Notiunea de politica

Notiunea de politica

Sensurile notiunii pot fi analizate pornind de la distinctia pe care limba engleza o permite intre politics si policy. Aceasta distinctie deosebeste "Policy", politica in calitate de coordonatoare a unui domeniu determinat printr-un organism specific (o politica sectoriala: industriala, sociala, culturala etc.), de sfera luptei pentru putere, "Politics". Se poate realiza astfel o departajare intre politica considerata drept competitie pentru cucerirea sau influentarea puterii, exercitiu general al puterii (ca guvernare), alocare publica a bunurilor si valorilor, rezolvare a conflictelor sau modul de selectare a celor care vor conduce si a felului in care vor exercita aceasta functie si politica definita ca exercitare a puterii intr-un domeniu distinct bine definit.

In limbajul curent al limbii romane sunt distinse doua categorii de fenomene referitoare la spatiul politic, atunci cand se atribuie aceleiasi notiuni doua genuri: masculinul si femininul, politicul si politica acestea fiind fetele unei singure realitati. Forma masculina, politicul, desemneaza o caracteristica de profunzime a societatilor, corespunzand nivelului structural prin care sunt clasate si ordonate datele materiale ale unei colectivitati si elemente spirituale ce-i formeaza cultura. Politicul se asociaza astfel ideii unei ordini indispensabile impusa vointelor umane si din aceasta perspectiva el se detaseaza de lumea contingentelor.

Cand ne raportam la un spatiu in care credinte, convingeri sau ideologii se infrunta, politicul isi dovedeste caracteristicile de concept neutru perfect, insensibil la influentele conjuncturii si fluctuatiile istoriei. Aceasta neutralitate nu inseamna insa pierderea dimensiunii concrete cata vreme politicul este parte integranta a socialului. Rolul politicului este acela de a prelua acele probleme pe care grupul nu le poate solutiona. Cum o societate fara probleme nu este o decat o societate stagnanta, politicul imprima prin functiile sale un caracter dinamic colectivitatii. Aparitia problemelor si constientizarea acestora de catre comunitate incarca cu autoritate pe cei ce iti asuma responsabilitatea solutiei. O problema devine politica din momentul in care este rezolvata prin intermediul unei puteri institutionalizate . Solutionarea unei probleme si reglementarea ei prin intermediul puterii prezinta insa diferente cata vreme solutia se gaseste in chiar datele problemei nefacand necesara, ca in cazul puterii, interventia unor factori externi care sa reglementeze prin decizie recursul la autoritatea deontica.

Caracteristica politicului consta in instrumentul folosit in rezolvarea problemei. Politizarea problemelor le modifica natura prin includerea puterii in datele problemei. Recursul la autoritate are cel mai adesea rolul de a obisnui societatea cu problemele recurgand la o serie de procedee adaptate situatiei concrete precum compromisul, consensul, contractul sau dictatul.

Astfel, suplu dar permanent, politicul se regaseste in toate miscarile sociale integrand noile forte intr-o forma de ordine mereu instabila, dar nu mai putin prezenta. Capacitatea sa de adaptare face ca politicul sa nu fie asimilat unor structuri institutionale chiar daca se manifesta prin intermediul acestora.

Prin politic grupul se incadreaza in spatiul public iar societatea ia intr-un fel act de existenta sa ca realitate autonoma. Spatiu al contradictiilor si convergentelor reglate prin institutii, politicul reprezinta partea stabila a fenomenului guvernarii exprimand cautarea echilibrului, a ordinii necesare vietii sociale.

Politica este activitatea desfasurata fie de guvernanti, fie de un alt grup pentru a ocupa posturi de conducere sau a influenta deciziile conducatorilor. Faptul ca partea practica a acestei activitati presupune o paleta foarte larga de procedee, unele mai putin sau deloc compatibile cu morala dominanta, face ca politica sa aiba in societatile contemporane un sens peiorativ. Acest aspect ramane insa unul de suprafata.

Politica, functie necesara a vietii sociale, introduce in cadrul grupului sau a societatii globale coeziunea ce face posibila prevalenta convergentelor asupra divergentelor, pentru aceasta recurgand la coercitie. Faptul ca forta coercitiva este legitima sau ilegitima trebuie raportat la finalitatea activitatii politice: cucerirea functiilor de putere.

Definind puterea si prerogativele acesteia politica este atat o functie sociala, cata vreme se raporteaza la colectivitate, cat si o functie necesara prin care grupul controleaza tendintele centrifuge sau anarhice ale membrilor. Exersand aceste functii politica devine creatoare de valori.

Determinand regulile grupului, politica indica implicit un scop si prin aceasta influenteaza sau construieste valorile care justifica mecanismele de autoritate si de supunere. Daca multe din valorile politice sunt intrinseci naturii umane, politica le regrupeaza si le schimba continutul initial prin integrarea lor in spatiul puterii. Principala functie a politicii priveste realizarea binelui social.[2]

Astfel, politica constituie acea activitatea sociala care asigura, prin forta fondata in general pe drept, securitatea exterioara si convergentele interne intr-o unitate politica particulara, fiind garantul ordinii in mijlocul confruntarilor ce rezulta din diversitatea si divergentele de opinii si interese.[3]

Latura formala a politicii se dezvaluie sub forma riguroasa a dreptului. Considerat fundamentul corpului social dreptul constituie o expresie concentrata a politicii. Prin drept, ca si prin politica, omul incearca sa reduca incertitudinile despre viitor, iar norma juridica, expresie a unei politici ce urmareste sa introduca in grup un anume tip de relatii corespunzatoare valorilor care trebuie respectate, unui orizont impregnat de valori politice. Politicul ca mod de a determina valori sociale considerate esentiale, este corelat cu juridicului, forma de realizare a valorilor prin intermediul activitatii umane.[4]