FUNCTIA PUBLICA SI FUNCTIONARII PUBLICI

FUNCTIA PUBLICA SI FUNCTIONARII PUBLICI

&1. Generalitati

In cadrul autoritatilor administratiei publice centrale si locale, isi desfasoara activitatea mai multe categorii de personal, din punct de vedere al statutului juridic:

a) persoane care indeplinesc diferite demnitati publice in care au fost alese sau numite si al caror statut este reglementat prin diferite acte normative: ministri, secretari de stat, alesi locali[1] (primari, viceprimari, consilieri locali, consilieri judeteni, presedinti si vicepresedinti de consilii judetene).

b) personal contractual, al carui statut juridic este reglementat prin ceea ce este denumit prin formula generica de "legislatia muncii " prin care se evoca, in primul rand Codul muncii[3], cu modificarile si completarile ulterioare

c) functionari publici, al caror statut juridic este reglementat prin Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, si prin alte legi, care reglementeaza statute juridice specifice aplicabile diferitelor categorii de functionari publici.

In ceea ce priveste natura juridica a functiei publice si a functionarului public, in doctrina de drept administrativ si de drept al muncii, s-au purtat numeroare discutii care, in principal, s-au concentrat pe urmatoarele aspecte:

a) Functionarul public si salariatul sunt instititii juridice diferite sau identice;

b) Daca functionarul public si salariatul nu sunt institutii juridice identice, care este raportul dintre ele din punct de vedere al dimensiunilor statutul juridic, care sunt asemanarile si deosebirile dintre statutul juridic care li se aplica.[5]

Opinii cu privire la aceste probleme se regasesc in numeroase lucrari cu caracter monografic elaborate de-a lungul timpului, in cursuri si tratate universitare, in studii si articole, si ele au fost influentate nu numai de doctrina diferitelor epoci istorice, dar si de legislatia specifica acestora.

In limbajul juridic contemporan regasim mai multe concepte pentru a evoca acea categorie de personal din administratie cu statut de functionar public.[6]

Diferenta dintre conceptele cu care se exprima o anumita institutie juridica nu este pur formala, nu prezinta doar un interes lingvistic, ea are relevanta si pe planul realitatilor juridice evocate, in fiecare tara, prin aceste concepte.[7]

&2. Fundamente constitutionale ale conceptelor de functie publica si functionari publici

Articolul 73 alin.(3) litera "j" enumera, printre domeniile de reglementare rezervate legilor organice, si statutul functionarilor publici.

Acelasi articol, la litera p), prevede ca o alta lege organica urmeaza sa reglementeze regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia muncii.

Faptul ca legiuitorul constituant a gasit de cuviinta sa prevada doua legi organice, de sine statatoare, prin care sa se adopte statutul juridic al functionarului public si statutul juridic al salariatului, determina concluzia consacrarii regimului juridic statutar pentru functionarii publici, respectiv a regimului contractual pentru "restul salariatilor".[8]

Un alt text constitutional este art 16 alin (3) care prevede ca functiile si demnitatile publice pot fi ocupate de persoane care au cetatenia romana si domiciliul in tara.

In forma initiala a Constitutiei, acest articol impunea, pentru ocuparea unei functii sau demnitati in stat, conditia cetateniei romane exclusive, insa el a fost modificat prin Legea de revizuire a Constitutiei nr. 429/2003, astfel incat, ceea ce se impune in prezent este doar cetatenia romana si domiciliul in Romania.

Din interpretarea textului, rezulta ca nu pot ocupa o functie sau o demnitate publica persoanele care nu au cetatenia romana sau desi au cetatenia romana, domiciliaza in strainatate.

Un alt text este articolul 54 alin(2) care prevede, cu statut de indatorire fundamentala a unei categorii de cetateni, respectiv cei carora le sunt incredintate anumite functii publice, precum si militarii, de a raspunde de indeplinirea cu credinta a obligatiilor care le revin, in care scop vor depune juramantul cerut de lege.

Un alt text cu o semnificatie deosebita este articolul 105 care reglementeaza regimul juridic al incompatibilitatilor membrilor Guvernului.

Textul prevede (in art. 105 alin 1 teza 1) ca functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de parlamentar.

&3.Definitia functiei publice si a functionarului public.

Legea la care trimite Constitutia pentru reglementarea statutului juridic al functionarului public este Legea nr. 188/1999 privind Statutul juridic al functionarului public, cu modificarile ulterioare,[9] republicata in urma modificarilor care i s-au adus prin Legea nr. 161/2003 , care reprezinta astfel legea-cadru in materie. Ultimele modificari aduse reglementarii privind statutul juridic general al functionarului public s-au realizat prin Legea nr. 251/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici , prin Legea nr. 442/2206 precum si prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 125/2008. Precizam ca prevederile Legii privind Statutul functionarilor publici se completeaza cu cele ale legislatiei muncii, potrivit normei exprese de trimitere de la art. 93 (de verificat) al ei "dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei munciiin masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice". Aceasta modalitate de completare a normelor juridice reprezinta aplicarea in materia legislativa a principiului de drept specialia generalibus derogant, conform caruia acolo unde normele speciale date de legislatia in materia functiei si a functionarilor publici lipsesc ori nu cuprind prevederi contrare se aplica normele in domeniul legislatiei muncii, ce devin, astfel, norme cu aplicabilitate generala.

Prin art. 2 din legea cadru este definita functia publica ca reprezentand ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administratiei publice autonome.

Referirea, din definitie, si la autoritatile administratiei publice autonome a fost introdusa prin Legea nr. 251/2006 si nu este, in opinia mea, tocmai corecta, dat fiind faptul ca ea induce ideea ca autoritatile administratiei publice autonome ar fi o alta categorie de autoritati fata de cele centrale sau locale. Ori am putut constata in capitolele consacrate Guvernului si administratiei centrale de specialitate, ca in sistemul constitutional actual, administratia publica centrala include atat administratia publica subordonata Guvernului sau ministerelor, cat si administratia publica autonoma.[16]

Cat priveste administratia publica locala si aceasta include organe administrative autonome, cum ar fi consiliul local, cel judetean, primarul, dar si organe subordonate, exemplu servicii publice subordonate consiliului local sau consiliului judetean sau servicii publice deconcentrate, care se subordoneaza ministerelor si celorlalte organe centrale de specilitate.

De aceea, in opinia noastra, era mai corect ca textul sa ramana in forma anterioara modificarii realizata prin Legea nr. 251/2006, fara sa mai faca referire, in mod distinct, la administratia publica autonoma.

In ceea ce ne priveste, consideram ca functia publica poate fi definita ca situatia juridica legal determinata a persoanei fizice investite cu prerogative in realizarea competentei unei autoritati publice, in regim de putere publica, avand ca scop realizarea in mod continuu a unui interes public.

Constatam, din definitiile enuntate, ca unul din elementele care dau identitate functiei publice este faptul ca prin intermediul ei se exercita prerogative de putere publica. Legiuitorul nu se rezuma numai sa precizeze acest lucru, ci si enumera, in articolul 2(3), care sunt activitatile care implica exercitarea prerogativelor de putere publica, fiind vorba despre:

a) punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative si a altor reglementari specifice autoritatii sau institutiei publice, precum si asigurarea avizarii acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor si statisticilor necesare realizarii si implementarii politicilor publice, precum si a documentelor necesare executarii legilor, in vederea realizarii competentei autoritatii sau institutiei publice;

d) consilierea, controlul si auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane si a resurselor financiare;

f) colectarea creantelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din tara sau strainatate, in limita competentelor stabilite de conducatorii autoritatilor sau institutiilor publice, precum si reprezentarea in justitie a autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea;

h) realizarea de activitati in conformitate cu strategia de informatizare a administratiei publice.

Titularul unei functii publice este functionarul public.

Importanta functionarului public pentru statul de drept care se edifica acum in Romania rezulta si din faptul ca, in calitate de instrument prin care administratia isi realizeaza atributiile, prerogativele de putere publica, functionarul public este si cel care, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, va contribui esential la transpunerea in practica a valorilor Uniunii Europene, la garantarea drepturilor fundamentale ale cetatenilor, intre care se regasesc si dreptul la o buna administrare si dreptul la o buna guvernare.[18]

Functionarul public reprezinta persoana legal investita prin numire intr-o functie publica din structura unui serviciu public administrativ, in scopul indeplinirii competentei acestuia.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicata, functionarul public e definit ca reprezentand persoana numita, in conditiile prezentei legi, intr-o functie publica. Un asemenea statut este recunoscut si persoanei careia i-a incetat calitatea de functionar public si continua sa faca parte din corpul de rezerva al functionarilor publici.

Totalitatea functionarilor publici din cadrul autoritatilor si institutiilor publice constituie corpul functionarilor publici.

Daca salariatul isi desfasoara activitatea in baza unui raport de munca, nascut dintr-un contract negociat de cele doua parti, dreptul muncii tinzand sa devina din ce in ce mai mult un drept negociat[19], de natura conventionala, activitatea functionarului public se desfasoara in temeiul unui raport de functie publica sau de serviciu. Acest raport este stabilit pe cale unilaterala, prin vointa autoritatii care investeste, care exclude o "negociere" sau "punere de acord" a viitorului functionar cu autoritatea respectiva. De altfel, articolul 4 (1) din Legea nr. 188/1999 prevede in mod expres ca raporturile de serviciu se nasc si se exercita pe baza actului de numire, emis in conditiile legii.

Raportul de serviciu il definim ca fiind acel complex de relatii sociale, legal determinate, stabilite intre persoana fizica, titulara a functiei publice, autoritatea publica din structura careia face parte functia publica respectiva si subiectele de drept in legatura cu care se realizeaza competenta respectivei autoritati publice.

&4. Clasificarea functionarilor publici

1) Din punctul de vedere al regimului juridic aplicabil identificam functionari statutari, care sunt de doua categorii: functionari supusi statutului general; functionari supusi unor statute speciale.

2) Din punctul de vedere al rigurozitatii disciplinei, pot fi identificate trei categorii: functionari publici civili; functionari publici militari;

3) Din punctul de vedere al felului activitatii proprii in competenta functiei respective, pot fi identificate: functii publice generale; functii publice specifice.

Functiile publice generale reprezinta anasamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter general si comun tuturor autoritatilor si institutiilor publice, in vederea realizarii competentelor lor generale.

Functiile publice specifice reprezinta anasamblul atributiilor si responsabilitatilor cu caracter specific unor autoritati si institutii publice, stabilite in vederea realizarii competentelor lor specifice sau care necesita competente si responsabilitati specifice.

4) Un alt criteriu il reprezinta natura autoritatii publice din care face parte functia publica exercitata de titular, rezultand: functionari publici care fac parte din structura unor autoritati de natura statala; functionari publici din structura autoritatilor autonome locale, functionari publici care fac parte din structura unor autoritati administrative autonome.

Aceasta ultima categorie a fost introdusa prin Legea nr. 251/2006. In ceea ce ne priveste, nu impartasim existenta ei, pentru motivele pe care le-am prezentat 3 referitoare la definitia functiei publice si a functionarului public.

5) In functie de nivelul studiilor, identificam:

- functionari publici din clasa I - studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta.

- functionari publici din clasa a II-a - studii superioare de scurta durata, absolvite cu diploma;

- functionari publici din clasa a III-a - studii medii liceale sau postliceale, finalizate cu diploma de bacalaureat.

Functioanarii publici numiti in clasele a II-a si a III-a nu pot ocupa decat functii de executie.   

6) Dupa nivelul atributiilor, identificam:

- inaltii functionari publici;

- functionari publici de conducere;

- functionari publici de executie.

Prin Legea nr. 251/2006 au fost aduse modificari in ceea ce priveste sfera celor trei categorii de functioanri publici identificate anterior. Astfel, din categoria inaltilor functionari publici nu mai fac parte secretarii generali ai judetului, care au devenit functionari publici de conducere, fiind reglementati cu acest statut si de Legea nr. 286/2006 care a modificat Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, aspecte pe care le-am analizat deja la capitolul consacrat acestei materii.A disparut de asemenea din aceasta sfera secretarul general al prefecturii, dat fiind faptul ca institutia insasi a fost desfiintata prin OUG nr. 179/2006 care a modificat Legea prefectului nr. 340/2006, aspecte pe care de asemenea le-am analizat deja.

In prezent, categoria inaltilor functionari publici cuprinde persoanele care sunt numite in una din urmatoarele functii publice:

-secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului;

-secretar general din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

-prefect;

-secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

-subprefect;

-inspector guvernamental.

Ne raliem la opinia formulata in doctrina conform careia se impune regandirea categoriei inaltilor functionari publici pentru numirea carora este necesara o comisie de concurs si de asemenea ar trebui ca aceasta comisie sa nu fie complet dependenta de vointa reprezentantilor Guvernului.[20] Daca nu se intampla acest lucru, riscam sa ajungem in situatia in care inaltii functionari publici sa nu faca altceva decat sa transpuna in practica politica guvernantilor, ceea ce ar face ca interdictia lor de a fi inregimentati politic sa devina o simpla metafora sau o poveste in care nu crede nimeni.

In categoria functionarilor publici de conducere sunt inclusi:

-director general si director general adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale precum si functiile publice specifice asimilate acestora;

-director si director adjunct din aparatul autoritatilor administrative autonome, al ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale precum si functiile publice specifice asimilate acestora;

- secretar al unitatii administrativ- teritoriale;

-director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrale ale ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, institutiei prefectului, administratiei publice locale si insttitutiilor subordonate acestora precum si functiile publice asimilate acestora.

-sef serviciu precum si functiile publice specifice asimilate acesteia;

-sef birou precum si functiile publice specifice asimilate acesteia.

Functiile publice de executie sunt urmatoarele:

--functii publice de executie din clasa I includ functiile publice generale de consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector precum si functiile publice specifice asimilate acestora.

--functii publice de executie din clasa II includ functiile publice generale de referent de specialitate precum si functiile publice specifice asimilate acestora.

--functii publice de executie din clasa III includ functiile publice generale de referent precum si functiile publice specifice asimilate acestora.

7) In functie de statutul lor:

- functionari publici debutanti, perioada de debut fiind de 12, 8 sau 6 luni;

- functionari publici definitivi.

Dupa natura functiei pe care o ocupa, identificam:[21]

-functionari care ocupa o functie publica de stat.

Functiile publice de stat sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei public centrale, precum si in cadrul autoritatilor administrative autonome.

- functionari care ocupa o functie publica teritoriala,.

Functiile publice teritoriale sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul institutiei prefectului, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ- teritoriale.

- functionari care ocupa o functie publica locala.

Functiile publice locale sunt functiile publice stabilite si avizate, potrivit legii, in cadrul aparatului propriu al autoritatilor administratiei publice locale si al institutiilor publice subordonate acestora.

In ceea ce ne priveste, nu impartasim impartirea, nou introdusa prin Legea nr. 251/2006, intre functiile publice de stat, teritoriale si locale. Ea este inspirata din sistemul francez, unde regasim o diviziune tripartita a functiei publice, care este de traditia sistemului francez, dar nu este de traditia sistemului romanesc.

Daca este sa analizam natura organelor in structura carora se stabileste functia publica teritoriala, ajungem la concluzia ca este vorba tot despre autoritati de natura statala, prefectul, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale fiind institutii de natura statala.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca orice divizare exagerata a unei institutii in categorii si subcategorii, sau daca se admite existenta mai multor statute juridice derogatorii, atrage dificultati in gestionarea institutiei respective.

&5 Regimul juridic al actului de numire intr-o functie publica

a. Actul de numire

Acesta reprezinta un act juridic unilateral emis de o autoritate publica, la respectarea caruia persoana fizica se obliga prin juramant, prin care i se confera acesteia calitatea de functionar public.

Din definitie rezulta urmatoarele trasaturi ale actului de numire intr-o functie publica:

a) Prima trasatura este aceea ca actul de numire este un act juridic, adica o manifestare de vointa facuta cu scopul de a da nastere, a modifica sau a stinge drepturi si obligatii.

Statutul de functionar public se dobandeste din momentul numirii si se exercita din momentul depunerii juramantului[22].

b) Cea de-a doua trasatura este ca vointa juridica pe care o exprima are caracter unilateral, cu admiterea acceptarii de catre functionar, care se realizeaza in momentul prestarii juramantului.

c) Cea de-a treia trasatura a actului este caracterul sau formal, obligatia formei scrise a actului de numire.

d) Actul administrativ trebuie sa contina clauze impuse obligatoriu de catre lege, si anume: temeiul legal al numirii, numele functionarului public, denumirea functiei publice, data de la care urmeaza sa exercite functia publica, drepturile salariale, precum si locul de desfasurare a activitatii.

e) Actul de numire in functie fiind o manifestare de vointa facuta in consideratiunea unei persoane fizice determinate, el are un caracter personal, intuitu personae[23].

f) O alta trasatura a actului de numire in functie vizeaza calitatea organului emitent, care este o autoritate publica.

&6. Drepturile si indatoririle functionarilor publici

a. Drepturile functionarului public

Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat - articolul 27.

La acest drept se refera Constitutia in doua texte, respectiv articolul 29 care reglementeaza libertatea gandirii, a opiniilor, si articolul 30 care declara caracterul inviolabil al libertatii de exprimare a gandurilor, a opiniilor.

In afara serviciului, functionarul public are indatorirea sa respecte o obligatie de masura, de rezerva, sa-si impuna un autocontrol in exprimarea opiniilor sale, astfel incat sa nu puna in pericol imaginea proprie si a institutiei in care lucreaza. Legea interzice orice discriminare intre functionarii publici pe criterii etnice, de apartenenta sindicala, convingeri religioase, etnice, sex, orientare sexuala si orice alt criteriu.

Dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau in aplicarea statutului si care il vizeaza direct este garantat prin articolul 28.

Dreptul de asociere sindicala este recunoscut functionarilor publici prin articolul 29.

Constitutia il consacra in articolul 40, care garanteaza tuturor cetatenilor dreptul de libera asociere in partide politice, sindicate si alte forme de asociere.

Dreptul de asociere sindicala "este un drept fundamental, social politic, clasificat, de regula, in categoria libertatilor de opinie, alaturi de libertatea constiintei, libertatea de exprimare etc., cu care si prin care se explica in ce priveste continutul sau"[24].

Dreptul pe care il recunoaste articolul 29 din legea cadru a functionarilor publici presupune pentru functionarul public urmatoarele prerogative:

- dreptul de a se asocia liber in sindicate;

- dreptul de a adera la unele sindicate;

- dreptul de a exercita un anumit mandat in cadrul acestora;

- dreptul de a se asocia in alt tip de organizatii, cu caracter profesional, sau alte organizatii care au ca scop protejarea intereselor profesionale. Legiuitorul este extrem de precis in ceea ce priveste determinarea celorlalte tipuri de forme de asociere; pentru a elimina orice dubiu, el enumera, cu caracter limitativ, care sunt celelalte forme de asociere, alaturi de sindicate, in care se pot asocia functionarii publici.

Inainte de adoptarea Legii nr. 25!/2006, articolul 29 excepta de la exercitarea dreptului de asociere sindicala pe inaltii functionari publici, pe functionarii publici de conducere si alte categorii de functionari publici carora le este interzis acest drept prin statute speciale. Legea nr. 251/2006 a eliminat aceste interdictii, permitandu-le si acestora sa se asocieze sindical. A introdus insa anumite restrangeri ale exercitiului dreptului de asociere sindicala al inaltilor functionari publici si functionari publici de conducere. Astfel, atunci cand inaltii functionari publici si functionarii de conducere care au calitatea de ordonatori de credite sunt alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, au obligatia ca in termen de 15 zile de la alegere sa opteze pentru una din cele doua functii. In cazul in care opteaza pentru functia de conducere sindicala, raporturile de serviciu se suspenda pe o perioada egala cu cea a mandatului in functia de conducere din organizatia sindicala. In schimb, functionarii publici, altii decit inaltii functionari publici sau cei de conducere, pot detine simultan functia publica si functia in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, cu obligatia respectarii regimului incompatibilitatilor si al regimului de interese care le este aplicabil.

Dreptul la greva este garantat, in conditiile legii, prin articolul 30.

Anterior adoptarii Legii nr. 251/2006, articolul privind drpetul la greva impunea, ca si restrangeri ale exercitiului acestui drept, conditia de a respecta principiile celeritatii si al continuitatii serviciilor publice[26]. Aceste restrictii au fost eliminate in prezent, insa s-a adaugat precizarea ca functionarii publici care se afla in greva nu beneficiaza de salariu si alte drepturi salariale pe perioada grevei.

Articolul 43 din Constitutie enumera, printre drepturile fundamentale ale cetatenilor si dreptul la greva, care, in formularea textului constitutional, este recunoscut numai salariatilor.

Termenul de "salariati" folosit de legiuitorul constituant trebuie inteles intr-o acceptiune larga. Intr-o asemenea perspectiva, trebuie admis ca s-au avut in vedere si functionarii publici, nu numai salariatii.

Ca si in articolul precedent, si acest text trimite la o lege, in baza careia urmeaza a se exercita dreptul la greva. In conditiile actuale, legea la care face referire textul este Legea nr.168/1998 cu privire la solutionarea conflictelor de munca[27].

Un autor considera ca liberatatea sindicala si dreptul la greva au accentuat politizarea administratiei si, prin acest fapt, reticenta acesteia in a asculta de o putere pe care, in alte conditii, n-ar aproba-o.[28]

Dreptul la salariu, care se compune din salariul de baza, sporuri si indemnizatii - articolul 31.

Din modul in care este redactat articolul 31 rezulta ca legiuitorul a avut in vedere viziunea clasica, in care salariul reprezinta contraprestatia unei munci. O asemenea concluzie se desprinde prin interpretarea literara, dar si logica a textului, respectiv "pentru activitatea depusa, functionarii publici au dreptul la salariu". Rezulta cel putin cate concluzii:

- dreptul la salariu se naste din faptul ca functionarul public a prestat (a depus) o anumita activitate;

- salariul reprezinta contraprestatia activitatii depusa de salariat;

- intre salariu si activitatea depusa trebuie sa existe o anumita echivalenta, un echilibru.

Intre retributia cuvenita functionarului public si cea cuvenita salariatului exista atat elemente comune, dar si diferente[29]. Spre deosebire de situatia salariatului, care isi negociaza impreuna cu angajatorul salariul, in cazul functionarului public salariul nu este negociat. El se stabileste ope legis, in mod general si impersonal prin lege[30].

Promovand solutia clasica a salariului-contrapartida a muncii prestate, legiuitorul roman a ignorat teza cu valoare axiomatica exprimata in doctrina si anume faptul ca remuneratia cuvenita functionarului public are ca scop sa-i permita acestuia sa tina rangul social corespunzator functiei sale[31].

Potrivit textului de lege in discutie, structura salariului se compune din patru elemente, si anume: salariul de baza, sporul pentru vechime in munca, suplimentul corespunzator treptei de salarizare si suplimentul gradului si alte drepturi salariale, in conditiile legii.

Reprezinta o constanta a dreptului functiei publice aceea ca salariul cuvenit functionarului public include, pe langa o parte constanta (salariul de baza ) si o parte variabila (diferite tipuri de indemnizatii).

Sistemul de salarizare a functionarilor publici se stabileste prin lege, potrivit articolului 31 alin. (3), fiind vorba despre legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici, lege care pana in prezent nu a fost adoptata, ceea ce determina doctrina sa aprecieze ca in privinta drepturilor de care beneficiaza, functionarii publici sunt net dezavantajati fata de alte categorii de personal din sectorul public.[32]

Dreptul la uniforma, legea prevazand ca functionarii publici care, potrivit legii, sunt obligati sa poarte uniforma in timpul serviciului, o primesc gratuit - potrivit articolului 32.

Durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana - potrivit articolului 33.

Potrivit articolului 41 alin (3) din Constitutie "durata normala a zilei de lucru este in medie, de cel mult 8 ore (subl. ns.)."

Interpretarea corecta presupune ca nu se poate depasi media de 8 ore pe zi, ceea ce nu exclude posibilitatea ca durata zilei de lucru sa poata fi sub aceasta limita maxima[33].

Legea reglementeaza si regimul orelor lucrate peste program (in sens de program normal pentru oricare functionar public, indiferent ca face parte din categoria functionarilor de conducere sau de executie).

Numai functionarii de executie sunt indrituiti la recuperarea timpului lucrat peste program sau la plata majorata, cu un spor de 100% din salariul de baza. Numarul orelor platite cu acest spor de 100% este de maxim 360 de ore pe an.

Dreptul functionarilor publici de a fi alesi sau numiti in functii de demnitate publica, in conditiile legii, este recunoscut prin articolul 34. Anterior modificarilor aduse prin Legea nr. 251/2006, de la exercitarea acestui drept erau exclusi functionarii publici civili din ministerele privind apararea nationala, ordinea publica si siguranta nationala. In ceea ce ne priveste, am criticat o asemenea exceptare, care ni s-a parut discriminatorie si nejustificata si ne bucuram ca legiuitorul a gasit de cuviinta sa renunte la ea.

A fost introdusa insa o anumita limitare, care ii priveste pe inaltii functionari publici si pe functionarii publici de conducere care pot fi numiti in functii de demnitate publica numai dupa incetarea, in conditiile legii, a raporturilor de serviciu.

In ceea ce ne priveste, consideram ca solutia este discutabila, in sensul in care ea impune incetarea raportului de serviciu al inaltului functionar public si al celor de conducere anterior numirii intr-o demnitate publica. Apreciem ca ar fi fost corecta solutia suspendarii raportului de serviciu al acestora, si nu cea a incetarii. Este putin probabil ca un functionar public de cariera care ocupa o inalta functie publica sau o functie publica de conducere va renunta la aceasta pentru o demnitate publica, din care poate sa fie schimbat oricand si care nu presupune, neaparat si din pacate, competenta si profesionalism.

O alta limitare priveste aceleasi categorii de functionari si are in vedere dreptul de a candida pentru functii de demnitate publica. Si acest drept, ca si dreptul de a exercita efectiv o demnitate publica, se exercita numai dupa incetarea, in conditiile legii, a raporturilor de serviciu. Pentru aceleasi ratiuni, nu impartasim o asemenea prevedere, care apreciem ca priveaza de un drept fundamental o categorie importanta de persoane, care ar putea imbogati, prin valoarea lor, calitatea functiei publice in Romania.

Dreptul la concediu de odihna, la concedii medicale si la alte concedii este recunoscut prin articolul 35.

Constitutia califica regimul concediului de odihna ca pe o masura de protectie a muncii, alaturi de alte masuri[34].

Concediului de odihna ii sunt aferente doua categorii de drepturi banesti, si anume: indemnizatia de concediu; o prima al carei cuantum este egal cu salariul de baza din luna anterioara si care se impoziteaza separat .[35]

Prin instituirea lor se consacra o deosebire intre regimul concediului de odihna al functionarilor publici si cel al concediului salariatilor, in sensul acordarii ex lege si a unei prime de concediu, pe langa indemnizatia cuvenita si salariatilor. Intr-adevar, in cazul salariatilor, prima de concediu se poate acorda numai daca exista o clauza expresa in acest sens in contractul colectiv sau in contractul individual de munca.

Interdictia ca in perioada concediilor de boala, a concediilor de maternitate si a celor pentru cresterea si ingrijirea copiilor, raporturile de serviciu sa inceteze sau sa fie modificate, in alte conditii decat din initiativa functionarului-articolul 36.

Textul instituie un principiu proteguitor pentru functionarul public si anume interdictia ca in perioada in care se afla in concediu de boala, de maternitate sau pentru cresterea si ingrijirea copiilor, raporturile de serviciu sa inceteze sau sa se modifice altfel decat din initiativa functionarului public in cauza.

Dreptul functionarilor publici la conditii normale de munca si igiena, de natura sa le ocroteasca sanatatea si integritatea fizica este garantat - articolul 37.

Subliniem caracterul imperativ al textului, care impune autoritatilor publice sa asigure functionarilor publici conditii corespunzatoare de munca[36].

Dreptul la asistenta medicala, proteze si medicamente, este recunoscut in conditiile legii - articolul 38.

Dreptul la ocrotirea sanatatii isi afla reglementarea in articolul 34 din Constitutia Romaniei. El a fost receptat indeosebi din Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale, care, in articolul 12, prevede dreptul persoanei de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala, drept care presupune si obligatia de a se asigura tuturor cetatenilor mijloacele necesare realizarii acestui deziderat.

Dreptul la pensii si alte drepturi de asigurari sociale - articolul 39.

Este o teza cu valoare axiomatica aceea ca functionarii publici, la fel ca si salariatii, beneficiaza de doua categorii de drepturi banesti:

- drepturi cuvenite pe perioada cat sunt in activitate (salariu, sporuri, diferite indemnizatii);

- drepturi cuvenite la incetarea activitatii, in cazul functionarului public la incetarea raportului de functie publica.

In aceasta ultima categorie se incadreaza si dreptul la pensie. Doctrina occidentala defineste pensia ca reprezentand un tip de remuneratie cuvenit functionarului public la incetarea exercitarii functiei, ca urmare a retragerii sale din activitate.[37]

Dincolo de pensia cuvenita ca urmare a activitatii prestate, legea reglementeaza, prin articolul 40, si pensia de urmas, precum si un drept special al urmasilor de a primi, pe timp de 3 luni, echivalentul salariului de baza din ultima luna de activitate a functionarului public.

Dreptul de a se bucura de protectia legii - articolul 41.

Este un drept fundamental al functionarilor publici, sanctionat si de legislatia penala prin incriminarea unor fapte ca reprezentand infractiuni (exemplu infractiunea de ultraj[38], de ofensa adusa autoritatii etc.).

Precizam ca in Codul penal se regasesc instituite infractiuni care au scopul de a-l proteja nu numai pe functionarul public, ci si familia acestuia. Astfel, articolul 239 indice 1, astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 140/1996, prevede ca in cazul infractiunilor prevazute in articolele 180-182[40] , 189 si 193 , savarsite impotriva sotului, copiilor sau parintilor persoanelor prevazute in art. 238 sau in articolul 239 alin (3), in scop de intimidare sau de razbunare pentru acte sau pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, maximul pedepsei se majoreaza cu o treime.

Prin Legea nr. 251/2006 au fost consacrate noi si speciale forme de protectie, care privesc functionarii publici cu atributii de control si inspectie, executare silita a creantelor bugetare, precum si alte categorii de functionari publici care desfasoara activitati cu grad ridicat de risc profesional. Astfel de masuri urmeaza a se stabili la propunerea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, sau de catre autoritati si institutii publice, cu avizul Agentiei.

Dreptul functionarului de a fi despagubit in situatia in care a suferit, din culpa autoritatii sau a institutiei publice, un prejudiciu material in timpul indeplinirii atributiilor - articolul 42.

Legea consacra o asemenea forma de raspundere patrimoniala ca pe un "drept" cuvenit functionarului public din ratiuni care tin de intentia de a conferi cat mai multa deschidere reglementarii, o perspectiva cat mai generoasa si mai apta de a determina calificarea legii de fata ca o lege care sa satisfaca coordonatele europene ale institutiei functionarului public.

Prin articolul 42 se consacra, in egala masura, un drept al functionarului public si o obligatie a autoritatii sau institutiei publice.

Dreptul se acorda in conditiile in care functionarul public a suferit un prejudiciu material, din culpa autoritatii sau institutiei. Se impune ca prejudiciul sa fi fost produs in timpul indeplinirii sarcinilor de serviciu.

&7. Indatoririle functionarilor publici

Functionarii publici sunt datori sa-si indeplineasca cu profesionalism, impartialitate si in conformitate cu legea indatoririle de serviciu si sa se abtina de la orice fapta care ar putea sa aduca prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici - articolul 43.

Din interpretarea sistematica a multora din prevederile legii, inclusiv din interpretarea articolului 43, putem desprinde concluzia ca, in mod implicit, sunt consacrate si anumite indatoriri care privesc nu numai activitatea din timpul serviciului, ci si perioadele care exced acesteia. Spre pilda, in articolul 43 regasim obligatia functionarului public de a se abtine de la orice actiune care ar aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului functionarilor publici. Textul nu precizeaza expres, dar formularea exhaustiva "de la orice fapte" atrage concluzia ca nu are nici o relevanta felul faptelor, imprejurarile in care ar fi savarsite acestea, faptul ca ele ar fi savarsite in indeplinirea sarcinilor de serviciu sau in afara acestora. Singurul lucru care are importanta este ca acea fapta sa nu aduca prejudicii autoritatii sau institutiei publice[45].

Prima dintre aceste indatoriri prezinta un caracter complex, in sensul ca ea este constituita din doua tipuri de obligatii:

- o obligatie de a face, obligatie in faciendo, care ii impune functionarului public un anumit comportament profesional;

- o obligatie de a nu face, care este o obligatie in abstinendo, prin care functionarul public este tinut sa se abtina de la orice fapta care ar putea cauza un prejudiciu persoanelor fizice sau juridice sau prestigiului corpului functionarilor publici.

Prin acelasi articol, la alin. (2) est reglementata o obligatie specifica functionarilor publici de conducere, anume aceea de a prijini propunerile si initiativele motivate ale personalului din subordine, in vederea imbunatatirii activitatii autoritatii sau institutiei publice in care isi defsasoara activitatea, precum si a calitatii serviciilor publice oferite cetatenilor.

Constatam ca legiuitorul leaga aceast indatorire de finalitatea ei, care este aceea de a contribui la imbunatatirea calitatii activitatii si serviciilor pestate cetatenilor. Textul ofera o noua filozofie a raporturilor dintre functionarii publici de conducere si de executie si a raportului de ierarhie existent intre acestea. Nu numai functionarii publici de executie au obligatia sa respecte prescriptiile superiorilor ierarhici, ci si functionarii de conducere, atunci cand considera ca unele propuneri si sugestii ale subordonatilor lor pot contribui la imbunatatirea activitatii si a serviciului prestat catre cetateni, trebuie sa tina cont de ele.

Prin alineatul (3) al acestui articol se instituie obligatia, pentru toti functionarii publici, de a respecta normele de conduita civica si profesionala, norme care sunt cuprinse in prezent in legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare.[46]

Interdictia functionarilor publici de a ocupa functii de conducere in structurile sau organele de conducere ale partidelor politice sau organizatiilor carora le este aplicabil acelasi regim juridic sau ale asociatiilor si fundatiilor care functioneaza pe linga ele, este prevazuta de articolul 44 alin. (1), astfel cum a fost el modificat prin Legea nr. 251/2006.

Inaltilor functionari publici si functionarilor publici de conducere le este interzis sa faca parte din partide politice sau organizatii carora le este aplicabil acelasi regim juridic sau din asociatii si fundatii care functioneaza pe linga ele. Toti functionarii publici au obligatia ca in exercitarea atributiilor ce le revin sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice.

Si prin acest text se instituie o obligatie de a nu face, o obligatie in abstinendo, care vizeaza de aceasta data exprimarea sau manifestarea convingerilor politice ale functionarilor publici.

Dreptul de a avea anumite afinitati politice, de a impartasi o anumita doctrina, de a crede in ea, este un drept inalienabil si imanent al omului, care nu poate fi interzis de nici o Constitutie si de nici o lege.

Functionarii publici raspund, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a atributiilor ce le sunt delegate, potrivit articolului 45. Functionarul public este obligat sa se conformeze dispozitiilor date de superiorii ierarhici, cu exceptia cazurilor in care apreciaza ca aceste dispozitii sunt ilegale. In asemenea cazuri, functionarul public are obligatia sa motiveze in scris refuzul indeplinirii dispozitiei primite. Daca functionarul public care a dat dispozitia staruie in executarea ei, va trebui sa o formuleze in scris. In aceasta situatie, dispozitia va fi executata de cel care a primit-o, cu exceptia cazului in care e vadit ilegala. El are obligatia sa o aduca la cunostinta superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispozitia.

Legiuitorul reuseste sa consacre un regim juridic complet al datoriei de supunere, ale carui dimensiuni pot fi identificate a fi urmatoarele:

1) Indatorirea de conformare vizeaza dispozitiile care sunt date de functionarii cu functii de conducere ierarhic superiori[47].

2) Obligatia de conformare fata de dispozitiile sefilor directi nu mai subzista in situatia in care functionarul public considera ca aceste dispozitii sunt ilegale. Legiuitorul recunoaste, deci, functionarului public doua prerogative, una implicita si cealalta expresa. Prerogativa implicita este aceea ca functionarul public face o evaluare a dispozitiei pe care a primit-o, in scopul de a determina daca are sau nu un caracter legal, ceea ce atrage obligatia - daca este legala - de a o pune in executare.

3) Refuzul de a executa o dispozitie pe care o apreciaza ca fiind ilegala este conditionat de obligatia de a-l motiva in scris si bineinteles de a comunica acest refuz motivat autorului dispozitiei ilegale.

4) In situatia in care functionarul public care a emis dispozitia insista in indeplinirea ei, este obligat ca tot in scris sa formuleze sustinerea de a se executa dispozitia respectiva.

5) In situatia in care seful ierarhic a precizat in scris pretentia de a se indeplini dispozitia contestata de subordonatul sau, acesta din urma are obligatia sa o execute fara ca legiuitorul sa-i mai recunoasca vreo posibilitate de a se opune executarii.

6) Se instituie obligatia functionarului de a informa pe seful ierarhic al celui de la care emana dispozitia ilegala.

Functionarii publici au indatorirea sa respecte secretul de stat si secretul de serviciu, precum si confidentialitatea in legatura cu informatiile de care ia cunostinta in timpul serviciului, cu exceptia celor de interes public, in conditiile legii, potrivit articolului 46.

Este analizata si sub titulatura de "discretie profesionala", care are un caracter exhaustiv si include, in opinia noastra, atat obligatia de pastrare a secretului de stat si de serviciu, prevazuta de articolul 46, cat si obligatia de confidentialitate, reglementata de acelasi text.

Sintagma secret de serviciu evoca actele si faptele prevazute expres de o norma generala sau cu caracter intern, a carei incalcare atrage sanctiuni penale sau disciplinare[48].

Legea actuala uziteaza cu doua concepte si implicit cu doua categorii de secrete si anume secretul de stat si secretul de serviciu.

Obligatia de a pastra informatiile care reprezinta unul din cele doua tipuri de secrete urmeaza a se respecta in conditiile legii. Este vorba despre legea privind secretul de stat.

Totodata, functionarii publici trebuie sa pastreze confidentialitatea in legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care iau cunostinta in exercitarea functiei.

Indatorirea de confidentialitate presupune interdictia de a face publice informatii de care functionarul public ia cunostinta in exercitiul functiei sale.

Constatam ca in cazul functionarului public, indatorirea de confidentialitate constituie o indatorire ex lege, in timp ce, in cazul salariatului, poate rezulta, de regula, dintr-o clauza contractuala

Functionarilor publici le este interzis sa solicite sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, in considerarea functiei lor publice, daruri sau alte avantaje. La numirea, precum si la eliberarea din functie, functionarii publici sunt obligati sa prezinte, in conditiile legii, conducatorului autoritatii sau institutiei publice, declaratia de avere, obligatia fiind instituita prin articolul 47.

Aceasta declaratie se actualizeaza anual. Ea este analizata, de regula, sub denumirea de obligatie de dezinteresare si face parte din categoria indatoririlor care vizeaza, in egala masura, atat viata profesionala, cat si viata privata a functionarului public.

Codul penal sanctioneaza infractiunea luarii de mita in articolul 254[50], in care vorbeste despre patru moduri in care se poate manifesta aceasta si anume: pretinderea, primirea, acceptarea promisiunii unor astfel de foloase si faptul de a nu respinge astfel de foloase.

Din modul in care este formulat textul, desprindem concluzia ca nu are importanta modul lor de obiectivare, ca ele reprezinta bani, daruri, alte avantaje de orice natura[51], singurul lucru care conteaza este ca ele sa poata fi calificate un favor, un avantaj care i-ar reveni functionarului si in schimbul caruia acesta ar fi obligat sa efectueze o anumita activitate, prevalandu-se de statutul de functionar public.

In ceea ce priveste cea de-a doua obligatie, prevazuta de alineatul al doilea al articolului 46, este vorba despre obligatia de a-si declara averea, obligatie care revine tuturor functionarilor si demnitarilor publici si care, o perioada, si-a aflat reglementarea in Legea nr. 115/1996[52], pentru ca in prezent sa fie reglementata prin Legea nr. .privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, cu modificarile si completarile ulterioare.

Declaratia de avere se formuleaza atat la numirea cat si la incetarea raportului de functie publica; prin intermediul ei se urmareste sa se preintampine cazurile de abuzuri, de coruptie, de folosire a slujbei in scopul obtinerii unor avantaje materiale deosebite.

Functionarii publici au indatorirea de a rezolva lucrarile repartizate de superiorii ierarhici in termenele stabilite, in conformitate cu articolul 48. Totodata, le este interzis sa primeasca direct cereri a caror rezolvare intra in competenta lor sau sa discute direct cu petentii, cu exceptia celor carora le sunt stabilite astfel de atributii, precum si sa intervina pentru solutionarea lor.

Primul alineat impune functionarilor publici obligatia de a rezolva lucrarile repartizate de superiorii ierarhici in termenele stabilite. Din modul in care este formulat textul ar trebui sa tragem concluzia ca functionarului public ii incumba numai obligatia de a rezolva sarcinile de serviciu repartizate de sefii ierarhici, si, pe cale de consecinta, dreptul de a refuza rezolvarea tuturor celorlalte lucrari care nu provin de la conducatorul compartimentului. O asemenea concluzie, in opinia noastra, nu poate fi acceptata atat din consideratiuni teoretice, cat si practice.

Obligatia functionarilor publici de a respecta intocmai regimul juridic al conflictului de interese si al incompatibilitatilor, este reglementata prin articolul 59, care trimite la o lege prin care acestea sa fie stabilite. Legea la care face in prezent referire articolul 49 este Legea nr. 161/2003.[53]

C.Perfectionarea pregatirii profesionale

Reglementarea perfectionarii profesionale in Statut a cunoscut mai multe faze. Mai intai, a fost reglementata exclusiv ca o indatoririe, solutie pe care noi am criticat-o, propunand ca legiuitorul sa-i confere statut si de drept, nu numai de indatorire, pentru ca zadarnic consacri obligatia functionarului de a se perfectiona, daca nu ii recunosti si dreptul de a face acest lucru, si, corelativ, obligatia institutiei de a garanta acest drept.

Legea nr. 251/2001 a facut un salt in evolutia reglementarii acestei materii, prevazand o sectiune separata pentru reglementarea perfectionarii profesionale, de unde importanta deosebita pe care el a inteles sa o acorde si care nu poate decat sa bucure.

Obligatia si dreptul la perfectionarea pregatirii profesionale-art. 50-52.

Textul consacra, intr-o forma ampla care presupune aspecte complexe, institutia perfectionarii pregatirii profesionale care reprezinta, in egala masura, o obligatie, dar si un drept al functionarului public. Spunem aceasta deoarece in articolul 32 din Constitutie se reglementeaza dreptul la invatatura, care reprezinta un drept fundamental al tuturor cetatenilor, care este asigurat printr-o multitudine de forme[54], legiuitorul constituant vorbind si despre alte forme de instructie si perfectionare.

Din analiza modului in care este reglementata de lege indatorirea de perfectionare a pregatirii profesionale, poate fi identificat regimul sau juridic si anume:

a) aceasta indatorire revine tuturor functionarilor publici, fara distinctie intre functionarii de conducere si cei de executie, dar ea are si statut de drept;

b) se instituie obligatia autoritatii sau institutiei publice ca sa prevada in bugetul anual propriu sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor de perfectionare profesionala organizate la initiativa sau in interesul autoritatii sau institutiei publice.

c) se recunoaste dreptul functionarului de a beneficia de salariu pe perioada in care urmeaza forme de perfectionare profesionala organizate la initiativa ori in interesul autoritatii sau institutiei publice sau la initiativa functionarului, cu acordul conducatorului autoritatii sau institutiei publice.

d) Sunt stabilite pentru functionarul public in cauza atat drepturi cat si obligatii speciale.

In situatia in care functionarul public nu-si respecta obligatia, el va fi tinut sa despagubeasca autoritatea sau institutia publica. Astfel, daca inceteaza raportul de serviciu din anumite cazuri, altele decat cele care nu pot fi imputabile functionarului, acesta are obligatia sa restituie contravaloarea cheltuielilor de perfectionare facute de autoritatea sau institutia publica.

Functionarul public care urmeaza forme de perfectionare cu durata mai mare de 90 de zile intr-un an calendaristic, este obligat sa se angajeze in scris ca va lucra intre 2 si 5 ani, daca cursurile sunt finantate de la bugetul de stat.

Anterior adoptarii Legii nr. 251/2006, era prevazut termenul de cel putin 5 ani, pentru ca in prezent legea sa vorbeasca despre o perioada cuprinsa intre 2 si 5 ani de la terminarea programelorproportional cu numarul zilelor d eperfectionare, daca pentru programul respectiv nu este prevazuta o alta perioada. Consideram ca noua reglementare va permite o libertate excesiva a autoritatii de a hotari, intre 2 si 5 ani, de unde riscul unor solutii discriminatorii intre diferiti functionari publici.

Functionarul public care urmeaza o forma de perfectionare, dar nu o absolva din vina sa, este obligat sa restituie institutiei sau autoritatii publice contravaloarea chelturielilor efectuate cu perfectionarea si drepturile salariale primite pe perioada perfectionarii, daca acestea au fost suportate de autoritatea sau institutia publica.

Pentru a se clarifica discutiile care au aparut in practica administrativa privind intelesul a ce anume se introduce in sintagma perfectionare profesionala, se prevede ca nu constituie forme de perfectionare profesionala si nu pot fi finantate de la bugetul de stat sau din cel local studiile universitare sau studiile de doctorat.

Ca un element de noutate pe care il aduce Legea nr. 251/2006, retinem obligatia autoritatilor si institutiilor publice de a elabora anual un plan de perfectionare profesionala a functionarilor publici si de a-l comunica Agentiei Nationale a Functionarilor Publici,[55]impreuna cu fondurile prevazute in bugetul anual propriu pentru acoperirea cheltuielilor de perfectionare profesionala a functionarilor publici, organizate la initiativa ori in interesul autoritatii sau institutiei publice, obligatie consacrata prin articolul 53 din Statut.

D. Dreptul la cariera

In lume exista doua mari categorii de sisteme de serviciu public:[56]

a) sistemul de tip post, format dintr-un ansamblu de functii sau meserii, in care functionarii pot fi numiti intr-una din aceste functii. Cum se sustine in doctrina franceza, acest sistem costa in "a viza functii sub aspectul sarcinilor de indeplinit, activitatilor de exercitat, si nu sub unghiul unei profesiuni. Agentul este recrutat pentru a ocupa un post determinat, caruia ii ramane afectat pe tot cursul functiei; el nu face cariera. Ilustrarea tipica este S.U.A, unde e legat originar de spoils- system".[57]

b) sistemul de tip "cariera" bazat pe stabilitatea si continuitatea in cariera, in care "agentul recrutat devine membru al unui corp sau cadru organizat si ierarhizat Sistemul civil service britanic este tipic pentru aceasta formula, practicata si in Franta"[58].

Un prim element care defineste cariera functionarului public este stabilitatea in functie.

Stabilitatea, ca si inamovibilitatea, isi au obarsia in nevoia gasirii unui instrument, care sa stopeze amestecul mereu crescand al politicii in administratie.[59]

Ele materializeaza deci reactia impotriva unui asemenea amestec urmarindu-se crearea unei independente, inerente bunului mers al serviciului public respectiv.

Inamovibilitatea, reprezinta, ca si stabilitatea, o garantie pe care statul o acorda functionarului sau, ca nu va fi suspendat sau revocat decat pentru cauze disciplinare; ea se deosebeste de stabilitate prin aceea ca functionarul inamovibil nu va putea fi mutat nici in interes de serviciu, nici macar prin avansare.

Un element al carierei functionarului public il reprezinta avansarea acestora.

In cariera, functionarului public ii este recunoscut[60] dreptul de a promova in functia publica si de a avansa in treptele de salarizare, in conditiile legii. Un element de noutate adus prin ultimele modificari ale Legii nr. 188/1999 este cuprins in teza a doua a articolului 63, conform careia promovarea in clasa, in grade profesionale si avansarea in treptele de salarizare nu sunt conditioante de existenta unui post vacant. Este importanta aceasta precizare, care inlocuieste solutia anterioara care conditiona promovarea de existenta unui post vacant. Dat fiind faptul ca posturi vacante nu erau, in ultimii ani existand numeroase restrictii la incadrarea in posturi in autoritatile si institutiile publice, blocari de posturi, se ajunsese la situatia ca dreptul de a avansa si de a promova sa fie unul formal, lipsit de continut, de vreme ce nu erau posturi vacante. In completare, articolul 64 alin.(2) al legii recunoaste ca promovarea se poate face, prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea postului detinut de functionarul public ca urmare a promovarii concursului sau examenului.

&8. Recrutarea functionarilor publici

Pentru ocuparea unei functii publice, legea impune anumite conditii, cum ar fi: persoana sa aiba cetatenia romana si domiciliul in Romania; sa cunoasca limba romana scris si vorbit; sa aiba capacitate deplina de exercitiu; sa aiba o stare de sanatate corepsunzatoare, atestata prin document medical; sa indeplineasca conditiile de studii cerute de lege pentru functia publica; sa indeplineasca conditiile specifice impuse pentru ocuparea functiei publice; sa nu fi fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, a statului sau autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals sau fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea; sa nu fi fost destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani si sa nu fi desfasurat activitati de politie politica, astfel cum este aceasta definita prin lege.

Modalitatile de ocupare a unei functii publice sunt promovarea, transferul, redistribuirea, recrutarea si alte modalitati prevazute expres de Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.

Recrutarea in vederea intrarii in corpul functionarilor publici se face prin concurs, in limita functiilor publice vacante rezervate in scopul ocuparii in acest fel prin planul de ocupare a fortei de munca.

Principiile care guverneaza concursul sunt cele ale competitiei deschise, transparentei, meritelor profesionale si competentei si al egalitatii de acces la functiile publice pentru fiecare cetatean care indeplineste conditiile legale.

Perioada de stagiu are ca si scop verificarea aptitudinilor profesionale in vederea indeplinirii atributiilor si responsabilitatilor unei functii publice, formarea practica a functionarilor debutanti si cunoasterea de catre acestia a specificului administratiei si exigentelor acesteia.

Durata perioadei de stagiu difera pentru functionarii din cele trei clase, ea fiind de 12 luni pentru functionarii din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a si 6 luni pentru functionarii din clase I.

&9. Raspunderea functionarilor publici

In raport si de tezele exprimate in doctrina dar si de dispozitiile Legii nr. 188/1999, cu modificarile ulterioare, apreciem[62] ca pot fi identificate urmatoarele forme de raspundere a functionarului public:

1. O raspundere disciplinara, fundamentata pe incalcarea normelor de disciplina specifice raportului de servicii;

2. O raspundere contraventionala, pentru savarsirea, de catre functionarul public, a unor fapte antisociale calificate prin lege ca si contraventii;

3. O raspundere patrimoniala, fundamentata pe dispozitiile articolului 52 din Constitutie si ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;

4. O raspundere civila care intervine pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice in care functioneaza; pentru nerestituirea in termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;[63] pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Raspundere penala, care intervine atunci cand functionarul public a comis fapte prevazute de Codul penal sau alte legi speciale. Acest tip de raspundere, la randul lui, poate fi justificat de doua categorii de fapte culpabile:

- fapte prin care se incalca obligatiile izvorate din raportul de functie, si atunci institutia raspunderii este o institutie complexa, apartinand, prin faptele care o genereaza, dreptului administrativ si penal, iar prin regimul sanctionator specific, dreptului penal;

- fapte prin care se incalca obligatii care nu izvorasc din raportul de functie, ci care sunt savarsite in calitate de cetatean, si, in aceasta situatie ne plasam in sfera exclusiva a dreptului penal.

Prin intermediul raspunderii se realizeaza atat scopul represiv, sanctionator cat si scopul preventiv, carora trebuie sa li se adauge, in opinia noastra, si scopul educativ, care - desi implica preventia - nu se reduce la aceasta.

Raspunderile disciplinara, contraventionala, civila sau penala ale functionarilor publici sunt atrase de incalcarea cu vinovatie a indatoririlor de serviciu. Rezulta ca ele reprezinta forme de raspundere subiectiva, bazata pe culpa, absenta elementului subiectiv determinand imposibilitatea interventiei lor.

Raspunderea disciplinara intervine in cazul savarsirii unei abateri disciplinare, definita de lege ca reprezentand incalcarea cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatoare functiei publice pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege.

In ceea ce ne priveste, am definit abaterea disicplinara ca reprezentand fapta savarsita cu vinovatie de catre functionarul public prin care acesta incalca obligatiile ce-i revin din raportul de functie publica sau in legatura cu acesta si care afecteaza statutul sau socio-profesional si moral[64].

In doctrina de specialitate sunt recunoscute urmatoarele caracteristici ale raspunderii disciplinare:[65]

a)      este o raspundere de drept public, in general, si de drpet administrativ, in special;

b)     

Prin alineatul al doilea al articolului 77 sunt enumerate faptele care reprezinta abateri disciplinare.

Legiuitorul se opreste la urmatoarele fapte, pe care le califica drept abateri disciplinare si a caror analiza comporta urmatoarele categorii.

a) fapte care privesc nerespectarea programului de activitate, in aceasta categorie intrand faptele prevazute la literele a), c) si d) ale alineatului al doilea;

b) fapte care privesc modul de indeplinire a sarcinilor de serviciu, aici intrand faptele sanctionate la literele b), e), i);

c) fapte care sanctioneaza incalcarea exigentelor privind comportamentul profesional al functionarului public, deontologia specifica functionarului,[66] aici se incadreaza faptele de la literele g).

d) fapte care sanctioneaza incalcarea anumitor obligatii ale functionarilor publici, carora legiuitorul le-a rezervat un regim special, in aceasta categorie urmand a se incadra faptele prevazute la literele f), h) si j).

Legea nr. 188/1999 nu epuizeaza sfera abaterilor disicplinare, permitand ca ea sa includa si alte fapte prevazute ca abateri disciplinare in actele normative din domeniul functiei publice si al functionarului public.[67]

Prin alineatul al treilea legea stabileste un numar de cinci sanctiuni disciplinare, a caror analiza determina gruparea lor in urmatoarele categorii :

a) sanctiuni disciplinare cu caracter moral, in aceasta categorie intrand mustrarea scrisa.

b) sanctiuni cu caracter precumpanitor material, in aceasta categorie intrand diminuarea drepturilor salariale cu 5-20 % pe o perioada de 1-3 luni.

c) sanctiuni care afecteaza cariera functionarului public, avand si consecinte de ordin patrimonial.

In aceasta categorie se incadreaza suspendarea dreptului la avansare pe o perioada de 1-3 ani, precum si retrogradarea in treptele de salarizare sau retrogradarea in functia publica pe o perioada de pana la un an, cu diminuarea corespunzatoare a salariului. Practic, aceste sanctiuni au un caracter complex, deoarece ele afecteaza nu doar cariera functionarului public, dar si drepturile materiale cuvenite acestuia, dat fiind faptul ca oricarei trepte, clasa, categorie ii corespunde un alt salariu, superior celui cuvenit pentru treapta, clasa sau categoria precedenta.

d) sanctiuni care determina incetarea raportului de functie publica, in aceasta ultima categorie intrand destituirea din functie.

Desi legiuitorul nu o califica in mod expres astfel, ea reprezinta sanctiunea disciplinara cea mai grava atat prin consecintele pe care le atrage cat si prin gradul de pericol social al faptei care determina luarea ei precum si prin imprejurarile in care se produce.

Principiile fundamentale care guverneaza regimul raspunderii disciplinare a functionarului public sunt prevazute in art. 19 din H.G. nr. 1344/2007[68], dupa cum urmeaza:

a) prezumtia de nevinovatie;

b) garantarea dreptului la aparare;

c) contradictorialitatea;

d) proportionalitatea;

e) legalitatea sanctiunii;

f) unicitatea sanctiunii;

g) celeritatea procedurii;

h) obligativitatea opiuniei, conform careia fiecare membru al comisiei are obligatia sa se pronunte asupra fiecarei sesizari afflate pe rolul comisiei.

In literatura de specialitate[69]se apreciaza ca raspunderea disciplinara a functionarului public se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: este o raspundere de drept public, ea deosebindu-se astfel de raspunderea salariatului, care este de natura contractuala; se angajeaza numai pentru o abatere de la disciplina de serviciu care poate sa fie unica sau in concurs cu o fapta penala sau civila; se angajeaza numai dupa o procedura speciala, prevazuta de lege; intervine numai daca nu exista o cauza care sa o inlature; se angajeaza pentru simpla incalcare a competentei functionarului public sau a interdictiilor impuse de legiutor acestuia.

Prin articolul 78 este reglementata procedura de aplicare a sanctiunii cu caracter moral, mustrarea scrisa, de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice, la propunerea conducatorului compartimentului in care functioneaza cel in cauza.

Legea instituie, partial, doua proceduri deosebite pentru aplicarea sanctiunilor disciplinare:

- o prima procedura care priveste aplicarea sanctiunii cu caracter moral, prevazuta la articolul 77 alin.(3) litera a;

- o a doua procedura prevazuta pentru restul sanctiunilor.

Unul dintre elementele caracteristice ale raspunderii disciplinare a functionarului public il reprezinta existenta unui organ de disciplina, in a carui misiune intra determinarea comiterii de catre functionarul public a unor abateri disciplinare, care se realizeaza prin activitatea de cercetare pe care o intreprinde, precum si prin formularea propunerilor de sanctiuni ce urmeaza a se aplica functionarilor publici. Acesta poarta denumirea de comisie de disciplina.

Din comisia de disciplina face parte si un reprezentant al organizatiei sindicale reprezentative sau, dupa caz, un reprezentant desemnat prin votul majoritatii functionarilor publici pentru care este organizata comisia de disciplina, in cazul in care sindicatul nu este reprezentativ sau functionarii publici nu sunt organizati in sindicat.

Regasim dispozitia din art. 80, potrivit careia functionarul public nemultumit de sanctiunea aplicata se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, solicitand anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sanctionare.

Cazierul administrativ este documentul prin intermediul caruia se evidentiaza situatia disciplinara a functionarilor publici, el cuprinzand sanctiunile disciplinare aplicate functionarului public, care nu au fost radiate, si se elibereaza de Agentia Nationala a Functionarilor Publici, in conformitate cu baza de date pe care acestia o administreaza.

Exista anumite situatii in care este necesara obtinerea cazierului administrativ, respectiv: desemnarea unei persoane ca membru in comisia de concurs pentru recrutarea intr-o functie publica, in comisia de disciplina, cea paritara sau pentru ocuparea unei inalte functii publice sau a unei functii publice de conducere, precum si in orice alte situatii prevazute de lege.

Raspunderea penala a functionarului public pentru infractiunile savarsite in timpul serviciului sau in legatura cu atributiile functiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale. Este vorba despre infractiuni precum luarea de mita, primirea de foloase necuvenite, abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul in serviciu contra intereselor generale, neglijenta in pastrarea informatiilor secrete de stat etc. In cazul acestor infractiuni, subiectul activ trebuie sa aiba calitatea de functionar public, astfel cum este reglementata de Codul penal, chiar daca acceptiunea este mult mai larga decat cea stabilita de Statutul functionarilor publici.[70]

Legea prevede ca in cazul in care functionarul public este trimis in judecata pentru una din faptele prevazute la articolul 54 lit. h), conducatorul autoritatii sau institutiei publice va lua masura de suspendare a functionarului public din functia publica pe care o detine.

In situatia in care instanta dispune achitarea sau incetarea procesului penal, suspendarea din functie inceteaza iar functionarul public isi va relua activitatea in functia publica detinuta anterior si ii vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.

Regimul procedural al raspunderii penale a fost imbogatit prin Legea nr. 251/2006, cu norma potrivit careia de la momentul inceperii urmaririi penale persoana care are competenta numirii in functia publica are obligatia sa dispuna mutarea temporara a functionarului in cadrul altui compartiment sau structuri fara personalitate juridica atunci cand apreciaza ca functionarul care face obiectul cercetarii poate influenta cercetarea.

In Codul penal, infractiunile incidente in ceea ce-i priveste pe functionarii publici sunt reglementate de titlul VI, denumit "infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege", articolele 246- 258.[71]

Raspunderea contraventionala a functionarilor publici este angajata in situatia in care acestia au savarsit o contraventie in timpul sau in legatura cu serviciul. Proces verbal contraventional paote fi contestat in fata instantei judecatoresti in a carei circumscriptie isi are sediul autoritatea sau institutia publica unde isi desfasoara activitatea functionarul sanctionat.

Raspunderea civila a functionarilor publici este angajata pentru pagubele produse cu vinovatie patrimoniului autoritatii sau institutiei publice; pentru nereestituirea in termen legal a sumelor acordate necuvenit si pentru daunele platite de autoritatea sau institutia publica, in calitate de comitent, unor terte persoane, in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile. Pentru recuperarea sumelor, autoritatea sau institutia publica poate emite o dispozitie de imputare sau poate sa-si asume un angajament de plata, impotriva carora functionarul public poate face contestatie la instanta de contencios administrativ competenta.

&10. Acordurile colective, reprezinta o institutie introdusa prin modificarile aduse Statutului functionarului public prin Legea nr. 161/2003 si ele reprezinta corespondentul, pentru functionarul public, a contractului colectiv de munca incheiat in cazul salariatului.

Potrivit art. 72, pot fi incheiate anual de autoritatile sau institutiile publice cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici si ele pot sa cuprinda masuri referitoare doar la urmatoarele domenii: constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca; sanatatea si securitatea in munca; programul zilnic de lucru; perfectionarea profesionala si alte masuri referitoare la protectia celor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale.

&11. Corpul de rezerva al functionarilor publici este format din functionarii publici care au fost eliberati din functie pentru motive neimputabile lor si este gestionat de Agentia Nationala a Functionarilor Publici. Aceasta reprezinta o autoritate centrala de specialitate din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor, a carei menire este aceea de a crea si de a dezvolta un corp de functionari publici profesionist, stabil si impartial[72].

&12. Modificarea, suspendarea si incetarea raportului de serviciu al functionarului public

12. 1. Modificarea raportului de seriviciu reprezinta modalitate aprin intermediul careia se realizeaza mobilitatea in cadrul corpului functionarilor publici.

Prin mobilitate in corpul functionarilor publici se propune eficientizarea acitivitatii autoritatilor si institutiilor publice, ea realizandu-se atat in interes public cat si in interesul functionarului public, pentru dezvoltarea carierei in functia publica.

Modificarea raportului de serviciu se realizeaza prin delegare, detasare, transfer sau mutarea in cadrul altui compartiment sau altei structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice.

Potrivit articolului 14 al Legii franceze din 13 iulie 1983, mobilitatea functionarilor in sanul fiecarei functii publice reprezinta o garantie fundamentala a carierei. Acelasi articol adauga faptul ca reprezinta o garantie fundamentala accesul functionarilor de stat la functia publica teritoriala si al functionarilor colectivitatilor teritoriale la functia publica de stat. In sistemul francez, mobilitatea este asigurata prin accesul direct la un alt corp, schimbarea corpului functionaresc prin concurs intern, punerea la dispozitie, detasarea si mutarea.[73]

Interesanta ni se pare si norma, de absoluta noutate, care prevede ca atunci cand mobilitatea slujeste un interes public, functionarul public nu poate refuza detasarea sau mutarea in cadrul altui compartiment sau structura, cu exceptia situatiilor de la articolul 87 alin. (3), respectiv graviditatea, cresterea unui copil minor, starea sanatatii, imposibilitatea asigurarii unor conditii corespunzatoare de cazare, motive familiale sau cand este singurul intretinator al familiei.

Aceasta este una din solutiile care slujeste principiul preemtiunii interesului public,[74] care este unul din principiile de baza care guverneaza dreptul public si administratia publica.

Delegarea se dispune in intersul autoritatii sau institutiei publice, pe o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice intr-un an. Pentru ca delegarea sa se poata dispune pe o perioada mai mare, este necesar acordul functionarului public

Detasarea se dispune in intersul autoritatii sau institutiei publice in care urmeaza sa fie detasat, pe o perioada de cel mult 6 luni intr-un an. Pentru ca delegarea sa se poata dispune pe o perioada mai mare de 6 luni intr-un an, este necesar acordul scris al functionarului public.

Una din conditiile pentru ca detasarea sa poata fi dispusa este ca functionarul public sa aiba pregatirea profesionala care sa corespunda atributiilor si responsabilitatilor functiei publice si sa se respecte categoria, clasa si gradul profesional al functionarului public.

O noutate importanta adusa prin Legea nr. 251/2006 este aceea ca atat detasarea cat si transferul se pot face pe o functie publica de conducere. Este o norma care schimba optica si solutia existente pana in prezent, conform careia ocuparea unei functii publice de conducere se poate face doar prin concurs si pe care, in ceea ce ne priveste, nu o impartasim, pentru ca este lesne de intuit modul discretionar in care norma se va aplica in practica si ce consecinte va produce. Nu cred ca suntem inca pregatiti, ca sistem administrativ, pentru acest gen de mobilitate in functia publica.

Transferul poate avea loc atat in interesul serviciului cat si la cererea functionarului public.

Transferul in interesul serviciului se face numai intr-o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional. Transferul la cerere se face intr-o functie publica de aceeasi categorie, clasa si grad profesional sau intr-o functie de nivel inferior, in urma aprobarii cererii de transfer a functionarului de catre conducatorul autoritatii sau institutiei publice la care se solicita transferul.

Introducerea distinctiei intre functia publica centrala si cea locala determina concluzia ca transferul nu se va putea efectua de pe o functie publica locala pe una de aceeasi clasa si grad centrala si invers.

In cazul functionarilor publici de conducere, transferul se poate realiza pe functii ale caror atributii sunt similare cu atributiile functiei de pe care se efectueaza transferul.

Mutarea in cadrul altui compartiment poate fi definitiva sau temporara.

Mutarea definitiva in cadrul altui compartiment poate avea loc atunci cand se dispune de conducatorul unei autoritati sau institutii publice, la solicitarea justificata a functionarului public, cu aprobarea conducatorului autoritatii sau institutiei publice sau in alte situatii prevazute de lege.

Functionarul public paote solicita mutarea temporara sau definitiva in cazul in care starea sanatatii, dovedita cu certificat medical, nu ii permite desfasurarea activitatii in acelasi compartiment.

Exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere vacante se realizeaza prin promovarea temporara a unui functionar public care indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea acestei functii publice si care nu are in cazierul administrativ sanctiuni disciplinare neradiate, potrivit legii.

12.2. Suspendarea raportului de serviciu

Sunt reglementate doua tipuri de suspendare, de drept si din initiativa persoanei interesate.

Suspendarea de drept intervine cand functionaril se afla intr-un din urmatoarele situatii:

a) este numit sau ales intr-o functie de demnitate publica, pentru perioada respectiva;

b) este incadrat la cabinetul unui demnitar;

c) este desemnat pentru o misiune diplomatca sau in cadrul unor organisme internationale;

d) desfasoara activitate sindicala pentru care este prevazuta de lege suspendarea;

e)efectueaza stagiul militar, stagiul militar alternativ, este concentrat sau mobilizat;

f)este arestat preventiv;

g) efectueaza tratament medical in strainatate sau insoteste sotia sau o ruda de gradul I inclusiv;

h) este in concediu pentru incapacitate temporara de munca, pe o perioada mai mare de o luna;

i) carantina, in conditiile legii;

j) concediu de maternitate, in conditiile legii;

k) este disparut, iar disparitia a fost constatata prin hotarare judecatoreasca irevocabila;

l)forta majora;

m) in cazul in care s-a dispus trimiterea in judecata pentru savarsoirea unor infractiuni de natura celor prevazute la art. 54 lit. h);

n) pe perioada cercetarii administrative, in situatia in care functionarul public care a savarsit o abatere disciplinara poate influenta cercetarea administrativa, la propunerea comisiei de disciplina;

n) alte cazuri prevazute de lege.

Suspendarea la initiativa functionarului public are loc in urmatoarele situatii:

a)concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la 3 ani, in conditiile legii;

b) concediu pentru ingrijirea copilului in varsta de pana la 7 ani sau in cazul copilului cu handicap, pana la 18 ani;

c) desfasurarea de activitati in cadrul unor organisme sau institutii internationale;

d) participarea la campania electorala;

e) participarea la greva.

Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivata a functionarului public, pentru un interes personal legitim, in alte situatii decat cele prevazute anterior. Cererea se face ins cris, cu cel putin 15 zile inainte de data de la care se cere suspendarea.

Pe perioada suspendarii, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa rezerve postul aferent functiei ocupata de functionarul public suspendat, ocuparea postului respectiv putandu-se face numai pe perioada determinata.

12.3. Incetarea raportului de serviciu se face prin act administrativ al autoritatii investita cu puterea de numire, dupa cum urmeaza: de drept, prin acordul partilor, consemnat in scris, prin eliberare din functia publica, prin destituire din functia publica si prin demisie.

Incetarea de drept are loc la data decesului functionarului public; a ramanerii defintive a hotararii de declarare a mortii; cand functionarul nu mai indeplineste anumite conditii necesare pentru ocuparea unei functii publice; la implinirea conditiilor de pensionare sau la comunicarea deciziei pe pensionare pentru limita de varsta, aniticipata sau de invaliditate; ca urmare a constatarii nulitatii absolute a actului administrativ de numire in functia publica; cand functionarul a fost condamnat prin hotarare judecatoreasca pentru o infractiune din cele prevazute de lege sau cand s-a dispus o pedeapsa privativa de libertate; ca urmare a interzicerii exercitarii profesiei sau functiei, ca masura de siguranta si la data expirarii termenului pentru care a fost ocupata, pe o perioada determinata, o anumita functie.

Eliberarea din functie se dispune de persoana care are competenta legala de numire in urmatoarele cazuri: autoritatea si-a incetat activitatea sau a fost mutata in alta parte iar functionarul nu este de acord sa o urmeze; reducerea personalului, in caz de reorganizare, prin reducerea postului ocupat de functionarul public; ca urmare a admiterii cererii de reintegrare a functie formulata de un functionar destituit ilegal; pentru incompetenta personala, cand s-a obtinut calificativul necorespunzator la evaluarea performantelor profesionale; starea de sanatate a functionarului, constatata prin decizie a organelor medicale competente; ca urmare a refuzului neintemeiat al inaltului functionar public de acceptare a numirii in conditiile mobilitatii prevazuta de lege pentru ei. In caz de eliberare, autoritatea sau institutia publica este obligata sa acorde un preaviz de 30 de zile.

Destituirea dintr-o functie publica se dispune ca sanctiune disciplianra aplicata pentru motive imputabile functionarului public, in cazul savarsirii repetate a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disicplinare care a avut consecinte grave sau daca s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate iar functioanrul nu actioneaza pentru incetarea lui intr-un termen de 10 zile calendaristice de la data cand a intervenit.

Demisia reprezinta un act juridic unilateral al functionarului public, prin care acesta comunica in scris incetarea raportului de serviciu. Demisia nu trebuie motivata si produce efecte juridice in termen de 30 de zile calendaristice de la inregistrare.

Functionarul public caruia i s-a modificat, i-a fost suspendat sau a incetat raportul de serviciu are obligatia sa predea lucrarile si bunurile care i-au fost incredintate in vederea exercitarii atributiilor de serviciu.

In cazul in care raportul de serviciu a incetat din motive pe care functionarul public le considera ilegale, el poate cere anularea actului administrativ prin care i-a incetat raportul de serviciu, in conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.