NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

NOTIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CONTRACTUL DE CONSIGNATIE

Sectiunea 1

Consideratii introductive

Etimologic, termenul "contract" provine din latinescul contrahere (a trage impreuna). Juridic, contractul reprezinta, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de vointa dintre doua sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si obligatii.

In dreptul roman, termenul de contract este echivalent cu cel de conventie, concluzie care rezulta indubitabil din expresia folosita de legiuitor: titlul III din Codul civil este denumit "Despre contracte sau conventii".

In dreptul francez, termenul de contract a fost folosit initial pentru a desemna acordul de vointa creator de obligatii numai in cazurile expres aratate de legiuitor intr-una din urmatoarele forme: verbala, scrisa sau remiterea obiectului contractului. Numai patru categorii de contracte au fost numite consensuale: vanzarea, inchirierea, mandatul si societatea.

Relativitatea continutului notiunii de contract rezulta din definitia data de legiuitor. De exemplu, in raporturile precontractuale este greu de stabilit unde se termina aceste raporturi si unde incep relatiile contractuale. Adesea continutul contractului este fixat de legiuitor, partile contractante exprimandu-si doar dorinta de a li se aplica dispozitiile legale (contracte de adeziune).

Jurisprudenta franceza nu trateaza in toate situatiile conventia de asistenta ca un contract, fiind astfel la limita quasicontractului si delictului.

Dreptul englez prezinta contractul ca o afacere si rareori ca acord de vointa care sa se bazeze pe incredere.

In dreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de schimburi economice, distingandu-se doua varietati:

Ø   contractul clasic, care presupune negocieri prealabile, efectele sale fiind instantanee (de exemplu, cumpararea unui produs de consumatie);

Ø   contractul relational, care are o mare importanta economica si sociala, incheierea sa fiind precedata de lungi tratative si negocieri vizand un numar considerabil de persoane, fiind renegociabil.

Din analiza comparata rezulta ca orice contract este o conventie si nu un act unilateral, care are ca obiect crearea de obligatii. Daca orice contract este o conventie, nu orice conventie este un contract: de exemplu, unele conventii prin care se transmit ori se sting drepturi si obligatii (cesiunea de creanta si remiterea de datorie). Trebuie sa se faca deosebirea intre contracte si simplele acte de complezenta, de curtoazie care nu produc efecte juridice, desi sunt exteriorizate sub forma contractelor (de exemplu, invitatia facuta de o persoana, acceptata de cel caruia i se adreseaza de a viziona impreuna un spectacol, ori sfatul medical dat de un medic unui amic etc.).

De asemenea, exista unele contracte care, desi nu sunt obligatorii totusi nu sunt lipsite de toate efectele juridice, fie pe motivul ca seamana cu un contract (angajamente de onoare, gentleman's agreements, in dreptul international public), fie ca prezinta un acord de principiu intre parti, urmand a se purta tratative, negocieri legate de continut.

Sectiunea 1

Notiunea si cadrul de reglementare al contractului

Contractul comercial de consignatie este o varietate a contractului de comision si are o larga aplicare in activitatea comerciala. Codul comercial nu contine o prevedere referitoare la "operatia" sau la "contractul de consignatie".

In activitatea comerciala, un contract este reglementat prin Legea 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignatie[1]. A fost aplicata prin Legea 34/1936.

Articolul 1 din Legea 178/1934 defineste contractul de consignatie in urmatorii termeni: "contractul de consignatie este conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile pentru a defini pe socoteala consignantului."

Contractul de consignatie este un contract de comision: el este o varietate a contractului de comision.

In contractul de consignatie, ca si in cazul contractului de consignatie, consignantul imputerniceste pe consignatar sa incheie anumite acte juridice in nume propriu, dar pe seama consignantului.

Ca orice contract de comision , contractul de consignatie are ca obiect "tratarea de afaceri comerciale" pe seama consignantului (art.405, Codul Comercial).

Contractul de comision este un contract prin care o parte numita comisionar se obliga pe baza imputernicirii celeilalte parti numite comitent sa incheie anumite acte de comert, in nume propriu, dar pe seama comitentului, in schimbul unei remuneratii numita comision.

Contractul de consignatie are unele caracteristici proprii, care justifica recunoasterea sa ca un contract comercial de sine statator.

Imputernicirea consignantului data consignatorului consta intotdeauna in vinderea unor bunuri mobile apartinand consignantului. Vinderea bunurilor se face pe un pret anticipat de consignant.

Consignatarul este obligat sa remita consignantului suma de bani obtinuta ca pret al vanzarii sau, daca bunul nu a putut fi vandut sa restituie bunul in natura.

Pe baza acestor elemente contractul de consignatie poate fi definit ca acel contract prin care o parte numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar anumite bunuri mobile pentru a fi vandute, in nume propriu, dar pe seama consignantului, la un pret stabilit anticipat, cu obligatia consignatarului de a remite consignantului pretului obtinut sau de a-i restitui bunul nevandut.

Imprejurarea potrivit careia operatia de "consignatie" nu si-a gasit o reglementare in Codul comercial a fost de natura sa nasca adevarate discutii referitoare la comercialitatea. Legii pentru reglementarea consignatiei si, indirect, la contractul de consignatie. Cu privire la caracterul comercial al legii, aceasta rezulta, din precizarea pe care o face art. 21. Aceasta se refera la situatia in care unul dintre subiectii contractului de consignatie (consignatarul) ar intra in stare de faliment. Cum starea de faliment este de esenta comertului, nu mai poate fi pusa in discutie comercialitatea acestei legi. In aceasta situatie, ramane de stabilit in ce masura consignatia poate fi considerata ca o varietate a unei alte institutii comerciale. Astfel, s-a spus ca ar fi o varietate a contractului de mandate sau a contractului de depozit.

Din punctual nostru de vedere, contractul de consignatie este o varietate a contractului de comision, intrucat, ca si in cazul comisionului, in contractul de consignatie, consignantul imputerniceste pe consignatar sa incheie anumite acte juridice in nume propriu, dar in contul consignantului.

Deosebirea fata de comisionul obisnuit ar consta in faptul ca, la contractul de consignatie, consignatarul se limiteaza doar sa vanda anumite bunuri mobile, in nume propriu, dar in contul consignantului. Deci, obiectul specific al acestui contract il constituie vanzarea.

Cunoscut ca un mandat fara reprezentare sau prin intrerupere de persoane, contractul de consignatie a fost reglementat prin Legea nr. 178/1934, aplicabila si in prezent.

Pana in decembrie 1989, activitatea de consignatie era desfasurata numai in anumite unitati de stat, specializare, ulterior insa, prin liberalizarea pietei, acest contract a capatat, intr-un timp scurt, o raspandire considerabila. Contractul se poate incheia, in prezent, intre persoane fizice si intre persoane fizice si persoane juridice (de stat si private).

Acest contract, cu o larga sfera de aplicabilitate in activitatea comerciala, este definit in art.1 din Legea nr. 178/1934 astfel: "Contractul de consignatie este conventia prin care una din parti, numita consignant, incredinteaza celeilalte parti, numita consignatar, marfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului". Nu intereseaza daca bunurile se predau consignatarului toate o data sau repetat prin note sau facturi succesive.

Potrivit legii (art. 3 din Legea pentru reglementarea contractului de consignatie din 30 iulie 1934) contractul de consignatie nu transmite consignatarului proprietatea bunurilor ce au fost incredintate, consignantul pastrand toate drepturile asupra acestora si putand, in continuare dispune oricand de ele, afara de o stipulatie contrara in contract. Astfel, intentia legiuitorului a fost ca bunurile date in consignatie sa intre in posesia consignantarului.

Din definitie rezulta caracteristicile contractului de consignatie care individualizeaza fata de contracte de comision, astfel:

Ø   imputernicirea consignantului data consignatararului consta, intotdeauna, in vinderea unor bunuri mobile apartinand celei din intai;

Ø   vanzarea bunurilor se face la un pret stabilit anticipat de catre consignant;

Ø   consignatarul este obligat sa remita consignantului fie suma de bani, daca bunul a fost vandut, fie bunul in natura, daca nu a putut fi vandut;

Ø   marfurile nu trec in proprietatea consignatarului ci numai in detentia acestuia, de la data incredintarii acestora pana la data vanzarii catre terti.

Avand in vedere elementele mai sus enuntate, contractul de consignatie mai poate fi definit ca fiind acordul de vointa prin care o parte, numita consignant sa-i depoziteze si sa-i vanda marfurile, in nume propriu, dar pe seama consignatului, in schimbul unei remuneratii (comision).

Din ultima definitie rezulta ca acest contract este o varietate a contractului de comision, fiind guvernat de aceleasi principii. Operatiile de consignatie apartin insa atat mandatului cat si depozitului.

Deosebire contractului de consignatie fata de contractul de comision obisnuit consta in faptul ca, in cazul consignatiei, se preda un bun mobil unui intermediar, care il vinde in nume propriu; la comision, comisionarul poate incheia unul sau mai multe acte juridice in numele sau, insa in contul comitentului. Deci, obiectul comisionului este mult mai vast decat la consignatie.

Contractul de consignatie nu se confunda nici cu contractul de vanzare - cumparare; in cazul vanzarii, vanzatorul vinde direct cumparatorului un bun in schimbul unui pret, pe cand in contractul de consignatie, vanzarea are loc intotdeauna prin intermediar, care vinde lucrul unui tert in numele sau personal.

Consignantul isi pastreaza dreptul de proprietate asupra bunurilor predate consignatarului in vederea vanzarii. In acest fel consignantul va avea dreptul sa ceara oricand restituire a bunurilor nevandute, sa controleze si sa dea dispozitii de modificare a preturilor de vanzare a bunurilor.

Consignatarul are dreptul numai la un comision, fixat in sume de bani si prevazut prin contract. El realizeaza un castig prin majorare preturilor de vanzare stabilit de consignant, cu un procent, de regula de 15%. Consignatarul are obligatia de a receptiona cantitativ si calitativ bunurile primite pentru a fi vandute in regim de consignatie, el raspunzand din momentul primiri lor, de depozitare, pastrare si expunere a acesteia in vederea vanzarii.

Comercialitatea contractului de consignatie este data de caracterul comercial al actului juridic cu care se afla in conexiune . Operatia de consignatie va fi, astfel, comercial obiectiva daca este accesoriul unei fapte de comert obiective. De exemplu consignantul la imputernicit pe consignatar sa vanda la un bun pe care la cumparat in scop de revanzare. Operatiunea de consignatie va fi un act obiectiv de comert, daca este savarsita in cadrul comertului profesional al unuia din partile care participa la acest act(art.4 Cod comercial). Potrivit art.3 pct.7 Cod comercial, contractul de consignatie este fapta de comert si in conditiile unei intreprinderi de consignatie.

Particularitatea contractului de consignatie consta insa in revocabilitatea in orice moment al contractului, chiar daca acesta a fost incheiat pe o perioada de timp determinata. Dreptul de revocare al contractului este rezervat consignantului. Acesta poate prelua si ridica oricand toate sau o parte din bunurile incredintate chiar fara preaviz.

Ca procedura judiciara de ridicare a lucrurilor este folosita ordonanta presedentiala. Daca contractul de consignatie a fost incheiat in forma autentica, ordonanta va putea fi data fara citare. In cazul in care contractul este intocmit insa prin act sub semnatura privata, ordonanta va fi data cu citirea partilor(potrivit art.4 din lege).

Sectiunea 2

Regimul juridic al contractului de consignatie

Particularismul acestei forme de vanzare consta in interpunerea in raporturile dintre furnizori si cumparatori a consignatarului, care indeplineste functii de intermediar.

Din punctul de vedere aratat, consignatia se analizeaza ca o specie a contractului de comision: consignantul detine, analogic vorbind, pozitia de comitent, iar consignatarul pe cea a unui comisionar.

Spre deosebire insa de acesta, consignatarul are atributii mai limitate, in sensul ca incheie numai acte de vanzare, iar nu de cumparare; pe de alta parte, el isi mai asuma o serie de obligatii decurgand din faptul ca devine si depozitar al marfurilor pe care se angajeaza sa le desfaca propriilor sai clienti.

In activitatea de comert exterior, vanzarea prin consignatie poate fi folosit atat in raporturile stabilite cu parteneri din alte state, cat si in relatiile dintre centralele industriale din tara si depozitele sau magazinele de piese de schimb pe care le-au infiintat in strainatate si care se organizeaza, de regula, pe cont propriu, conform principiului autogestiuni economico-financiare si valutare. Aceste din urma raporturi fiind insa lipsite de elemente de extraneitate semnificative, nu ne preocupa.

Materia este carmuita in principal de legea 178 din 30.07.1934 pentru reglementarea contractului de consignatie, cat si prevederile generale ale legislatiei comerciale.

Sectiunea 3

Natura juridica a contractului de consignatie

Contractul de consignatie are caracter consensual. Proba contractului se face numai prin act scris. Astfel, aceasta conditie este ceruta numai pentru dovada contractului "ad probationem", nu "ad validitatem". Exista opinii in doctrina care pledeaza pentru caracterul real al contractului de consignatie, argumentandu-se ca este realizat datorita faptului ca acest contract presupune predarea lucrurilor in posesia (paza) consignatarului.

In opinia profesorilor universitari Francisc Deak si Stanciu Carpenaru "remiterea catre consignatar a bunurilor mobile pentru a fi vandute tertilor nu este o conditie a incheierii contractului, ci un efect al acestuia". De altfel, daca contractul de consignatie ar avea un caracter real, ar insemna ca si in cazul contractului de comision de vanzare ne-am afla in prezenta caracterului real al acestui contract.

Caracterul bilateral este dat de faptul ca acest contract da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti.

Contractul de consignatie este un contract oneros, consignatarul urmand a fi retribuit, in principal pentru operatiile legate de executarea conventiei, dar si pentru cheltuielile suportate in legatura cu pastrarea si conservarea bunurilor.

Sectiunea 4

Caracterele juridice

Din definitia data rezulta caracterele juridice ale contractului de consignatie:

a)   contractul de consignatie este un contract bilateral (sinalagmatic); el da nastere la obligatii in sarcina consignatarului si a consignantului;

b)  contractul de consignatie este un contract cu titlu oneros; fiecare dintre partile contractante urmareste realizarea unui folos patrimonial;

c)   contractul de consignatie este un contract consensual; el ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor.

Remiterea catre consignatar a bunurilor mobile vandute tertilor nu este o conditie a incheierii contractului, ci un efect al acestuia.

Contractul de consignatie se incheie in scris, deoarece, potrivit art.2 din Legea 178/1934, el se poate dovedi numai prin proba scrisa.

Forma scrisa a contractului este ceruta ad probationem