Refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a raspunde unei cererii ca o specie a actului administrativ in practica judecatoreasca

Refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a raspunde unei cererii ca o specie a actului administrativ in practica judecatoreasca

1 Optica traditionala a instantelor de contencios administrativ

Recursul contra tacerii administratiei publice este reglementat expres in legislatia franceza - Legea din 1 iunie 1900 de unde a fost preluat si in legislatia romaneasca, respectiv in Legea din 1905. Astfel Legea din 1905 cat si Legea din 1912 foloseau expresia de "refuzul administratiei de a rezolva cererea." Iar legea din 1925 formula "reaua vointa a administratiei de a rezolva cererea." Practica judecatoreasca a considerat egal refuzul cu "reaua vointa" fara alte argumente, intelegand faptul ca administratia n-a dat curs cererii sau a refuzat prestatia la care particularul avea dreptul.

2 Practica judecatoreasca in baza Legii nr. 1/1967

In baza art. 2 din Legea nr.1/1967 se putea face actiune impotriva "refuzului nejustificat al administratiei de a satisface o cerere privitoare la un drept" respectiv impotriva nerezolvarii unei cereri. Dar, dat fiind situatia din epoca, practica judecatoreasca in materie nu prea exista. Din punct de vedere teoretic putem spune ca simplu fapt ca un organ al administratiei respinge, fara motivare cererea nu poate fi considerat refuz.

3 Aspecte teoretice din practica judecatoreasca actuala de admitere a actiunilor contra refuzului autoritatilor administratiei

Instantele judecatoresti au admis actiunile considerand ca refuzul este justificat in cazuri ca:

refuzul unei primarii de a intocmi un proces - verbal de evaluare a unei locuinte demolate abuziv care, proces - verbal, sa stea la baza despagubirilor;

refuzul unui organ central al administratiei de a incadra intr-un post o persoana inlaturata abuziv;

refuzul B.N.R. de a deschide un acreditiv valutar;

refuzul unei primarii de a anula o decizie de instituire tutela.

In materie de tutela (autoritate tutelara se impun anumite precizari, astfel: pana in decembrie 1989 aceasta activitate era in sarcina comitetelor executive ale fostelor consilii populare ca purtatoare de autoritate de stat. Actele lor nu puteau fi atacate in contencios administrativ; legea prevazand cai speciale de atac.

In prezent aceasta activitate este de competenta primarului ca reprezentant al statului. Pe calea controlului ierarhic actele in aceasta materie nu sunt cenzurabile (art.160 din Codul fam.) dar ele sunt supuse controlului de legalitate exercitat de catre prefect care, deci, le poate ataca in contenciosul administrativ. Nimic insa nu impiedica orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau prin actul administrativ emis in aceasta materie sa-l atace in contenciosul administrativ. In prezent practica instantelor de contencios administrativ releva faptul ca acestea apreciaza ca refuzul autoritatilor administrative poate fi retinut ca act administrativ asimilat numai atunci acest refuz este o manifestare de vointa unilaterala ca si actul administrativ fie ca actul provine de la o autoritate administrativa sau statala dar care realizeaza, in limita competentei, administratie fie ca provine de la alte structuri ale statului care sunt "stabilimente de utilitate publica" fie ca provine de la organizatiile profesionale ale avocatilor, medicilor sau notarilor.

De asemenea, sunt argumente ca si structurile cultelor organizate in conditiile legii fac parte din "stabilimentele de utilitate publica."