"Inginerie" electorala sau transformarea voturilor in locuri

"Inginerie" electorala sau transformarea voturilor in locuri

Cand se vorbeste de sisteme electorale, trebuie sa precizam, in primul rand, la care posturi elective se face referire. Pot fi elective, de fapt, atat adunarile, cat si functiile monopersonale (sau monocratice, cum le definesc juristii pentru a le deosebi de posturi si organe colegiale: presedintele republicii, uneori presedintele consiliului de ministri). In cazul functiilor monopersonale alegerea poate fi directa, daca ea este realizata nemijlocit de electoral, ori poate fi indirecta, daca alegatorii desemneaza 'marii alegatori' care la randul lor aleg presedintele (alta e situatia daca presedintele este ales de parlament, fiind integrat, eventual, in componenta lui, cum se intampla in Italia). In cazul alegerilor directe este posibil un singur tur de alegeri si atunci functia este atribuita in baza majoritatii relative. Daca, din contra, este prevazut criteriul majoritatii absolute, si nici un candidat nu o obtine, se recurge la un al doilea tur care decide in baza majoritatii relative. Nu este necesar sa ne oprim mai mult asupra criteriilor de alegere in organele monocratice. Este mai importanta insa tema privind alegerea adunarilor si a camerelor reprezentative. Devine, in acest caz, foarte extins, in termeni de analiza comparata, raportul dintre sistemul partidic si sistemul electoral. Dar, inainte de a patrunde in esenta interactiunii dintre sistemele partidice si sistemele electorale, sa incercam sa ilustram doar unele din varietatile acestora din urma, accentuand ca este vorba de sistemele electorale competitive si precizand ca intr-un sistem de partide o formula este competitiva atunci cand nu impiedica un partid minoritar sa cucereasca majoritatea voturilor si, in plus, atunci cand nu impiedica transformarea acestei majoritati a voturilor intr-o majoritate de locuri. In termeni mai generali, este competitiva orice formula care nu predetermina imposibilitatea ca o minoritate sa devina majoritate .

Dupa cum rezulta din precizarea de mai sus, atunci cand se vorbeste de adunarile elective, sistemul electoral constituie un mecanism pentru transformarearea voturilor in locuri[2]. Exista foarte multe criterii pentru o astfel de transformare, mai mult sau mai putin proportionate. Dupa Ferdinand Hermens , inainte de razboiul din 1914-1918 erau cunoscute vreo trei sute de tipuri de sisteme electorale de reprezentare proportionala. Chiar si fara a verifica, este cert ca numarul sistemelor electorale, proportionale ori majoritare, este relevant, asa cum ar putea demonstra o trecere in revista, fie si succinta, a celor mai raspandite si, in orice caz, demne de atentie, din punct de vedere tehnic sau istoric, tipuri.

Plurality system este sistemul adoptat pentre alegerea Camerei Comunelor in Marea Britanie, Camerei Reprezentantilor in SUA si in Noua Zeelanda (pana in 1993), a Camerei Comunelor in Canada si a Adunarii Reprezentative a Africii de Sud (pana in 1994, an dupa care Adunarea Nationala este aleasa prin metoda proportionala in cadrul scrutinului cu liste). Mecanica lui se rezuma in formula first-past-the-post. Acesta este deci un sistem majoritar cu colegii uninominale: pentru ca sa fie ales candidatul este suficienta majoritatea relativa a voturilor valabile. De observat ca este vorba de majoritatea relativa in cazul cand un candidat sau o lista intrec orice alt candidat sau, respectiv, o lista, cu cel putin un vot. De exemplu, daca luam trei candidati si o suta de voturi, pentru a putea vorbi despre o majoritate relativa este suficient ca pretendentul A sa obtina 34 de voturi contra a 33 ce ar reveni celorlalti doi candidati, B si C. Dimpotriva, daca vorbim de majoritate absoluta atunci cand un candidat sau o lista obtin jumatate plus unu din voturi. Din o suta de voturi numarul necesar si suficient pentru a configura situatia de majoritate absoluta este 51. In fine, se vorbeste de majoritate calificata atunci cand majoritatea absoluta a voturilor trebuie sa configureze in plus un oarecare element suplimentar: de exemplu, atunci cand se cere nu numai majoritatea absoluta a voturilor exprimate, dar ca o astfel de cifra sa reprezinte de asemenea si majoritatea absoluta din cei ce au drept de vot.

Acestea fiind precizate, redam cateva sisteme electorale. In Australia, Camera Reprezentanti lor este aleasa printr-un sistem de vot alternativ in colegii uninominale si cu o majoritate absoluta. Dar votul alternativ este aplicabil si pentru circumscriptiile plurinominale (plurinominal este colegiul in care sunt alesi mai multi reprezentanti, uninominal este colegiul in care e ales un singur reprezentant), criteriul plurinominal constituind metoda alegerii senatului australian din 1919 pana in 1949 (de remarcat ca, cu exceptia indicatiilor speciale, referirea se face intotdeauna la sistemele electorale in cazul alegerilor in Camerele inferioare ale diferitelor tari: evident, in cazul reprezentantei monocamerale, se face referinta la normativele electorale vizand Camera unica).

"Votul alternativ sau preferential care este utilizat in Australia, cum a fost un timp si in Canada, este o modalitate de scrutin majoritar care imbina intr-un singur tur efectele a doua tururi. Orice alegator voteaza pentru un candidat, dar in acelasi timp indica alti candidati carora le revine cea de-a doua preferinta a votantului, cea de-a treia preferinta si asa mai departe, pana la epuizarea numarului candidatilor prezentati. Daca un candidat obtine majoritatea absoluta a voturilor in prima preferinta, este proclamat drept ales; in caz contrar, este eliminat candidatul care are numarul mai mic de prime preferinte, tinandu-se totodata cont de preferintele secunde indicate in buletinele de vot. Astfel de preferinte secunde sunt raportate la alti candidati. Daca nici unul dintre candidati nu a obtinut majoritatea, se trece la al treilea rand de preferinte si tot asa in continuare.

Exemplu: sa presupunem un colegiu uninominal, patru candidati si 50.000 de voturi exprimate. Majoritatea absoluta constituie 25.001 de preferinte. Sa ne imaginam ca calculul primelor preferinte ar da urmatorul rezultat: Brown, 20.000; Black, 1000; White, 10.000; Green, 6.000. Sa repartizam acum cele sase mii de buletine ale lui Green, tinand cont de preferintele secunde indicate, in ipoteza: Brown, 5.500; Black, 400; White,100. Aceste voturi sunt adaugate la primele preferinte, si Brown este ales cu 25.500 de voturi impotriva a 1400 apartinand lui Black si 10.100 ale lui White .

Experienta cea mai relevanta a alegerilor in doua tururi, cuprinzand o perioada istorica ampla, revine Frantei, care a beneficiat de un astfel de sistem in timpul celui de-al doilea Imperiu, apoi, din 1873 pana in 1936 (cu exceptia alegerilor din 1919 si 1924, desfasurate cu utilizarea sistemului mixt ce incerca sa concilieze scrutinul dupa liste si formula majoritara absoluta), utilizandu-l si acum, readoptat de cea de-a V-a Republica, incepand cu alegerile pentru Adunarea Nationala, din 23-30 noiembrie 1958. De mentionat ca prin legea din 10 iulie 1985 a fost introdus pentru alegerea deputatilor un sistem al scrutinului dupa liste si reprezentarea proportionala cu cea mai inalta medie, fara panachage si fara vot preferential, desi cu o clauza de excludere, care admite repartizarea locurilor numai pentru listele care au obtinut nu mai putin de cinci la suta din voturile exprimate in cadrul circumscriptiilor corespunzatoare departamentelor. In baza unei astfel de legi s-au desfasurat alegerile in Adunarea Nationala in ziua de 16 martie 1986. Sistemul majoritar cu doua tururi a fost reintrodus prin doua legi succesive (respectiv din 11 iulie si 24 noiembrie 1986), mentinand neatins numarul deputatilor, care a sporit in 1985 de la 491 la 577, si prevazand o noua impartire teritoriala a colegiilor. In doua tururi s-au desfasurat si alegerile politice din 5-12 iunie 1988. In afara de Franta, la alegerile in doua tururi s-a recurs in Austria, Belgia, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Elvetia, in perioadele ce au precedat introducerea formulei reprezentarii proportionale.

In sistemul cu doua tururi alegerile pot avea loc fie in colegii uninominale, fie in cele plurinominale. In ansamblu, pe plan istoric, cazul al doilea este mai putin traditional. Alegerile intr-un tur presupun, de obicei, majoritatea absoluta a voturilor valabile exprimate intr-un colegiu. Uneori insa poate fi prevazut un quorum mai mic: astfel, la inceputurile aplicarii sistemului cu doua tururi pe scena franceza, pentru promovare in primul tur era suficienta desfasurarea unui sufragiu egal cu a opta parte din numarul celor inclusi in liste pentru votare. Pe de alta parte, uneori se cere ca majoritatea absoluta a voturilor sa reprezinte de asemenea un anumit quorum din cei inscrisi in listele pentru votare. Tocmai acest lucru este prevazut in cadrul celei de-a V Republici, fiind necesar pentru alegere in primul tur, afara de obtinerea majoritatii absolute de voturi, ca aceasta majoritate sa constituie un quorum nu mai mic de o patrime din cei inscrisi in listele pentru votare.

Daca nici unul dintre candidati nu obtine majoritatea prevazuta, se procedeaza la cea de-a doua votare, de obicei, la interval de o saptamana sau doua. Admiterea in turul al doilea poate fi reglementata in mod diferit. Este posibil ca ea sa fie acceptata numai pentru doi candidati care au obtinut numarul cel mai mare de voturi in primul tur, producandu-se atunci balotajul propiu-zis. Ori poate fi recunoscut dreptul de a continua pentru toti candidatii care au depasit in primul tur un anumit procentaj: egal, de exemplu, asa cum prevede actuala legislatie franceza, cu 12,5 la suta din numarul celor cu drept de vot. Uneori nu este exclusa, nici posibilitatea admiterii candidatilor care au lipsit in primul tur, in locul celor retrasi. In sfarsit, poate fi acceptata participarea tuturor candidatilor propusi in primul tur, fara excluderi, iar pentru a obtine victoria in turul al doilea este suficienta majoritatea relativa a voturilor valabile.

Sistemul cu un singur vot transferabil, sau quota system, in vigoare, de altfel, din 1922 in Republica Irlanda, implica existenta colegiilor plurinominale de dimensiuni mici (trei-cinci locuri) si stabileste ca pentru a fi ales fiecare candidat ar trebui sa obtina o cota de voturi ce rezulta din divizarea sumei voturilor valabile, exprimate in colegiu la numarul de locuri prevazute plus unu, precum si din adaugarea unei unitati la cifra astfel obtinuta. De exemplu, daca se discuta in cadrul colegiului cinci locuri, si voturi valabile sunt 6.000, cota se calculeaza prin, impartirea a 6.000 la cinci plus unu, obtinandu-se astfel cifra de o mie, adaugandu-se apoi la aceasta cifra o unitate: catul de aceea va constitui 1.001. Imediat cum un, candidat atinge cota minima, voturile sale excedentare ii sunt atribuite in baza "preferintelor succesive marcate in buletinul alegatorului" .

Sistemul votului multiplu - denumit impropriu block vote - prevede atribuirea fiecarui alegator a unui numar de voturi egal cu numarul locurilor, prevazute pentru colegiu. Astfel de voturi sunt distribuite candidatilor diferiti, alegerea carora va fi determinata prin majoritatea relativa. Folosit inca in Marea Britanie pana in 1945 in colegiile binominale, votul multiplu si-a gasit de asemenea aplicare in Grecia pentru desemnarea Camerei Deputatilor in diferite perioade, si in Turcia pentru alegerea Adunarii Nationale. Spre deosebire de votul multiplu, sistemul de vot limitat - la care s-a recurs la inceputurile secolului XX in Portugalia si Spania, - atribuie fiecarui alegator un numar de voturi mai mic, de obicei, cu o unitate, din numarul deputatilor, prevazuti sa fie alesi in circumscriptie.

In ceea ce priveste votul cumulativ, adoptat pentru alegeri in Camera Reprezentantilor in statul american Illinois, acesta constituie o varianta deosebita a votului multiplu: aici fiecare alegator dispune de atatea voturi cate locuri au fost rezervate colegiului, si ar putea sa cumuleze chiar toate voturile in favoarea unui singur candidat, victoria caruia, iarasi, va fi determinata prin majoritatea relativa. Elementul ratio al multor din aceste formule de votare consta in asigurarea sau, cel putin, inlesnirea reprezentarii minoritatilor, cu toata acordarea locurilor in baza majoritara.

Sistemul proportional de scrutin dupa lista este pe larg adoptat, evident, in circumscriptii plurinominale care pot fi chiar foarte ample, uneori intregul teritoriu national constituind o singura circumscriptie (Israel, Olanda). Formulele proportionale sunt utilizate in prezent in Austria si Belgia, Finlanda si Islanda, Norvegia si Portugalia, Spania si Grecia, Elvetia si Danemarca, Suedia si Romania. Exista, dupa cate stim, mai multe versiuni ale unor atare formule (d'Hondt, Hagenbach-Bischoff, Lague, pentru a le cita pe cele mai raspandite), uneori cu prevederea unei clauze de baraj ce exclude de la repartizarea locurilor listele care la nivel national ori, mai putin frecvent, la cel de circumscriptie, n-au ajuns la un anumit prag de voturi, in general, de la 2 la 5 procente.

Cel mai elementar sistem proportional consta in distribuirea locurilor prin determinarea asa-zisului 'cat natural', obtinut prin impartirea numarului de voturi acumulate in ansamblu de diferitele liste din circumscriptie la numarul de locuri prevazute a fi atribuite in aceasta circumscriptie. Daca, de exemplu, totalul voturilor acumulate de liste intr-o circumscriptie este de 300.000, iar locurile pentru atribuire sunt patru la numar, catul natural va constitui cifra de 75.000. Pentru acordarea locurilor fiecarei liste aparte se va determina de cate ori 75.000 se contine in votul obtinut de fiecare lista. Daca lista A obtine 160.000 de voturi, lista B acumuleaza 78.000 de voturi, si lista C - 62.000 de voturi, doua locuri vor fi repartizate listei A (75.000 inmultit la doi, cu un rest de 10.000 de voturi), un loc va reveni listei B (cu un rest de 3.000 de voturi), lista C avand un rest de 62.000 de voturi. Dar catul poate fi determinat si prin impartirea voturilor la numarul de locuri in circumscriptie, marit conventional cu una ori mai multe unitati: de exemplu, n+1 (metoda Hagenbach-Bischoff) ori n+2, ca in legislatia italiana de pana la 1993. Locurile neatribuite la nivel de circumscriptie (in cazul cand numarul circumscriptiilor este mai mare) pot fi distribuite prin recalcularea la nivel national, sau in baza totalitatii voturilor din liste, ori in baza resturilor, a unui cat nou, obtinut prin metode analogice ori diverse in raport cu catul circumscriptional: este posibil, de fapt, sa se recurga la n+2 la nivel circumscriptional si, invers, la n+3 la nivel national, in fond, repartizarea tuturor locurilor la nivel circumscriptional poate fi obtinuta si integrand, conform unei logici de forme mixte, o metoda in alta.

Fara a recurge la un cat calculat la nivel national, si fara a recurge, de asemenea, la forme mixte, se poate, la fel, ajunge la atribuirea tuturor locurilor la nivel circumscriptional prin mai multe metode. Metoda d'Hondt consta in impartirea cifrelor electorale ale fiecarui partid la seria de numere succesive 1,2,3,4,5 si mai departe, atata timp cat va fi necesar. Si metoda Lagu (sau Sainte Lagu) consta intr-o impartire de acest fel, dar succesiunea este de tipul 1,3,5,7,9. Sa examinam cazul a trei liste, A cu 200.002 de voturi, B cu 100.000, si C cu 99.000 de voturi, si trei locuri pentru atribuire. Prin metoda d'Hondt alcatuim Tabelul 1, unde cifrele intre paranteze indica locurile atribuite si ordinea in atribuire (primul loc pentru A, al doilea loc pentru A, al treilea loc pentru B). Prin metoda Lagu am obtine, din contra, distribuirea din Tabelul 2.

Tabelul 1

Metoda d'Hondt

Tabelul 2

Metoda Lagu

In cazul ilustrat de Tabelul 2, primul loc ar reveni listei A, al doilea - listei B, si al treilea - listei C.

Sa examinam acum un exemplu mai complicat, luand sase liste concurente (lista A cu 250.000 de voturi; lista B cu 100.000 de voturi; C cu 85.000 de voturi; D cu 130.000 de voturi; E cu 12.000 de voturi si F cu 31.000 de voturi) si douasprezece locuri pentru a fi repartizate (Schepis, 1955). Sa urmarim in Tabelul 3 repartizarea prin metoda d'Hondt (numerele transcrise cursiv sunt cifrele electorale care nu obtin locuri, iar numerele intre paranteze indica ordinea locurilor atribuite.

TABELUL 3

Repartizarea prin metoda d'Hondt

Sa examinam acum, cu ajutorul Tabelului 4, repartizarea prin metoda Lagu, pastrand conditiile proprii cazului precedent.

TABELUL 4

Repartizarea prin metoda Lagu

Alte doua metode, pe care trebuie sa le amintim, sunt metoda mediei celei mai ridicate (ori a celei mai inalte), si metoda restului cel mai mare. Dintre aceste ne vom opri numai asupra metodei restului cel mai mare avand in vedere ca sistemul celei mai inalte medii, nu este atat de aplicat precum cel dintai.

Metoda restului cel mai mare, se realizeaza prin atribuirea in faza initiala a locurilor in baza catului natural. De exemplu: sa luam o circumscriptie cu cinci locuri si un total de 200.000 de voturi exprimate. Avem patru liste: A cu 86.000 de voturi, B cu 56.000, C cu 38.000, D cu 20.000 de voturi. Catul electoral (natural) constituie 40.000 de voturi (200.000 : 5). In baza unui astfel de cat, listei A ii vor reveni doua locuri, cu un rest de 6.000 voturi, listei B un loc, cu un rest de 16.000 de voturi, listei C nici un loc si 38. 000 de voturi ramase ca rest, listei D - nici un loc si 20.000 de voturi ca rest. Raman pentru a fi atribuite inca doua locuri care le revin listelor cu restul mai inalt: respectiv, un loc listei C si unul listei D.

Alegerile in Bundestagul Germaniei sunt reglementate de Iegea din 7 mai 1956 (care reia, in parte, normativele din 1949 si 1953). Aceasta lege prevede impartirea teritoriului electoral in colegii uninominale egale la numar cu o jumatate de locuri din Bundestag, si ca fiecarui alegator ii sunt incredintate doua tipuri de vot, in acelasi buletin. In orice colegiu uninominal fiecare partid prezinta propriul candidat; invingator este declarat acel candidat care obtine majoritatea relativa a voturilor valabile exprimate in cadrul colegiului. Pentru a stabili cealalta jumatate a locurilor, alegatorul utilizeaza al doilea vot de care dispune, pronuntandu-se, de data aceasta, pentru listele de partid prezentate in fiecare Land; dar, intrucat este admisa legatura dintre listele aceluiasi partid, prezente in mai multe Land-uri, vor fi, practic, listele nationale ale fiecarui partid. In partea a doua a procedurii, stabilirea mandatelor pentru fiecare partid, realizata pe baza de proportionalitate prin metoda d'Hondt, iar din 1985 cu ajutorul formulei Hare-Niemeyer, este facuta in raport cu numarul total de locuri ce alcatuiesc Bundestagul, si, in felul acesta, nu doar in raport cu jumatate din locuri. Aceasta inseamna ca, daca un partid obtine in colegii uninominale un numar de locuri mai mic decat ii stabileste in plan global calculul proportional, se produce o reintegrare de tot atatea locuri, de cate este nevoie pentru a aduce raportul dintre voturi si locuri intr-un raport de proportionalitate. Totusi, daca un partid obtine in scrutinul uninominal un numar de locuri nu mai mic, ci mai mare decat i-ar permite o distribuire proportionala, el nu pierde, ci, din contra, pastreaza astfel de "mandate excedente", respectiv, numarul final al deputatilor Bundestagului poate sa fie intrucatva mai mare decat numarul colegiilor uninominale inmultit la doi. Sa exemplificam: Bundestagul ales in 1961 avea 499 de deputati, dintre care 494 ar constitui totalul "normal" (fara ca sa fie pusi la numar si cei 22 de deputati fara drept de vot din Berlinul Occidental). O alta particularitate a legii electorale germane este prezenta de Sperrklausel, clauza de excludere (ori de baraj), prin care nu sunt admise la repartizarea locurilor in baza proportionala partidele care au obtinut pe scara nationala un sufragiu mai mic decat cinci la suta, de asemenea, ai caror candidati n-au reusit sa dobindeasca majoritatea in cel putin trei colegii uninominale. Clauza de excludere nu se aplica listelor de partide care reprezinta minoritati nationale.

Rolul "ingineric" al sistemelor electorale, adica capacitatea lor de a produce anumite efecte, are in vedere trei operatii posibile care se refera la sistemele electorale:

1. Manipularea optiunilor alegatorului.

2. Sub- ori suprareprezentarea partidelor.

3. Influenta asupra numarului partidelor.