Raportul de serviciu

Raportul de serviciu

Raportul de serviciu este acea relatie juridica intersubiectiva care consfinteste intrarea unei persoane fizice in serviciul unei autoritati publice.

Raportul de serviciu poate fi de drept, in cazul in care se constituie printr-un act administrativ unilateral al autoritatii publice si de fapt, in lipsa unui act formal de investire in functie.

Raportul de serviciu de drept poate fi voluntar sau impus, in functie de necesitatea consensului solicitantului.

Raporturile de serviciu impuse sunt strict delimitate de lege. Potrivit art. 42 din Constitutie "munca fortata este interzisa". Nu constituie insa munca fortata: a)serviciul cu caracter militar sau activitatile desfasurate in locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase; b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata; c) prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.

Raportul de serviciu (de drept) voluntar poate fi: de cariera (functionaresc), cand se concretizeaza intr-o relatie juridica intre o autoritate publica si o persoana fizica si onorific, daca decurge dintr-o relatie juridica pe o perioada determinata, fara a se acorda salariu sau alta retribuire celui atras la realizarea unui serviciu public datorita inaltei sale competente si prestigiului profesional de care se bucura.

Elementele componente ale raportului de serviciu sunt: subiectele, obiectul si continutul raportului.

Subiectele raportului de serviciu sunt autoritatea administrativa, ca subiect supraordonat si persoana fizica.

Obiectul acestui raport este constituit din prestarea activitatilor care duc in mod direct la realizarea sarcinilor administratiei.

Continutul raportului de serviciu il reprezinta ansamblul drepturilor si indatoririlor reciproce. Cele mai importante caracteristici ale raportului de serviciu sunt evidentiate de faptul ca el se prezinta ca un: raport de drept public, avand in vedere caracterul public al subiectului supraordonat si scopul public; raport voluntar intrucat atat pentru constituire cat si pentru continuarea acestuia este necesara nu numai vointa administratiei publice ci si cea a celui investit in functie; raport strict personal deoarece capacitatea intelectuala si tehnica ceruta pentru fiecare sarcina si increderea pe care institutia trebuie sa o aiba in persoana careia ii incredinteaza propriile interese, necesita ca raportul sa fie constituit "intuituu persoane"; raport juridic bilateral comportand drepturi si obligatii reciproce; raport de subordonare ierarhica, adica subordonarea ierarhica si disciplina disting de fapt functia si obligatia profesionala.

Raportul de serviciu avand trasaturi caracteristice se deosebeste de raportul de munca incheiat in conditiile legislatiei muncii. Bunaoara raportul de serviciu isi are izvorul in actul unilateral de numire in functie, fiind supus regimului juridic de drept public, pe cand salariatul isi desfasoara activitatea pe baza contractului individual de munca, incheiat potrivit dreptului comun.

Raportul de munca are caracter bilateral cuprinzand drepturile si obligatiile partilor care se afla pe o pozitie de egalitate juridica, pe cand raportul de serviciu contine drepturile si obligatiile partilor stabilite pe cale unilaterala conform normelor legale.

Raportul de serviciu se incheie intotdeauna intre o autoritate sau institutie publica si o persoana fizica, pe cand raportul de munca poate fi incheiat si intre doua persoane fizice.

Litigiile privind raportul de serviciu se solutioneaza de instantele de contencios administrativ, in timp ce astfel de litigii care vizeaza raportul de munca intra in competenta instantelor civile specializate. In consecinta raportul de serviciu al functionarului public, nu se identifica cu raportul de munca al salariatilor, chiar daca aceste raporturi au si trasaturi comune.