APLICABILITATEA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR

APLICABILITATEA DIRECTA A DREPTULUI COMUNITAR

Dreptul comunitar nu numai ca se integreaza automat in ordinea interna a statelor membre, dar are si capacitatea generala de a completa in mod direct patrimoniu juridic al persoanelor particulare cu noi drepturi si obligatii, atat in raporturile cu alte persoane cat si in relatiile lor cu statele carora le apartin..

Practic, aplicabilitatea concreta reprezinta "dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului sa i aplice toate reglementarile",(tratate, directive )care apartin deciziilor comunitare. Judecatorul are obligatia de a folosi aceste texte, oricare ar fi legislatia tarii careia ii apartine (R. Lecourt, L. Europe des junges Bruylant, Brouxelles, 1976, 248).

Recunoasterea efectului direct inseamna garantarea statutului juridic al cetateanului european.

1. PRINCIPIUL EFECTULUI DIRECT AL DREPTULUI COMUNITAR

1.1.Aplicabilitatea directa si dreptul internatonal

Mult timp in doctrina dreptului international a dominat opinia ca tratatele internationale nu pot, in mod direct, sa acorde drepturi si sa impuna obligatii persoanelor particulare si ca ele se limiteaza la a produce efecte de drept numai subiectelor clasice de drept international - statele.

Aceasta situatie o atesta Curtea Internationala de Justitie in chestiunea competentei tribunalelor din Danzig (avizul din 3.3.1928) - "Conform unui principiu de drept international bine stabilit, un acord international nu poate ca atare sa creeze, in mod direct, drepturi si obligatii persoanelor particulare".

Totusi aceeasi Curte a admis ca tratatele pot integral sau in parte sa produca efecte directe in ordinea juridica interna a statelor, procedeu calificat ca "Self-executing" (auto - executoriu).

Astazi, tot mai putini contesta aceasta aptitudine a tratatelor internationale, desi marea lor majoritate nu au acest caracter, criteriul decisiv constituindu-l intentia partilor contractante, nefiind necesara ca aceasta intentie sa fie presupusa.

Iata deci, ca tratatele internationale obisnuite sunt strict aplicabile numai in mod exceptional si numai in mica masura si aceasta nu numai pentru ca obiectul reglementarii de drept public international asa cum se intampla tor mai des, penetreaza relatiile interne, ci si ca intentiile partilor nu sunt intotdeauna clare asa cum se intampla, de exemplu, cu conventiile de extradare.

1.2.Aplicabilitatea directa si dreptul comunitar

In cazul tratatelor comunitare, ceea ce era exceptie tinde sa devina regula. Desi tratatul CEE nu cuprinde decat o dispozitie incidentala din care se poate deduce ca numai reglementarile pot fi susceptibile de a avea efect direct, jurisprudenta Curtii Internationale de Justitie considera, dimpotriva, ca in sistemul tratatelor exista o prezumtie in favoarea efectului direct.

Este data ca exemplu hotararea istorica Van Gend si Loos (5.2.1963, aff.26/62, Rec.1) atunci cand Curtea a fost solicitata sa se pronunte asupra aplicabilitatii art. 12 din Tratatul CEE care stipula ca "Statele membre se retin de a introduce intre ele noi taxe vamale " Bazandu-se pe conceptia internationalista, mai multe guverne care prezentasera observatii evocau faptul ca insasi redactarea art. 12 stipuleaza faptul ca destinatarii obligatiilor pe care le creaza sunt statele, fara a preciza nimic despre persoanele particulare, avand totusi un efect direct.

Faptul ca solutia consacrata de Curte este diferita de cea impusa in cadrul unui tratat international obisnuit, se datoreaza insasi naturii speciale a tratatului de constituire a CEE. Aplicabilitatea imediata constituie insusi specificul ordinii juridice comunitare. Cel care postuleaza ca principiu, aplicabilitatea imediata este scopul integrarii.

Obiectivul Tratatului CEE il constituie "realizarea unei Piete Comune de a carei functionare sunt direct raspunzatori justitiabilii comunitatii".

Prin urmare,tratatul este mai mult decat un acord care ar avea doar obligatii reciproce intre statele contractante..(iar) Comunitatea reprezinta o noua ordine juridica ai carui subiecti sunt nu numai statele membre, ci si resortisantii acestora".

In plus, in sustinerea aplicabilitatii directe Curtea invoca faptul ca Tratatele de la Roma in preambulul lor se adreseaza popoarelor mai mult decat guvernelor nationale; cetatenii ca si statele membre sunt afectati de functionarea mecanismelor comunitare si ca, in fine, inainte de toate, indivizii contribuie la adoptarea deciziilor, participand la activitatea unor organisme comunitare cum sunt Parlamentul sau Comitetul Economic si Social.

Din continutul art. 177 al Tratatului reiese faptul ca statele comunitare au recunoscut ca dreptul comunitar are o autoritate susceptibila de a fi invocata in fata jurisdictiilor nationale.

Deci, in contrast cu contractele internationale de tip clasic, contractele comunitare confera persoanelor particulare drepturi pe care jurisdictiile nationale trebuie sa le protejeze, nu numai cand dispozitiile in cauza vizeaza aceste persoane ca subiecti de drept, ci si atunci cand ele impun statelor o obligatie bine definita.

3.1. Criteriile de aplicabilitate directa

Determinarea efectului direct depinde de dreptul comunitar si in ultima instanta de Curtea Internationala de Justitie. Unicul criteriu care permite confirmarea sau inlaturarea aplicabilitatii directe a unei dispozitii ramane criteriul material.

Concret, dispozitia trebuie sa fie suficient de clara si precisa, completa si perfecta din punct de vedere juridic si, in sfarsit neconditionata (concluzii Mayras despre Curtea de Justitie a Comunitatii Europene 012.1974, Van Duyn aff. 41/74, Rec. 1354).

Aceste exigente sunt:

* Reglementarea trebuie sa fie clara si precisa, altfel judecatorul nu va putea sa deduca efectele sale practice in planul aplicarii. Important este ca obligatia sa fie clara, deci ca norma sa fie efectiv imperativa.

* Reglementarea trebuie sa fie completa si perfecta din punct de vedere juridic, in sensul ca trebuie sa fie suficienta. De exemplu in dreptul francez se cunosc legi perfecte si legi imperfecte care necesita un decret de aplicare in a carui absenta efectele ei pot ramane paralizate timp de mai multi ani.

O dispozitie de drept comunitar este perfecta, evident, daca pentru aplicarea sa nu mai este necesara o alta masura, complementara.

Este cazul dispozitiilor care cuprind interdictii sau in general, obligatiilor de a nu face, dispozitii care prin natura lor, nu cer nici o alta masura de executare sau doar masuri neglijabile (art. 12.T.CEE).

O dispozitie este totusi perfecta, chiar daca pentru aplicarea ei sunt necesare completari, atunci cand statul sau institutiile nu detin o putere discretionara pentru a lua masura de executare.

* In sfarsit, reglementarea trebuie sa fie neconditionata, adica nu trebuie sa fie supusa nici unui termen si nici unei rezerve. Cand o obligatie pusa de o reglementare comunitara este supusa unei amanari, chiar daca este, printre altele, perfecta din punct de vedere juridic, efectele sale se suspenda. Dar, la implinirea termenului, ea devine direct aplicabila.

2. APLICABILITATEA DIRECTA A DIFERITELOR CATEGORII DE NORME COMUNITARE

Actiunea practica a principiului aplicabilitatii directe variaza in functie de diferitele categorii de norme comunitare.

a)Tratatele comunitare

Jurisprudenta permite gruparea dispozitiilor tratatelor in 3 categorii:

-dispozitii cu aplicabilitate directa completa - acele dispozitii care, creaza drepturi si obligatii, nu numai fata de statele membre ci, in aceiasi masura, si pentru persoanele particulare la nivelul raporturilor juridice interpersonale (prevederele tratatelor referitoare la concurenta sau la controlul securitatii).

Fara a se referi in mod special la persoanele particulare ,mai multe alte dispozitii pot fi opuse atat statelor cat si persoanelor pentru care ele creaza obligatii directe (ex. reglementariel privind libera circulatie a cetatenilor si interzicerea discriminarilor in functie de nationalitatile ce pot fi opuse de angajatori impotriva reglementarilor emanand de la autoritatile publice sau cele ale sindicatelor, federatiilor sportive etc.).

-dispozitii cu aplicabilitate directa limitata - acele dispozitii care creaza drepturi si obligatii persoanelor particulare numai fata de statele membre si sunt mai numeroase.

Distingem intai dispozitii care cuprind interdictii ori obligatii de a nu face (ex. art. 95 al. 1 care interzice discriminarea fiscala a produselor importate ; art. 7 care interzice discriminarile in functie de nationalitate etc.).

# Dispozitiile care impun statelor obligatii de a face (ex. anularea taxelor cu efect echivalent; art. 37. al. 1 cu privire la organizarea monopolurilor nationale cu caracter comercial etc.)

-dispozitii care nu sunt direct aplicabile. De exemplu s-a constatat ca resping aplicabilitatea directa art. 5 privind obligatia de fidelitate comunitara, art. 92.si 93 al. 1.2. care interzic ajutoarele publice, art. 107 privind obligatiile statelor referitoare la manipularile monetare etc.

b)Reglementarile si deciziile adresate persoanelor particulare.

Aplicabilitatea directa a acestor categorii de acte se manifesta pe deplin intrucat prin insasi natura lor beneficiaza de aplicabilitatea directa complexa intr-o asa masura ,incat termenul le poate fi rezervat lor.

Caracterul de aplicabilitate directa a regulamentului nu a fost niciodata contestat fiind singura norma comunitara pentru care acest caracter este expres prevazut in tratat.

Cat priveste deciziile bazate pe art. 189 al Tratatului CEE si adresate persoanelor particulare, prin definitie creaza in mod direct drepturi si/sau obligatii pentru destinatarii lor si au aplicabilitate directa in ordinea interna, ele fiind chiar executorii daca incumba o obligatie pecuniara.

c)Directivele si deciziile adresate statelor

In cazul in care directiva sau decizia este pusa in practica in mod corect, efectele sale ajung la persoanele particulare prin intermediul masurilor de aplicare luate de statul membru.

*Aplicabilitatea directa exceptionala. Mult timp doctrina dominanta a sustinut ca directiva facea ca actul aplicarii sa fie, prin natura lui, imediat excluzand in mod categoric, orice efecte direct. In replica, Curtea de Justitie a respins aceasta abordare si extinzand asupra dreptului derivat principiile pe care le dezvolta in hotararea sa Van Gend si Loos referitoare la dispozitiile tratatului, a refuzat sa excluda directivele si deciziile de la beneficiul aplicabilitatii directe.

Curtea nu proclama aplicabilitatea directa a directivei sau deciziei in sine ci doar ca trebuie analizat in fiecare caz daca natura, economia si termenii dispozitiei in cauza sunt susceptibili sa produca efecte directe in relatiile dintre destinatarul actului si terti.

Utilizarea abuziva a tehnicii directivelor care nu lasa nici o putere discretionara statelor pentru adaptarea masurilor de aplicare explica inmultirea dispozitiilor directivelor, care completeaza conditiile de aplicabilitate directa.

O revenire la respectarea tratatlelor le-ar reda un caracter exceptional.

*Aplicabilitatea directa limitata . Spre deosebire de regulamente sau anumite dispozitii ale tratatului, care au o aplicabilitate directa si totala, directivele sau deciziile nu pot fi niciodata opuse ca atare justitiabililor care deci, nu pot fi niciodata obligati prin efectul lor, fata de stat sau fata de alti subiecti de drept.

Aplicabilitatea directa a deciziilor si a directivelor se reduce deci, la dreptul particularilor de a invoca impotriva unui sat sau fata de alti subiecti de drept.

Aplicabilitatea directa a deciziilor si a directivelor se reduce deci, la dreptul particularilor de a le invoca impotriva unui stat membru, care nu le-a transpus in propriul sau sistem juridic si la timp.

Spre deosebire de regulamente a caror transpunere in dreptul national este formal interzisa, introducerea directivelor in practica nationala este deci obligatorie, chiar daca ele sunt aplicabile in mod direct.

*Aplicabilitatea directa contestata. Curtea de Justitie nu a raliat inca totalitatea jurisdictiilor nationale la conceptia sa cu privire la aplicabilitatea directa a directivelor.

Astfel, in timp ce Curtea Constitutionala Federala Germana a pus capat rezistentei Oficiului de Stat al Finantelor acest lucru nu a reusit in Italia si mai ales in Franta unde Consiliul de Stat si-a declarat in mod formal dezacordul in hotararea Cohn-Bendit. Judecatorul administrativ francez considerand ca autoritatile nationale sunt singurele autoritati competente sa decida forma executarii directivelor si sa stabileasca. sub conrolul jurisdictiilor nationale, mijloacele necesare pentru producerea efectului acestora in dreptul intern.

Deci Consiliul de Stat refuza sa accepte aplicarea directivei insasi in cazul in care nu a intervenit o masura nationala de aplicare.

d)Dreptul emanat din amgajamentele externe ale comunitatilor.

Avandu-si originea in instrumentele conventionale multilaterale ale caror caracteristici nu sunt aceleasi cu cele ale tratatelor de la Roma, normele emanate

din angajamentele externe ale Comunitatilor nu beneficiaza de prezumtia de alicabilitate directa pe care o aduce hotararea Van Gend si Loos. Chiar daca dispozitiile unui acord nu sunt redactate in termeni identici cu cei ai unui articol din Tratatul CEE caruia i se recunoaste efectul direct, aceasta nu inseamna ca din acest motiv dispozitia are ea insasi acelasi efect.

In cazul unei dispozitii de origine internationala este necesar sa fie folosite criteriile de claritate, neconditionalitate si perfectiune juridica pe care Curtea de justitie le utilizeaza pentru normele comunitare de origine interna.

Rezulta ca jurisprudenta Curtii de Justitie care intervine in legatura cu Tratatul CEE nu se transpune automat in acorurile externe.

3. EFECTELE APLICABILITATII DIRECTE

a)Aplicabilitatea directa comporta mai intai un efect pozitiv in favoarea justitiabililor cu posibilitatea de a apara drepturile acestora in fata judecatorilor din statele membre.

Cat priveste modalitatile concrete de protejare a drepturilor aceasta nu decurge din dreptul comunitar ci tine de sistemele juridice si, mai cu seama, de procedurile juridice ale statelor membre;

b)Aplicabilitatea directa comporta un efect de sanctionare fata de statele membre care nu au luat masurile de executare necesare aplicarii dreptului comunitar.

Efectul direct permite persoanelor particulare sa se situeze, in ciuda, inertiei statului, pe aceeasi pozitie ca si cum aceasta si-ar fi indeplinit efectiv obligatiile comunitare;

c)Se cere precizat cu claritate faptul ca notiunea de aplicabilitate directa ca atare, permite dreptului comunitar sa dezvolte efectele amintite in absenta oricarei dispozitii contrare de drept national.

Numai datorita consolidarii prioritatii, aplicabilitatea directa isi produce efectele chiar si in prezenta si in pofida oricarei norme nationale contrare, fapt ce asigura dreptului comunitar o forta de penetratie in ordinea juridica a statelor membre.