destule.