ACTUL JURIDIC CIVIL

Actul juridic civil

1. Definitia si clasificarea actelor juridice civile.

Literatura juridica a definit actul juridic civil ca fiind manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil.

Unii autori au definit actul juridic civil ca fiind "o manifestare de vointa - unilaterala, bilaterala sau multilaterala - savarsita cu intentia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit dreptului obiectiv, raporturi civile cu conditia ca de existenta acestei conditii sa depinda insusi producerea efectelor juridice.

S-a apreciat ca aceasta definitie este prea incarcata de elemente ce nu-si justifica utilitatea.

Din definitia actului juridic civil se desprind elementele definitorii ale acestuia:

- prezenta unei manifestari de vointa care provine de la unul sau mai multe subiecte de drept civil;

- manifestarea de vointa trebuie sa fie exprimata in intentia de a produce efecte juridice civile;

- efectele juridice urmarite de manifestarea de vointa pot consta in a da nastere, a modifica sau a stinge un raport juridic civil concret.

Expresia de act juridic are doua acceptiuni.

Intr-o prima acceptiune, denumite "negotium juris" sau "negotium" respectiv operatiune juridica este desemnat tocmai sensul ce intra in obiectul de studiu al capitolului de fata desemnand manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile.

A doua acceptiune are in vedere termenul de "instrumentum probationis" sau "instrumentum", determinand suportul material care consemneaza operatiunea juridica, pentru acest sens folosindu-se si termenul de inscris constatator.

In literatura juridica s-au conturat anumite criterii de clasificare ale actelor juridice civile:

- dupa numarul partilor deosebim acte juridice civile unilaterale, bilaterale si multilaterale;

- dupa scopul urmarit la incheierea lor exista acte juridice cu titlu oneros (comutative si aleatorii) si acte juridice cu titlu gratuit (libertati si acte dezinteresate);

- dupa efectul lor actele juridice civile sunt constitutive, translative si declarative;

- dupa importanta lor distingem acte juridice civile de conservare, de administrare si de dispozitie;

- dupa continutul lor avem acte juridice patrimoniale si nepatrimoniale;

- dupa modul sau forma de incheiere sunt acte juridice civile, consensuale, formale (solemne) si reale;

- dupa momentul producerii efectului lor, actele juridice civile se divid in acte intre vii (inter vivos) si acte pentru cauze de moarte (mortis causa);

- dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului actele juridice civile sunt acte subiective si acte obiective;

- dupa legatura lor cu modalitatile (termen, conditie, sarcina) actele juridice sunt acte pure si acte afectate de modalitati;

- dupa raportul dintre ele distingem acte juridice civile principale si acte juridice accesorii;

- dupa legatura lor cu cauza (scopul) actele juridice civile sunt cauzale si abstracte;

- dupa modalitatea incheierii lor se disting acte juridice civile strict personale si acte juridice civile care pot fi incheiate si prin reprezentare;

- dupa reglementarea si denumirea lor legala avem acte tipice sau numite si acte atipice sau nenumite;

- dupa modul de executare, actele juridice se impart in acte cu executare dintr-o data (uno ictu) si acte cu executare succesiva.

In cele ce urmeaza vom definii aceste categorii de acte juridice civile, tinand seama de criteriile de clasificare, fara insa a mai dezvolta si importanta juridica a fiecarei clasificari.

2. Conditiile contractului juridic civil

Prin conditiile actului juridic civil intelegem acele elemente din care este alcatuit acesta.

Codul civil facand referire la contractul civil, care de fapt este prototipul actului juridic civil in art. 998 stabileste ca: "Conditiile esentiale pentru valabilitatea unei conventii sunt:

capacitatea de a contracta;

consimtamantul valabil al partii ce se obliga;

un obiect determinat;

o cauza licita.

Prin capacitatea de a incheia actul juridic civil se intelege acea conditie de fond si esenta care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil.

Capacitatea de a incheia actul juridic civil este numai o parte a capacitatii avuta, reunind in structura sa o parte a capacitatii de folosinta a persoanei (fizica sau juridica), precum si capacitatea de exercitiu a acesteia.

Capacitatea de a incheia acte juridice civile este reglementata de Codul civil, Codul familiei, Decretul nr. 31 / 1954, privitor la persoanele fizice si juridice si de alte acte normative.

Capacitatea de a contracta ca o conditie esentiala a valabilitatii unei conventii este prevazuta de art. 948 alin. 1 din Codul civil.

Definitia si conditiile de valabilitate ale consimtamantului

Consimtamantul este acea conditie esentiala, de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior.

Pentru valabilitatea consimtamantului se cer a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

sa emane de la o persoana cu discernamant;

sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;

sa fie exteriorizat;

sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant.

Unii autori au sustinut ca ar trebui indeplinite si alte cerinte precum: "consimtamantul sa fie serios" si "consimtamantul sa fie precis", insa asa cum just s-a apreciat ele sunt cuprinse in celelalte conditii.

3. Viciile de consimtamant.

Eroarea

Eroarea reprezinta falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic civil.

Reglementarea legala a acestui viciu de consimtamant este data de prevederile art. 953 si 954 Cod civil: "consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare ." si "eroarea nu produce nulitate decat daca cade asupra substantei obiectului conventiei. Eroarea nu poate produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia".

& Eroarea se deosebeste de ignoranta, intrucat aceasta din urma consta in faptul de a nu avea nici o idee despre un lucru cu privire la care se incheie actul juridic civil.

Eroarea se clasifica in functie de doua criterii: dupa criteriul consecventelor pe care le produce si dupa criteriul notiunii realitatii asupra caruia poarta eroarea.

Dupa criteriul consecintelor pe care le produce, eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol, eroarea viciu de consimtamant si eroarea indiferenta.

Dolul (viclenia)

Dolul sau viclenia este acel viciu de consimtamant care consta in inducerea in eroare a unei persoane prin mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina sa incheie un act juridic civil fara aceste manopere partea indusa in eroare neincheind actul juridic.

S-a sustinut pe buna dreptate ca vointa este viciata de eroarea provocata prin dol (sau prin viclenie).

Reglementarea legala a dolului ca viciu de consimtamant isi are consacrarea in dispozitiile Codului civil.

Art. 953 Cod civil prevede ca: consimtamantul nu este valabil cand este . surprins de dol", iar art. 960 din Codul civil mentioneaza: "dolul este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene intrebuintate de una din parti sunt astfel, incat este evident ca, fara anumite masinatii, cealalta parte nu ar fi contractat. Dolul nu se presupune".

Violenta

Violenta este acel viciu de consimtamant care consta in amenintarea unei persoane cu un rau care ii produce o temere ce o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat.

Violenta ca viciu de consimtamant este clasificata dupa mai multe criterii:

a.       dupa natura raului cu care se ameninta se distinge:

violenta fizica (vio) avand natura fizica si patrimoniale vizand amenintarea cu un rau ce priveste integritatea sau bunurile persoanei;

violenta morala (matus) cand amenintarea cu un rau se refera la onoarea, cinstea sau sentimentul persoanei.

b.      dupa caracterul amenintarii sau in raport cu efectele pe care le produce deosebim:

amenintarea legitima cu un rau care nu constituie viciu de consimtamant, fiind deci vorba de o amenintare legala. Spre exemplu amenintarea debitorului ca va fi actionat de catre creditor pentru nerespectarea obligatiei asumate printr-un contract de imprumut, de restituire a datoriei scadente;

amenintarea nelegitima, cu un rau ce insufla victimei o temere ce-i viciaza consimtamantul si incheie in aceste conditii actul juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat, ea atragand nulitatea relativa a actului astfel incheiat.

Leziunea

Prin leziune ca viciu de consimtamant se intelege paguba materiala pe care o sufera una din partile unui contract oneros si cumulativ din cauza disproportiei vadite de valoare dintre cele doua prestatii reciproce (privite ca echivalente valoric).

Leziunea are un domeniu strans de aplicare, privind numai minorii intre 14 - 18 ani (cu capacitate de exercitiu restransa).

Anularea pentru leziune a actelor juridice incheiate de minorul intre 14 - 18 ani trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

sa fie acte administrative;

sa fie incheiate de minorul intre 14 - 18 ani singur, fara incuviintarea ocrotitorului legal;

sa fie lezionare pentru minor;

sa fie acte juridice bilaterale, cu titlu oneros si cumulative.

4. Obiectul actului juridic civil

Definitia obiectului actului juridic civil.

Prin obiect al actului juridic civil se intelege conduita partilor stabilite prin acel act juridic, respectiv actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptate sau de care sunt tinute.

Definitia expresa isi are formularea din prevederile art. 962 Cod civil, care prevede ca: "Obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una se obliga" (conventiile fiind acte juridice - s. n.).

Din aceasta definitie rezulta ca obiectul actului juridic este identic cu acela al raportului juridic civil.

Definitia deci are in vedere prestatiile la care partile sau una din parti se obliga (art. 962 Cod civil), dar si bunurile ori lucrurile la care se refera conduita partilor, care sunt mentionate ca obiect derivat (sau obiect exterior) al actului juridic civil.

Dealtfel referindu-se la bunuri, art. 963 Cod civil precizeaza ca: "Numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract".

Literatura juridica in legatura cu definitia obiectului actului juridic a oferit si alte formulari.

F Obiectul si continutul actului juridic civil sunt in aceeasi corelatie ca si obiectul si continutul raportului juridic civil.

Intr-o opinie s-a sustinut ca obiectul actului juridic civil consta in crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic, opinie criticata pe motivul ca ar crea confuzie intre obiectul actului practic si efectul general al acestuia.

Potrivit unei alte opinii, obiectul actului juridic civil consta in interesele reglementate de parti prin actul juridic civil incheiat, in temeiul si in limitele legii, opinia fiind criticata ca, fiind vorba de "interes", se face confuzie intre obiectul si cauza actului juridic.

Conditiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil.

Pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil acesta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa existe la incheierea acrului juridic civil;

sa fie in circuitul civil;

sa fie determinat ori determinabil;

sa fie posibil;

sa fie licit si moral.

Toate aceste cerinte de valabilitate sunt numite conditii generale necesare pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil.

In afara de aceste conditii generale, pentru unele acte juridice se cer indeplinite si anumite conditii speciale pentru valabilitatea obiectului actului juridic civil, ele fiind:

- cel care se obliga sa fie titularul dreptului civil subiectiv (in actele constitutive sau translative de drepturi reale);

- sa existe autorizatia administrativa sau judiciara prevazuta de lege;

- obiectul sa fie un fapt personal al celui ce se obliga (in actele juridice cu pronuntat caracter personal se cere ca prestatia ce constituie obiectul actului juridic civil sa constea intr-un fapt personal al debitorului, fiind lipsita de eficienta juridica permisiunea faptei altuia).

- in functie de natura lor unele acte juridice impun ca numai anumite bunuri sa formeze obiectul lor (imprumutul de folosinta priveste numai bunurile neconsumabile, imprumutul de conventie priveste numai bunurile consumptibile, ipoteca se poate constitui numai asupra bunurilor imobile, iar gajul numai asupra lucrurilor mobile.

Cerintele de valabilitate ale obiectului actului juridic civil au la baza dispozitiile legale din Codul civil:

- art. 948 pct. 3 Cod civil: "un obiect determinant";

- art. 964 Cod civil: "Numai bunurile ce sunt in anunt pot fi obiectul unui contract";

- art. 964 Cod civil: "Obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinant, cel putin in specia sa. Cantitatea obiectului poate fi certa, de este posibila determinarea sa";

- art. 965 Cod civil: "Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei. Nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nici nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui succesiune este in chestiune.

5. Cauza actului juridic civil

Definirea, reglementarea si elementele cauzei actului juridic civil.

Prin cauza se intelege obiectul urmarit la incheierea actului juridic civil.

Cauza care este motivul determinant pentru incheierea actului juridic civil, impreuna cu consimtamantul (ce este hotararea de a incheia actul juridic) formeaza vointa juridica.

In afara de articolul 948 pct. 4 Cod civil care se refera la o "cauza licita", ca si conditie esentiala a conventiei, Codul civil reglementeaza cauza in art. 966 - 968.

Potrivit art. 966: "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita nu poate avea nici un efect".

Art. 967 din Codul civil prevede ca: "conventia nu este valabila, cu toate ca, cauza nu este expresa. Cauza este prezumata pana la dovada contrarie.

Si art. 968 precizeaza ca: "cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice".

Prin analiza textelor de lege si a definitiei cauzei s-au semnalat unele trasaturi ale cauzei actului juridic civil:

- cauza este o parte a vointei juridice si anume o prelungire a consimtamantului;

- cauza este elementul care raspunde la intrebarea "pentru ce?" prin raspunsul dat subliniindu-se scopul urmarit prin incheierea actului juridic;

- cauza este un element al actului juridic, care nu se confunda nici cu consimtamantul si nici cu obiectul acestuia;

- cauza nu se confunda cu izvorul efectelor juridice, pentru ca nu priveste causa eficiens (cauza eficienta), ci causa finalis, in sens juridic intelegand prin aceasta scopul actului juridic;

- desi este vorba de causa finalis (scop) care, aparent, urmeaza efectului, in realitate cauza precede efectul, ea fiind mentala a scopului urmarit, realizandu-se inainte si in vederea incheierii actului juridic civil.

In structura cauzei, in literatura juridica s-a precizat ca ea are doua elemente: scopul imediat si scopul mediat.

Scopul imediat (causa proxima) numit si scopul obligatiei este elementul abstract, obiectiv si invariabil in cadrul fiecarei categorii de acte juridice.

Astfel, in contractele sinalagmatice scopul imediat este consideratia autoprestatiei, incheiate cu titlu gratuit, intentia de a gratifica, in actele reale, terminarea lucrului.

Scopul imediat (causa remata) numit si scopul actului juridic este elementul concret, subiectiv si variabil de la un act juridic la altul.

Din cerintele art. 966 Cod civil rezulta ca pentru a fi valabila cauza actului juridic trebuie sa indeplineasca cumulativ trei conditii: sa existe, sa fie reala si sa fie licita si morala.

Forma actului juridic

Prin forma actului juridic civil se intelege acea conditie care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Putem afirma ca actul juridic civil este haina exterioara pe care o imbraca actul juridic civil.

E Aceasta este forma actului juridic in sens restrans, existand si o acceptie in sens larg a acestei notiuni.

In sens larg prin forma actului juridic civil se inteleg conditiile de forma pe care trebuie sa le indeplineasca un act juridic civil pentru validarea sa, pentru proba existentei si continutului sau, cat si pentru opozabilitatea actului respectiv fata de terte persoane.

Principiul consensualismului actelor juridice civile

Forma actului juridic in dreptul civil este dominata de principiul formei consensualismului, potrivit caruia un act juridic civil este valabil incheiat prin simpla manifestare de vointa a partilor indiferent de forma in care ea se exteriorizeaza.

Principiul consensualismului are reglementare legala expresa, insa el este dedus din prevederile art. 998 Cod civil, care enumera conditiile de validitate ale conventiilor si care nu face nici o referire la forma acestora.

De aici se deduce ca exprimarea intr-o forma anume este prevazuta expres de lege (ca in cazul donatiei, testamentului, etc.).

Actele juridice civile solemne.

Ele sunt o exceptie de la principiul consensualismului actelor juridice civile si in situatia lor legiuitorul a prevazut necesitatea incheierii lor intr-o anumita forma solemna ca o conditie de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem).

Putem exemplifica din multitudinea de acte juridice civile solemne contractul de donatie care trebuie incheiat in forma autentica (art. 813 Cod civil), ipoteca conventionala deasemenea trebuie incheiata in forma autentica (art. 1772 Cod civil), la fel si vanzarea - cumpararea terenurilor (Legea nr. 54 / 1998 privind circulatia juridica a terenurilor).

In aceste cazuri, forma de exprimare a consimtamantului la incheierea actului juridic civil este un element constitutiv si o conditie de validitate a actului, ca si celelalte conditii de fond prevazute de art. 948 Cod civil si deci actele solemne nu pot fi incheiate decat prin manifestarea expresa a consimtamantului (un tacito), in forma ceruta de lege.

Forma actului juridic civil ceruta "ad probationem".

Legea cere in anumite cazuri, pentru dovada existentei si continutul actului juridic civil o anumita forma ce nu are legatura cu validitatea sa.

Potrivit art. 1191 Cod civil: "Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru un depozit voluntar, nu se poate face decat un act autentic, sau prin act sub semnatura privata".

Art. 1597 Cod civil precizeaza ca: "Depozitul valutar nu se poate face decat prin inscris", iar art. 1705 Cod civil mentioneaza: "Tranzactia trebuie sa fie constanta in scris".

Exista si legi speciale ce prevad astfel de exemple (art. 21 din Legea nr. 114 / 1996 privind contractul de inchiriere a locuintei etc.).

Forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti.

Aceasta inseamna formalitati care nu sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor si intereselor lor.

Forma ceruta de lege pentru protectia tertilor este obligatorie, in lipsa ei sanctiunea este inopozabilitatea fata de terti, el insa produce efecte fata de parti.

Aplicatii ale formei cerute pentru opozabilitatea facuta de terti sunt mentionate in numeroase acte normative ca de exemplu: publicitatea imobiliara prin cartile funciare (art. 21 din Legea nr. 7 / 1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare), notificarea cesiunii de creanta (art. 1393 Cod civil), inregistrarea contractelor de arendare a consiliului local (art. 6 din Legea nr. 16 / 1994 a arendarii, etc.).

7. Modalitati ale actului juridic civil

Termenul

Termenul - dies - este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata fie inceperea, fie incetarea exercitiului drepturilor subiective si executarii obligatiilor civile, el indicandu-se printr-o data calendaristica.

Reglementarea legala a termenului, ca modalitate a actului juridic civil se gaseste in art 1022 - 1025 Cod civil, precum si in unele prevederi legale speciale (de exemplu Legea nr. 16 / 1994 a arendarii etc.).

Termenul ca modalitate a actului juridic civil se clasifica dupa mai multe criterii:

a.       Dupa criteriul efectului sau termenul este suspensiv si extinctiv.

Termenul suspensiv este acela care amana inceputul exercitiului dreptului subiectiv si executarii obligatiei corelative, pana la implinirea lui.

Termenul extinctiv este acela care amana stingerea exercitiului dreptului subiectiv executarii obligatiei corelative, pana la implinirea lui.

b.     

F Clasificarea este utila fiindca cine are beneficiul termenului, poate renunta la acest beneficiu.

In functie de titularul beneficiului termenului se distinge: termen in favoarea debitorului, termen in favoarea creditorului si termen in favoarea atat a debitorului cat si a creditorului.

c.       In functie de izvorul lor se distinge: termen voluntar sau conventional (care este stabilit prin act juridic civil unilateral sau bilateral), termen legal (stabilit prin lege) si termen judiciar sau jurisdictional (acordat de instanta debitorului, potrivit art. 1583 Cod civil).

d.      Dupa criteriul cunoasterii datei implinirii sale la momentul incheierii actului juridic civil, termenul este: cert, a carui implinire este cunoscut si incert, a carei implinire nu este cunoscuta ca data calendaristica (data mortii creditorului intr-un contract de renta viagera).

Termenul afecteaza doar executarea actului juridic civil nu si existenta sa, trebuind sa se faca distinctie intre termenul suspensiv si cel extensiv, in ce priveste efectele termenului.

Termenul suspensiv, intarzie, amana inceputul exercitarii dreptului subiectiv si indeplinirii, exercitarii obligatiei comerciale, producandu-se urmatoarele consecinte:

- daca debitorul executa obligatia sa inainte de termen el face o plata valabila, echivalenta cu renuntarea la beneficiul termenului (art. 1023 Cod civil);

- inainte de implinirea termenului, titularul dreptului poate lua masuri de conservare a dreptului sau;

- in actele translative de drepturi reale asupra bunurilor individual determinate, termenul suspensiv nu amana transferul acestor drepturi, decat daca s-a prevazut expres contractual;

- pana la implinirea termenului suspensiv creditorul nu poate cere plata de la debitor (art. 1023 Cod civil);

- inainte de implinirea termenului suspensiv, creditorul nu poate opune debitorului compensatie;

- inainte de termen, creditorul nu este indreptatit sa inainteze actiunea oblica sau pauliana;

- prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data implinirii termenului suspensiv (art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 / 1958 privind prescriptia extinctiva).

Termenul extinctiv marcheaza stingerea dreptului subiectiv cat si a obligatiei corelative.

Spre exemplu moartea creditorului marcheaza stingerea dreptului de a pretinde renta viagera si a obligatiei de a o plati, sau implinirea termenului inchirierii marcheaza incetarea dreptului de a folosi bunul si obligatia de a plati chiria.

8. Conditia.

Definitie, reglementare si clasificare.

Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de a carei indeplinire depinde nasterea sau stingerea unui drept.

Regulile generale privind aceste modalitati a actului juridic civil sunt stabilite de art. 1004 - 1019 Cod civil, in o serie de reguli speciale ce se gasesc in diverse alte acte normative (spre exemplu art. 9 - 47 din Legea nr. 136 / 1995 privind asigurarile si reasigurarile).

Din prevederile art. 1004 Cod civil care mentioneaza ca: "Obligatia este conditionata cand perfectarea ei depinde de un eveniment viitor si incert", rezulta caracterele conditiei:

este un eveniment viitor;

este un eveniment nesigur (incert);

este rodul vointei partilor.

Exista mai multe criterii de clasificare, in practica judiciara distingandu-se doua criterii: din punct de vedere al posibilitatii de realizare si al efectului lor.

a.       Din punct de vedere al posibilitatii de realizare se distinge:

- conditia cauzala, cand realizarea ei depinde de hazard, fiind independenta de vointa partilor (art. 1005 Cod civil prevede ca: " Conditia cauzala este aceea ce depinde de hazard si care nu este nici in puterea creditorului, nici intr-aceea a debitorului");

- conditia mixta, cand realizarea ei depinde de vointa uneia dintre parti si de vointa unei terte persoane determinate (art. 1007 Cod civil: "Conditia mixta este aceea care depinde totdeauna de vointa uneia din partile contractante si de aceea a unei alte persoane");

- conditia poteslativa, cand realizarea ei depinde de vointa partilor (art. 1006 Cod civil: "Conditia poteslativa este aceea care face sa depinda perfectarea conventiei de un eveniment pe care una si alta din partile contractante poate sa-l faca a se intampla, sau poate sa-l impiedice");

Conditia poteslativa este de doua feluri:

- conditie poteslativa pura, cand realizarea ei depinde de vointa exclusiva a unei parti (ma oblig daca vreau). Actul juridic incheiat sub conditie poteslativa pura nu produce efecte juridice (art. 1010 Cod civil: "Obligatia este nula cand s-a contractat sub o conditie poteslativa din partea celui ce se obliga");

- conditia poteslativa simpla, cand realizarea ei depinde de vointa unei parti si de un fapt exterior, ori de vointa unei persoane nedeterminate (vand locuinta, daca voi pleca din localitate pana la sfarsitul anului).

b.      Din punct de vedere al efectului conditia este suspensiva si rezolutorie.

Este suspensiva acea conditie de a carei indeplinire depinde nasterea actului juridic civil (art. 1017 Cod civil: "Obligatia sub conditie suspensiva este aceea care depinde de un eveniment viitor si incert. Obligatia conditionala nu se perfecteaza decat dupa indeplinirea evenimentului").

Este rezolutorie acea conditie de a carei indeplinire depinde desfiintarea actului juridic civil (art. 1019 Cod civil dispune: "Conditia rezolutorie este aceea care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si incert. Ea nu suspenda executarea obligatiei, ci numai obliga pe creditor a restitui ce a primit, in caz de indeplinire a evenimentului prevazut prin conditii"; Art. 1020 Cod civil prevede ca: "Conditia rezolutorie este subinteleasa totdeauna in contractele sinalagmatice in caz cand nici una din parti nu indeplineste angajamentul sau" si art. 1021 Cod civil dispune ca: "Intr-acest caz, contractul nu este desfiintat de drept. Partea in privinta careia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau sa sileasca pe cealalta parte a executa conventia, cand este posibil, sau sa-i ceara desfiintarea cu daune interese. Desfiintarea trebuie sa se ceara inaintea justitiei, care, dupa circumstante, poate acorda un termen partii actionate).

In analiza efectelor conditiei se face distinctie intre conditia suspensiva si conditia rezolutorie, trebuind examinata perioada anterioara indeplinirii conditiei (pendente conditione) si perioada ulterioara indeplinirii conditiei (evenimente conditione).

9. Sarcina

Sarcina, ca modalitate a actului juridic civil, este o obligatie de a da, a face sau a nu face ceva, impuse de dispunator gratificatului in actele cu titlu gratuit - libertati.

S-a exprimat opinia ca sarcina nu poate fi considerata o modalitate ce afecteaza actul juridic, ci o obligatie impusa gratificatului de catre dispunator, in actele juridice cu titlu gratuit.

Doctrina a adoptat doua criterii de clasificare a sarcinii:

In functie de persoana beneficiarului;

- sarcina in favoarea dispunatorului;

- sarcina in favoarea gratificatului;

- sarcina in favoarea unui tert.

Clasificarea este importanta pentru urmatoarele considerente:

- sarcina in favoarea dispunatorului se poate institui numai printr-o donatie nu si prin testament;

- sarcina poate influenta chiar natura juridica a actului (un act cu titlul gratuit sa devina un act cu titlu oneros);

- sarcina in favoarea unui tert face din beneficiar creditorul direct al gratificatului, fara ca acesta sa se afle in raport juridic cu dispunatorul, motiv pentru care beneficiarul poate cere numai executarea sarcinii, nu si revocarea actului pentru neindeplinirea sarcinii;

- sarcina in favoarea unui tert este considerata o forma de manifestare a stipulatiei pentru altul si nu o stipulatie prin interpunere de persoane.

In functie de valabilitatea lor sarcinile se clasifica in:

- sarcini imposibile, cand nu pot fi indeplinite;

- sarcini ilicite ce contravin legii;

- sarcini imorale, cele ce incalca bunele moravuri.

De aici rezulta faptul ca sarcina sa fie posibila, licita si morala.

Sarcina nu afecteaza valabilitatea actului juridic civil, ci eficacitatea sa. Daca gratificatul isi indeplineste sarcina, actul juridic se consolideaza, ca si cand ar fi fost pur si simplu.

Daca acesta nu-si executa sarcina, neexecutarea, fiind vorba de caracterul sinalagmatic al actului gratuit afectat de sarcina, da drept de a opta intre "rezolutiunea pentru neexecutare" sau "obligarea debitorului la executarea indatoririi ce-i revine".

10. Efectele actului juridic civil.

Prin efectele actului juridic civil se inteleg drepturile subiective si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau stinge un asemenea act.

Intre continutul raportului juridic civil si efectele actului juridic civil exista similitudine, deci actul juridic civil creeaza, modifica sau stinge drepturi si obligatii intre subiectele raportului juridic civil.

Prin principiile efectelor actului juridic civil se inteleg acele reguli de drept civil care arata modul in care se produc aceste efecte, respectiv cum, si in ce conditii si fata de cine se produc aceste efecte.

Cat priveste literatura juridica in stabilirea principiilor care guverneaza efectele actului juridic, s-a impus opinia potrivit careia se retine principiul fortei obligatorii a actului juridic, principiul irevocabilitatii si principiul relativitatii actului juridic civil, cea de a doua opinie sustinand ca irevocabilitatea nu e un principiu ci doar un aspect al principiului fortei obligatorii a actului juridic.

Principiul fortei obligatorii a actului juridic civil (Pacla sunt servanda).

Principiul fortei obligatorii a actului juridic civil este acea regula de drept potrivit careia actul juridic civil legal incheiat se impune autorilor (in cazul conventiilor) sau autorului (in cazul actelor juridice unilaterale) acestuia intocmai ca legea, deci actul juridic civil este obligatoriu si nu facultativ pentru parti.

Literatura si practica juridica au nuantat aceasta idee, exemplificand, ca o parte contractanta nu poate sa modifice unilateral pretul stabilit la incheierea conventiei, sau clauza referitoare la modalitatile de plata a pretului, iar instanta nu poate sa reduca sau sa majoreze cuantumul clauzei penale din contract.

Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic civil rezulta din:

necesitatea asigurarii stabilitatii raporturilor juridice generate de acte juridice civile;

imperativul moral al respectarii cuvantului dat.

Prin exceptie de la acest principiu, intelegem acele situatii in care efectele actului juridic nu se produc cum au stabilit partile, ele fiind mai restranse sau mai extinse, independent de vointa partilor.

Principiul irevocabilitatii actului juridic civil

Acest principiu este prevazut expres de art. 969 alin. 2 Cod civil, care referindu-se la conventii mentioneaza ca: "Ele nu se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege".

Acest principiu poate fi definit ca regula de drept potrivit careia actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia din parti, iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de vointa, in sens contrar din parte autorului.

Sunt exceptii de la acest principiu cazurile in care actul bilateral se revoca prin vointa uneia din parti, iar actul unilateral prin vointa autorului lui.

a.       Exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor bilarerale.

Exemplificand urmatoarele exceptii:

- donatiile dintre soti sunt revocabile (art. 937 alin. 1 Cod civil);

- contractele de locatiune incheiate pe durata nedeterminata pot fi revocate prin vointa unilaterala a unei parti (art. 1436 Cod civil);

- contractul de mandat poate fi revocat de oricare dintre parti (art. 1552 Cod civil);

- contractul de depozit poate fi revocat de deponent (art. 1616 Cod civil);

- contractul de asigurare poate fi denuntat in conditiile art 21 din Legea nr. 136 / 1995.

b.      Exceptia de la irevocabilitatea actelor juridice unulaterale.

Exemplificam cateva din aceste exceptii:

testamentul este revocabil (art. 922 Cod civil);

retractarea renuntarii la mostenire (art. 701 Cod civil);

oferta poate fi revocata, pana la momentul ajungerii ei la destinatar.

Principiul fortei obligatorii a actului juridic si al irevocabilitatii dobandesc anumite particularitati in cazul contractelor sinalagmatice (bilaterale) ce produc si urmatoarele efecte specifice:

exceptia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus);

rezolutiunea (sau rezilierea) pentru neexecutarea culpabila a contractului;

riscul contractului.

Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil

Acest principiu poate fi definit ca regula potrivit careia acest act produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, el neputand sa profite ori sa dauneze altei persoane.

Acest principiu este justificat pe de o parte prin natura volitionala a actului juridic dintre parti, ce prin acordul lor devin creditor si debitor si pe de alta parte acordul lor sa nu aduca atingere libertatii vointei altor persoane.

Deci, un act juridic civil, de principiu, nu poate genera drepturi subiective si obligatii pentru un tert, insa drepturile si obligatiile partilor actului juridic trebuie respectate de tert, vorbind astfel despre opozabilitatea fata de terti a actului juridic.

Pentru intelegerea principiului relativitatii se impune clasificarea notiunilor de parti, avanzi - cauza si terti in raport cu actul juridic civil.

Parte inseamna persoana care incheie actul juridic civil, fie personal, fie prin reprezentare, si in patrimoniul ori persoana careia se produc efectele actului juridic a exprimat un interes personal in acel act.

Avand - cauza este persiana care, desi n-a participat la incheierea actului, totusi suporta efectele acestuia, datorita legaturii sale juridice cu partile actului juridic civil.

Avanzii - cauza se impart in trei categorii:

- succesorii universali si cu titlu universal, care dobandesc un patrimoniu, fiind continuatori ai personalitatii autorului lor (mostenitorul sau mostenitorii legali etc.).

Acestia de principiu, preiau toate drepturile si obligatiile autorului actului juridic.

- succesorii cu titlu particular sunt persoane care dobandesc un anumit drept, privit individual (de exemplu cumparatorul unui bun).

Calitatea de avand - cauza se analizeaza in raport de actele anterioare ale autorului cu referire la acel bun, incheiate cu alte persoane (exemplu art. 1441 Cod civil: "Daca locatarul vinde lucrul inchiriat . cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare .").

- creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garantie reala pentru creanta lor (gaj ori ipoteca), ei avand doar un drept gaj general potrivit art. 1718 Cod civil ("Oricine este obligat personal, este tinut a indeplinii indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare").

Ei sunt avanzi - cauza ai debitelor lor, si pot urmarii actele juridice ale acestora incheiate in frauda intereselor sale, putand formula actiune pauliana (sau revocatorie - art. 975 Cod civil) sau actiunea in declararea simulatiei (art 1175 Cod civil).

Exceptii de la principiul relativitatii actului juridic civil.

Sunt considerate exceptii de la acest principiu cazurile in care actul juridic civil produce efecte si fata de alte persoane decat partile, prin vointa partilor actului, ele fiind clasificate in exceptii aparente (care in realitate nu se abat de la principiul relativitatii actelor juridice) si reale.

a.       Exceptii aparente de la principiul relativitatii actelor juridice civile.

1. Situatia avanzilor - cauza, nu este o exceptie de la principiul relativitatii deoarece actul juridic civil produce efecte fata de acestia fiindca ei iau locul partilor, asa cum s-a mentionat, in raportul juridic respectiv.

2. Promisiunea pentru altul sau a faptei altuia este numita si conventia de parte - fort, constand in conventia prin care o parte numita promitent    se obliga fata de cealalta parte - creditorul promisiunii - sa determine o persoana - tert - sa ratifice actul incheiat in absenta sa.

Deci tertul daca se lasa convins sa incheie sau sa ratifice actul juridic civil, va deveni el insusi parte prin vointa sa, promitentul obligandu-se la propria sa fapta, de cumparare si in caz de nerealizare a obligatiei cuvenite promitentul va trebui sa-l despagubeasca pe creditor.

3. Simulatia este operatiunea juridica in care printr-un act aparent public, menit sa dea impresia crearii unei situatii juridice diferite de cea reala, dar mincinos, nereal, se creeaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act ascuns, secret, dar adevarat.

Simulatia poate imbraca trei forme:

- fictivitatea, cand actul public este incheiat numai de forma, fiind contrazis de actul secret numit si contrainscris;

- deghizarea, cand in actul public se implica un anumit act juridic - vanzare - cumparare, iar in actul secret este de fapt actul real - donatia;

- interpunerea de persoane (prete - nom) cand actul public se incheie cu anumite persoane, iar actul secret determina acte izolate parti.

Potrivit art. 1175 Cod civil intre parti produce efecte actul secret, care este actul real.

Fata de tertul de buna - credinta, potrivit art. 1175 Cod civil, produce efecte actul public, tertul putand opta intre actul public si actul secret, potrivit dispozitiilor legale, daca pot face dovada simulatiei, deci dreptul tertului are ca izvor legea si conventia partilor creatoare de simulatie.

4. Reprezentarea, este procedeul tehnico - juridic prin care o persoana reprezentat, incheie un act juridic, in numele si pe seama altei persoane - reprezentat, astfel ca efectele actului incheiat se produc direct in persoana reprezentata.

Dupa izvorul sau reprezentarea este de doua feluri:

- reprezentarea conventionala, care e generata de contractul de mandat, reprezentantul intrand in notiunea de parte a actului juridic civil;

& Izvorul actiunii directe este legea si nu actul individual, incheiat de alte persoane decat titularul dreptului.

- reprezentarea legala, potrivit careia in baza legii se naste dreptul de reprezentare, chiar fara voia (fara a exista acord conventional) reprezentantului.

5. Actiunile directe, care constau in dreptul unei persoane de a intenta actiune in justitie contra unei persoane cu care este in raport contractual, dar este o alta persoana, cu care prima este in legatura.

b.      Exceptii reale de la principiul relativitatii actului juridic civil.

Adevarata exceptie de la principiul relativitatii actului juridic civil este stipulatia pentru altul sau contractul in favoarea unei terte persoane.

Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte - stipulantul - convine cu cealalta parte - promitentul - ca acesta din urma sa efectueze o prestatie in favoarea unei a treia persoane - tertul beneficiar, care nu participa la incheierea actului, nici direct nici prin reprezentare.

Dreptul tertului se naste direct si in puterea conventiei dintre stipulant si promitent, si numai exercitiul dreptului depinde de vointa tertului beneficiar.

Ca aplicatii ale stipulatiei pentru altul exemplificam:

- in materia contractului de renta viagera, art. 1642 alin. 1 Cod civil, prevede ca renta viagera, la plata careia se obliga debirentierul, poate fi stipulata in favoarea unei terte persoane;

- in materia contractului de donatie, din interpretarea art. 832 si 829 Cod civil, rezulta ca suntem in prezenta unui caz de aplicatie practica a stipulatiei pentru altul in cazul donatiei cu sarcina (cand donatorul sau stipulantul si donatorul sau promitentul au prevazut expres in contractul de donatie ca acesta din urma va fi obligat sa execute o prestatie in favoarea unei terte persoane).

1.1. Nulitatea actului juridic civil

Legea nu da o definitie a nulitatii actului juridic civil, ea fiind oferita de literatura juridica, potrivit careia nulitatea este sanctiunea de drept civil care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.

Pentru clasificarea nulitatii actului juridic civil s-au distins in literatura juridica mai multe criterii de specialitate:

- in functie de natura interesului ocrotit (general sau individual) nulitatea este absoluta si relativa;

- in functie de intinderea efectelor sale exista nulitate partiala si totala;

- dupa modul de consacrare legislativa se distinge nulitatea expresa sau textuala si virtuala sau implicita;

- dupa felul conditiei de valabilitate nerespectate exista nulitate de fond si de forma;

- dupa modul de valorificare exista nulitate juridica si amiabila.

Literatura juridica a mai facut distinctie si intre actul nul si actul inexistent, inexistenta fiind sanctiunea care declara invaliditatea unui act juridic civil care s-a indeplinit cu neobservarea conditiilor esentiale prevazute de lege pentru existenta sa, actul juridic inexistent fiind un act aparent.

a.       Nulitatea absoluta si nulitatea relativa.

Nulitatea absoluta este aceea care sanctioneaza nerespectarea la incheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteste un interes general. obstesc.

Nulitatea relativa este aceea care sanctioneaza nerespectarea la incheierea actului juridic civil, a unei norme juridice, care ocroteste un interes particular, individual ori personal.

b.      Nulitatea partiala si nulitatea totala.

Nulitatea partiala este aceea nulitate care desfiinteaza numai o parte dintre efectele actului juridic civil, respectiv cele care contravin dispozitiilor legii.

Nulitatea totala este aceea nulitate care desfiinteaza actul juridic civil in intregime.

Nulitatea partiala este regula, iar nulitatea totala exceptia.

c.       Nulitatea expresa si nulitatea virtuala.

Nulitatea este expresa daca este prevazuta intr-o dispozitie legala.

Nulitatea este virtuala, daca nu este prevazuta expres in textul de lege, insa rezulta din modul in care se reglementeaza o anumita conditie de valabilitate a actului juridic civil, rezultand neindoielnic din caracterul imperativ a legii.

d.      Nulitatea de fond si nulitatea de forma.

Nulitatea de fond este aceea nulitate care intervine in caz de lipsa ori nevalabilitate a unei conditii de fond a actului juridic civil.

Nulitatea de forma este aceea nulitate care intervine in cazul nerespectarii formei cerute ad valitatem pentru actul juridic civil.

Cauzele de nulitate sunt acele imprejurari care invederaza lipsa unui element structural al actului juridic sau incalcarea unei dispozitii legale de valabilitatea actului juridic.

Distingem cauze de nulitate absoluta si cauze de nulitate relativa.

Doctrina si practica juridica au mentionat urmatoarele cauze de nulitate absoluta a actului juridic civil:

- incalcarea regulilor privind capacitatea civila in cazurile:

a.       nerespectarea unei incapacitati speciale, impuse pentru ocrotirea unui interes obstesc, cum este cea stabilita de art. 18 din Legea nr. 16 / 1994 a arendarii;

b.      lipsa capacitatii de folosinta a persoanei juridice si nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta (art. 34 din Decretul nr. 31 / 1954; art. 4 din Legea nr. 16 / 1954 a arendarii);

- lipsa consimtamantului datorita erorii obstacol;

- nevalabilitatea obiectului actului juridic;

- nevalabilitatea cauzei actului juridic civil in cazurile:

a.       lipsa cauzei, datorate absentei scopului imediat;

b.      cauze false datorate erorii asupra scopului imediat;

c.       cauze ilicite si imorale;

- nerespectarea formei cerute ad validitatem;

- lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative;

- incalcarea ordinii publice;

- incalcarea dreptului de preemtiune al statului (art. 52 din Legea 26 / 1996 Codul silvic, M. Of. nr. 93 / 1996).

Cat priveste cauzele de nulitate relativa a actului juridic civil aceste sunt:

- nerespectarea regulilor privind capacitatea civila a persoanelor in cazurile:

a.       nesocotirii normelor privind capacitatea de exercitiu (cand actul este incheiat de o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau fara incuviintarea ocrotitorului legal si este lezionar de minorul intre 14 - 18 ani, actul s-a incheiat fara incuviintarea autoritatii tutelare si pentru persoana juridica, aceasta a incheiat actul in lipsa ori si-a depasit puterile admise de lege) si nesocotirii unor incapacitati speciale instituite pentru protectia unor interese particulare sau personale, cum este prevazuta de art. 810 Cod civil ("doctorii in medicina sau chirurgie, ofiterii de sanatate si spiterii, care au tratat pe o persoana in boala de care moare, nu pot profita de dispozitiile intre vii sau testamentare, ce dansa a facut-o in favoarea lor in cursul acestei boli");

b.      lipsa discernamantului in momentul incheierii actului juridic civil;

c.       viciile de consimtamant: eroarea, dolul, violenta si leziunea;

d.      lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei judiciare (art. 34 din Legea nr. 64 / 1995, cu modificarile ulterioare);

e.       nerespectarea dreptului de preentiune (art. 14 din Legea nr. 54 / 1998 privind circulatia juridica a terenurilor, art. 15 si 30 din Legea nr. 16 / 1996 a Arhivelor Nationale).

In cazul nulitatii absolute regimul juridic al acesteia se mentioneaza in urmatoarele reguli:

- nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes;

- nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, pe cale de actiune sau de exceptie, fiind imprescriptibila (art. 2 din Decretul nr. 167 / 1958);

- nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare expresa sau tacita (a se vedea art. 1168 Cod civil "Donatorul nu poate repara prin nici un act confirmativ, viciile unei donatii intre vii; nula in privinta formei, ea trebuie sa se refaca cu formele legiuite").

In cazul nulitatii relative, regimul juridic al acesteia se concretizeaza prin urmatoarele reguli:

- nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana ocrotita si a carei interes a fost nesocotit la incheierea actului juridic (art. 952 Cod civil "Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului si interzisului incapacitatea lor").

Pentru o protectie reala a minorului, acelui lipsit de capacitatea de exercitiu s-a admis de catre lege ca nulitatea relativa in acest caz mai poate fi invocata de:

a.       reprezentantul legal a celui lipsit de capacitatea de exercitiu (art. 42 Cod procedura civila);

b.      ocrotitorul legal al minorului cu capacitate de exercitiu restransa neglijent sau de rea - credinta (art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 164 / 1958);

c.       succesorii partii ocrotite, cu exceptia actiunilor intuitu personae;

d.      creditorii chirografari pe calea actiunii oblice (art. 974 Cod civil);

e.       procurorul (art. 45 Cod procedura civila);

f.        autoritatea tutelara;

g.       titularul dreptului de preemtiune (art. 5 - 11, 14 din Legea nr. 54 / 1998).

- nulitatea relativa este prescriptibila sub aspect extinctiv, prescriptia actiunii in anulabilitate fiind reglementata de art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958; (art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958 prevede ca: "Prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic pentru violenta incepe sa curga de la data cand acesta a incetat. In caz de viclenie ori eroare sau in celelalte cazuri de anulare, prescriptia incepe sa curga de la data cand cel indreptatit, reprezentantul legal sau persoana chemata de lege sa-I incuviinteze actele a cunoscut cauza anularii, insa cel mai tarziu in termen de 18 luni de la data incheierii actului");-

- nulitatea relativa poate fi confirmata expres sau tacit.

Confirmarea expresa rezulta din art. 1190 Cod civil ("Actul de confirmare sau rectificare a unei obligatii, in contra careia legea admite actiunea in nulitate, nu este valabil, decat atunci cand cuprinde obiectul, cauza si natura obligatiei si cand face actiunea de motivul actiunii in nulitate, precum si de intentia de a repara viciul"), iar cea tacita rezulta din prevederile art. 1167 alin. 2 Cod civil ("Confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara, in forma si opera determinata de lege, tine loc de renuntare in privinta mijloacelor si exceptiilor ce puteau fi opuse acestui act, fara a se vatama insa drepturile persoanei a treia"), respectiv din executarea actului anulabil sau neinvocare nulitatii in termenul de prescriptie.

In ambele situatii de clasificare tacita cel in cauza trebuie sa fi cunoscut cauza de anulare, actionand sau neactionand in cunostinta de cauza.

Efectele nulitatii sunt aceleasi indiferent daca este vorba de nulitatea absoluta sau relativa, si ele sunt definite ca fiind contractele juridice produse de sanctionarea nulitatii actului juridic civil ce consta in desfiintarea actului si a raportului juridic creat prin acel act juridic, respectiv restabilirea legalitatii.

Sub aspectul concret de actiune a nulitatii efectele nulitatii distingem intre nulitatea totala sau partiala precum si in functie de cum a fost executat sau nu, ori daca au fost incheiate acte juridice ulterioare, de aici rezultand urmatoarele consecinte:

- daca actul juridic lovit de nulitate nu a fost executat si de ci nu a produs efecte juridice, sanctiunea nulitatii va face ca actul sa nu mai poata produce efectele in vederea carora s-a incheiat (debitorul se poate opune la executare invocand exceptia de nulitate);

- daca actul juridic lovit de nulitate a fost deja executat in tot sau in parte, aplicarea sanctiunii nulitatii va avea ca obiect obligatia partilor de a-si restitui reciproc prestatiile savarsite si primite;

- daca in urma incheierii actului lovit de nulitate, partile au incheiat unele acte juridice cu terte persoane, aplicarea sanctiunii nulitatii acestui act va atrage, in principiu si desfiintarea actelor incheiate in temeiul actului lovit de nulitate, cu alte persoane.

In legatura cu aceste consecinte ale efectelor nulitatii actului juridic civil s-au evidentiat trei principii:

principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil;

principiul restabilirii situatiei anterioare (restitutio in integrum);

principiul desfiintarii actului subsecvent ca urmare a desfiintarii actului initial (resoluto iure dantis, resolvito ius accipientis).

De la aceste trei principii sunt si exceptii, ce inlatura aceste reguli ale consecintei nulitatii actului juridic civil.

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil.

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic civil este regula potrivit careia nulitatea nu produce efecte numai pentru viitor (ex nunc) ci si pentru trecut (ex tune), mergandu-se pana la momentul incheierii actului juridic civil.

Caracterul retroactiv se deduce din principiul legalitatii care reclama restabilirea ordinii de drept incalcate si a impiedicarii procedurii unor efecte contrare legii.

De la acest principiu s-au remarcat in doctrina si literatura juridica urmatoarele exceptii:

F In categoria exceptiilor de la principiul retroactivitatii urmeaza a fi incluse si exceptiile de la celelalte doua principii

- contractele cu executare succesiva partial executate, fiindca in aceste cazuri este imposibilitatea obiectiva de restabilire in natura a situatiei anterioare (contractul de locatiune);

- fructele culese, pana la data introducerii cererii de anulare, de posesorii de buna - credinta, raman definitiv dobandite de acestia, pe baza principiului ocrotirii bunei - credinte.

Principiul restabilirii situatiei anterioare (restitutio in integrum).

Este aceea regula de drept potrivit careia tot ce s-a executat in baza unui act juridic civil anulat trebuie restituit astfel ca partile raportului juridic trebuie sa ajunga in situatia in care acel act nu s-ar fi incheiat.

De la acest principiu exista si exceptii, situatii in care pentru anumite ratiuni, prestatiile efectuate in temeiul actului anulat nu sunt supuse restituirii, astfel:

- potrivit art. 1164 Cod civil minorul al carui act este anulat pentru leziune (prin actiunea in resciziune) nu trebuie sa restituie cocontractantului de a primit, decat daca se probeaza ca a profitat de ceea ce i s-a dat .

- cazul aplicarii principiului dupa care nimanui nu-i este ingaduit sa se prevaleze de propria incorestitudine sau imoralitate pentru a obtine prestatia judiciara a unui drept (nemo auditur proprium turpitudinem allegans). Spre exemplu intr-un caz de viol in grup reclamantii au dat victimei o suma de bani spre a nu fi denuntati, instanta apreciind ca actiunea in restituirea prestatiei nu e admisibila reclamantii urmarind un scop imoral, nelegal.

Principiul anularii actului juridic civil subsecvent ca urmare a actului initial (Resoluto juse dantis, resolvitur jus accipientis).

Acest principiu priveste efectele nulitatii fata de terti si este regula de drept potrivit careia anularea actului initial primar atrage anularea si a actului subsecvent, urmator datorita legaturii sale cu primul.

In practica acest principiu se concretizeaza in doua situatii specifice:

- in cazul actelor autorizate, anularea contributiei administrative duce si la anularea actului civil ce i-a urmat;

- in cazul a doua acte juridice civile anularea actului juridic principal duce si la desfiintarea actului accesoriu.

Exceptiile de la acest principiu sunt acelea in care actul subsecvent este mentionat:

- cel care a intrat in posesia unui bun mobil cu buna-credinta, devine proprietar si nu este obligat sa-l restituie decat in cazul in care bunul fusese pierdut sau furat si vandut, adevaratul proprietar putandu-l revendica in trei ani de la posesorul de buna-credinta, ce are actiune in regres contra celui de la care l-a dobandit;

- nu se vor desfiinta acele subsecvente de conservare si de administrare;

- se pastreaza actele la dispozitie cu titlu oneros incheiate cu un subdobanditor de buna - credinta, dispunatorul urmand a-si indeplinii obligatia de restituire prin echivalent;

- se pastreaza si actele prin care bunul a fost transmis subsecvent unui subdobanditor, care intre timp, a dobandit proprietatea bunului prin uzucapiune.

Principii de drept care mentin efectele actului juridic lovit de nulitate

Exista principii care anihileaza actiunea regulii "quod nullum est nullum producit effectum" ele fiind:

principiul conversiunii actelor juridice;

principiul raspunderii civile delictuale;

principiul aparentei in drept.

Principiul conversiunii actului juridic civil

Principiul conversiunii actului juridic civil inseamna inlocuirea actului nul cu un alt act juridic valabil, termenul conversiunii fiind regula de interpretare logico-juridica din art. 978 Cod civil ("Cand o clauza este primitoare de doua intelesuri ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce nu ar putea produce nici unul").

Pentru a opera conversiunea se cer indeplinite urmatoarele cerinte:

- sa existe un element de diferenta intre actul nul si actul valabil;

- actul socotit valabil sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate si acestea sa se regaseasca in actul desfiintat;

- manifestarea de vointa a partilor sa fie favorabila conversiunii.

Ca aplicatii ale conversiunii actului juridic sunt:

- cazul actului nul ca vanzare-cumparare, dar valabil ca antecontract    de vanzarea-cumparare;

- cazul actului de instrainare lovit de nulitate insa valabil ca act de revocare a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea si actul de instrainare (art. 923 Cod civil);

- cazul actului de instrainare a unui bun succesoral de catre mostenitor, nul ca atare, insa valabil ca acceptare a succesiunii (art. 689 Cod civil).

Principiul raspunderii civile delictuale

Principiul consacrat in art. 998 Cod civil ("Orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara") si este aplicabil incapabilului minor.

Potrivit art. 1162 Cod civil "minorul n-are actiunea in resciziune contra obligatiilor ce rezulta din delictele sau cvasidelictele sale", deci actul anulabil in aceasta situatie va fi mentinut, reprezentand cea mai buna reparare a prejudiciului ce s-ar produce cocontractantului prin fapta ilicita a minorului.

Principiul validitatii aparentei de drept (error communis facit just)

El inlatura nulitatea unui act juridic civil incheiat printr-o eroare comuna.

Ca aplicatie mentionam art. 7 din Legea nr. 119 / 1996 cu privire la actele de stare civila (M. Of. nr. 282 / 1996): "Inregistrarile facute in registrul de stare civila de catre o persoana necompetenta care a exercitat in mod public atributia de delegat de stare civila sunt valabile, chiar daca aceea persoana nu avea in realitate aceasta calitate.