DELIMITARI ALE CAMPULUI DE PUTERE

DELIMITARI ALE CAMPULUI DE PUTERE

Fiecare persoana isi are propria putere. Legendele copilariei abunda in descrierea unor eroi care mai de care mai puternici si mai dinamizatori sub aspect pedagogic, insa in organizatie a avea puterea inseamna a te impune in fata altora, a le influenta perspectivele, a incorpora forta istorica atribuita valoric, institutiei. Dar omul nu-si poate manifesta suprematia in toate intreprinderile sale umane. Inca de la diviziunea muncii si specializarea rolurilor, cultura organizationala este serios bantuita de diferentele de roluri. Chiar si cele care consfintesc diferentele de gen: femeie-barbat, implica abordari diferite. Dupa French si Raven (1960): pedeapsa, recompensa, legitimitatea, expertul si referentul reprezinta surse ale puterii. Prin inregimentarea organizationala vorbim despre legitimitatea puterii, adica despre ceea ce il face pe X sa decida ce se va intampla cu Y. Astfel, in cadrul acceptat de Y, inca de la angajare, se demonstreaza de fapt ca un om poate dispune de un altul, daca dispune de o explicatie laborioasa, incarcata de valente simbolice, valorizate de grupul organizat. Daca un medic, de pilda, isi va construi o argumentatie fondata pe valori umanitare, intr-un limbaj care ii confera autoritate crescuta, daca reuseste sa persuadeze, nu neaparat daca are si dreptate - operand cu simboluri, chei, va reusi sa-l faca pe pacientul sau sa-l asculte orbeste, chiar cu riscul dependentei totale, a supunerii neconditionate, cu pierderea substantiala a libertatii. Nu mai este cazul sa discutam despre efectul Placebo sau despre isteriile care au condus la aparenta subordonare a rolului medicului care trebuia sa salveze ceea ce nu prezenta nici un pericol, afara de cel psihic, fireste, iar pe de alta parte, sa nu uitam nici rolul idolilor in declansarea unor astfel de simptome. In acest context se contureaza o putere individuala, dar si una colectiva. Lipsa de putere sociala denumita si anomie, isi are la randul ei, propria patologie si secret originar.

In organizatie se prefigureaza urmatoarele axe de analiza ale puterii:

puterea legata de informatie si de competenta care afecteaza considerabil sistemul cognitiv;

puterea fundamentata pe utilizarea fortei, pedepselor si recompenselor;

puterea care decurge din continutul afectiv al relatiilor interpersoanle: admiratie, afectiune, loialitatea fata de grup, dorinta de apartenenta etc.;

legitimitatea bazata pe sistemul de valori al indivizilor, pe drepturi, acordata titularului unui anumit post sau pe norme acceptate de grup. (Aline Fortin, 2001

Puterea este purtatoare de simboluri. Unul dintre ele il reprezinta diada: putere-masculinitate, in opozitie cu diada: multime-femeie.

Palierul ierarhic de varf este balizat de puteri miraculoase, uneori atribuite prin transfer din alte campuri mai putin concrete, palpabile. De la aceasta inaltime, seful joaca rolul simbolic de tata, de cap al familiei. In Biserica si in Armata, membrii pun acelasi obiect in locul unui ideal al eului, acesta fiind Hristos sau seful.

Prin urmare consideram esential raportul de referinta intre carisma sefului si buna credinta a subordonatului. Cum cel dintai are har (darul ii face publica relatia speciala cu Divinitatea), poate pretinde la randul lui, ca in procedeele initiatice sa fie prezente tot felul de juraminte de natura sa faciliteze o anume fidelizare a grupului, o fratie intru dreptate (daca a face dreptate este interesul de grup) si prin aceasta, sperand sa-i asigure rezistenta in timp.

Pana si spatiul de care dispune o institutie este un reper al puterii sale, locul de amplasament, numarul de birouri, eventualele destinatii de petrecere a timpului liber, numarul de angajati, pregatirea acestora, numarul de persoane care lucreaza intr-un birou, cat de numeroasa este populatia beneficiara a produselor/serviciilor institutiei, daca mai are si alte esaloane intermediare, istoria acestora, mai ales in ceea ce priveste vechimea, toate acestea, impreuna, se constiuie in fonduri de garantie valorica.

In structurile de ordine publica si securitate nationala, paradoxal, am inceput sa ne confruntam cu negarea autoritatii persoanei situate pe paliere ierarhice superioare, evident, pe timp de pace sociala, cand deciziile nu au cum sa produca pentru societatea civila, efecte contestate majoritar. Relatiile tind sa se democratizeze si structura ierarhica sa reprezinte mai mult un simbol. In cultura organizatiilor, simbolurile sunt totusi, esentiale, chiar daca le contestam. Cum structura de roluri (adica posturile din organizatie) nu este pe deplin acoperita cu personal, ramanand multe posturi vacante, personalul indeplineste, dupa caz, si atributiile posturilor vacante. De aceea, el tinde sa revendice mai mult. Recompensele nu mai stimuleaza, nu sunt suficiente, ci sunt considerate ca fiind o rasplata morala pentru plata serviciilor suplimentare efectuate. Din acest motiv, accentul cade mai mult asupra laturii psihologice a decidentului, care nu are puterea de a iubi egal, adica de a oferi neconditionat.

Imaginea despre sine si perceptia celuilalt joaca un mare rol, iar celelalte informatii par sa se polarizeze in jurul lor. Geneza aspiratiilor in transformarile tehnice, economice si sociale si retroactiunea asupra acestor transformari constituie fluxul si refluxul reprezentarilor si aspiratiei, in ansamblul dinamicii culturale. Dumnezeu nu este altceva decat reprezentarea aspiratiilor pozitive pe care le poate avea cineva.

"Fiecare crestin il iubeste pe Christos ca pe propriul sau ideal si este legat de ceilalti crestini prin identificare Este evident ca superiorul, adica la drept vorbind seful armatei, reprezinta pentru soldatii sai idealul, in timp ce legatura care exista intre soldati si acesta este una de identificare, datorita careia fiecare deduce obligatiile de camaraderie si cele de serviciu sau de asistenta reciproca. Un soldat care ar vrea sa se identifice cu seful sau, ar arata dimpotriva, ridicol" - S. Freud.

Acum, identificarea nu mai pare ridicola, ci pare ca ipostaziaza delegarea autoritatii sefului. Cu toate acestea, nu pot sa nu recunosc faptul ca ridicolul consta in substituirea autoritatii la diferente mari de rang. Democratia a creat posibilitatea ultimului esalon, cel de executie, de a recruta personal cu studii superioare si un nivel cultural inalt, prin exprimarea liberei vointe a candidatilor de a se supune ierarhiei deja instituite. Odata ce devine insa stapan pe rolul sau, individul considera ca are legitimitate in a cere reconfirmari ale superioritatii. Prin urmare, esaloanele superioare trebuie sa dea in permanenta seama pentru functiile lor, trebuie sa demonstreze, iar structurile de executie, sa valideze. Nou venitii introduc recente variabile in sistem, rolurile sociale se intrepatrund si asa cum credinciosul invoca divinitatea sa coboare pe pamant pentru a face lumina, prin urmare a face ceea ce el nu poate, asa si subordonatul, in esenta lui, un crestin, ca tot romanul, ii cere sefului sa se sacrifice pentru el, sau sa ia asupra lui, intreg scenariul, soarta organizatiei. Iata, asadar, ce a facut timpul din om!

Realitatea zilelor noastre arata usor diferit fata de perioada in care Napoleon sau Hitler incercau sa demonstreze tuturor ce insemna de fapt, unitatea, disciplina sau sinergia grupurilor.

O ancheta care avea drept scop identificarea resorturilor interne ale conduitelor pro-active, reactive sau pasive social, realizata pe un numar de 100 subiecti cu varsta corespunzatoare satisfacerii stagiului miltar, respectiv: 20 - 21 ani, realizata in 1999, in Moldova, a scos in evidenta urmatarele elemente:

1. Intrebati asupra modalitatii de raspuns la o agresiune, 62% dintre subiecti au opinat ca nu au raspuns la agresiunile fizice sau verbale, 18% au invocat providenta in ajutor, 9% si-au gasit refugiul in bauturile alcoolice, sub pretextul ca lumea e oricum, nedreapta, in timp ce abia 11% au raspuns conform legii talionului.

2. In 42% cazuri dintre subiecti au fost victime ale unor forme de violenta intrafamiliala, fara a primi vreo explicatie logica in legatura cu cauzele care au determinat atitudinea corectiva

3. Lipsa reactiei de autoaparare la ostilitatile externe corelate cu preferinta pentru vizionarea unor filme de actiune - cu conflict armat - la 63% subiecti potenteaza tendinta spre agresiune, ca factor intrapsihic compensator.

4. Toleranta fata de erorile sociale de tip agresiv, deviant, este dublata de intense trairi afective, defularea unor pulsiuni nervoase, identificarea cu eroul, din care 28% cu sportivul, iar 62% cu actorul de cinema. Viata psihica activata de astfel de procese de identificare ascunde, de fapt, inhibitia participarii sociale, dorinta de competitie care porneste de la prezumtia egalitatii de sanse. Emisiunile informative sunt si ele preferate de 10% dintre subiectii cu studii medii. Participativitatea psihologica la evolutia fenomenelor sociale nu face altceva decat sa demonstreze ca efectul de catarsis are un rol destul de polimorf.

5. In privinta reprezentarii sex-rolului, am selectat cateva raspunsuri ale mai multor subiecti care au considerat specific masculine, urmatoarele trairi: "Ma satur repede de o fata, nu-mi place sa fiu comandat, nu-mi place sa fac armata, nu imi place sa muncesc mult, imi plac fetele la nebunie, sunt mai lent, mai fin (remarcam convertirea lenei in calitate), nu-mi place sa ma laud, dar imi place sa aud cum altul ma lauda etc." O asumare a sex-rolului o reprezinta si grija manifesta fata de calitatile fizice care devin foarte importante, caci a fi barbat inseamna mai ales a conduce, a comanda, a fi cap/sef al familiei

Calitatile de care dau dovada se afirma mai ales prin raportarea la persoanele de sex opus (prietene, ori in lipsa acestora, mama sau sora). Ele descriu, de regula, motivele de insertie sociala pozitiva, aptitudinile de integrare intr-un sistem, oricare ar fi el - calitatea de a-si alege (functie critica!) prietena, vestimentatia, de a-si influenta imaginea publica. Cu cat sistemul de norme, reguli, legi morale (supraeul) este mai puternic, cu atat disponibilitatea actionala este mai redusa, fiind puse la indoiala, printr-un filtru critic, mai toate intreprinderile personale. S-au avansat diverse aspecte motivationale pentru care, spun subiectii nostri, merita sa fii barbat. Iata cateva raspunsuri la intrebarea: Cum vezi rolul de barbat, raportat la cel al femeii?

Raspunsuri selective

femeiea, niciodata nu o sa poata sa faca ce face un barbat.

Barbatul are mai multe obligatii fata de sotie.

Sunt foarte incantat ca sunt barbat. Asta a fost hotararea divina.

Functiile cheie le detin barbatii. Ei sunt influentati la maxim de femeile lor.

Nu cunosc prea bine avantajele unuei femei. Deci ma multumesc asa cum sunt.

A fi barbat inseamna a fi sot, a fi tata, a fi capul unei familii, a avea o oarecare raspundere.

A fi barbat inseamna sa ai de toate la mana si sa fii tare.

A fi barbat inseamna sa ai o familie, sa fii fericit si sa se termine armata mai repede.

Barbatii sunt mai tari si conduc.

Barbatul rezolva treburile mai grele si mai complicate si pe care nu pot sa le rezolve altii. (Deducem din forma pronumelui utilzat - altii - ca de fapt, femeile sunt o specie inferioara fata de barbati?!)

A fi barbat inseamna sa faci armata si sa participi in proportie de 50% la conceperea copiilor.

In perioada indeplinirii stagiului militar, soldatii aveau nevoie sa se identifice cu o imagine de sine pozitiva, convingatoare, iar configurarea imaginii feminine in nuante secundare se datoreaza faptului ca cei mai multi fie erau singuri (fara prietene), fie erau deceptionati/parasiti de fete, fie le era frica sa se implice, din acest motiv, intr-o relatie, in perioada institutionalizarii. O foarte mica parte reuseau sa mentina relatii statornice si armonioase cu persoanele de sex opus, si altii erau nestatornici din fire. Oricum, nu femeile erau acum, inamicul lor, ci alti barbati (superiorii) care aveau scarbavnica indatorire de baza de a nu-i lasa liberi, de capul lor, fara program organizat. Subordonarea zilnica, fara posibilitatea de a "trece la volan" era pedeapsa cea mai crunta, corelata cu lipsa succesului. In armata cei mai multi se pregateau, nu aveau adversari/dusmani care sa le dea posibilitatea de a arata de ce sunt in stare.

Rolul masculin este perceput ca avand valente manageriale. Sanatatea fizica, dupa cum declara subiectii nostri, este foarte importanta, intrucat asigura o premisa dezirabila pentru desfasurarea actului de comanda. Femeia este privita tot din perspectiva traditionala, comportand numeroase influente religioase, rareori egala cu barbatul, cel mai frecvent este inferioara (provine dintr-o coasta) cu ajutorul careia se asigura viitorul speciei. Posesor al unor puteri mitice, barbatul care, prin aportul providentei, este daruit cu cele mai "grele" roluri sociale, se simte indreptatit sa fie mandru, altfel spus, sa se bucure de prestigiu, de recunoastere sociala. Desi nu pot exercita prea multe roluri executive, subiectii nefiind bine instruiti intr-o meserie, totusi in perceptia lor, rolul de comanda micro-organizationala (familiala) este prin excelenta, un rol masculin. Aceasta nu insemna neaparat ca femeile sunt mai pricepute in activitati practice - concrete (eventual casnice), dar conform perceptiei traditionale a managerilor, tot ce e mai greu (neplacut, tainic) este savarsit de barbati. Rolurile sunt complementare. Greutatile (ceea ce nu se face cu placere) sunt asimilabile unui rol parental, iar placerea (lucrurile simple, concrete, eventual de mancare) apartine rolului matern. Fireste, credinta ca barbatii fac mai ales ceea ce este imposibil, inaccesibil pentru o femeie, isi extrage originea din perceptia aptitudinilor fizice, sportive, motiv pentru care sanatatea este nominalizata ca fiind o calitate destul de populara, caci subiectii investigati sunt orientati cu precadere spre activitati concrete, practice, fizice.

Satisfacerea stagiului militar a fost un substitut al calatoriilor initiatice pe care le intreprindeau mai toti cavalerii medievali, inainte de casatorie. (Acum moda s-a schimbat, calatoriile peste granitele tarii luandu-si rolul de odinioara - vezi implicatiile riscurilor psihologice, din capitolul anterior). Cu acesta virtute ei se vor lauda ulterior, atunci cand vor vrea sa si demonstreze rezistenta la efort fizic si mai ales uzura psihica, stiut fiind ca acest mediu, se evidentiaza, chiar prin probe care certifica initiatului, calitatea de bun ostas, prin urmare de cuceritor. Obligatia satisfacerii serviciului militar este asimilabila, ca forma sociala pro-actionala, unui rol matern de aparator/protector al legilor, provocand un comportament de subordonare, executie, ceea ce se constituie, de fapt, intr-o categorie paradoxala, impotriva perceptiei traditional masculine. De aici conflictul de roluri si tendinta de compensare prin transferul expectantelor personale, exclusiv in interiorul familiei de apartenenta (singura organizatie care ii poate conferi puteri depline). Cu cat varful ierarhiei - locul succesului (managementul de varf) este mai departe de o persoana, mai inaccesibil printr-un contact direct, cu atat frustrarile si tensiunile intrapsihice sunt mai mari si dorinta de echilibru (mecanismul de autoaparare) este mai puternica. Prin asumarea gen - rolului masculin presarat cu elemente care vin din sfera unui status superior, orice amenintare care mareste distanta intre ideea de putere si realitatea propriu-zisa, este privita cu ostilitate, un pacat impotriva firii. In fine, nu putem sa trecem cu vederea un amanunt care, din toata descrierea, scoate in evidenta tocmai ideea compararii barbatilor cu femeile, atunci cand isi afirma in mod individual, personalizat, virtutile. De aici putem avansa urmatoarea presupunere. Pornindu-se de la sistemul primar de raportare, predominant rural, presarat cu influente mitice, sistem care pana la varsta recrutarii promova un prototip al mamei, casnica deseori (destinata spatiului interior, introverta, costransa la zidire, o autentica Ana), ritualul tanarului in curs de initiere, dependent inca de familia de origine, era si el determinat de faptul ca pana la data formarii sale ca barbat, mama reprezenta modelul de imitat si nu, tatal, care datorita preocuparilor sale, e inteles mult mai tarziu. Comunicarea dintre parinti, conform raspunsurilor primite, este si ea, deficitara, caci navetismul (din cauza ofertei de munca scazute in zonele defavorizate) duce la disconfort si instabilitate. Femeia din perceptia subiectilor nostri, resimte dureros o frustrare afectiva, traieste alaturi de personaje de film, in imaginar, aventuri pe care si le-ar fi dorit numai pentru ea, caci nevoia de poveste/vis este singura in masura sa compenseze realitatea. Subiectii de referinta sunt intr-o proportie considerabila de partea mamei, pentru ca ea realizeaza trebuintele de baza. Tatal e un sef charismatic, pe care nu-l cunoaste nimeni indeajuns, care comanda si plateste serviciile in raport cu cota de participatie la succesul familiei pe care el o reprezinta. Ceea ce face el, e de cele mai multe ori, neinteles, nu se vede din exterior, de neinitiati, dar dorintele lui trebuie sa devina legi pentru ceilalti. Tocmai datorita unor perceptii ca cele descrise anterior, cei mai multi vor sa fie cap, familiilor lor, sau: sefii, comandantii, sa promulge legile pe care altcineva trebuie sa le suporte.

Intrebati care ar trebui sa fie calitatile unui bun manager pentru a fi respectat, raspunsurile situeaza pe primele trei locuri: toleranta, intelepciunea si fermitatea in decizie si actiuni.

In societatea moderna se afirma trei mari puteri: banii, armele si cuvantul sau informatia. Ori, informatia se obtine printr-un proces de comunicare, in care puterea ei se instituie peste toate lucrurile: ea face pace si tot ea proclama razboiul.

Individul din fiecare colectivitate nu mai traieste numai din ea, pentru ca o parte din viata sa e legata de indivizi din alte colectivitati, cu care face schimburi comerciale si intelectuale. Intervine deci un dezechilibru intre cele doua comunitati, cea interna si cea externa. Forma sociala stabilita - drepturi, "obiceiuri" si religie - o favorizeaza pe cea interna si ii pune piedici celei externe, mai ampla si mai noua. (Jose Ortega y Gasset, 1994)

Puterea este dinamica, este o moneda de schimb, pentru ca marea ei arma secreta rezida din conditionalitatea pe care o stabileste. Din fericire are o durata de intrebuintare influentata in mod direct de numarul si calitatea tranzactiilor efectuate. Diferenta de rang dintre un sef si un subordonat se reduce din ce in ce mai mult, in primul rand pentru ca cel de al doilea nu mai este precum odinioara, omul din multime, cenusiu, neinformat sau dezinformat si nici atat de dependent de generozitatea celui dintai. Cum va putea acesta sa conduca stiind ca maine raporturile se pot inversa? Nu va incerca el, oare, un regim de munca mai tolerant/permisiv? Dar daca, prada sistemului relational, al nepotismului, influentele deciziilor lui ii vor curma intr-un mod prematur autoritatea, datorita compromisurilor la care va fi nevoit sa recurga pentru rezolvarea problemelor? Treptat, intre putere si morala incepe sa se instaleze o zona conflictuala.

"Sufletul omenesc are oroare de indoiala si de incertitudine. Omul traverseaza uneori faze de scepticism, dar nu scepticismul ii sta in fire. El are trebuinta sa fie calauzit de un credo religios, politic sau moral, care sa-l domine si sa-l scuteasca de efortul de a gandi. Dogmele distruse sunt intotdeauna inlocuite". (Gustav Le Bon, 1995)

Aspectul dogmatic pe care il imbraca anumite forme ale puterii, creeaza oameni dependenti de colectivitati. Conditionarea si supunerea stabilesc noi raporturi de putere. Instinctiv, omul este un bun executant de ordine, un bun subordonat, marturia o constituie trebuinta subordonarii divine. Chiar si simbolic, raportarea la o instanta divina, nu este decat o argumentare necesara. Nonconformistii, lucefericii sunt exilati. Pentru a-si justifica actiunile, oamenii au nevoie de dogme. Pentru a stapani este nevoie de putina agresivitate, indiferent de forma acesteia (deseori exprimata printr-un limbaj si sub o tonalitate ermetica si penetranta).

"In conditiile regimului totalitar, puterea se dovedeste a fi o super-valoare, o valoare absoluta, de ordin superior. Cine are puterea are totul: viata luxoasa, cele mai frumoase femei si libertatea de a face cu ele ce doreste; dreptul de a-si exprima opinia despre orice, de a-si satisface orice capriciu, de a se apara de dusmani si suspiciuniIar cine nu are puterea, nu are nimic: nici bani, nici sinceritate, nici respect, nici dreptul la propriile sale opinii, gusturi sentimente. Tot ce poate obtine omul, obtine de la putere si sub forma de putere". (V. Gozman & A. Etkind, 1990)

Puterea a fost si va ramane o retea intens sangvinizata a unei organizatii sau a unui individ, daca acceptam ca tineretea si sanatatea sunt premise esentiale pentru a o pastra si revitaliza.

Cultura organizationala reprezinta, gratie actorilor sai sociali, cadrul legal al exercitarii puterii. Nu putem vorbi ca intre masini, mijloace tehnice ori financiare exista structuri de putere atat de bine organizate, precum cele din colectivitatile umane. In stare latenta, doar ca simpla resursa, aceasta poate influenta prin forta de impunere, descurajandu-i pe potentialii contestatari. Iata un exemplu: Daca un tanar provine dintr-o familie cu rezonanta istorica, in care arborele genealogic este presarat cu personalitati ale diverselor sfere profesionale si, implicit, sociale, atunci se poate spune ca detine putere simbolica, avand putere de influenta asupra altor campuri ale puterii, prin sistemul de relatii dezvoltat. In eventualitatea ca onestitatea acestuia (garantia morala) ar fi pusa la incercare, bazandu-se pe sprijinul neconditionat, pe solidaritatea breslei din care fac parte distinsii sai genitori, cine ar mai avea curajul sa-l infrunte stiind ca dispune de o oaste atat de instruita? De aceea, chiar si ca vecinatate, puterea, in diversitatea sferei de influenta, contamineaza tot ce atinge, valideaza si prin urmare, valorizeaza, resemnificand pozitiv, miza (ce se poate concretiza intr-o persoana, un grup sau o functie sociala).

"Dar subiectul - actor nu este numai individul. In mediile sociale, grupurile se formeaza ori dispar. Altele, mai stabile, ca anumite grupuri de rudenie, supravietuiesc transformarilor tehnice si economice ori rasturnarii raporturilor sociale. Aceste grupuri, ele insesi, sunt subiecti - actori daca membrii lor au constiinta apartenentei lor, constiinta structurilor si a proceselor in care sunt implicati". (P. Henry-Chombat De Lauwe,1982)

Sistemul de retele, pe care il foloseste un grup sau o persoana pentru propensivitatea sa sociala, tine de inteligenta sociala, de modul cum acesta reusesete sa sesizeze circumstantele, evolutiile, trebuintele, practicile si reprezentarile sociale, dorintele si expectantele sistemului evaluator, sistem care, in genere, dispune de mai mult spatiu de manevra.